[]

ÎNCEPUTURILE ALPINISMULUI ÎN CHEILE TURZII

După prezentarea principatelor trasee de excursii în Cheile Turzii şi în împrejurimi, partea a doua a cărţii noastre este consacrată traseelor de caţarare. Înainte de a face descrierea lor, vom puncta cîteva momente din evoluţia alpinismului în aceste locuri.

Primii paşi au fost cei ai membrilor Societăţii Carpatine din Transilvania, societate înfiinţată în Cluj la data de 11 ianuarie 1891. Din anul 1945 activitatea alpină a continuat în cadrul Societăţii Carpatine Ardelene Populare. Un avînt deosebit l-a cunoscut alpinismul însă o data cu înfiinţarea cluburilor Metalul, Ştiinţa, Progresul şi Voinţa.

Căţărarea propriu-zisă a debutat prin activitatea echipei alcătuită din Rotaridesz Ştefan şi Bagameri Adalbert, pasionaţi cercetători ai peşterilor, care au vizitat în Cheile Turzii cîteva grote situate la altitudine. Au urmat alţi tineri, care, însuşindu-şi tehnica de caţarare din manuale vechi, au început să privească pereţii Cheilor cu gîndul să-i cucerească. Paralel cu prezenţa pe teren, s-au ţinut şi prelegeri despre tehnica de caţarare. La primele ieşiri s-au folosit funii obişnuite din cînepa şi pitoane forjate din buloane de cale ferata. Aşa s-a ajuns la primele încercări timide. In anul 1949 echipa alcătuită din Andrei Moldovan şi Kovács Francisc au intrat în Grota Sanşil, folosind o creastă laterală. Cîteva pitoane bătute atunci se mai văd şi astăzi. Traseul a fost repitonat mai tîrziu. In anul 1951 Lorincz Nicolae, Puiu Moldovan şi Andrei Moldovan au pitonat Grota lui Hili, traseu parcurs cu plăcere şi azi. Aceste ture marchează de fapt începuturile căţărării în Cheile Turzii.

La 1 iunie 1951 s-a deschis aici o şcoală de alpinism organizată de Confederaţia Generală a Muncii, la care au participat printre alţii şi alpiniştii autodidacţi din Cluj. Dintre ei, menţionăm pe Lorincz Nicolae, care a ajuns să fie principalul deschizător de noi trasee, instructor şi animator al mişcării alpine din zonă.

După închiderea şcolii, prima tură pitonată pe baza noilor cunoştinţe a fost traseul Sanşîl. Apoi ,,zestrea" de trasee a Cheilor Turzii a crescut neîncetat ajungînd astăzi la peste 50.

In anul 1972 a luat fiinţă secţia de alpinism a clubului sportiv Universitatea Cluj-Napoca. Aceasta secţie a fost condusă timp de 12 ani de cîţiva inimoşi, care au educat în spiritul muntelui, al dragostei şi respectului faţă de natură sute de tineri, dintre care unii sînt astăzi căţărători şi salvamontişti de frunte. „Stadionul" lor a fost bineînţeles tot zona Cheilor Turzii, unde se antrenau pentru marii pereţi din Bu-cegi, Piatra Craiului, Cheile Bicazului etc. Tot în anul 1972, Szalma Mihai, Bodea Gligor şi Moravek Vasile au înfiinţat în cadrul asociaţiei sportive Turdeana o secţie de alpinism care a realizat cîteva premiere în Cheile Turzii, Cheile Turenilor şi Cheile Poienii.

În prezent, există în judeţul Cluj trei asociaţii sportive cu secţii de alpinism: Metalul şi Voinţa Cluj-Napoca şi Turdeana Turda. Paralel cu această activitate, în anul 1951 s-a înfiinţat Comisia de Turism şi Alpinism de pe lîngă U.C.F.S. Turda avînd ca prim preşedinte pe Szánto Eugen, urmat, începînd cu anul 1964, de Molnăr Ludovic. În toţi aceşti ani, cei doi s-au ocupat cu dăruire de dezvoltarea turismului şi a orientării turistice în zona Cheilor Turzii. Nu putem încheia aceste pagini fără a aminti de performanţa deosebită a lui Adrian Moldovan, cel care în ziua de 8 mai 1983 a parcurs patru trasee de gradul 5: traseul Peretele Colţului Crăpat (5A), traseul Peretele Suurime (5A) şi traseul Vigh Tibor (5B), alternativ cu Adrian Corobeanu, şi traseul Turnul Ascuţit (5A), alternativ cu Adrian Chifa.

