1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

148. Munţii Poiana Ruscă (periegheză)

Colectiv: Sabin Adrian Luca, Silviu Purece (ULB Sibiu), Andrei Gonciar (Univ. Ottawa), Cristian Roman, Nicolae Cerişer, Dragoş Diaconescu (MCC Hunedoara), Clubul speologic Proteus Hunedoara, Cosmin Suciu (Colegiul Naţional Pedagogic Sibiu)

Perieghezele şi sondajele în peşterile cu sedimente arheologice de pe rama de E a Munţilor Poiana Ruscă s-au putut organiza datorită colaborării dintre Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Catedra de Istorie antică şi medievală (ULBS), Institutul pentru cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural transilvănean în context european (ICVPT), primăria municipiului Hunedoara, Muzeul „Castelul Corvineştilor” din Hunedoara (MCCH), clubul speologic Proteus din Hunedoara (PH) şi Universitatea Ottawa (UO - Canada).

Perieghezele efectuate în vara acestui an au dus la cunoaşterea arheologică a mai multor obiective cu sedimente depuse în urma activităţii specifice omului. În prima fază, acestea au fost curăţate de căzăturile de piatră din tavan şi de resturile lemnoase sau osoase depuse în perioada contemporană, preparându-se pentru sondaje arheologice.

În peştera de la Ciulpăz, „Bulgărelu”, s-a efectuat un sondaj de verificare care a dezvăluit o stratigrafie extrem de bogată, în cea mai mare parte preistorică. S-a efectuat un sondaj şi în zona aflată în faţa intrării peşterii şi s-a constatat că locuirea preistorică este prezentă şi aici (cultura Coţofeni).

Peştera de la „Bulgărelu”, de versant, cu dimensiuni reduse, plasată pe partea stângă a văii Zlaştiului are intrarea scundă. Aceasta a fost degajată cu ocazia cercetărilor speologice şi duce într-o sală pavată cu bolovani desprinşi din plafon şi resturi ceramice şi osteologice. Zona intrării poartă pe plafon urmele afumate ale unor vetre de foc, un horn făcând legătura cu suprafaţa.

Ultima publicare a unor materiale arheologice din peşterile de aici: S. A. Luca şi colab., Materiale arheologice din peşteri ale judeţului Hunedoara (I), în Corviniana, 3, 1997, p. 17-32.

Materialele arheologice sunt depozitate la MCC Hunedoara.

149. Murighiol, com. Murighiol, jud. Tulcea [Halmyris]

Cod sit: 160920.02

Sector: Edificiul din zona de NV

Colectiv: Florin Topoleanu - responsabil sector (ICEM Tulcea)

După o întrerupere de trei ani, în campania anului 2001 (septembrie - octombrie), au fost reluate cercetările în perimetrul unui mare edificiu situat în sfertul de NV al cetăţii. În cele câteva sondaje din anii trecuţi se cunoşteau dimensiunile generale ale edificiului, 42 x 17,7 m, cu latura lungă orientată ENE - VSV, între edificiul central, praetorium, complet cercetat şi zidul de incintă de pe latura de V, în apropierea porţii.

Dimensiunile impresionante ale monumentului, grosimea zidului principal (1,10 m), unul dintre puţinele edificii intramurane legate cu mortar şi compartimentările interioare, au fost elemente care au permis o identificare preliminară a destinaţiei edificiului: cazarmă sau principia.

În 2001 au fost reluate cercetările în 15 casete, incomplet cercetate în campaniile anterioare din perimetrul marelui edificiu.

În caseta R 18, aflată pe latura scurtă de E a edificiului, la -0,5/0,55 m, m-am oprit pe un nivel marcat de mortar alb, acelaşi constatat în elevaţia marelui edificiu care, aici, are o intrare blocată. Blocarea intrării s-a făcut pe nivelul anterior N 11 aflat la -0,8 m. Nivelul următor, N 10, este relevat într-o semisecţiune practicată în jumătatea de N a R 18 la -1,1 m, cotă apropiată de media constatată în toate sectoarele de cercetare. După un strat masiv de dărâmătură, format din blochete din piatră dar şi material de construcţie ceramic, următorul nivel a apărut la -1,41/1,77 m, cotele diferite datorându-se atât nivelului actual de călcare, afectat de intervenţiile moderne, cât şi de panta accentuată a nivelului de la SE către NV datorat dărâmăturii. Până la excavarea întregului perimetru, acesta ar putea fi un N 9, datat în a doua jumătate a sec. V a. Chr., când intrarea în edificiu încă funcţiona.

