Anna karenina

tehnică! adăugă eJ către Gotenişoev, făcind aluzie la o

discufie dintre dinşii, in care Vronski işi arătase deznădejdea

că nu poate stăpini tehnica.

— Da, da. Minunat ! intăriră Golenişcev şi Anna.

Cu toată starea de exaltare in care se afla, observaţia

privitoare la tehnică il indurera pe pictor care, aruncind

lui Vronski o privire minioasă, se incruntă dintr-o dată.

Auzise de multe ori cuvintul „tehnică", dar nu putea pricepe

ce se ascunde sub el. Ştia că prin acest cuvint se inţelege

o capacitate mecanică de a desena şi de a picta cu

totul independentă de conţinut. Observase adesea, ca şi

in lauda de faţă, că tehnica se opunea calităţilor lăuntrice,

ca şi cum s-ar fi putut zugrăvi frumos ceea ce era urit

conceput. Ştia că se cere multă atenţie şi băgare de seamă

ca, indepărtind vălul, să nu dăunezi inseşi operei de artă,

după cum trebuia multă luare-aminte ca să indepărtezi

toate vălurile. Dar aici nu era vorba de nici un artificiu

de a picta, de nici o tehnică. Dacă unui copilaş sau chiar

bucătăresei lui i s-ar dezvălui ceea ce văzuse pictorul, ar

fi şi ea in stare să deseneze cele văzute de dinsa, pe cind

pictorul cel mai meşter şi mai incercat n-ar putea picta

nimic cu insuşirile sale tehnice, dacă mai inainte nu i s-af

dezvălui intreg conţinutul compoziţiei. Afară de aceasta^

pictorul işi dădea seama că, dacă era vorba de tehnică, nu

era posibil să fie lăudat pentru ea. in tot ce pictase, artistul

vedea lipsuri care-i săreau in ochi, pricinuite tocmai de

ftcbăgarea de seamă cu care inlăturase vălurile, şi acum

el nu mai putea indrepta aceste neajunsuri fără să ştirbească

unitatea operei de artă. Vedea aproape la toate

personajele şi la toate figurile rămăşiţe de văl, care stricau

tabloul.

—Un singur lucru aş spune, dacă mi-aţi da vcie să

fac o observaţie... obiectă Golenişcev.

—Ah ! Vă rog, mi-ar face plăcere, zise Mihailov, cu

un zimbet silit.

; — Şi anume, că aţi creat un om-Dumnezeu, nu un

Dumnezeu-om. Dealtfel ştiu că asta aţi şi vrut. '■ — Nu

pot picta pe Christos decit aşa cum il port in ≪uflet,

răspunse Mihailov posomorit.

— E adevărat. Dar in cazul acesta, dacă-mi daţi voie

să-mi exprim o părere... tabloul d-voastră e atit de frufttos,

incit observaţia mea nu~l poate intuneca. Dealtfel,

ttiita-i o părere personală. La d-voastră e altceva. insuşi

motivul e altul. Să-1 luăm, de pildă, pe Ivanov. Cred că

dttt'ă-i vorba ca Christos să fie coborit la treapta unui per-

•onaj istoric, era mai bine ca Ivanov să fi ales alt subiect

lltoric, nou, inedit.

—Dar dacă acest subiect este cel mai inalt la care

poate năzui arta ?

—Căutind, s-ar putea găsi şi altele. Chestiunea e insă

Cft arta nu admite controverse şi răstălmăciri ; iar

inaintea

Operei lui Ivanov, credinciosul ca şi necredinciosul işi

pun

intrebarea : E Dumnezeu sau nu-i Dumnezeu ? Şi

astfel

Unitatea impresiei se năruie.

—Adică de ce ? intrebă Mihailov. Mi se pare că nu

incape nici o discuţie in privinţa asta pentru oamenii

lu

minaţi.

Golenişcev nu se mulţumi cu acest punct de vedere şi,

ităruind in părerea lui in legătură cu unitatea de impresie

necesară in artă, il invinse pe Mihailov in discuţie.

Artistul se frămintă, dar nu putu spune nimic in sprijinul

ideilor sale.