Victor visinescu jurnalism contemporan

Numai concluzii, nu. Incursiunea noastra în peisajul presei românesti dupa un deceniu de existenta ca presa liberdemocrata

are mai mult o valoare de simbol decât una de analiza exhaustiva si convingatoare în obiectivele pe care si lea

propus. Aceasta datorita faptului ca lucrarea noastra este deopotriva o cercetare asupra jurnalismului contemporan în

sectorul presei scrise si o aplicatie la realitatile românesti atât cât ele s-au putut configura pe rastimpul unui singur

deceniu. Fiind vorba de o dubla "introducere" într-o ramura a mass-media, fatalmente demersurile noastre investigative

sunt marcate de limite si omisiuni pe care ni le asumam. Speram ca viitoarele cercetari în care suntem antrenati de ani în

sir sa rectifice ceea ce se va impune si sa impuna ceea ce practica jurnalistica româneasca va demonstra în drumul ei

cert spre identitate profesionala.

[U1] [U2]

EPILOG: SPRE CE ORIZONT?

COMUNICAREA MEDIATICA din prespectiva noului mileniu III îsi va defini trasaturile pe baza realitatilor prezente

evaluate din punctul de vedere al sistemului (cei trei “M”; caracteristici; tipologii); al realitatilor economice (investitii,

costuri, profiluri, piata duala a produselor); al sistemului de “mize”, invariabile în industriile culturale; al spatiului public

raportat la opinia publica, în care presa îsi demonstreaza atributele de “Putere” ascultata de Puterea statala.

În raport cu aceste trasaturi fundamentale ale mass-media se vor redefini caracteristicile profesiunii de jurnalist,

functiile socio- culturale ale comunicarii mediatice, modelele de presa, teoriile efectelor, organigramele redactiilor, tehnicile

Comment: ni

Comment:

jurnalistice. Procesul competitiv, concurential al ev olutiei presei se va desfasura în strânsa legatura cu viitoarele tehnologii

ale comunicarii. David Randall asaza drept motto la capitolul final al cartii sale, Jurnalistul universal, cuvintele lui Marshall

Mc.Luhan :”Anunturile de mica publicitate si cotatiile de bursa sunt fundamentul presei. Daca se va gasi o sursa

alternativa de acces facil la o asemenea diversitate de informatii zilnice, presa va cadea”.

Cei mai multi dintre jurnalisti nu se tem de computerul personal intrat în posesia a pesta 280 de m ilioane de indivizi

înca din 1995. Pare-se ca nu ar putea fi ceva mai sofisticat decât acesta tehnologie performanta care ne contureaza

viitorul. Dar de ea va depinde, la rându-I, de doi factori primordiali pe care îi discuta David Randall în capitolul Tehnologia

si viitorul jurnalismului. Ei sunt: 1. Cererea. 2. Oferta.

Fiecare dintre respectivii factori intra într-un sistem de relatii, interconditionari, influente si presiuni care provin din mai

multe surse: controlul guvernamental (hartuire, mituire), presiuni de cenzura (autorizare/interzicere pe varii criterii: incitare

la revolta, imixtiuni în viata privata, secret de stat); masuri fiscale, legislative referitoare la costurile ziarelor, impozite pe

hârtie, publicitate, proprietate de ziar; constângeri legiferate în coduri civile, penale (cu referire la calomnie, injurie, viata

privata, drept la replica, obtinerea de informatii publicabile); costurile în reteaua de distributie (mijloace tehnologice, retele

de difuzare); marirea/diminuarea productiei jurnalistice în functie de tehnologiile tipografice (viteza, capacitate,

performanta); dotarea suficienta/insuficienta, moderna/anacronica a redactiilor a redactiilor cu echipamente de

colectare/prelucrare a informtiilor (masini de scris, telefoane, agentii de stiri, telegraf, fax, computer, sateliti, Internet, email);

preponderenta publicitatii, conditionata de oferta/cerere, de la mica la marea publicitate, capacitatea ziarelor de a o

însoti de iconografie, design modern; capitalul întreprinderii de presa si tipul de proprietate al acestuia (public, privat,

mixt); cantitatea si calitatea fortei de munca (profesionalitatea si mobilitatea corpului redactional apt sa utilizeze

tehnologiile de ultima expresie).

