Capitolul 1

Capitolul 4

Recunoştinţa cea mai plăcută în faţa Domnului: iubirea fără cuvinte, din străfundurile inimii, într-o stare de smerenie absolută. Lameh şi Ghemela, cel mai pur cuplu căsătorit din istoria umanităţii

(11 ianuarie 1842)

Doreşti (tu, Jakob Lorber, n. ed) să afli ce i-a spus Lameh Ghemelei. Haide să vedem.

Iată felul în care şi-a cerut Lameh iertare şi în care a asigurat-o pe Ghemela de iubirea lui. După ce Mi-a mulţumit din străfundurile inimii pentru admonestare, el a spus:

„O, Abba Abedam! Tu îmi cunoşti inima din eternitate şi ştii că încă din copilărie nu s-a ocupat de nimic altceva decât de Tine, vorbind numai de Tine şi de creaţia Ta nesfârşită şi minunată – lucru care ajungea uneori să-i plictisească până şi pe patriarhi – şi ştii că în marea mea bucurie obişnuiam să cânt şi să dansez ori de câte ori auzeam pomenindu-se numele de Iehova.

Ştii foarte bine, o, Abba Abedam, că acesta a fost comportamentul meu, la care au fost de multe ori martori şi patriarhii.

Întrucât iubirea din inima mea nu a atins niciodată pe nimeni decât pe Tine, gândul că va trebui să împart cu altcineva această iubire mi s-a părut iniţial cumplit; căci nu ştiam cât de profundă este unită iubirea Ghemelei cu inima Ta. Mă aplec în faţa Ta, o, Abba, plin de recunoştinţă şi de slavă pentru că mi-ai luminat inima, căci acum îmi dau seama că prin primirea Ghemelei, iubirea mea pentru Tine nu numai că nu se diminuează, ci dimpotrivă, este mult amplificată şi multiplicată de iubirea ei.

Tu ai depus o mărturie eternă privind puritatea ei, care atestă faptul că ea va merita de-a pururi iubirea Ta.

Da, îmi dau seama acum că ea Te-a ales ca unic subiect al iubirii ei pure şi arzătoare, ceea ce explică de ce şi Tu ai ales-o pe ea, primind-o în inima Ta părintească, plină de iubirea cea mai înaltă cu putinţă.

Înţeleg acum că, în graţia Ta nesfârşită, Tu m-ai ales pe mine pentru a-mi încredinţa această nestemată a iubirii Tale pentru ca, inspirându-mă din această iubire a Ta, să o protejez cu credinţă şi să o păstrez şi pe viitor la fel de pură ca acum.

Iată, o, Abba Abedam, am înţeles toate aceste lucruri prin graţia pe care iubirea Ta părintească a revărsat-o asupra mea. Totul este minunat şi divin, dar în mintea mea se naşte totuşi o altă întrebare, de mare importanţă pentru mine.

O, Tată preasfânt şi preaplin de iubire! Cum Ţi-aş putea mulţumi vreodată pentru toată această graţie şi bunătate pe care ai revărsat-o asupra mea, care nu însemn nimic în faţa Ta, şi anume aceea de a proteja pentru Tine puritatea celei care s-a născut din mâinile Tale, umplându-i – prin binecuvântarea Ta – inima cu cea mai pură iubire pentru Tine?

O, Abba, ai milă şi spune-mi cum aş putea să-Ţi mulţumesc pentru această graţie nesfârşită”.

Abedam i-a răspuns: „Ascultă, iubitul Meu Lameh, recunoştinţa care îmi este cel mai mult pe plac constă în recunoaşterea plenară a măreţiei graţiei şi compasiunii Mele faţă de omul în cauză, manifestată inclusiv în inima lui, care ajunge să se topească în iubirea Mea. Această recunoştinţă trebuie să fie atât de mare – din cauza măreţiei acelei binecuvântări – încât persoana respectivă să fie incapabilă să-şi exprime acest sentiment în cuvinte. Aceasta este recunoştinţa care îmi este cel mai mult pe plac.

Cel care încă Mă mai slăveşte în cuvinte, mulţumindu-mi pentru graţia Mea, nu a ajuns să înţeleagă măreţia nesfârşită a binecuvântării primite de la Mine şi nu M-a recunoscut pe Mine, Cel-care-dăruieşte. El nu a înţeles profunzimea uluitoare la care poate ajunge smerenia dinlăuntrul lui, care i-ar paraliza complet limba, făcând-o incapabilă să rostească cuvinte lumeşti.

Ascultă, o asemenea recunoştinţă exprimată în cuvinte nu îmi este pe plac, chiar dacă aceste cuvinte ar fi rostite de cel mai înalt dintre îngeri.

Ceea ce ţi-am spus despre recunoştinţa verbală este la fel de valabil şi în ceea ce priveşte recunoştinţa exprimată prin fapte. Cel care îşi imaginează că îşi poate dovedi recunoştinţa prin anumite acţiuni făcute în acord cu voinţa Mea se înşeală grav, căci ce ar putea face el în serviciul Meu, pe care Eu să nu-l pot îndeplini foarte bine şi fără ajutorul lui?

De altfel, cum ar putea să reuşească el în demersurile sale?

Oare nu prin puterea Mea, manifestată înlăuntrul lui, şi pentru care Mi-ar datora din nou aceeaşi recunoştinţă?

Cum ar putea să-Mi mulţumească cineva dându-Mi ceva primit tot de la Mine, şi pentru care îmi datorează alte mulţumiri?

De aceea, cel care doreşte să îmi mulţumească aşa cum trebuie, să o facă fără cuvinte, prin iubirea şi prin smerenia cea mai profundă a inimii, iar Eu îl voi privi şi voi accepta ceea ce îmi datorează.

Tu, preaiubitul Meu Lameh, posezi din plin această recunoştinţă, de vreme ce nu ştii cum să o exprimi în cuvinte, de unde să începi şi unde să termini, căci măreţia graţiei şi iubirii Mele pentru tine te-a absorbit într-o asemenea măsură încât nu mai poţi să o exprimi altfel decât iubindu-Mă mai presus de orice.

Acum, ca să te convingi pe deplin de bunăvoinţa Mea faţă de tine, întoarce-te către Ghemela şi dă-i răspunsul cuvenit. Amin”.

Lameh s-a îndreptat imediat către Ghemela şi i-a spus: „Ghemela, fiinţă pură care a binemeritat iubirea lui Iehova, sunt convins că inima ta plină de iubire mă va ierta pentru greşeala pe care am comis-o tocmai din acelaşi motiv. Înainte de tine nu am privit în faţă nici o fiinţă de sexul tău, toate simţurile mele fiind focalizate exclusiv asupra lui Iehova. De aceea, mi se pare firesc să mă fi temut pentru o clipă că voi fi nevoit să îmi împart iubirea între tine şi Iehova. A fost o idee stupidă, crede-mă, dar a fost primul gând care mi-a trecut prin minte auzindu-ţi întrebarea. Aşa cum ai văzut însă, mult iubitul nostru Abba Emmanuel mi-a deschis – în graţia Lui infinită – ochii, astfel încât acum îmi este cât se poate de clar că nu trebuie să-mi împart în nici un fel iubirea pentru El, ci dimpotrivă, aceasta nu poate decât să crească prin iubirea mea pentru tine. De altfel, acum mi-am dat întru totul seama de puritatea ta, şi de aceea, cred cu convingere că îmi vei ierta grosolănia din acelaşi motiv pentru care şi eu am păcătuit în faţa ta”.

Ghemela şi-a scuturat imediat părul auriu, minunat, de pe faţă, şi i-a zâmbit lui Lameh cu prietenie.

Abia acum a văzut Lameh splendoarea feţei sale, care aproape că i-a tăiat respiraţia. Mişcat până la lacrimi, el s-a întors către Abedam şi i-a spus:

„Nu, nu, Tată Ceresc, nu sunt deloc vrednic de o răsplată atât de divină! Cu adevărat, în faţa acestui înger din ceruri nu sunt decât un vierme păcătos care se târăşte pe pământ!

Mi-ar fi mai uşor să privesc cu ochii larg deschişi soarele la amiază decât să mă uit numai trei secunde la acest înger ceresc, de o splendoare şi de o puritate inimaginabilă, pe care l-a creat iubirea Ta, o, Tată preasfânt!

Dacă este adevărat că Zuriel este părintele ei, deşi mi-e greu să cred că o fiinţă umană ar putea fi părintele unui asemenea înger, atunci redă-i-o lui, Tată Ceresc, astfel încât să o protejeze ca şi până acum, cu aceeaşi credinţă. – Dar mai presus de orice, facă-se voia Ta!”

Auzind aceste cuvinte, Zuriel a început să plângă, şi cu ochii în lacrimi, i-a spus lui Lameh: „O, Lameh, de ce îmi refuzi fata, de vreme ce însuşi Iehova a fost Cel care ţi-a dăruit-o? – Renunţă la această împietrire şi priveşte-o cum plânge”.

Abedam i s-a adresat însă lui Zuriel: „Zuriel, linişteşte-te şi nu mai deplânge lacrimile Ghemelei. Gândeşte-te că ceea ce am unit Eu nu mai poate fi desfăcut de nici o putere lumească.

Ascultă, inima lui Lameh nu este împietrită. Dimpotrivă, ea este prea gingaşă, motiv pe care o voi întări acum, astfel încât el să devină soţul fetei tale.

Fiica Mea, şi tu, Lameh, îngenunchează în faţa Ghemelei şi ridic-o cu mâna ta dreaptă, în calitate de soţie a ta, apoi prezintă-Mi-o cu inima smerită şi plină de iubire, astfel încât să vă pot binecuvânta acum şi de-a pururi. Amin”.

Lameh nu s-a mai opus, ci a ascultat cuvintele Mele. A îngenuncheat în faţa Ghemelei şi i-a adresat următoarele cuvinte:

„O, Ghemela, iubirea mea încredinţată mie de Abba Emmanuel, îngăduie-mi să te ridic de jos, eu, cel întru totul nevrednic de tine, dar pe care Tatăl preasfânt m-a considerat totuşi vrednic. Acceptă să devii soţia mea preaiubită, în numele lui Iehova. Amin”.

Ghemela s-a ridicat imediat de jos, şi împreună, cei doi s-au îndreptat către Iehova, care i-a binecuvântat şi le-a cerut să îşi păstreze de-a pururi puritatea inimii şi să nu renunţe la castitate atât timp cât vor trăi. Cei doi au jurat să facă acest lucru, devenind astfel cel mai pur cuplu căsătorit din acele timpuri primordiale.