Vintilă MiHĂescu biblioteca pentru toţi copiii apare sub îngrijirea lui Tiberiu Utan Cuprins



Yüklə 1,13 Mb.
səhifə31/45
tarix08.12.2017
ölçüsü1,13 Mb.
#34176
1   ...   27   28   29   30   31   32   33   34   ...   45

Statuia prinde viaţă

Venise primăvara. Iezii săreau zburdalnici. Pe cîmpuri viţeluşii gustau întîia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor.

Oamenii începeau să strîngă-n coşuri mere şi rodii şi naramze, căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Iar fetele, gătite cu văluri lungi şi albe din pînză străvezie, împleteau, în ghirlande, crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone.

Tobele băteau tare, asurzitor, şi flautul se pornise să sune tînguios, chemînd la sărbătoare toţi oamenii din Cipru.



Şi iată-l ! — în mulţime, întîia oară iese şi-artistul Pigmalion. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi.

Zeiţă ! zice el. Tu-ntruchipezi iubirea, puterea suverană ce face să-ncolţească, şi dintr-o piatră, viaţa. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. Azvîrle-i o scînteie, şi eu i-o voi aprinde, să ardă-n vîlvătăi...



îşi spuse rugămintea. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. Se-nghesuie-n mulţime, cuprins de-o presimţire. începe să alerge.

Sosind, trînteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui.

Acolo-i Galateea. Se află tot pe soclu, la fel de nemişcată. E tot cum o lăsase în ceasul cînd plecase spre-altarul Afroditei.

Dar el o ia în braţe. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece, şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire :

Tu ai să-mi fii soţie, îi spune Galateei. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş.



în timp ce-i spune astfel, cuprins de-nflăcărare, deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare, surîsul Îi pătrunde în inimă pe trMr, şi ea-i cuprinde gîtul :

Mult am dormit, iubite !...



Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele amîndouă şi strigă cu putere :

Trăieşte Galateea !... îţi mulţumesc, zeiţo !... îţi mulţumesc, iubire...



Pe urmă, se-nţelege, s-a prăznuit şi nunta, la care-au fost poftite mulţimile din Cipru.

A fost o nuntă mare... Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării, toţi sculptorii Eladei, poeţii, muzicanţii.

A fost şi Afrodita, cu feciorul său Eros. Chiar au danţat la nuntă...

A fost o veselie cum nu se poate spune...

Aşa zice legenda.

Şi-au trăit împreună ani lungi, zile ferice. Cît ? Nu mai ştie nimeni. I-a ocrotit zeiţa, frumoasa Afrodita. I-a ocrotit iubirea, ce şi-o păstrau cu grijă.



Feciorul Galateei a fost regele Pafos, ce-a stăpînit în Cipru. El a clădit oraşul, ce poartă-acelaşi nume, şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. Artiştii, dup-aceea, au slăvit pe-Afrodita, iubirea creatoare, în cînt, în danţ, şi-n piatră 119... Iubirea ce-i cîntată şi astăzi de poeţi...


Eros si Psiheea



In basm 120 se povesteste c-ar fi trăit de mult, de mult, în Creta, un rege şi-o regină care aveau trei fete. Dar orişicîte haruri aveau primele două, cea mai mică, Psiheea, le întrecea cu mult.

Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta, lăudîndu-i frumuseţea, în vreme ce poeţii se adunau acolo, rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri :

„De-ai fi printre zeiţe, ele-ar păli de ciudă... caci tu le-ntreci, frumoaso, pe toate laolaltă. Chiar mîndra Afrodita ar fi pe lîngă tine o floare vestejită, ar fi un strop de apă lîngă un lac de munte, ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii... Tu eşti mult mai frumoasă. De-aceea, o, copilă, tu ne vei fi zeiţă... Noi nu mai vrem pe alta"...

Aşa grăiau poeţii, nedumeriţi, fireşte, că poate să existe o astfel de minune.

Nici nu puteau să fie ochi mai adînci, mai galeşi. Obrajii-i erau rumeni. De-o rumeneală dulce, cum are trandafirul involt, plin de parfumuri. Şi buzele !... Ce buze!... Ca rodiile coapte. Şi dinţii : stropi de lapte, din proaspătă mulsoare, în botişor de ciută, ce suge-ntîia oară. Iar graiul ei, un cîntec, o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa, ca un ceresc balsam.

Din pricina Psiheei, pămîntenii uitau s-o mai sărbătorească pe mîndra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. Podoabele de aur, smulse de pe coloane, din temple şi sanctuare, din dumbrăvile sfinte, erau în schimb aduse ca daruri pentru fată.

Cînd a aflat zeiţa, s-a necăjit amarnic şi-a început să strige :

__ Asemenea ocară ?... Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele, flori, jertfe, fructe — toate — să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?... De-o fată muritoare ?... Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine, Afrodita ?

Şi, înfuriată groaznic, zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros 121, copilul năzdrăvan, ce-avea aripi de aur, o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate :

— Tu, ce-mi asculţi porunca fără de şovăire, i-a rostit Afrodita cu voce tremurîndă, te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. O vei găsi uşor, căci oamenii, nătîngi, se strîng s-o tot admire. Tu însă fă — prin vrajă — să n-o iubească nimeni...

— Atîta ţi-e porunca ?...

— Nu. După treaba asta, mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută, un osîndit de soartă, sau cine crezi cu cale... Vreau s-o hulească lumea şi să rîdă de ea, c-a îndrăgit un monstru şi, astfel, răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată... Îmi împlineşti voinţa, copilul meu iubit ?...

— Da, mamă !... Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur 122. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta, odată cu-nserarea. Tiptil-tiptil, ştrengarul s-a strecurat în taină, chiar în iatacul fetei. Noaptea era senină şi-o rază de lumină — trecută prin frunzişul cel des de la fereastră — o săruta pe pleoape, pe genele ei lungi. Şi Eros a vrăjit-o pe

fata regelui, precum făgăduise zeiţei Afrodita. Dar dibuind prin tolbă, să caute o săgeată cu care s-o ţintească, s-a cam zgîriat la deget. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. Lăsîndu-şi tolba-ncolo, o privea pe Psiheea nesăţios, gîndind :

,,E săvîrşită vraja : n-o mai pot dezlega. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă, căci fiinţa mi-e robită de chipul tău, Psiheea !"

Şi, suspinînd, copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp.

Era-n Olimp, dar gîndul îi rămăsese-acolo, în palatul din Creta, la fecioara Psiheea, pe care o iubea... 123.


Yüklə 1,13 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   27   28   29   30   31   32   33   34   ...   45




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin