1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

147. Movileni, com. Heleşteni, jud. Iaşi

Punct: la Movile

Cod sit: 97492.01

Colectiv: Nicolae Ursulescu - responsabil, Vasile Cotiugă, Felix Tencariu (UAIC Iaşi), Mădălin Văleanu (CNMM Iaşi), Rodolfo Striccoli (Università degli Studi di Bari), Silviu Văcaru, Adriana Moglan, Iulia Moldovan, Carmen Ungureanu (CNMM Iaşi), studenţi UAIC Iaşi, 15 studenţi de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bari

Finanţare: MCC
Descrierea complexului. Giganticul complex tumular din localitatea Movileni este menţionat încă din evul mediu, când a dat, de altfel, şi numele acestui sat. El este situat în partea de NE a satului, pe partea mai înaltă a unui platou, care domină pantele ce coboară lin, spre N, către valea pârâului Rediu, afluent de dreapta al Bahluieţului.

Complexul este format din două movile uriaşe, legate între ele printr-un val de dimensiuni impresionante. Axul lung al complexului este orientat NNV-SSE. Pe movila nordică se află un punct trigonometric, cu cota 323 m. În acest punct coordonatele geografice sunt: 47⁰ 12’ 23” lat. nordică şi 26⁰ 53’ 52” long. estică. Aceasta a fost denumită convenţional movila nr. 1, iar cea sudică nr. 2.

Între zonele centrale ale celor două movile este o distanţă de 165 m. În total, lungimea axului lung, aşa cum a fost stabilită prin ridicarea topografică a complexului (efectuată de muzeograful Mădălin Văleanu), este de 276 m. Movilele au un diametru vizibil de cca. 94/96 m. Valul dintre movile are cca. 120 m lungime, neputându-se însă face o delimitare precisă faţă de movile, în zona de contact. Lăţimea valului oscilează între 45 şi 50 m, fiind mai subţire la mijloc. În zona centrală valul are o înălţime de cca. 6 m, urcând uşor spre zonele de contact cu movilele. O evaluare aproximativă a masei de pământ folosită la ridicarea complexului ne conduce spre cca. 75.000 m^3. Spre comparare, la săparea unui şanţ neolitic, precum cel de la Traian-Dealul Viei, s-au scos cca. 1500 m³ (S. Marinescu-Bîlcu 1974, p.20), adică de cca. 15 ori mai puţin.

Un asemenea complex, format din două movile gigantice şi un val de mari dimensiuni, mai este semnalat, pe teritoriul României, doar într-un singur caz, tot pe teritoriul judeţului Iaşi, în localitatea Alexeşti, com. Ipatele (RAJIaşi, I, Iaşi, 1984, p.209, punct XXXIX.6, nr. 25-26). Prin valul care uneşte movilele, cele două complexe se deosebesc de alte mari complexe, în care tumulii sunt izolaţi. După datele pe care le deţinem, un asemenea tip de complex (tumuli şi val) nu este cunoscut nici în spaţiul nord-pontic, nici în Balcani, nici în alte zone ale Europei.

Stare de conservare: Complexul a fost intens utilizat la sfârşitul celui de al doilea război mondial, servind drept un important punct de rezistenţă şi observare pentru trupele române de pe aliniamentul Ruginoasa-Strunga-Oţeleni, aşa cum indică liniile de tranşee săpate de jur-împrejur, amplasamentele de artilerie, muniţia şi schijele care se găsesc pretutindeni. Mai afectată de aceste lucrări militare a fost movila nr. 2, al cărei vârf a fost practic retezat, nemaiputându-se stabili actualmente înălţimea sa reală. Totuşi, judecând după prima movilă, se poate aprecia că înălţimea lor absolută a fost aproximativ egală. Totuşi, terenul din jur nu este perfect neted, o adâncire mai mare observându-se spre E, probabil datorită extragerii pământului construirii movilelor, ceea ce face ca înălţimea aparentă a movilei Nice să fie de 14 m, iar a celei sudice doar de 12 m.

Datare. Ca ipoteză iniţială de lucru, am considerat că ridicarea acestui complex ar putea fi pusă în legătură cu existenţa, la cca. 3 km spre SE, a cetăţii hallstattiene târzii de la Criveşti, com. Strunga. De altfel, în preajmă sunt mai mulţi tumuli, dintre care trei de dimensiuni mai mari, ceea ce ne face să bănuim că aici ar putea fi necropola aristocraţiei comunităţii getice care avea în stăpânire teritoriul respectivei cetăţi. Ipoteza pare a fi susţinută, prin analogie, de existenţa, în apropiere, a necropolei princiare getice, de asemenea tumulară, de la Cucuteni, care îşi găseşte bune paralele în mediul tracic sud-dunărean.

Obiective. Săpătura din acest an şi-a propus cercetarea elementului cel mai neobişnuit al complexului - valul dintre cei doi tumuli. După fixarea axului lung al complexului, pe mijlocul acestuia s-a trasat perpendicular o secţiune ENE-VSV, prin care s-a intersectat valul. Secţiunea a avut o lungime de 48 m şi o lăţime de 6 m, pentru a permite folosirea mijloacelor mecanice în îndepărtarea pământului şi pentru a împiedica prăbuşirea malurilor în zona centrală. Pe mijlocul valului s-a lăsat un martor de profil, lat de 2 m, corespunzând cu axul lung al complexului.

Descrierea săpăturii. Săparea secţiunii (cca. 850 m³) s-a făcut în cea mai mare parte cu mijloace mecanice, iar trasările şi îndreptarea profilelor s-a realizat cu ajutorul studenţilor. Săpătura a întâmpinat o serie de impedimente, datorate mai multor cauze: întârzierea deschiderii finanţării (sesizăm şi pe această cale lipsa unei corelări între aprobarea săpăturilor, alocarea fondurilor şi deschiderea propriu-zisă a finanţării), dificultatea procurării mijloacelor mecanice, a aprovizionării ritmice cu combustibil într-o zonă izolată, defecţiunile tehnice şi, nu în ultimul rând, apariţia muniţiei neexplodate de la ultimul război mondial ş.a.

Cu toate acestea, s-a reuşit obţinerea aproape integrală a unui profil prin val, ceea ce ne-a permis să stabilim, în mare, modul de construire a valului, precum şi unele elemente de cronologie relativă.

Astfel, valul se ridică, în prezent, la 6 m deasupra nivelului antic de călcare, dar se poate presupune că odinioară era mai înalt cu cca. o jumătate de m, avându-se în vedere pământul scurs spre margini. Iniţial, se pare că valul a avut o lăţime de cca. 43 m. Evident, spre zona de contact cu movilele creştea treptat atât lăţimea, cât şi înălţimea valului.

Valul a fost construit după o concepţie unitară, chiar dacă ridicarea sa a durat probabil câţiva ani. Aceeaşi concepţie a putut fi sesizată şi în mica porţiune excavată din sfertul sud-estic al movilei nr. 1, ceea ce înlătură orice dubiu în privinţa contemporaneităţii valului cu cei doi tumuli. Concepţia a constat în suprapunerea succesivă a mai multor straturi arcuite de pământ negru şi sol argilos. Ridicarea a început pe un sol negru, gros de cca. 0,5 m, care suprapunea lutul steril. Acest sol prezenta numeroase impregnaţii ruginii, rezultate din putrezirea materiilor organice, care par să indice faptul că anterior terenul respectiv a avut un covor vegetal; şi în prezent terenurile din preajma movilelor sunt intens cultivate.

În zona centrală s-a ridicat apoi, direct peste solul antic, un nucleu de pământ negru (amestecat parţial cu argilă brună), având, la bază, o lăţime de cca. 11 m şi o înălţime de 1,4 m. Acest prim nucleu a fost acoperit cu un strat de argilă brună, amestecată cu pământ negru. Acest al doilea nucleu are la bază o deschidere de cca. 16 m (incluzând primul nucleu) şi o înălţime maximă de 2 m. La rândul său, acest strat de argilă este acoperit de un nivel de pământ negru, cu intruziuni lutoase, apoi de un altul, lutos cu intruziuni de pământ negru. Toată această fază a construcţiei este căpăcuită de un pământ negru, amestecat cu argilă brună, mai ales spre pante. În opinia noastră, aceste prime cinci orizonturi ar reprezenta, în ansamblu, o primă fază de construire a valului, în cadrul căreia pământul negru a jucat un rol important, argila având rolul de a da mai multă stabilitate construcţiei. Această primă fază a valului avea o lăţime de 26 m şi o înălţime de 3,5 m.

Într-o a doua fază principală s-a utilizat numai argilă, desigur pentru a împiedica scurgerea pământului şi probabil pentru a impermeabiliza construcţia. În acest sens, se disting, în general, două orizonturi diferite de argilă. Un prim orizont constă dintr-un lut mai consistent, de culoare brun-gălbuie, iar cel superior dintr-un lut gălbui-deschis, impregnat de carbonaţi, rezultaţi din dizolvarea sărurilor aflate în humusul de deasupra. Arcul primului orizont are o deschidere de 36 m şi atinge o înălţime de 5 m de la bază (grosimea reală a stratului este de cca. 1,5 m). Orizontul superior de argilă are o deschidere, la bază, de 40 m şi o grosime de cca. 0,6/0,7 m. În această fază se observă clar că lutul a fost adus simultan din locuri diferite, aşa cum indică lentilele orizontale de nuanţe diferite. Se pare că, imediat după descărcare, lutul era întins şi bătucit, în dorinţa de a se asigura o soliditate cât mai mare a valului.

În fine, întreaga construcţie a fost acoperită, într-o a treia fază, cu un strat protector de pământ negru, gros de cca. 0,4 m, care s-a scurs într-o oarecare măsură spre margini, dar a permis, în acelaşi timp, înierbarea construcţiei. În acest ultim strat au apărut şi câteva fragmente ceramice răzleţe, care par să provină dintr-o aşezare de tip Noua, aşa cum indică un mic fragment din buza unui vas de tip sac, cu brâu ascuţit sub margine. Deci, deocamdată, perioada Bronzului târziu este o limită cronologică ante quem pentru complex. Deosebit de interesant este un fragment din gura unei amfore greceşti, de culoare roşie, pe care se păstrează şi urma torţii rupte. S-ar putea ca acest fragment să provină dintr-o aşezare getică, aproximativ contemporană cu momentul ridicării complexului.

