1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

16. Băneşti, com. Băneşti, jud. Prahova

Punct: Dealul Domnii

Cod sit:132324.01
Colectiv: Marinela Peneş, Bogdan Ciupercă, Claudia Dumitrescu (MJIA Prahova )
Amplasat în zona dealurilor subcarpatice, la SE de Câmpina şi 4 km NE de com. Băneşti, între văile Boului şi Miroslav, Dealul Domnii este un promontoriu (cca. 500 m) cu platou înalt, împădurit, cu pante greu accesibile, ascuns între culmi mai înalte. Terenul argilos a favorizat în timpul ploilor torenţiale din 1997 masive alunecări ale versantului de NV şi apariţia întâmplătoare a unui bogat material arheologic.

Săpăturile arheologice derulate în anii 1997 şi 2000 s-au practicat pe platoul înalt, în pădurea de stejari şi în rupturile naturale, taluzate şi cărora li s-au adosat mai multe casete. S-au desfăşurat lucrări în treisprezece casete însumând o suprafaţă de 100 m², cu adâncimi cuprinse între -0,5 / -1,8 m. S-au reperat şi recuperat treisprezece complexe din care şapte gropi şi şase amenajări de suprafaţă.

Gropile (Gr. 1, 4 - 9) dispuse comasat în centrul zonei cercetate sunt rotund-ovale în plan, cu diametre de 1 - 1,1 m, clopot în secţiune, două amenajate în pământul viu, purificate prin ardere intensă pe fundul alveolat, patru amenajate pe stratul natural de pietre calcaroase, puternic arse. Gropile au fost surprinse la -0,30 / -0,45 m de la nivelul actual de calcare şi se adâncesc cu 1 - 1,5 m.

În cazul gropilor amenajate în pământul viu (Gr. 5, 6) fundul gropilor prezintă arsură puternică, groasă de 6 - 8 cm, pe circumferinţă, mai subţire spre centrul plin cu cenuşă. Centrul este marcat cu obiecte deosebite: un silex microlit şi oase de animal sau o ceaşcă cu două torţi şi brâu alveolar. Groapa cu silex nu conţine material ceramic, în timp ce pe circumferinţa fundului gropii cu ceaşcă sunt dispuse pe orizontală vase mari, arse secundar, lucrate cu mâna sau cu roata, în parte întregibile. Nivelul superior de umplere al acestei gropi este marcat de o fructieră.

Gropile amenajate pe stratul natural de pietre au pe fund, peste pietrele arse urme de cenuşă şi cărbune, iar pe circumferinţă vase borcan, oale, străchini, lucrate cu mâna, decorate cu brâu alveolar sau fără decor, arse secundar, dispuse orizontal, sparte din vechime sau prin tasare, rare vase lucrate cu roata, fructiere şi castroane, oase de animal arse şi nearse.

În cazul gropii 7 centrul fundului este marcat de o protomă de capac în formă de vultur, în timp ce groapa 9 are în centru un corn de animal.

Groapa 4 reprezintă o mixtură de proceduri de realizare: este amenajată pe strat de pietre cu lutuială groasă puternic arsă şi scorifiată, are în centru dispuse fragmente dintr-o oală lucrată cu mâna, puternic arsă secundar, iar nivelul superior de umplere este marcat prin fragmente din acelaşi vas.

În urma taluzării unei alunecări de teren s-a recuperat un segment de cerc din groapa 1, al cărui fund la -1,8 m, marcat de cărbune şi chirpici conţinea scheletul unui animal mic, probabil câine.

