Uşa interzisă Gabriel Liiceanu Ce mai e şi cartea asta? Jurnal, de fapt, nu e, eseu nu e, tratat nu e, roman nu e. Cel mai corect ar fi să spun că este explozia (neîncadrabilă) a fiinţei mele pe parcursul unui an



Yüklə 1,42 Mb.
səhifə48/105
tarix07.01.2022
ölçüsü1,42 Mb.
#89976
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   ...   105
24 noiembrie
Nu reuşesc să mă desprind de povestea ciorani-ană. Al doilea lucru care m-a izbit în această relaţie dezgropată după 20 de ani este malentendu-ul pe care ea s-a construit de la bun început. Lapidar, el poate fi exprimat astfel: îndrăgostindu-se, Cioran vrea sex, în timp ce Friedgard vrea aforisme. Asta în­seamnă că iubirea lui Cioran îşi caută, în chip spon­tan şi masculin, expresia ei senzuală, în vreme ce la Friedgard expresia senzuală este forma iniţială a unei captaţii care trebuie rapid depăşită în direcţia unui erotism sublimat cultural. De aici şi drama lui Cioran: el va fi sistematic reprimat în nevoia lui de a exprima senzorial un sentiment de o intensitate ex­tremă, care îi mobilizează pentru ultima oară întrea­ga existenţă. Numai că drama aceasta îşi are izvorul ultim nu în ceva întîmplător şi derivat, cum este pînă la urmă personalitatea Friedgardei, ci în nece­sitatea personalităţii lui Cioran şi, ca să spunem aşa, în personalitatea operei sale. Fiind o "operă totală", construită prin mobilizarea întregii fiinţe a autoru­lui ei (şi nu doar ca simplă proiecţie cerebrală, aşa cum se întîmplă în cazul unui sistem filozofic), ope­ra lui Cioran este un produs cultural cu o enormă încărcătură erotică. Vibraţia ei o face să acţioneze la distanţă. Este firesc ca în plasa aforismelor sale, aruncată peste lume, să cadă personaje care, asemeni Friedgardei Thoma, să simtă nevoia să urce de la creaţia culturală la izvorul "erotic" care este autorul ei. Numai că, tot ca în cazul Friedgardei, riscul e ca ace­la care cade în plasa prelucrării lucide şi inteligente a unui fond primordial erotic şi nevrotic (cum era cel al lui Cioran) să fie tentat, la rîndul lui, să prelu­creze erosul la nivelul fantasmelor culturii şi să-l desexualizeze. Cioran, devenit prin îndrăgostire o fiinţă de sînge şi carne, este confruntat cu ecoul ero­tic deturnat al operei sale. Suferinţa sa este de fapt efectul îndepărtat al festei pe care i-o joacă propria-i operă din clipa în care ea începe să funcţioneze ca o capcană erotică. Căci Friedgard va aduce cu ea, în relaţia dintre ei, simţul depărtării (al "scrisorii") şi al distanţei de la care opera lui Cioran a atins-o.

Totul începe, aşadar, de la operă. Relaţia dintre cei doi se angajează mai întîi prin vorbe şi în spi­rit, şi între ei străjuieşte mereu, ca supremă justifi­care a întîlnirii lor, admiraţia declarată a Friedgardei pentru aforismele lui Cioran. Mai există însă un mic amănunt şi acela este fotografia pe care Friedgard o alătură scrisorii sale din 12 aprilie. Strălucirii afo­rismelor, pe care Cioran i le-a oferit fără să o cunoas­că, Friedgard le răspunde cu imaginea ei, ceea ce în­seamnă cu privilegiul vîrstei şi cu frumuseţea ei. Imaginea aceasta strecurată în plic este o provocare a priori (cîte femei, scriind unui filozof, simt nevoia să îşi divulge aparenţa?), este oferta compensativă, aportul orgolios al Friedgardei la relaţia viitoare a celor doi. "Manipularea fizică", pe care Friedgard i-o va reproşa mai tîrziu lui Cioran, este inaugurată şi perpetuată de Friedgard însăşi: la fiecare întîlnire există o latură a seducţiei fizice foarte bine pusă la punct, iar eroina are grijă să ne vorbească mereu de­spre frumuseţea ei, despre felul în care îşi compune apariţiile, despre admiraţia pe care o stîrneşte în jur. Nici o mirare că Cioran va răspunde acestui scenariu al seducţiei şi va deveni din prima clipă victima lui. Căci din prima clipă, sub noianul de vorbe în care cei doi se îngroapă, Cioran descoperă în el o irepresibilă atracţie fizică (sinnlich, "senzorial" e cuvîntul care revine mereu), iar scrisoarea care urmează după prima întrevedere la Paris este plină de fantasme erotice şi stă sub semnul senzualului şi al corpului:


