Al bisericii ortodoxe romane
Yüklə 3,94 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Penticostalii
- Darbiştii sau Fraţii
- Biserica ş inţei creştine
- Biserica Unitariană
- Culte şi denominaţiuni creştine apărute în lumea anglo-saxonă "
- Worship ol
- Cultul şi viaţa religioasă în protestantism
Irvingienii sau Biserica nouă catolică-apostolică îşi trage numek1 de la pastorul scoţian Eduard Irving (1792—1834), care, din 1822, a pre-j dicat în Capela caledoniană din Londra. în 1827, s-a despărţit de puri tani şi a fondat Biserica irvingiană, în care predomină învăţătura esha- tologică cu credinţa lor despre apropiata venire a lui Hristos. Biserica irvingiană şi-a reconstituit ierarhia, cum pretind ei, după modelul pri mului secol al creştinismului : cu profeţi, apostoli, evanghelişti şi păs tori. Ei predică înnoirea Bisericii, după modelul apostolic, cu harisme şi vorbirea în limbi (glosolalie). Cultul lor se aseamănă cu al Bisericii| Anglicane. Astăzi numărul lor a scăzut. Penticostalii care se mai numesc şi spiriţi sau, cum îşi spun ei, | Biserica lui Dumnezeu apostolică, au luat naştere în sînul baptiştilor, datorită predicatorului Carol Parham din Statele Unite, care a anunţat că la 3 ianuarie 1901 a avut loc a doua pogorîre a Duhului Sfînt peste f treisprezece persoane. Aderenţii săi şi-au luat numele de penticostali de la cuvîntul grec î = Cincizecime, întrucît ei pun pe primul plan credinţa că viaţa creştină cuprinde în mod necesar reactualizarea darurilor Sfîntu-lui Duh primite de Sfinţii Apostoli la sărbătoarea Cincizecimii, adică botezul Duhului Sfînt, însoţit de darul vorbirii în limbi (glosolalia) şi al vindecărilor minunate. 10 PERIOADA A ŞASEA E învăţătura penticostală stă în legătură cu practicile metodiste ale ^ologului englez John Wesley (1703—1791) referitoare la sfinţenie, care ;te concepută ca o experienţă personală a credinciosului. Cultul penticostal a luat fiinţă între 1904—1906, mai întîi în Sta-;le Unite, în Texas şi California, de unde s-a răspîndit în Ţara Galilor n Anglia), apoi în Norvegia, Germania şi alte ţări europene. In România, cultul penticostal a fost introdus prin 1910 de unii ro-iâni care s-au întors acasă din America, find apoi răspîndit şi susţinut 2 Pavel Budeanu din judeţul Arad. în 1947, penticostalii şi-au alcătuit şi publicat o mărturisire de cre-inţă, sub titlul : Scurtă expunere de credinţă a Bisericii lui Dumnezeu postolice (penticostale) din România, Arad, 1947. Penticostalii fac par-; din Federaţia reprezentativă a Cultelor evanghelice din România, vînd statutul lor de organizare. 10. Nazareii sau nazarinenii, numiţi şi pocăiţi, şi-au luat numele upă pretenţia lor că urmează pe Iisus Nazarineanul, nu numai în cu-inte ci şi în fapte, iar numele de pocăiţi pentru faptul că, după ei, po-âinţa este temelia mîntuirii. întemeietorii cultului nazarinean au fost ţesătorul elveţian (născut i Basel în 1778) Iacob Wirtz (1778—1858) şi predicatorul reformat amuel, fapt pentru care acesta a fost depus de Biserica reformată sau dvinistă din Elveţia. în Statele Unite ale Americii, Biserica nazarineană s-a format şi esprins din Biserica penticostală la Pilot Pont în statul Texas unde, itre 1907—1908, s-a înfiinţat ca atare sub numele : The Church of the azarene = Biserica nazarineană, numită şi Holiness Church of Christ -- Sfînta Biserică a lui Hristos. Nazarinenii învaţă că renaşterea spirituală este prima lucrare a ha-ilui Duhului Sfînt, iar sfinţirea este a doua lucrare a harului. Cred 3 a doua venire a lui Hristos este aproape. Atunci va avea lor învierea îorţilor şi judecata universală. Cred în mileniu ca adventiştii, ruseliştii