După cât se pare, pământul a fost extras, în mare măsură, din zona înconjurătoare, deoarece mai ales spre E, dar şi spre V şi N de complex se observă largi alveolări.

Din păcate, n-a putut fi cercetată, până în prezent, zona centrală a valului, adică cei doi m ai profilului, dar se pare că în construirea valului nu s-a întrebuinţat decât pământ, deşi nu excludem încă posibilitatea ca în acestă zonă centrală să găsim un eventual dromos de piatră sau din bârne. De asemenea, secţiunea va fi adâncită pretutindeni până la lutul steril, pentru a se completa profilul transversal prin val, până la bază, mai ales în tronsonul vestic.

Următorul obiectiv va fi cercetarea sferturilor sud-estic şi nord-estic al movilei nr.1, pentru a se găsi elemente de datare a complexului şi pentru stabilirea rolului avut.

Planşa 77
Résumé

Le gigantesque complexe tumulaire E formé par deux tertres de dimensions impressionantes (environ 100 m de diamètre; 14 et 12 m d'hauteur), liés entre eux par un vallum 120 m de longueur, 6 m d'hauteur et 50 m de largeur. Sur le territoire de la Roumanie il y a encore un seul complexe de ce type (Alexeşti, commune d'Ipatele, dép. de Iaşi) et dans l'espace balkanique (le monde sud-thrace et grec) et dans celui nord-pontique (le monde scytique) nous ne connaissons pas des analogies. Autour du complexe on trouve d'autres nombreux tumuli de diverses dimensions; donc, il s'agit d'une grande nécropole tumulaire. Son placement à l'approche de la citè gète en terre de Criveşti nous détermine à croire, comme hypothèse préliminaire, qu'il s'agit d'une nécropole gète, qui, de même, contenait probablement des tombeaux tumulaires princiers, ainsi qu'on a constaté déjà à Cucuteni (environ 20 km à vol d'oiseau).

Au début des recherches on a fait le relèvement topographique de l'ensemble et le vallum a été coupé. On a constaté que le vallum a été élevé, probablement aussi bien que les tumuli, selon un plan unitaire, par le dépôt successif de dix couches en terre et en argile, afin d'empêcher l'écoulement du sol. Dans le remplissage du vallum des fragments céramiques isolés ont été trouvés; les derniers datent du Hallstatt récent (y compris un fragment du col d'une amphore grecque), ce qui assure une date ante quem pour le complexe tumulaire.

Des échantillons de sol pour les analyses pédologiques ont été prélevés

Consideraţii de ordin geografic, geologic şi paleoecologic

privind complexul tumular de la Movileni
Mădălin Văleanu (CNMM Iaşi)
Situată din punct de vedere geografic în Podişul Sucevei, subunitate a Podişului Moldovei, zona din apropierea satului Movileni, comuna Heleşteni, judeţul Iaşi, acolo unde a fost construit complexul tumular, se află pe interfluviul dintre bazinul hidrografic al Prutului (la E) şi cel al Siretului (la V).

Zona are altitudini relativ mai mici decât în cuprinsul Podişului Sucevei şi un relief mai neted şi este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de Şaua Ruginoasa-Strunga (sau “Poarta Târgu Frumos”), fiind situată spre contactul estic al Podişului Sucevei cu Podişul Central Moldovenesc (subunitate a Podişului Bârladului).

Din punct de vedere geologic, arealul menţionat aparţine Platformei Moldoveneşti, depozitele care aflorează fiind încadrate Bessarabianului, etajul superior al Sarmaţianului. În anexă prezentăm harta geologică a regiunii, cu o secţiune geologică pe direcţia V-E, însoţită de coloana stratigrafică a Platformei Moldoveneşti.

Secţiunea arheologică realizată a interceptat nivelul antic de călcare, care datorită metodei de construcţie a complexului tumular (suprapunerea de strate succesive de humus şi argilă care au fost tasate antropic) a creat un sistem etanş, fapt ce a permis conservarea vegetaţiei existente înainte de începerea lucrărilor. Conservarea mediului existent înainte de ridicarea complexului tumular şi mai ales „etanşarea” realizată de sistemul de construcţie (ce nu a permis circulaţia verticală a aerului şi apei) deschide perspective pentru cercetările interdisciplinare legate de paleoecosistemul zonei, cât mai ales pentru crearea de etaloane pentru scările de datare radiometrice.

Din observaţiile efectuate pe teren în secţiunea realizată, este probabil ca în zonă, înainte de construcţia complexului, să fi dominat un peisaj de stepă, faptul trebuind să fie confirmat sau infirmat de cercetarea probelor de resturi vegetale. Acestea trebuie completate cu cercetări ale spectrului polinic, care, datorită „etanşării” la care a fost supus paleomediul, ne pot oferi rezultate cât mai reale, necontaminate de evoluţia ulterioară a ecosistemului.