"Aţi fost oarecum îngrozită cînd v-am vorbit de o înclinaţie «perversă» pentru corpul dumneavoastră. Pervers nu era cuvîntul potrivit; scharf, «extrem de clar», am vrut să spun. Intensitatea stării mele cerea o expresie ne-naturală." (19 aprilie 1981)
Cert este că din clipa aceasta Cioran îşi trăieşte iubirea pasional, iar intensitatea ei o resimte mai întîi negativ, în planul frustrării sexuale şi al unei sfîşie-toare gelozii. Tot ce se întîmplă între prima întîlnire (în aprilie, la Paris) şi cea de a doua (în mai, cînd Cio­ran petrece două zile cu Friedgard în apartamentul ei din Köln) nu reprezintă decît precipitarea dispe­rată din partea lui Cioran a deznodămîntului sexual.

Care este un fiasco. Cioran nu îl realizează "la faţa locului", ci ia cunoştinţă de el abia din scrisoarea pe care Friedgard i-o trimite la Paris în 14 mai. Pen­tru orgoliul lui Cioran, ea a însemnat neîndoielnic o lovitură teribilă. Într-un anumit sens, să-i spunem filozofic, scrisoarea este remarcabilă, pentru că tăl­măceşte totul prin binomul "aproape-departe", răs­turnînd valorile distribuite în mod tradiţional asupra celor doi termeni şi aşezînd centrul de greutate al iubirii lor în dimensiunea departelui şi invizibilu­lui (scrisoarea, telefonul, cuvîntul, muzica), şi nu al aproapelui şi atingerii (imaginea şi trupul). Din punct de vedere psihologic, ea reprezintă însă o monstru­ozitate. Friedgard îi reproşează lui Cioran că a fă­cut-o să se simtă utilizată "ca o păpuşă" şi că doar noaptea poate uita (ziua fiind "îngrozită") "felul cu totul neobişnuit pentru mine, exaltarea (Uberschwenglichkeit), cu care m-aţi manipulat (behandelten)..." Formaţia filozofică a Friedgardei îşi pune pecetea pe stilul scrisorii şi sentinţa "păpuşii manipulate" se rostogoleşte asupra bietului Cioran amplificată de rigoarea codului metafizic: "Aşadar, iubite: m-aţi az­vîrlit în nemijlocirea univocă a unei relaţii trupeşti, în vreme ce eu năzuiam către ambiguitatea erotică a legăturii «spirituale»." Desigur, se grăbeşte ea să adauge, acest lucru "nu contrazice decît aparent în­clinaţia noastră de a vedea şi înţelege lumea la fel". Scrisoarea se încheie frumos şi vexant, trimiţînd la Holderlin, la Diotima şi la alţi topoi culturali: "«Cui, dacă nu ţie?», numai că atunci cînd sînteţi aici, pot spune: «Fiţi bun şi nu vă apropiaţi prea mult!»"

Mesajul Friedgardei e cu atît mai teribil cu cît el se încrucişa pe drum cu două scrisori ale lui Cioran, trimise la distanţă de două zile (10 mai şi 12 mai), scrise în perfect contratimp şi în aceeaşi stare de exaltare ce tocmai urma să-i fie reproşată. Plecarea din Köln este comparată cu "izgonirea din Paradis", iar cele două zile sînt resimţite ca echivalentul unei "încoronări". "Ce-mi mai rămîne să aştept în aceas­tă lume a aparenţelor?" Iar în a doua scrisoare, din 12 mai: "Nu înţeleg ce mai caut pe această lume în care fericirea mă face mai nefericit decît nefericirea. Aţi devenit atît de importantă pentru mine, încît mă întreb cum anume se va sfîrşi întîlnirea noastră. Aş vrea să fugim într-o insulă pustie şi să plîng de di­mineaţa pînă seara."

Răspunsul lui Cioran la cumplita scrisoare a Friedgardei pare, prin sculpturalitatea suferinţei sale dis­tante, să anunţe sfîrşitul:


"Tot ce s-a întîmplat a fost prevăzut în scrisoarea mea din duminica Paştelui. Nu-mi pot ierta că am fost într-o asemenea stare de rătăcire, aşa cum dumneavoastră nu vă iert că aţi folosit un cuvînt precum a manipula. Simt că ceva s-a rupt pentru totdeauna între noi. Vom rămîne, desigur, prieteni, însă ceea ce este ambiguu şi tulbure trebuie să dispară cît mai repede. Dat fiind că cea de a doua întîlnire a noastră a putut avea un asemenea dezno­dămînt, nu îmi mai fac nici o iluzie asupra celor viitoare.


Yüklə 1,42 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   ...   105




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin