Victor visinescu jurnalism contemporan

INFRACTIUNI DE PRESA

Orice act de injustitie facut prin presa vis -à-vis de persoane particulare sau institutii si care implica nerespectarea

codului deontologic si a legilor tarii respective se numeste INFRACTIUNE DE PRESA.

Calomnia si insulta sunt infractiuni de presa si fac obiectul celor mai multe procese de presa.

Cel ce se simte lezat trebuie sa aduca în instanta judecatoreasca piblicatia în care a aparut materialul si sa aduca

probe pentru demonstrarea neadevarului lui sau a tendetiozitatii lui.

În cazul calomniei si insultei, sistemul probator se face prin impunerea articolelor nr. 205 si 206 din Codul Penal.

CALOMNIA:

O afirmatie nefondata sau mincinoasa facuta în prezenta unor terti despre o anumita persoana sau institutie, prin care

i se aduc acesteia prejudicii morale sau materiale.

În presa calomnia se defineste prin publicarea ei într-o forma mass-media.

PREJUDICIILE MORALE constau în schimbarea imaginii unei persoane fizice sau institutii ce se produce prin

calomnie. Daca nu este rectificata ea creeaza în fata cititorilor o imagine deformata apersoanei respective ce o face sa

devina incredibila sau blamata de societate.

PREJUDICIILE MATERIALE determina pierderi contractuale pe care o persoana le are din cauza celor publicate

dovedite a fi informatii calomnioase.

Reconcilierea între parti prevede o prima forma de închidere a conflictului în momentul publicarii rectificarii în primul

numar sau la prima data a emisiunii urmatoare.

Prin aceasta modalitate se repara cu acceptia partilor daunele/prejuduciile morale

Presa nu are posibilitatea de a repara prejudiciile materiale. Acestea însa pot ajunge în instanta si se repara conform

cerintelor celui lezat.

Dezmintirea publica poate fi considerata de unele parti vatamate drept insuficienta pentru acoperirea pagubelor

morale pentru ca numarul de cititori nu e în totalitate identic cu cei ce privesc dezmintirea. Asfel ramâne o parte din public

care nu a avut acces la dezmintire. În aceste conditii persoana lezata poatef ace apel în instanta pentru despagubire

morala în formula materiala.

Cele mai multe procese pentru calomnie au avut loc în ultimii ani în Anglia si tarile Americii Latine. Ele s-au solutionat

prin sistem judecatoresc si au condus la retragerea dreptului de exercitare a meseriei de ziarist si daune importante

pentru ziare si posturi TV.

Uneori însa, ziaristii au dovedit ca au dreptate (cazul Watergate).

În interiorul sistemului probator de aparare a ziaristului trebuie sa se regaseasca dovezile si sursele care au stat la

baza articolului respectiv. În fata instantelor propriei organizatii si a instantei judecatoresti este prevazuta renuntarea la

secretul profesional.

Singura cale de a nu fi adus în fata instantei sub acuzatie de calomnie sau insulta este respectarea adevarului, a

legilor si a deontologiei profesionale.

Art. 205 – INSULTA

Atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, or i prin expunere

la batjocura se pedepseste cu închisoare de la o luna la trei luni sau cu amenda.

Aceeasi pedeapsa se aplica si în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar

reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Împacarea partilor înlatura raspunderea penala.

Art. 206 CALOMNIA

Afirmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar

expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretlui public, se pedepseste cu

închisoarea de la trei luni la un an sau amenda.

Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Împacarea partilor înlatura raspunderea penala.