Identificarea unui zid, lat de 0,65 m, legat cu pământ, în colţul de SE a R 18 a obligat pentru înţelegerea organizării urbanistice şi a stratigrafiei, la adâncirea în S. 18, aflată la E de intrare. Aici au fost găsite două ziduri, de o parte şi de alta a intrării, constituind elementele unei construcţii anexă a marelui edificiu. Primul nivel clar marcat de lespezi şi cărămizi a apărut -0,3/0,4 m făcând legătura cu strada constatată în partea de V a praetorium-lui. Este vorba de N 13, nivel datat cu siguranţă la începutul sec. VII p. Chr. când întreg ansamblul funcţiona. Următorul nivel de aici a fost găsit într-o semisecţiune practicată în jumătatea de N a casetei la -0,6 m, şi acesta marcat de un rest de pavaj format din dale de piatră şi cărămizi. Spre E intrarea în coridor este blocată de un zid care nu putea fi decât pragul de acces folosit de locuitorii lui N 12, datat în ultimii ani ai sec. VI - începutul sec. VII p. Chr.

Cunoscându-se orientarea laturii de N a edificiului m-am adâncit în casetele I, J 14 pentru cunoaşterea relaţiei cu zidul de incintă aflat la doar 4 m de colţul de NV. Dărâmătura masivă din zonă, provenind atât de la incintă cât şi de la edificiul în cercetare a determinat renunţarea la martorul dintre casetele I şi J, nerelevant pentru observaţiile stratigrafice în condiţiile în care primele coame de ziduri au apărut la -0,9 m. Între colţul edificiului şi incintă a fost constatată o imensă groapă de demantelare antică umplută cu dărâmătură masivă, care a afectat un zid legat cu pământ surprins pe profilul de S al J 14. Primul nivel clar apare la cca. -2 m, puternic ars la roşu, pe care au căzut materiale de construcţie ceramice. Într-o secţiune practicată de-a lungul profilului de N, al doilea nivel apare la cca. -2,5 m, pe care se păstrează un strat masiv de dărâmătură, format din blochete din chirpici şi ţiglă de acoperiş, puternic arse. La acest moment apar zidurile unei încăperi legată cu pământ cu uşă spre incintă. Ceramica recoltată este tipică sec. VI p. Chr., adâncimea mare a nivelului fiind explicată prin cota mult mai înaltă de aici datorată dărâmăturii provenind din incintă. Până la adâncimea de -2,9 m pământul excavat este ars la roşu, cu blochete de chirpici şi material de construcţie ceramic, dovadă a unei elevaţii cu chirpici a edificiului lipit de incintă.

În interiorul edificiului am continuat cercetările în J, K, L, M 15, cunoscute din campaniile trecute până la -0,98/0,55 m, când a fost relevat N 12, datat către sfârşitul sec. VI p. Chr. Prima operaţiune din campania 2001 a fost eliminarea celor trei martori dintre aceste casete datorită surpărilor în timp. A rezultat o secţiune de cca. 19 m în care a fost practicată o semisecţiune în jumătatea de N. Până la -0,8/1,57 m când m-am oprit pe o suprafaţă dură construită din lut galben a fost relevată doar dărâmătură masivă provenită de la zidul de N al marelui edificiu. Acest nivel este bine datat de două monede de la Justinian. Se remarcă aici şi moneda din K 15 găsită la -0,4 m, emisă în timpul domniei lui Heraclius, probabil în anul 611 p. Chr. De asemenea în L 15 la -1,55 m a apărut o piesă masivă lucrată din bazalt, ce pare a fi o râşniţă sau o presă de ulei.

Aceeaşi operaţiune de demantelare a martorilor s-a desfăşurat şi între K, L, M 16, unde, în campaniile trecute am relevat un zid median de-a lungul căruia au fost găsite trei baze de coloane patrulatere. La cca. -1,85 m aici s-a ajuns pe un nivel perfect plan, realizat din mortar alb cu cărămidă pisată, elemente care i-au conferit o duritate puţin obişnuită în raport cu descoperirile de până acum din cetatea Halmyris. Mortarul nivelului, acelaşi folosit în a doua fază constructivă a marelui edificiu, marchează compartimentarea mediană petrecută cel mai probabil la începutul sec. V p. Chr. pe N 8.

În această campanie au continuat cercetările şi în N 15 - 18, începute în campaniile trecute, când au fost eliminaţi şi martorii. Secţiunea astfel rezultată surprinde pe toată lăţimea sa marele edificiu şi un zid gros de 1,1 m care îl compartimentează la jumătate. Capătul de S al acestuia este demantelat din vechime până -1,7/1,9 m, cotă la care a fost găsită fundaţia, situaţie spectaculos relevată şi profilul de V al secţiunii. Aceeaşi demantelare a fost constatată şi în zona de mijloc unde într-o primă fază constructivă exista o uşă, blocată apoi de zidul median cu baze de coloane de care am amintit în K, L, M 16. În N 16 a apărut clar N 10, datat în prima jumătate a sec. V, sub forma unui pavaj de cărămizi, demantelând şi folosind coama unui zid de compartimentare anterior. Cel mai timpuriu nivel constatat până în prezent în marele edificiu aparţine sec. IV p. Chr., situaţie surprinsă într-un sondaj din N 15 la -2,3 m, unde am ajuns pe plintă.

