X publicistică 1 noiembrie 1877 15 februarie 1880

800 000 imobile ţărăneşti, cînd socotim că populaţia întreagă a acelei ţări e de vro trei milioane cu ovrei cu tot şi că acea cifră înspăimîntătoare reprezintă totalitatea capilor de familie creştine de prin sate, cînd vedem un întreg popor dezmoştenit pe cale de a-şi părăsi vetrele străbune spre a emigra în ... America, oare mai e îndoială că aceleaşi elemente de corupţie şi spoliarea tind a uza de aceleaşi mijloace, a ajunge la aceleaşi scopuri pe cari le-au atins în acea parte a nefericitei Polonii? Dacă astăzi, cînd n-au plenitudinea drepturilor civile şi nici pe cele politice, au pus mîna pe tot negoţul şi pe toată industria mică din Moldova, dacă astăzi se lăţesc înspăimîntător asupra şesului Ţării Româneşti, dacă azi se încuibă în vatra harnicilor olteni ce va fi oare mîne, cînd vor avea drepturi egale, cînd vor avea putinţa de a-şi zice români, cînd vor avea înscris în legi dreptul formal că patria aceasta este a lor tot deopotrivă cu noi?

Pe cîtă vreme cestiunea era pendentă, am promis a ne feri de ea ca de-o armă electorală, numai pentru că stătea prezumpţiunea că guvernul va lăsa alegerile libere, pentru ca cel puţin în această unică cestiune ţara aceasta să poată rosti ce voieşte. Dar nu. S-au încărcat

listele electorale a colegiului I şi al II[-lea]cu funcţionari şi arendaşi în restanţă, s-au făcut din alegeri cestiune de familie, de postomanie si de interes, s-au falsificat în ora supremă voinţa naţiei cum nu s-au mai falsificat niciodată. Numai Moldova pămînt înzecit de nefericit si înzecit de sfînt, ai cărei eroi dorm somnul de veci în umbra pajurilor străine, pe a cărei moaşte sfinte calcă picior străin, numai Moldova s-a scuturat ca un leu, menit spre junghiare o dată, poate pentru cea din urmă dată.

Astăzi au trecut timpul tăcerii şi putem espune limpede întreaga primejdie ce ne ameninţă.

Prezidentul Consiliului, organul său ,,Românul", în fine mesajul domnesc însuşi repetă aceeaşi întrebare, naivă, dacă e din neştiinţă, culpabilă, daca, e făcută în cunoştinţă de cauză.

Puteţi crede d-lor, zicea ministrul, că Europa vrea, poate să vrea nimicirea noastră?

Iar mesajul zice: „În regularea cestiunilor de detaliu (puterile) n-au cugetat, ele nu puteau cugeta a ne impune condiţiuni absolute contrarie intereselor noastre celor mai vitale".

Oare daca prezidentul Consiliului ştie ce voieşte Europa de ce nu ne-o spune şi nouă?

Noi, din nefericire, sîntem convinşi că Europa oficială ştie întreaga stare de lucruri de la noi, că cunoaşte din fir în păr toate relaţiile noastre dinlăuntru, că agenţii consulari au date statistice mai exacte decît noi înşine, că diplomaţia europeană ştie că noi sîntem cei ameninţaţi şi persecutaţi şi evreii cei ameninţători şi persecutori sau pentru a vorbi ca deputatul din Silezia, Cianciola, ovreii sînt îmblătitorii, noi îmblătiţii (die Juden die Drescher, wir die Gedrosschenen).

De aceea, înainte de a ne dovedi ziarul guvernamental contrariul, nu prin fraze ci în realitate, pînă atunci susţinem că Europa e pe deplin informată în privirea stării noastre şi în cunoştinţă de cauză ne-a dictat art. 44.

