1 iulie „De aceea mă deprind să am totdeauna o conştiinţă fără vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Fapt. Ap. 24: 16

25 IULIE

„Pavel, rob al lui Isus Hristos." Romani 1:1

Iată un cuvânt care se pare că şi astăzi ca întodeauna are un sens negativ şi urât, deşi el are două înţelesuri total deosebite. Cuvântul de rob implică neapărat şi noţiunea de stăpân şi din pricina aceasta poate avea fie un înţeles pozitiv, bun, fie unul negativ, rău. De la prima până la ultima carte a Bibliei întâlnim acest cuvânt în ambele aspecte. Robul Meu Avraam, robul Meu Moise, robul Tău David, robii Mei proorocii, ROBUL MEU pe care-l sprijinesc, (Domnul Isus) şi multe alte locuri. În adevăr, este mai mult decât pozitiv de a fi robul lui Dumnezeu, de a avea un Stăpân atât de măreţ şi bun şi de a-I sluji cu cinste. Dar Scriptura ne vorbeşte şi de robi netrebnici, de robi care au ştiut voia stăpânului lor şi n-au făcut-o (Luca 12-47). Vai de soarta lor! Versetul de care ne ocupăm azi vorbeşte de înalta stare de a fi robi ai Domnului Isus Hristos. S-ar părea un paradox şi totuşi este cu adevărat minunat, o cinste, o favoare de a fi robul unui astfel de Stăpân care, El însuşi este Robul lui Dumnezeu (Isaia 42:1), iar când a fost pe pământ a fost „ca Unul care slujeşte."

Robi ai lui Isus Hristos, purtând astăzi crucea Lui şi trăind în dis­preţul lepădării Lui... Ne dăm noi seama că în lume sunt doi stăpânitori ai sufletelor oemenilor ? Unul este Satan, uzurpatorul, celălalt este Domnul Isus, care a venit în lume, nu numai să ne mântuiască, ci să facă din robii Lui, nişte eliberaţi de sub puterea vechiului stăpân, Satan, pentru a-I sluji Lui, ca martori şi lucrători.

Robi ai lui Isus Hristos. Înfăţişarea lor nu are nimic care să placă, aşa cum a fost a Domnului lor (Isaia 53:2). Dar în ochii Lui, robii Lui au acum acea frumuseţe a asemănării cu El când era pe pământ, înfăţişare care, prin slujirea şi dăruirea de sine, avea ca rezultat mişcarea celor mai împietrite inimi şi deschiderea lor pentru primirea Domnului Isus ca Mântuitor. Şi cei care sunt acum robii lumii, vor dori să-şi schimbe stăpânul. Dar frumuseţea înfăţişării noastre ca robi ai Lui, aici pe pământ în asemănarea cu El, va fi înlocuită mai târziu cu asemănarea noastră cu Domnul Isus în slavă.

Robi ai lui Isus Hristos. Termenul acesta, poziţia şi cinstea aceasta aparţine unei alte lumi decât cea de acum, ea vine din Locul Prea Sfânt, ea aparţine veşniciei, căci atunci, robii lui Isus Hristos vor fi ridicaţi la rangul de împăraţi şi preoţi şi, care în locul suferinţelor pentru El, vor primi o coroană. Iubiţi cititori ai acestei foi simple, îngăduiţi-mi să vă întreb: „Ai cui robi sunteţi ? Biblia ne spune: .... sunteţi robii aceluia de care ascultaţi..." - Romani 6:16. Cine este stăpânul vostru? Dacă este Domnul Isus, slujiţi-I Lui cu abnegaţie, dar amintiţi-vă că nu putem sluji la doi stăpâni, şi lui Dumnezeu şi lui Satan. Dar dacă pânâ acum aţi slujit sub asuprirea celuilalt stăpân, părăsiţi-l îndală, dăruiţi-vă inima adevăratului Stăpân care a plătit ca preţ, pentru voi, chiar cu propriul Său sânge.

