sîmbătă, 22 iunie
"Principiul jurnalului" este unul al spovedaniei (ajung la mine mărturisindu-mă) combinat cu descoperirea de sine a celui care îmi citeşte mărturisirea (te ajut să ajungi la tine prin mine). Mă ofer mie, dar de fapt mă ofer ţie. Rezultatul este un eu lărgit în care "eu" şi "tu", străini pînă atunci, ne apropiem atît de mult încît ne tămăduim împreună: eu mă împac cu mine ajungînd la tine, tu te descoperi pe tine descoperindu-mă pe mine şi te împaci cu tine. Dintr-un jurnal afli că oamenii comuniază fără să ştie, că în adîncul lor ei sînt identici sau asemănători.
De fiecare dată în viaţa unui om există ceva care cade sub pecetea tainei. Există zone în fiinţa ta pe care nici măcar tu nu trebuie să le atingi şi pe care, dacă nu le poţi trece cu vederea, trebuie să le vizitezi pe furiş şi să uiţi de îndată că ai făcut-o. Un jurnal te ajută nu numai să te pui în lumină, ci deopotrivă să veghezi asupra părţii tale de umbră, să circumscrii ceea ce în tine trebuie să rămînă interzis şi pentru ceilalţi, şi pentru tine. Vindecare nu înseamnă a spune totul, ci mai degrabă a preveni, a încercui (anunţînd că acolo înseamnă "pericol de moarte") locurile în care nici tu nici alţii nu aveţi ce căuta. Pe scurt, trebuie să ajungi să oferi celorlalţi partea convenabilă din tine şi să convieţuieşti în taină cu ceea ce nici măcar tu nu poţi accepta. La capătul unui jurnal trebuie să afli care anume este încăperea din fiinţa ta pe care nu o poţi deschide decît cu preţul pierderii, al destrămării, al îmbolnăvirii.
Atît pentru terapia psihanalitică cît şi pentru etica religioasă acest tip de discurs este blasfemie. În ambele cazuri, camera zăvorită, uşa condamnată, încăperea tăinuită etc. reprezintă un scandal. În primul caz, acolo se intră cu chei potrivite şi cu lanterna în mînă, rezultatul prezumat fiind "vindecarea"; în cel de al doilea caz, camera este deschisă prin imperativul curăţeniei generale, prin răsucire metanoică, prin spovedanie şi lepădare de păcat, rezultatul prezumat fiind mîntuirea. În primul caz, te predai altuia (psihoterapeutului) care începe să scormone în tine şi uşa se deschide profesionist, printr-o tehnică avansată a spargerii. În cel de-al doilea caz, eşti singur cu tine şi faci operaţie pe cord deschis convins fiind că Dumnezeu se uită la cum decurge operaţia.
A trăi înseamnă să poţi supravieţui strivit între două imagini despre tine: a ta şi a celorlalţi.
Dostları ilə paylaş: |