Ţinem deci ca orice iluzie să dispară în privirea aceasta, să ne înfăţişăm înaintea ochilor primejdia în toată întregimea ei si să luăm hotărîri conforme cu gravitatea supremă a momentului. Oricît de puţine ar fi glasurile care ne vor sfătui să nu ne ucidem cu chiar mînile noastre, acelea vor trebui ascultate.

Deocamdată, pentru a arăta cum „Românul" tratează cestiunea, vom reproduce următoarea lecţie de umanitarism cosmopolit pe care ne-o dă în numărul de la 18 (30) mai;

Adecă articolul 7 !

În contrazicere flagrantă cu spiritul de dreptate şi de înfrăţire generală care a inspirat legile noastre, organice, lăsînd într-o fatală părăsire deprinderile ospitaliere ce disting dintre toţi vecinii săi pe poporul nostru, noi ne-am apucat atunci orbeşte să rădicăm, chiar pe pragul pactului nostru social, un fel de meterez neesplicabil, care ― drept să vorbim — nu avea, cînd s-a făcut, nici o raţiune plauzibilă de a fi şi care, în riguroasa lui formă, nu era nici prudent, nici românesc, nici nu dădea vro garanţie.

Iertaţi-ne, milostivi stăpîni roşii, cel puţin dacă vom dovedi că lipsa noastră de ospitalitate o plătim cu viaţa noastră.

D-rul Flaişlen — care desigur numai vrun ţuţuian fanatic de la Vrancea nu poate fi — ne spune în raportul general al consiliului de igienă că în anul 1878 în Iaşi

au murit 1454 creştini şi

s-au născut 1093,

adecă au murit cu 361 mai mulţi decum s-au născut, pe cînd din mult persecutaţii evrei

s-au născut 1602 şi

au murit 1428

adecă s-au născut cu l74 mai mulţi decum au murit. Fiecărui suflet de evreu în plus au trebuit să-i facă loc în lume doi creştini cari au murit.

Noi credem că ospitalitatea aceasta e atît de mare şi de întinsă încît nu numai alături li se face loc evreilor, dar românii se curăţă în genere de pe faţa pămîntului, doi pentru unul, ca să-i lase noului cetăţean în perspectivă două pîni, nu una.

Noi credem că înainte de discutarea articolului 7 Camerele de revizuire ar trebui să gîndească la îmbunătăţirea stării românilor.

Neînstrăinarea absolută şi indivizibilitatea pămînturilor ţărăneşti, moştenirea imobilului indivizibil de către primul sau ultimul născut, împroprietărirea celorlalţi fii pe moşiile parcelate sistematic ale statului sub aceeaşi lege de moştenire, iată măsuri ultraretrograde, dar româneşti, care ar asigura sporirea populaţiei şi existenţa măcar a unei singure clase puternice, a ţăranilor. După ce prin sporirea suficientă a populaţiei, cultura pămîntului, din estensivă cum este, ar avea braţe destule pentru a deveni intensivă, am avea timp a ne gîndi şi la regularea poziţiei noilor cetăţeni de rît mozaic.
În orice caz de la rezolvarea cestiunii sociale şi economice atîrnă existenţa poporului românesc. Cine cu ocazia aceasta nu se va arăta cu inima bărbată, asupra aceluia cad cuvintele lui Vasile Lupu VV. „Cine-şi vicleneşte moşia şi neamul, mai rău decît ucigaşii de părinţi să se certe".

[25 mai 1879]

 

[„FIECE ZI ESTE MENITĂ..."]