penticostalii. Nu admit jurămîntul, nici folosirea armelor şi combat, îzboiul, fiind pacifişti convinşi. Interzic, de asemenea, folosirea băutu-lor alcoolice, tutunul, jocurile de noroc şi orice lucrare care nu con-ibuie la edificarea morală a credincioşilor. Structura interioară a Bisericii nazarinene este asemănătoare celei a isericii metodiste, avînd în frunte un superintendent, care are în sub-rdine păstori pentru parohii şi o Adunare generală numită, din 1907, he Penticostal Church of the Nazarene = Biserica penticostală nazari-eană. La titlul de «penticostală» au renunţat în 1919, rămînînd la ţiul de The Church of Nazarene = Biserica nazarineană, pe care i 1-a at pentru prima dată în 1906 la Glasgow, în Scoţia, pastorul George harpe. BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA î 11. Darbiştii sau Fraţii Ma Plymouth s-au constituit în 1827—182 in Irlanda, în sînul Bisericii anglicane, sub conducerea lui John Nelso Darby (1800—1882), după numele căruia s-au numit darbişti. Ei s-a stabilit apoi în portul Plymouth din Anglia, unde, pe lîngă denumin de darbişti, s-au numit şi Plymouth Brethren = Fraţii din Plymout Doctrina lor este o combinaţie de pietism şi calvinism, cu unele idei m lenariste. Din Anglia, darbiştii s-au răspîndit în Germania, Elveţi Olanda şi alte ţări. 12. Printre denominaţiunile religioase care practică ştiinţele ocul sau secrete se numără The Church of Christian Science =-- Biserica ş inţei creştine, întemeiată în Anglia, în 1870, de Mary Baker Edi (1821—1910). Aceasta pretindea că poate vindeca bolile trupeşti ca Iis Ilristos, printr-o ştiinţă deosebită, adică prin credinţă, rugăciune şi i vocarea numelui lui Hristos. Mai cunoscută este gruparea teosojilor şi a spiritiştilor. a. Teosofii. Numele teosofilor provine de la doctrina lor pe ce ei o numesc teosofie, adică înţelepciune divină. Teosofia modernă a apărut în 1875, în Statele Unite, ca o doctri despre cunoaşterea lui Dumnezeu pe căi oculte sau esoterice sau, ci pretind teosofii, pe căi mistice, prin revelaţia unei iluminări interioa Ea este un amestec bizar, contradictoriu, nebulos şi iraţional din ic religioase împrumutate din budism, hinduism şi din alte rituri ale i poarelor orientale. Propriu-zis, teosofia nu este o religie, ci un şist teoretic despre originea vieţii, despre moarte şi reîncarnare, deghi în pseudo-religie, care caută să cîştige îndeosebi pe intelectuali. Convingerea teosofilor este de a fi ajuns la adevăratul progres s ritual prin contopirea a trei factori : ştiinţa, religia şi filosofia, desj care pretind că în trecutul omenirii erau contopite între ele, form un singur sistem de gîndire. In acest mod, susţin ei, dacă oamenii ■primi cu toţii această învăţătură, s-ar ajunge la un progres adevărat omenirii, prin înfrăţirea universală. întemeietorul modern al teosofiei este colonelul englez Henry St Olcott (1832—1907), care înîlni, în 1874, într-un mediu de spiriti pe Elena Petrovna Blavatsky (1831—1891),,de origine rusă, şi împred plecară în Statele Unite, unde întemeiară, la New-York, în 1875, j cietatea teosofică, destinată să studieze ocultismul, esoterismul. sp tismul şi telepatia. Din Statele Unite au plecat în India pentru a răspîndi ideile teosofice. Acolo cunoscură un oarecare succes, încurajaţi de cercu engleze şi filoengleze. în 1882, ei au creat, lîngă rîul Adyar, aproape de Madras, cen mondial al Societăţii teosofice. în 1888, Elena Blavatsky a părăsit Ir pentru Londra, iar conducerea teosofilor o luă colonelul H. S. Ok  :are continuă propaganda teosofică. Profetul teosofilor deveni poetul ndian Krishnamurti, care a ţinut conferinţe şi în România, la Iaşi, n 1930.
