Vintilă MiHĂescu biblioteca pentru toţi copiii apare sub îngrijirea lui Tiberiu Utan Cuprins

Psiheea porneşte în căutarea soţului

Pe cînd frumosul Eros era închis în casă, Psiheea şi pornise pe munte... şi plîngea :

— Ce-am să mă fac, o, Eros ?... Unde te pot găsi ?... Sînt singură, mîhnită... şi te iubesc atît...

Şi, năzuind un sprijin, aleargă-n templul Herei, căci dînsa ocrotea familia, căminul. O roagă pe zeiţă. Imploră şi pe-alţi zei. Dar nimeni n-o ascultă, nu-i ia durerea-n seamă.

— Tu eşti o muritoare, şi dînsul e un zeu. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atîtea şi-atîtea pămîntene ? Nu mai gîndi la el, căci n-o să-l mai revezi... îi răspundeau mai toţi.

Psiheea nu se lasă, ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii, Afrodita. Ea doar ocroteşte dragostea pe pămînt.

Şi plecă... merge, merge... îndură suferinţe, şi frig, şi foame, sete şi piedici cu duiumul... Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită :

— Tu eşti, zeiţă, mama lui Eros, soţul meu... Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă... Fii bună deci, zeiţă, pe cît eşti de frumoasă...

Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. Dar după-atîta trudă, tot fata-i mai frumoasă. De ură-nverşunată, zeiţa se încruntă, ros-tindu-i printre dinţi :

— Vrei să mă faci bunică, pe mine, Afrodita, zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrînă? Tu, ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă, poate mai mult ca zeii, poate mai mult ca mine ?... Să vină două sclave : Grija şi întristarea !... Luaţi-o şi biciuiţi-o... Dar ştiţi, cum se cuvine !

Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. O-nvineţiră toată. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi, şi luă ea însăşi biciul. Ii sfîşie veşmîntul, o trase de cosiţe şi o bătu la sînge.

Apoi, însîngerată, o puse şi la muncă. îi dete o movilă înaltă de seminţe. Erau acolo boabe de mac, fasole, linte, grîu, orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi, grămezi, pe soiuri...

Cînd se sfîrşi cu munca, îi porunci să plece într-o pădure deasă, unde păştea o turmă de oi — turbate toate — ce-i omorau pe oameni, şi să-i aducă lînă. (Lîna era de aur.)

Pe urmă o trimise în vîrful unui munte, păzit cu străşnicie de sute de balauri. Pe-aici trecea un fluviu care Curgea spre Tartar. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă.

Dar dragostea, dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii, să biruiască totul şi să-mpli-nească voia geloasei Afrodite...

Călătoria în ţinutul lui Hades

Neîmpăcată încă, zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades, sub pămînt.

— Te du-n regatul morţii cel cîrmuit de Hades, îi spune Afrodita, şi cere-i Persefonei, gingaşa lui soţie, să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă... Cată să vii degrabă, căci pleci la un ospăţ...

Porneşte iarăşi fata. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. Străbate peste fluviul, pe unde treceau morţii. Şi trece chiar de Cerber, de cîinele lui Hades, cel cu trei capete, ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii, domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci.

Se spune despre Gheea, strămoaşa tuturora, că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. Şi cum, necum, copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona.

Şi-o roagă :

— Dă-mi, zeiţo, balsamul ce ţi-l cere, în cutioara asta, mama soţului meu, frumoasa Afrodita !

Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut, şi pleacă iar Psiheea, să-l ducă Afroditei. Zeiţa, la plecare, o sfătuise bine :

— Să nu deschizi capacul. Balsamul din cutie e numai pentru zei...

„E pentru zei, ştiu bine, se frămînta Psiheea, călătorind pe drumuri, şi cerceta cutia. O, de-aş putea şi eu să folosesc balsamul ! Puţin. Cît de puţin. Să mă fac mai frumoasă decît mă ştie Eros, şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. Iar el, văzîndu-mi chipul, să mă-ndrăgească iarăşi..."

Şi tot gîndind în sine, aproape fără voie, minată de iubire, Psiheea-ntredeschide capacul, binişor.

Numai că din cutie — aşa cum uneltise zeiţa Afrodita — iese un abur negru, şi fata cade jos. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfîrşit.

Zeus hotărăşte..;

Dar Eros, ce văzuse prin vrajă toate astea, nu mai aşteaptă mult, şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul, le smulge şi s-avîntă printr-o fereastră-afară.

Ajunge la Psiheea. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte :

— Iubite... Tu eşti oare !... Deci m-ai iertat ?... Mai stai... Mai stai, să te privesc... Căci am atîtea lucruri să-ţi spun, de-atîta vreme de cînd ne-am despărţit...

— Şi eu, Psiheea dragă, rosteşte zeul Eros, dar nu-i timp de pierdut... Mama mea, Afrodita, este pe urma noastră. Tu du-te cu balsamul. Eu plec către Olimp.

Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune :

— O, Zeus, tu ce lumea o cîrmuieşti din slavă, îndură-te de mine şi de iubita mea...

— Nu, nu... strigă din urmă zeiţa Afrodita, sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. Nu-ngădui, stăpîne ! Psiheea nu-i zeiţă, şi-un zeu, cum este Eros, nu poate face nuntă cu ea — o muritoare...

— Ba da, răspunse Zeus. Nu te mîhni, frumoaso, şi-ncearcă să surîzi. E vremea să astîmperi pe-acest copil zburdalnic, care-a făcut şi face atîtea nebunii... E vremea să-l însori. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc, cum este Eros, eu am s-o fac zeiţă.

Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune, în sala de consiliu, pe zei şi pe zeiţe. Să vină şi Psiheea. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele divine : ambrozie şi nectar.

— Rămîneţi împreună necontenit de azi, le glăsuieşte dînsul. Iar voi, zei şi zeiţe, puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi... Vă porunceşte Zeus !...

Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta, rămînînd amîndoi fericiţi în Olimp ¹²⁴...