Politica de mediu a dobândit, treptat, o importanţă majoră în cadrul Uniunii

Caimac Andra

Coravu Alexandra

Grupa 1, S.P
POLITICA DE MEDIU - DEZVOLTARE DURABILĂ

Politica de mediu a dobândit, treptat, o importanţă majoră în cadrul Uniunii. Pentru a înţelege, însă, ce implicaţii are acest fapt şi, mai ales, cum s-a ajuns la perspectiva legată de dezvoltarea durabilă şi ce semnificaţii are aceasta, trebuie, mai întâi, să prezentăm un scurt istoric al politicii de mediu. Astfel, trebuie spus că în 1957, UE nu avea o politică de mediu. De fapt, termenul „mediu“ nici nu era menţionat în Tratatul de la Roma.¹ În 1972, şefii statelor membre au declarat, pentru prima oară, intenţia lor de a se adresa problemelor legate de degradarea mediului în Europa. Un stimulent important în acest sens a fost conştientizarea, de către Comisie, a faptului că politica de protecţie a mediului a fiecărui stat în parte poate intra în conflict cu scopurile politicii referitoare la concurenţă.²

Aşadar, considerentele economice au reprezentat unul dintre principalele motive pentru care Uniunea s-a implicat în politici pentru protecţia mediului, lucru care nu trebuie să ne mire, având în vedere scopul formării sale la origini. Astfel, este important de remarcat că politica de protecţie a mediului a UE s-a bazat pe asumpţia că protecţia mediului influenţează schimburile şi economia în ansamblul său.³ Începând, deci, cu anii ’70, politica de mediu a intrat în atenţia Uniunii Europene. Totuşi, treptat, s-a dezvoltat o politică de mediu de sine stătătoare, care nu a mai avut în centrul său considerentele economice, ci bunăstarea generală a mediului şi, implicit, a cetăţenilor.⁴ Din anii ’70 până acum, Comisia a adoptat şase programe de acţiune pentru mediu. Primul dintre ele identifica anumite priorităţi precum poluarea şi alte ameninţări la adresa sănătăţii oamenilor. Cel de-al doilea sublinia importanţa monitorizării şi a strângerii de informaţii legate de mediu, prin proceduri precum evaluările de impact asupra mediului. Al treilea şi al patrulea program aveau un caracter mai programatic în comparaţie cu cele anterioare, stabilind o strategie de protecţie a mediului care să prevină anumite probleme. Cel de-al cincilea program a introdus conceptul de „dezvoltare durabilă“ şi a propus modalităţi de integrare a politicii de mediu în ansamblul de politici al UE. În plus, explora noi modalităţi de implementare a politicii prin instrumente non-legislative. Cel de-al şaselea dezvolta iniţiativele programului anterior, având însă mai multă forţă legislativă, fiind adoptat de către Parlament şi Consiliu.⁵

Începând cu Tratatul de la Amsterdam, în 1997, UE a cerut ca toate politicile şi programele finanţate să fie implementate în acord cu principiile dezvoltării durabile. În 1998, în cadrul Summitului de la Cardiff, s-a elaborat documentul „Parteneriat pentru integrare“, care prezenta o strategie pentru integrarea mediului în politicile Uniunii. Se iniţia, astfel, o nouă perspectivă asupra politicilor comunităţii, deoarece ar fi trebuit implementate astfel încât să contribuie la performanţa dezvoltării durabile. În 1999, la Summitul de la Helsinki, Consiliul a cerut Comisiei să elaboreze un program referitor la dezvoltare durabilă, care să fie adoptat în 2001, cu ocazia Consiliului din iunie. Acest program trebuia să prezinte o strategie pe termen lung cu privire la dezvoltarea durabilă pe plan economic, social şi în ecologie. Astfel, privit ca un obiectiv global şi ca o viziune pe termen lung, dezvoltarea durabilă trebuia să asigure primul loc la nivel internaţional pentru comunitatea economică, prin competitivitate şi dinamism. În plus, acest document prezenta principalele obiective la care se raporta dezvoltarea durabilă: emisia de gaze cu efect de seră, care produce schimbări climatice.⁶