CĂŢĂRARE

La începutul acestui capitol, unde sînt descrise turele de căţărare, dorim să lămurim cititorului cîteva aspecte, care să-i faciliteze parcurgerea textului şi studierea schiţelor, pentru ca, mai tîrziu, cînd va escalada aceste trasee să nu mai întîmpine dificultăţi deosebite.

În cartea noastră prezentăm pe larg 41 de trasee alpine (descriere şi schiţe); pentru 39 din ele datele sînt culese de autori, direct, în timpul ascensiunilor. Pentru prezentarea traseelor ,,Solidarităţii" şi „Furnicilor", menţionăm că am beneficiat de amănunte furnizate de Silvius lorga şi Bodea Gligor. La capitolul ALTE TRASEE, am înfăţişat sumar cîteva ture puţin frecventate; tot aici apare şi traseul Turnul Galben, pitonat de curînd.

Descrierea turelor alpine am făcut-o pe lungimi de coardă, pe schiţe apărînd cîţi metri măsoară, gradul lor de dificultate şi pasajele de căţărare artificială. În „cartuşul" schiţelor de traseu, am notat şi materialele necesare escaladei, fără a specifica timpul trebuincios parcurgerii acestora, întrucît el poate varia în funcţie de antrenamentul, coeziunea şi numărul de membri ai echipei.

Examinînd schiţele turelor propuse, fiecare alpinist îşi va putea face o părere privind numărul de ore necesare pentru a termina traseul. La stabilirea acestui timp este bine să se ţină seama şi de faptul că exista pasaje cu grad de dificultate mai mare decît gradul de ansamblu al traseului.

Un accent deosebit am pus, de asemenea, pe prezentarea căii de înapoiere la cabană, în Cheile Turzii fiind cîteva locuri (Pereţii Pripoanelor, Colţul Crăpat, Colţul Rotunjit etc.) de unde potecile de întoarcere sau pitoanele de rapel sînt mai greu de găsit. Din această cauză, recomandăm celor mai puţin familiarizaţi cu zona să ţină seama de acest lucru şi, bineînţeles, să studieze schiţa pe care sînt trecute locurile de acces la baza traseelor, coroborată cu textul de la plimbarea prin interiorul Cheilor.

TRASEE DE CĂŢĂRARE

1. TRASEUL HORNUL MARAC (4A)

Pentru a ajunge la baza traseului, părăsim poteca ce străbate Cheile Turzii în punctul „a" sau ,,b"¹. Din „a" parcurgem aproximativ 300 de metri pe malul stîng al rîului Hăşdate. Din punctul „b" traversăm apa pe pietre. Urcăm apoi în diagonală spre dreapta şi, în scurt timp, ajungem la baza traseului Creasta lui Mihai Borş. Continuăm drumul, trecem pe sub „Prăpastia lui Borş" şi ne îndreptam spre baza unui alt vîlcel cu vegetaţie. De aici observam, spre dreapta, pe un brîu ascendent, o poteca ce ne duce la baza traseelor Hornul Marac şi Fisura Marac.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începem căţararea de la o înălţime apreciabilă, pe care am cîştigat-o în timpul marşului de apropiere. Pornim pe un perete cu prize bune, apoi pe o placa de stîncă, pe care o parcurgem cu ajutorul scăriţelor, avînd tot timpul în dreapta o fisură şi o placă ce dă acestei părţi a traseului aspectul unui diedru. În continuare, o surplombă şi un alt diedru frămîntat ne scot la baza hornului propriu-zis. Evităm prima parte a acestuia şi deviem spre stînga, pe o creastă îngustă şi friabilă, la capătul căreia regrupăm, în acest punct, traseul Hornul Marac se desparte de traseul Fisura Marac.