în 1888, îmbrăţişa teosofia şi englezoaica Annie Besant (1847—1933), loţie de pastor englez, care, în 1891, a plecat în India şi acolo prelua 'onducerea teosofilor din 1907. La îndemnul lui Annie Besant, s-a creat în Franţa, în 1893, o franc-nasonerie feminină de inspiraţie teosofică. Printre germani, teosofia a fost răspîndită de austriacul Rudolf iteiner (1861—1925), care a renunţat la caracterul ei anticreştin şi a ondat propria sa societate «antroposofică» la Darnach şi un institut sosofic numit «Goetheanum», după numele celebrului poet german . W. Goethe (1749—1832). Societatea teosofică are acţiuni organizate i toată lumea, îndeosebi în Anglia, Statele Unite, India, Franţa, Italia, 'landa. Finlanda ş.a. Ideile învăţăturii teosofice sînt expuse de Elena P. BJavatsky în srtea sa Secret Doctrine = Doctrina secretă, apărută în 1888 şi pre-:urtată în 1968. în doctrina teosofică predomină ideea de karma, un >] de povară, un fel de cruce pe care omul trebuie să o poarte în mai lulte vieţi succesive pînă scapă de ea prin exerciţii speciale sau efor-iri speciale de-a lungul fiecărei vieţi, în cadrul reîncarnărilor succesive ire se produc tocmai în acest scop şi din această cauză şi care vor înceta nd se va ajunge, în cele din urmă, la eliminarea karmei şi la linişte splină. Teosofii admit reîncarnarea trupului de atîtea ori cît este ne-■sar pînă ce omul ajunge la perfecţiune prin unirea sufletelor într-un t unitar, în Dumnezeire. Starea aceasta este numită de ei Nirvana. care sufletul cunoaşte suprema fericire, idee pe care ei au împru-utat-o din Budism şi Hinduism. b. Spiritiştii. Se numesc astfel pentru că ei pretind că prin anu-ite experienţe se poate ajunge la comunicări cu spiritele sau sufletele arţilor. Originea lor e veche ca şi omenirea, încît nu poate fi vorba un întemeietor. Ca şi teosofii, ei sînt o grupare filosofico-mistică, înd o doctrină foarte îndepărtată de învăţătura creştină. Spiritismul modern îşi are originea în America de Nord, datorită mătorulul fapt : Prin 1846, au început să se audă la locuinţa unui tăţean numit Weckman, din orăşelul Hydesviile, statul New-York, ;te ciocănituri şi pocnituri misterioase în mobile, uşi, ferestre, pereţi, putînd afla cauza lor, el s-a mutat în altă locuinţă, iar în locul lui i mutat, în 1847, John Fox cu familia. Fenomenele cu ciocănituri şi :nituri continuară, iar cele trei fete ale familiei Fox au crezut că au -a face cu spiritul lui Carol Rey, fost locatar al acelei locuinţe, asa-at cu cinci ani în urmă şi îngropat în pivniţa casei. Ele se mută la w-York şi au devenit mediumi. între fenomenele spiritiste mai intră şi următoarele elemente : ma-ializarea spiritelor şi comunicarea lor cu cei vii prin scriere, prin srmediul unui mijlocitor înzestrat sau medium, vederea şi auzirea la distanţă, vorbirea în limbi necunoscute, cîntarea la diferite instru-nte muzicale, ghicirea în oglinzi sau alte obiecte, levitaţia sau ridi- BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA c Spiritismul are şi unele precepte morale, prin care recomandă i birea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Au şi un cult cu un anun ceremonial pe care-1 practică în şedinţele spiritiste. Din 1869, spiritism a luat o mare dezvoltare şi a trecut din America în ţările europene, î deosebi în Anglia, Franţa, Germania ş.a. Spiritiştii din România înfiinţat în Bucureşti, în 1931, Societatea spiritualistă din România. Biserica ortodoxă nu admite nici teosofia, nici spiritismul, ide: lor fiind socotite îndepărtare şi în multe privinţe contrare adevăra-învăţături a lui Iisus Hristos.