 

Fiece zi este menită să aducă tot mai multă lumină asupra actelor săvîrşite de oamenii ,,regimului virtuţii". Sacul nelegalităţilor, abuzurilor, crimelor se desfundă mereu şi daca, fiind chiar făptuitorii la putere, aceste monstruoase fapte tot străbat pe ici pe colo la cunoştinţa publică, închipuiască-şi cine cunoaşte pe radicali cîte minuni vor ieşi la maidan cînd făptuitorii nu vor mai avea mîna pe putere şi pe dosarele afacerilor publice. E peste putinţă să-şi facă cineva o idee justă de cît s-au jefuit statul şi particularii în vremea războiului şi de atunci încoace şi de cîtă mită a curs în buzunarele virtuoşilor republicani de la putere, mai nesăturate decît butea Danaidelor. Cine poate spune, de exemplu, cîte abuzuri, cîte crime s-au comis şi cătră stat şi cătră particulari prin faimoasele rechiziţii? Daca înainte de a se descoperi scandalul Mihălescu —Warşawski şi-ar fi pus cineva această întrebare, ar fi putut răspunde, oricît de pesimist să fi fost, cumcă radicalii au mers cu nelegiuirea pînă la a da muscaililor de rechiziţie nu numai vitele şi productele locuitorilor români de la ţară, dar chiar pe locuitori ca pe nişte vite ! Şi cu toate astea astăzi ştim cu toţi că aşa a fost. O populaţie muncitoare a fost vîndută pe bani evreului Warşawski de către unul din stîlpii partidului roşu. Acum procesul patriotului d. Mihălescu d-abia se instruieşte şi, tot în privinţa faimoaselor rechiziţii, încep a străbate la lumina publică alte nouă isprăvi ale d-lor de la putere, de un fel cu totul deosibit.

Nimica nu-i de mirare în toate astea. Masa partidului liberal este compusă din o droaie de funcţionari, oameni ce nu au drept orice industrie decît politica fiind ai d-lor în opoziţie, şi bugetul statului fiind ei la putere. Toţi aceşti oameni, cu cît produc mai puţin sau mai bine zis deloc, cu atît au şi-şi crează mai multe nevoi. La fiece pas ne lovim de aceşti patrioţi pe cari îi ştie toată lumea că n-au absolut alt venit decît o leafă modestă şi cari cu toate astea îi vedem trăind mai strălucit decît nişte bogătaşi chiaburi. De unde mijloace pentru satisfacerea atîtor nevoi cînd analog leafa lunară n-ar putea ajunge, cu un aşa fel de trai decît pentru trei-patru zile?

Abuzul şi mita — iată izvoarele nesecate de unde curg acele tainice mijloace cari satisfac nevoile şi poftele nemăsurate ale atîtor patrioţi de meserie. După scandalul Mihălescu — Warşawski, precum am zis, alte scandaluri nouă se descopăr.

Astfel primim dintr-un oraş însemnat al ţării o corespondenţă lungă, asupra căreia punem tot temeiul şi prin care ni se aduc la cunoştinţă nişte fapte în adevăr monstruoase ce s-au petrecut cu ocazia plăţii rechiziţiilor.

Zilele trecute iată ce se descopere în acel oraş. Un oarecare intendent al unui spital de nebuni din partea locului, om ce nu are nici după ce să bea apă şi cumnat al secretarului comisiei locale de rechiziţii, dă acestui cumnat al său un mandat ministerial de 14000 l.n. şi o procură ca să primească în locu-i această sumă pentru nişte obiecte rechiziţionate de la moşiile sale — pe cari nu le-a avut niciodată. Banii s-au primit d-a dreptul de la casier, şi acum se dovedeşte tîlhăria. Faptul se denunţă procurorului, însă acesta nu cutează să atace pe făptuitori deoarece sînt compromişi în această afacere vreo şapte sau opt patrioţi roşii din sferele mai înalte. Procurorul cere dezlegarea cestiunii de la ministru şi de aproape zece zile nu i se dă nici un răspuns.

Un alt fapt tot aşa de strigător. Un arendaş grec a primit plată de rechiziţii cu 25000 lei mai mult decît avea dreptul să primească. S-a denunţat faptul la minister şi s-a numit în consecenţă ca comisari de cercetare asupra acestui fapt un domn ales la colegiul II de Senat şi cumnatul alesului col[egiului] II de Cameră. Rezultatul cercetărilor a fost că faptul s-a făcut muşama şi acum se pot aduce dovezi că numiţii comisari cercetători s-au lăsat a fi mituiţi. Parchetul nu cutează să atace pe senatorul guvernamental şi pe cumnatul deputatului roşu.

