1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

166. Râmnicu Sărat, jud. Buzău

Punct: Fosta Mănăstire “Adormirea Maicii Domnului“

Cod sit: 44854.02
Colectiv: Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT S.R.L.)
Ansamblul arhitectonic aparţinând fostei mănăstiri “Adormirea” din Râmnicu Sărat este situat pe malul stâng al râului Râmnic, în marginea de S a oraşului actual, ocupând colţul intersecţiei dintre străzile C. Brâncoveanu şi Primăverii. Se mai păstrează încă fosta stăreţie, ocupată de sediul Muzeului Municipal, biserica fostei mănăstiri, transformată în biserică parohială, laturile de S şi E ale zidurilor de incintă, “Palatul Brâncovenesc” aflat pe latura de V şi patru dintre turnurile de apărare.

Fortificaţia mănăstirii a fost construită la sfârşitul secolului al XVI-lea, pe locul unde se afla o biserică de lemn, cu hramul “Sfântul Gheorghe”, numită apoi “Mănăstirea grecilor din Râmnic”. Între 1691 - 1697 a suferit notabile transformări la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino şi a nepotului său, domnitorul Constantin Brâncoveanu. A suferit noi transformări şi adăugiri între 1784 - 1793, în prima jumătate a secolului al XIX-lea (1802, 1844), în 1871 - 1872, 1892, 1898.

Obiectivul a fost sondat arheologic de către Ion Chicideanu, în 1977 şi de către semnatarul raportului, în iunie şi noiembrie 1991, 1992, 1993, 1994, 1997 - 2000.

În campania anului 1998 fost efectuată o secţiune magistrală în interiorul bisericii şi o casetă adiacentă, la intrarea în biserică. În anul 1999 au fost efectuate şapte secţiuni şi casete, în perimetrul Muzeului Municipal (fosta stăreţie şi chiliile de pe latura nordică a incintei) şi în zona turnului “S” (turnul-clopotniţă actual), iar în anul 2000 a fost efectuată o supraveghere arheologică la săpăturile pentru reţeaua de canalizare a casei domneşti şi la şanţul perimetral exterior pentru consolidarea bisericii.

În campaniile anilor 1998 - 1999 au fost descoperite nouă morminte de inhumaţie aparţinând cimitirului mănăstirii şi o groapă comună de epocă contemporană, în interiorul corpului nordic de chilii.

M₈₇ - înhumat, adult, orientat V - E, profanat din vechime. Depus în cavou din asize de cărămizi legate cu mortar, având o boltă în semicilindru, păstrată in situ doar în jumătatea anterioară a decedatului. În umplutura cavoului s-au găsit fragmente ceramice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fragmente de geam, moloz. Fără inventar.

M₈₈ - înhumat, adult, orientat V - E, deranjat de cavoul necercetat, aflat pe profilul sudic al S. I - pronaos. Depus în cistă din cărămizi de epocă, fragmentare şi întregi, legate cu pământ. Inventar: resturi deteriorate dintr-un stihar.

M₈₉ - înhumat, adult, orientat V - E, decubit dorsal profanat din vechime (probabil cu ocazia refacerii turlei bisericii). Depus în sicriu din lemn. Inventar: resturi dintr-un stihar.

M₉₀ - înhumat, adult, orientat V - E, profanat din vechime. Depus în cavou din asize de cărămizi legate cu mortar, fără a mai păstra bolta. Fără inventar.

M₉₁ - Cavou din cărămidă, la exteriorul bisericii, paralel cu pridvorul, descoperit în timpul lucrărilor de consolidare. Scheletul principal a fost deranjat de alte trei schelete, introduse prin demolarea timpanului vestic şi refacerea sa ulterioară.

M₉₂ - înhumat, adult, orientat V - E, decubit dorsal, palmele pe abdomen, depus în sicriu de lemn, parţial suprapus de cavoul M₉₁. Inventar: inel sigilar de sfârşit sec. XVII cu inscripţia “DIE”.

M₉₃ - înhumat adult, decubit dorsal, deranjat de o groapă comună din a doua jumătate a secolului XX (conţinând oseminte aparţinând la trei indivizi, resturi de îmbrăcăminte şi încălţăminte din cauciuc). Fără inventar.

M₉₄ - înhumat, adult, decubit dorsal, palmele pe bazin, în sicriu din lemn. Fără inventar.

M₉₅ - înhumat, adult, deranjat de M₉₄, oasele fiind strânse pachet şi depuse la picioarele M₉₄.