A DOUA LUNGIME DE COARDA. Urcam placa de deasupra regrupării folosind tehnica de căţărare artificială, apoi traversăm spre dreapta, în marele horn ce se observă şi din poteca Cheilor Turzii. Menţionăm că primele două surplombe figurate pe schiţă sînt îngustări ale hornului. Prima o trecem chiar în momentul ajungerii pe linia lui, apoi acesta se lărgeşte foarte mult, permiţîndu-ne o înaintare uşoară. Pe măsură ce urcăm, pereţii se apropie din ce în ce mai mult. La început folosim ramonajul. Curînd, locul devine atît de îngust încît sîntem nevoiţi sa ieşim pe feţele exterioare foarte expuse şi cu puţine prize. Odată trecut acest pasaj deosebit de dur, hornul se lărgeşte din nou şi, în curînd, pare că se încheie oferindu-ne posibilitatea unei regrupări intermediare. Privind în sus, observăm că el continuă larg şi barat de două surplombe. Gradul de dificultate al pasajelor scade însă simţitor şi, o dată cu întinderea totală a corzilor, ajungem la încheierea traseului.

Reîntoarcerea la baza o facem urcînd mai întîi pantele înierbate de deasupra, apoi urmînd spre dreapta marcajul punct roşu, care ne conduce în aproximativ 15 minute la cabana Cheile Turzii.

PREMIERA: Kari Desideriu,¹ Kovacs Gheorghe.

2. TRASEUL FISURA MARAC (3A)

Accesul la baza traseului, prima lungime de coardă şi reîntoarcerea la cabana Cheile Turzii sînt cele descrise la traseul Hornul Marac.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Traversăm spre stînga, pe un brîu de piatră spre baza unei fisuri impresionante, care pe alocuri ia forma unui horn îngust. Fără a ne căţăra pe fisură, aşa cum am avea intenţia la prima vedere, continuăm traversarea peste o creastă pentru a ajunge la baza altei fisuri pe care o parcurgem în escaladă artificială. La capătul ei intrăm într-o zonă înierbată. Un horn şi o surplombă ne scot în regrupare.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ este scurtă, nu pune probleme de căţărare şi, după aproximativ 20 de metri, ne conduce într-o zonă înierbată unde traseul ia sfîrşit.

PREMIERA: Marac Papazian.
3. TRASEUL CREASTA LUI MIHAI BORŞ (4A)

Accesul la baza este descris la traseul Hornul Marac.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Cel dintîi obstacol al acestei ture alpine este un perete brăzdat de două fisuri care ne conduce la un brîu de stîncă ascendent spre stînga. După ce l-am parcurs, continuăm traversarea pînă găsim calea de a trece impresionantul tavan de deasupra noastră. Ne căţărăm peste el în porţiunea din partea stîngă, unde acesta aproape că se termină. În finalul lungimii de coardă trecem peste două urechi de iepure şi ajungem în regrupare pe o platformă orizontală.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Fără a avea multe puncte caracteristice, ne conduce peste o creastă friabilă, întreruptă de o placă de stîncă pe care folosim scăriţele.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Pornim spre stînga, pe un brîu ce ne scoate în scurt timp la un perete pe care îl depăşim în escaladă artificială. Un diedru şi o surplombă sînt următoarele obstacole ale acestei lungimi de coarda. Am ajuns astfel în dreptul impresionantului tavan de culoare galbenă ce se vede deosebit de bine de la mari depărtări. Blocurile ce par a se prăbuşească la cel dintîi piton bătut au făcut pe alpinişti sa nu-şi îndrepte încă gîndul spre această parte a turnului. Tot în dreapta noastră se deschide ceea ce Erasmus Nyárády a denumit sugestiv Prăpastia lui Borş.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Urcăm spre stîngă printr-un horn scurt, pe un colţ de stîncă şi vizăm un alt horn cu o surplombă la partea inferioară, pe care îl parcurgem în căţărare liberă. Odată depăşit acest obstacol, trecem cu grija o lespede aproape desprinsă din perete. Ieşim astfel pe un brîu sub o îngrămădire de blocuri instabile la prima vedere, unde regrupăm.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Ocolim prin dreapta surplomba de deasupra noastră şi ieşim într-un horn cu vegetaţie. Il parcurgem pe o scurtă porţiune, apoi escaladăm fie creasta din stînga, fie creasta din dreapta lui. Regruparea o facem deasupra hornului.

A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. Parcurgem încă zece metri de creastă, după care ne orientăm spre stînga, efectuînd o traversare peste o zonă înierbată. Aici traseul se încheie.

