Repere istorice ale talmaciului



Yüklə 0,81 Mb.
səhifə8/13
tarix31.10.2017
ölçüsü0,81 Mb.
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13
Bibliografie cap 8

1 Schneider F. Talmaciu comuna saseasca din Transilvania,vol.1

12oo-1936Germania 1990,pg 274

2 Schneider F Talmaciu comuna saseasca din Transilvania,vol.1

12oo-1936,Germania 1990,pg 275

3 Schneider F. Talmaciu comuna saseasca din Transilvania,vol.1

12oo-1936,Germania 1990,pg 276

4 Schneider F Talmaciu comuna saseasca din Transilvania,vol.1

12oo-1936,Germania 1990,pg 277

5 Schneider F Talmaciu comuna saseasca din Transilvania,vol.1

12oo-1936,Germania 1990,pg 277

6 Albescu I Boita Monografie istorica Sibiu 1990 pg 2

7 Schneider F Talmaciu comuna saseasca din Transilvania,vol.1

12oo-1936,Germania 1990,pg 278

8 Schneider F Talmaciu comuna saseasca din Transilvania,vol.1

12oo-1936,Germania 1990,pg 287

9 Schuster M Anuarul asociatiei Carpatine a sasilor

transilvaneni pe anul 1911,pg 2

10 Schneider F Talmaciu comuna saseasca din Transilvania,vol.1

12oo-1936,Germania 1990,pg 289

11 X X X Evidentele Primariei Talmaciu

CAPITOLUL 9.Personalitatile orasului.


GABRIELA TUTA.

Este un simbol national prin faptul ca pune in valoare una din laturile cele mai sensibile si mai dragi ale poporului roman – folclorul.

Se situeaza printre primele personalitati ale Marginimii Sibiului datorita modului de exprimare artistica ,a felului cum a reusit sa puna in valoare arta cintecelor populare,unicitatea si varietatea jocurilor noastre populare;invirtita,hategana si jiana.

A fost declarata de catre Lucretia Ciobanu ,,doamna cintecelor de la munte”, urmasa sa in ducerea pe mai departe a traditiei artei si culturii populare sibiene.

La virsta de numai 22 de ani,este consacrata definitiv,in domenioul muzicii populare,fiind in acelasi timp si o pasionata culegatoare de folclor din satele Marginimii Sibiului.Sursele ei se numesc,traditiile si obiceiurile noastre stramosesti,oamenii in virsta,pastratorii ai traditiilor si stiutori de cintece populare.

Dar,cea mai importanta calitate a Gabriei Tuta,o constitue,modul de prelucrare a acestui patrimoniului apartinind poporului romin si mai ales redarea si exprimarea prin viu grai a ceea ce a creat arta populara in mii de ani de existenta.Calitatile ei artistice,imposibil de enumerat in totalite dau maretie si grandoare,care merg la sufletul tuturor rominilor. Asa cum culorile sunt traite si simptite pozitiv de catre fiecare persoana, tot astfel cintecele Gabriei Tuta umple de mindrie,voie buna,dor si drag sufletele rominilor,dau sensibilitate si izvorasc emotii si bucurie. Gabriela Tuta este legata de Talmaciu prin parintii sai (tatal din Talmacel si mama din Talmaciu),prin primele deslusiri ale tainelor lumii(copilaria) descoperite in casa parintilor si in casele, bunicilor,este legata de oamenii cu care a venit in contact si carora, le-a inteles dorurile si durerile,pe care le-a pus in cintecele sale.

Este in acelasi timp purtatoarea frumosului costum popular specific Marginimii Sibiului si care este purtat in satele din zona Talmaciu. Cistigatoarea marelui concurs national,de muzica populara de la Mamaia,editia 2005,a imprimat nenumarate CD si casete de muzica populara,fiind in acelasi timp o prezenta, constanta, pe ecranele tuturor televiziunilor din Romania. Daca in plan artistic este deja consacrata,in viata particulara urmeaza cu rezultate foarte bune cursurile Academiei de Studii Economice din Bucuresti si cele ale Universitatii Lucian Blaga din Sibiu.

Gabriela Tuta este reprezentantul fidel,cel mai caracteristic,al locuitorilor Talmaciului,de astazi,un nesecat izvor de talente,in toate domenile,o prezenta agreabila si un cetatean demn de locul si rostul sau in marea familie europeana.



JOHANNES LEBELIUS

Nascut 1490- decedat 1566.