26 IULIE

„El ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi... ne-a predestinat ca să fim înfiaţi prin Isus Hristos." Efeseni 1:4,5

Aceste două cuvinte „ales mai dinainte" şi „predestinat", au în sub­stanţa lor acelaşi înţeles, fiind folosite în Biblie în mod alternativ. Ele împreună constituiesc unul din cele mai dificile subiecte din toată Scrip­tura pe care vom căuta cu multă grijă să le examinăm cu ajutorul Duhului Sfânt care le-a dictat. Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile mai dinainte şi fiind Suveran în toate acţiunile Sale, a făcut „din veşnicie" un plan cu privire la noi. Cuvântul de alegere se referă deci la suverana Sa alegere a anumitor persoane pentru a le mântui......De la început, Dumnezeu v-a ales pentru mântuire în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului" (2 Tesaloniceni 2:13). „Aleşi după cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu." (1 Petru 1:2). Predestinare se referă la hotărârea lui Dumnezeu ca, aceia pe care i-a ales să fie mântuiţi, să primească în continuare o binecuvântare şi mai înaltă de a deveni fii Lui şi în consecinţă, de-a primi moştenirea Lui. Dumnezeu ar fi putut foarte bine să ne aleagă ca să fim scăpaţi de pedeapsa veşnică şi să trăim totdeauna ca robi ai Lui. Desigur noi am fi bucuroşi şi pentru atât de mult. Dar în suverana Lui dragoste, „după buna plăcere a voii Sale", El ne-a adus într-o mai înaltă şi mai apropiată poziţie faţă de El însuşi „rânduindu-ne mai de dinainte pentru înfiere" (versetul 5) sau aducându-ne în starea de fii ai Săi. Astfel predestinarea are acest sens specific de filiaţiune, dat acelora care cred şi a căror credinţa este tot datorită Harului Său (Efeseni 2:8). Deci, predestinarea şi Harul, aceste două elemente, sunt indisolubil legate, fiind de fapt un singur lucru; marea iubire a Tatălui nostru faţă de nişte bieţi păcătoşi pe care i-a răscumpărat prin credinţa în sângele Domnului Isus vărsat pentru noi. Sângele Domnului Hristos, este deci al treilea element care le încheagă pe celelalte două. Dar Duhul Sfânt merge şi mai departe şi la Romani 8:29, găsim că Dumnezeu ne-a predestinat „să fim asemenea chipului Fiului Său". Gândurile lui Dumnezeu cu privire la noi şi dorinţele Lui pentru noi sunt atât de înalte încât El nu numai că vrea să fim fii Săi, dar să fim şi asemenea chipului Fiului Său. Niciuna din toate făpturile slăvite din cer: „fii lui Dumnezeu" (care ar fi aceia? Geneza 6:2; Iov 1:6; 38:7; Psalmul 89:7) sau „oştirea cerurilor" (1 Împăraţi 22:19); sau „domniile şi stăpânirile" peste care Domnul Isus este „Capul" (Coloseni 2:10), sau îngerii, serafimii şi heruvimii, despre nici unul din toţi aceştia nu ni se spune că vor fi asemenea chipului Fiului slăvit, al lui Dumnezeu cum, vom fi noi, nişte păcătoşi care am fi fost pierduţi fără Harul Alegerii şi Predestinării noastre.

„Doamne ! Cine poate să priceapă lucrarea slăvită a Suveranităţii îndurării Tale faţă de nişte fiinţe absolut fără nici un merit, ci dimpotrivă care merită osândă veşnică." „Fiindcă i-a iubit pe ai Săi, i-a iubit până la capăt".

27 IULIE

„Vă spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri."

Matei 18:19

Dacă doi, numai doi ! Totuşi ei erau doisprezece care înconjurau şi urmau pe Domnul lor. Şi cu o altă ocazie, El a trimis să propovăduiască şaptezeci. Şi era numeroasă mulţimea acelora care se numeau ucenicii Săi.

Dar evanghelistul Matei, dezvăluie tragedia respingerii Lui de către oameni şi trădarea alor Săi, pentru interese personale. Domnul ştia cât valorează ucenicii Lui dragi. El cunoştea atunci, ca şi acum, ambiţiile lor, slăbiciunile lor, greutatea de a se înţelege între ei. El ştia de ce vorbea de „doi". Dar pentru împlinirea planurilor Lui, El avea nevoie de aceşti doi care să fie de acord, să se învoiască. Deci, El precizează că doi credincioşi, cu adevărat de acord şi într-o legătură neumbrită cu Tatăl ceresc, pot declanşa în lumea aceasta intervenţia Lui puternică în orice situaţie.Aceşti doi, care se învoiesc, nu se separă în rugăciune pentru inte­rese egoiste sau de un interes personal. Nu, ci este vorba de două inimi în care Dumnezeu a pus gândul Său, interesul Său, şi în care El a pus o sarcină care trebuie dusă la capăt. Această învoire pune deoparte orice lucru personal care nu urmăreşte slava Lui. Este vorba deci de Dum­nezeu, de lucrarea Lui în lume, de cinstea Lui printre ai Săi. Numai interesele veşnice, dumnezeieşti, îi insuflă. Este vrednic de observat că Domnul Isus spune cuvintele acestea în mijlocul unei discuţii, şi aceasta nu întâmplător, discuţie din care trei gânduri de seamă ies în evidenţă.

