Biografia lui henri-irenee marrou nu are nimic spectaculos

scholastici noştri conentur „discipolii noştri să încerce să păstreze în studiile lor o justă preocupare" (spun iezuiţii), dar, o dată intenţia lor formulată şi înnoită după cuviinţă, ei nu mai văd în greacă şi în latină decît două limbi magnifice etc. ...

³³ Un tomist (de pildă, J. Maritain, Religion et culture, pp. 18-20) va ţine să spună despre cultură că „aparţine ca atare domeniului temporal, cu alte cuvinte are un obiect specificator... a cărui materie este de ordin natural. Fără îndoială, ea trebuie să fie subor­donată vieţii veşnice ca un scop intermediar faţă de scopul ultim", dar îşi păstrează obiectul ei propriu, care este de ordin omenesc, pămîntesc. Asemenea precizări îi sînt cît se poate de străine Sfîntului Augustin. El nu vorbeşte de scop intermediar, subordonat, ci doar de mijloc, de instrument, de machina.

³⁴ De doctrina christiana 1, 2 (2), P.L., voi. XXXIV, c. 19. ³⁵«., 1,3(3), c. 20.

SPRE O CULTURĂ CREŞTINĂ

283

sau de farmecul drumeţiei³⁶. Or, acest bine există, îl cunoaştem, este Trei­mea divină, este Dumnezeu, bine inefabil, suveran, înţelepciune imuabilă şi eternă: numai de el trebuie să ne bucurăm³⁷.

Sfîntul Augustin insistă asupra acestei idei, revine la ea neîncetat³⁸; trebuie să-l iubim pe Dumnezeu, spune Evanghelia, după Levitic şi Deute-ronom, „cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea noastră". Trebuie să reducem totul la iubirea de Dumnezeu, in illam dilectionem Dei, quae nullum a se rivulum duci extrapatitur, cuius derivatione minuitur „spre acea dragoste pentru Dumnezeu, care nu îngăduie ca vreun rîuleţ să fie abătut din calea lui, prin care [abatere] ea se micşorează"³⁹.

Nu-i nevoie să-i prezint în detaliu teoria despre ordinată dilectio „dra­gostea gradată"⁴⁰, trebuie doar să reţin consecinţele pe care gînditorul le degajă foarte clar din ea în ce priveşte viaţa intelectuală, cultura: principiul evanghelic implică, în ochii săi,

că toate gîndurile noastre, toată viaţa noastră şi toată inteligenţa noastră trebuie readuse la Dumnezeu, de la care avem tot ceea ce readucem în acest fel. Cînd el ne spune „cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea ta", nu lasă liberă nici o părticică din viaţa noastră, nici un locşor în care să ne putem bucura de o fiinţă diferită de el. Dacă ceva ne pătrunde în minte şi ne solicită iubirea, să-l transportăm acolo unde se prăvale întregul şuvoi al iubirii (adevărate)⁴¹...

Poate fi ceva mai clar? Nu va fi deci legitimă decît acea viaţa intelec­tuală care se va consacra pe de-a-ntregul hrănirii în noi a iubirii supreme de Dumnezeu şi a celei, subordonată ei, pentru aproapele nostru⁴². înche­ind cea de a doua scrisoare a sa către Ianuarius, Sfîntul Augustin îşi exprimă o dată mai mult gîndul asupra acestui punct:

Cît despre tine, dragul meu, orice ar fi să citeşti sau să studiezi, fă în aşa fel îneît să-ţi aminteşti că adevărat s-a spus că scientia inflat, charitas aedificat

³⁶ Id., 1, 4 (4), c. 20-21. Augustin dezvoltă aici în mod foarte poetic o celebră imagine din Plotin, Enneade 1, 6, 8.

³⁷ Id., 1, 5 (5)—1, 9 (9), c. 2l-23. Urmează un scurt inventar al conţinutului credinţei: pentru a ajunge la Dumnezeu, necesitatea unei purificări (pe care a făcut-o posibilă întru­parea), credinţa în Cristos, viaţa în sînul Bisericii, tainele şi mai ales căinţa, viaţa veşnică şi învierea {id., 1, 10 [10J-l, 21 [19], c. 23-26).