Cele şapte amenajări de suprafaţă (complexele 2, 3, 10 - 13) au fost surprinse între -0,3 / -0,7 m, faţă de nivelul actual de călcare şi sunt amplasate în pantă, semicircular, la E de gropi. Aceste complexe sunt comasări masive de material ceramic fragmentar, ars secundar, greu întregibil. Preponderent lucrat cu mâna în cazul amenajărilor 3, 13 aflate la NE de gropi, materialul ceramic foarte friabil şi puternic ars a fost recuperat din două zone de arsură masivă, pământ vitrifiat şi cenuşă, a cărei suprafaţă de cca. 8 m² nu a putut fi bine delimitată din cauza stejarilor. Zona amenajărilor 2, 10 - 12, amplasate la SE de gropi, realizate în pantă, cu suprafeţe de cca. 3 - 4 m², marcate de pietre sau realizate pe pat de pietre mari de râu, de altă structură decât cea a stratului natural, relevă o funcţionalitate dezordonată şi temporară. Peste pietrele arse, fragmente mari de chirpici, mult cărbune şi cenuşă, oase mari, ceramică neîntregibilă, arsă secundar, dispusă în diferite poziţii, provenită mai ales de la amfore, atestă posibilitatea existenţei unor vetre deschise.

Caracteristicile gropilor purificate, realizate îngrijit, după reguli adaptate cadrului natural, amenajările adiacente, tipologia materialului ceramic colectat conduc la posibilitatea, în acest stadiu al cercetării, a existenţei pe Dealul Domnii a unui complex ritual de cult pentru depuneri de ofrande de animale, practică bine cunoscută în lumea geto-dacică, în sec. II - I a. Chr. şi documentată la Orlea (jud. Olt), Ostrovul Corbului (jud. Mehedinţi), Conţeşti (jud. Argeş).

Planşa 3



Abstract

The site from Dealul Domnii was discovered after an earth sliding in 1997 and it was researched by an archaeological rescue campaign in 1997 and another systematic one in 2000. The site has a single level of habitation, which proved to be an important workshop arrangement, apart from the arrangement, for a ritual deposit of animal sacrifices. The archaeological complexes researched so far are: seven pits that were ritually purified with rich ceramic material previously burnt, six ritual arrangements, probably in open air and a funeral pile. The research will be continued in the future campaigns, in order to clarify the Dacian ritual behavior in the 2^nd - 1^st centuries B.C., found on Dealul Domnii.

17. Bâzdâna, com. Calopăr, jud. Dolj

Punct: La Cetate

Cod sit: 71484.03
Colectiv: Vlad V. Zirra - responsabil (IAB); Olimpia Bratu (MJ Gorj); Dorel Bondoc (MO Craiova)
Amplasare geografică şi reper. Comuna Calopăr se află la zona de contact dintre ultimele prelungiri ale Podişului getic şi Câmpia Dunării, în arealul aşa-numitei Platforme Belcin-Bălăciţa. Punctul “La Cetate” se află la aprox. 1 - 1,5 km, pe malul drept al Jiului, pe marginea platformei sale de eroziune, care în această zonă coboară prin pante abrupte către luncă. Altitudinea punctului este de aprox. 80 m faţă de nivelul mării, şi la aprox. 50 - 60 de m deasupra luncii râului, respectiv a cătunului Bâzdâna.

Situl era deja cunoscut prin semnalări perieghetice încă între cele două războaie mondiale, apoi reidentificat prin noi deplasări pe teren în anii ‘50 şi ‘60 ai secolului trecut, prilej cu care a fost identificat şi punctul “Cucuioava - Dealul Viilor”, aflat faţă de “La Cetate” la aprox. 1,5 km în linie dreaptă, spre N, de asemenea pe terasa care străjuieşte albia Jiului, la o altitudine comparabilă. Cercetările sistematice au fost începute de C. M. Tătulea în 1981 şi continuate de acesta (cu excepţia unui an) până în 1989. După regretata sa dispariţie, cercetările au fost reluate din 1993 de un colectiv de cercetare condus de Vlad V. Zirra, a cărui compoziţie în prezent este cea reflectată mai sus.

Încadrare cronologică. Depunerile arheologice înregistrate la Bâzdâna-Calopăr, punctul “La Cetate” se situează în două epoci distincte, fără legătură între ele, deşi, uneori materiale aparţinând uneia sau alteia se întrepătrund. Prima ocupare a aşezării s-a produs în epoca timpurie a bronzului (cultura Coţofeni). Câteva frânturi de materiale (foarte sporadice, de altfel) sunt atribuibile culturii Glina sau perioadei hallstattiene târzii. În mod vădit, însă, locuirea de departe cea mai intensă a avut loc în a doua epocă a fierului, respectiv în sec. IV - III a. Chr. şi I a. Chr. - I p. Chr., perioadă în care au avut loc şi fortificările aşezării, în diferite etape.