1) Iertarea fratelui care ţi-a greşit dacă te ascultă când l-ai mustrat şi aici Domnul Isus implică şi Biserica, ea fiind mediatorul între fraţi. Hotărârea Bisericii însă, nu afectează relaţia unui suflet cu Dumnezeu ci este numai o acţiune administrativă în disciplină.

2) Prezenţa cu adevărat a Domnului Isus în mijlocul a doi sau trei adunaţi în numele Lui şi numai această prezenţă dă autoritatea Bisericii de a lega sau dezlega un lucru pe pământ. În greceşte, ca şi în englezeşte, verbul „a se aduna" este legat de adverbul „împreună" şi aceasta nu este un pleonasm, ci o întărire a faptului că cei ce se adună să nu fie numai cu trupul, ci şi cu inima. Oare aşa este ?

3) Consecinţa teribilă a duhului de neiertare. (versetul 35)

Să ne amintim de pilda pe care a dat-o Domnul Isus despre cei doi datornici. Unul din ei avea un duh de neiertare şi nerecunoştinţa. Rezultatul acestui duh de neiertare, nu numai că împiedică hotărât răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune, dar atrage după sine consecinţe teribile.

28 IULIE

„însă nădejdea aceasta nu înşeală." Romani 5:5

Pentru cei ce au această nădejde, este totdeauna o uşă deschisă către orice dorinţă bună şi chiar „împotriva oricărei nădejdi" (Romani 4:18), este un drum croit în ciuda greutăţilor, un viitor asigurat cu toate sfidările vrăjmaşului. Nădejdea aceasta este expresia puterii învierii, este izvorâtă din ea şi vine din cer. Este o plantă care încolţeşte într-un sol anumit şi într-un climat anumit: climatul împrejurărilor potrivnice şi solul greutăţilor de tot felul şi al luptelor care nu vor înceta până la plecarea noastră de aici.

Nădejdea care nu înşală supravieţuieşte când totul se năruie. Ea îşi adânceste rădăcinile în terenul solid al crucii fără de care nici credinţa nici nădejdea n-ar exista. Orice se întâmplă în lume şi în viaţă, acela care are această nădejde ştie că Dumnezeu este credincios şi că totul lucrează spre binele său. El este izbăvit de vederi mărginite, de scopuri egoiste, şi de iubirea de sine. Cunoaştem noi această revărsare a puterii învierii în viaţa noastră ? Duhul Sfânt ne-a fost dat pentru ca ea să ne fie trans­misă. Acceptaţi ca El să excludă din inimile voastre tot ce nu este de la El şi nădejdea aceasta va creşte în voi şi veţi realiza că ea nu înşeală pe acela care o stăpâneşte şi care este stăpânit de ea ! Nădejdea aceasta care nu înşeală va aduce în viaţa voastră marele torent al iubirii Domnului Hristos, care s-a dat în întregime pe El însuşi, pentru ca şi noi să învăţam să ne dăruim Lui pe noi înşine, fără rezerve şi ca urmare, viaţa noastră se va dărui altora, fără condiţii şi cu o râvnă adevărată pentru mântuirea sufletelor, cât şi pentru nevoile de orice fel ale sfinţilor şi ale adunării. Această schimbare se poate face în voi chiar acum. Este vorba de o hotărâre de luat: să vă dăruiţi în totul... şi dragostea lui Dumnezeu va fi turnată în inima voastră împreună cu Duhul învierii. O inimă, căreia Duhul lui Dumnezeu îi transmite nădejdea care nu înşală, este ca roua care vine de sus şi care este dătătoare de viaţă (Isaia 26:19) „este ca roua Hermonului,... căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie." (Psalmii 133:3). În lupta vieţii, în greutăţi şi împrejurări potrivnice, această rouă de sus, nădejdea care nu înşeală, va dovedi că Dumnezeu este credincios; El „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa,..." - (Romani 15:13).