FACTORUL CERERE este influentat de: gradul de alfabetizare al publicului cititor (cunostinte, educatie, accesibilitate

la limbajele mass-media; gradul de democratizare a societatii (cetateni cu drept de vot, alegeri libere, sistem multipartit,

institutii de stat transparente); cele doua piete ale mass-media: propriu-zisa si a publicitatii; tirajele si preturile la vânzare

(abonamente); concurenta în mass-media (existenta/inexistenta surselor alternative de informatie utila/de opinie,

divertisment/timp liber); calitatea mesajelor de presa (text, imagine,act ualitate/oportunitate, limbaj/nonlimbaj).

În fata acestor constrângeri, pe care Guy Lochard si Henry Boyer le sistematizeaza într-o concisa lucrare dar de mare

sugestie (Comunicare mediatica, MEMO, Institulul European, 1998), jurnalismul de mâine îsî învedereaza chipul în mai

multe ipostaze, astfel:

1) 1) Prin perceptii antagonice, comunicarea directa (interumana), comunicarea mediatizata (care se sprijina pe un

suport tehnic, dar în permanenta confruntare cu logica economica). Ca instrument democratic al libertatii, presa îsi

plaseaza discursul jurnalistic într- un proces având ca finalitate democratizarea culturii (mijlocii, mozaicate), pe cai ale unor

logici normale/contradictorii, cu mize economice potrivit carora comunicarea sociala poate îmbraca o valoare comerciala.

Mizelor economice li se adauga cele simbolice (limbaje, imagini, coduri, gesturi) care conduc la mize reprezentationale,

mai cu seama în spatiul comunicarii politice.

2) 2) Prin tipologia discursurilor: informativ, publicitar si de divert isment, care instituie un sistem de relatii între

instantele de productie (redactiile) si cele de receptare (publicul), definite atunci când se realizeaza premisa efecte vizate

– efecte produse, în fluxul comunicarii pe doua nivele (“two steps flow of communication”); pe cel dintâi: perceptie,

expunere, memorare selectiva, pe cel de al doilea, formarea opiniilor de leaders care influenteaza indivizii; comunicarea

poate fi de “tip monolog” (când destinatarul nu se afla în locul si la momentul producerii mesajului de catre emitator) si

comunicarea “de tip dialog” (când emitatorul si destinatarul converseaza la telefon, sunt fata în fata sau comunica prin

corespondenta)

3) Respectivele fatete, specifice presei tiparite au cele mai multe dintre trasaturi comune cu presa radiofonica si cea

televizata, situatiile deosebindu- se, mai cu seama, în privinta tipologiei mesajelor si a codurilor.

În opinia specialistilor, ziarul viitorului este preconizat în doua variante. Prima presupune ca materialele continute de

un ziar sa fie distribuite electronic, pe monitorul cititorului. A doua presupune folosirea de catre ziar a noilor tehnologii în

scopul distribuirii mai rapide, dar tot pe hârtie. David Randall, dupa ce precizeaza ca nimeni nu s-a preocupat de ideea de

a distribui continutul unui ziar prin transfer cerebral, direct în mintea cititorului, opineaza ca procedeul traditional trebuie sa

prevaleze. De la ceea ce se cunoaste deja – ziare tiparite central apoi distribuite pe diferite cai cititorilor – la tehnologia

faxului, care a permis tiparirea în centre regionale, pâna la tiparirea posibila acum, prin transmitere de date la distanta

chiar în puncte marginale, cum ar fi magazinele, s-a parcurs un drum înlesnit de TIPOGRAFIILE DIGITALE.

În aceste tipografii – care arata ca niste fotocopiatoare mai mari – paginile de ziar sunt realizate pe computer si apoi

sunt stocate în centre de distributie digitala. Mai departe, prin intermediul telecomunicatiei digitale paginile se transmit

solicitantilor fiecarei tipografii digitale, în functie de cererea clientilor. Avantajele tipografiilor digitale sunt enorme: se

elimina distributia fizica, noile tipografii nu au nevoie de film, de placi sau de substante chimice ude, nu se face risipa de

hârtie, iar ziarele pot sa concureze în viteza cu alte media. În plus diverse institutii publice (gari, statii de metrou,

magazine retele comerciale care au tipografii digitale pot sa informeze pe cei aflati la fata locului cu ceea ce doresc în

câteva secunde, cele necesare transmiterii si tiparirii.