În sfârşit în campania 2001 a fost degajată în vederea conservării şi restaurării latura de N şi jumătatea laturii de V a bastionului nordic al porţii de V a cetăţii, prilej cu care în dărâmătură a fost găsit fragmentul unui monument funerar decorat pe trei laturi cu motivul kantharos-ului cu viţă de vie.

Din materialul arheologic recoltat amintim doar de cele opt monede, patru opaiţe dintre care două întregi, fragmente de amfore, veselă de masă şi de bucătărie şi o mare cantitate de materiale de construcţie.

Planşa 78
Abstract

During the campaign developed in 2001 we continued the investigation of a big building (42/17.70 m) oriented ENE-WSW, between the “praetorium” situated in the center of the site and the western precinct. We revealed thus the obturation of the main entrance on a level dated during the mid 6^th century, an inner level made up of thick mortar dated due to a coin of Justinian and a room built between the north-western corner of the big building and the precinct.

Sector: Poarta de Nord
Colectiv: Alexandru Madgearu, Traian Dvorski (Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară -ISPAIM); forţă de muncă şi logistică asigurate de MApN
Obiectivul acestei campanii a fost reluarea investigării unui edificiu din apropierea porţii de nord, care a fost descoperit în 1994. Este vorba de o clădire de mari dimensiuni, din care face parte şi o termă. După cum s-a constatat încă din 1994-1995, această termă era privată. De aceea, edificiul la care era anexată terma nu putea aparţine decât unui personaj important, militar sau civil. Edificiul blochează accesul spre poarta de nord dinspre centrul cetăţii. Astfel, edificiul (pe care îl denumim convenţional Domus Nord) nu se poate data decât în perioada în care poarta de nord nu a mai funcţionat, adică în secolul al VI-lea p. Chr. Datarea este confirmată de materialele descoperite în 1994-1995 în interiorul termei (monede, ceramică).

În campania 2001 s-a urmărit studierea acestui edificiu, prin continuarea săpăturii în unele casete mai vechi situate la vest de terme, a căror cercetare a fost întreruptă în 1987. A fost investigată mai întâi porţiunea din secţiunea magistrală S. I care se află lângă zidul de vest al termelor. Martorul de est al acestei secţiuni a fost curăţat pentru a fi stabilită stratigrafia. Prin efectuarea profilului a fost depistată o locuinţă databilă la începutul secolului al VII-lea (nivel 13), care a fost amplasată în interiorul unei încăperi din Domus Nord, după dezafectarea acestui edificiu. Locuinţa a fost aşezată pe un pavaj realizat din cărămizi şi pietre. Închiderea spaţiului de locuire s-a făcut printr-un zid din pietre legate cu pământ gros de 70 cm, care s-a ridicat peste o porţiune a zidului de nord al camerei de nord-est a domus-ului, demantelată într-un moment anterior. Laturile de vest şi sud ale locuinţei s-au aflat în secţiunea S. I. Podeaua locuinţei, făcută din chirpic şi pământ galben, a fost surprinsă în profilul de est al S. I, pe o lungime de 1,15 m (grosimea podelei este de 18-20 cm). În chirpic au fost identificate şi fragmente de bârne de lemn carbonizate. Între martorul de est al S. I şi zidul termei nu s-a putut săpa, deoarece s-ar fi periclitat construcţia de protecţie a termei. Din locuinţa de chirpic provin mai multe fragmente ceramice databile în secolele VI-VII, între care un fund de vas lucrat cu mâna (probabil dintr-un ulcior amforoidal). Este de remarcat că şi la poarta de nord s-a locuit în spatele acesteia în epoca finală a cetăţii, fapt constatat anterior la poarta de vest. În acest caz, ruralizarea specifică primelor decenii ale secolului al VII-lea a condus la transformarea unei părţi dintr-un edificiu impozant într-un spaţiu de locuire rudimentar.

