Anna karenina

Sv.ii:r şi eu, suferi şi tu. De ce ? il intrebă Kitty, cind ajunire

ir

ICCIH

laroal

seră in sfirşit la o banca singuratică din capătul tmei

alei de tei.

—Să-mi spui un singur lucru : recunoşti că in ton ui

lui era ceva necuviincios, murdar, josnic, groaznic ? o

in

trebă el, oprindu-se in faţa ei cu aceeaşi atitudine ca

in,

noaptea aceea, cu pumnii stranşi la piept.

—Da, răspunse ea cu glas tremurător. Dar tu nu vezi,

Kostea, că eu n-am nici o vină ? De azi-dimineaţă mă

hotărisem

să-1 pun la locul lui.. insă oamenii ăştia... De

ce a

venit ? Eram aşa de fericiţi ! izbucni ea, ineeindu-se in

ho

hote de plins, care-i cutremurau trupul implinit.

Grădinarul se intreba cu mirare ce-i gonise, de ce fugiseră

şi ce putuseră ei găsi pe banca aceea care să-i bucure

atit, de se intorceau acum in casă, trecind pe lingă dinsuJ,

cu chipurile liniştite, inseninate.

XV

După ce-şi insoţi nevasta sus la ea, Levin intră la Daria

Alexandrovna. Doily era şi ea foarte necăjită in ziua aceea.

Se plimba prin odaie şi-şi certa fetiţa care stătea la colţ,

plingind in hohote.

—Ai să stai toată ziua la colţ, o să iei masa singură,

n-ai să vezi nici o păpuşă, n-am să-ţi mai cos nici o

rochiţă

nouă, spunea Dolly, care nu mai ştia cum s-o

pedepsească.

Nu. E o fetiţă rea ! ii spuse Dolly lui Levin. De unde a

luat

apucăturile astea urite ?

—Dar ce-a făcut ? intrebă destul de nepăsător Levin,

care dorea să-i ceară sfatul in chestiunea lui şi-i era

necaz

că nu nimerise un moment prielnic.

—A fost cu Grişa in zmeuriş — şi acolo... nici nu pot

să-ţi spun ce a făcut... Regret de mii de ori pe miss

Elliot.

Asta de acum nu vede nimic, e o maşină... Figurez-vous

que

la petite... *

Şi Daria Alexandrovna povesti crima Masei.

— Asta nu inseamnă nimic... Nu e nici o apucătură

urită... e numai o ştrengărie, o potoli Levin.

≫ Inciiipiueşte-ţi că fetiţa... (fr.). ;

13 — Anna KarenJna, voJ. n 193

I i — Dar de ce eşti necăjit ? Ce te-a adus Ia mine ? il

Intrebă Dolly. Ce se intimpia ?

După tonul intrebării ei, Levin inţelese că va putea povesti

uşor ceea ce avea de spus.

— Am fost in pare cu Kitfcy. E a doua oară că ne certăm,

de cind... a venit Stiva.

Dolly il privi cu o căutătură inteligentă. inţelegătoare,

—Spune, eu mina pe inimă, dacă — nu vorbesc de

Kitty — dacă acest domn... n-a avut o atitudine

neplăcută...

nu neplăcută, ci jignitoare chiar, pentru un soţ ?

—Cum să-ţi spun... Stai acolo, stai in colţ ! spuse Dolly

Masei care, vazind un suris abia perceptibil pe figura

ma

mei sale, se şi intorsese. Din punct de vedere

monden, el

se poartă ca toţi tinerii de astăzi. II fetit la ecur ă tine

jeune

et jolie femme 1 ; iar soţul, om de societate, nu trebuie

să

fie decit măgulit de aşa ceva.

—Bine, bine, rosti Levin posomorit. Ei bine, dumneata

ai observat ?

—Nu numai eu, dar şi Stiva a observat. Mi-a spus de-a

dreptul după ceai : Je crois que Veslovski fait un petit

brin

de cour a Kitty 2.

—Perfect ! Acum sint liniştit. Am să-1 dau afară ! no

tări Levin.

—Cum aşa. ai innebunit ? exclamă Dolly ingrozită.

Ce ţi s-a năzărit, Kostea ? Vino-ţi in fire ! zise ea,

izbuc

nind in ris. Hai, poţi să te duci acum la Fanny, spuse

ea

Masei. Nu ! Dar dacă vrei, pot vorbi cu Stiva : are să-1 ia

cu

dinsul. Ar putea să-i spună că aşteptaţi musafiri.

Dealt

fel, Veslovski nu se potriveşte cu atmosfera

generală

de aici.

■— Nu, nu ! ii spun eu singur.

—Dar ai să te cerţi cu el.