Umanistul,istoricul si preotul Johannes Lebellius s-a nascut in orasul Bistrita,in jurul anului 1490.A urmat cursurile scolii primare si gimnaziale din orasul natal.In anul 1511 este atestat cu diploma de bacalureat si primeste calificarea de invatator.Dupa o scurta perioada,de practica,in invatamint,la scoala latina din Nasaud,este incadrat ca predicator in localitatea Teaca,din acelasi tinut al Bistritei. Pentru meritele sale ca umanist si calitatile de predicator urban este mutat la Sibiu incepind cu anul 1527. Opt ani mai tirziu,in 1535,este numit predicator la Talmaciu,remarcindu-se ca un excelent orator si propavaduitor al ideilor luterane ale lui Martin Luter.In anul 1542 este pomenit de documentele timpului ca intemeietor al credintei luterane la Talmaciu.In acelasi an ii apare manuscrisul ,,De oppido Talmus carmen istoricum”,un poem in versuri care descrie viata tirgului Talmaciului.Este numit apoi predicator si preot in localitatea Budac din acelasi tinut al Bistritei.Apoi este numit decanul evanghelic al bisericii de la Baita,linga Reghin.Moare aici la 3 octombrie 1566. In poemul sau mai sus mentionat bazat pe fictiune sau pe legende culese de la localnici,Lebelius emite ipoteza intemeierii Talmaciului si denumirii orasului cu acest nume,dupa numele cartii sfinte a evreilor Talmud,atunci cind in anul 80 e.n acestia s-au asezat pe aceste melegurii,dupa distrugerea Ierusalimului si exodul,evreilor. In acelasi poem se enunta amintirile unei existentei grandioase a Talmaciului,dar care in timpul cit a locuit aici Lebellius ca predicator,era o ruina,rezultat,probabil al marii invazii mongole din 1241 si a navalirilor turcesti din secolul urgiei (1385-1526) Lebellius mai emite ipoteza ca Talmaciu ar fi fost preferat de mai marii timpului,sa devina capitala uiniversitatii sasesti, in locul Sibiului,dar distrugerile pricinuite au schimbat hotaririle juratilor din cele sapte scaune sibiene. Poemul sau a fost publicat abia in anul 1779,de catre editura BARTH, din Sibiu si se presupune ca a suferit numeroase corecturi si modificari,in favoarea autoritatilor timpului (Sibiul era capitala Transilvaniei si Samuel Brukenthal,guvernatorul acesteia,cu legaturi directe la Viena) De aceea trebuiau scrise numai cuvinte pozitive la adresa imparatesei Maria Tereza si a imperiului austriac si mai putine cuvinte care sa redea adevarul istoric asa cum la conceput Lebellius. Tot din poem desprindem cite o fraza sau cuvint pentru localitatile din domeniu Talmaciu si pentru marile orase ale timpului Sibiu,Alba si Cluj. Contemporan cu iluministul francez Nostradamus si publicind,ca si acesta un poem in versuri,opera lui Lebellius poate oricind sa constitue o criptare a evenimentelor trecute si viitoare din zbuciumata istorie a trirgusorului Talmaciului. Astazi,liceul din localitate poarta numele ilustrului orator si poet.



Dr.Adolf Armbruster
Istoricul si prozatorul , sas, Adolf Arambruster a vazut lumina zilei la 7 decembrie 1941, la Talmaciu.A fost al 5-le copil din 6 (doua fete si patru baieti)ai familiei Armbruster.In notitele sale preotul Schneider considera ca radacinile familiei Armbruster ar proveni din Avrig,familia respectiva mutindu-se in Talmaciu cu 300 de ani in urma.Inca din copilarie,retine sora istoricului,era aplecat spre studiu si cititul cartilor.Copilarind intr-o vreme in care populatia saseasca era deportata in gulagurile(lagarele) rusesti si i se confisca averile, viitorul istoric a trebuit sa lucreze alaturi de ceilalti frati si ei minori,pentru plata despagubirilor de razboi si pentru intretinerea familiei lor.Tocmai de aceea istoricul Arambruster a inteles inaintea tuturor ca dreptatea intr-un razboi este numai a invingatorilor,iar puterea in comunizmul care se nastea in Romania, a celor care aplica principiile marximului, a minciuni a falsitatii si irealizmului in ceea ce se construia. Din fericire cei care contabilizau munca depusa de acesti copii erau animati de sentimente de umanizm,intelegind limitele pina la care pot lucra acesti copii,tratindu-i astfel cu omenie si intelegere. Poate ca in astfel de momente confuze si controversate prin care a trecut societatea romaneasca, si-a jurat viitorul istoric,sa lupte impotriva viitorului cu armele trecutului, sa caute si sa scoata la iveala tot ce se putea spune si scrie despre cum au trait,cum au rabdat si muncit rominii de pe teritoriul Daciei ,dar diferit de ceilalti istorici,nu prin prisma documentelor istorice rominesti,ci prin viziunea si meticulozitatea documentelor sasesti din arhivele din tara si strainatate. A urmat cursurile scolii generale germane de la Talmaciu,apoi liceul Gheorghe Lazar din Sibiu si facultatea de istorie din Bucuresti.