29 IULIE

„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede." Romani 1:16

Nişte misionari creştini s-au dus să vestească Evanghelia în Groen­landa, unde locuitorii erau tare sălbatici şi înapoiaţi. 'Ei au început să înveţe pe groenlandezi lucrurile de căpătenie ale credinţei, începând cu cunoaşterea despre Dumnezeu. Dar ei nu înţelegeau şi de la o vreme s-au hotărât să omoare pe misionari. Câţiva din ei au năvălit în casa unuia dintre misionari pe care l-au găsit scriind o carte.

- „Ce este asta ?" a întrebat şeful lor.

- „O carte" răspunse misionarul.

- „Ce este aia „carte" ? întrebă din nou căpătenia lor.

- „Carte este un lucru care vorbeşte".

- „Ia fă-o să vorbească".

Atunci misionarul a început să citească de la Matei, capitolele 26 şi 27 pe care tocmai le isprăvise de tradus în limba groenlandeză. Cele citite, despre răstignirea Domnului Isus, i-au zdrobit inima căpeteniei groenlandeze, care a crezut în Domnul Isus chiar pe loc. De atunci, o mare trezire creştină s-a făcut în Groenlanda. Ce n-a făcut munca îndelungată cu alte lucruri, a făcut citirea despre suferinţele Domnului Isus.

Citiţi Biblia cu interes, căci în adevăr ea are puterea de a zdrobi inima, dar în acelaşi timp, de a o şi mângâia nespus. Biblia este singura carte din lume care nu flatează pe om, ci îl arată aşa cum este: un păcătos pierdut, dar tot Biblia îl descoperă pe Domnul Isus în toată frumuseţea, bunătatea, gingăşia, slava şi puterea Sa, îl descoperă ca pe Acela care a venit să-l ridice pe păcătosul pierdut, făcând din el un păcătos iertat şi fericit, un copil al lui Dumnezeu.Da, Biblia sau Cuvântul lui Dumnezeu este Cartea cărţilor, este cu adevărat puterea lui Dumnezeu pe care oamenii nu au putut s-o nimicească. Cineva spunea într-o revistă străină, că împotriva Bibliei s-au scris de-a lungul anilor atâtea cărţi încât, dacă ar fi posibil să se strângă împreună, ar face un deal de cărţi. Ele toate au dispărut, dar Biblia a rămas în picioare, traversând veacurile şi câştigând suflete cu milioanele, schimbându-le viaţa din temelie şi făcând din ei oameni cu totul noi. Biblia este singura carte din lume care a fost tradusă în peste 1500 de limbi şi dialecte. „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, judecă gândurile şi intenţiile inimii." - Evrei 4:12.

30 IULIE

„În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe... Eu Mă duc să vă pregătesc un loc." Ioan 14:2

Locul pe care S-a dus Domnul Isus să ni-L pregătească este locul pe care L-a avut şi îl are ca Fiu. El S-a dus deci acasă la El să ne pregătească acel loc. Ce binecuvântare nespusă! Să ne gândim cum poate să arate o casă care este potrivită cu dorinţa inimii Lui. Apoi spune: „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi." Nu vă voi chema sus, ci „Eu voi veni." Ce iubire mişcătoare care ar trebui să ne umilească! Deşi El acum S-a aşezat pe tronul Tatălui Său, îl va lăsa pentru puţin, ca să vină personal să ne ia şi să ne ducă chiar în casa Tatălui. Dragostea Lui pentru noi este atât de adâncă, încât El nu este satisfăcut dacă nu vine El însuşi ca să ne ia. El nu va trimite după noi pe vreunul din arhanghelii din cer, ci venirea Lui personală ca să ne iasă înainte, este expresia cea mai duioasă a dragostei adorabilului nostru Mântuitor. Şi faptul acesta ne arată, în chipul cel mai strălucitor, interesul pe care îl are pentru preiubiţii Lui. De aceea inima noastră este şi mai mult atrasă spre El. Fără-ndoială, este o binecuvântare nespusă pentru noi, căci prin aceasta El arată în faţa întregului Univers, cât de mult ne preţuieşte. Este cea mai mare revelaţie. Aceasta este sigura nădejde a Bisericii că El va veni din nou ca să ne ia cu El, fiind dezbrăcaţi de trupul acesta şi îmbrăcaţi cu trup slăvit asemănător Lui căci „vom fi ca El pentru că îl vom vedea aşa cum este.’’ Adevărul acesta nu trebuie numai să fie păstrat cu toată credinţa, dar el este esenţial pentru viaţa de fiecare zi a celui credincios. Dacă îl aştept pe Domnul Isus, cu acel dor fierbinte, n-am să doresc să fiu într-un loc sau într-o stare care nu I-ar place Lui. Eu deci trebuie să resping tot ce nu i-ar place Lui sau L-ar dezonora pe Domnul meu. Noi aşteptăm pe Acela care ne doreşte şi care a făcut totul ca să ne poată avea cu El pentru toată veşnicia. Aceasta este dorinţa inimii Lui. Nu casa splendidă pe care ne-a pregătit-o acolo sus, nu frumuseţea şi fericirea, pe care nici cea mai iscusită limbă omenească nu le poate descrie, ci Persoana însăşi a Domnului nostru Isus Hristos şi prezenţa noastră veşnică împreună cu El, iată fericita noastră nădejde. Cum ar trebui să fie viaţa noastră aici pe pământ, dacă am privi-o în lumina aces­tei stări glorioase care ne aşteaptă! Trebuie ca gândurile şi inimile noastre să fie acolo unde este Domnul, Fratele şi Prietenul nostru. Hris­tos răstignit şi Hristos nădejdea noastră sunt cele două centre în jurul cărora trebuie să graviteze întreaga noastră viaţă. Fie ca nădejdea noastră fericită să ne dezlipească inima de pământ şi să ne-o lipească de cer, de Tine Doamne Isuse !

