1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

29. Brad, com. Negri, jud. Bacău [Zargidava]

Punct: La Stâncă

Cod sit: 23662.01
Colectiv: Vasile Ursachi (MI Roman, CMJ Neamţ)
Scurtă prezentare a sitului. Cetatea dacică de la Brad se află pe un bot de terasă a Siretului, la jumătatea distanţei dintre Roman şi Bacău, pe partea stângă a acestui râu, la marginea satului Brad, comuna Negri, judeţul Bacău. Primele săpături au fost întreprinse în anul 1963 de către un colectiv condus de Alexandru Vulpe, în primele două campanii, apoi de Vasile Ursachi în celelalte 36, cercetându-se, până în prezent circa 60% din suprafaţa acropolei şi 5 - 7% din aşezarea deschisă. O parte din cele 46 de secţiuni au avut în vedere şi cercetarea fortificaţiei.

Rezultatele săpăturilor. Cercetările efectuate până în prezent au contribuit la cunoaşterea unor importante aspecte ale vieţii locuitorilor care au sălăşluit aici începând din epoca neo-eneolitică, apoi în epoca bronzului, prima epocă a fierului, epoca geto-dacică - în perioada clasică şi epoca feudală. Stratul de cultură materială, pe acropolă, are o grosime de 3,5 - 4 m cu numeroase urme materiale care au îmbogăţit substanţial colecţiile Muzeului de Istorie din Roman. În afară de aceasta, multe alte elemente au lărgit cunoştinţele noastre referitoare la epocile amintite, epoca geto-dacică aducând numeroase date referitoare la stadiul de dezvoltarea societăţii dacice din perioada clasică, fiind una din cele mai intens cercetată davă de pe cuprinsul ţării noastre. Dintre toate descoperirile de până acum au fost conservate doar elementele ce compun sanctuarul dacic.

Obiectivele cercetării. Campania anului 2000 a avut în vedere cunoaşterea mai amănunţită a fortificaţiei dacice în partea de NV a acropolei, fapt pentru care au continuat săpăturile în capătul de N al S. XLI (1998), această secţiune prelungindu-se cu încă 12 m lungime pe 3 m lăţime.

Rezultatele cercetării şi interpretarea lor. Multiplele cercetări întreprinse, în ultima vreme, în aşezările dacice, cu precădere în cele de tip “dava” au adus importante clarificări privitoare la sistemul de organizare a acestor comunităţi protourbane. Bogăţia şi varietatea materialelor descoperite au permis o mai bună reconstituire a vieţii dacilor în perioada “clasică” a culturii lor, respectiv sec. I a Chr. şi I p. Chr. Nu acelaşi lucru se poate spune despre unele aspecte legate de fortificaţiile acestora, cunoscând faptul că pentru aceasta este necesar un volum mult mai mare de lucru, un timp mai îndelungat şi un efort financiar mult mai mare, în condiţiile în care rezultatele nu sunt atât de spectaculoase. Numai aşa putem explica faptul că în ultimii 20 de ani puţine elemente noi putem adăuga la cunoaşterea mai amănunţită a cronologiei acestor fortificaţii, în sensul datării mai precise a lor în raport cu locuirea. Cu excepţia unui număr restrâns din aceste aşezări, unde s-au efectuat cercetări în zona fortificaţiilor, toate celelalte au rămas la stadiul cunoştinţelor noastre anterioare. Este şi motivul pentru care, deşi mulţi cercetători au încercat o clasificare a lor, mai ales după tipul de fortificaţie, nu au putut ajunge la concluzii definitive. Toate s-au oprit la elementele general valabile, de tipul “promontoriu barat” sau “circulare”, cu şanţ, val, zid sau palisadă, elemente valabile în toate perioadele antichităţii. Aprofundarea criteriilor folosite la clasificarea fortificaţiilor au dus la concluzia că nici una din aceste clasificări nu este, pe deplin, satisfăcătoare, specificitatea fiecărei fortificaţii fiind un element care poate singulariza pe fiecare dintre ele. În funcţie de zona şi locul în care sunt construite sau amenajate, fortificaţiile conţin elemente singulare, specifice fiecăreia dintre ele.

Referindu-ne la zona extracarpatică, în special a Moldovei, putem remarca, totuşi, unele noutăţi obţinute prin cercetările de la Răcătău, unde s-au surprins noi elemente de fortificaţii, care, în parte confirmă datarea celor de la Zargidava, precum şi amenajările acropolei sau a zonei intrării pe acropolă, în special construcţiile de lemn, apropiate celor cunoscute în ”dava” de la Brad. Unele rezultate notorii mai putem adăuga prin cercetările intreprinse în zona sud-estului Transilvaniei, din care, o parte au fost analizate şi comunicate în ultima vreme. Ceea ce este demn de remarcat este faptul că doar o cercetare amănunţită poate aduce noi elemente care să ne ajute la cunoaşterea variatelor modalităţi de construire a fortificaţiilor, după cum, o bună datare a lor, indiferent de elementele specifice pe care le conţine fiecare fortificaţie, poate să ne ofere prilejul de a considera existenţa, doar în anumite perioade, a unui sistem defensiv, coordonat, evident, de o autoritate centrală.

Rezultatele săpăturilor din campania arheologică a anului 2000, la Brad, au confirmat faptul că nu sunt suficiente doar câteva secţiuni, care să traverseze fortificaţia, pentru a cunoaşte întregul complex de elemente defensive folosite la construcţia ei, cu toate că, săpăturile anterioare, au adus numeroase date privitoare la amenajările escarpei, în diferite zone, amintind aici înclinaţia de circa 45°, fără alte amenajări în partea de E, construcţia de lemn în zona de N, intrarea pe acropolă şi amenajarea în trepte a contraescarpei în partea de E şi înclinaţia mai puţin accentuată a contraescarpei în zona intrării, corespunzând celor trei etape de amenajare a şanţului de apărare dacic prezentate cu alte prilejuri.

