Victor visinescu jurnalism contemporan

ÎNCEPUTUL: DISCURS MEDIATIC EUFORIC

Goana dupa subiectele zgomotoase într-un abia anuntat stat democrat, lipSit de mecanisme reglatoare, de

perspective politice clare, cu o economie pâna atunci supercentralizata, plasa “istoricii clipei” într-o zona a capcanelor, a

adeziunii pripite, a sloganelor de negatie, a aderarii la institutii care nu se prefigurau cert, plasament mediatic distorsionat.

Corelatia presa-opinie publica se instituia sub zodia unui consens anticomunist, declarat, sub fluturarea unor idei

fetisizante ale noului timp care anunta o lume prospera, fara granite, cu pasapoarte individuale spre Europa fara vize.

Discursul mediat ic critic, mesajul transmis cititorilor pe rastimpul deceniului pe care îl invocam a fost marcat de o

slaba consonanta cu publicul vizat, cu valorile si reprezentarile lui, publicul fiind pus adesea sub semnul unei eterogenitati

discursive, unor temporalitati si relatii comunicative nu de putine ori contrastante. Ori imperativul captarii publicului

reprezinta ratiunea de a fi a unei întreprinderi mediatizate. Cucerirea opiniei publice este posibila prin legitimizarea presei

ca instanta de productie serioasa, credibila, care îsi ofera mesajele pentru a avea o valoare de întrebuintare si una de

reflectie, pentru a fi empatica. Dar oare numai din necunoastere nu a putut accede presa la opinia publica în masura în

care sa se afirme ca o putere fara contra-puteri, cum considera sociologul Michel Rocar? Sau, probabil si pentru faptul ca

în afara preastiutelor trei puteri în statul de drept – executivul, legislativul, si justitia nu trebuie ignorate înca altele doua,

cea tehnologico-stiintifica si cea financiara? Încercam raspunsuri pornind de la realitatile României postrevolutionare.

DE LA TELEREVOLUTIE ÎN PAGINILE ZIARELOR: ARII TEMATICE SOC

Statul totalitarist, cu o economie supercentralizata, se destramase la modul proclamativ într- o singura zi istorica: 22

Decembrie 1989. Revolutia în direct la televiziune, “Telerevolutia”, semnifica prin proclamatia catre tara începutul unei noi

istorii, a statului de drept, trasat în liniile democratiei, ale restructurarii economiei, prin descentralizare, spre privatizarea

principalelor ei domenii, odata cu anuntarea unei reforme globale specifice economiei de piata. Entuziasmata pâna la

extaz, în marea ei parte, reticenta si buimacita în stare de nerostire, într- o alta sectiune a ei, nedefinita si suspicioasa,

într-un al treilea tronson, populatia României privea la televizor facând nopti albe, se burzuluia în zori la chioscurile de

ziare, se falea cu promisiunea pasaportului personal si se ferea de gloantele care mai treceau pe la urechi dupa

decolarea helicopterului cu fostul dictator.

Odata cu revolutia politica se produsese si revolutia mijolacelor de comunicare într-un context dedus, oscilant cu

schimbari de titluri de ziare, miscari de jurnalisti de la o redactie la alta si cu presantele griji ale exprimarii libere: ce este

important sa public mâine? Nazuind sa devina element esential al democratiei, presa se autoinvestea cu o autonomie

multipla, în arii tematice de soc:

Ø Ø Aria tematica a dezvaluirilor despre cuplul ceausist;

Ø Ø Aria tematica a demontarii mecanismelor, structurilor, anacronismelor economiei de tip socialist;

Ø Ø Aria tematica a definirii noului cadru politic marcat de separarea puterilor în stat si orientarea spre integrarea

euro- atlantica.

Ø Ø Aria tematica a conturarii primelor directii de urmat în economia de piata;

Ø Ø Aria tematica a cunoasterii opiniei publice conectate la imaginarul unei societati paradisiace;

Ø Ø Aria tematica a aderarii României la polticile externe postrevolutionare, prin ruperea de cele foste comuniste;

Ø Ø Aria tematica a integrarii globale în tehnologiile Europei;

Ø Ø Aria tematica a lumii, sensibilizata de Revolutia din România mai mult decât în orice alta tara din fostul lagar

comunist;

Ø Ø Aria tematica profesionala care îsi anuntase imperativul prin clivajul informatie/opinie, informatie/divertisment.