31 IULIE

„Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt." Iuda 20

Când Moise îşi lăsa mâinile în jos, toată armata lui Israel era învinsă; când şi le ridica, ea era biruitoare. Când Biserica era unită ca să se roage pentru Petru, Dumnezeu a făcut minunea şi l-a scos din închisoare. In toată Biblia avem dovada că Dumnezeu aude rugăciunea copiilor Săi şi le răspunde. Şi nu numai că El ascultă, dar El aşteaptă ca să venim la El că să-I adresăm tot felul de rugăciuni şi cereri, după nevoile pe care le avem. Caracterizează rugăciunea viaţa noastră de credincios ?

La Ghetsimani ucenicii dormeau în loc să vegheze şi să se roage cu Domnul. Şi venind la ei, le spune: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine ?" De câte ori ar putea să ne reproşeze şi nouă acelaşi lucru! Un ceas, ce este aceasta în faţa suferinţelor omenirii şi a durerii şi nenorocirilor ei profunde? Şi totuşi cu greu punem deoparte o oră pentru El! Ne este mult mai uşor să participăm la vreo activitate care, chiar dacă nu este vinovată în ea însăşi, nu însemnează însă nimic pentru Dumnezeu. Ba putem să consumăm mai mult decât o oră pentru ac­tivităţi religioase în loc să veghem un ceas împreună cu El. O, această sfântă asociere „împreună cu El." Câte nevoi, sunt în jurul nostru! Suflete care merg cu grămada spre pierzare, spitalele pline de bolnavi, suferinţe de tot felul, fizice şi sufleteşti, un viitor întunecos şi ameninţă­tor, iată numai câteva din multe pricini care reclamă cu stăruinţă rugăciunile noastre. Când ne vom uita pe noi înşine şi vom trece dincolo de orizontul mărginit şi egoist al rugăciunilor noastre? Una din legile Duhului de viaţă este că trebuie să ne rugăm unii pentru alţii. Dar motivul pentru care ne rugăm atât de puţin este pentru că nu iubim. O rugăciune care nu este născută din iubire pentru alţii, nu este decât o formă goală. Fiind prea ocupaţi de noi înşine, am devenit insensibili la nevoile altora şi apoi dacă îi judecăm şi îi criticăm pe oamneni ne este imposibil să ne mai rugăm pentru ei. Câte lucruri ar avea Domnul Isus să osândească şi să critice în noi, şi totuşi El în fiecare zi, fără excepţie, mijloceşte pentru noi. Chiar dacă, am avea motiv să ne plângem de fraţii sau surorile noastre, îi privim cu totul diferit când suntem pe genunchi. Şi însuşi faptul că ne rugăm pentru ei, ne ajută mult ca să-i iubim.Dumnezeu să ne izbăvească de rugăciunile anemice, formale fără putere, fiindcă sunt fără dragoste şi să ne dea numai rugăciunea aceea care este inspirată de Duhul Sfânt aşa cum ne spune şi textul nostru. Dar să nu uităm că nu trebuie să-L întristăm ca să poată „să mijlocească pentru noi cu suspine negrăite." - Romani 8:26