³⁸ Id., 1, 5 (5), c. 21; 1, 8 (8)-l, 9 (9), c. 22-23; 1, 22 (20), c. 26.

³⁹ Id., l,22(21),c. 27.

⁴⁰ Id., 1, 23 (22)-34 (38), c. 27-34.

⁴¹ Id., l,22(21),c. 27.

⁴² înalte locuri din aceeaşi De doctrina christiana (2,7 [9-l1], c. 39-40; cf. Gilson, Introduction, p. 151), Sfîntul Augustin analizează evoluţia sufletului spre sfinţenie, distingînd în ea şapte etape, cărora le pune în corespondenţă numele celor şapte daruri ale Sfîntului Duh. Studiul Scripturii, în care este rezumată întreaga cultură, constituie treapta a treia şi corespunde darului ştiinţei (scientia). Viaţa intelectuală este astfel foarte precis integrată vieţii religioase, reprezentînd o etapă a acesteia.

284

DOCTRINA CHRISTIANA

„cunoştinţa semeţeşte, iar iubirea zideşte" (I Cor. 8, 1). Iubirea spirituală „nu pizmuieşte, nu se umflă de mîndrie" (I Cor. 13, 4). Facultatea cunoaşterii să fie dar folosită ca un instrument, adhibeatur scientia tanquam machina quaedam, pentru înălţarea edificiului iubirii menit „să nu piară niciodată", chiar „după ce ştiinţa se va fi sfîrşit" (I Cor. 13, 8). Subordonată ţelului iubirii, ştiinţa e de mare folos; prin ea însăşi, fără această subordonare, ea s-a dovedit nu numai de prisos, ci chiar păgubitoare⁴³...

Cultura augustiniană va fi subordonată vieţii religioase nu doar prin obiectul şi programul ei, ci şi prin duhul ce o animă: nu-i de-ajuns să în­chini efortul inteligenţei tale unui obiect de esenţă religioasă, în speţă studiului Sfintelor Scripturi. Studiul nu trebuie făcut de dragul lui însuşi, ci subordonat cu grijă propăşirii sufletului către desăvîrşire; se poate întîmpla, altminteri, să-ţi petreci timpul „scrutînd mărturiile Domnului" şi să rămîi, cu toate acestea, unul dintre „făptuitorii de nelegiuiri", dacă „vei căuta ştiinţa mai mult decît sfinţenia"⁴⁴.

Citînd un verset din Scriptură pe care-i place să-l comenteze⁴⁵: scientia inflat, charitas vero aedificat (I Cor. 8, 1), el îl aplică nu numai la falsa ştiinţă, care e coruptă prin chiar obiectul ei, ci chiar şi la cunoaşterea lucru­rilor religioase, atunci cînd nu e îndreptată nemijlocit spre progresul iubirii spirituale:

proinde et ista scientia, quamvis ad legem Dei pertineat, si in aliquo sine charitate fuerit, inflat et nocet „aşadar, chiar şi această cunoaştere, măcar că ţine de legea Domnului, dacă se va fi aflat lipsită de dragoste, semeţeşte şi vatămă"⁴⁶.

III

Care va fi deci conţinutul acestei culturi creştine? Se poate arăta mai întîi ce nu este ea, definind-o astfel, în mod indirect, prin opoziţie. Pentru

⁴³ Scrisoarea 55, 21 (39), P.L., voi. XXXIII, c, 223.

⁴⁴ Enarratio in Psalmum 118, 1, 2, P.L., voi. XXXVII, c. 1502-l503 şi tamen novimus operarios iniquitatis ad hoc scrutări testimonia Domini, quia malunt docţi esse quam iusti... „şi cu toate acestea ştim că slujitorii nedreptăţii cercetează cu de-amănuntul mărturiile Domnului, într-aceea pentru că preferă să fie mai curînd docţi decît drepţi"; id., 29, 1, c. 1585-l586.