Pentru a ne întoarce la cabană, va trebui mai întîi să urcăm o mică săritoare cu aspect de horn, care se găseşte chiar deasupra noastră. Ajungem astfel la o bifurcaţie de drumuri. De aici putem urca spre platou unde întîlnim marcajul punct roşu al circuitului Cheilor Turzii.

O variantă mult mai interesantă, mai ales cînd avem timp să facem o plimbare frumoasă, este coborîrea spre stînga, spre Alghine. Aproximativ la mijlocul drumului, scurt de altfel, avem surpriza să trecem printr-o fereastră săpată în stîncă. Odată ajunşi în aceste frumoase poieniţe, putem fie să coborîm în poteca Cheilor Turzii, fie să continuăm escalada pe traseele „Creasta Sură" sau „La Tisa", fie, în sfîrşit, să urcăm vîlcelul cu care se continuă Alghina 2 şi să ieşim din nou pe pantele de iarbă de sub platou — foarte aproape de Crucea Sînduleştilor.

PREMIERA: Moravek Vasile, Vigh Tibor.
4 TRASEUL CREASTA SURĂ (3B)

Cele două poieniţe numite Alghine sînt despărţite de o aşchie de stîncă îngustă, dreaptă şi verticală. În stînga acesteia, deasupra Alghinei 2, observăm o altă creastă arcuită la partea superioara, pe care alpiniştii au denumit-o Creasta Sură. Pentru a ajunge la baza traseelor avem de ales între mai multe variante.

1) Imediat după ce am traversat al doilea pod (punctul „d" indicat la plimbarea prin Chei), parcurgem o scurtă porţiune pe malul rîului în sensul lui de curgere, pînă la pereţii care scapă de sub Alghina 1. Aici începem urcuşul pe o placă de stîncă ferindu-ne de vegetaţia abundentă din dreapta noastră, care la fiecare atingere se agaţă de haine. Urmează o traversare spre stînga, peste un perete cu bolovani şi iarbă care ne conduce în punctul unde un vîlcel se termină deasupra unui perete vertical. Urcăm vîlcelul apoi traversăm, tot spre stîngă, într-un alt vîlcel. In stînga noastră, foarte aproape, se află partea finală a Turnului Galben. Noi însă ajungem la baza stîncii urcînd în diagonala spre dreapta.

O atenţie deosebită va trebui acordată acestui drum în cazul în care dorim să-l coborîm, deoarece vîlcelele descrise anterior sfîrşesc, de regulă, deasupra unor pereţi verticali iar traversările se găsesc destul de greu, poteca fiind aproape inexistentă.

2) Altă variantă de a ajunge în acest loc presupune parcurgerea unor trasee. Astfel, dacă escaladăm una dintre turele din Pereţii Pripoanelor, sau traseul Erasmus Nyárády, ajungem într-un vîlcel pe care îl putem coborî, fără probleme, la baza traseului nostru. Tot aici ajungem dacă escaladăm traseul Turnul Galben.

3) Accesul în Alghine — după efectuarea Crestei Iui Mihai Borş - l-am descris la traseul numărul trei. Odată ajunşi la baza stîncii, descoperim, printre crengi, cele dintîi pitoane care ne indică intrarea în Creasta Sură.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ începe cu un horn scurt, care iese în creastă, în continuare, ne căţărăm de-a lungul acesteia, trecem la mijlocul ei o porţiune verticală, apoi înaintăm peste zone friabile şi ieşim în regrupare, care nu este altceva decît un balcon înclinat spre gol.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Pornim urcînd spre o surplombă la care ajungem după ce am trecut o porţiune unde am folosit pitoanele ca prize. In continuare, ne îndreptam spre o placa barată de o surplombă. Deasupra, un diedru ne conduce la un pom uscat unde regrupăm. Puţin mai sus, pe partea dreaptă a crestei, se găseşte şi un piton.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ reprezintă o creastă uşoară şi friabilă, care ne permite să aruncăm din cînd în cînd cîte o privire spre marele perete ce se înalţă în dreapta noastră.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ este foarte scurtă şi, după aproximativ zece metri, iese pe pantele de iarbă care sfîrşesc pe platoul din imediata apropiere a Crucii Sînduleştilor.

Înapoierea la cabană se face urmînd, spre dreapta, marcajul punct roşu al circuitului Cheilor.

PREMIERA: Szatmari Ludovic.