Unitarianismul şi-a făcut apariţia în diferite ţări europene ca : Ge mania, Anglia, Elveţia, Polonia şi în Principatul Transilvaniei. El e< o mişcare antitrinitară, apărută la limita protestantismului şi anglie nismului. Precursorii unitarianismului au fost : în Germania, M. Cellari (1499—1564), în Elveţia, teologul antitrinitar spaniol Mihail Serve (Şervet : 1511—1553), ars pe rug la Geneva, în 1553, din ordinul Calvin, în Transilvania, teologul Ferenc David (1510—1579), mort martir unitarian în 1579, în cetatea de la Deva, în Polonia Faust , cinius (1539—1604), originar din Siena, Italia. Unitarienii insistă, ca şi antitrinitarii din primele veacuri creşti] in secolele II—III, asupra «monarhiei» divine şi nu cred că Dumnez cel Unul are trei persoane : Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh. Unii atribuie Iisus Hristos un loc eminent în opera revelaţiei, dar alţii refuză să e mită dumnezeirea Lui. Despre Sfîntul Duh cred că este un dar al Dumnezeu. Prima comunitate «antitrinitară» în Transilvania s-a organizat urma hotărârii Dietei de la Turda din 1568, inspirată de pastorul Fere David, cînd a luat fiinţă Biserica reformată unitariană în Transilvan adoptînd ideile antitrinitare ale lui Faust Socinius. în Polonia, dator piemontezului antitrinitar Giorgio Blandrata, fizician italian refug în această ţară, a luat de asemenea fiinţă, de la jumătatea secolului XVI-lea, comunitatea antitrinitară polonă, pe care el a condus-o în 1558 şi 1563. Ca urmare a conferinţei de la Piotrkow din 1563, s-a organizat Polonia, la îndemnul teologului Gonesius, Biserica fraţilor din Poloi şi Lituania care au respins Treimea, numită şi Mica Biserică polone Faust Socinius din Siena a devenit teologul cel mai important unitarianismului în Polonia şi a condus «Mica Biserică poloneză» în anii 1579 şi 1604. De la numele acestuia, unitarienii au primit şi num-de socinieni. Opera teologică a lui Faust Socinius se oglindeşte în Ca hismul de la Racow, numit Catehismul racovian, din 1605.
D Unitarianismul luă dezvoltare în Transilvania, fiind popularizat de \ Melius, în disputa de la Alba Iulia (Gyulafehervar), din 1568. în 1600, Dieta de la Leczâlva a recunoscut drepturile «religiunii uni-ariene». La finele secolului al XVIII-lea, unitarienii din Transilvania au in-rat în comuniune cu unitarienii din Anglia şi Statele Unite. în Anglia, unitarianismul englez a fost organizat de John Biddle 1615—1662). La Londra, pastorii anglicani, Teofil Lindsey (1723—1808) i Iosif Pristley (1733—1804) au organizat în 1774 o Biserică unitariană. ti 1791, Thomas Belsham (1750—1829) a fondat prima societate uni-ariană în Anglia, numită : Unitarian Society for Promoting Christian 'nowledge = Societatea unitariană pentru promovarea învăţăturii reştine. La finele secolului al XlX-lea, James Martineau (1805—1900), care P vea legături cu teologia liberală germană din Tiibingen, a dat anti- u -initarismului englez un aspect raţionalist, mai puţin confesional. îj In America de Nord, unitarianismul s-a dezvoltat datorită efortu- u ilor lui William E. Chaning (1780—1842), care i-a dat un conţinut teo- § )gic mai precis. El a fost mult întărit apoi prin lucrările lui Ralph 1 /aldo Emerson (1803—1860) şi ale lui M. Parker (1810—1860). ţ în 1825, a luat fiinţă în America : The American Unitarian Asso- . >l iation = Asociaţia unitariană americană, iar în 1900 s-a creat : Inter- Şi ational Council of Unitarian and other Liberal Religions = Consiliul j iternaţional unitarian şi al altor religii liberale. în mai 1961, a luat naştere : Unitarian Universalist Association = | sociaţia unitariană universală. r După cel de al doilea război mondial (1939—1945) a luat fiinţă în | ermania în 1953 : Consiliul Bisericilor liberale, în care au fost primiţi - unitarienii. | Unitarienii din România au la Cluj-Napoca o episcopie şi o secţie . | nitariană de învăţămînt teologic la Institutul teologic protestant din | :est oraş. 5 BIBLIOGRAFIE | Culte şi denominaţiuni creştine apărute în lumea anglo-saxonă " Puritanismul: J. R. H. Moorman, A History of the Church o[ England, rd ed. London, 1973 ; J. Bauberot, Puritanisme, în «Encyclopedia Universalis», t. 13, iris, 1968, p. 824—825; G. F. Nutall, The Puritan Spirit, London, 1967; C. Hill, iritanism and Revolution, London, 1958; reeditată în 1969; W. Haller, The Risc Puritanism, 2nd ed., 1957; A. Simpson, Puritanism in Old and New England, licago, 1955; A. A. Peel, Briei History of English Congregationalism, ed. 3-a, mdon, 1953; Davies Haston, The Worship ol the English Puritans, 1948. BISERICA IN EPOCA MODEHJNA ţ>i uuin j.