ANTITEZE JURNALISTICE DOCTRINARE: TOTALITARISMUL–LIBERALISMUL

Jurnalistii din presa scrisa, cu hainele de suflet si de minte primenite si cu orgolii de a cuceri primele redute pe

colinele democratiei aveau în fata lor, constient sau nu, coala alba a multor ecuatii emblematice si antitetice totodata. Polii

opusi ai multor ecuatii se numeau:

1) Doctrina si model de presa comunist (pâna în 1989);

2) Doctrina si model de presa liberal (dupa 22 Decembrie 1989).

Polul nr. 1 al trecutului Polul nr. 2, al prezentului

1.1 Presa proprietate de stat,

Presa controlata de stat.

Presa la discretia statului.

Presa cu regim de proprietate schimbat.

Presa controlata de piata.

Presa a principiului: faptele sunt sacre, comentariile

libere

1.2. Presa a tezismului mitologic, a cultului ideologic si

a conducatorului unic.

Presa a mitologiei de piata, a formulelor diversificate si

a design- ului benefic.

1.3. Presa sistem închis în raport cu lumea

necomunista.

Presa a transparentei si a liberei circulatii a informatiei.

1.4. Presa a unei coarde monocrome si tintuita pe un

“pat al lui Procust”.

Presa policroma, pluralista disociata stilistic si tematic.

1.5. Presa a unei functii preponderente: educatia

comunista.

Presa a multiplelor functii, specifice societatii de

consum.

1.6. Presa a unei profesiuni, dependente, sub toate

aspectele, de statutul partinic.

Presa a unei profesiuni libere, independente,

echidistante, deschisa provocarilor.

1.7. Presa autocenzurata prin autocontrol metaforic. Presa dezinvolta, neîngradita în vointa personala de a

fi.

1.8. Presa a unui singur tip de discurs, monologic. Presa a unui discurs referential-fictional.

1.9. Presa obstructionata fata de tehnologii moderne,

conservata rudimentar.

Presa deschisa tehnologiilor si incitanta la

competitivitate si concurenta.

În masura în care aceste ecuatii cu termeni cunoscuti (aceia cuprinsi în polul 1, practicati decenii de- a rândul) si cu

receptarea progresiva si corecta a celorlalti termeni, cuprinsi în polul 2, îsi vor fi gasit rezolvarile, prin atitudini radicale,

transate de tipul ori/ori… presa va fi furnizat societatii românesti în tranzitie câteva motive de satisfactie: dobândirea

credibilitatii, demonstrarea capacitatii de integrare în noul sistem mass-media, afisarea unui grad de participanti ai opiniei

publice prin feed-back.

ÎN SISTEMUL NOILOR CONSTRÂNGERI: CAUTARI, SOLUTII, PERSPECTIVE

Mass-media din România anilor postrevolutionari a fost pusa în fata unor serioase probleme de ordin economic, care

i-au încetinit drumul spre dobândirea unei autonomii financiare. În sinteza ele stau sub semnul constrângerilor economice,

a costurilor globale (financiare, energetice, temporale, psiho-afective).

Sursele acestor constrângeri sunt:

1) 1) Cresterea permanenta a preturilor la materiile prime;

2) 2) Costurile ridicate la investitii;

3) 3) Insuficienta si ineficienta retelelor de difuzare;

4) 4) Salarizari precare si asimetrice ale jurnalistilor, cu deosebire ale celor cu functii mici;

5) 5) Slaba participare a capitalului strain, cu câteva exceptii, la procesul de modernizare a presei;

6) 6) Tehnologii productive depasite;

7) 7) Un management inexperient , nespecializat, putin adaptat cerintelor economiei de piata;

8) 8) O diminuare treptata a formelor de sprijin direct/indirect din partea statului;

9) 9) O avalansa de tineri jurnalisti mai mult sau mai putin pregatiti pentru jurnalistica moderna, refractari la

structuri redactionale de tip birocratic;

10) 10) Insuficienta explorare, cantitativ si calitativ, a pietii publicitare, precaritatea sistemului ei din punct de vedere

legislativ.

