Capitolul XVI religiile din china antică

Despre raporturile dintre Mu'âwiyya şi' Alî, vezi E.L.Petersen, All and Mu'awiya in early Arabis tradition (Copenhaga, 1964).

Despre şiism şi ismaelism, vezi cap. XXXV şi bibliografiile reunite în §§ 273—274.

Despre ceremoniile religioase comemorând moartea lui Husein, vezi, în ultimă instanţă, Earle H. Waugh, „Muharram Rites: Community Death andRebirth", în Frank Reynolds şi Earle Waugh, ed.,Religious Encounters with Death (University Park şi Londra, 1977), pp. 200-213.

Despre influenţele arhitecturii religioase creştine, vezi F.Baldwin Smith, The Dome: A. Study in the History of Ideas (Princeton, 1950), pp. 41 sq. şi passim.

Despre continuitatea ideilor şi tehnicilor artistice orientale şi mediteraneene în cultura islamică, vezi Ugo Monneret de Willard, Introduzione allo studio dell'archaeologia islamica (Veneţia, 1960), pp. 89 sq. si passim.

Despre întemeierea Bagdadului de către califul al-Mansur şi simbolismul său cosmologic şi imperial (simbolism de origine sasanidă), vezi Charles Wendcll, „Baghdăd: Imago mundi, and other foundation-lore", International Journal of Middle East Studies, 2, 1971, pp. 99-128.

266. Pentru o istorie universală a Evului Mediu,înglobând deopotrivă Orientul Apropiat şi Asia, vezi lucrarea alcătuită sub coordonarea lui Edouard Perroy, Le Moyen Âge, l'expansion de l'Orient et la naissance de la civilisation occidentale (Paris, 1955; ediţia a 5-a, revăzută, 1967). O prezentare alertă şi personală a istoriei şi a culturii occidentale în Evul Mediu a dat Friedrich Heer, The Medieval World: Europe 1100—1350 (Londra, 1962; originalul german, Mittelalter, a apărut în 1961). Vezi şi R.Morghen, Medioevo cristiano (ediţia a 2-a, Bari, 1958).

Despre trecerea de la Antichitate în Evul Mediu, vezi Hugh Trevor-Roper, The Rise of Christian Europe (Londra-New York, 1965); William Carroll Park, Origins of the Medieval World (Standford, 1958); HJ.Marrou, Decadence romaine ou antic/uite tardive? III-VIe siecle (Paris, 1977) şi culegerea colectivă //passagio dell'antichită al medioevo in Occidente (Spoletto, 1962).

Bibliografia critică în jurul lui Mahomet et Charlemagne (1937) de Henry Pirenne a fost înregistrată de W.C.Bark, op.cit., pp. 114-124. s

Despre creştinismul din epoca carolingiană, vezi K.F. Morrisson, The two Kingdoms: Ecclesiology in Carolingian Politicul Thought (Princeton, 1964); E.Patzelt, Die Karolingishe Renaissance (Graz, 1965).

Despre papa Grigore VII şi Reforma bisericii întreprinsă de el, vezi A.Fliche, La reforme gregorienne, I-III (Paris, 1924-1937). La un an după alegerea sa, în 1074, Grigore al VH-lea decretează demiterea preoţilor simoniaci, căsătoriţi sau concubinari. în 1075 , el publică o culegere de 27 propuneri, Dictatus Papae, în care proclamă independenţa papalităţii şi a bisericii faţă de puterile laice şi tinde să instaureze o teocratic pontificală (Jacques Le Goff, în Histoire des religions, voi. II, 1972, p. 813). Să cităm propunerile cele mai îndrăzneţe: „I: Biserica romană a fost întemeiată de însuşi Dumnezeu. II: Numai pontiful roman este îndreptăţit să fie universal. XII: El poate să-i detroneze pe împăraţi. XIX: Nimeni nu poate să-1 judece pe el" (ibid., p. 814). înaltul cler, prinţii şi, mai ales, împăratul n-au primit cu ochi buni Dictatus Papae. Dar în 1076 Grigore al Vll-lea 1-a excomunicat pe împărat, 1-a detronat şi i-a dezlegat pe supuşii lui de jurământul de credinţă, împăratul a recurs atunci la penitenţa de la Canossa (1077), care 1-a dezarmat pe papă" (ibid). Canossa „constituie, deopotrivă, originea secularizării si slăbirii imperiului umilit, cât şi imposibilitatea fundamentală de a pune în lucrare teocraţia pontificală" (J.Chelini, citat de Le Goff, p. 814).