Şi mai sînt încă multe alte fapte asupra cărora în curînd se va face lumină, poate chiar în Camere.

Care va să zică justiţia nu poate face nimica în contra tîlharilor de bani publici, contra mituiţilor, deoarece aceşti domni sînt patrioţi înregimentaţi ai partidului roşu. Justiţia nu poate să-şi facă datoria, pentru că abuzatorii şi mituiţii, de la notarul de sat pînă la treptele cele mai nalte administrative, sînt organizaţi şi constituiţi într-un fel de bandă împrăştiată pe tot pămîntul românesc, şi ai cărei membri se susţin şi se apără reciproc cînd sînt cumva ameninţaţi de loviturile dreptăţii.

Şi această bandă, cînd se află în opoziţie, poartă pe steagul său firma de „regimul virtuţii", iar după ce au luat cu asalt puterea se numeşte ,,guvernul partidului liberal-naţional".

[26 mai 1879 ]

 

[„DE CEEA CE NE TEMEM..."]

 

De ceea ce ne temem noi mai mult în împrejurările de faţă e ca nu cumva şi Camerele actuale să fie insuflate de acelaşi spirit de pospăială şi superficialitate care distinge generaţia actuală în defavorul ei de cele trecute.

Fără cele mai slabe cunoştinţe istorice, fără a fi recunoscut că, mai cu seamă în ştiinţele ce ating statul şi societatea, nu există nici un adevăr absolut şi că toate dispoziţiile cîte ating viaţa juridică si economică a naţiei trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naţionalităţii şi a ţării, cu orice mijloc şi pe orice cale, chiar daca mijlocul şi calea n-ar fi conforme cu civilizaţia şi umanitarismul cari azi formează masca şi pretextul sub cari Apusul se luptă cu toate civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene, tinerii noştri au luat drept bun tot ce se poate, citi în cîţiva ani în autori franceji şi germani, dispensîndu-se cu desăvîrşire de a mai gîndi şi ei înşii ceva, de a mai cerceta şi ei înşii.

Astfel, fără a discuta sau gîndi, s-au introdus cu toptanul legi străine în toată puterea cuvîntului, cari substituie pretutindenea şi pururea în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, din Nigritania, din China sau în fine extract de Galiţia. După capetele înţelepte şi stup de liberalism ale epocei noastre, o naţie ca a noastră, ieşită de ieri-alaltăieri din stadiul păstoriei, înzestrată, e drept, cu multe daruri, dar nedeprinsă la artele şi munca apusenilor, trebuia pusă neapărat pe aceeaşi linie cu apusul, trebuia ,să concureze ca egal cu egal cu toate naţiile şi toate civilizaţiile, trebuia să stea cu toată Europa în raporturile de liber schimb şi de liberă aşezare reciprocă, în cari stau întreolaltă Francia si Anglia bunăoară.

Ce s-au întîmplat în urma acestui americanism introdus ca sistem în viaţa statului nostru ?