La terminarea facultatii,pentru meritele sale deosebite si notele mari obtinute in facultate a fost repartizat ca cercetator la Institutul de Istorie ,,Nicolae Iorga” din Bucuresti.Aici avind ca indrumator pe academicianul Andrei Otetea si el din Marginimea Sibiului,a scris una dintre cele mai documentate si mai complete lucrari ROMANITATEA ROMANILOR-istoria unei idei ! Lucrarea transformata in timp in teza de doctorat,a durat 5 ani (1966-1971) si a fost sustinuta public in anul 1971.Desi,autorul aducea elemente noi,deosebit de interesante,in legatura cu evolutia poporului romin,descoperite in arhivele sasesti din Sibiu si Cluj, i-a fost respinsa,de mai marii timpului de atuncii(Daicoviciu si Pascu) pe motive (crede istoricul Armbruster) nationaliste.Dupa mai multe memorii adresate conduceri statului,de atunci ,i se recunoaste in anul 1972,dreptul de autor si este tiparita si difuzata lucrarea,dupa mai multe ciuntiri si adaugiri,potrivit politicii timpului. Lucrarea,,ROAMANITATEA ROMINILOR-istoria unei idei, este opera de referinta a istoricului dr.Adolf Armbruster, si a aparut in cultura rominesca, de doua ori,odata in 1972 si inca odata, reeditata,in editura Enciclopedica, in anul 1993

In perioada cit a lucrat la Institutul de istorie (1966-1973)a fost autorul a numeroase articole si lucrari publicate in revistele timpului (Almanah istoric,Revista de istorie,etc) Incepind cu anul 1973,saturat de nenumratele presiuni psihologice la care era supus si pentru a continua cercetarea istoriei,in liniste ,a depus cere si i s-a aprobat sa emigreze in Germania Federala.Aici a lucrat la numeroase Institute de cercetare din Munchen Augsburg si Nurenberg,in probleme care privea istoria rominilor si a Romaniei. A lucrat ca referent al sasilor din nordul Transilvaniei Bauchenland – Deutsche.A tradus si publicat pentru Academia de Stat Austriei – istoria Romaniei.Dupa sitinta surorei sale,Christine Klein, istoricul Armbruster a tradus si intocmit o istorie a Rominiei in limba germana care se intinde pe aproximativ 8000 de file,care din pacate inca nu a fost publicata.Si despre istoria locurilor din sudul Transilvaniei,in care au locuit peste 8oo de ani sasii,a asternut un manuscris de peste 2000 de pagini ,ramas asa deoarece autorul ei a trecut la cele vesnice inainte de a fi publicata. Adolf Armbruster a fost casatorit cu distinsa artista de renume mondial,Viorica Cortez,careia i-a dedicat volumul ,,Viorica Cortez – Enciclopedia unei cariere” aparuta in Editura Enciclopedica – Bucuresti 1994. Si-a gasit sfirsitul intr-un groaznic accident de circulatie petrecut in 18 martie,in noaptea de inviere,a anului 2001,in localitatea vasluiana Epureni,atunci cind se intorcea de la Iasi impreuna cu sotia sa ,la niste rude,la Braila.

A fost membru al Universitatii din Tubingen- sectia cercetare, deasemenea membru a mai multor societati stiintifice precum ; Sudosteuropa- Gesellschaft fur Sibenburgische Landeskunde din Heindelberg.Bibloteca romano – americana din SUA,etc.

Este autor a peste 20 de carti si peste 150 de articole stiintifice publicate in Polonia,Belgia,Austria,SUA,etc.

Dintre cartile sale cele mai importante enumeram ,, Dictionat diplomatic – Bucuresti 1979 , ,,Constituirea statelor feudale rominesti’’ – Bucuresti 198o,,Daco – romano saxonica ’’–Bucuresti 1980,,Cronicarii romini despre sasii’’ – Bucuresti 1984.,, Die Sibenburger Sachsen em 20,Jahrhundert ’’ -Koln- 1984 Activitatea istoricului Adolf Arambruster este cunoscuta,opera din Romania,deasemenea,ramine ca prin contributia familiei sa fie date la iveala alte opere si cercetarii ,efectuate in Germania,in legatura cu istoria Rominiei si cu istoria sasilor,etc.



P.S. dr.VISARION RASINAREANU

Episcopul vicar al Sibiului P.S Visarion Rasinareanu,a vazut lumina zilei intr-un sfirsit de toamna al anului 1959.Parintii sai,agricultori ca marea majoritate a locuitorilor timpului,s-au mutat din Talmacel in Talmaciu in anul 1957.Familia Baltat,asa cum se numesc parintii Prea Sfintiei S ale, reprezinta un neam mare in Talmacel,oameni buni, harnici,cu frica de Dumnezeu si care a dat nemului rominesc,nenumarati intelectuali. Inca din frageda copilarie si ulterior pe timpul scolii,isi amintesc parintii si colegii,manifesta tendinta catre lucrurile sacre,era rezervat si retras.Joaca sa de copil, se numea inventarea de situatii si odoare de cult religios,care sa imite cit mai fidel situatiile in care un preot slujeste sfinta slujba. . Mai tirziu,in scoala si liceu,urmate tot la Talmaciu,a fost apreciat ca silitor,inclinat catre meditatie si rugaciune. De mare exemplu in practicarea celor sfinte,la avut pe preotul parohiei Talmaciu, regretatul parinte Circov,om de aleasa noblete sufleteasca.