Conservarea sitului. În prezent, aproximativ 2/3 din suprafaţa aşezării, care acoperă 1,5 ha, se află în rezerva primăriei comunei Calopăr şi este pârloagă pe care se află şi pâlcuri de arbuşti fără însemnătate economică sau pentru păstrarea echilibrului ecologic. Restul de aprox. 1/3 din suprafaţă este ocupată de parcele de vie aflată în proprietatea personală a localnicilor. Viile suprapun aproape în întregime cea mai extinsă centură de fortificaţie a aşezării protoistorice getice, ceea ce îngreunează în mod semnificativ desfăşurarea cercetările sistematice din acest sector al şantierului arheologic. Totodată, lucrările anuale pentru întreţinerea viilor degradează, încet, dar sigur, fortificaţia compusă din cărămizi arse, care în ordine cronologică a fost prima dintre cele care delimitau aşezarea. Mijloacele materiale, până în prezent cel puţin, de departe insuficiente pentru conservarea sitului, necum pentru punerea sa în valoare sau reconstituire, fie şi în parte, au obligat la acţiuni de tipul minimal, respectiv acoperirea săpăturilor la sfârşitul campaniilor. Atunci când a fost posibil, resturile fortificaţiei au fost acoperite cu folie (astfel s-a procedat în campania din vara anului 2000). Având în vedere distanţa faţă de drumurile importante, lipsa unor fonduri consistente în prezent sau într-o perspectivă apropiată, consider că pentru conservare este cel puţin necesară, an de an, acoperirea vestigiilor arheologice cu folie şi pământul rezultat din săpături. Totodată, cred că ar fi posibil, cu o cheltuială mult mai redusă, folosind materialele de construcţie (cărămizi arse şi emplecton, precum şi pari care foloseau la stabilizarea fortificaţiei) rezultate în urma cercetărilor de teren, reconstituirea măcar a unui tronson al centurii defensive într-un spaţiu închis, de preferinţă într-o expoziţie muzeală.

În prezent, materialele rezultate din săpăturile de la “La Cetate” se află împărţite între Muzeul Olteniei din Craiova (cele provenite din săpăturile conduse de C. M. Tătulea, precum şi o parte din cantitatea importantă de ceramică şi materiale componente ale zidului extrase în timpul cercetărilor reîncepute din 1993) şi Institutul de Arheologie din Bucureşti (un număr de 15 saci conţinând ceramică, precum şi obiectele mărunte apărute în săpăturile anilor 1993 - 2000).

Prezentarea sitului. Aşezarea fortificată de la Bâzdâna - Calopăr, punctul “La Cetate” iese în relief între descoperirile de epocă getică şi geto-dacică din două considerente principale.

1. Pentru faza sa mai veche (sec. IV - III a. Chr.) este una dintre puţinele locuiri (alături de cea de la Coţofenii din Dos) de dimensiuni relativ importante cunoscute în Oltenia, unde aşezări deschise sau fortificate încadrabile în Latène-ul timpuriu sunt aparent foarte rare, dacă nu avem de a face pur şi simplu cu o lacună temporară a cercetării. Pentru faza sa mai recentă (sec. I a. Chr. - I p. Chr.) care este bogat reprezentată prin depuneri arheologice, singularitatea sa, cel puţin până în prezent, pare să fie şi mai evidentă pe meleagurile Olteniei.