MANAGEMENTUL DE PRESA SI MARKETINGUL CULTURAL ÎN CONTEXT

ROMÂNESC

Întreaga problematica a sferei economice specifice unei institutii/întreprinderi de presa, a carei schita de concepte si

principii functionale am încercat sa o prezentam anterior, depinde, în cele din urma de management. Ce este acesta, se

stie, cum se concretizeaza el la nivel de conducere (director, editor, redactor-sef sau oricum se mai poate numi creierul

coordonator al unei institutii la nivel individual sau în co-autorat), aceasta nu prea se stie. Se poate sti daca un manager

conduce bine numai la o punere sub lupa a rezultatelor institutiei pe care o conduce, purtatoare a însemnelor: prestigiu,

stabilitate, rentabilit ate, credibilitate, profit, perspective. Detinatori ai responsabilitatii de prima si ultima instanta, managerii

pot sa gestioneze eficient economia unei întreprinderi de presa daca au si stiinta conceptului însusita în litera statutului ei

si capacitatea de orientare practica într-o afacere sau o industrie culturala, în speta: cum este gestionat bugetul, cum sunt

condusi salariatii în sistemul birocratiilor redactionale, cum functioneaza interactiv departamentele institutiei (conceptuale,

de productie, administrative si de distributie), cum este cunoscut si cum raspunde publicul la demersurile mediatice, ce

potential de pericol reprezinta concurenta de piata. În context strain am trecut în revista în aceasta parte a cartii unele

aspecte manageriale, la modul indirect, prin descrierea reliefului mediatic de anvergura din tari europene sau de pe alte

continente, subîntelegându-se, implicit, ca rezultatele cu care sunt devansate, din toate punctele de vedere, unele tari

cum este si România, se datoreaza organigramelor cu manageri de excelenta profesionalitate.

Cum stau lucrurile în context românesc? Ne spun autorii unei cercetari de profil, în Introducere: " Managementul

mass-media din România nu este nici ceea ce ar trebui si nici ceea ce ar putea sa fie", opineaza Mihail Dragnea si

Stefania Telehoi, anticipându-si obiectul cercetarii desfasurate pe trei directii: a) strategia întreprinderii, b) gestionarea

relatiilor umane, c) relatia cu publicul. Respectivele directii sunt analizate conceptual si la scara def initiilor, iar în plan

practic sunt confruntate cu studii de caz, chestionare si interviuri care configureaza strategii de management de la mari

institutii din audiovizual si presa scrisa, confirmatoare/infirmatoare ale concluziei sus-anticipate. (cf. Managementul

institutiilor de presa din România. Teorie, practica si studii de caz.. Collegium, Media. Polirom 1999, volum coordonat de

Paul Marinescu). Autorii, specialisti în presa si cadre didactice din învatamântul jurnalistic de stat, ne prezinta, în sint eza,

reperele teoretice de referinta în stiinta manageriala, cu aplicatii din audiovizual si din presa scrisa, studii de caz si

interviuri cu manageri prestanti, oferindu-ne nu numai o cercetare utila dar si reflexiva - în pofida putinelor exemple, mai

ales din presa scrisa.

Provenind de la verbul "to manage" (= "a conduce", "a administra", carora li se asociaza sinonime de nuante usor

diferite, ca de pilda, "a mânui" sau "a se descurca") termenul-concept management se raporteaza cu necesitate unui alt

termen-concept indisolubil legat de problematica economica a mass-media: marketingul cultural. Esenta termenului în

discutie (vb. "to market" = a vinde/a cumpara) ne trimite pe o noua piata a produselor mediatice, "felie" distincta a pietei

duale mai sus comentate, dar cu personalitate, totusi, impunatoare, piata culturala. O distinsa cercetatoare si cadru

didactic universitar la o facultate de jurnalistica, Maria Moldoveanu, semneaza, în calitate de autor, co-autor si

coordonator doua lucrari de certa utilitat e si certa tinuta stiintifica axate pe conceptele de management si marketing,

ambele circumscrise culturii si ambele având meritul radiografierii realitatilor culturale românesti contemporane, implicit

conectate la mass-media. Cea dintâi cercetare, Maria M oldoveanu, Valeriu Ioan-Franc: Marketing si cultura (1997, Editura

Expert) consacra mai multe capitole unui triptic de care presa nu poate face abstractie, piata culturala - consum cultural -

politici de marketing cultural în interiorul caruia relevanta statisticilor culturale, pe baza de chestionare/anchete cu referire

la mediile de informare evidentiaza numeroase aspecte de ordin reflexiv pentru cei care conduc presa, managerii. Cea de

a doua lucrare - Maria Moldoveanu (coordonator) Valeriu Ioan-Franc, Romulus Antonescu: Managementul culturii -

universul rural, (Editura Expert, 2.000), abordeaza în toata complexitatea sa conceptul ca atare, pe care îl identifica apoi

în realitatile românesti de astazi, nota bene însa, cele rurale, cel mai adesea ocolite de cerecetatori. În aria acestei

tematici este investigata si mass-media ca alternativa la oferta agentilor culturali traditionali, pe baza unor anchete de

asemenea relevante în definirea consumului cultural.