⁴⁵ în afara textelor citate mai jos, cf. De Trinitate 4,prooem. 1, P.L., voi. XLII, c. 887; 12, 11 (16), c. 1007; Enarratio in Psalmum 142, 5, P.L., voi. XXXVII, c. 1848; Tractatus in Iohannem 27, 5, P.L., voi. XXXV, c. 1617; Scrisoarea 167, 3 (11), P.L., voi. XXXIII, c. 737-738; Cetatea lui Dumnezeu 9, 20, P.L., vol.XLI, c. 273; Predicile 304, 6 (6), P.L., voi. XXXIX, c. 1566; 270,4, P.L., voi. XXXVIII, c. 1241.

⁴⁶ Contra Cresconium donatistam 1, 25 (30), P.L., voi. XLIII, c. 46l-462. Cf. şi De doctrina christiana 2, 13 (20), P.L., voi. XXXIV, c. 44-45; 2, 41 (62), c. 64, 37 (55), c. 89-90; Scrisoarea 147, P.L., voi. XXXIII, c. 597; Predica 117, 16-l7, P.L., voi. XXXVIII, c. 670-671 etc. ...

SPRE O CULTURĂ CREŞTINĂ

285

Sfîntul Augustin, viaţa intelectuală a creştinului trebuie să fie radical opusă culturii tradiţionale a literaţilor din vremea sa⁴⁷.

Nu ne putem da seama de motivul acestei opuneri violente dacă nu înţelegem mai întîi că acea cultură literară, în ciuda deşertăciunii ei, a carac­terului insipid pe care-l căpătase din pricina decadenţei, păstra pentru intelectualii de atunci o foarte înaltă valoare: era un bun mai preţios decît toate, cel mai de preţ din cîte-i era dat omului să posede pe pămînt⁴⁸.

Datorită acestui fapt, ea era o rivală primejdioasă pentru religia creştină: valoare pămîntească, bun temporal care-şi disputa sufletul oamenilor cu scopul suprem, cu singurul bine suveran, cu Dumnezeu. în aceeaşi măsură, dacă nu şi mai mare, decît ataşamentul faţă de vechii zei, ea reprezenta marele obstacol ce se opunea convertirii literaţilor păgîni, înaintării litera­tului botezat către viaţa desăvîrşită⁴⁹. De la ei trebuia obţinută — punct deosebit de greu de cîştigat — smerenia întru spirit esenţială: trebuiau determinaţi să recunoască faptul că a avea cultură nu însemna încă nimic şi că adevăratul ideal era sfinţenia...

Această situaţie de fapt trebuie s-o aibă mereu prezentă în minte cel ce vrea să înţeleagă de ce Augustin nu se încumetă niciodată să laude pe cineva pentru cultura lui, fără să adauge numaidecît observaţia, care nouă ni se pare evidentă: quanquam non ibi salus animae constituia sit „măcar că nu acolo se află salvarea sufletului"⁵⁰!

La fel se explică şi faptul că el se simte obligat, în calitate de faţă bise­ricească, să simuleze un anumit dispreţ, o ignoranţă de faţadă în privinţa scriitorilor clasici⁵¹. Sinceritatea formulărilor sale a fost cîteodată pusă la îndoială⁵². De bună seamă că Sfîntul Augustin nu-i dispreţuia din adîncul inimii pe Cicero sau pe Vergiliu, dar s-a temut că, dacă i-ar elogia făţiş, ar părea că împărtăşeşte idolatria pe care mulţi dintre contemporanii săi o vădeau încă faţă de cultura simbolizată de aceştia.

⁴⁷ Cea pe care Augustin o respinge astfel este cultura literară, singura care avea pe vremea sa o importanţă practică. Cît despre cultura filozofică, vom vedea în capitolul următor că Augustin o păstrează înăuntrul culturii sale creştine.

⁴⁸ E ceea ce am încercat să stabilesc în studiul MovuiKoţ dvf|p; aici, mă mărginesc să dau un scurt rezumat, iar pentru detalii şi pentru justificarea ipotezei mele recomand citi­torului această lucrare. Cf. îndeosebi pp. 209-257.

⁴⁹ Vezi îndeosebi De catechizandis rudibus 9 (13), P.L., voi. XL, c. 320.

⁵⁰ Scrisoarea 87, \,P.L., voi. XXXIII, c. 297.

⁵¹ Cf. supra, n. 98 de la p. 38.

⁵² De pildă, Comeau, Rhetorique, pp. VII-VIII; deseori, a fost exprimată aceeaşi suspiciune faţă de declaraţiile analoge care se regăsesc la mulţi Părinţi ai Bisericii: de Labriolle, Litterature, p. 3; Puech, Histoire de la litterature grecque chretienne, voi. III, p. 36, 239-240, 255, 336 etc. ... Vom vedea mai departe modul în care cred că trebuie răspuns la aceste critici (infra, 9 de la p. 320, şi supra, n. 98 de la p. 38). Această atitudine se explică în funcţie de dreptul canonic, care interzicea episcopului citirea de cărţi profane: cf. Histoire de l'education, pp. 424-425.

286

DOCTRINA CHRISTIANA

Recitind, în vederea redactării Retractărilor, scrierea sa De ordine, bătrînul episcop de Hippona se simte neliniştit din pricina neţărmuritului elogiu pe care-l aducea în ea artelor liberale, căci, zice el, „atîţia sfinţi nu le-au cunoscut şi atîţia dintre cei ce le stăpînesc nu sînt sfinţi"⁵³. încă un truism? Nu, ci aceeaşi teamă de a nu da apă la moară cultivării exclusive a valorilor pămînteşti⁵⁴.

Sfîntul Augustin nu se mărgineşte însă să opună culturii literaţilor din vremea sa acest refuz sumar. Pe de o parte, el reia reproşurile pe care i le făcea încă în „perioada filozofică", aprofundîndu-le, legîndu-le acum mai strîns de dogma creştină şi de prescripţiile Sfintei Scripturi; pe de altă parte, regăseşte în sinea sa şi reia pe cont propriu vechile argumente pe care de două sau trei secole tradiţia creştină nu încetase să i le opună⁵⁵.

Aceste critici trebuie împărţife în două. Există mai întîi cele ce vizează anumite aspecte particulare ale culturii clasice: Augustin, pe urmele tuturor predecesorilor săi, va reproşa acestei culturi că se bazează pe o literatură îmbibată de păgînism şi că, întrucît recurge întruna la mitologie, este inse­parabilă de cultul idolilor⁵⁶.

Era o cultură nu doar păgînă, ci şi imorală; nu se alimenta, oare, în mare măsură, din exaltarea senzualităţii, a sexualităţii⁵⁷ ? în sfîrşit, în măsura în care această cultură transmitea moştenirea filozofiei greceşti, nu era oare şi o depozitară a erorilor şi a blasfemiilor, sursa tuturor ereziilor şi a tuturor impietăţilor⁵⁸ ?

⁵³ Retractări 1,3,2, P.L., voi. XXXII, c. 588: verum et in his libris displicet mihi... quod multum tribui liberalibus disciplinis, quas mulţi sandi multum nesciunt; quidam enim qui sciunt eas, sandi non sunt „însă şi în aceste cărţi îmi displace... faptul că sînt mult elogiate disciplinele liberale, pe care mulţi oameni cucernici nu le cunosc, iar unii care le cunosc nu sînt cucernici". Cel de-al doilea considerent arată că Sfîntul Augustin are în vedere cultura comună şi că nu critică doctrina propriu-zisă din De ordine, care, după cum am văzut, critica violent cunoaşterea urmărită de dragul ei înseşi şi cerea o reductio artium „o reducere a ştiinţelor" la filozofie, la căutarea lui Dumnezeu (partea a doua, pp. 231 şi urm.).

³⁴ Cf. şi Scrisoarea 101, 2, P.L., voi. XXXIII, c. 368.

⁵⁵ Mă mulţumesc aici să fac trimitere la expunerea lui de Labriolle, Litterature, pp. 15-39.

⁵⁶ De pildă, Quaestiones evangeliorum 2, 33, P.L., voi. XXXV, c. 1344-l345; Confe­siuni 1, 16 (25-26), pp. 2l-22 Lab.

⁵⁷ Confesiuni, ibid. Acest reproş este deosebit de sensibil în criticile vehemente pe care Augustin le adresează teatrului: Confesiuni 3, 2 (2—4), pp. 46—48 Lab.; Cetatea lui Dumnezeu 1, 3l-32, P.L., voi. XLI, c. 44-45; 2, 8-9, c. 53-55; Predicile 88, 16 (17), P.L., voi. XXXVIII, c. 548; 159, 2 (2), c. 868; De catechizandis rudibus 16 (25), P.L., voi. XL, c. 329-330. De consensu evangelistarum 1, 33 (51), P.L., voi. XXXIV, c. 1068.

⁵⁸ La drept vorbind, nu menţionez această temă decît pro memoria; fără îndoială că Sfîntul Augustin nu a pierdut nici un prilej de a combate erorile filozofilor şi de a preveni împotriva lor; uneori, subliniază şi raportul dintre filozofie şi erezie (de pildă, Enarratio in Psalmum 8, 6, P.L., voi. XXXVI, c. 111; Scrisoarea 118, 3 [21], P.L., voi. XXXIII, c. 442). Această temă nu joacă însă nici pe departe rolul pe care îl are la Părinţii greci, de

SPRE O CULTURĂ CREŞTINĂ

287

Alte obiecţii, şi mai grave, privesc nu aspecte particulare ale culturii antice, ci chiar esenţa ei. Culturii tradiţionale i se impută o deşertăciune radicală, pentru că pune pe primul plan cultivarea formei, eleganţa limba­jului şi abate sufletul de la realităţile moralei şi ale religiei.

Augustin cere ca oamenii culţi care vin să se înscrie la catehumenat să fie învăţaţi înainte de toate să pună problemele vieţii creştine mai presus de deşertăciunea artei de a vorbi frumos⁵⁹. îndreptînd o amară privire în urmă asupra anilor săi de şcoală, el condamnă cu asprime frivolitatea acestui învăţămînt, care nu se preocupă niciodată de suflet⁶⁰, şi imprudenţa tatălui său, mai preocupat de progresele fiului în arta oratorică decît de vijeliile ce bîntuie deja viaţa sa morală⁶¹.

Res non verba „lucruri, nu cuvinte", aceasta e de acum poziţia de prin­cipiu pe care o adoptă Sfîntul Augustin⁶². Nu vrea, n-ar vrea să vadă în limbaj decît un sistem de semne⁶³, utile şi necesare pentru comunicarea gîndirii, dar care nu sînt decît un instrument de transmitere fără valoare intrinsecă şi asupra căruia, în orice caz, nu merită să zăbovim mai mult.

în termeni a căror violenţă este cîntărită cu grijă şi care arată cît era de conştient de faptul că se opunea unei opinii generale, Sfîntul Augustin nu pregetă să aşeze umilul învăţămînt făcut de litterator, rudimentele citirii şi ale scrierii, cu mult mai presus de literatura predată de grammaticus: ce importanţă au soarta Didonei, rătăcirile lui Enea, incendierea Troiei, atque ipsius umbra Creusae „şi chiar umbra Creusei"* ? Deşertăciuni fără folos!

la apologişti la Epifanes, sau pe care-l juca la Tertullian. Motivele mi se par a fi două: a) Augustin a fost un filozof şi, după cum vom vedea curînd, n-a încetat niciodată să fie; filozofia e pentru el înainte de toate neoplatonismul (cf. Cetatea lui Dumnezeu 8, 4 şi urm., P.L., voi. XLI, c. 228 şi urm.), şi el n-a uitat niciodată cît de mult îi datora acestuia conver­tirea; b) Augustin este un latin în plină perioadă de decadenţă; pentru creştinii din Occi­dentul epocii sale, primejdia filozofică e mult mai puţin ameninţătoare.

⁵⁹ De catechizandis rudibus 9 (13), P.L., voi. XL, c. 320.

⁶⁰ Confesiuni 1,18 (28)-l, 19 (30), pp. 24-25 Lab.

⁶¹ ld., 2, 2 (4), p. 32 Lab.; 2, 3 (5), p. 33.

⁶² Temă adeseori reluată: de pildă, De consensu evangelistarum 2, 46 (97), P.L., voi. XXXIV, c. 1126-l127; De Genesi ad litteram 4, 5 (11 sfîrşit), ibid., c. 300 {dum recognoscitur non esse de vocabulis disputandum „cîtă vreme se recunoaşte că discuţia nu trebuie dusă cu referire la cuvinte"); De Trinitate 10, 7 (9), P.L., voi. XLII, c. 978 sfîrşit; 14, 11 (14), c. 1047 (îl critică pe Vergiliu); 15, 15 (25), c. 1079; Quaestiones in Hepta-teuchum,praef.,P.L., voi. XXXN,c. 547; Contra Cresconium 1, 13 (16), P.L., voi. XLIII, c. 455; 2, 1 (2), c. 468; 2, 2 (3), c. 469; Cetatea lui Dumnezeu 9, 23, 1, P.L., voi. XLI, c. 275; vezi şi Ballerini, Metodo, pp. 46-48. Reamintire cu atît mai necesară cu cît Sfîntul Augustin rămîne mult prea gramatician pentru a-şi aminti întotdeauna la timp acest prin­cipiu salutar: el se lasă de atîtea ori antrenat în quaestiones de nomine... „probleme privi­toare la nume"!

⁶³ De doctrina ckristiana 1, 2 (2), P.L., voi. XXXIV, c. 19-20; 2, 3 (4), c. 37; De magistro 1 (1), 2 (3), P.L., voi. XXXII, c. 1193-l196; 7 (19), c. 1205 (cf. partea a doua, p. 242); De Trinitate 13, 1 (4), P.L., voi. XLII, c. 1015-l016; 15, 10 (19), c. 1071.

* Cf. Vergiliu, En. II, 772 (n.t.).

288

DOCTRINA CHRISTIANA

Cititul şi scrisul servesc măcar la ceva; şi oricine îşi dă seama că ele nu sînt decît un instrument, neriscînd să creadă în false valori⁶⁴.

Augustin ştie că întreaga cultură tradiţională (în măsura în care nu era invadată de erudiţie) are o orientare estetică, şi tocmai lucrul acesta îl atacă. Critica pe care o face culturii literare se adaugă criticii făcute celorlalte arte. Ştim cu ce severitate judeca deja Augustin filozoful viaţa artistică; epi­scopul de Hippona merge — dacă e posibil — şi mai departe.

Muzica şi cîntatul la cithară sau la alte instrumente? Nugas „fleacuri"⁶⁵. Pictura, sculptura? Superflua „lucruri de prisos"⁶⁶.

Să-i aducem lui Dumnezeu laude pentru frumuseţe, dar să luăm aminte să nu îndrăgim frumosul, nici măcar preţ de o clipă, cu o iubire senzuală, căci ar însemna să ne bucurăm de ceva ce ar trebui doar să slujească înain­tării noastre către Dumnezeu⁶⁷."Aceeaşi severitate în privinţa frumosului literar. E drept că, în chiar interesul adevărului creştin, Sfîntul Augustin, după cum vom vedea ceva mai departe⁶⁸, nu cuteza să repudieze elocinţa. Dar, de îndată ce a făcut această concesie, cît de grăbit e s-o limiteze! Oratorul creştin să nu caute efecte literare de dragul lor înseşi! în acest punct, Sfîntul Augustin se aprinde, ridică tonul, temîndu-se ca nu cumva pe această cale ocolită să reintre în cultura creştină demonul artei pe care el vrea să-l exorcizeze⁶⁹. %

IV

Nu ne mai miră deci termenii folosiţi pentru desemnarea culturii creştine: doctrina, scientia, căci ea e înainte de toate o cunoaştere. O cunoaştere însă îndreptată în chip foarte rigid spre un anumit scop şi menţinută riguros într-un anumit perimetru. O cultură ce se opune curiozi­tăţii de erudit nu mai puţin decît estetismului literaţilor.

L-am prevenit deja pe cititor că scrierile de la Hippona condamnă, şi mai vehement decît cele de la Cassiciacum⁷⁰, acea formă de ispită de o comple­xitate primejdioasă pe care o reprezintă pofta de a cunoaşte, acea curiozitate deşartă care ne îndepărtează de meditaţia asupra singurului lucru necesar⁷¹. Ea este cea pe care apostolul a afurisit-o sub numele de „pofta ochilor" în tripla şi solemna anatemă aruncată asupra pornirilor firii decăzute⁷².

⁶⁴ Confesiuni 1, 13 (2l-22), pp. 18-l9 Lab.

⁶⁵ De doctrina christiana 2, 18 (28), P.L., voi. XXXIV, c. 49.

⁶⁶ Id., 2, 25(39), c. 54.

⁶⁷ Confesiuni 4, 10 (15)-4, 11 (17), pp. 77-79 Lab.

⁶⁸ Cf. infra, pp. 407-411.

⁶⁹ De doctrina christiana 4, 14 (30-31), P.L., voi. XXXIV, c. 102.

⁷⁰ Partea a doua, p. 233.

⁷¹ Confesiuni 10, 35 (54-57), pp. 280-283 Lab.

⁷² I Ioan 2, 15-l7. Ceea ce nu-l împiedică pe Augustin să înţeleagă la început concu-piscentia oculorum „pofta ochilor" în sensul literal de voluptos oculorum istorum carnis meae „patima acestor ochi ai cărnii mele" (Confesiuni 10, 34 [5l-53], pp. 278-280).

SPRE O CULTURĂ CREŞTINĂ

289

Ispită mai primejdioasă decît toate, pentru că la nimic nu duce decît la o pervertire radicală a minţii. Căci în ce constă pînă la urmă buna întrebuin­ţare a acesteia, dacă nu în străduinţa de înălţare la punctul cel mai de sus al sinelui, la cunoaşterea lui Dumnezeu ? Or, curiozitatea o îndepărtează de acest ţel, coborînd-o la cunoaşterea naturii inferioare, în care treptat se degradează⁷³.

Augustin cuprinde în condamnarea sa toate cunoştinţele care ne „dis­trag", îndepărtîndu-ne de gîndul la Dumnezeu: el respinge deopotrivă atenţia puerilă cu care urmărim amuzaţi cum vînează o şopîrlă sau un păianjen⁷⁴, gustul pentru mirabilia „lucruri ce trezesc uimire" al erudiţilor decadenţei şi munca incomparabil mai serioasă a învăţatului, a astrono­mului de pildă, care determină cu precizie matematică mişcările unui astru.

Cunoaştere adevărată, fără îndoială, a cărei valoare excepţională Augus­tin ştie s-o recunoască şi s-o aprecieze din plin, dar, ca şi altele, fără de folos pentru mîntuire: „Ferice cel ce Te cunoaşte, exclamă el către Dumne­zeu, chiar dacă aceste lucruri îi rămîn neştiute. Căci cine Te cunoaşte şi le cunoaşte şi pe ele nu va fi datorită lor mai fericit !"⁷⁵.

Se vede din această formulare pînă unde ajunge neîncrederea augus-tiniană faţă de tot ceea ce pare să se poată abate cît de cît de la atenţia pe care trebuie s-o consacram, toată, lui Dumnezeu, vieţii religioase. Nu cred că e cazul să ascund cititorului nimic din asprimea unei atitudini atît de rigide. Rămîne să-i prezint cîteva remarci menite, desigur, nu să-l scuze pe Sfîntul Augustin (o doctrină ca aceasta n-are nevoie de astfel de servicii), ci să lămurească sensul exact al poziţiei sale.

Această intransigenţă, această desconsiderare a valorilor culturale propriu-zis umane, această obsesie a exigenţelor ţinînd de cele veşnice au

Bossuet, mai logic, va aşeza această concupiscenţă sensibilă alături de cea a celorlalte simţuri, sub denumirea de concupiscenţă trupească (Trăite de la concupiscence, cap. 8). Constatăm însă o dată mai mult că Sfîntul Augustin nu găseşte nici un inconvenient în a adopta o terminologie complexă.

⁷³ De Trinitate