Înainte de a defini conceptul de dezvoltare durabilă, considerăm necesară distincţia dintre politica de mediu şi dezvoltarea durabilă. Pe de o parte, dezvoltarea durabilă este asociată cu o serie de obiectie normative referitoare la problemele calităţii mediului. Aceasta implică echilibrul dintre eficienţa economică, echitatea socială şi protecţia mediului. Astfel, strategiile pentru dezvoltare durabilă se adresează unei game complexe de probleme şi necesită o viziune mai largă asupra planului social în comparaţie cu politica de mediu. Pe de altă parte, strategiile dezvoltării durabile sunt mai puţin precise în stabilirea obiectivelor, în timp ce planurile politicii de mediu sunt mai restrânse şi mai concrete.⁷

Până la urmă, însă, ce este dezvoltarea durabilă? Dezvoltarea durabilă înseamnă satisfacerea necesităţilor generaţiilor prezente fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi. Acesta este un obiectiv general al UE stipulat in Tratat, care guvernează toate politicile ţi activităţile Uniunii. El se referă la menţinerea capacităţii Pământului de a susţine viaţa în toată diversitatea ei şi este fundamentată pe principiul democraţiei, egalităţii dintre sexe, solidaritate, respectul faţă de lege şi faţă de drepturile fundamentale, inclusiv libertatea şi egalitatea de şanse pentru toţi. Acesta îşi propune îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii şi a bunăstării pe Pământ, atât pentru generaţiile prezente, cât şi pentru cele viitoare. În acest scop, trebuie promovată o economie dinamică, care să asigure locuri de muncă şi un înalt nivel de educaţie, ocrotirea sănătăţii, coeziune socială şi teritorială şi protecţia mediului, într-o lume sigură, care respectă diversitatea culturală.⁸

Cu alte cuvinte, dezvoltarea durabilă conţine două componente fundamentale:

• 
  Una referitoare la nevoie din prezent, care trebuie îndeplinite pentru a creşte standardele de viaţă.
  
• 
  Una referitoare la reducerea pierderilor, astfel încât generaţiile viitoare să aibă aceeaşi posibilitate ca şi cele din prezent de a-şi satisface nevoile şi aşteptările.⁹
  

Caracteristicile esenţiale ale dezvoltării durabile sunt: a) echitate, b) abordare pe termen lung şi c) gândire sistemică

Dezvoltarea durabilă vizează eliminarea disparităţilor în accesul la resurse, atât pentru comunităţile sărace ori marginalizate, cât şi pentru generaţiile viitoare, încercând să asigure fiecărei naţiuni oportunitatea de a se dezvolta conform propriilor valori sociale şi culturale, făra a nega altor naţiuni ori generaţiilor viitoare acest drept. Echitatea implică aşadar o distribuţie justă a costurilor şi beneficiilor dezvoltării, atât între bogaţi şi săraci, cât şi între generaţii şi naţiuni.¹⁰

Abordarea pe termen lung înseamnă luarea în consideraţie a nevoilor generaţiilor următoare şi conceperea de scenarii de dezvoltare echitabile, ce au ca bază resursele naturale limitate ale planetei.¹¹

Gândirea sistemică cheamă la înţelegerea interacţiunilor complexe dintre subsistemele planetei, a efectelor de propagare dintre local şi global şi a multiplelor interdependenţe dintre mediu, economie şi societate.¹²

