1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]


Sarmizegetusa, com. Sarmizegetusa, jud. Hunedoara [Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa]



Yüklə 5,34 Mb.
səhifə129/165
tarix27.10.2017
ölçüsü5,34 Mb.
#16674
1   ...   125   126   127   128   129   130   131   132   ...   165

192. Sarmizegetusa, com. Sarmizegetusa, jud. Hunedoara [Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa]

Punct: Forum Novum

Cod sit: 91063. 01

Colectiv: Ioan Piso (MNIT), Cristian Roman (MCC Hunedoara), Ovidiu Ţentea (UBB Cluj)


Au continuat lucrările începute în anul 2000 în camera T, situată la E de basilica forensis. Reamintim (vezi raportul pe anul 2000) că forum novum a fost precedat de un macellum, iar acesta de o fază de lemn. Din faza de lemn s-au păstrat în zona cercetată elemente nesemnificative. Macellum-ul a fost construit pe la începutul domniei lui Hadrian. Din această fază datează, pe latura de N, tabernele 1-11 şi porticul din dreptul lor. Sub taberne şi sub portic a fost găsit un întreg sistem de canale, care aveau rostul de a drena apele pluviale din curtea macellum-ului. La un moment dat, de-a lungul laturilor curţii au fost săpate rigole în blocuri de calcar, renunţându-se la vechile canale. Cel mai important rezultat al campaniei a fost dezvelirea parţială a unei prime taberne (nr. 12) pe latura de E a macellum-ului. Aici tabernele erau mai spaţioase şi nu erau prevăzute cu portic.

Macellum-ul a fost demolat şi forum novum a fost construit cu ocazia ridicării Capitoliului. Nu au fost păstrate decât zidurile perimetrale ale macellum-ului. Pe traseul fostelor baze ale pilonilor ce susţineau porticul a fost înălţat zidul Z5, care reprezintă limita de S a basilicii forensis. Basilica forensis a fost construită pe locul tabernelor 1-9, iar pe locul tabernelor 10-11 a fost amenajată o primă încăpere (T), făcând parte dintr-un edificiu care închidea forul pe latura de E. Basilica forensis comunica printr-o uşă cu camera T. La această intrare se ajungea din basilica forensis cu ajutorul unor trepte încadrate de două statui. Baza celei de N s-a păstrat, aparţine guvernatorului M. Sedatius Severianus şi datează din anul 153. Acest an reprezintă şi terminus ante quem pentru construirea Capitoliului şi a întregului for. Este rezonabil să plasăm această transformare cândva în jurul anului 150, ceea ce ar însemna ca macellum-ul să nu fi durat mai mult de o generaţie.

În campania anului 2001 au fost cercetate ambele faze ale încăperii T (T1 şi T2), având fiecare câte o instalaţie distinctă de hypocaust. S-a încercat, dar nu s-a reuşit atingerea limitei de V a basilicii. Este ceea ce a rămas de făcut în campania din 2002, iar aceasta va însemna încheierea săpăturilor în basilică şi publicarea ei.




193. Sarmizegetusa, com. Sarmizegetusa, jud. Hunedoara [Ulpia Traiana Sarmizegetusa]

Punct: La Cireş - Necropola estică

Cod sit: 91063. 02

Colectiv: Ioan Piso - responsabil, Felix Marcu (MNIT), Ovidiu Ţentea (UBB Cluj), Virginia Rădean (MCDR Deva)


Săpăturile sistematice din necropola estică a oraşului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa au fost reluate în vara anului 2001 la aprox. 400 m E de colţul nord-estic al incintei acestuia, în imediata vecinătate a drumului comunal Sarmizegetusa-Ostrov, locul respectiv fiind cunoscut sub denumirea “La Cireş”.

În zonă au mai avut loc cercetări pe parcursul anului 1934, când C. Daicoviciu şi Oct. Floca au identificat aşa-numitul “Mausoleu” al Aureliilor1. Alte săpături au fost realizate între anii 1982-1984, la o distanţa de aprox. 40 m S-V de monumentul amintit, de către un colectiv de arheologi din cadrul Oxford Archaeological Unit. Aceştia au cercetat parţial o incintă funerară cuprinzând un număr de patru morminte aparţinând, de asemenea, perioadei romane2. Ulterior au mai fost efectuate investigaţii asupra drumului roman care unea colonia de restul provinciei, traversând şi necropola estică a oraşului3.