Alain Noodrow, Les nouvelles sectes, Paris, 1977 ; Fr. Heyer, Der Pietismi. im Gestalten und Wirkungen, Munster, 1975; R. I. Handy, A Christian Americ New York, 1972; Sidney E. Ahlstrom, A religious history oi the american peopk New-Have, London, 1972, XVI—1158 p.; Cl.-P. Clasen,' Anabaptism, New York 1972; B. R. Wilson, Religious Sects, London, 1970; Idem, Sects and Society, Lon don, 1961 ; E. S. Guastad, A Religious history oi America, New York, 1966; W. Bart Sektcn Heute. Lehre, Organisation, Verbreitung, Preiburg, Herder, 1967; G. H. Wi liams, The Radical Retormation, Philadelphia, 1962 ; H. C. Chery, L'Ollensive dt sectes, Paris, 1954, reedit. 1959; J. Seguy, Les Sectes protestantes dans la Franc contemporaine, Paris, 1956 ; G. Welter, Histoire des sectes chretiennes, Paris, 1950 E. Th. Clarck, The Small Sects in America, Nash\ iile, 1949; W. W. Irren Swee The story of Religion in America, New York, 1939; Konrad Algermissen, Kon/es sionskunde. Ein Handbuch der Gegenwart, Hannover, 1930 ; Paul Scheurlen, Sekten der Gegenwart, Stuttgart, 1923. In limba română: P. Hladchi-Bucovineanu, Feţele reale al? sectelor re ligioasc, Bucureşti, 1983 ; T. M. Popescu, Privire istorică asupra schismelor, ere ziilor şi sectelor, în «Studii teologice», II (1950), nr. 7—8, p. 347—394; Pr. P. De holeanu, Manual de Sectologie, Arad, 1948 ; Arhiereu Grigorie Leu-Botoşăneam Sectele din România, Chişinău, 1931 ; Idem, Confesiuni şi secte. Studiu istoric-mi sionar, Bucureşti, 1929. M e t o d i ş t i i CI. J. Bertrand, Le Methodisme, Paris, 1971 ; J. Bauberot, Methodisme «Encyclopaedia Universalis», t. 10, Paris, 1968, p. 1006—1007 ; R. E. Davies an E. G. Rupp, A History oi the Methodist Church in Great Britain, t. I, London, 1965 E. S. Bucke, The History ol the American Methodism, 3 voi., New-York, 1964 H. Burbridge, Methodisme, London, 1957; I. L. Hoit and E. T. Clark, The Worl Methodist Movement, Nashville, 1956; M. L. Edwards, J. Wesley and the XVIU-t Ccntury, London, 1955; W. W. Sweet, Methodism in American History, New-Yorj 1954; W. C. Barclay, History oi Methodist Missions, 6 voi., New-York, A. de Cerce, John Wesiey, maîire d'un peuple, Paris, 1940 ; reeditată în 1965; A. C. Ou lor, John "Wesley, New-York, 1964; J. S. Simon, John Wesley, 5 voi., Londor 1921—1934. Baptiştii R. G. Torbet, A History oi the Baptistes, Philadelphia, 1950; Valley Forg< 1963, London, 1966; A. Gilmore, Christian Baptism, London, 1959; J. D. Hunghe^ Dip Baptistcn, Kassel, 1959; G. Rousseau, Histoire des Eglises baptistes dans monde, Paris, 1951 ; F. T. Lord, Baptist World Fellowship. A Short History ol th Baptist World Aliance, 1955; R. Donat, Entstehung und Ausbreitung der Baptistei Qemeinden in Deutschland, 2 voi., Kassel, 1958 şi 1960; Everett Gill, Cine slut ce cred baptiştii, Bucureşti, 1933. Q u ak e ri i J. Seguy, Quakers, în «Encyclopaedia Universalis», t. 13, Paris, 1972, p. 857-858 ; D. E. Trueblood, The People Called Quakers, New York, 1966; W. C. Brailhv, aii The Beginning oi Quukerism, London, 1912; ediţie revăzută, London, 1965; Ider The Second Period ol Quakerism, London, 1918 ; ed. revăzută, London, 1961 ; H. Vo Etten, George Fox et les Quakers, Paris, 1956 ; E. Grubb, Qu'est-ce que le quakerisn (Whot is Quakerism?) 