După cum putem remarca încă din definiţie, conceptul este unul vag. De fapt, el constituie o nouă paradigmă, care necesită ca multe lucruri să fie abordate dintr-o nouă perspectivă.¹³ Astfel, dezvoltarea durabilă accentuează necesitatea luării în considerare a diferitelor dimensiuni ale dezvoltării, iar a le avea în vedere în acelaşi timp, astfel încât să se evite efectele contraproductive, este o provocare; de asemenea, este o provocare găsirea de soluţii de tip „câştig-câştig“. În acest sens, este nevoie de o strânsă cooperare între diferite domenii şi organizaţii.¹⁴

În plus, dezvoltarea durabilă necesită deschidere faţă de viitor. Este nevoie de conservarea resurselor, de orientarea inovaţiei în direcţia corectă şi de îmbunătăţirea abilităţilor de învăţare. Practic, acest concept urmăreşte obiective care se pot schimba în timp, dezvoltarea durabilă fiind un proces continuu. Mai mult, trebuie ţinut cont de faptul că în Europa, contextele economice, politice, culturale şi de mediu variază considerabil. De aceea, politica dezvoltării durabile necesită o guvernanţă de tip multi-nivel, deoarece este nevoie de sisteme care să asigure coordonarea tuturor nivelelor asupra cărora o astfel de politică are impact.¹⁵

Totuşi, din cauza complexităţii acestui concept, politica dezvoltării durabile se şi confruntă cu anumite probleme:

• 
  Cum poate fi încurajată inovarea? Cum pot fi explicate obiectivele aflate în schimbare?
  
• 
  Cum pot fi explicate diferitele priorităţi şi contexte în cadrul regiunilor şi culturilor europene diferite?
  
• 
  Cum pot fi asigurate transparenţa şi responsabilitatea de-a lungul multiplelor niveluri ale politicii?¹⁶
  

În încercarea de a da un răspuns acestor întrebări, există o serie de factori care sunt urmăriţi:

1.SUSTENABILIATEA (păstrarea capitalului intact) şi DEZVOLTAREA ( creşterea venitului) trebuie echilibrate. Analizate separat, aceste concepte nu pot avea efecte pozitive pe termen lung.

2.GLOBALIZAREA – problemele şi dezvoltările economice, sociale şi de mediu actuale tind să se extindă dincolo de graniţele naţionale.

3.INCERTITUDINEA – pagubele provocate de degradarea mediului nu pot fi măsurate în mod precis, ci doar prezise în termeni de risc şi probabilitate.

4.PERSPECTIVA ECONOMICĂ - din acest punct de vedere, pagubele mediului sunt cauzate de efectele externe ale producţiei individuale şi ale deciziilor referitoare la consum, iar ele afectează adesea elementele naturale cu caracter de bunuri publice.

5.INSTRUMENTE - întrucât problemele sustenabilităţii sunt foarte complexe, instrumentele tradiţionale trebuie substituite parţial cu instrumente economice precum taxele eco.

6.RESURSE – degradarea şi epuizarea resurselor nu pot fi analizate separat. Chiar dacă obiectivul este reducerea poluării, politicile preventive trebuie să înceapă de la bază, adică de la consumul materialelor şi energiei neprelucrate.¹⁷

În ceea ce priveşte perspectiva Uniunii Europene asupra dezvoltării durabile, Consiliul European a adoptat la Goteborg(2001) prima Strategie de Dezvoltare Durabilă a UE. Aceasta a fost completată cu o dimensiune externă în 2002, la Consiliul European de la Barcelona, tinând cont de Summit-ul Mondial privind Dezvoltarea Durabilă de la Johannesburg(2002). Cu toate acestea, tendințe non-durabile legate de schimbările climatice şi folosirea energiei, ameninţările asupra sănătăţii publice, sărăcia şi excluziunea socială, presiunile demografice şi îmbătrânirea, managementul resurselor naturale, pierderea biodiversităţii, folosirea terenurilor şi transportul, încă persistă, şi apar noi provocări. Deoarece aceste tendinţe negative au un caracter urgent, sunt necesare acţiuni pe termen scurt, păstrând în acelaşi timp perspectiva pe termen lung. Principala provocare va fi să modificăm treptat modelele actuale de producţie şi consum, care sunt necorespunzătoare, precum şi abordarea neintegrată în realizarea politicilor.
În acest context, în încheierea analizei Strategiei de Dezvoltare Durabilă a UE, iniţiată de Comisie în 2004, şi pe baza Comunicatului Comisiei ,,Revizuirea Strategiei de Dezvoltare Durabilă- o platformă de acţiune” din decembrie 2005, şi a contribuţiilor Consiliului, Parlamentului European, ale Comitetului Social şi Economic European, ca şi a altor organisme, Consiliul European a adoptat o Strategie Revizuită de Dezvoltare Durabilă, ambiţioasă şi cuprinzătoare, pentru o Uniune lărgită, realizată pe baza celei adoptate în 2001.¹⁸