Sistemul de săpătură. Cercetarea arheologică a fost efectuată prin săparea a trei secţiuni (S1-3) şi o suprafaţă (S4):

S1 a avut o orientare N-S şi dimensiuni de 10 x 2 m; cu două extinderi de un metru spre V ale carourilor C1 şi C3;

S2 a fost trasată în prelungirea spre N a lui S1, păstrându-se un martor de 50 cm. A avut dimensiuni de 10 x 2 m, cu o extindere de un metru spre V a C5;

S3 a fost trasată perpendicular pe capătul nordic al S2, având dimensiuni de 14 x 2 m.

Suprafaţa S4 a avut dimensiuni de 4, 75 x 5,50 m.



Secţiunile au fost subdivizate în carouri. S1 şi S2 au cuprins câte 5 carouri, numerotate în ordine crescătoare de la S la N, iar S3 a fost împărţită în carourile C1-C7 numerotate de la V la E.

Morminte de incineraţie. Complexele identificate ca morminte de incineraţie sunt: G1, G2, G3, G5, G10, G14, G15, G20, G21(?):

G1. O urmă mai închisă la culoare a fost surprinsă aproape de capătul nordic al secţiunii S1. Aceasta reprezintă o groapă de formă ovală cu dimensiuni de 50 x 75 cm., care a putut fi identificată începând cu adâncimea de 35 cm., conţinând un pământ brun-cenuşiu amestecat cu fragmente mici de cărbune şi bucăţi minuscule de oase calcinate. În urma golirii acesteia s-a putut observa că marginea gropii prezintă uşoare urme de ardere pe unele porţiuni.

G2. În C1 al S1 a fost identificată o groapă cu formă neregulată, având dimensiunile de 160 x 80 cm, pornind de la adâncimea de 35 cm, sub glie. Umplutura gropii conţine câteva fragmente atipice de ceramică fără urme de ardere secundară, provenind din vase diferite. De asemenea, s-au mai putut observa fragmente de cărbune şi chirpic. Dimensiunile acesteia pot indica un mormânt, dar forma şi inventarul complexului ne îndeamnă să privim cu o oarecare rezervă funcţionalitatea acestuia.

G3 a fost identificată la limita vestică a S1, în C2-3, având dimensiuni de 120 x 45 cm. Conturul ei apare ca o dungă compactă de chirpici lată de aprox 1 cm, forma gropii fiind ovală. Umplutura ei constă într-un pământ gri-negricios, relativ compact conţinând puţine fragmente de cărbune şi urme de cenuşă. În profil groapa are o formă albiată fiind adâncă de cca. 15 cm. Pe fundul mormântului au putut fi observate oasele calcinate ale defunctului. Inventarul arheologic constă dintr-un fragment de piesă de bronz, probabil fibulă. Avem de-a face cu un mormânt caracterizat printr-o groapă arsă ritual. Datorită puţinelor urme de cărbune şi cenuşă presupunem că defunctul nu a fost incinerat pe loc, groapa fiind curăţată după “purificarea” ei prin ardere. Având în vedere dimensiunile mici ale puţinelor oase păstrate întregi, putem presupune că defunctul era un copil. Aprox. o treime din acest mormânt a fost distrus de groapa G7, care porneşte dintr-un nivel superior.

G18 este o groapă ovală cu lungimea de 150 cm şi lăţimea maximă de 60 cm, identificată în S2, C2, având orientarea N-S. Inventarul acesteia a fost deosebit de bogat, constând în 15 vase întregi de mai multe forme şi dimensiuni. Vasele au fost aşezate în groapă ordonat, unele dintre ele fiind în interiorul altora. Aceste caracteristici pot să indice depunerea lor în urma unui banchet funerar. Umplutura propriu-zisă a gropii consta dintr-un pământ brun deschis a cărui consistenţă şi culoare a fost puţin diferită de nivelul din care face parte. Nu au fost identificate urme de arsură sau oase. Acest mormânt a fost parţial deranjat de groapa G8.

G5, G10, G14, G15, G20 reprezintă complexe care au fost caracterizate drept morminte în primul rând datorită aspectului lor. Forma gropilor este aprox. ovală în plan orizontal şi de formă albiată în profil. Conturul gropilor consta dintr-o dungă lată de 2 cm, având o culoare roşiatică în exterior şi neagră în interior, ca rezultat al arderii gropii. Umplutura mormintelor constă dintr-un pământ brun-negricios, conţinând fragmente de cărbune şi cenuşă. Dimensiunile gropilor sunt cuprinse între 1-1,30 m şi 0,50-0,60 m.