2. Iniţial, în momentul când geţii au hotărât, cândva în a doua jumătate a sec. IV a. Chr., să-şi întemeieze gospodăriile în punctul pe care îl numim astăzi “La Cetate”, ei au locuit fără să-şi fi erijat vreo fortificaţie. Relativ la scurtă vreme, însă, interval care nu poate fi precizat în timp, se poate constata întărirea aşezării cu un obstacol defensiv care a necesitat un mare efort de muncă colectivă, anume ridicarea unui zid de cărămizi arse, compus din două paramente între care s-a antasat o mare cantitate de pământ lutos, ars până la roşu intens. Zidul astfel constituit era lung de aprox. 120 de m şi lat de 3,5 - 4 m, către exterior fiind dublat de berma de aprox. 1,5 m, în pantă uşoară, după care urma “ruptura” şanţului de apărare, la o diferenţă de nivel de aprox. 2,5 m faţă de bermă şi 3 m faţă de piciorul paramentului exterior. Elevaţia paramentelor rămâne greu de apreciat în prezent, în săpăturile trecute putându-se număra la maximum 11 asize suprapuse păstrate “in situ”, adică pe o înălţime maximă de aprox. 1,2 m. După ce această fortificaţie a devenit inoperantă, o bună parte din suprafaţa aşezării a rămas în exteriorul unei noi fortificaţii ridicate la marginea terasei estice de la “La Cetate”. De data aceasta întăritura nu mai foloseşte cărămizi arse anume fabricate în acest scop, ci se limitează la utilizarea unor asize obţinute prin demantelarea zidului abandonat în masa de pământ care se afla în spatele palisadei. S-a putut constata în anii precedenţi că şi această fortificaţie a fost distrusă violent, moment din care, cel puţin până în momentul de faţă, s-ar părea că aşezarea a fost abandonată pentru cel puţin un veac. Locuirea revine în mod sigur în sec. I a. Chr. şi durează, destul de probabil până către mijlocul veacului următor. Se constată din nou fortificarea aşezării, tot pe traseul întăriturii de pământ de la limita terasei estice.

Rezultatele campaniei din anul 2000. Au fost făcute săpături în două sectoare ale aşezării - pe terasa estică, în zona cea mai intens locuită - S. 3 / 2000 - şi în sectorul zidului de cărămidă S. VII / 2000. S. (suprafaţa) 3 / 2000 cuprindea circa 100 m². Scopul deschiderii ei a fost legat de o separare cât mai fină a materialelor în funcţie de stratigrafia deja cunoscută din campaniile anterioare. Asupra depunerii arheologice corespunzătoare Latène-ului recent (aprox. 0,4 m) până în prezent nu s-au putut face observaţii stratigrafice cu un grad suficient de mare de generalitate. Materialele rezultate sunt caracteristice (în primul rând ceramica) epocii “clasice” geto-dacice: ceramică la roată (aprox. 8%) şi cu mâna, unelte de olar (calapoade), mici obiecte de metal, o cuţitoaie (unealtă pentru prelucrarea lemnului, etc.

Depunerea arheologică corespunzătoare Latène-ului timpuriu (aprox. 0,5 - 0,6 m) se separă de cea precedentă (de mai sus) printr-un nivel reprezentat de mai multe vetre aflate la adâncimi sensibil egale. E greu de spus dacă această limită, marcată de vetre, aparţine Latène-ului vechi ori recent. Oricum, mai jos de ele, materialele prelevate sunt destul de evident diferite de cele de mai sus. Ceramica lucrată cu mâna capătă o pondere mai mare faţă de cea la roată (aprox. 4%), iar numărul resturilor obiectelor de metal descreşte considerabil. Ca elemente de datare mai semnificative pot fi enumerate fibule tracice sau fragmente de vase de băut cu figuri roşii attice. În S. 3 / 2000 s-a pus problema dacă în depunerea Latène vechi nu s-ar putea face o distincţie stratigrafică, ca la mijlocul ei. Observaţiile nu au, însă, caracterul unei certitudini.

Mai jos (de la aprox. -0,9 / -1 m adâncime), într-un strat foarte asemănător din punct de vedere cromatic cu pământul fără resturi antropogene, au ieşit la iveală o cantitate importantă de fragmente de ceramică aparţinând culturii Coţofeni, care nu se amestecă cu cioburile getice decât în cazul unor gropi săpate din nivelurile superioare.