Acest document stabileşte o strategie unică, coerentă, privind modul în care UE îşi va respecta mai eficient angajamentul său pe termen lung de a răspunde provocărilor dezvoltării durabile. Acesta reafirmă nevoia pentru solidaritatea mondială şi recunoaşte importanţa consolidării muncii noastre cu parteneri dinafara UE, inclusiv cu acele ţări aflate într-o dezvoltare rapidă şi care vor avea un impact important asupra dezvoltării durabile globale. Scopul general al strategiei revizuite de dezvoltare durabilă a UE este de a identifica şi dezvolta acţiunile care permit UE să obţină o îmbunătăţire continuă a calităţii vieţii, atât pentru generaţiile prezente, cât şi pentru cele viittoare, prin crearea de comunităţi durabile capabile să îşi administreze şi să îşi folosească eficient resursele, precum şi să valorifice potenţialul inovator social şi ecologic al economiei, asigurarea prosperităţii, a protecţiei mediului şi coeziunii sociale.¹⁹

Pentru a servi ca bază pentru această strategie revizuită, Consiliul European a aprobat în iunie 2005 o declaraţie cu următoarele obiective şi principii:

1. PROTECŢIA MEDIULUI – protejarea capacităţii Pământului de a menţine viaţa în toată diversitatea ei, respectarea limitelor resurselor naturale ale planetei şi asigurarea unui înalt nivel de protecţie, şi îmbunătăţirea calităţii mediului. Prevenirea şi reducerea poluării mediului şi promovarea producţiei şi consumului durabile, pentru a determina distrugerea legăturii dintre creşterea economică şi degradarea mediului.

2. ECHITATE ŞI COEZIUNE SOCIALĂ – promovarea unei societăţi democratice, sigure şi juste, care ţine cont de incluziunea socială şi de principiile unei vieţi sănătoase, în ceea ce priveşte drepturile fundamentale şi diversitatea culturală, care să creeze egalizarea de şanse şi să combată discriminarea în toate formele ei.

3. PROSPERITATE ECONOMICĂ – promovarea unei economii prospere, inovative, riguroase, competitive şi eco-eficiente, care furnizează standarde înalte de viaţă şi oportunităţi de angajare deplniă şi de înaltă calitate pe tot cuprinsul UE.

4. RESPECTAREA ANGAJAMENTELOR INTERNAŢIONALE – stimularea înfiinţării instituţiilor democratice şi apărarea stabilităţii acestora în lume, având la bază pacea, securitatea şi libertatea. Promovarea activă a dezvoltării durabile la nivel mondial şi asigurarea că politicile interne şi externe ale UE sunt în acord cu dezvoltarea durabilă globală şi cu angajamentele internaţionale ale UE.

5. PROMOVAREA ŞI PROTECȚIA DREPTURILOR FUNDAMENTALE – plasarea omului în centrul politicilor UE, prin promovarea drepturilor fundamentale, prin combatera tuturor formelor de discriminare şi contribuirea la reducerea sărăciei şi eliminarea excluderii sociale la nivel mondial.