Cum se interconditioneaza si se completeaza conceptele management si marketing în mass-media românesti? Dupa

ce s-a produs transferul de proprietate din mâinile statului totalitarist în cele ale editorilor privati, presa româneasca a

parcurs etape de flux si reflux, adesea neclare si controversate, în contextul economiei de piata careia îi devenise

competitor nepregatit în stiinta conducerii si în strategiile comerciale de piata. Editori individuali sau editori-institutii îsi

asumasera, în 1998, de exemplu, aparitia a 1995 de titluri, intrate în depozitul legal, realizate de 750 de editori si 1189

edituri (cf. Lector univ. Marian Petcu, Concentrarea media în România, A VI - a Sesiune de comunicari stiintifice, Institutul

National de Informatii, 24 martie 2000, p. 74). Diversitatea editoriala în produc¡ia informatiei de presa poarta amprenta

unor societati comerciale editoare, care detin aproximativ 50% sau a altor case editoriale, necomerciale, stiintifice, de

învatamânt si cultura, administrative etc., pe care noi le-am mentionat anterior (de exemplu, publicatiile Academiei

Române, care au oscilat pe rastimpul anilor 1990-1998, între 47 si 83 de titluri, restrânse apoi la 38, publicatiile

muzeistice, care au descrescut de la 53 la 13, cele de cercetare, de asemenea, de la 156 la 91, cele universitare, de la

101 la 76 etc. O serie de factori obiectivi, financiari în primul rând, vor fi determinat aceste coborâri de titluri si tiraje dar si

faptul ca unele dintre redactii nu vor fi avut practica unui management si marketing eficient.

CONCENTRARE MEDIATICA

Ne vom opri acum sa observam câteva din directiile ultimilor ani ale evolutiei mass-media, subordonate fenomenului

concentrarii.

Una dintre aceste directii o reprezinta asocierile dintre editorii români si editori straini (între ei unii de nationalitate

româna). Câteva exemple: Asociatii din grupul Gannet-USA Today (SUA) si grupul Ringier (Elvetia) care au preluat ziarul

"Libertatea"; simultan, grupul Ringier va aduna în juru-i mai multe publicatii: "Capital", "Lumea femeilor", "Ziarul de Cluj",

"Gazeta Sporturilor" etc.

Doua fuziuni de anvergura au avut loc în 1998, când companiile românesti Nord Est Group (Iasi) si "Curentul"

Bucuresti au dat nastere grupurilor NordEst-Curentul Medianet si Gruner + Jahr AG & Co (Hamburg, Germania), parte a

grupului international Bertelsmann si Expres Bucuresti. Din primul trust format prin fuzionarile mentionate, cu 1.500 de

angajati, din care 800 de jurnalisti, s-au cristalizat 17 cotidiene judetene, cunoscute sub numele de "Monitorul", 4 posturi

de radio, tipografii si retele de difuzare, agentie de publicitate si de stiri, plus cotidianul "Curentul", cu o editie

internationala.

Celalalt mare grup german, Bertelsmann, editor a 90 de publicatii în 12 tari, a cumparat 50% din actiunile grupului

bucurestean Expres (proprietari M. Gh. Cârciog, Cornel Nistorescu) cu extinderi peste "Evenimentul zilei", agentia de

publicitate Evex, Radio Total, publicatiile "Expres" si "Expres magazin" si altele. În Transilvania au avut loc, de asemenea,

multe asocieri, între care S.C.R.I.P. Impex Cluj Napoca (editorul revistei "Tv satelit") si R&V SoftwareGmbh (Germania) în

cazul titlului "Autopro", revista "Chip computer magazin" (Brasov) editata în parteneriat cu Vogel Verlag (Germania),

revista "Bravo" (Bucuresti) împreuna cu editorul Heinrich Bauer (Germania), "Planeta Internet" (Bucuresti) al carei

proprietar este un cunoscut grup francez, Lagardére; un numar de 7 reviste pe profesii sunt editate de societatea Artecno,

