Збірник диктантів для державної підсумкової атестації з молдовської мови для загальноосвітніх навчальних закладах з навчанням молдовською мовою

11. Vasul spart
Intr-o zi i-a vorbit femeii lângă izvor: „Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!" Bătrâna a zâmbit: „Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ar fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care împrospătează casa."

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Dar anume defectele ne fac viaţa interesantă şi ne „răsplătesc" atât de mult! Trebuie să acceptăm fiecare persoană aşa cum este şi să descoperim ce este bun în ea.

Crăpătura vasului nu înseamnă neapărat un neajuns, ci o provocare de a găsi în fiecare dintre noi lucrurile care-1 pot pune în valoare!...
(161 cuvinte) (Parabolă)

12. Hulubii

Filipaş zice:

- Măi, da ce-ar fi să fac eu un hulub de hîrtie, să mă sui cu dînsul pe nucul cela din vîrful dealului şi să-i dau drumul.

Băieţii zic:

-Ar fi straşnic.

Filipaş rîde de isprava pe care ar pune-o la cale şi zice:

Măi, da ce-ar fi, dacă vîntul ar lua hulubul cela al meu pe dedesubt şi l-ar tot duce pînă hăt în mijlocul pădurii.

Băieţii zic:

-Ar fi grozav.

Filipaş se mai bucură o dată, după care zice:

-Apoi ce-ar fi, dacă ar nimeri hulubul cela al meu în cuibar la nişte hulubi săllbatici, iar hulubii ceia sălbatici, după ce 1-ar purta prin musafirie de la unul la altul, i-ar face şi lui acolo un cuibăraş.

Băieţii zic:

-Ar fi nemaipomenit.

Filipaş îşi scarpină ceafa şi zice:

-Măi, şi apoi ce-ar spune lumea, dacă hulubul cela al meu ar scoate pui, tot de hîrtie, şi ar veni într-o zi să zboare peste satul nostru — hulubul cu tot cu hulubaşi...
Băieţii nu mai pot de atîta ispită…
(180 cuvinte) (Ion Druţă)
13. Ninsoarea
Ningea. Peste Cîmpia Sorocii ningea încet, domol, agale şi venea potopul cela alb de sus nu ca o ninsoare oarecare, ci ca o mare binefacere cerească. Fulgi măşcaţi şi blînzi cădeau nu atît pe pămînt, cît pe sireacul suflet omenesc, pentru a-1 mai mîngîia, pentru a-1 mai îmbărbăta oarecum. «Elei, Doamne, d-apoi cine şi-o mai fi adus aminte şi de noi?!» se mirau ţăranii, iar în vreme ce stăteau ei de se mirau, de sus cernea cu fulgi pletoşi, fru­moşi şi albi. De vînt — nici pomeneală. Iese lumea de se miră şi sus în deal, şi jos în vale, iar din cer tot coboară, legănîndu-se a jale, legănîndu-se a dor, fulgi aleşi numai unul şi unul. O zi întreagă s-a mirat lumea, o zi întreagă a tot nins, ş-a fost o zi cum alta nu mai poate fi.

— Aşa ninsoare mai rar, ziceau bătrînii, aşa ninsoare îţi vine o dată în viaţă, atunci cînd îţi vine...

(164 cuvinte) (Ion Druţă)