Anna karenina

eţa cel mai desăvirşit. Isprăvind piciorul, pictorul vru să

mai lucreze la chipul acesta. Se simţea insă prea emoţionat.

Nu putea lucra nici cind era indiferent, nici cind se

simţea peste măsură de exaltat şi vedea toate cu prea mare

{paritate. Trebuia să găsească treapta de tranziţie de la

indiferenţă la inspiraţie, ca să poată lucra. Acum insă era

prea tulburat. Vru să acopere tabloul ; dar se opri şi, ţinind ]

edwltna invelitoarea, surise in extaz, cu ochii la chipul lui;

Ioan. Apoi, parcă smulgindu-se cu părere de rău de lingăi

tablou, pictorul lăsă să cadă invelitoarea şi, obosit, Insă

fericit, plecă acasă.

' In drum la intoarcere Vronski, Anna şi Golenişcev eraus

Intr-o dispoziţie deosebit de insufleţită şi de veselă. Vorbeau

despre Mihailov şi despre tablourile sale. Cuvintai

talent, prin care inţelegeau un dar innăscut, aproape fizic,

Independent de minte şi de inimă, şi prin care vroiau să

desemneze toate emoţiile artistului, se repeta foarte des

In conversaţiile lor. Aveau nevoie de acest cuvint ca să

numească un lucru de care n-aveau idee, dar despre care

Vroiau totuşi să vorbească. Spuneau că nu i se putea repcoşa

lipsa de talent, dar acesta era impiedicat in dezvoltarea

lui din pricina culturii insuficiente — nenorocirea

tuturor pictorilor noştri ruşi. Oricum, pinza cu copiii li se

intipărise in minte. Se intorceau mereu la ea.

— Ce minune ! Ce izbutită şi ce simplă ! El nici nu-şi

di seama ce frumoasă e ! Da, nu trebuia ≪-n scap. trebuie

••o cumpăr, hotări Vronski. ■

XIII

Mihailov. işi vindu pinza lui Vronski şi primi să facă

portretul Annei. in ziua hotărită, el veni şi incepu lucrul.

De la a cincea şedinţă, portretul ii uimi pe toţi, mai

■Ies pe Vronski, nu numai prin asemănare, ci şi prin frumuseţe.

Era ciudat cum ştiuse Mihailov să inţeleagă frumuseţea

ei deosebită. „Trebuie s-o cunoşti şi s-o iubeşti

cum o iubesc eu, ca să descoperi expresia asta fermecătoare,

sinceră, plină de suflet", gindea Vronski, deşi descoperise

această fermecătoare expresie sufletească de abia

din portret. Expresia asta era insă atit de caracteristică

pentru dinsa, incit şi Vronski, şi ceilalţi avură impresia că

o cunoşteau de mult.

—Mă zbat de atita vreme şi n-am făcut nimic, zise

Vronski despre portretul său. El s-a uitat şi a pictat.

Asta

e tehnică!

—Are să vină şi asta, il liniştea Golenişcev, care-1 so

cotea pe VtfQRski ca un om de talent şi mai ales de

cul

tură — cee≫ ce d^ pictorului o concepţie artistică

supe

rioară.

(■„.

Buna părere a lui Golenişcev despre talentul lui Vronski

Se intemeia şi pe consideraţia că el insuşi avea nevoie de

aprobarea şi de laudele acestuia pentru articolele şi ideile

sale, simţind că laudele şi sprijinul trebuiau să fie reciproce.

in casă străină, şi mai cu seamă in palazzo-ul lui

Vronski, Mihailov părea cu totul alt om decit in atelierul

său. Se arăta respectuos, cu o nuanţă ostilă, temindu-se

parcă să se apropie de nişte oameni pe care nu-i stima. Lui

Vronski ii spunea ≪Excelenţă≫-. Nu răminea niciodată la

masă, cu toate invitaţiile Annei şi ale lui Vronski. Nu

venea decit pentru şedinţe. Anna era mai prevenitoare cu

el decit cu alţii şi plină de recunoştinţă pentru portretul

.său. Vronski se purta cu dinsul mai mult decit politicos

şi, de bună seamă, il interesa părerea pictorului despre

tablourile sale. Golenişcev nu scăpa nici un prilej de a

vorbi cu Mihailov despre adevărata inţelegere a artei. Dar

pictorul răminea deopotrivă de rece faţă de toţi. Anna

simţea, după căutătura lui, că. artistului ii plăcea s-o privească,

dar se ferea să stea de vorbă cu ea. Tăcea cu incăpăţinare

cind Vronski ii cerea sfaturi pentru lucrările

sale. Tăcu, tot atit de incăpăţinat, şi cind i se arătă tabloul

Iui Vronski. il plictiseau probabil şi peroraţiile lui Golenişcev,

pe care nu-1 contrazicea niciodată.