Dependenta presei de factorii mentionati ne aduce în fata unei noi realitati de prima consecinta economica: forma de

proprietate. În 1990 se consemnau doua tipuri de proprietate: a statului (P.C.R., U.T.C., U.G.S.R., care gestionau

publicatiile, revistele, audiovizualul, sediile, casele de odihna, fondurile fixe); proprietatea sectorului privat, abia înfiripata

catre care avea sa fie transferata cea dintâi. Potrivit unui decret -lege din 15 ianuarie 1990, Editura Scânteia, care

concentra majoritatea titlurilor de presa cu difuzare nationala, devenea Editura Presa Libera, institutie centrala

specializata în administrarea presei. Ea a semnificat startul transferului de proprietate, amplificat dupa aceea în celelalte

comparimente, ale presei sindicale si presei de tineret.

În acest context, “România libera” devenea propritatea “Societatii R”, “Adevarul” (care înlocuise “Scânteia”) s-a

integrat, în 1991, Societatii Comerciale “Adevarul” (în cadrul careia jurnalistii detineau pachetul majoritar). Sub aceste

impulsuri au pornit la drum numeroase societati comerciale cu statute profilate pe editare de presa. Între 1994-1999, de

exemplu, numarul editorilor de presa a crescut de la 582 la 750 (conform Lector universitar Marian Petcu, concentrarea

Media în România, în “România – institutii si valori pentru mileniul trei”, Sesiune de comunicari, 24 martie 2000, Editura

I.N.I., p. 72). Potrivit aceleasi surse cei 750 de editori ofereau în 1998 depozitului legal 1995 de titluri, editorii-institutie

detinând, cele mai multe titluri (sunt citate edituri care si-au legat numele de 10 pâna la 17 titluri: Nord Est Medianet,

Corvin Magazin, Elixir Press, Omega Press, Casandra, Rentop &Straton, Românul, în ordinea descrescatoare).

Depozitul Legal National are în evidentele sale nume de institutii-editoare din cercetare, învatamânt, administratie,

cam ere de comert , muzee care în perioada 1990-1998, au cunoscut etape de avânt dar si de declin în privinta titlurilor

editate.

De exemplu, institutiile de cercetare, de la 6 titluri, în1990 la 156 în 1996, apoi la 91 în 1998. Fundatiile cu profil

cultural, societatile comerciale initiate de persoane sau grupuri detinatoare de fonduri substantiale (în cazul cotidienelor

“Curierul National”, “Jurnalul”, “Libertatea”) patroni de notorietate (Ion Ratiu – “Cotidianul”, Iosif Consantin Dragan –

“Natiunea”) reprezinta câteva din reliefurile mediatice care au stimulat procesul de concentrare al presei. Nu analizam aici

acest proces abia declansat la proportii care sa-i confere atributul de trustizare, evolutia fiind în desfasurare. Amintim

totusi, cu titlu anticipat iv, ca deja s-au produs fuziuni de anvergura între companii din care rezulta grupuri de presa.

Bunaoara, grupurile “Nord Est-Curentul Medianet” si “Gruner+Jahr AG &Co” (Hamburg-Germania). Cel dintâi, de pilda,

numara peste 1500 de angajati, mai mult de jumatate fiind jurnalisti, care lucreaza în 17 cotidiene judetene, 4 posturi de

radio, un cotidian cu distributie nationala (“Curentul”); acelasi grup poseda si o agentie de publicitate, tipografii si retele de

difuzare, ceea ce ne sugereaza trasaturile marilor grupuri de presa occidentale. Fara sa intram în detalii de natura

productiva (ce, cât, cum si pentru cine produc noile grupuri de presa românesti), nefiind în posesia rezultatelor obtinute în

timpul atât de scurt de la înfiintarea lor, nu puteam sa nu observam tendinta tot mai accentuata de trustizare în massmedia

(audiovizualul poate oferi exemple mai concludente), aceasta tendinta împinge grupurile de presa care se

autointituleaza, ele însele,”trusturi” (vezi “Topaz” si “Express”) spre o configuratie editoriala de tip multimedia,

caracterizata prin producere/difuzare de informatii editoriale diverse, carte, presa, radio, televiziune, telematica).

