1 iulie „De aceea mă deprind să am totdeauna o conştiinţă fără vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Fapt. Ap. 24: 16

13 IULIE

„...V-aţi întors la Dumnezeu... ca să slujiţi Dumnezeului Celui viu şi ca să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia viitoare." 1 Tesaloniceni 1:9-10

Biblia ne vorbeşte de suferinţele ispăşitoare ale Mielului pentru toţi cei care cred, dar ea ne vorbeşte şi de „mânia Mielului" faţă de aceia care L-au respins, Apocalipsa 6:16. Dacă credinţa se bazează pe lucrarea pe care a împlinit-o Domnul Isus, ea ştie şi că cel credincios a scăpat de judecata lui Dumnezeu numai datorită Mântuitorului înviat.

„Mânia care va veni" devine un lucru tot mai clar în lumina evenimentelor care se desfăşoară în jurul nostru. Nelegiuirile comise fără ruşine pe plan internaţional, ca şi răul şi păcatul în care oamenii se tăvălesc din ce în ce mai mult şi în mod deschis în viaţa lor, toate acestea cer în mod normal o încheiere a socotelilor de la urmă. Şi noi, cei credincioşi, suntem chemaţi să slujim lui Dumnezeu în astfel de împrejurări !

Dumnezeu a înviat pe Fiul Său dintre cei morţi pentru ca slujirea noastră să se împlinească în puterea învierii Lui şi astfel să beneficiem de autoritatea şi viaţa dumnezeiască a Unui Mântuitor înviat. Suntem înştiinţaţi de lucrurile care se vor întâmpla în curând. Pentru credincios va fi „scaunul de judecată a lui Hristos" - 1 Corinteni 3:10-15. Se va face atunci o triere între ceea ce este un formalism, o slujire cu buzele, şi slujirea pe care Dumnezeu o acceptă, pentru că ea este născută din părtăşia suferinţelor Domnului Hristos şi a renunţării de sine însuşi.

Lumea şi-a făcut alegerea. Dar lumea trebuie să ştie că singurul remediu al tuturor relelor în viaţa oamenilor este întoarcerea adevărată la Dumnezeu. Suntem noi întorşi la El cu adevărat ? Am întors noi spatele în mod hotărât la toate cerinţele vieţii proprii ? Dovedim noi că slujim în adevăr Dumnezeului Cel viu ? Aşteptăm noi cu adevărat pe Acela care va veni în curând cum spune Cuvântul lui Dumnezeu ? Iată nişte întrebări pe care trebie să ni le punem cu toată seriozitatea. Domnul Isus spune unora care pretindeau că au lucrat în Numele Lui: „Niciodată nu v-am cunoscut", sau nu v-am recunoscut ca fii ai Mei. Fie ca învierea Domnului Isus să fie pentru noi acea putere care să opereze în noi o adevărată întoarcere la Dumnezeu care să fie neapărat precedată de o adevărată şi adâncă pocăinţă. Domnul Hristos şi-a început lucrarea misionară pe pământ cu aceste cuvinte: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie." El vine curând. Eşti tu gata ?

14 IULIE

„Maria, deci, luând un litru cu parfum de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul capului ei.”

Ioan 12:3

Maria nu a venit ca să audă o predică, deşi Cel mai mare dintre învăţători era acolo. Scopul ei acum nu era de a sta la picioarele Lui ca să audă cuvântul Lui (Luca 10:39) oricât de binecuvântat şi necesar ar fi el. Ea nu a venit nici să-şi aducă cererile ei pe care El le cunoştea deja. A fost şi lucrul acesta, nu cu mult timp înainte când a căzut la picioarele Lui şi I-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu." Nu era deci acum intenţia ei de a-şi vărsa inima înaintea Lui. Ea nu a venit să întâlnească pe sfinţii scumpi care erau acolo, oricât de binecuvântată era această întâlnire care desigur se întâmpla des. Părtăşia cu ei nu era obiectivul ei acum.

Dar ea a venit la cel mai potrivit moment, când lumea îşi exprimase cea mai adâncă ură faţă de El. Da, ea a venit ca să-şi exprime adânca ei iubire care contrasta aşa de mult cu ura lumii şi să verse ce avea mai de preţ peste picioarele Aceluia a cărui dragoste i-a cucerit inima şi i-a ab­sorbit întreaga ei afecţiune. Ea nu s-a gândit la Simon leprosul, a trecut pe lângă ucenici, fratele ei care a fost înviat şi sora ei nu i-au oprit atenţia, ci numai la Domnul Isus se gândea, la El care i-a umplut sufletul; ochii ei erau la El; inima ei bătea, în adevăr, numai pentru El şi în adânca ei admiraţie şi adorare, a vărsat parfumul peste picioarele Lui şi I le-a şters cu părul capului ei. Ce neobişnuită exprimare a unei dragoste şi adorări faţă de Acela care singur este vrednic de toată dragostea şi adorarea noastră. Maria nu se gândea, desigur, la semnificaţia pe care a dat-o Domnul Isus, gestului ei, ea a făcut tot cea putut ca să-I arate cât de mult îl iubea şi cât de multă recunoştiinţă îi purta. Adorarea, cinstea, închinarea şi lauda au fost singurul ei gând şi aceasta în onoarea Aceluia care era totul pentru ea. Desigur, o astfel de închinare a fost cea mai înviorătoare pentru Domnul Isus înainte de suprema jertfă pe care o avea de adus la cruce.

Putem şi trebuie să preţuim strângerea noastră laolaltă, putem şi trebuie să preţuim Cuvântul pe care îl auzim, putem şi trebuie să preţuim legătura noastră frăţească şi prin toate acestea, fară-ndoială să-L cinstim pe Domnul Isus Hristos, dar mai presus de orice, este bine să avem starea de suflet pe care a avut-o Maria faţă de „Domnul ei." Ea a iubit mult pentru că i s-a iertat mult. Trebuie ca gândurile şi inimile noastre să fie în cer unde este Domnul şi Prietenul nostru.

15 IULIE

„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne conduce tot­deauna în carul lui de biruinţă în Hristos." 2 Corinteni 2:14

Un tânăr s-a dus o dată la un bătrân credincios şi l-a rugat să se roage pentru el, spunându-i: „Mă găsesc mereu într-o stare de nerăbdare. Aţi vrea, vă rog, să vă rugaţi pentru mine ca să fiu mai răbdător ? Bătrânul a fost de acord şi au îngenunchiat împreună, iar omul lui Dumnezeu a început să se roage: „Doamne, trimite-i acestui tânăr necaz de dimineaţă, trimite-i necaz şi după amiază..." Tânărul i-a dat cu cotul şi i-a spus: „Nu, nu necaz, ci răbdare!". Dar bătrânul i-a spus: „necazul este acela care lucrează răbdare!" Dacă vrei să cunoşti răbdarea, trebuie să ai necaz. Dacă vrei să cunoşti biruinţa, trebuie să ai luptă; este ridicol ca cineva să vorbească de biruinţă fără să fi fost vreodată în luptă. Trebuie să fii pregătit să intri în arenă cu Domnul Isus Hristos însuşi şi El te va învăţa cum să lupţi şi cum să câştigi biruinţa zi după zi, dar te avertizez că va trebui să fii pregătit să plăteşti preţul. Nimeni nu poate să aibă bucuria unei biruinţe fără să plătească un preţ. Exemplul perfect îl avem în Domnul Isus. Numai o persoană răstignită poate avea părtăşie cu un Domn răstignit. Domnul Hristos a câştigat o minunată biruinţă pe drumul Crucii. Deci numai pe drumul Crucii, tu şi eu putem experimenta biruinţa." Da, acesta este preţul: răstignirea eului, a vieţii proprii, lepădarea de sine şi mersul pe urmele paşilor Dom­nului Isus, căci numai de la El putem, învăţa totul. Ce răbdare a manife­stat El totdeauna când a fost pe pământ în învinuiri, în insulte şi dispreţ, El a păstrat mereu acelaşi calm şi răbdare dumnezeiască şi plină de dem­nitate. „Când era insultat, nu răspundea cu insulte, când suferea nu ameninţa, ci se încredinţa în mâinile Celui care judecă drept." - 1 Petru 2:23

Dar chiar şi acum când este în cer şi nu mai este obiectul hărţuielilor oamenilor, El îşi continuă excercitarea răbdării Lui faţă de noi care îl supărăm atât de des. Dragostea nespusă pe care o are pentru noi este sursa îndelungei Lui răbdări faţă de noi. Am învăţat şi noi de la El răbdarea adevărată ?

„Răbdarea cere o totală încredere în Dumnezeu în timp ce îşi face lucrarea ei. Noi trebuie s-o urmăm, nu să mergem înaintea ei. Dacă răbdarea îşi face lucrarea desăvârşită, în sufletele noastre renaşte primăvara." - J.N.D.