În perimetrul S. I / 98 în naos, parţial suprapus de baza gropii M₈₉ a fost descoperit in situ un complex de pietre de râu, de dimensiuni medii, aşezate în şir orientat V - E. La aproximativ 1 m către E, a fost surprins in situ un alt complex de bolovani de râu, orientaţi N - S, pe acelaşi nivel arheologic de secol XVI. La 0,6 m E de acest complex a fost surprinsă in situ o bucată dint-o scândură groasă de lemn de stejar, pe acelaşi nivel stratigrafic. La baza complexului de bolovani era amenajată o lutuială din loess. Pe acest nivel au fost descoperite fragmente ceramice ce se datează în sec. XVI - XVII. Ca supoziţie de lucru, fără a fi avut posibilitatea deschiderii în suprafaţă a complexului, considerăm că acesta ar putea aparţine unei construcţii din lemn, cu fundaţie din bolovani de râu, care ar fi putut avea destinaţia de biserică, lipsind deocamdată orice elemente ce ar putea dovedi destinaţia sa.

Pe amplasamentul mănăstirii au fost descoperite urme antropice anterioare, aparţinând unei aşezări neolitice, atribuită culturii Boian, aspectul Boian - Giuleşti. Următorul nivel aparţine unei aşezări din secolele IV - V p. Chr., din care au fost descoperite locuinţe, cuptoare, pavaje.

În epoca medievală terenul a fost ocupat de o aşezare civilă, din care au fost descoperite locuinţe de suprafaţă şi gropi, conţinând ceramică ce asigură o datare relativă în secolele XIV - XV.

La mijlocul sec. XVI se instalează pe locul aşezării anterioare un cimitir de inhumaţie, datat strâns, cu ajutorul monezilor descoperite ca inventar funerar, între anii 1555 - 1580. Cu siguranţă că acest cimitir s-a dezvoltat în jurul unei biserici parohiale, probabil biserica de lemn cu hramul “Sfântul Gheorghe”, aflată pe amplasamentul bisericii actuale.

Rezultatele generale ale cercetărilor de până acum ne-au condus la următoarea evoluţie a ansamblului monahal:

Etapa I: după anul 1580 şi anterior anului 1595 de când datează primul document ce atestă “biserica grecilor den Râmnic” se construieşte o incintă fortificată de plan patrulater, având un turn de poartă pe latura de N. Descoperirea unor monezi în nivelul de construcţie al incintei, emisiuni ale lui Sigismund al III-lea al Poloniei (1585 - 1632), ne asigură încă o dată această cronologie. Morminte datate strict şi aparţinând cimitirului anterior sunt suprapuse sau deranjate de zidul de incintă din această etapă. Biserica de lemn aparţinând cimitirului anterior este folosită până în anul 1691. În interiorul incintei se construiesc anfilade de chilii pe toate laturile.

Etapa II: între anii 1691 - 1697 Mihai Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu procedează la o refacere capitală a mănăstirii. Biserica de lemn este înlocuită de actuala biserică. Peste latura vestică a incintei anterioare se ridică o casă domnească cu pivniţe şi un parter înălţat. La colţurile incintei şi pe mijlocul laturilor se ridică turnuri de apărare. În faţa anfiladei sudice de chilii este construit un pridvor, iar pridvorul din faţa corpului nordic de chilii este demolat; este modificată compartimentarea chiliilor şi este ridicat un nou pridvor.

Etapa III: între anii 1784 - 1793 este realizat un portic pe latura de V a casei domneşti, cu loggie la etaj, turnurile de SV şi NV sunt transformate în locuri de belvedere, este racordată casa domnească la curtinele de S şi N, iar peste o parte din anfilada nordică de chilii este realizată o stăreţie.

Etapa IV: după cutremurul din 1802, probabil în anul 1814, sunt refăcute aproape toate construcţiile din incintă. Sunt refăcute bolţile parterului înălţat de la casa domnească.

Etapa V: în anul 1844 este demolat foişorul brâncovenesc şi cele două scări laterale de acces la acesta şi este construit un rezalit. Este demolat turnul de poartă din etapa I.

Etapa VI: la sfârşitul secolului XIX, după secularizarea averilor mănăstirii şi instalarea aici a cazărmii de pompieri, a primăriei oraşului, a tribunalului, este demolată loggia casei domneşti, în locul ei fiind construit un pridvor cu geamlîc, sunt realizate noi compartimentări în anexele din incintă, este înlocuit tot sistemul de boltire original cu planşee drepte, cu excepţia bolţilor din pivniţele casei.

Etapa VII: cea mai amplă distrugere a ansamblului este suferită în anul 1976, când autobaza care îşi avea sediul în incintă este somată să elibereze spaţiul. Probabil datorită unei greşite înţelegeri, aceasta eliberează terenul interior prin demolarea tuturor corpurilor de chilii, din materialul de construcţie rezultat fiind construită o nouă remiză. Până în 1990, fosta casă domnească abandonată de tribunalul local, este adusă în stare de ruină.

Etapa VIII: după 1991 începe un proces complex de restaurare a ansamblului, proces care încă nu a fost finalizat.