Apoi,intr-o vreme in care,(1980-1989)toti absolventii de liceu erau pusi sa aleaga facultati si scoli,specifice perioadei comuniste,absolventul Baltat Dumitru,a mers catre teologie,urmindu-si cale si drumul ,urzite inca de la nastere. La terminarea institutului Teologic putea sa fie un preot de parohie,in oricare din parohiile Sibiului, insa si de aceasta data Dumnezeu,i-a indrumat pasii catre viata monahala,acolo unde este viata cea mai aspra,unde se sacrifica interesul personal in dauna celui colectiv,unde rugaciunea si viata neprihanita au rang de virtute. Astfel,il gasim,la sfirsitul anilor 1980,in monahism, tuns,cu numele de VISARION, la minastirea Simbata de Sus,perla minastirilor din Transilvania. Incepind cu anul 1989,este promovat de catre Inalt Prea Sfiintia Sa Antonie Plamadeala,mitropolitul Ardealului,in cadrul Mitropoliei Sibiului ca secretar eparhial si apoi consilier cultural .

Pentru capacitatea sa orgnizatorica,modul de indeplinire a sarcinilor si nu in ultimul tineretea si inclinatia catre cele sacre,a fost propus de IPS Antonie si numit prin decret prezidential,episcop vicar al Mitropoliei Sibiului. La 12 octombrie 1997,la Alba Iulia,in prezenta tuturor ierarhilor din mitropolia Ardealului,a familiei regale,a autoritatilor publice centrale si locale si a numerosi mireni,a depus juramintul de credinta fata de biseric,neam si tara,intru slujire lui Hristos si a bisericii noastre ortodoxe.In acelasi timp,potrivit uzuantelor,a primit titlu de Rasinareanu,ca apartenenta la zona in care se afla mitropolia Sibiului.

Din anul 1997,IPS Antonie,in virsta si bolnav,a cedat unele din prerogativele sale administrative,episcopului vicar,ceea ce a facut ca PS Visarion sa se implice in probleme administrative pe toata intinderea mitropoliei Ardealului,lucruri pe care le-a facut cu pricepere si in folosul tuturor .

PS Visarion Rasinareanu este doctor in teologie din anul 2003. Deasemenea ,a fost asistent la catedra de limbile clasice in cadrul Facultatii de teologie ,,Ndrei Saguna”din Sibiu. Este autorul cartilor ,,Mergind invatati- Sibiu 2001, ,,B.O.R.,vazuta de calatorii straini(sec XV-XIX)”-Sibiu 2001 si ,,Logos si cultura”Sibiu-2005.Totodata,este semnatarul a peste 200 de studii si articole in presa bisericeasca si laica din tara si strainatate. Este decorat cu medalia de aur ,,Sf.Ap.Pavel” a Mitropoliei de Veria (Grecia) si alte diplome si medalii si tara si strainatate.

Face parte din comisia de dialog ortodoxa- catolica,instituita cu ocazia vizitei Papei Ioan Paul al II lea la Bucuresti.,in anul 2000.

Viata culturala sibiana,in anul cind acest oras a fost capitala culturala europeana si nu numai in acest an,nu-si desfasoara nici o activitate importanta fara prezenta inaltului ierarh. A facut parte din multe delegatii bisericesti care au facut vizite in strainatate(Bulgaria,Grecia Canada,Serbia,Italia,Belgia,Portugalia,etc.)

Agenda sa de lucru zilnica,inseamna intilniri cu mireni din eparhie,vizite de lucru la parohii,sfintirea de biserici,slujirea in toate bisericile din eparhie,astfel ca a reusit sa treaca cel putin de doua ori prin aproape toate parohiile din eparhia Sibiului Dar,in toate efoturile sale,gaseste timp(din ce in ce mai putin) sa se opreasca acasa la Talmaciu,in casa parinteasca,la locul copilariei si tineretii, ,,pentru a-si umple bateriile” si a porni din nou mai puternic,in mareata si nobila opera de slujire a lui Hristos.

Asa sa-i ajute Dumnezeu.


Medicul TIRSIA TOMA EUGEN

Fiul invatatorilor Toma si Maria Tirsia, a vazut lumina zilei la data de 15 iulie 1938 la Talmaciu

Parintii sai erau originari din Talmacel.Tatal Toma, dupa ce fusese invatator in Talmacel intre 1926-1936,s-a casatorit si s-au mutat in Talmaciu,in acelasi an.El a urmat meseria de invatator pina in anul 1963,cind s-a pensionat. .De sublinuiat ca familia Tirsia,a fost printre primele familii mutate in Talmaciu, in cartierul Lumea Noua, unde au primit teren si au construit o casa.De numele acestei familii se leaga aproape toate realizarile din scoala si biserica,talmaceana,pe parcursul a aproape 40 de ani.

In copilaria si tineretea sa viitorul medic,a fost educat din familie sa pretuiasca valorile neamului sau si sa contribuie cu ce poate la propasirea acestuia.Astfel,ca dupa ce absolvit scoala generala din Talmaciu,a urmat cursurile liceului Gh. Lazar din Sibiu(bacalaureat 1955),liceul care a dat cele mai multe personalitati ale vietii culturale si artistice sibiene..