A doua optiune pentru ziarul care foloseste tot hârtia este sugerata de varianta tiparului digital, disponibila sub forma

unei imprimante conectata la computerele personale. Respectiva varianta va permite cititorilor sa primeasca la domiciliu

“ziarul electronic”, pe care sa-l citeasca pe ecran sau sa-l tiparesca. Acest ziar electronic a devenit realitate înca acum

zece ani când, în Statele Unite, Marea Britanie si alte tari posesorii de computere conectate le Internet au lecturat ziare ca

“Washington Post”, Los Angeles Times”, “Daily Telegraph”. Evident, însa, existenta ziarelor electronice solicita un înalt

nivel de computerizare în tarile respective, care sa garanteze abonatilor platitori accesul la ziarele (articolele) dorite în

conditii de securitate. Într-un viitor nu prea îndepartat aceste tehnologii vor include filme si scene de realitate virtuala. De

asemenea se contureaza un ziar de tip “personalizat” (la Laboratorul De Media al Massachusetts Institute of Technology

vor include filme si scene de realitate virtuala. De asemenea se contureaza un ziar de tip “personalizat” (la Laboratorul De

Media al Massachusetts Institute of Technology), adica ziarul prin care cititorul poate da computerului temele preferate,

acesta le selecteaza si preia din ele informatiile disponibile de care are trebuinta solicitantul.

CINE VA ÎNVINGE? COMPUTERUL SAU JURNALISTUL?

S-au formulat îndoieli, obiectii, incertituni fata de viabilitatea ziarului “pe ecran”, avantajele ziarului pe hârtie fiind de

preferat din multe puncte de vedere. Oricât de mult vor evolua computerele, de la marimea unor ceasuri de mâna, “ne

pare putin probabil ca ele sa devina vreodata la fel de flexibile ca si cuvântul tiparit” opineaza David Randall. În “batalia”

care a început, care se va amplifica, ziarele sunt chemate sa-si valorifice avantajele specifice fata de presa electronica,

raspunzându-si mereu la aceeasi întrebare: pentru ce suntem citite? Pentru informatii dorite pe care cititorii nu le gasesc

în alta parte, ar suna laconic raspunsul.

Concretizând, în timp ce la televiziune, de pilda, informatii se primesc vizual, în imagini, limitate fatalmente la

secunda, minute sau jumatate de ora (cazul buletinelor de stiri), în paginile de ziar aceleasi informatii pot fi relatate pe

larg, pot fi comentate, pot incita raspunsuri, pot conditiona acordul, identitatea cititorului cu tema relatata.

În alti termeni, informatia de ziar presupune control, reactie, participare, ea este document palpabil, se pastreaza,

poate fi procurata la unpret mai redus. Totodata informatia de ziar poate oferi ununivers de trebuinte si servicii publice

mult mai diversificat, prin tehnici moderne de design. Ziarul pe hârtie are astfel o plurivalenta functionala.

Oricât de mult se va tehnologiza presa în mileniul III, disparitia ei nu este de întrevazut. De ce? Sa-l citam pe David

Randall:

“Fie ca informatia vine pe hârtie, pe calea undelor, prin cablu de fibra optica, prin liniile telefonice, prin satelit sau prin

transfer cerebral, cinev a trebuie sa o filtreze, sa o cerceteze, sa o testeze, sa o puna la îndoiala si sa încerce sa relateze

în mod corespunzator rezultatele acestui proces. Si cine va fi cel mai potrivit aici? Tehnicianul universal, cercetatorul

universal, politicianul universal, afaceristul universal? Sau jurnalistul universal?” se întreaba David Randall, în finalul cartii

sale (cf. op. cit. p. 246).

Raspunsul pare- se ca i-l ofera TEHYI HSIET:

“Se spune ca o masina poate acoperi munca a cincizeci de oameni obisnuiti. Cu toate acestea, nici o masina nu

poate acoperi munca unui om neobisnuit”.