Mai întîi s-a creat goluri artificiale în viaţa statului pentru cari se cereau cu totul alte individualităţi decît acelea cari s-au grămădit în ele. Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra ţării întregi, influinţat însă totdauna în mod absolut de guvernul central, şi-au format în fiece părticică organele sale, sub forma de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii în sus şi în jos, care nici ştiau ce să consilieze, nici aveau ce reprezenta decît pe persoanele din care erau compuse. Mii de funcţiuni noi s-au înfiinţat cari să garanteze exerciţiul libertăţilor publice şi private, dar s-au ocupat de oameni cari nici ştiau ce însemnează întreaga organizaţia aceasta. Toate braţele cît[e] puteau munci sau produce ceva folositor s-au detras ramurilor de activitate economică pentru a aspira la funcţiuni publice, încît, în locul întrecerii pe calea industriei şi a muncei în genere, viaţa naţiei se preface într-o întrecere în palavre, într-o luptă pentru puterea statului ca mijloc de existenţă. O deplasare generală începe în toată România. Oameni fără ştiinţă, fără onestitate şi fără avere se grupează în toate părţile ţării în partid radical, şi fiecare din aceşti pitici se simte egal cu oamenii cei mai avuţi şi cei mai inteligenţi ai ţării. Unde chiar roşilor nu le ajung indi vizi spre a umplea cu ei aceste goluri create în mod artificial, acolo ei întind mîna în puşcăriile ţării sau în cele străine pentru a scoate deputaţi de coleg[iul] IV din ele, făcînd astfel, din vrun scriitor sătesc din Ardeal, urmărit pentru escrocherie, profesor de şcoală secundară şi deputat în Sfatul ţării. Lista detaliată a alegătorilor colegiului I de Argeş, pe care o publicăm şi azi în capul foii, arată ce fel de naţie este aceea în care noi n-avem încredere; este anume partea aceea a naţiei care trage pe sfoară clasele muncitoare şi pozitive ale poporului, trăind de pe spinarea lui fără a-1 compensa prin nimic, nici prin ştiinţă, nici prin onestitate nici prin avere.

Iată rezultatul pospăielii şi a superficialităţii de ieri.

Teamă ne e dar şi astăzi că asemenea o samă de advocaţi buni, cu darul vorbirii vor tranşa şi cestiunea arzătoare a evreilor, care poate deveni cestiunea complectei dezmoşteniri a poporului românesc, tot cu fraze umanitare şi cu fineţe de distincţiuni juridice, fără a se ţinea seamă nici de trecutul acestui popor, nici de lipsa lui de experienţă şi de slăbiciunea lui economică, nici de lipsa lui de cultură. Ne temem în sfîrşit ca naţia cosmopolită a d-lui C. A. Rosetti să nu biruiască pe adevărata naţie românească.

Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată.

Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare pînă în zilele noastre. O iubim sans phrases. În privinţa frazelor frumoase şi protestaţiunilor de uliţă şi de profesii de credinţă sîntem atît de săraci, încît însuşi d. Simeon Mihălescu şi bancherul Warşawsky ne-ar putea da lecţii de, retorică; dar o iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atît de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea, înădită azi la lucruri străine şi la oameni străini. Şi chiar dacă amintirea noastră ar pieri în umbra vremilor şi s-ar şterge din memoria tuturor, tot pe aceeaşi cale a conservării naţionalităţii şi ţării vom stărui, fără a face în această supremă privire nici o concesie primejdioasă ideilor veacului. Cine în această privire nu e pentru noi e contra noastră.

[27 mai 1879]

 

[„CESTIUNEA WARSZAWSKY- BRĂTIANU-MIHĂLESCU..."]

 

Cestiunea Warszawsky — Brătianu — Mihălescu e desigur pagina cea mai neagră din istoria celor din urmă ani ai României. "Neauzit va fi şi va rămîne pentru toţi timpii ca tocmai capetele supreme ale administraţiei române, refuzînd pe de o parte cu stăruinţă rechiziţiile convenite cu guvernul unui stat mare, să le acorde totuşi unui bancher; neauzit, ca ceea ce o împărăţie nu cîştigă, să cîştige personalele mijloace ale unui gheşeftar.

Noua scrisoare pe care ne-o trimite d. Moldoveanu arată în sfîrşit că meschinăriile întrebuinţate aici în ţară contra intendenţii imperiale a silit-o pe aceasta să acorde transpoarte aceluia cu care şi guvernanţii noştri erau dispuşi a se înţelege prin personale mijloace.