în asociere cu capital olandez si belgian - doar o parte din titlurile care apar în asociere. De la primele grupuri editoriale -

Topaz si Expres (care scoteau publicatiile "Zig Zag", "Fraierul Român", "Indiscret" si, respectiv, "Expres", "Expres

magazin" s-a ajuns la grupuri mari denumite multicanal, cum sunt Intact si Media Pro. Grupul Intact (presedinte Dan

Voiculescu) a iesit pe piata cu prima retea de titluri locale (initial 27 de editii) si cu "Jurnalul National", postul de acoperire

nationala "Antena 1", postul "Radio Romantic", o casa editoriala, periodice specializate ("Jurnal SF", "Jurnalul de

duminica", iar din martie 2.000 editeaza si "Jurnalul de Chisinau".

Celalalt mare grup, Media Pro (asociati: Adrian Sârbu, Ion Tiriac), în parteneriat cu grupul Central European Media

Entreprises, condus de E. Lauder (capital nord-american si canadian) este cunoscut prin canalul de televiziune ProTV,

editari de carti, agentia de stiri Mediafax, achizitionarea studiourilor cinematografice Buftea, universitatea MediaPro,

revista "Playboy", în editie româneasca etc. Enumerarea - pe care noi am preluat -o din cercetarea lect. univ. Marian

Petcu (loc. cit., p. 77-79) - nu se opreste aici, mai sunt mentionate alte grupuri media de aceeasi sorginte asociativa:

Intergip Ltd (International grup of Investments and Programs, patronat de Victor Ionescu, Eduard Gugui si Virgil Miron

Patru, care editeaza titlurile "Meridian magazin", "Dracula", "Baricada", "Rebus Baricada" etc; grupul LBH Invest

International, editor al publicatiilor "Paranormal", "Povestea mea"; grupul Romanian Publishing Group, editor al revistelor

"Estetica", "Avantaje". "Elle"; grupul V.N.U. Hearst cu revista "Cosmopolitan", editata în 29 de tari.). Cel mai puternic grup

editorial din afara Capitalei, Nord-Est, Iasi, detine reteaua de publica¡ii "Monitorul", alte publicatii locale, 14 societati

comerciale/grupuri de gestiune etc. sub conducerea lui Alexandru Lazescu. Între componentele acestui grup amintim

patru statii de radio la Iasi, Roman, Suceava, Galati, agentia de informatii Nord Est Press, Multicolor (societate

producatoare de etichete si ambalaje din carton), alte agentii de turism, intermedieri imobiliare, publicitate, servicii

medicale la domiciliu, difuzare a presei, comercializare a produselor electronice, editarea lucr arii "Pagini aurii" etc.

(M.Petcu, loc. cit., p. 80- 81).

Ce concluzie putem trage? În procesul concurential mass-media din România post-Decembrista '89, mesajele

mediatice au devenit o marfa, în lupta pentru cucerirea pietelor de desfacere culturale si publicitare, managerii si

specialistii în marketing adopta solutiile din ce în ce mai evidente ale trustizarii. Acest proces, cum am vazut, fie chiar si

enuntiativ, aduce în albiile mijloacelor de comunicare nu numai ceea ce acestea produc prin definitie ci si alte numeroase

activitati neredactionale (etichete, ambalaje, turism, servicii medicale) avantajoase în sfera profitului.

Rezulta ca functiile mass-media si produsele culturale concepute în circumscriere cu specificul lor informativinterpretativ-

educative sunt supuse unor mutatii de continut si de forma, pierd treptat din calitatile interconectationale care

se adreseaza cerebralului si afectivitatii. Pofta pentru lectura descreste, pofta pentru divertismentul de televiziune creste,

pofta pentru universul informativ cotidian (al emisiunilor de stiri radiofonice/televizate) ramâne aproximativ stabila. Studiile

de caz, anchetele, interviurile, atât din mediul urban cât si din cel rural, pe care ni le ofera cercetarile de management si

de marketing exemplif icate în acest subcapitol confirma concluzia de fata.