Va fi deosebit de interesant sa se vada, dupa înca un deceniu de acum înainte, cum se va integra presa scrisa,

acualmente în sute de titluri de ziare centrale si judetene, în reteaua de trusturi de tip multimedia, spre a se salva

(realitate sau paleative?) de la constrângeri economice, dobândind autonomie financiara, în perspectiva deplinei ei

independente.

DE LA ZIARISTICA RUTINIERA LA JURNALISTICA INTEGRATA STIINTEI SI

TEHNOLOGIEI

Jurnalismul ca stiinta moderna, nu numai ca practica rutiniera traditionala, se deosebeste esential de vechiul

jurnalism. Ideologizat într-o directie unica, circumscris doctrinei si modelelor de presa totalitariste, limitat tematic si

încorsetat stilistic, vechiul jurnalism românesc a fost separat de stiinta si tehnologiile moderne din tarile dezvoltate.

În ciuda oricaror restrictii ideologico-profesionale, decenii de-a rândul corpul redactional al presei scrise,

audiovizualului si agentiilor, a demonstrat ce mare potential reprezinta, îmbogatind traditia ziaristicii românesti pe

ansamblul ei cu genuri si stiluri de rezistenta. Nu putem face tabula rasa din productia jurnalistica a aproape cinci decenii,

în care s- au impus generatii talentate de scriitori-gazetari mai vechi sau mai noi.

În acelasi timp nu putem sa nu observam ca, independent de vointa lor, jurnalistii si scolile românesti de jurnalism

erau înstrainate fata de cuceririle stiintei si tehnologiei moderne, fata de tehnicile de redactare informatizata.

O cu totul alta viziune, stiintifica si functionala a dobândit jurnalismul dupa 1989, impulsionat si el spre o integrare în

modernitatea stiintei si tehnologiei europene si americane. Deocamdata un deceniu de timida democratie, bulversat de

multe proiecte ale reformei dar putine si lent împlinite, de fenomene economice distorsionate si de o viata politica

conflictuala nu a dat prilejul mass-media sa-si cristalizeze solid etapele de evolutie, sa-si impuna cu autoritate modelele

comportamentale, sa-si fixeze “agenda” opiniei publice ca prioritate a câmpurilor evenimentiale, sa- si autoverifice efectele

în viziunea unei noi Legi a presei (înca inexistente), a codurilor deontologice de profil (initiate, controversate, practic

neaplicate).

În schimb, este de semnalat un fapt pozitiv plurivalent: mai întâi o avalansa a tinerilor absolventi de licee spre

învatamântul jurnalistic de stat si particular, câteva mii în aproximativ 12 unitati scolare de profil. În al doilea rând,

rastimpul celor zece ani de autodefinire si definire a presei a reprezentat pentru formatorii în jurnalism, în primul rând

pentru cei de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Bucuresti, un excelent prilej al pregatirii moderne,

practica în universitatile Europei Occidentale si în SUA. Mai exact nestiinta a fost pusa în fata stiintei. Aceasta din urma

se raporteaza la: 1. Bibligrafie; 2. Tehnologii; 3. Lexic operational; 4. Tehnici de redactare; 5. Definirea sistemului massmedia;

6. Dimensiunile economice ale sistemului; 7. Industrializarea mediilor de informare; 8. Definirea doctrinelor de

presa (în speta cea liberala si a serviciului public); 9. Definirea functiilor socio-culturale si a efectelor comunicarii de masa;

10. Democratizarea discursului mediatic în viata în viata politica; 11. Definirea profesiunii de jurnalist, a statutului ei, a

conditiilor de munca; 12. Determinarea cadrului în care se globalizeaza informatia; 13. Tehnologizarea mass-media în

prespectiva competitivitatii si a concurentei.