Si totusi, nu trebuie sa uitam ca societatea moderna, mediatizata, sta sub semnele mai multor socuri, mai multor

“valuri”, cum opiniaza Alvin TOFFLER (Socul viitorului, Al treilea val, Puterea în miscare). Acestea supun întregul sistem

de cunoastere si de progres unor mutatii mereu surprinzatoare gratie tehnologiilor invenate de om. Pozitia mass-media

fata de “valurile” care au transformat evolutia de continut si de forma a mesajelor a fost una de adaptare dar si de lupta,

de supravietuire dar si de reflux, într- un proces paricularizat pe etape: de la limbajul curent, traditional, redundant, la idei,

fapte si evenimente redundante (în primul val); de la acetea la înmultirea canalelor si la tehnologizarea lor, prin

intermediul carora individul si-a creat imagini despre realitate; iar de aici la al treilea val, al potentialului tehnologic

extraordinar din zilele noastre, prin care se comunica rapid, simultan, benefic (sau malefic!) într-o comunicare

transfrontaliera estompând granitele geografice, etnice, lingvistice, de sex, vârsta, profesiuni si religii. Evident, acest

proces mediatic global, standardizat, prezinta si avantaje dar si asimetrii, contradictii si constrângeri în functie de factori

socio-politici, economici si culturali diferiti de la tara la tara.

Ziaristica românesaca din vremea generatiei de luptatori pasoptisti, continuata de a acelora din pleiada marilor clasici,

Eminescu, Slavici, Caragiale, Macedonski, iar în secolul abia încheiat de stalucita breasla reprezentata de Arghezi,

Brunea-Fox, Bogza, Stancu, Cocea, Calinescu – cu totul incompleta enumerare – se întâlneste astazi cu ziaristica noilor

cuceriri ale electronicii într-o galaxie Gutenberg moderna, competitiva, constituind-se într-unul dintre cele mai redutabile

mijloace de comunicare.

Constantele scrisului publicistic românesc, angajarea, civismul, combativitatea, întaresc si mai mult decât în trecut

ideea unei prese de înalta tinuta umanista. Într-un context de eflorescenta a genurilor publicistice alimentate de timpul

extraordinar de bogat în evenimente pe care îl traim, mesajului clasic al presei i se alatura, cu forta de percutie din ce în

ce mai mare, cel al radioului si al televiziunii, marind gradul de competitivitate, dupa 1990.

În trudnica munca de zi si noapte în biroul redactional îsi consuma energiile, inteligenta si pasiunea noile generatii de

gazetari, cca. 12.000 în presa scrisa si radio-tv., mereu adaugate cu promotii de absolventi.

Datorita capacitatii de cuprindere a realitatii în dinamica desfasurarii ei, presa româna a parcurs un drum ascendent,

s-a impregnat de la o etapa la alta cu noi virtuti care îsi iau sursa în mutatiile si în transformarile produse în România de

azi, stat liber, democrat si aspirând la integrarea euro-atlantica. Ideea de competitivitate implica mai multe elemente care

tin, în esenta de pregatirea de specialitate (element ce determina la rându-i specializarea mesajului de presa), de

experienta de viata si de munca, de tinuta etica. Contopite, aceste trasaturi si calitati ale ziaristului conduc la

competitivitate profesionala, a carei prima consecinta însemneaza eficienta la cititor.

Vizavi de ideea de “conc urenta”, se cuvin a fi disociate câteva opinii care circula în literatura de specialitate în aceasta

epoca a electronicii, asaltata de mii de stimuli mass-media pe toate meridianele Terrei. Anumiti teoreticieni emit pareri

discutabile cu privire la destinul presei scrise, în special preconizând un declin al acesteia, sub avalansa celorlalte doua

mijloace de comunicare de masa, a televiziunii cu precadere. Fireste, în funtie de particularitatile mesajului de presa, de

continutul acestuia si desigur, de procesul de tehnologizare însusi, unele dintre pareri pot sa fie validate de practica.

Pot tehnicile electronice sa suprime, la un moment dat, ziarul, aceasta lectura a omului modern, fie ca o face în

tramvai, în autobuz, în metrou sau într-o viitoare nava cos mica? Sa disociem lucrurile.