—Deloc ! Are să-mi facă plăcere, adăugă Levin cu ochii

strălucind de o adevărată bucurie. Hai, iart-o, Dolly ! Nare

să mai facă, urmă el, gindindu-se la micuţa criminală,

care

nu se dusese la Fanny, ci stătea nehotărită inaintea

mamei

sale, aşteptmd şi căutindu-i privirea pe sub

sprincene.

194 ' Face curte unei tinere şi frumoase femei (fr.).

•' Cred că Veslovski ii face ur. pic de curte lui Kitty

(fr.).

Dolly se uită la ea. Fetiţa incepu să plingă cu sughiţuri,

ingropindu-şi faţa in poala maică-si, Dolly ii puse pe cap

mina ei slabă şi delicată.

≪Ce avem noi comun cu dinsul ?≫ se gindi Levin şi se

duse să-1 caute pe Veslovski.

Trecind prin antreu, porunci să se pună caii la trăsură,

ca să plece la gară.

—I s-a rupt ieri un arc, răspunse feciorul.

—Atunci inhămaţi-i la droşcă. Cit mai repede. Unde

e musafirul ? __

—S-a dus in odaia dumnealui.

Cind Levin intră la Veslovski, acesta işi scosese lucrurile

din geamantan şi-şi rinduise noile romanţe ; iar atunci tocmai

işi incerca jambierele de piele, ca să plece la călărie.

Fie că faţa lui Levin exprima ceva deosebit, fie că Vasenka

insuşi simţea că ≪ce petit brin de cour≫ nu era la locul

lui in această familie, dar el se zăpăci puţin cind intră

Konstantin Dmitrici — atit cat se poate zăpăci un om de

societate.

—Călăreşti cu jambiere ?

—Da. Aşa e mult mai curat, răspunse Vasenka şi, pu

ri ind pe un scaun piciorul lui gras, incheie catarama de

jos

cu un zimbet vesel, binevoitor...

Era intr-adevăr un băiat bun, şi Levin incercă un sentiment

de milă pentru dinsul şi de ruşine faţă de sine insuşi,

ca gazdă, cind descoperi o umbră de sfială in privirea lui

Veslovski.

Pe masă se afla o bucată din băţul pe care-1 rupseseră

impreună in dimineaţa aceea, in timpul exerciţiilor de gimnastică,

incercind să ridice nişte bare umflate de ploaie.

Levin luă in mină băţul frint şi incepu să-i rupă capătul

aşchiat, neştiind cum să inceapă.

—Vroiam... incepu el şi tăcu. Amintindu~şi deodată de

Kitty şi de cele intimplate, ii spuse, privindu-1 ţintă

in

ochi : Am poruncit să se pună caii la trăsură,

pentru

dumneata.

—Cum adică ? intrebă mirat Veslovski. Unde să

mă duc ?

—La gară, răspunse posomorit Levin, rupind aşchii de

la capătul băţului.

.— Plecaţi, ori s-a intimpiat ceva ?

IS* 185

— S-a intimplat că aştept musafiri, răspunse Levin,

rupind cu getele sale puternice, din ce in ce mai repede,

capetele aşchiate ale băţului, Ba nu aştept nici un musafir

şi nici nu s-a intimplat nimic, dar te rog să pleci. Poţi să-ţi

explici cum vrei nepoliteţea mea.

Vasenka işi indreptă statura.

—Vă rog să-mi explicaţi,., ceru el demn, inţelegind

in cele din urmă despre ce e vorba.

—Nu pot să-ţi explic nimic, rosti Levin incet şi rar, silindu-

se să-şi ascundă tremurai fălcilor. Dar e mai

bine

să nu intrebi.

Şi deoarece capetele aşchiate fuseseră rupte, Levin işi

incleşta degetele pe virfurile groase ale băţului, pe care-1

desfăcu in două, prinzind cu grijă bucata care era cit pe ce

să-i scape.

Miinile acestea incordate, precum şi amintirea muşchilor

pipăiţi de dinsul in dimineaţa aceea in timpul exerciţiilor

de gimnastică, ochii lucioşi, glasul scăzut şi fălcile lui Levin

care tremurau il convinseră, probabil, pe Vasenka,

mai bine decit vorbele. Se inclină, ridicind din umeri, şi

zimbi cu dispreţ.

— N-aş putea să-1 văd pe Oblonski ?

Gestul umerilor şi zimbetul lui Vasenka nu-1 scoaseră

din fire pe Levin.

≪Ce-i mai rămine altceva de făcut ?≫ se gindi el. .

— Am să ţi-1 trimit trumaidecit.

— Ce absurditate ! exclamă Stepan Arkadici, aflind de

la prietenul său că fusese dat afară din casă. il găsi pe

Levin in parc, unde se plimba, aşteptind plecarea musafi

rului. Mais c'est ridicule ! * Ce gărgăuni ! Mais c'est du defnier