Am fost medic

Bunăoară o încălcare a regulamentului KZ.
Membrii acestui Kommando îşi petreceau
nopţile în barăci închise, iar ziua prestau mun-
cile cele mai grele, fiind păziţi de santinele SS şi
de câini-lupi dresaţi. Hrana lor era jumătate din
raţia ce se acorda unui deţinut KZ. Şeful lor de
echipă era un infractor de drept comun, care
purta galoane verzi. Din cauza muncii grele şi a
subalimentaţiei, deţinuţii din această categorie
nu trăiau decât cinci-şase săptămâni. Cei ce
rezistau mai mult mureau şi ei curând, istoviţi de
muncă sau pur şi simplu omorâţi în bătăi. Seara,
când Kommando-urile se întorceau de la mun-
că, în mod obişnuit îşi aduceau şi morţii, pe
fiecare în câte o roabă.
Comandantul lagărului şi statul său major
aşteptau în faţa corpului de gardă reîntoarcerea
deţinuţilor de la muncă. La sosire, numărul lor
trebuia să fie egal cu cel de la plecare. Aşadar,
vii sau morţi, prezenţa lor era obligatorie.
387/435

---

Kommando-urile defilau în marş în faţa
comandantului. Deasupra porţii stătea scris cu
litere mari: Arbeit macht frei!„Munca te
eliberează!” În interior, lângă intrare, stătea o
orchestră formată din şaizeci de membri,
deţinuţi, îmbrăcaţi în uniforme mirobolante. Ore
întregi, tot timpul cât Kommando-ul intrau în
lagăr, orchestra cânta marşuri pline de elan.
Cu o săptămână înainte de crăciun au in-
stalat la intrarea în sectorul D al lagărului, în
faţa orchestrei, de cealaltă margine a drumului,
un imens brad: simbolul sărbătorii bunei învoiri
între oameni. Bradul era împodobit cu becuri
electrice, panglici colorate şi poleială de argint.
Odată, cu câteva zile înainte de crăciun,
seara pe la ora şase, orchestra formată din şa-
izeci de oameni cânta de zor. Osteniţi, deţinuţii
făcură un ultim efort pentru a putea intra în
lagăr în ţinută de marş. Sub pomul împodobit şi
cu toate becurile aprinse, în locul tradiţionalei
mese cu daruri – Gabentisch–se aflau înşirate
patru scaune. Pe scaune şedeau deţinuţi în haine
388/435

---

vărgate, într-o ţinută foarte neobişnuită. De
gâtul lor era atârnată câte o tăbliţă pe care
scria: „Aşa păţeşte cine încearcă să evadeze”.
Erau patru morţi. Fuseseră împuşcaţi.
Zerlegkommando-ul–Kommando-ul pen-
tru demontări – avea sarcina de a demonta din
resturile de avioane transportate aici, din Ger-
mania şi din teritoriile ocupate, piesele utiliz-
abile. Locul său de muncă se afla la depărtare
de şase kilometri de Birkenau. Piesele astfel re-
cuperate se încărcau în vagoane şi se trimiteau
la fabricile de avioane pentru a fi reutilizate.
Munca se desfăşura pe un spaţiu foarte întins.
Adeseori deţinuţii dădeau peste lucruri preţioase
pentru ei. Aproape în fiecare epavă de avion
găseau câteva picături de benzină. Deţinuţii
care lucrau la bucătărie le dădeau alimente în
schimbul benzinei, care le trebuia pentru bri-
chete. Apoi, în gentile piloţilor găseau uneori
biscuiţi, ţigarete, ba chiar şi mănuşi calde. În ul-
timele luni ale războiului, soseau în număr mare
avioane doborâte de artileria antiaeriană sau
389/435