G5 - S2, C5, orientare E-V; suprapune parţial mormântul G10. Inventarul mormântului constă din ceramică şi o oglindă de bronz fragmentară.

G10 - S2, C5, orientare N-S. Inventarul constă din trei opaiţe fragmentare, fragmente de ceramică şi de oase calcinate. Două dintre opaiţe păstrează marca producătorului, doar una putând fi citită, ”Fortis”. Mormântul a fost deranjat de groapa G10’.

G14 - S2, C3, orientare E-V; suprapus parţial de groapa G4. Inventarul constă dintr-un opaiţ, fragmente sporadice de ceramică şi de oase calcinate.



G15 - S3, C1, orientare E-V; suprapus parţial de groapa G13. Inventarul constă dintr-un vas de ceramică aproape întreg, înalt de aprox. 15 cm şi o spatulă (?) de fier.

G20 - S3, C6, orientare E-V; suprapus parţial de Z4. Acest complex este lipsit de orice fel de inventar. La S de mormânt au fost identificate trei gropi de par având un diametru de 20 cm, de asemenea, cu un aliniament E-V. Umplutura lor este identică cu cea a mormântului amintit. Deşi orientarea traiectului reprezentat de cele trei gropi de par poate indica o eventuală legătură cu faza de lemn considerăm mai plauzibilă relaţia lor cu G20.

G21 a fost identificată în colţul nord-estic al S2. Conturul gropii nu este foarte precis, putând fi observat pe profilul estic al secţiunii. Credem că avem de-a face cu o mică porţiune dintr-un mormânt de incineraţie întrucât pe fundul gropii au fost identificate câteva fragmente minuscule de oase calcinate şi, probabil, în marginea gropii, un dupondius emis în timpul împăratului Traian.

Gropi cu funcţionalitate imprecisă. După cum aminteam mai sus majoritatea mormintelor au fost parţial deranjate de gropi care pornesc dintr-un nivel superior. Acestea se prezintă sub forme diferite, fiind mai adânci decât mormintele. În general sunt ovale în plan orizontal, având un profil albiat. Dimensiunile lor variază destul de mult cea mai mică fiind G7 (diametru de aproximativ 50 cm), groapă care suprapune parţial mormântul G3, iar cea mai mare, groapa G8 (identificată doar pe o porţiune de aprox. 4m²) care deranjează parţial partea superioară a mormântului G18. Restul gropilor care suprapun, de asemenea, morminte de incineraţie sunt G7, G8, G4, G10’ şi G13 care deranjează parţial pe G3, G18, G14, G10 şi G15. Inventarul acestor gropi constă din fragmente de ceramică şi de oase, bucăţi foarte mici de cărbune, ţigle şi bolovani de râu sau de carieră. Din punctul de vedere al compoziţiei lor cele mai interesante sunt gropile G8 şi G10’. Prima dintre ele se învecinează cu zidul Z1, cuprinzând o mare cantitate de tencuială provenită din Z1, fragmente de cărămizi şi cinci cărămizi semicirculare, cu lungimea de aprox. 60 cm, făcând parte din capace de cistă. Astfel de cărămizi pot fi folosite şi ca elemente arhitectonice, având rol de coloane angajate. Aceasta poate reprezenta o intervenţie târzie legată de distrugerea părţii superioare a mormântului G18, de la care pot proveni, eventual, cărămizile semicirculare amintite mai sus. În interiorul gropii G10 au fost identificate parţial două lespezi de gresie. Nu credem că toate gropile enumerate mai sus au aceiaşi funcţionalitate. Tegulae-le şi lespezile de gresie descoperite de noi în poziţie secundară pot proveni de la acoperişul mormintelor de incineraţie din zonă. O analiză detaliată a materialului arheologic descoperit în interiorul lor, precum şi rezultatele campaniilor din anii următori sperăm să poată lămuri problematica legată de funcţionalitatea acestora.

Morminte de inhumaţie. Au fost identificate doar două morminte de inhumaţie ambele fiind situate în secţiunea S3, de-o parte şi de alta a zidului Z2, având o orientare N-S.

Am denumit G9 înmormântarea unui defunct în partea estică a zidului Z2 din care am putut identifica un schelet aproape întreg (150 cm), partea inferioară a tibiilor intrând în profilul sudic al S3. Conturul gropii nu a putut fi sesizat întrucât scheletul a fost depus pe dărâmătura provenită din Z2, fiind acoperit cu aceasta. În jurul gâtului a fost identificat un colier din bronz. Analogii ale acestui colier sunt datate în sec. VIII-IX p. Chr.



