15. Cel mai preţios dar
Odată, foarte demult, împărăteasa Elena conducea un mic regat. Nu avea copii şi era ultima moştenitoare a tronului regal. Dorea să înfieze un copil.
- Cred că Dumnezeu mă va ajuta să găsec un copil care ar conduce această împărăţie, se gîndi ea.
Apoi dădu sfoară în ţară că e în căutarea unui copil care va fi conducătorul ţării şi că toţi copiii sînt chemaţi la palat, dar fiecare să aducă împărătesei cel mai preţios dar pe care îl are.
În ziua hotărîtă, au sosit la castel sute de băieţi, fete. Împărătesei i s-au oferit flori rare, bijuterii, loturi de pămînt şi tot felul de lucruri.
Se făcu tîrziu şi împărăteasa spuse:
Acesta e ultimul copil pe care-l voi primi.
În sala mare intră o fetiţă şi-i spuse:
-Îţi pun la picioare o viaţă şi o inimă plină de dragoste.
-Ridică-te, copila mea, îi vorbi împărăteasa. Viaţa şi inima plină de dragoste sînt necesare pentru a conduce a noastră ţară. Tu vei fi fiica mea şi moştenitoarea tronului regal…
(167 cuvinte) (Parabolă)
16. Revenire
Ştefan s-a oprit. I s-au muiat genunchii. Drumurile Bugeacului erau încă jilave, cu toate că zăpada intrase demult în pămînt.
Ştefan s-a uitat cu luare aminte la localitatea spre care-l ducea drumul. Din depărtare se vedeau bine casele de piatră galbenă. Femeile au avut grijă să dea cu boia albastră pervazurile ferestrelor, aşa cum era obiceiul prin partea locului. A doua zi era doar paştele.
Privirea lui Ştefan a lunecat în ailta parte, s-a oprit pe crengile de lîngă moară. Iar sprîncenele i s-au încruntat. Ochii i-au scînteiat. Şi, dacă cineva i-ar fi putut citi în ochi gîndurile în clipa aceea, ar fi aflat, odată cu pricina încruntării, o bună bucată din viaţa lui Ştefan.
Dezlipind ciubotele de lutul cleios, drumeţul a pornit cătinel mai departe.
El nu se grăbea, cu toate că tîrguşorul înspre care-şi ţinea calea era locul lui de naştere, leagănul copilăriei sale. El nu se grăbea, fiindcă tîrguşorul acesta mai era şi locul suferinţelor lui...
(170 cuvinte) (Emilian Bucov)
Dostları ilə paylaş: | 