La sfirsitul liceului,urmind indemnurile familiei,de a participa cumva la binele colectivitatilor si dindu-si seama ca este mai putin priceput decit tatal sau in arta oratoriei,a ales medicina.Astfel ca in 1961 a absolvit Facutatea de Medicina Generala din cadrul Universitati din Cluj. A functionat ca medic de circumscriptie la Altina si Talmaciu intre 1961-1969.In acelasi an s-a specializat in obstretica-ginecolgie si s-a mutat in Spitalul Judetean Sibiu,fiind pe rind,medic specialist,medic primar si sef de sectie in acelasi spital.

A fost casatorit si a avut 2 copii.

Urmind principiile familiei sale,medicul Eugen Tarsia, a fost unul dintre miile de romini,a caror munca nu sare cu nimic in ochii conatinalilor,dar care este necesara si fara de care perpetuarea neamului ar fi avut de suferit. Modest si generos,bun la suflet ,prietenos si deschis catre oameni si problemele lor a ajutat mii de oameni nu numai in rezolvarea problemelor care depindeau de serviciu,dar si alte probleme la care avea acces sau cunostinmte. Sute de talmaceni il asteptau simbata sa vina la Talmaciu sau mergeau la el la Sibiu pentru a-i cere sfatula si parerea in diverse probleme.

Nu a uitat niciodata de satul din care au plecat parintii sai-Talmacelul- si s-a implicat constant in activarea si perpetuarea traditiilor locale.Poate fi considerat, inititorul si pastratorul sarbatorii de sfintul Ioana din Talmacel.Si ca un paradox al acestui lucru,a fost inmormintat, tot intr-o zi de Sf. Ioan a anului 2005.

Ramine in constiinta locuitorilor din Talmaciu si Talmacel,ca una din personalitatile de baza ale acestor localitati,titanul(la propriu si figurat),care a pornit de jos si prin munca proprie a realizat lucruri marete.Deasemenea,medicul Tarsia,dincolo de accentele sale patriotice,ramine in constiinta tuturor si este asemeni miilor de talmaceni omul normal, omul comun cu acestia,care nu numai ca nu se vad atunci cind fac ceva, dar nici nu ies in fata laudindu-se cu faptele lor.

Anexa nr.1

Autor: Nicolae LUPU

STAŢIUNEA ROMANĂ DE LA BOIŢA (JUD. SIBIU)

 

În istoriografia secolelor XIX şi XX este menţionată existenţa unor urne antice pe hotarul satului Boiţa, jud. Sibiu, sat aşezat la gura Strâmtorii Turnu-Roşu. În aceste menţiuni scrise se fac trimiteri asupra aşezării satului referindu-se şi la toponimul Caput Stenarum.



Drumul care trece pe aici, intrând în strâmtoare sau venind dinspre ea este numit de localnici „Drumul lui Traian“. Urmele sale mai pot fi urmărite din loc în loc prin defileu, de o parte sau de alta a Oltului. Ele au fost observate şi de ţărani pe hotarul satului Boiţa şi anume pe dealul care desparte teritoriul acestuia de cel al Tălmaciului, mai precis pe coasta sudică a sa. Pe acest deal puţin mai la N, se află ruinele cetăţii medievale „Landskrone“, care de fapt este situată pe hotarul Tălmaciului.Înspre N–E, teritoriul satului Boiţa este mărginit de dealul „Măgura“, care are o înălţime de peste 600 m, în timp ce spre S se mărgineşte cu teritoriul satului Turnu Roşu (fost Porceşti), de care îl desparte Oltul. Înspre V se deschide defileul Oltului care curmează aici Carpaţii ajungând până la Râmnicul Vâlcii şi apoi mai departe spre S.Cu toate că această zonă a fost intens circulată, atât în Antichitate cât şi în Evul Mediu, descoperirile arheologice nu sunt deosebit de numeroase. De pe hotarul satului sunt menţionate: un ciocan perforat de piatră şlefuită din epoca neolitică şi un topor de silex, de asemenea din neolitic, descoperit pe „Colnice“. Repertoriul arheologic mai menţionează, ca provenind de aici, un vas cu două toarte dintr-o epocă nedeterminată şi două pietre de râşniţă din „epoca sclavagistă“.De asemenea, de pe hotarul satului Turnu Roşu, provine un topor de piatră datând din epoca bronzului, aparţinând culturii „Schneckenberg“, aflător în Muzeul Brukenthal. În fosta colecţie Ackner se aflau săgeţi scitice de bronz, respectiv vârfuri de săgeţi, datând din prima vârstă a fierului, iar dintr-un loc neprecizat de pe hotarul aceleiaşi localităţi, mai sunt menţionate fragmente dintr-un chiup de culoare cenuşie, ornamentat cu linii ondulate din epoca romană, păstrate de asemenea la Muzeul Brukenthal.Pe hotarul localităţii Tălmaciu a fost menţionată existenţa unui castru roman. Cu toate investigaţiile efectuate de noi în mai multe rânduri, nu au mai putut fi identificate urmele lui. Este adevărat că pe un loc din apropierea vetrei satului, pe o suprafaţă orizontală, arabilă, situată lângă drumul de ţară care duce din Tălmaciu la Sadu, am descoperit o toartă de la un vas mai mare din epoca romană. Alte resturi din această epocă nu au mai putut fi descoperite în acest punct. Toarta respectivă a fost adusă aici în împrejurări pe care nu le putem preciza.Într o fotografie aeriană se putea observa pe înălţimea din vestul vetrei satului Boiţa, numită „Dealul Turcilor“, o fortificaţie de pământ, de forma unui patrulater. Deplasându-mă la faţa locului nu am mai putut-o identifica pe teren.Pe dealul din stânga Oltului, numit de localnici „Feştung“ (de la termenul german Festung – întăritură), au fost observate de asemenea valuri de pământ, dar care reprezentau de fapt amplasamente de tunuri din primul război mondial.Punctul toponimic al staţiunii romane de la Boiţa poartă denumirea de „În Rude“ şi se află la o depărtare de cca. 500 m, în direcţie estică de vatra satului. Mergând în amonte pe marginea Oltului, după ce treci de vechea „Ţiglărie“, se observă uşor un teren mai ridicat, pe care se află aşezarea. În Tabula Peutingeriană zona de la gura strâmtorii, în care se află şi staţiunea romană, este consemnată sub denumirea de Caput Stenarum, respectiv în traducere Capătul Strâmtorilor.