5. TRASEUL LA TISA (4B/3A)

Traseul La Tisa se găseşte în stînga traseului Creasta Sură şi în imediata apropiere a părtii finale a Turnului Galben. În aceste condiţii, pentru a ajunge la bază, urmăm la început poteca descrisă la traseul numărul patru. Din punctul unde aceasta se încheie ne îndreptăm spre stînga şi în scurt timp descoperim, fără dificultate, cele două variante ale traseului La Tisa.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începem căţărarea pe varianta stîngă, mult mai dificilă şi mai interesantă tehnic. Pornim de lîngă un pom crescut la marginea stîncii şi urcăm cîţiva metri pe un diedru înierbat. Urmează o traversare delicată spre stînga, de aproximativ patru metri. In continuare, obstacolele se înlănţuie: o placă, o fisură pe care o parcurgem în escaladă liberă, apoi o alta pitonată, pe care folosim scăriţele, totul culminînd cu un diedru deosebit de dificil, deasupra căruia regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ traversează, spre dreapta, o placă de stîncă, apoi, parcă pentru a ne da posibilitatea să ne odihnim, continuă pe o creastă friabilă şi pitonată foarte rar. Regruparea o facem într-o grotă de dimensiuni reduse. Tot în acest punct, cele două variante se unesc. Precizăm că a doua variantă, mult mai uşoară (3A) şi mai puţin spectaculoasă, parcurge, pe distanţa a două lungimi de coardă, jgheabul înclinat şi înierbat din dreapta noastră.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Urcăm deasupra grotei şi ajungem la baza unui perete vertical. Trecem pentru început o surplomba cu ajutorul a două pitoane. Deasupra se înalţă o fisură dificilă pe care o escaladăm la liber, în continuare, un brîu de iarbă orientat spre stînga ne conduce în regrupare, În stînga noastră putem admira una dintre cele mai impresionante tise ce cresc în Cheile Turzii şi, care, probabil, i-a inspirat pe autorii premierei cînd au dat denumirea traseului.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Deasupra se înalţă o fisură pitonată pentru escalada artificială. Atenţie însă: după patru pitoane traversăm spre dreapta într-un horn pămîntos ! Îl urcăm şi ajungem într-o excavaţie de culoare galbenă. Singura cale de a ieşi din acest loc este să efectuăm o traversare spre dreapta, apoi sa ne angajăm pe creasta de deasupra, care ne conduce într-un loc cunoscut. Ne aflăm în ultima regrupare a traseului Creasta Sură.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ este scurta, de zece metri.

Reîntoarcerea la bază este cea descrisă la traseul anterior.

PREMIERA: Bagameri Adalbert, Gora Laurenţiu, Daume Attila, la 10.06.1952.
6. TRASEUL PRIPONUL MARE (4A)

Din punctul de bifurcare „f" urcăm pieptiş o poteca pînă pe o creastă, la capătul căreia ajungem pe pajiştile de iarbă de sub peretele Priponului Mare. Intrarea în traseu se găseşte în dreptul unui pom, în partea de mijloc a bazei stîncii.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Pornim din dreapta pomului începînd o traversare ascendentă spre stînga. După ce trecem de primele trei pitoane, ne îndreptăm pe verticală spre o placă de stîncă, depăşind astfel cea mai dificilă porţiune de pe traseu, în continuare, linia traseului se clarifică. Folosim scăriţele măi întîi, pentru a traversa spre dreapta placa amintită, puţin mai înainte. Următorul obstacol este o surplombă pe care o trecem la liber după care, folosînd escalada artificială, traversăm din nou spre dreapta pe sub un tavan. Exact în locul unde acesta se încheie observăm un diedru la mijlocul căruia regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ este mai scurta şi mai puţin dificilă, încheiem escalada diedrului şi ieşim într-un horn larg şi înierbat pe care îl parcurgem pînă sub o surplombă unde regrupăm.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Trecem surplomba şi în scurt timp ieşim într-o creastă pe care o parcurgem pînă la o strungă unde regrupăm, în acest punct traseul se încheie.