G17 reprezintă groapa unui mormânt de inhumaţie. Scheletul identificat integral are o lungime de 165 cm. În interiorul gropii au fost identificate câteva cuie, fapt care indică depunerea defunctului într-o ladă de lemn, şi în zona mâinii stângi un vas ceramic. În apropierea scheletului a mai fost descoperită şi o monetă. Aceasta a fost emisă în Niccea în timpul împăratului Alexander Severus (222-235 p. Chr.). Datorită asemănării destul de mari între compoziţia lui G17 şi pământul în care a fost săpat acest mormânt, precum şi datorită poziţiei ciudate în care moneda se afla în raport cu scheletul (în preajma labelor picioarelor acestuia), nu putem fi siguri că moneda aparţine acestui complex. Mormântul G17 este foarte probabil contemporan cu G9, având în vedere faptul că sunt singurele morminte de inhumaţie identificate până acum.

Faza de lemn a fost identificată în S2 şi S3 constând în cinci pereţi, denumiţi P1-5. Gropile pereţilor au putut fi sesizate în pământul galben care reprezintă sterilul din punct de vedere arheologic. Au aspectul unor dungi rectilinii de culoarea gri, late de 25 cm şi adânci de cca. 30 cm.

P1 - a fost identificat în S3 în urma golirii gropii moderne din S3, fiind identificat un perete orientat N-S care apare ca o dungă gri, lată de 25 cm.

P2 - identificat în S3, C2 orientat N-S.

P3 - S3 în C1-2, orientat E-V.

P4 - S2 în Cas. C orientat N-S.

P5 - S3 în C7, orientat E-V.

Singura intersecţie a fost sesizată între P2 şi P3, sub traiectul zidului Z2. Este, de asemenea, probabil ca P4 să se intersecteaze în unghi drept cu P3, fără ca noi să fi putut identifica, însă, acestă porţiune.

Gropi de par

Pe traiectul lui P2 au putut fi sesizate două gropi de pari având diametrul de 20 cm. Una dintre ele a fost semnalată la intersecţia lui P2 cu P3, iar cealaltă la aprox. 1 m. înspre S. Aceste gropi se adâncesc cu 5-10 cm faţă de şanţul de implantare a lui P2. O groapă de par similară a putut fi sesizată şi pe traiectul peretelui P4.

G19 constituie un complex sau parte dintr-un complex care din punct de vedere stratigrafic ridică unele probleme de interpretare. G19 este cel mai timpuriu complex din zona respectivă, conturându-se în S2, C4 şi având ca extindere întreaga suprafaţă a acestui carou. În plan orizontal are o formă aproximativ trapezoidală, în plan vertical putându-se observa, pe ambele profile, forma sa albiată; fapt care sugerează un bordei. Materialul recoltat de la nivelul superior al acestuia constă în câteva fragmente atipice de ceramică romană. Pe fundul alveolării sunt semnalate două mici fragmente de ceramică preistorică (de asemenea, pe fundul unei gropi de par, de pe traiectul lui P4, aflat în imediata vecinătate a complexului, a fost identificată o microlită). Complexul G19 pare să reprezinte un nivel de locuire, respectiv limita sudică a clădirii cu pereţi de lemn, având în vedere faptul că G19 şi P4 se află la aceleaşi adâncimi, au aceiaşi compoziţie, iar traiectul lui P4 şi latura sudică - aprox. dreaptă - a G19 par să fie perpendiculare. Nu excludem, însă, nici posibilitatea ca acest complex să aparţină unui nivel de locuire preistoric, insuficient de bine conturat în zona investigată de noi.

Faza de piatră este compusă din cinci ziduri, denumite convenţional Z1-5:



Z1 a fost identificat în S2, C1, având orientarea E-V. A putut fi sesizat imediat după îndepărtarea gliei, având grosimea de 60 cm. Fundaţia sa este constituită din două şiruri de bolovani de râu - cu dimensiuni de max. 15 cm - legaţi cu lut; adâncimea sa fiind de 30 cm. Crepida este marcată printr-o şapă de mortar groasă de 3-4 cm. Elevaţia este confecţionată din bolovani de râu cu dimensiunile cuprinse între 10 şi 40 cm., legaţi cu mortar de foarte bună calitate. Zidul a fost păstrat până la o înălţime de maxim 50-55 cm măsurat de la crepida acestuia. Lăţimea crepidei este de 8-10 cm. Z1 a fost tencuit pe ambele feţe ale sale, identificând în acest sens fragmente mari de tencuială (max. 10 cm.) atât pe suprafaţa sa cât şi în poziţie secundară. Tencuiala a fost realizată din mortar alb având o grosime de 2 cm.