1917; ed. 4-a, Paris, 1940; A. N. Brayshaw, The Quaker Their Story and Message, London, 1921 ; revăzută, London, 1953. Armata mîntuirii Dumitru Popa, Die Gemeinschait der Siebenten-Tags-Adventisten in der Sozit listischen Republik Rumănien, Bukarest, 1983; R. Miiller, Adventisten, Sabbc Reiormation, Lund, 1979, 251 p.; Seventh-day Adventist Encyclopaedia, Washingto 1966; A. A. Hackema, The Four Major Cults. Christian Science, Jehovah's, Wi nesses, Mormons, Seventh Day Adventists, Grand-Rapiqs, Mich., 1964; A. W. Spaldin Origin and History oi Seventh-Day Adventists, 4 voi., Washington, 1'961—1962 D. Mitchell, Seventh-day Adventists, New-York, 1953 ; M. Cohn, The Pursuit of the Millenium, London, 1957 ; D. E. Rebok, Oui Firm Foundation, 2 voi., Washington, 1953; L. E. Froom, The Prophetic Faith of our Fathers, 4 voi., Washington, 1946— 1964; Idem, Movement of Destiny, ibidem, 1971; A. Rettaroli, Protestanţi aventisti, 1941; K. Allgermissen, Die Adventisten, 5-e Auflage, Hannover, 1930; M. Heim-bucher, Methodisten, Adventisten, und Neuapostolische Gemeinde, Regensburg, 3 Auflage, 1924 ; T. Scheuden, Die Adventisten. Adventiştii, trad. de Diac. N. A. Con-stantinescu ed. 2-a, Bucureşti, 1926. In limba română:
Mormonii
Reed Smost — R. G. Evans, L. H. Creer, Mormonii, Latter-Day Saints, Churcli ol Jesus Christ, în «Encyclopaedia Britannica», t. I., London, 1971, p. 759—799; R. R. Miiller, L'Hisioire des Mormons, Paris, 1970; C. Fohlen, Mormons, în «Encyclopaedia Universalis», 11, Paris, 1968, p. 327—328; W. R. Martin, Mormonism, New-York, 1968 ; N. Anderson, Desert Saints : The Mormons Frontier in Utah, Chicago, 1942; ed. 2-a, Chicago, 1966; W. Turner, The Mormon Establishment, New York, 1966; W. J. Whalen, The Latter-Day Saints in the Modern World, 1964; F. O. Dea, The Mormons, Chicago, 1964; F. M. Brodie, No Man Knows my History. The Life of Joseph Smit's, the Mormon Prophet, New-York, 1946; London, 1963;_ W. A. Linn, The Story of the Mormons, New-York, 1963; N. F. Furniss, The Mormon Conflict : 1850—1859, New-Haven, 1960 ; L. J. Arrington, Great Basin Kingdom -. an Economic History of the Latter-Day Saints, 1830—1900, Cambridge (Mass.), 1958 ; B. R. Mc. Conkie, Mormon Doctrine, 1958 ; J. F. Smith, Answers to Gospel Questions, 3 voi., 1958; Idem, Doctrine oi Salvation, 3 voi., 1960; T. F. O'Dea, The Mormons, Chicago, 1957; R. B. West, The Story of the Kingdom ol Brigham Young and the Mormons, New-York, 1957 ; B. H. Roberts, A Comprehensive History of the Church ol Jesus of the Latter-Day Saints, 6 voi., Salt City, 1930; Magistrand Dumitru Vasilescu, Despre mormoni, în «Studii teologice», XV (1963), nr. 9—10, p. 5G6—576. Studenţii în Biblie sau ruseliştii W. C. Stevenson, Year of the Doom, 1975: The Story of Jehova Witnesses, London, 1967; G. Herbert, Les Temoins de Jehovah. Essai critique d'histoire et de doctrine, Montreal, 1960; M. Cole, Jehowah's Witnesses, New-York, 1955; London, 1956; R. Pike, Jehowah's Witnesses, 1954; M. S. Szatt, The International Bible Students: Jehovah's Witnesses, 1933; Dr. John-Busch, Das Sektenwesen unter be-sonderer Briicksichtung der Ernsten Bibelherscher, Hildesheim, 1929. I r vi n g i e n i i H. C. Whitley, Blinded Eagle, London, 1955. An Introduction to the Life and Teaching oi Edward Irving, London, 1955; A. L. Drummond, Edward Irving and his Circie, London, 1938. Penticostalii Teodor Sandru, Biserica lui Dumnezeu apostolică penticostală din România, Bucureşti, 1982; W. J. Hollenweger, The Pentecostals: The Charismatic Movement in the Churches, London, 1972; Idem, Enthusiastisches Christentum, Zurich, 1969; V Synan, The Holiness — Pentecostal Movement in the United States, New-York, 1971 ; D. Gee, The Pentecostal Movement, Croydon, 1967; J. T. Nichol, Pente-costalism, New-York, 1966; J. L. Sherril, They Speak with Other Tongues, London, 1965; M. J. C. Calley, God's People. West Indian Pentecostal. Sects in England,