Cunoscutul istoric vienez Carl Patsch, reluând pe Iordanes, îl cita când afirma: „... quae patria (Dacia) in conspectu Moesiae sita trans Danubium corona montium cingitur, duos tantum habens accessum unum per Boutas, alternum per Tapas“. Patsch arată mai departe că termenul Boutae era denumirea strâmtorii care în timpul împăratului Traian purta acest nume, iar Caput Stenarum este denumirea pe care a primit-o mai târziu, dar înainte de secolul III e.n., sau mai înainte de jumătatea lui, căci Tabula Peutingeriana a fost întocmită în jurul anilor 260–270,Staţiunea romană din acest punct a intrat şi în atenţia lui Grigore Tocilescu şi a lui P. Polonic care au vizitat locul, precum se pare, dar care nu au întreprins cercetări aici.Într-o lucrare cu caracter monografic, Ioan Albescu, fost profesor în Sibiu, originar din Boiţa, menţionează că la punctul denumit de localnici „În Rude“ se observă pe teren urme ale unor foste construcţii. Ele sunt răspândite pe suprafaţa terenului şi constau din fragmente de ţigle, olane şi cărămizi. Acest lucru ni s-a confirmat cu ocazia unei deplasări pe teren pe care am efectuat-o împreună cu Mihail Macrea, fost profesor la Universitatea din Cluj, în scopul de a observa situaţia de pe teren şi a stabili data începerii săpăturilor arheologice.

Precum am afirmat deja, staţiunea se află pe un platou care reprezintă de fapt cea de a doua terasă a Oltului. Râul curge la o distanţă de 60 m în sudul aşezării. Platoul a fost încă în antichitate orizontalizat şi amenajat. El are latura de S, respectiv cea dinspre Olt, fortificată cu un zid construit din piatră de stâncă legată cu mortar în tehnica opus incertum. Lungimea acestei fortificaţii măsoară 70 m. Zidul care a menţinut până astăzi linia dreaptă, orizontală, a vârfului pantei platoului a fost înfipt direct în pământ. Astfel panta terasei s-a păstrat nealterată până astăzi şi ea comportă o înălţime de 3,50 sau uneori 4 m înălţime faţă de cea următoare, respectiv faţă de prima terasă a Oltului, după cum am afirmat mai sus. Grosimea zidului este de 0,80 m, având din loc în loc, la distanţa de 7–8 m mici contraforturi în scopul de a susţine zidul propriu zis. Şi pe latura de V platoul este mai înălţat cu 2,50–3 m faţă de terenul din faţa sa. Spre N, terenul coboară lin de pe platou, până ajunge după vreo 50 m într-un loc cu multă apă, aproape mlăştinos, motiv pentru care suprafaţa sa nu este cultivată de către localnici.Spre E terenul coboară de asemenea treptat, iar după cca. 100 m ajunge să se confunde cu prima terasă a Oltului.Suprafaţa pe care au fost ridicate castrul şi construcţiile este folosită de locuitorii satului Boiţa, an de an, pentru cultivarea cartofilor şi porumbului, existând pe alocuri şi câte o parcelă de ovăz. Din loc în loc, printre parcele, au fost adunate şi depozitate fragmente de cărămizi, ţigle şi pietre, care ieşeau în urma plugului şi care constituiau impedimente în desfăşurarea muncii câmpului.