Aceste tehnici sunt realitati, în adevar. Sunt redactii de ziare care au adaptat sistemul de compozitie programata,

adica au încredintat unui ordinator “cvasitotalitatea misiunilor îndeplinite de operatorii tipografi”, cum ne informeaza Luis

Guéry. Acelasi specialist anticipeaza ca viitorul apropiat ne va oferi un ziar care, gratie unui ordinator central, va fi dotat

“cu memorii pentru texte si memorii pentru imagini”. Fireste, în epoca atât de impresionanta a comunicarii prin sateliti

artificiali ai pamântului asemenea anticipari sunt posibile împliniri.

Am observa însa ca panica unor gazetari privitoare la destiunul presei nu se justifica pe temeiul tehnicilor moderne de

imprimare a textelor, întrucât ele vizeaza mecanizarea lucrarilor tipografice si nu elaborarea textelor însesi, apanaj al

inteligentei si talentului omului. Si chiar când un secretar de redactie va folosi în locul creionului obisnuit un creion

electronic pe un ecran video, el nu-si va dezminti functia de secretar de redactie, de gazetar. Pentru ca valoarea unui

articol sau plasamentul lui în pagina depind nu de atributele tehnologiei moderne, ci de cele ale pregatirii si priceprii lui.

Aici se impune o precizare: competitivitate nu în sens tehnologic, ca urmare a introducerii unor tehnici moderne,

indiferent care, ca particularizare a mesajului presei scrise de acela al televiziunii sau radioului, ci una calitativa ce îsi are

esenta în ridicarea gradului de pregatire profesionala a fiecarui redactor (reporter), astfel încât mesajul pe care îl

pregateste sa interseze întotdeauna cititorul, participant simultan si la “lectura” emisiunilor. Acesta cointeresare de tripla

functionabilitate, prin intermediul crainicului de radio, al celui de televiziune si al redactorului de ziar înseamneaza, dupa

opinia noastra, o modalitate superioara de a gasi drumul spre receptor. Mai concret, daca anumite evenimente,

întâmplari, fapte despre oameni ajung mai direct la public, gratie rapiditatii tehnicilor de transmisie sau ajung însotite de

muzica si de imagini, nu însemneaza ca ziarul difuzat, cu o întârziere oarecare, sa nu reia aceleasi realitati, când sunt

importante, dar cu conditia unei reluari particularizate. Articolul de gazeta este o lectura, nepusa între ghilimele, la care se

poate reveni oricând, în timp ce “lectura” radio-televiziunii are un timp efemer, incomod uneori ca receptivitate, comod în

alte privinte.

Beneficiind de toate conditiile ca sa existe în timp si peste timp, mesajul de mâine al presei libere si democrate va

ramâne competitiv în sensul unei neîntrerupte perfectionari publicistice si al diversificarii tematice, sectoriale, cu accente

pe presa de specialitate si pe presa locala. Acestea vor fi ghidate de strategii redactionale în care sa primeze factorii de

proximitate socio-profesionala si cultural- distractiva, paralel cu presa reclamei si a retelelor serviciului public comercial.

Presa tiparita si “surorile” ei se îndreapta, prin urmare, spre un orizont previzibil în exigente dar nu unul prezicator de

eclipse totale.

CAPITOLUL 10

În loc de concluzii: Idei integratoare în vizualizare complementara

ANEXE COMENTATE. DE CE?

O motivatie în trei puncte.

Am simtit trebuinta acestui capitol final al cercetarii noastre din mai multe puncte de vedere:

1. Prin limitarea tematica pe care ne-am propus -o – jurnalismul scris – nu am abordat reliefurile, functiile

specifice si modurile de comunicare ale audiovizualului si agentiilor de presa, decât partial si insuficient ca relevanta

globala, fata de ceea ce aceste medii de informare reprezinta în lantul comunicarii mediatice. Ca verigi indispensabile si

în plin asalt comunicational în raport cu presa scrisa, radioul, televiziunea si agentiile de presa internationale si nationale

ofera, împreuna cu jurnalismul scris, imaginea coerenta si de ansamblu a ceea ce se întelege astazi prin sistemul massmedia.