S. (secţiunea) VII / 2000, practicată în sectorul zid, (41,5 m x 2 m) a fost menită să caute legătura stratigrafică între interiorul aşezării şi fortificaţia cu cărămizi arse. În trecut lucrul acesta nu a fost posibil, întrucât săpăturile efectuate de C. M. Tătulea tulburaseră succesiunea stratigrafică originară. În mod neaşteptat pentru locul unde a fost deschisă secţiunea, resturile celor două feţe ale zidului de cărămidă erau în poziţie “in situ”, până la maximum 4 asize una peste alta (dimensiunile curente ale acestora sunt 35 / 40 x 20 / 25 x 8 / 10 cm). Alte cărămizi erau alunecate pe panta dinspre şanţul de apărare, resturi din ele găsindu-se în cantitate mare chiar la cota cea mai de jos a acestuia. Desigur, acesta este nivelul care poate fi pus în legătură cu încetarea funcţionării zidului ca obstacol defensiv. S-a putut de asemenea observa adiacent paramentului interior un gen de “contrafort” care sprijinea zidul şi, totodată, înlesnea accesul la drumul de strajă. Importantă s-a dovedit o observaţie stratigrafică în premieră. Anume sub zidul de cărămidă s-a constatat o depunere arheologică în care s-a găsit ceramică de aspect Latène timpuriu, între care se detaşează şi câteva fragmente de ceramică lucrată la roată. De asemenea “contrafortul” adiacent paramentului interior tinde să fie suprapus de un nivel care şi el conţine ceramică Latène timpurie. În felul acesta, pentru prima dată, fortificaţia poate fi datată prin mijloace stratigrafice în Latène-ul vechi. Un interes deosebit a prezentat şi apariţia unor formaţiuni care până acum n-au fost niciodată atât de evidente. E vorba, atât pe profilurile secţiunii, cât şi pe fundul săpăturii, în urma răzuielilor succesive, de evidenţierea unor formaţiuni rotunde în secţiune (între 8 şi 12 cm), dispuse cu o anumită regularitate atât în nivelul de elevaţie a fortificaţiei, cât şi sub aceasta. Observaţiile arată că aceste formaţiuni erau paralele cu paramentele, iar altele verticale. Aceste formaţiuni pot fi interpretate cu o bună probabilitate ca provenind de la o “ţesătură” de pari, verticali şi orizontali, meniţi să stabilizeze masa impresionantă a zidului, în care cărămizile nu sunt imbricate, ci dispuse sub formă de “stive”, şi nici legate între ele prin vreun liant. Urme de pari au putut fi observate inclusiv în depunerea arheologică corespunzătoare Latène-ului timpuriu din S. 3 / 2000. Unul dintre aceştia perfora chiar pe orizontală, în mod limpede, o vatră de foc anterioară.

În campania de săpături următoare investigaţiile din sectorul de la zid vor fi continuate cu o parcelă adiacentă S. VII / 2000, iar în sectorul de pe terasa estică va fi deschisă o nouă suprafaţă în prelungirea S. 3 / 2000.

Bibliografie
1. C. M. Tătulea, Aşezarea geto-dacică fortificată de la Bâzdâna, judeţul Dolj. Consideraţii preliminare, Thraco-Dacica 5, 1984, p. 92 - 110;

2. Idem, Preocupări în domeniul metalurgiei bronzului şi fierului în aşezarea geto-dacă de la Bâzdâna, jud. Dolj, Oltenia. Studii şi Comunicări 7-8, 1988 -1989, p. 15 - 33.

3. Vlad V. Zirra, D. Pop, Săpăturile de la Bâzdâna-Calopăr, punctul "La Cetate". Campania 1993, (The Excavations from Bâzdâna - Calopăr, site “La Cetate”. The 1993 Campaign), Arhivele Olteniei 10, 1995, p. 13 - 27;

4. Vlad V. Zirra, D. Pop şi S. Oanţă, Săpăturile de la Bâzdâna-Calopăr, punctul "La Cetate". Campania 1994, (The Excavations from Bâzdâna - Calopăr, site “La Cetate”. The 1994 Campaign), Arhivele Olteniei 11, 1996, p. 24 - 42;

5. Vlad V. Zirra, D. Pop şi S. Oanţă, Săpăturile de la Bâzdâna-Calopăr, punctul "La Cetate". Campania 1995 (The Excavations from Bâzdâna - Calopăr, site “La Cetate”. the 1995 Campaign), Arhivele Olteniei 12, 1997, p. 35 - 52.