În continuare, au fost cercetate casetele T 6 şi T 7, în care se află partea de vest a domus-ului. Casetele fuseseră trasate în 1987, când au fost depistate zidurile care delimitează trei încăperi, dintre care cea mare se prelungeşte în caseta U 7 şi în magistrala S. I (unde se încheie cu o intrare în termă, blocată la un moment dat). Încăperea mare are o intrare principală pe latura de sud, orientată către altarul bisericii episcopale şi către artera principală a cetăţii (N-S). În dreptul acestei intrări s-au păstrat în interiorul camerei urmele unui pavaj realizat din plăci de piatră. De asemenea, există o intrare pe latura de vest, prin care se pătrundea într-o cameră încă necercetată. La vest de intrarea principală se află o anexă în care s-a descoperit o mare cantitate de fragmente ceramice databile în secolul al VI-lea (unele din vase întregibile). Această anexă este delimitată printr-un zid gros de 0,80 m şi lung de 2,25 m, legat cu pământ, care se deosebeşte prin tehnică de cele din restul clădirii (care sunt legate cu mortar). Zidul a fost adosat ulterior la încăperea principală. El se îngustează la colţul cu zidul de sud al camerei principale, dând aparenţa unei intrări. Săpătura s-a oprit pe un nivel la -0,80 m, care poate fi identificat cu nivelul 10 din stratigrafia generală a cetăţii (prima jumătate a secolului al VI-lea).

Cercetarea a continuat prin trasarea carourilor T 4 şi T 5 (o singură secţiune, fără martor pe direcţia V-E, prelungită până la paramentul interior al incintei). În profilul de vest al casetei U 4 care fusese săpată anterior se distingeau două blocuri de piatră, care s-au dovedit a fi o parte dintr-o scară, la care ne vom referi mai jos. Martorul, care era deja în parte distrus, s-a prăbuşit parţial în cursul lucrărilor din 2001. Casetele T 4 şi T 5 au fost trasate cu o lăţime mai mică decât cea standard de 4 m, deoarece altfel restul de martor dintre ele şi U 4 -U 5 s-ar fi prăbuşit integral.

Prin curăţarea martorului de vest al U 4 s-au descoperit două asize ale unui zid legat cu mortar, orientat N-S, adosat la incintă (gros de 80-85 cm). El este paralel cu un zid care face legătura dintre intrarea în turnul de vest al porţii de nord şi latura de nord a camerei principale din Domus Nord. Prin urmare, aceste două ziduri delimitează o cameră a acestui edificiu. Este de observat că intrarea în turn nu a fost blocată, astfel că turnul a fost la un moment dat integrat în Domus Nord. Nu a mai putut fi identificată altă intrare în această cameră de nord, dar este posibil ca aceasta să se afle în partea de sud a martorului de est al casetei T 4 (martorul a fost conservat pentru efectuarea profilului). În profilul de est al casetelor T4 şi T 5 se observă o dungă de mortar rămasă de la ridicarea acestui zid.

Chiar lângă punctul unde zidul descoperit în T 4 se adosează incintei s-a descoperit o scară care servea accesului pe drumul de rond şi la etajul turnului de vest. Ea a fost întreţesută cu incinta, deci a fost ridicată concomitent cu aceasta, pe la începutul secolului al IV-lea. O scară similară există şi lângă celălalt turn, la est de termă. Scara descoperită în T 4 are lăţimea de 1,20 m. S-au dezvelit cinci trepte. Scara se afla în exteriorul domus-ului. Acest domus a fost ridicat mult mai târziu, dar a putut utiliza în continuare scara, pentru acces exterior în turn. Zidul de vest al camerei de nord este adosat atât de incintă, cât şi de scară. Scara a funcţionat şi în secolul al VI-lea, deoarece treptele care au fost descoperite se află deasupra unui nivel pe care s-au prăbuşit numeroase ţigle şi olane provenite din acoperişul unei construcţii situate la vest, care a fost distrusă cândva în secolul al VI-lea. Dunga de mortar din profilul de est se suprapune peste acest strat de ţigle şi olane. Deci, ridicarea încăperii de nord din Domus Nord a fost ulterioară distrugerii clădirii situate la vest de scări. Construcţia nu făcea parte din Domus Nord. Ea este delimitată de un zid legat cu mortar, orientat NE-SV, adosat la incintă, gros de 55-60 cm şi lung de 8,5 m. Datarea distrugerii rezultă din ceramica de secol VI descoperită pe un nivel la -1,10 m, peste care s-a aşezat dărâmătura finală a acestei clădiri. Unele fragmente ceramice provin din vase întregibile (amfore, borcane cu torţi, oale fără torţi).

Prin încăperea delimitată de cele două ziduri adosate la incintă, edificiul denumit convenţional Domus Nord comunica cu camera turnului, care a funcţionat şi după dezafectarea porţii de nord. Aşadar, edificiul a refolosit elemente ale sistemului defensiv, deşi era privat. Astfel, cea mai probabilă destinaţie a acestui domus era cea de reşedinţă a comandantului cetăţii (praetorium). El a fost ridicat cândva în secolul al VI-lea, probabil cu ocazia lucrărilor de reconstrucţie din epoca lui Anastasius I (491-518), când a fost deschisă poarta de nord-est, situată în spatele termei.

Campania din anul 2002 îşi va propune degajarea întregii clădiri Domus Nord şi continuarea săpăturii în sectorul de nord-vest al fortificaţiei.

Planşa 79