Asemenea componente fizionomice ale noii jurnalistici românesti, acceptate, dupa 1990, ca deziderate, transpuse în

practica prin flux si reflux, reusite vs. esecuri, trebuiau stiute, cunoscute, învatate dintr-o anume stiinta aplicata altundeva.

Asa se prefigura, asa se mentine valabil dezideratul jurnalisticii ca stiinta.

Referindu-ne la lucrarile straine în paginile carora am putut, putem si vom putea sa aflam raspunsuri la toate cele 13

obiective (nu singurele!) care ne vor ajuta sa ne sincronizam la stiinta jurnalistica europeana si transatlantica, vom spune

mai întâi ca fara a o cunoaste nu este posibil sa fim contemporani cu Era planetei informationale. A cunoaste nu

înseamna a o transpune si mai ales a o aplica mecanic. Avem datoria, pornind de la reperele ei, sa ne înzestram propria

noastra stiinta de/despre mass-media cu judecati de valoare desprinse din studiul realitatilor românesti, al posibilitatilor

de afirmare ale noilor generatii de jurnalisti.

ELIMINAREA ANACRONISMELOR DIN TERMINOLOGIA JURNALISTICA. DA, DAR…

Introducerea în limbajul curent al unor sintagme si termeni care desemneaza complexul si mereu inprevizibilul sistem

al comunicarii mediatice reprezinta primul semn ca si presa româna de dupa 1990 si-a circumscris structurile, cadrul

organizatoric si redactional, strategiile si obiectivele, functiile si modelele doctrinare termenului generic MASS-MEDIA.

Formularea anglo-saxona desemneaza orice mijloc de comunicare în masa – presa tiparita, agentiile de presa, radioul,

televiziunea, cinematograful, alte modalitati imprimate dar si intermediarul între respectivele mijloace de comunicare si

publicul receptor, adica un emitator. Acesta trebuie înteles în dubla sa postura: ca suport mediatic (de exemplu, ziarul), ca

sursa/autor de mesaj (de exemplu, ziaristul).

Ajunsi aici, la doi termeni traditionali, ziar, ziarist facem si prima observatie de ordin lingvistic. Mass-media ca

sintagma internationala impune o terminologie care deriva din sistemul comunicarii adaptate la noile realitati ale presei.

Astfel, tot mai mult, amintitii termeni au fost substituiti cu cei de jurnal, jurnalist. Prin extindere, ziaristica, mesajul ziaristic,

functiile ziaristice, opera ziaristica, ziarismul global etc. au fost substituite de jurnalistica, mesajul jurnalistic, functii

jurnalistice, opera jurnalistica, jurnalismul global, sau generalizând, noul jurnalism. Profesionistii din presa româna

actuala, conservatorii, folosesc în scriere sau în dezbateri la televiziune termenii traditionali, dar cu fluctuatii, apelând

uneori si la substitutii lor moderni. Bibliografiile straine – zeci de autori, zeci de lucrari apeleaza, evident, la familia de

cuvinte a jurnalisticii, jurnalismului, cu toate derivatele impuse de profesiune, jurnalist, mesaj jurnalistic etc. Unele institutii

de profil pastreaza, de asemenea, titulaturi de dinainte de1990 (facultati/sectii de ziaristica, ziare-scoala, viitori ziaristi, stil

ziaristic, limbaje ziaristice si asa mai departe). Sunt de încriminat asemenea comportamente lingvistice conservatoare sau

sunt de etichetat cele fluctuante, traditie-modernitate? În nici un caz, în nici o situatie.

De altfel, nici marele DEX la care apelam în cazul controverselor – iar noi îl invocam aici, pe cel din 1996 (editia a II-a)

– nu ne da sentimentul erorii, încurajându-ne pare-se în uzul bivalent al termenilor.