BISERICA tN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA 1 Nazareii: T. L. Smith, Called Unto Holiness. The Story ol the Nazarenes. The Nazart The lormative Years, 1S62. Faust Socinius, Socinianism and its Role in the Cultural oi XV-th to XVI Centuries, Ed. by Liech Szozuck, Warsaw, Lade, 1983; M. Martini, Fau.sto Socin la pensee socinienne, Paris, 1967; G. Pioli, Fausto Socino, vita, opere, iortuna, dena, 1952; Mc. Lachlan, Socianianism in Seventeenth Century England, Lo'n 1951. Biserica unitariană
T e o s o f i a H. P. Blavatsky, The Secret Doctrine, 1888; prescurtare 1968; B. Gorc Le Mystique. Valentin Weigel et Ies origines de la Theosophie allemande, 1S72; J. Lantier, La Theosophie, Paris, 1971; A. Faivre, Theosophie, în «Enc paedia», t. 15, Paris, 1968, p. 1095—10S6; J. S. Judah, History and Philosopt the Metaphysical Movement in America, Philadelphia, 1967; R. Guenen, Le sophisme. Histoire d'une pseudo-religion, Paris, 1965; W. F. Pleuckert, Fans<. Berlin, 1956; The Theosophical Movement, 1875—1950, Los Angeles, 1951 ; Grandmaison, Le Theosophie et l'anthroposophie, Paris, 1939; C. J. Ryan, Wr Theosophie ? Covina, Calif., 1944; P. Oltramare, Histoire des idees theosoph dans l'Inde, II. La theosophie boudique, Paris, 1932. Spiritualismul A. T. Schefield, Modern Spiritism, Its Science and Religion, 1960 ;. A. W ger, Occult Phenomena, Westminster, 1957; G. W. Butterworth, Spiritualism Religion, 1944; A. C. Doyle, The History oi Spiritualism, 2 voi. 1926. 27 — Istoria Bisericească Universală Voi. II
Yüklə 3,94 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
i se mai numesc şi tremurători, din cauza tremurăturilor de care nt cuprinşi, după părerea lor, sub influenţa Sfîntului Duh, sau spiriţi, indcă pretind a avea pe Sfântul Duh (spirit) prin darul vorbirii în mbi. Au şi credinţa în mileniu, ca şi adventiştii şi ruseliştii.
n România nazarenismul a pătruns în Transilvania — judeţe] Arad şi Bihor — mai ales în localităţile Cenad şi Bekes.
area unor obiecte sau persoane în aer, moniţiunile, adică cunoaşter unor fapte pe altă cale decît a simţurilor, premoniţiunile, adică cunoa terea evenimentelor viitoare ş.a., toate menite să impresioneze pe asi tenţi la şedinţele spiritiste.
upă distrugerea Racowului, în 1638, de către polonezii catolici, mitarienii polonezi au emigrat în Prusia, Olanda şi Transilvania, unde iu găsit bună primire. Giorgio Blandrata s-a refugiat în 1563 în Transilvania şi a reuşit să convertească la unitarianism pe principele Transil-aniei, Ioan Sigismund (1559— f 14 martie 1571).
965; M. T. Kelsey, Speaking with Tongues, London, 1965; N. Bloch-Hoell, Pi costal Movement, London, 1964; Bloch-Hoel, The Pentecostal Movement, its Or Development and Distinctive Character, Oslo—London—New-York, 1964; K. drick, The Promise Fuliilled. A History oi the Modern Pentecostal, Movement, R. F. Gagg, Kirche im Feuer, Stuttgart, 1961.