Ne impunem, prin urmare, o minima obligatie fata de destinatarii lucrarii noastre – studenti în jurnalistica,

jurnalisti si public-receptor al mesajelor mass-media – sa completam, pe cât este cu putinta, descrierea, opiniile si

judecatile de valoare, conturate în cuprinsul cartii, cu elemente esentiale si definitorii vizualizate sugestiv de specialisti

recunoscuti în stiintele informarii si comunicarii în scheme, grafice, tabele si alte modalitati de design modern.

2. Reproducerea anexelor care urmeaza, semnifica un minimum instrument auxiliar didactic de sinteza, la care

orice formator în jurnalistica este obligat sa apeleze, sa gloseze, în marginile lor, atunci când îsi însoteste expunerea, în

sala de curs, cu imagini de retroproiector sau casete video. Subscriind totalmente metodologiilor universitare euristice, pe

baza realitatilor atât de fluctuante din jurnalismul românesc contemporan, în fixarea noilor terminologii si în cristalizarea

propriilor sale identitati, ne-am folosit si ne vom folosi permanent în activitatea didactica de anexe ca cele la care ne-am

oprit aici.

3. Setul de imagini din publicatiile care ne-au prilejuit studiul de caz al paginii întâi, ca pagina-„vitrina”,

preponderent definitorie a profitului fiecarui cotidian, ni s-a impus a fi reprodus pentru motivele:

a)”comentariile la text” au avut în obiectiv orientarile tematice si semnificatia lor în contextul tranzitiei;

b) analiza modalitatilor si a tehnicilor de redactare (genuri/specii, stil/limbaje/procedee/formule piramidale etc.)

nu ne- a permis, în conditiile restrictive de spatiu, sa relevam decât în mica masura virtutile versus servitutile functiilor

complementare ale designului de presa;

c) decurgând din punctele a), b), anexele, reproduceri din paginile celor 7 ziare exemplificate în carte, ne dau

prilejul, în orice împrejurare, prin proiectarea lor pe un mic ecran didactic, sa completam, sa nuantam si sa comparam

evaluarile de ordin tematic, continutistic cu cele de ordin reflexiv, în dubla intentie a limbajului: ce se comunica

(tranzitivul), cum se comunica (emotionalul).

În motivarea acestui punct 3 al anexelor includem si setul de organigrame ale ziarelor respective, asupra

carora, în cuprinsul lucrarii, consideratiile noastre au fost enuntiative. Prin vizualizarea lor pe ecran se pot desprinde doua

concluzii: 1. plusuri/minusuri fata de organigramele cotidienelor straine si 2. plusuri/minusuri ale unor cotidiene românesti

fata de altele, de aproximativa valoare, dar de obiective redactionale si identitati profesionale diferite.

Anexele 1,2

Cu ochii pe anexe, sub impulsul constatarilor si al interogatiilor

Reprezentarea schematica a mass-media ca sistem social;(A-1)

Relatii stabilite de dependenta fata de sistemul mass- media si continutul specific

mass-media (A-2).

(Sursele: Melvin L. De Fleur, Sandra Ball-Rokeach – Teorii ale comunicarii de masa, Colegium Polirom 1999,

p.141, 309).

Cine informeaza: cei doi autori, renumiti cercetatori în domeniile teoriei comunicarii si sociologiei, Melvin L. De

Fleur, profesor la S.I. Newhhause School of Public Communications, Syracuse University si Sandra Ball-Rokeach,

profesor la Annenberg School of Communication and Sociology, University of Southern California, au îmbogatit

bibliografia mass-media în limba româna (traducere de Ducu si Catalina Harabagiu) cu valorosul volum sus-citat, aflat la a

cincea editie, versiune revizuita în mare parte. Cuprinzatorul volum, de peste 360 de pagini, structureaza în 12 capitole tot

ce este reprezentativ sub aspect teoretic, întru cunoasterea si definirea sistemului comunicarii de masa de la origini

(semne, semnale, vorbire, scris, tipar, radio, televiziune) pâna la noile media (calculatoare, televiziune cablata, prin

sateliti, comunicare interactiva, bazata pe telefonie, videotextul, internetul). De ce o a cincea editie revazuta critic si

adaugita?

„Traim într -osocietate în continua schimbare – ne avertizeaza autorii. Câteodata