Ultimele secţiuni trasate în zona şanţului de apărare - S. XLI - S. XLII, practicate în campaniile anilor 1998 şi 2000 au adus noi elemente constructive ale escarpei şanţului de apărare, în zona dinspre Siret. Astfel, putem vorbi de un nou element constructiv, prezent pe o suprafaţă destul de mare a escarpei în continuarea construcţiei de lemn, formată din placarea acesteia cu piatră de râu. În acest fel, putem reconstitui elementele folosite la amenajarea escarpei şanţului de apărare în zona de Vest, spre apa Siretului, care consta dintr-o platformă ce porneşte din nivelul III dacic, care taie fortificaţia veche din epoca bronzului şi prima epocă a fierului, lată de 5,5 - 6 m, formată din pământ galben-lutos, cu mare aderenţă, bine bătut, după care, în pantă abruptă, începe escarpa, cu dimensiunile binecunoscute şi cu cele trei faze: prima, cu escarpa tăiată în pământul galben, cu puţine depuneri arheologice, într-un strat foarte subţire, după care, în cea de a doua fază, avem de-a face cu placarea cu piatră de râu, folosindu-se drept suport, un strat de pământ foarte bine bătut, în care erau înfipte pietrele, de mărimi destul de mari, peste care, probabil, fie că era un strat de pământ galben - lutos, bine bătut, pentru a uşura scurgerea apei, fie că pietrele erau lăsate descoperite, pentru a facilita, de asemenea, scurgerea apei sau pentru a forma o pantă alunecoasă pe care nu se putea circula. Întreaga amenajare cu pietre, corespunde fazei a doua a şanţului de apărare când a fost executată şi construcţia de lemn, având, totodată, aceeaşi perioadă de existenţă şi probabil aceeaşi raţiune de a fi construită. Durata în timp a construcţiei a fost limitată la un număr restrâns de ani, datorită atât rezistenţei în timp a unei asemenea construcţii, cât şi a perioadei restrânse în care fortificaţia însăşi prezenta un interes aparte. În cea de a treia fază, când şanţul de apărare nu mai avea importanţa pentru care a fost amenajat şi când întreţinerea lui nu mai avea aceeaşi valoare ca în etapa anterioară şi această zonă placată cu piatră de râu a fost acoperită cu un strat de pământ bine bătut, dar şi cu unele scurgeri de pietre, venite de sus, îngroşând şi îndulcind panta escarpei. Această etapă corespunde ultimei faze de folosire a fortificaţiei marcând momentul în care fortificaţia nu mai era întreţinută ca atare, începând procesul de renunţare la ea, apariţia unei construcţii civile - gospodăreşti pe pantele şanţului şi umplerea treptată a lui.

Surprinderea în partea de sus a escarpei, doar a unei gropi de par ce putea să aparţină palisadei de lemn, bine marcată în alte secţiuni, mai ales în partea de NE, ne dă posibilitatea să credem că acest element al fortificaţiei, prezent în aproape toate cetăţile dacice, era construită şi aici, pe toată marginea şanţului de apărare, până în apa Siretului. Ca şi în celelalte secţiuni şi aici nu a fost surprins valul de pământ, existent la multe alte fortificaţii dacice, dar lipsind în cea de la Brad, din aceleaşi motive enumerate cu alte prilejuri, nefiind necesar în construcţiile în care suprafaţa acropolei era destul de mică pentru a mai fi şi mai mult micşorată de prezenţa unui val ce ar fi putut ocupa o bună suprafaţă de pe acropolă. De altfel adâncimea şi deschiderea mare a şanţului de apărare nu mai făcea necesar un alt element de apărare la care se adaugă acea palisadă de lemn, care făcea aproape imposibilă intrarea pe acropolă.

Scurtă descriere a descoperirilor. Materialele descoperite aparţin mai multor epoci, printre ele remarcăm câteva monede medievale de la cele patru morminte descoperite în această zonă, câteva obiecte de podoabă din aceeaşi perioadă, câteva unelte şi obiecte de podoabă din epoca dacică, fragmente ceramice din epoca bronzului şi epoca neolitică. Remarcăm prezenţa unui frumos askos descoperit într-o groapă aparţinând perioadei de tranziţie. Materialele descoperite se păstrează la Muzeul de Istorie din Roman.

Tehnici de cercetare. Prelucrările statistice, analizele şi metodele clasice de cercetare pe bază stratigrafică şi tipologică sunt efectuate la Muzeul de Istorie din Roman.

Obiectivele cercetărilor viitoare. Pentru viitor se impune o continuare a cercetării fortificaţiei dacice, precum şi abordarea cu mai mult curaj a cercetării aşezării civile, care, după cum s-a constatat până acum, poate aduce noi şi numeroase date importante privitoare la structura societăţii dacice din perioada clasică.

Propuneri de conservare, protejare, punere în valoare. Pentru punerea în valoare a noilor descoperiri făcute din 1982 până în prezent se impune asigurarea condiţiilor de apariţie a celui de al doilea volum al monografiei Zargidava, precum şi încercarea de punere în valoare a sanctuarului deja conservat.

Planşa 8

Bibliografie
1. V. Ursachi, Zargidava. Cetatea dacică de la Brad, Bibl. Thr. X, Bucureşti, 1995.