Revenirea la cabana. La început facem o traversare de 80-100 de metri spre dreapta. Nu ne vom lasă tentaţi de hornurile de deasupra şi nu ne vom opri nici la un punct de traversare pe stîncă friabila, pentru ca în final sa ajungem într-un vîlcel larg şi bogat înierbat. Acesta, urmat în jos, ne conduce în zona Alghinelor. Daca însă îl urcăm, după ce trecem, la liber, o săritoare, observăm că deasupra noastră se deschid pantele de iarbă ce scăpa de sub Dealul Sîndului. Odată urcate, acestea ne scot la traseul turistic al circuitului de culme al Cheilor Turzii care urmat spre dreapta ne conduce la cabană.

PREMIERA: Romus Stoicovici, Kelp, la 31.05.1955.
7. TRASEUL ÎNTRE PRIPOANE I (3A)

De la baza traseului anterior parcurgem spre dreapta aproximativ 80 de metri. Trecem astfel de peretele Priponul Mare şi observăm că între acesta şi peretele Priponul Mic se afla o creastă. Aici se desfăşoară traseul pe care îl descriem şi care este cel mai uşor din zona Pripoanelor.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Ceea ce te frapează de la început sînt pitoanele deosebit de solide folosite la premieră, lucru rar în Cheile Turzii, unde mai repede găseşti pitoane pe care le îndoi cu mîna! începem căţărarea peste o placă pînă sub o fisură proeminentă, în continuare, cu ajutorul scăriţelor, cîştigăm înălţime şi ajungem într-un punct unde sîntem nevoiţi să trecem la liber un pasaj dificil. Deasupra acestuia începem o traversare spre dreapta, apoi, pe lîngă o buză de stîncă, ieşim pe un brîu înierbat şi ne îndreptăm spre regrupare.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Trecem pe partea stînga a crestei, depăşim o fisură în căţărare liberă şi la capătul ei revenim pe creasta unde regrupăm pentru a doua oară.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Este cea mai lungă şi cea mai uşoară a traseului. Ne căţărăm pe creastă pînă cînd aceasta se termină lăsînd locul ierbii. Ne găsim la aproximativ 60 de metri în dreapta punctului unde se încheie traseul Priponul Mare.

Pentru a ne reîntoarce la cabană urcăm panta înierbată de deasupra pînă la baza stîncii. Începem apoi traversarea spre dreapta, în zona friabilă amintită la traseul numărul şase. Variantele de coborîre sînt cele descrise la traseul Priponul Mare.

PREMIERA: Kari Desideriu.
8. TRASEUL INTRE PRIPOANE II (4B)

De la baza traseului numărul şapte ne deplasăm spre dreapta aproximativ 15 metri. Deasupra, pe peretele Priponul Mic, observăm o fisură adîncă. Ea brăzdează peretele pe toată înălţimea lui. În dreapta acestei fisuri, la cîţiva metri, pe o creastă mică este bătut un piton.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Pentru început trecem creasta şi ieşim pe un brîu de iarbă orientat ascendent spre stînga. Ajungem în curînd pe linia fisurii amintite mai sus. Trecem o placă de stîncă, apoi traversăm spre stînga pentru a depăşi o zonă fără prize. Un brîu de piatră, o surplombă, apoi un alt brîu orizontal de piatră pe care îl parcurgem spre dreapta ne conduc din nou în fisură. In acest punct ea se adînceşte luînd forma unui horn. Puţin mai sus, sub o surplombă, regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Acest traseu, ca de altfel toate din zona Pripoanelor, se pare că este parcurs foarte rar. Deasupra, pitoanele pentru trecerea surplombei sînt acoperite de obicei cu iarbă. După ce le descoperim şi trecem cu greu obstacolul, ieşim într-un horn vertical, fără prize, care în partea superioară surplombează. Sus, pe peretele din stînga, un piton ne indică începerea unui traver-seu spre stînga. Dificultatea acestor primi metri ai lungimii combinaţi cu poziţia incomodă din regrupare transformă pasajul în cel mai dur de pe întreg traseul. Traversarea spre stînga ne conduce sub un horn friabil care se încheie în zonele înierbate de deasupra peretelui. Continuînd urcuşul, după ce trecem o creastă mică şi năpădită de vegetaţie, ajungem în vîlcelul ce coboară spre Alghine.

Variantele de reîntoarcere la cabană sînt cele descrise la traseul Priponul Mare.

PREMIERA: Eme Sabin Doctor.