Săpăturile arheologice au început în vara anului 1957 fiindu-le fixate următoarele obiective:

1) stabilirea caracterului întregii aşezări şi cercetarea acesteia;

2) stabilirea mai exactă a rostului pe care l-a avut fiecare parte

3) cronologia aşezării şi a construirii ei.

Porţiunea de teren care a intrat mai întâi în atenţia noastră, respectiv a lui M. Macrea şi a semnatarului acestei lucrări, se afla pe latura de vest a platoului, care – dat fiind că nu era cultivată şi era acoperită de tufişuri şi bălării – a oferit posibilitatea imediată de începere a lucrărilor.Terenul supus cercetării se afla în pantă, care urcă relativ abrupt pe platou. Săpăturile au început în luna august 1957, prin secţionarea laturii de V a platoului. Rezultatul acestei secţiuni a fost relevant întrucât a pus în evidenţă baza a două ziduri de piatră la o distanţă de 2 m unul de celălalt. Cele două ziduri erau construite din piatră de stâncă legată cu mortar în tehnica opus incertum. În jurul lor s-a descoperit mulă piatră de carieră căzută din ziduri, datorită căreia delimitarea zidurilor propriu-zise s-a făcut destul de greu . Baza zidului exterior are o grosime de 2,5 m, iar cea a zidului interior este de 1,20 m. Între cele două ziduri pământul depus are o culoare de un galben–verzuie şi este lipsit de impurităţi. Este vorba de fapt de agger-ul zidului de incintă.Alte două secţiuni au fost executate în anii următori tot aici pe latura vestică. Ele au confirmat existenţa celor două ziduri oarecum paralele, ca şi existenţa unui şanţ din faţa zidului de incintă, în exterior, pe aceeaşi latură vestică. Grosimea zidurilor nu este egală peste tot, fapt care s-a constatat de fiecare dată, ele variind între 2,40 m şi 2,50 m, cel exterior şi între 1,20 şi 0,85 m cel interior. Aceste diferenţe erau sesizabile în funcţie de depărtarea faţă de poarta de intrare, unde ele erau mai groase. De asemenea, de-a lungul întregului traseu, zidurile nu-şi păstrau aceeaşi grosime, ele fiind mai groase la colţurile castrului. La poartă, distanţa dintre cele două ziduri se micşora, ea măsura doar 0,80 m.

Sub zidul de incintă, care a fost secţionat, au fost descoperite fragmente de tegule, mărturie că înainte de construirea castrului au mai fost ridicate aici şi alte construcţii. În exteriorul zidului de incintă au fost descoperite puţine fragmente ceramice şi un vârf de lance cu tocul puţin ştirbit.Sondând platoul castrului cu mai multe secţiuni, s-a putut constata că zidurile sale sunt mult mai restrânse decât se credea. Cele patru laturi ale lui închid o suprafaţă de 46 x 47 m, fiind, deci, aproape pătrată. Datorită dimensiunilor sale modeste, am fost tentaţi să folosim în lucrarea de faţă termenul de „castellum”, aşa cum erau denumite în antichitate fortificaţiile ridicate de romani în apropierea drumurilor de circulaţie şi pentru faptul că aici avem de-a face cu o mică şi singură unitate, respectiv detaşament, din legiunea a XIII-a GeminaColţurile zidului de incintă, respectiv cel exterior, nu se împreună în unghi drept, ci se rotunjesc, iar laturile propriu zise sunt uşor bombate spre exterior .

Castrul de la Boiţa prezintă unele particularităţi, precum afirma şi Mihai Macrea. În primul rând, zidul de incintă este flancat în interior, la o distanţă variabilă, de către cel de al doilea zid, observat pentru prima dată în secţiunea I din 1957, despre care am relatat mai sus. Până la o anumită înălţime, spaţiul dintre cele două ziduri a fost umplut cu pământ, el constituind de fapt agger-ul propriu-zis, a cărui suprafaţă reprezenta în antichitate drumul de rond. Zidul din interior avea scopul de a apăra zidul de incintă de presiunea agger-ului şi de a asigura o mai bună circulaţie pe agger. Se constată însă că pe laturile de est şi parţial pe cea nordică zidul interior lipseşte, ceea ce ne facem să presupunem că aici a fost construit un pod de lemn, iar accesul pe el era realizat cu ajutorul pământului care era depus pe marginea acestui pod. Asemenea ziduri care flanchează zidul de incintă au mai fost construite şi la alte castre de pe marginea Oltului, ca cele de la Hoghiz sau de la Angustia (Breţcu).