Totodată ni se arată şi pagubele sau, mai bine zicînd, obiectul asupra căruia s-au tocmit. şi pe care 1-au împărţit între ei gheşeftarii ruşi cu capii liberalismului din România. Cincizeci şi una de milioane de franci erau la mijloc.

Dar lăsăm să vorbească scrisoarea însăşi.

[29 mai 1879]

 

[„ÎN ZADAR AM ÎNCERCAT..."]

 

În zadar am încercat a afla pîn-acuma ce au de gînd radicalii în cestiunea evreilor. Organul guvernului găseşte că pagina sa întîia stă prea sus ca producţiune literară pentru a se ocupa cu această cestiune de o greutate fără, seamăn şi numai în treacăt a catadicsit a ne spune că programa ziarului este aceea espusă de d. Emil Costinescu într-o adunare electorală şi tipărită într-un suplement al "Românului".

Acea programă însă e un discurs lung pe o coală-ntreagă de tipar cu garmond în care, per longum et latum, se debitează o mulţime de inexactităţi istorice şi de altă natură, cu cari nu ne vom ocupa, căci minima ştiinţă de carte a liberalului în cestiune ne dispensează de la
cercetarea teorilor sale si superficiale. "N'avem a face decît cu capătul acelui lung discurs, ce cuprinde soluţiunea pe care „Românul" si-o apropie ca program al marelui partid liberal. Tată dar soluţiunea d-lui Costinescu :

Asemene favoruri nu ni le pot cere nişte state civilizate ca Franţa, Italia şi Anglia, ele nu ne pot pretinde să dăm străinilor de religiune mozaică neşte avantagie de care nu se pot bucura supuşii lor creştini.

Egalitatea cea mai perfecta pentru supuşii lor, de orice religie ar fi, iacă ce le dăm. Nici nu se poate cere mai mult, iar noi suntem destul de garantaţi.

Iată cum cred eu că trebuie să procedam

O dată aliniatul II al art. 7 din Constituţie suprimat, orice deosebire pentru cauză de regiune dispare. De aici înainte nu mai avem a face decăt cu străini, de orice religie ar fi ei. Toţi locuitorii ţării cari nu s-au bucurat în trecut de drepturile cetăţeneşti sînt din acel moment nişte străini cari pot dobîndi deopotrivă împămîntenirea, conform legilor ţărei.

Atunci declarăm că în termen de atîtea luni, şase luni spre esemplu, toţii străinii născuţi în ţară cari nu s-au bucurat niciodată de o protecţiune străină, după cum zice art. 8 din Codicele civil şi cari prin urmare au tras pînă acum la sorţi, să vie să-şi producă titlurile la cetăţenia română, deoarece tragerea la sorţi să consideră ca o opţiune pentru naţionalitatea română.

Toţi acei cari nu se vor prezinta în acest termen naintea autorităţilor sau comisiunilor instituite anume, după cum se va crede cu cale, vor fi consideraţi ca străini prin singurul fapt al neprezintării lor şi nu vor mai putea dobîndi drepturile cetăţeneşti decît conform art. 16 din Codicele civil.

Astfel am dat satisfacere Tratatului de la Berlin şi am rezolvat cestiunea evreilor pe baza unor principie de drept solide.

Dar aceasta nu este decît prima parte a soluţiunei ce susţin eu. Vin acum garanţiele ce trebuiesc date intereselor naţionale şi economice ale României. După cît am dezvoltat soluţiunea mea pînă aici, tot rămîne art. 8 în Codicele civil; tot rămîne proprietatea rurală, cea mare şi mai cu seamă cea mică, ameninţată.

Ei bine, eu cer ca art. 8 din Codicele civil, modificîndu-se, să se introducă în Constituţiune. Dacă-1 modificăm şi-1 lăsam tot în Codicele civil, poate să fie în urmă remodificat de o altă Cameră ordinară, şi atunci evreii iar vor putea să par vină în masă la cetăţenie prin simpla opţiune.