6. SOLIDARITATEA ÎNTRE ŞI ÎN CADRUL GENERAŢIILOR – abordarea nevoilor generaţiilor actuale fără compromiterea abilităţii generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi în UE şi în lume.

7. SOCIETATEA DEMOCRATICĂ ŞI DESCHISĂ – garantarea drepturilor cetăţenilor privind accesul la informaţie şi asigurarea accesului la justiţie. Dezvoltarea canalelor potrivite pentru dezvoltarea şi participarea tuturor părţilor interesate şi a asociaţilor.

8. IMPLICAREA CETĂŢENILOR – încurajarea participării cetăţenilor la luarea deciziilor. Promovarea educaţiei şi a conştientizării publicului asupra dezvoltării durabile. Informarea cetăţenilor privind impactul lor asupra mediului şi opţiunile lor pentru a face alegeri mai durabile.

9. IMPLICAREA MEDIULUI DE AFACERI ŞI A PARTENERILOR SOCIALI – creşterea dialogului social, a resposabilităţii sociale a corporaţiilor şi a parteneriatelor public-privat, pentru a promova cooperarea şi responsabilităţile comune necesare pentru a obţine un consum şi o producţie durabile.

10. COERENŢA POLITICĂ ŞI GUVERNAREA – promovarea coerenţei între toate politicile UE şi între acţiunile de la nivel local, regional, naţional şi global, pentru a spori contribuţia lor la dezvoltarea durabilă.

11. INTEGRAREA POLITICILOR – promovarea integrării aspectelor economice, sociale şi de mediu astfel încât să fie coerente şi să se susţină reciproc prin utilizarea completă a instrumentelor pentru o mai bună reglementare, aşa cum sunt evaluarea echilibrată a impactului şi consultarea părţilor interesate.

12. UTILIZAREA CELOR MAI BUNE CUNOŞTINŢE DISPONIBILE – asigurarea faptului că politicile sunt realizate, evaluate şi implementate pe baza celor mai bune cunostinţe disponibile şi a faptului că sunt corespunzătoare din punct de vedere economic şi eficiente din punct de vedere al costului.

13. PRINCIPIUL PRECAUŢIEI – acolo unde există incertitudine ştiinţifică, implementaţi proceduri de evaluare şi realizaţi acţiunile preventive potrivite pentru a evita pagubele pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

14. IMPUNEŢI POLUATORILOR SĂ PLĂTEASCĂ – aiguraţi-vă că preţurile reflectă costurile reale pentru societate ale activităţilor de consum şi producţie şi că poluatorii plătesc pentru pagubele pe care le provoacă sănătaţii umane şi mediului.²⁰

Una dintre organizaţiile care se ocupă cu evaluarea acestor obiective, principii şi indicatori este Agenţia Europeană a Mediului. Aceasta are scopul de a oferi informaţii statelor membre şi Uniunii pentru crearea de politici de protecţie a mediului din perspectiva dezvoltării durabile. Principalele sale activităţi sunt obţinerea şi evaluarea informaţiilor despre starea prezentă a mediului.²¹

În ultima parte a lucrării vom prezenta Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Aceasta cuprinde trei dimensiuni:
Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării

durabile în ansamblul programelor şi politicilor publice ale României ca stat

membru al UE.

Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la

principalii indicatori ai dezvoltării durabile.

Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al

ţărilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.²²

Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu şi lung, o creştere economică ridicată şi, în consecinţă, o reducere semnificativă a decalajelor economico-sociale dintre România şi celelalte state membre ale UE. Prin prisma produsului intern brut pe locuitor (PIB/loc), la puterea de cumpărare standard (PCS), aplicarea Strategiei creează condiţiile ca PIB/loc exprimat în PCS să depăşească, în anul 2013, jumătate din media UE din acel moment, să se apropie de 80% din media UE în anul 2020 şi să fie uşor superior nivelului mediu european în anul 2030.²³

În concluzie, după cum am arătat în lucrarea de faţă, politica de mediu, respectiv dezvoltarea durabilă, au devenit subiecte de interes major, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivelul statelor membre, cele două aflându-se într-o permenentă evoluţie. Având în vedere complexitatea problemelor cu care se confruntă, este nevoie de un efort constant depus atât la nivel naţional, cât şi la nivelul Uniunii, pe toate planurile dezvoltării, pentru a atinge obiectivele dorite.