Z2, identificat în S3, C2 - orientare N-S. Are aceleaşi dimensiuni şi caracteristici cu Z1, fiind construit într-o tehnică similară cu acesta. Ca particularităţi trebuie amintit că fundaţia sa are trei rânduri de piatră de râu, elevaţia fiind păstrată pe o înălţime de 40-45 cm.

Z3, în S4, pe o lungime de 4,75 m (în limita sudică a suprafeţei), continuând în S3, între m 8,30-14; orientare E-V. Între m 9,25-10, respectiv între 12,30-13,30, Z3 se intersectează în unghi drept zidurile Z4 şi Z5. Fundaţia lui Z3 este formată din trei rânduri de piatră de râu. Ca şi în cazul lui Z1, limita dintre fundaţie şi elevaţie este marcată printr-o şapă de mortar. Porţiunea lui Z3 identificată în S4 şi între m 8,30-9,25 şi 13,30-14, este construită în aceiaşi tehnică cu Z1 şi Z2, În intervalul cuprins între intersecţiile cu Z4 şi Z5, tehnica de construcţie a lui Z3 este diferită. Ca şi Z4 şi Z5, această porţiune din Z3 este construită într-o tehnică rudimentară, din bolovani de rău prinşi cu nisip. Porţiunea delimitată de Z4, Z5 şi Z3 credem că reprezenta o platformă, nivelul acesteia fiind marcat de două fragmente de cărămizi prinse în mortar. Se pare că ceea ce am denumit convenţional în timpul săpăturilor Z4, Z5 şi porţiunea în cauză din Z3, reprezintă limitele unei platforme a cărei funcţionalitate nu o putem încă preciza. Substrucţia platformei au constituit-o bolovani de râu amestecaţi cu nisip, foarte asemănători cu cei care constituiau limitele platformei.

Relaţiile stratigrafice dintre incintele funerare şi morminte sunt încă greu de stabilit întrucât straturile arheologice nu permit decât rareori corelaţii de acest gen, zona investigată în această campanie fiind destul de restrânsă. Dificultatea este mărită şi datorită faptului că ne aflăm într-un cimitir unde un “nivel de călcare” este foarte greu de distins. Putem face deocamdată următoarele corelaţii: mormântul G10 suprapune mormântul G5, acesta fiind ulterior peretelui P4; Z4 taie mormântul G20; faza de piatră a incintelor funerare fiind mai târzie decât construcţia cu pereţi de lemn (clădire sau incintă funerară). Clădirea cu pereţi de lemn pare să fi fost foarte timpurie întrucât într-o peliculă de arsură aparţinând unui nivel de amenajare ulterior funcţionării fazei de lemn a clădirii, în S2, Cas. C, peste nivelul lui P4, a fost identificat un as din timpul lui Traian emis între anii 103-1114 (Muzeul Sarmizegetusa abreviat în continuare MS nr. inv. 34331). În G21 a fost identificat un dupondius din timpul lui Traian, emis între anii 114-117 (MS, nr. inv. 34330), iar o monetă emisă în Niceea în timpul lui Alexander Severus între anii 222-235 a putut fi sesizată în G17 sau în imediata sa vecinătate (MS nr. inv. 34329). Probabil aparţinând unui mormânt, secţionat tangenţial de S2, în C4, a fost descoperit un denar suberat, databil în prima parte a secolului III p. Chr. De asemenea, un as emis în timpul lui Antoninus Pius pentru Aurelus Caesar în 158-159, a fost identificat în S3, C1, imediat după îndepărtarea gliei (MS nr. inv. 34327).


Note:

1. C. Daicoviciu, Oct. Floca, Mausoleul Aureliilor de la Sarmizegetusa, în Sargeţia 1, 1937, pp. 1-23.

2. T. Allen, Interim report on two seasons of excavations of a burial enclosure in the east cemetery of Ulpia Traiana Sarmizegetusa, 1982-1984, în AMN 26-30. 1/2, pp. 397-400.

3. Cf. D. Ursuţ, A. Mitulescu, P. Paul, Drumul roman Sarmizegetusa-Ostrov. Aspecte geo-topometrice, în Sargeţia 26-27, 1982-1983, pp. 201-207.

4. Determinările monedelor au fost efectuate de către dl. conf. univ. dr. Radu Ardevan căruia îi mulţumim şi pe această cale.



Yüklə 5,34 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   125   126   127   128   129   130   131   132   ...   165




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin