1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

187. Sighişoara, jud. Mureş

Punct: Turnul Fierarilor

Cod sit: 114523.05
Colectiv: Sergiu Iosipescu - responsabil (MMN), Raluca Iosipescu (CPPCN)
Scurtă prezentare a sitului: Turnul Fierarilor se află în partea estică a cetăţii medievale a Sighişoarei, fiind primul turn ce se păstrează azi după turnul mare al orologiului, urmând sensul invers al acelor ceasornicului. După tradiţie el înlocuise pe acest loc turnul Bărbierilor.

În anii '70 ai sec. XX, arheologul C. Baltag de la Muzeul Sighişoara a efectuat un sondaj de interior la parterul turnului, fără alt rezultat decât descoperirea unui strat de "sfărâmătură de cărămidă". Turnul urmează a fi restaurat şi interiorul adaptat funcţiunii de mic teatru.

Turnul Fierarilor păstrează forma şi o bună parte a caracteristicilor unei construcţii fortificate din prima jumătate a sec. XVII.

Obiectivele cercetării. Cercetarea arheologică urmărea să lămurească fazele de construcţie ale turnului, eventuala înglobare a unui alt turn, mai vechi (Turnul Bărbierilor) pentru fundamentarea istorică a proiectului de restaurare.

Tehnici de cercetare utilizate. După un studiu preliminar de parament, în vederea cercetării s-au practicat casete în interior şi la exterior, adiacent peretelui nordic al turnului, în proximitatea sa în Zwinger-ul existent odinioară în aceeaşi zonă a turnului.

Materialul ceramic, osteologic şi feroneria au fost analizate comparativ cu descoperiri similare, contemporane.

Scurtă descriere a descoperirilor. În caseta interioară din SE parterului turnului, desfiinţându-se pavajul de cărămidă şi placa de beton armat pe care era aşezat acesta, s-a descoperit vechiul pervaz al ferestrei de tragere şi bârnele vechi de susţinere a podelei primului cat, subsolul fusese umplut în a doua jumătate a secolului trecut cu o masă de zgură de 2 - 3 m grosime.

Caseta practicată în exterior, unde paramentul turnului prezenta o diferenţiere evidentă, a dovedit că zidul laturii de N înglobase un fost contrafort al vechii incinte a Sighişoarei.

În secţiunea şi caseta săpată în interiorul fostului Zwinger, spre N în proximitatea turnului s-a descoperit un bogat material arheologic corespunzător momentului construirii şi funcţionării militare a turnului (prima jumătate a sec. XVII - mijlocul sec. XIX).

Săpăturile sunt primele efectuate în fortificaţiile Sighişoarei.

Materialul arheologic este depozitat la Muzeul Militar Naţional.

Obiectivele cercetării viitoare. Stabilirea nivelului de călcare în subsolul turnului şi raportul dintre turn şi zidul exterior al fostului Zwinger al cetăţii; studiu general de parament interior şi exterior pentru stabilirea fostelor goluri de tragere şi accese.

Propuneri de conservare, protejare, punere în valoare. Turnul Fierarilor face obiectul unui proiect de restaurare finanţat de Primăria Sighişoara şi Ministerul Culturii.

Planşa 60

Bibliografie
1. Paul Niedermaier, Atlasul oraşelor istorice din România, voI. I, Sighişoara, Bucureşti, 2000.

188. Sighişoara, jud. Mureş

Punct: Biserica din Deal

Cod sit: 114523.06
Colectiv: Daniela Marcu - responsabil, Ioan F. Pascu (S.C. Damasus S.R.L.); Anghel Istrate
În anul 2000 s-a derulat cea de-a treia campanie de cercetare arheologică a Bisericii din Deal, realizându-se săpături pe laturile de N, V şi S ale navei actuale. Lucrările s-au desfăşurat în perioada 1 iunie - 20 august şi au precedat sistematizarea terenului şi amenajările exterioare.

Principalul rezultat al acestei campanii constă în clarificarea evoluţiei terenului pe care a fost amplasată biserica hală. Astfel, s-a stabilit că în momentul în care constructorii medievali s-au instalat la Sighişoara, ei au găsit la partea superioară a dealului un platou de formă oval alungită pe direcţia E - V, ca înălţime mult mai înalt, iar ca lăţime mult mai mic decât platoul actual. Limita nordică a platoului se afla aproximativ spre limita nordică a bisericii actuale, unde se încheia într-o pantă extrem de abruptă. Acest sit fusese locuit în perioada hallstattiană, şi de asemenea în secolele V - VI.

Nu se poate stabili cu precizie dacă această configuraţie a fost modificată deja în cadrul primelor etape constructive. În momentul în care s-a decis însă construirea bazilicii, cândva în secolul al XIII-lea, prima operaţiune a constat într-o masivă sistematizare a terenului: partea superioară a platoului a fost dislocată şi împinsă spre N, pentru a se obţine astfel o suprafaţă mai mare, adecvată dimensiunilor noii clădiri. În aceste condiţii trebuie să revenim asupra ipotezei formulate în 1999 privind posibila existenţă a unei cetăţi de pământ pe un segment în jurul bisericii actuale; umpluturile care au fost atribuite acesteia s-au realizat de fapt în contextul sistematizării terenului.