Bibliografie

Cărţi:

1. 
   Cini, M. Perez-Solorzano Corragan, N., 2009. European Union Politics. Ed.a-3-a. New York: Oxford Univerity Press.
   

2. Edited by Baker, S., Kousis, M., Richardson, D., Young, S., 2005. The Politics of Susteinable Development. Theory, Policy and Practice within the European Union. Ed.a-2-a. New York: Routledge.
Articole:
1. Bosch, P., 2002. The European Environment Agency focuses on EU-policy in its approach to sustainable development indicators. Statistical Journal of the United Nations.19, pp.5-18.

2. Meadowcroft, James, 1999. The Politics of Sustainable Development: Emergent Arenas and Challenges for Political Science. International Political Science Review, 2, pp.219-237.

3. Muntean, I. Cuglesan, N., 2009.Environement and Sustainable Development Indicators for European Union and Romania. Revista Minelor, 10, pp. 22-30.

4. Radermacher, Walter, 1999. Indicators, Green Accounting and Environment Statistics: Information Requirements for Sustainable Development. International Statistical Review, 3, pp.339-354.

5. Schleicher-Tappeser, R., 2001.Assessing Sustainable Development in the European Union- The Sustainable Quality Management- Approach in the Context of Structural Funds. Institute for Regional Studies in Europe, 36, pp. 51-66.
Site-uri:
1. http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf accesat la data de 15 aprilie 2011.

2. http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf accesat la data de 16 aprilie 2011.

3. www.ier.ro accesat la data de 16 aprilie 2011.

1 Cini, M. Perez-Solorzano Corragan, N., 2009. European Union Politics. Ed.a-3-a. New York: Oxford Univerity Press, p.359.

2Edited by Baker, S., Kousis, M., Richardson, D., Young, S., 2005. The Politics of Susteinable Development. Theory, Policy and Practice within the European Union. Ed.a-2-a. New York: Routledge, p.90.

3 Ibid.

4 Ibid.

5 Cini, M. Perez-Solorzano Corragan, N., 2009. European Union Politics. Ed.a-3-a. New York: Oxford Univerity Press, pp.360-363.

6 Schleicher-Tappeser, R., 2001.Assessing Sustainable Development in the European Union- The Sustainable Quality Management- Approach in the Context of Structural Funds. Institute for Regional Studies in Europe, 36, pp.53-55.

7 Meadowcroft, James , 1999. The Politics of Sustainable Development: Emergent Arenas and Challenges for Political Science. International Political Science Review, 2, pp.223-224.

8 http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf

9Muntean, I. Cuglesan, N., 2009.Environement and Sustainable Development Indicators for European Union and Romania. Revista Minelor, 10, p.22.

10 www.ier.ro

11 ibid

12 ibid

13 Schleicher-Tappeser, R., 2001.Assessing Sustainable Development in the European Union- The Sustainable Quality Management- Approach in the Context of Structural Funds. Institute for Regional Studies in Europe, 36, pp.53-55.

14 Ibid.

15 Ibid.

16 Ibid., p.55

17 Radermacher, Walter, 1999. Indicators, Green Accounting and Environment Statistics: Information Requirements for Sustainable Development. International Statistical Review, 3, pp.339-340.

18 http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf

19 ibid

20 ibid

21 Bosch, P., 2002. The European Environment Agency focuses on EU-policy in its approach to sustainable development indicators. Statistical Journal of the United Nations.19, p.5.

22 http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf

23 ibid