---

epave provenite din aterizări forţate. Acestea se
transportau aici în mare grabă, de aceea nu
puteau fi bine verificate la locul capturării.
Deţinuţii politici din KZ au demonstrat,
prin comportarea lor, că oamenii care au avut
un ideal în viaţa liberă şi l-au păstrat şi in
lagărul de concentrare. Astăzi toată lumea cun-
oaşte condiţiile de viaţă din lagăre. Se ştie că, în
această prăbuşire fizica şi morală, oamenii îşi
dezvăluiau adevărata lor fiinţă. Majoritatea lor
trăiau într-o surdă letargie, aşteptându-şi
moartea.
A existat însă şi un grup de oameni
hotărâţi. Oameni cu conştiinţă politică evoluată,
care au luptat organizat şi au avut o atitudine
exemplară chiar şi în lagărul morţii. O dovadă
elocventă în acest sens ne-o oferă grupul de
deţinuţi care lucrau în Zerlegkommando. Aceş-
tia nu adunau din epavele avioanelor alimente
sau îmbrăcăminte caldă – obiecte de importanţă
vitală pentru ei –, ci piese din aparatele de ra-
dio. Numai dacă ne gândim că un post de
390/435

---

radioemisiune se compune din mai multe mii de
piese de diferite dimensiuni, dacă ţinem seama
de faptul că la intrarea în lagăr se făcea o per-
cheziţie foarte amănunţită a fiecărui deţinut şi
nu uităm că în KZ pedeapsa cu moartea se
pronunţa pentru cele mai neînsemnate încălcări
ale regulamentului, putem aprecia curajul acest-
or oameni. Istoviţi de muncă, lihniţi de foame,
aceşti luptători conştienţi au ştiut să-şi păstreze
moralul şi şi-au riscat viaţa pentru a introduce
pe ascuns în lagăre – fie în zdrenţele cu care
erau îmbrăcaţi, fie în gură – piesele necesare
unui puternic post de radioemisiune şi radiore-
cepţie. Iar seara, după ce veneau de la lucru, nu
se întindeau în culcuşurile lor mizerabile, ci, la
lumina unui muc de luminare, cu unelte fabric-
ate de mâna lor, montau aparatul căutând o
legătură – pe care o şi găsiră – cu prietenii din
străinătate. Fapta lor rămâne o pildă strălucită
a rezistenţei eroice.
391/435

---

Zerlegkommando-ul se compunea din
patru mii de deţinuţi Mulţi dintre ei au rămas în
viaţă. Ei pot confirma cele de mai sus.
Există însă şi un alt for de judecată:
milioanele de muncitori de pe întregul glob, cu
inima curată şi cu sufletul însetat de dreptate,
care luptă cu îndârjire şi fără a cunoaşte com-
promis, pentru ca niciodată, pentru nici o făp-
tură omenească, pământul să nu mai devină o
vale a plângerii copleşită de tragedii. Tribunalul
milioanelor de oameni ai muncii îi condamnă pe
vinovaţi. Iar sentinţa lui nu poate fi schimbată
de nici un argument şi de nici o armă.
Materialul pe care l-am pus la dispoziţia
acuzării nu reprezintă decât frânturi din cele ce
am trăit în lagărul de la Auschwitz. Nu sunt
decât câteva instantanee din noianul nesfârşit al
crimelor şi nelegiuirilor pe care le-am văzut.
Procesul durează de doi ani. S-au dat mii
de sentinţe de condamnare, dar au fost achitaţi
nenumăraţi criminali, foşti fruntaşi de seamă în
organizarea politică şi economică a celui de-al
392/435

---

treilea Reich, care au elaborat şi au aplicat
măsuri criminale de o cruzime nemaiîntâlnită.
Există însă şi un alt for de judecată:
milioanele de muncitori de pe întregul glob, cu
inima curată şi cu sufletul însetat de dreptate,
care luptă cu îndârjire şi fără a cunoaşte com-
promis, pentru ca niciodată, pentru nici o făp-
tură omenească, pământul să nu mai devină o
vale a plângerii copleşită de tragedii. Tribunalul
milioanelor de oameni ai muncii îi condamnă pe
vinovaţi. Iar sentinţa lui nu poate fi schimbată
de nici un argument şi de nici o armă.
393/435

---