ÎNAINTE DE UN STUDIU DE CAZ, RASPUNSURI LA TREI ÎNTREBARI:

DE UNDE AM PORNIT? UNDE AM AJUNS? CATRE CE ORIZONT NE ÎNDREPTAM?

Pentru cei mai tineri dintre jurnalisti, care în Decembrie '89 treceau din ciclul primar în cel gimnazial/liceal, iar în 2001

suportau emotiile licentei, raspunsurile la primele doua întrebari se cuvin a fi date de confratii lor veterani, mai ales în

latura profesiunii, ca practic sociala de înalt civism, în timp ce pentru întrebarile a doua si a treia sunt chemati la reflectii

rationale atât practicienii experimentati cât si persoanele care au monitorizat, cu cele mai bune intentii, drumul de un

deceniu al presei românesti, de la ceea ce a fost la ceea este si la ce va fi sau trebuie sa fie.

Între aceia care au receptat mesajele mediatice cu interesul acut al semnifica¡iei lor dar si cu ochiul formatorului de

producatori de mesaje, cadrele didactice universitare si cercetatorii în stiintele informarii si comunicarii de masa constituie

unul dintre esaloanele de la care se asteapta evaluari si judecati drepte, confluente cu rezultatele altor agenti ai

monitorizarii, sociologi, politologi, lingvisti, psihologi, semioticieni, jurnalisti însisi. Primul lucru pe care îl marturisim cu

franchete si cu acceptarea oricaror posibile replici la traiectul investigativ al acestei parti finale a cartii noastre este teama

de a nu ni se considera opiniile ce vor fi exprimate drept verdicte, recomandari si previziuni autoritare. Aceasta teama am

nutrit-o cam tot de atâta timp de când actuala presa româneasca se despartea de presa totalitarista, în ale carei tentacule

ne-am zbatut si noi, decenii bune, preferând sa cantonam într-o "spirala a tacerii" meditative. Dupa zece ani, totusi, de

lecturi cotidiene din letopisetul nou izvodit de "istoricii clipei", am rupt tacerea reflectiilor stratificate în apostile "bun de

tipar" (asteptat, benefic, placut) versus "inoportun tipar" (nedorit, malefic, neplacut) hotarându-ne, vorba autorului

pamfletului Baroane, sa asternem si noi "macar o semnatura pe o carte".

Si am putea sa ne consideram norocosi pentru motivul ca în rastimpul cu pricina am citit nu numai ziare si reviste

post -Decembriste care-ne rasturnau reprezentarile din prizonieratul mes ajelor cu "limba de lemn" ci si carti straine, iar mai

apoi românesti pe care le-am luat ca repere de bun augur pentru noile reprezentari ale universului mediatic contemporan.

Amintim, din nou, numerosii autori straini nominalizati frecvent în lucrarea noastra pâna la acest capitol, cu deosebire cei

tradusi în seria "Media Collegium Polirom", autorii români care au trasat coordonatele jurnalismului modern prin manuale,

exegeze pe teme mass-media (Mihai Coman), studii distincte pe compartimente de radio, televiziune, management,

marketing, publicitate, semiotica, stiinte ale comunicarii, istorii ale presei, teoria argumentarii, relatii publice, multe alte

directii ale monitorizarii comunicarii prin mass-media sau prin noile media. Fara îndoiala, însa, ca majoritatea din

cercetarile efectuate ne-au oferit imaginea globala a fizionomiei mass-media pe mapamond, ca motive de

receptare/respingere a aceea ce însemna libertatea de gândire si de exprimare într-un stat de drept, democrat si prosper,

iar minoritatea luc rarilor ne-a furnizat si satisfactii atunci când partial sau integral au patruns si în peisajul presei românesti

foste si actuale.