9. TRASEUL PRIPONUL MIC (3A)

Traseul se găseşte în extrema dreaptă a peretelui Priponul Mic, foarte aproape de Turnul Galben de care este despărţit doar de o mare excavaţie în perete.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Ne căţărăm pentru început pe perniţe de iarbă pînă la nivelul excavaţiei. Deasupra, observăm o fisură nepitonată pe care o ocolim prin stînga. În continuare, înaintăm cu ajutorul scăriţelor aproximativ zece metri. Urmează o traversare spre dreapta, întretăiem a doua oară fisura amintită şi ajungem în dreptul unei tise. În finalul acestei lungimi mai urcăm puţin pe verticală spre un vîlcel cu vegetaţie unde regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ, începem escalada pe peretele din stînga, întretăiem din nou fisura întîlnită şi în prima lungime de coardă şi ne îndreptăm spre baza unui horn unde regrupăm.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ o formează hornul la baza căruia am regrupat.

În scurt timp după încheierea traseului ieşim în acelaşi vîlcel de unde începe coborîrea la toate cele patru trasee din zonă, coborîre pe care am descris-o la traseul Priponul Mare.

PREMIERA: Remus Stoicovici.
10. TRASEUL ERASMUS NYÁRÁDY (4B)

La început ne angajăm pe poteca descrisă la traseul numărul şase şi mergem pînă pe pantele acoperite cu iarbă de sub peretele Priponul Mare. Aici ne permitem un mic popas ca să admirăm priveliştea versantului drept al Cheilor Turzii. Observăm, în primul rînd, impunătorul perete al Colţului Rotunjit şi peştera Binder, care se cuibăreşte la baza lui. Spre stînga se ridică Peretele Vulturilor cu peştera Ungurească. Privind acest perete observăm, pe fisura din mijloc, un cuib de vulturi care, din păcate, este părăsit. Continuînd drumul şi privind spre stînga observam o mare tăietură în formă de „M". Este punctul numit „Furca", îl trecem într-o căţărare uşoară şi, dintr-o dată, priveliştea se schimbă, în faţa noastră se află un vîlcel înclinat cu foarte multă vegetaţie. Partea de sub noi a vîlcelului se termină printr-un perete vertical şi poartă un nume impresionant, „Jgheabul fioros”. Pentru a ajunge la baza traseului sîntem nevoiţi să urcăm vîlcelul pe aproximativ 100 metri. În acest timp trecem o săritoare şi ajungem pînă sub un mic perete vertical. Privind cu atenţie pe placa din stînga observăm pitonul care marchează intrarea în traseul Erasmus Nyárády.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începem căţărarea pe o placă de stîncă vizînd, în dreapta, o surplombă prelungă. Trecem pe sub ea şi, după o scurtă porţiune verticală, traversăm spre dreapta peste o altă placă, cu ajutorul scăriţelor. Urmează un alt pasaj vertical şi în scurt timp regrupăm lîngă o tufă de măceş.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ, începe cu un diedru de aproximativ zece metri, barat la partea superioară de o surplombă. O traversare spre dreapta ne conduce sub o fisură care, urmata pe verticală, ne scoate într-o regrupare incomodă.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Este formată dintr-o înlănţuire de trei plăci spălate. Pe primele două le trecem în căţărare, pe a treia în traversare. Spre dreapta şi la capătul ei regrupăm pe o creastă friabilă şi înierbată.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Dificultatea traseului scade vizibil. Parcurgem un horn uşor pînă într-o creastă pe care mergem pînă la întinderea corzilor.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Scurtă, de 20 de metri, nu pune nici o problemă de tehnică şi se termină în aceeaşi strungă unde se încheie vîlcelul cu care se prelungesc Alghinele.

Din acest punct avem de ales între doua variante de întoarcere la bază şi una de continuare a căţărarii:

1. 
   suim pantele înierbate de deasupra şi ajungem pe platou, la marcajul punct roşu;
   
2. 
   coborîm pe vîlcelul din dreapta, ajungem în Alghine şi de acolo urmam în sens invers drumul de acces la traseul Creasta Sura, care ne conduce în poteca Cheilor;
   
3. 
   facem o traversare pe curbă de nivel, spre stînga, spre un perete în formă de semicerc; îl trecem în partea lui cea mai joasa şi în curînd ajungem la un horn scurt pe care îl coborîm; la capătul acestuia găsim un piton; un rapel de 40 de metri ne scoate în imediata vecinătate a traseului Peretele Caprelor.
   

PREMIERA: Ferenci Emeric.