Din pricina purtării lui rezervate, reci, ostile chiar,

Mihailov nu le plăcu deloc cind il cunoscură mai de

aproape, şi au fost foarte mulţumiţi cind au luat sfirşit

şedinţele şi le-a rămas un admirabil portret, iar Mihailov

a incetat să mai vină la ei.

Golenişcev işi exprimă cel dintii părerea pe care o

■impărtăşeau cu toţii, şi anume că Mihailov il invidia pur

'şi simplu pe Vronski.

■ — Să zicem că nu-1 invidiază fiindcă are talent, dar ii

e necaz să vadă că un om bogat de la curte — pe deasupra

ŞA. conte — (toţi oamenii de teapa lui urăsc titlurile) face

Iară mare osteneală acelaşi lucru ca şi el, şi poate chiar

mai bine decit dinsul, care şi-a inchinat artei toată viaţa.

Mai este şi cultura, pe care el n-o are.

Vronski il apără pe Mihailov, dar in fundul sufletului

1 se părea firesc, după concepţia lui, ca un om dintr-o

clasă socială inferioară să-1 invidieze.

Portretul Annei, acelaşi subiect pictat de Vronski şi de

Mihailov, după acelaşi model viu, ar fi trebuit să-i arate

lui Vronski deosebirea dintre dinsul şi pictor. El insă n-o

'Vedea. Atit numai că, după portretul lui Mihailov, Vronski

intrerupse lucrul la portretul Annei, socotindu-1 acum de

prisos. Lucra insă mai departe la tabloul lui din viaţa evului

mediu. Vronski şi Golenişcev, dar mai ales Anna, gă-leau

tabloul foarte frumos — deoarece semăna mult mai mult

cu tablourile celebre decit pinza lui Mihailov.

Cit despre Mihailov, deşi portretul Annei il pasionase

indeosebi, el se simţi incă mai mulţumit decit ei cind se

llprăviră şedinţele şi nu mai era obligat să asculte părerile

lui Golenişcev despre artă şi să privească pictura lui

Vronski. Ştia că nu-1 putea opri pe Vronski de a se juca

de-a pictura. işi dădea seama că Vronski şi toţi diletanţii

aveau dreptul să picteze orice vroiau, dar ii era neplă-

GUt. Nu-1 poţi opri pe un om sa-şi facă o păpuşă mare de

Q6&r& şi s-o sărute. Dar dacă omul cu păpuşa s-ar aşeza

In faţa unui indrăgostit şi s-ar apuca să-şi dezmierde păpuşa,

aşa cum işi dezmiardă indrăgostitul iubita, indrăgostitul

ar avea o impresie neplăcută. Aceeaşi impresie o avea

fi Mihailov cind se uita la pictura lui Vronski. ii părea un

CBraghioslic ; il inciuda, il jignea, ba ii făcea chiar milă.

Pasiunea lui Vronski pentru pictură şi pentru evul

mediu nu ţinu mult. Avea destul simţ artistic ca să nu-şi

Uprăvească tabloul. Pinza rămase astfel numai incepută.

Simţea in chip nelămurit că lipsurile tabloului, abia vizibile

la inceput, vor sări in ochi, dacă il va duce pină la

liupăt. Era in aceeaşi situaţie ca şi Golenişcev care, deşi

llmţea că n-are nimic de spus, se amăgea mereu cu gindul

u& Ideile sale nu se copseseră incă, avind nevoie să le mai

Aprofundeze şi să-şi adune material. Acest lucru il inrăise

şl-1 rodea pe Golenişcev. Vronski insă nu era omul care

1& se mintă pe sine insuşi ; el rămase foarte calm. Cu hotlrfrea

ce-i caracteriza firea, incetă de a se mai ocupa de

plclură, fără nici o lămurire sau justificare.

Dar fără această ocupaţie, viaţa lui şi a Annei, care se

mira de dezamăgirea lui, deveni pentru Vronski nespus de

plictisitoare in acel oraş italienesc, iar vechiul pdlazzo ii

pftru deodată aşa de dărăpănat şi de murdar... Petele de

P≫ perdele, crăpăturile di≫ duşumea şi tencuiala căzută de

53

pereţilor ii făceau o impresie atit de neplă-j

fae atit de mult mereu cu acelaşi Golenişeev,.-'

-_ ≪__-------italian şi cu acel neamţ călător, incit simţea:

că tRbuia neapărat să-şi schimbe felul de viaţă. Amindoi \

hotirkă să plece in Rusia, la ţară. La Petersburg, Vronski

avwi de gind să-şi scoată averea din in diviziunea cu fratele

rttt, iar Anna — să-şi vadă băiatul. Vroiau să petreacă

vara I≫ ≪area moşie părintească a lui Vronski. -