TREI RASPUNSURI DISOCIATIVE

a) Am pornit de la mostenirea pe care am trait -o si care ni s- a pastrat în fapte de presa (ideologie, continuturi,

modalitati si legislatie) în intervalul 1945-1990, cu moment de start: 22 Decembrie 1989; b) Am ajuns cu investigatia peste

pragul dintre milenii, în noul secol 21; c) ne vom îndrepta - anticipativ - catre conturarea unui orizont al identitatii

profesionale al presei scrise. Fixându-ne aceste hotare calendaristice nimeni nu trebuie/nu are dreptul moral si civic sa

considere ca presa româneasca, de la momentele ei de reala ctitorie, Heliade, Asachi, Baritiu, pâna la ziarele care se

stingeau, în cap cu "Scânteia", în Decembrie '89, a fost o presa de lepadat, mai proasta ca oricare alta, care ar trebui sa

fie scotocita în biblioteci si în arhive, facuta furcoi în piete publice si mistuita în flacari, numai dintr-un orgoliu troglodist de

a o pune în antiteza cu noua presa a democratiei românesti în tranzitie, suprema si omnipotenta, putere fara contraputeri.

Ar fi un act spiritual sinucigas, care ne-ar atrage blestemul înaintasilor prefacuti în pulberi de aur ce dau stralucire

istoriei zbuciumate a poporului român, farâmitat si opresat pâna la apogeul luptelor sale pentru slobozenie dinlauntru si

din afara granitelor atins la 1 Decembrie 1918. Dupa cum, de asemenea, ne-am sinucide spiritual daca am încerca sa

uitam sau sa stergem cu buretele ctitoriile moderne ale pleiadei de publicisti interbelici, mari scriitori si mari gazetari,

editori si mentori de curente cultural- artistice, care binemerita de la tara oricând si sub oricare vremuri. Si, în sfârsit, neam

sinucide a treia oara daca la un deceniu de la prabusirea comunismului am anula fara drept de apel ziaristica si

ziaristii care, aproape o jumatate de veac, desi au fost opresati de o anume ideologie politica si de un anume schematism

tematic impus de cenzura, au cristalizat valori ale scrisului jurnalistic certe, prin reprezentanti mai vârstnici sau mai

tineri, unii deosebit de fecunzi si de cunoscu¡i de cititori chiar în peisajul actual al presei scrise.

Am simtit nevoia de suflet si de minte sa amintesc de aceste posibile sinucideri spirituale, pornind de la adevarul

ca dupa Decembrie '89, luati de valurile euforice ale deplinei libertati de gândire, de exprimare si de actiune am manifestat

sentimentul autoizolarii de trecut, otova, trecând cu tavalugul peste artaturile chinuite ale celor care ne-au precedat si care

au pus sub brazde mirabile seminte si corole de minuni ale lumii, dupa cum s-ar exprima Lucian Blaga, daca ar mai fi

printre noi. Drept care socotim ca tot ceea ce constituie valoare în presa româneasca, în curgerea celor aproape doua

secole de scriitura, sa-si merite locul si dreptile judecati nu prin antiteze de circumstante aduse de vremuri social-politice,

ci prin antiteze de valoare intrinseca a mesajelor "istoricilor clipei", în cercetari impartiale, solid argumentate si de tinuta

stiintifica indubitabile. Între acestea, si istorii ale presei/ale mass-media românesti, tot atât de necesare ca oricare alte

istorii dedicate literaturii, artelor, stiintelor politologice, filosofice, sociologice si asa mai departe. Noi însine am conturat în

doua cercetari, înainte de '89 si dupa, îndelungul ai nobilul drum al presei româneati, de la origini pâna la momentul

aparitiei lucrarilor respective (cf. "Mesajul militant al presei române" si "O istorie a presei românesti"), fara sa avem

sentimentul deplinei autoinvestiri. Aceasta pentru ca mai mult decât în oricare domeniu al activitatilor creator -umane, în

acela al jurnalismului terenurile sunt extrem de alunecoase si de imprevizibile, încât ele trebuie monitorizate pas cu pas,

etapa cu etapa, sub obladuirea obiectivitatii si cu intentia declarata, înca din timpul lui Maiorescu, Eminescu si Caragiale,

care au gândit si au pus în practica un principiu ignorat astazi: separarea valorilor de non-valori.