Eu cer dar suprimarea art. 8 din Codicele civil şi adoptarea unui alineat la art, 7 al Constituţiunei, după care străinul de orice religiune, născut în ţară şi care nu s-a bucurat niciodată de o protecţiune străină, să fie dispensat de stagiu, însă tot la Camere să vie să i se acorde drepturile de cetăţean. Prin aceasta am luat o garanţie puternică, fără să ni se poată striga ; persecuţiune religioasă.

Apoi, fiindcă trebuie să dăm timp poporaţiunilor noastre rurale de a se deştepta şi de a ajunge la acel grad de cultură prin care să-şi poată apăra singure interesele în contra cămătarilor şi esploatatorilor de tot felul, trebuie să cerem ca pămînturile ţăranilor să fie declarate prin lege nealienabile încă pentru ,30 ani, sau vînzările să nu să poată face în acest period decît între foştii clăcaşi, şi fiindcă evreii şi străinii în genere n-au fost niciodată clăcaşi, ei nu vor putea să cumpere pămînturile sătenilor.

Prin această a doua garanţie salvăm moşioara ţăranului, singura lui avere.

Rămîne acum proprietatea mare rurală.

În alte ţări, în Anglia spre exemplu, proprietatea rurală este un drept politic. Nu poate să fie proprietar rural decît cetăţeanul englez. Ar trebui să facem şi noi acelaş lucru, cu atît mai mult că la noi dreptul electoral, primul din toate drepturile politice, se regulează în colegie după proprietate. Zicîndu-se reprezintantul proprietăţii mari sau proprietăţii mici se zice reprezintantul pămîntului. Ar trebui dar ca pămîntul să nu poată aparţine decît cetăţeanului român, pentru ca să nu fie lipsit de dreptul politic ce este legat de dînsul. Prevăd însă că anevoie se va putea dobîndi aceasta ; greutatea cea mare avem s-o întîmpinăm tocmai din partea proprietarilor mari. Acei cari au să se rădice în contra acestei dispoziţiuni au să fie tocmai conservatorii, cari fac atîta paradă de patriotism astăzi; deja i-am auzit zicînd că printr-o asemenea măsură moşiele ar pierde din valoarea lor.

Mă tem dar că această garanţie vii fi foarte anevoie de luat. Afară de, aceasta ea nu este decît o jumătate de garanţie: din nenorocire se găsesc oameni, tocmai din aceia ce strigă mai tare, ce vor să monopolizeze tot patriotismul în această cestiune, cari se fac mijlocitorii evreilor şi cumpără moşii pe sub mîna pentru dînşii.

Prin urmare, chiar dacă am dobîndi-o, această garanţie nu va fi decît o jumătate de garanţie; garanţie reală şi eficace va fi numai cea luată în privirea proprietăţii ţăranului, care are în adevăr şi cea mai mare trebuinţă de a fi protegiată.

Este încă o garanţie de luat căreia eu unul [ 1 ]i dau o mare însemnătate. Comunele noastre rurale sînt esploatate într-un mod nedemn mai cu seama de cîrcumari străini. Nu mai zic evrei, căci din momentul ce se va modifica art. 7 din Constituţiune, nu va mai fi vorba de evrei ci de străini, de orice religiune.

Ei bine, pentru ca să punem pe cît se poate capăt acestei esploatări a poporaţiunilor rurale, am putea adopta ―nu negreşit prin Constituţiune, ci printr-o lege specială —o măsură împrumutată de la poporul cel mai liberal, de la englezi.

În Englitera nu poate nimeni să fie cîrcimar decît în virtutea unei patente reînnoite pe fiecare an de magistratul comitatului. Dacă se rădică vreo reclamaţiune în contra unui cîrciumar, magistratul coroitatului are dreptul de a-i refuza reînnoirea patentei.