Săpăturile executate pe laturile de sud şi parţial pe cea de vest au dus la constatarea că pe aceste laturi zidul interior lipseşte. Lipsa zidului interior pe laturile estică şi în parte pe cea sudică, poate se datorează şi faptului că fortificaţia este apărată pe aceste laturi de mlaştinile din imediata apropiere, sau agger-ul a fost înlocuit de un presupus pod de lemn.Zidul de incintă de pe latura vestică şi în parte de pe cea nordică s-a răsturnat! Cel de pe latura nordică a căzut spre S, respectiv înspre zidul din interior, în timp ce zidul vestic a căzut în afară, adică spre exterior, poate şi datorită faptului că fusese construit pe pantă. Lăţimea zidului căzut la pământ nu era peste tot egală, ea măsurând uneori 2,20 m, alteori 1,80 m sau chiar mai puţin. Pe latura de N el măsura în lăţime 3,70 m.Castrul dispunea de o singură poartă situată pe latura vestică. Cele două ziduri „paralele“ se apropie aici mai mult unul de altul, aşa cum am menţionat mai sus. Deschiderea porţii era relativ mică, măsurând doar 2,60 m, iar în mijlocul acestei deschideri au fost depuse încă din antichitate nişte pietre sub forma unui stâlp inform, legat cu mortar, în tehnica folosită la ziduri. Acesta ocupa mijlocul deschiderii porţii, pe o lăţime de 0,80 m. Înălţimea sa era la data dezvelirii de 0,45 m.Pe suprafaţa interioară a castrului nu au fost puse în evidenţă construcţii de nici un fel, ceea ce reduce semnificaţia fortificaţiei, rezervându-i doar funcţia de apărare.

În secţiunea 1 (1973), practicată şi în interiorul incintei, plecând de lângă zidul nordic al castrului, au fost observate resturi de cărbune şi cenuşă, dovadă că aici a avut loc un incendiu, înainte de construirea fortificaţiei; urmele de cărbune se află la o adâncime de 0,30 m sub nivelul antic de călcare şi au fost acoperite o dată cu lucrările de amenajare a platoului înainte, deci, de construirea castrului. Din secţiune a fost scoasă o cărămidă cu inscripţia LEG.XIII G. În şanţul acestei secţiuni au fost descoperite şi două piroane de fier, pe porţiunea din interiorul castrului, precum şi urme de arsură în strat compact pe o lungime de 1,10 mZidul interior de pe latura nordică face un frumos arc de cerc, înconjurând platoul castrului pe colţul de N–V, continuând apoi pe latura vestică până la poartă. Aici, la extremitatea sa, am întâlnit o gaură de stâlp pe care am evacuat-o fără să descoperim nimic în interiorul său. Lângă ea, pe marginea estică, am găsit o bucată de zgură, un fragment de lucernă şi o mică bucată de sticlă irizată, precum şi un fragment dintr-o cărămidă cu un motiv obişnuit constând dintr-o linie în zig-zag pe dosul ei.Săpăturile din zona porţii au scos în evidenţă zidurile care flancau intrarea de o parte şi de alta. Acestea erau durate din pietre de aceeaşi natură, dar de dimensiuni mult mai mari. Zidurile erau amplasate pe marginea unui şanţ în formă de ic, care se întindea pe toată latura vestică a platoului, respectiv a fortificaţiei, fapt constatat şi de celelalte secţiuni de pe această parte. În componenţa umpluturii cu pământ au intrat şi fragmente de ţigle şi pietre de diferite mărimi. Şanţul are o deschidere de 5,25 m şi o adâncime de 1,70 m. Acestora li se mai adaugă nişte mici fragmente de vase ceramice şi două obiecte de bronz de dimensiuni mici patinate în verde.Mai multe secţiuni care începeau de pe latura de nord şi se succedau până în apropierea porţii, pe latura de vest, urmăreau zidul interior. S-a constatat că acesta s-a păstrat, în ce priveşte temelia, mulţumitor. În una din ele, situată la o distanţă de 18 m de colţul de NV al castrului, pe latura de V, au fost descoperite pietre de relativ mici dimensiuni, în mare parte rulate, depuse sub forma unui strat pe o grosime de 15–20 cm. Din săpătură au ieşit fragmente de vase, nişte piese de fier cărora nu li s-a putut stabili rostul, puternic oxidate, alături de fragmente de tegule. Fragmentele ceramice proveneau de la vase de culoare neagră cu buza orizontală, prevăzută cu cercuri concentrice imprimate în pasta moale. La 0,70 m adâncime s-a descoperit o monedă de bronz cu efigia lui Antoninus Pius (?), puternic corodată, a cărei legendă nu s-a mai putut observa, fiind complet ştearsă. Secţiunea a mai pus în evidenţă urmele unui şanţ antic pe o distanţă de 3 m, după care acestea au dispărut. Nu i s-a putut descoperi semnificaţia.Secţiunea 1 (1973), care traversa suprafaţa castrului de la N la S, cum am avut ocazia să mai menţionăm, a oferit observaţia unui şanţ orientat E–V în formă de ic (m 27–32 ai secţiunii), la 19 m depărtare de zidul nordic. Adâncimea lui este de 2,60 m de la suprafaţa actuală a terenului. Mai precizăm că în secţiunea nr. 15 am surprins urmele unei construcţii de lemn, care fusese arsă, urmele de cărbune apărând în săpătură de la 1,50 m. În parte, forma sa nu s-a mai putut stabili deoarece se afla la o adâncime prea mare (m 17–25 ai secţiunii).


Yüklə 0,81 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə