1 iulie „De aceea mă deprind să am totdeauna o conştiinţă fără vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Fapt. Ap. 24: 16

10 IULIE

„Cine va căuta să-şi scape (salveze) viaţa o va pierde şi cine o va pierde o va păstra." Luca 17:33

„Cuvintele acestea, spuse de Domnul Isus, se referă la Ierusalim a cărei grijă era de a scăpa de judecată... împotriva lui, pentru că L-a respins. Atunci ar fi mai bine să piardă tot, chiar viaţa, mai degrabă decât să se unească cineva cu aceia care aveau să fie judecaţi." (Darby) Pentru noi însă, cei credincioşi, cuvintele acestea au un înţeles mult mai adânc. Nu stă, în nici un caz în puterea unui credincios să-şi salveze viaţa, nici să şi-o piardă, nici să-o păstreze, astfel harul n-ar mai fi har. Sensul, pentru noi, al acestor cuvinte, este de a înţelege să ne purtăm la înălţimea chemării pe care am primit-o. Dacă un copil al lui Dum­nezeu încearcă să-şi scape viaţa de incovenienţele unei vieţi cu adevărat creştine - şi câte sunt ca: evitarea prigonirii, a batjocorei, a ruşinii de oameni, a pierderilor materiale, etc. - el îşi va pierde viaţa de biruinţă şi posibilitatea de a slăvi pe Domnul Isus, de a avea o scumpă legătură cu El. Ce pierdere enormă! Dar a pierde viaţa, zi după zi, pentru El renunţând la noi înşine, ceas după ceas, urmându-L oriunde ne conduce El şi în orice situaţie, oricât ne-ar costa, aceasta este într-adevăr, nu o pierdere, ci un mare câştig. Căci noi suntem chemaţi să-l urmăm în felul acesta, nu ca nişte mercenari, ci din dragoste pentru El care nu Şi-a scăpat viaţa Lui de la moarte, pentru ca S-o scape pe a noastră de la pierzare şi chin veşnic. În măsura în care vom renunţa la noi înşine, pierzîndu-ne felul de viaţă inutil şi fără nici o slavă, pentru Domnul nostru, vom descoperi că abia atunci am regăsit-o; da, o viaţă abundentă în Har şi mai ales în părtăşia noastră cu El. Când viaţa noastră va fi cu adevărat dăruită Lui, când vom fi conştienţi de a face orice sacrificiu pe care ni l-ar cere El, mai ales viaţa proprie, atunci se deschide între noi şi Mântuitorul nostru, un curent de legătură nebănuit de minunat care se va arăta în viaţa noastră, atunci ne vom regăsi şi viaţa de aici de pe pământ, nu numai aceea de mai târziu din cer. Şi câtă nevoie avem să ne regăsim această adevărată viaţă aici, recâştigând în acelaşi timp, vremea pe care am pierdut-o, chiar ca credincioşi, pentru atâtea lucruri şi activi­tăţi fără nici o valoare în lumina veşniciei! Ne vom regăsi deci viata aici, pe pământ, prin fiecare act prin care Domnul Isus este slăvit, măcar de acum înainte. A ne pierde deci viaţa în contextul acestui verset, nu numai că nu este o pierdere, chiar dacă într-adevăr, am pierdut rude, prieteni, poziţii sociale, bunuri materiale şi orice ar mai fi faptul că le-am pierdut pentru Scumpul nostru Mântuitor, este pentru noi cel mai mare câştig. „Cu cât un creştin se află legat de lume, cu atât mai mult are de pierdut şi de suferit. El nu se poate bucura aici cu lumea care a omorât pe Domnul lui.

11 IULIE

„De atunci, mulţi din ucenicii Lui, s-au retras şi nu mai umblau cu El." Ioan 6:66

Credinciosul devotat şi stăruitor nu este scutit de piedici, ispite şi atracţii de tot felul, dar el le biruieşte prin credinţă în Omul care a biruit orice situaţie prin ascultarea şi dependenţa de Tatăl său. Creştinul su­perficial însă, chiar dacă nu le poate birui, el nu renunţă totuşi la creş­tinismul lui cu numele exterior, ci pur şi simplu, se retrage şi nu mai merge cu Domnul. El leapădă astfel chemarea pe care şi-a însuşit-o la început, pentru ca să urmeze pe o cale mai largă şi să aleagă o viaţă mai uşoară. Şi totuşi, slava credinciosului adevărat este de a purta dispreţul Domnului său şi de a împărtăşi ocara Sa, pe când creştinul cu numele le evită. Când un astfel de creştin abandonează drumul strâmt şi drept, nu devine neapărat un necredincios, dar caută să meargă pe un drum alăturat, el renunţă la cele două condiţii pe care Domnul Isus le cere acelora care vor să meargă după El: să se lepede de sine şi să-şi ia crucea. Cauzele cele mai obişnuite ale acestei abandonări sunt:

Viaţa proprie, egoistă, fără simţul răspunderii pe care o avem ca creştini; în ea se găseşte totdeauna terenul propice pentru tot felul de necredincioşii faţă de adevăr, de neascultări faţă de Dumnezeu şi apoi urmează o retragere, la început aproape neobservată, dar care încetul cu încetul devine o robie vizibilă sau ascunsă. Ce uşor ne putem lăsa să alunecăm pe un drum mai larg, într-o viaţă mai lejeră. Curentul de care ne-am lăsat prinşi sfârşeşte prin a ne lua cu totul şi a ne face inutili pentru Dumnezeu iar „în ziua aceea": paie, fân, trestie !

A doua cauză este că am încetat să mai veghem asupra pericolelor, chemărilor lumii, asupra influeneţelor din afară, am părăsit grija ca „nimeni să nu ne ia cununa". Drumul este în adevăr strâmt; lângă viaţa Duhului nu este loc pentru viaţa proprie. Drumul este îngust; nu se poate să pretinzi adevărul şi să-l trâmbiţezi făcând totuşi în viaţă com­promisuri cu lumea şi cu păcatul. Şi dacă cineva este pe punctul de a se îndepărta, de a se retrage, ca acei ucenici şi a nu mai umbla cu Domnul Isus, să se oprească şi să-şi mărturisească starea înaintea lui Dumnezeu, înainte de a fi prea târziu, ajungând să piardă favoarea de a trăi şi lucra pentru El şi să-şi piardă cununa şi orice răsplată. Cât despre un astfel de om, dacă a fost născut din nou, va fi mântuit, dar ca prin foc. Şi focul în Scriptură închipuie judecata lui Dumnezeu. Domnul să ne ajute să nu ajungem aici!

12 IULIE

„îţi voi da comorile întunerecului şi bogăţii ascunse în locuri tăinuite, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume." Isaia 45:3

Copil al lui Dumnezeu care faci voia Lui şi cauţi slava Sa, şi care nu poţi înţelege ce ţi se întâmplă acum, nu te alarma, aşteaptă şi vei vedea izbăvirea Lui. Domnul a zis odinioară: „Ce fac Eu tu nu pricepi acum dar vei înţelege după aceea." - Ioan 13:7

Ţi se pare că întunerecul care te înconjoară este de nepătruns şi prea dens pentru a putea vedea lumina, dar să ai curaj; chiar din întunerecul acesta, Dumnezeu, va face să iasă comori pentru tine. Vei fi îmbogăţit cu El însuşi şi binecuvântat cu dragostea Lui nemărginită. „Cine dintre voi se teme de Domnul, care ascultă glasul Slujitorului Său ? Cine umblă în întunerec şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se sprijine pe Dumnezeul lui." Isaia 50:10

Dumnezeu îşi are planurile Sale. El ştie să conducă pe ai Săi pe un drum pe care ei nu-l cunosc, dar ce este necunoscut pentru ei, Lui Îi este cunoscut. El este Acela care va avea ultimul cuvânt, chiar dacă se pare că vrăjmaşul triumfă acum; nu este El Începutul şi Sfârşitul ? Dumnezeu a ascuns pentru noi bogăţii nespuse în acest întunerec trecător şi ni le va descoperi la timpul Său. El are cheia pentru ieşirea din închisoarea întunecoasă a necazurilor de orice fel. El este Acela care le controlează şi le stăpâneşte, El Supremul Stăpân. Să nu ne îndoim de El, să aşteptăm cu încredere; să ştim să deosebim glasul Lui de Tată care ne îndeamnă să răbdăm şi să nu ne clătinam, căci este scris: „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric". - Psalmul 58:10

Dumnezeu are în vedere sfinţirea şi educarea noastră. El vrea să trecem prin această şcoală necunoscută şi plină de temeri cu scopul de a ne disciplina ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui şi posesorii „bogăţiilor nepătrunse a lui Hristos."

Poate că cineva va zice în sinea lui: „e uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune."; e uşor să dai sfaturi dacă n-ai trecut pe drumul meu, dar cel ce scrie rândurile aceastea trece printr-o perioadă de întunerec, de mai bine de şasesprezece ani, nu un întunerec moral sau spiritual, ci necazuri care ne silesc să atârnăm numai de îndurarea Lui şi să trăim de la o zi la alta numai prin Har. Nu, nu trebuie să deznădăjduim, ci să ne punem toată nădejdea în Dumnezeul oricărei îndurări căci, întunerecul se împrăştie şi lumina adevărată chiar străluceşte acum. „Domnul Isus este lumina noastră."