În cursul intervenţiei de dislocare a platoului, pe partea de S a bisericii straturile de cultură au fost în întregime excavate şi s-a pătruns adânc în solul viu. Aceasta explică atât prezenţa pe partea de N a straturilor purtate alternând cu pământ curat ce poate fi calificat cu uşurinţă drept sol viu, cât şi apariţia solului viu, pe partea de S la adâncimi foarte mici. Fragmente din structura "originară" a platoului s-au păstrat în partea de V a bisericii actuale, şi au fost surprinse pe segmente restrânse în săpăturile din această zonă.

Umpluturile medievale (între solul viu sau straturile de cultură in situ şi nivelul actual de călcare) au fost depuse în etape diferite, şi în consecinţă prezintă caracteristici diferite. În general prima umplutura constă din straturi de lut curat alternând cu straturi de cultură dislocate (conţinând rare materiale preistorice sau din secolele V - VI), extrem de bine tasate şi coborând în pantă accentuată dinspre S spre N; pante atenuate se înregistrează însă şi pe direcţiile V - E până în zona scării de N, respectiv E - V dincolo de scară, până la limita estică a navei, ca şi cum terenul ar fi prezentat o cădere în partea de mijloc a platoului. Structura straturilor este însă uşor diferită în partea de NV, ca şi cum cele două zone au fost umplute în etape distincte.

În ceea ce priveşte evoluţia clădirilor se pot face în acest stadiu o serie de completări şi adăugiri, după cum urmează:

1. Structuri anterioare bisericii actuale

1a. Pe latura de N, aproximativ în zona intrării, au fost identificate urmele unei construcţii ale cărei coordonate planimetrice nu sunt încă precizate; din punct de vedere cronologic aceasta poate fi legată de bazilică, deci atribuită secolelor XIII - XIV.

1b. În mai multe puncte ale săpăturii au apărut fragmente din zidurile exterioare ale bazilicii, confirmându-se faptul că limitele exterioare ale acesteia erau apropiate de cele ale bisericii hală. Se poate preciza astfel că fundaţia peretelui sudic a fost în cea mai mare parte refolosită de elevaţia actuală, constructorii gotici intervenind doar în punctele în care urmau să fie amplasate contraforturi. Din peretele de N s-a identificat doar urma şanţului de demolare, iar din cel vestic un fragment de zidărie la N de turn, suprapus şi cămăşuit de fundaţia de la sfârşitul secolului al XV-lea. De asemenea s-a confirmat faptul că turnul a fost edificat concomitent cu bazilica.

Construcţie de mari dimensiuni, bazilica a fost amplasată parţial pe un teren stâncos, parţial într-o umplutură cu grade diferite de tasare. Existenţa construcţiilor din partea de E a platoului (reprezentând cel puţin substrucţiile viitorului altar) a determinat poziţionarea bazilicii în marginea platoului, la limita unei pante artificiale accentuate. În stadiul actual al cercetărilor presupunem că acestea au fost principalele cauze care au determinat demolarea treptată a bisericii din această etapă.

2. Biserica actuală

2a. Săpăturile de pe latura de V au confirmat faptul că turnul actual este refăcut pe fundaţiile turnului bazilicii, cu modificări de plan nesemnificative - în care se includ şi cele două contraforturi din faţadă. În plus se poate preciza faptul că turnul a fost refăcut (cel puţin parţial) înainte de construirea părţii vestice a bisericii hală, probabil în prima jumătate a secolului al XV-lea.

2b. Au fost cercetaţi pereţii exteriori ai navei, stabilindu-se coordonatele tehnice ale acestora şi relaţia cu etapele anterioare. S-a constatat că turnul scării şi toate contraforturile pereţilor de N şi S aparţin etapei gotice târzii. Partea de N a peretelui de V este adosată atât fundaţiei cât şi elevaţiei turnului.

2c. În dreptul intrării nordice au fost descoperite urmele unui portic adăugat bisericii în prelungirea contraforturilor, probabil în secolul al XVI-lea, în aceeaşi etapă în care a fost adăugat şi porticul de V.

Din săpătură a fost recuperată o cantitate importantă de materiale: monede, ceramică, obiecte de podoabă, diverse obiecte de metal, datând în general din secolele XII - XVII. Inventarul se află în posesia Muzeului de Istorie din Sighişoara.

Numărul mormintelor cercetate a ajuns la 700, iar orizonturile şi cronologia acestora rămân cele precizate anterior. Pe laturile de S şi V ale bisericii au fost identificate mai multe morminte cu nişă cefalică.

După trei campanii de cercetare, cunoştinţele noastre asupra bisericii sunt considerabil mai ample şi mai bine articulate. În momentul de faţă se poate considera că aceste cercetări sunt realizate în proporţie de 80%, iar pentru încheierea lor sunt încă necesare câteva secţiuni pe partea de N a bisericii.