Astfel, substantivul ziar, definit ca “publicatie periodica, de obicei cotidiana, în care se tiparesc stiri, informati i politice,

sociale, culturale etc. de actualitate”, este urmat de alte doua substantive, gazeta si jurnal. Etimologic, ziar este explicat:

ziar din zi (dupa it. diario). Când se trece la celalalt termen, jurnal, DEX îi da provenienta din fr. journal, mentinându-i de

data asta si celelalte doua sensuri, de ziar si gazeta, dar cu o precizare pe care nu putem sa o omitem: jurnal are în limba

româna “o traditie” polisemantica, dupa cum urmeaza: “jurnal de moda” (publicatie periodica în care se dau (sic!) desene

si tipare de îmbracaminte si accesorii); jurnal cu sensul de însemnari zilnice (ale cuiva despre anumite evenimente legate

de obicei, de viata sa”, de pilda Titu Maiorescu are un asemenea jurnal intitulat chiar Însemnari zilnice); jurnal (“însemnari

zilnice ale unor observatii stiintifice”); “jurnal de calatorie”, relatare în scris, zi de zi, a unei calatorii (literatura româna,

publicistica româna ne ofera zeci de titluri în acest sens); “jurnal de bord” (consemneaza cronologic faptele survenite în

timpul calatoriei unei nave”); “jurnalul actiunilor de lupta” (document militar în care sunt descrise zilnic pregatirea si

desfasurarea actiunilor de lupta); în contabilitate (“registru în care sunt înscrise cronologic, operatiile banesti,

evenimentele supuse evidentei etc.”).

O alta acceptiune a termenului jurnal, data în DEX, ne contrariaza, pentru ca se face afirmatia ca este iesita din uz,

atunci când desemneaza o “emisiune de radio si televiziune sau un film de scurt metraj etc.”. Practica la nivelul acest ui an

2001 ne arata ca lucrurile nu stau chiar asa, unele posturi de televiziune, la ore de maxima audienta, mentin termenul de

JURNAL (de ex., TVR-1), multe posturi de radio, de asemenea, când e vorba de stiri, paralel cu alte terminologii (de ex:

STIRILE PRO TV, OBSERVATOR, la Antena 1, MATINAL, la Radiodifuziunea Româna etc.). Aproape aceleasi situatii

fluctuante, uneori ambigue, se întâlnesc astazi si în cazul utilizarii adjectivelor ziaristic, ziaristica, paralel cu jurnalistic,

jurnalistica sau în sintagma profesiunea de ziarist/profesiunea de jurnalist, situatiile alternând deseori cu utilizarile

termenilor gazetar, gazetarie, gazetareste, gazetaresc, gazeta.

Am putea conchide, întrebându-ne: este mai prejos presa româna actuala din vreun punct de vedere fata de presa

occidentala europeana sau transatlantica atunci când accepta familia de cuvinte ziaristica, ziarist în loc de jurnalistica,

jurnalist? Nu credem si nici nu suntem convinsi ca cineva ar putea emite judecati de valoare discriminatorii numai pentru

ca nu ne tinem de mutatiile lingvistice acceptate de sintagma MASS-MEDIA. În care dintre situatii suntem expusi

anacronismelor sau interpretarilor (mai grav) daca ne-am tine cu dintii de terminologiile de presa apartinând altor contexte

istorice? Aici da, trebuie sa acceptam suitele de termeni neologici, expresii, enunturi, de sorginte anglo-saxona,

francofona, sau provenind din circuitul lexical mass-media al altor tari cu presa moderna, avansata, conectata la

tehnologiile impuse de informatica.

Aici, pe aceasta treapta, a sesizarilor referitoare la noile tehnologii care au acaparat mass-media nu putem sa facem

abstractie de un adevar impus comunicarii mediatice; având în dotare ordinatorul, orice redactie, orice jurnalist trebuie sa

cunoasca terminologia care se leaga de activitatea acestuia, tot ce a dus la aparitia fenomenului multimedia. Alte

compartimente ale comunicarii mediatice au impus, la rându-le, termeni, expresii, abrevieri tot mai frecvente în

vocabularul românesc traditional, preluate ca atare sau adaptate, cu unele modificari, dupa gradul de cunoastere a limbii

engleze (franceze, germane, italiene, spaniole).