Vezi, de asemenea, R.Folz, L'ide'e d'Empire en Occident du Ve au XFV" siecle (Paris, 1953); M.D.Chenu, La theologie au douzieme siecle (Paris, 1957).

Despre temele apocaliptice în Evul Mediu, vezi Morman Cohn, The Pursuit of Millenium (ediţie nouă, revăzută şi adăugită, Oxford, 1970), pp. 29 sq. si passim.; Bernard McGinn, Visions of the End. Apocalyptic Traditions in Middle Ages (New York, 1979). Pe tema „împăratul Lumii de Apoi", vezi Marjorie Reeves, The influence ofProphecy in the iMter Middle Ages (Oxford, 1969), pp. 293 sq.

în cartea sa L'An Mii (Paris, 1980), Georges Duby a prezentat şi analizat strălucit o culegere de texte despre spaimele si miracolele mileniului.

Tabloul problemelor

752

267. Despre regalitatea sacră la vechii germani, vezi bibliografia înregistrată în partea a H-a, § 177. Despre supravieţuirea acestei concepţii după convertirea la creştinism, vezi Marc Bloch, Leş rois thaumaturges (Strasbourg, 1922); William A.Chanecy, The Cult of Kingsliip in Anglo-Saxon England. The transition from Paganisme to Christianity (Berkeley si Los Angeles). Cf. şi Gale R.Owen, Rites and Religions of the Anglo-Saxons (Londra, 1981).

Despre cavalerie şi feudalism, vezi S.Painter, French Chivalry (Baltimore, 1940); Cari Stephenson, Mediaeval Feudalism (Corneli Univ. Press, 1942; excelentă introducere, vezi mai ales pp. 40 sq.); Gustave Cohen, Histoire de la chevalerie en France au Moyen Âge (Paris, 1949). Ceremonia învestirii e analizată cu pertinenţa de Phillippe du Puy de Clinchamps, La chevalerie (Paris, 1961), pp. 37 sq.

268. Din bogata bibliografie recentă despre Cruciade, vezi mai ales Rene Grousset, L'epopee des Croisades (Paris, 1939); Steven Runcim-dnJU.ftoryofthe Cnisades, I-1II (Cambridge, 1951-1954); Adolf Wass, Geschichte der Kreuzzuge. 1-11 (Freiburgi.B., 1956); Paul Alphandery şi Alphonse Dupront, La chre'tiente'et l'ide'e de Croisade, I-II (Paris, 1958-1959); K. Sctton, A History of Crusades, I-II (Philadelphia, 1958, 1962); J.A. Brundage, The Crusades (Milwaukec, 1962). Vezi si studiile reunite în volumul L'idee de Croisade (= Congresso Intern, di Scienze storiche, Roma, 1955, Relazzioni, III, Florence, 1955); mai ales P.Lemerle, „Byzance et la Croisade", şi A.Cahen, „L'Islam et la Croisade".

O selecţie de izvoare arabe a fost tradusă în italiană de Francesco Gabrielli,5?onc/ Arabi delle Crociate (Torino, 1957; există şi o traducere engleză, Arab Historians of the Crusades, Berkeley şi Los Angeles, 1969).

Despre elementele eshatologice şi milenariste, vezi A.Dupront, „Croisades et eschatologic", în E.Castelli, ed., Umanesimo e esoterismo (Padova, 196()),pp. 175-198; Normau Cohn, The Pursuitoflhe Millenium (ediţie revăzută şi adăugită, Oxford, 1970), pp. 61 sq.,98sq.

Vezi şi F.Cardini, I^e Crociate fra ii mito e la storia (Roma, 1971).

269. Despre primele ordine monastice întemeiate la sfârşitul secolului al Xl-lea, vezi J.B.Mahn, L'ordre cistercien (ediţia a 2-a, Paris, 1951); J.Leclercq, Saint Bernard et l'esprit cistercien (Paris, 1966).

Despre cele trei clase ale societăţii occidentale medievale, vezi J.-Le Golf, Pour un autre Moyen Âge. Travail et culture en Occident: 18 essais (Paris, 1977), pp. 80-90; G.Duby, Leş trois ordres ou l'imaginaire du feodalisme (Paris, 1978).

Despre simbolismul catedralelor, vezi Hans Scdlmayr, Die Entstehung der Kathedrale (Ziirich, 1950); Otto von Simpson, The Gothic Cathedral (New York, 1956); Marie-Madeleine Davy, Initiation ă la symbolique romane (Paris, 1964); Aurelia Stappert, L'ange roman, dans la pensee et dans l'art (Paris, 1975), în special pp. 149 sq., 440 sq. (bogată bibliografie; excelentă iconografie); Erwin Panofsky, Gothic Architecture and Scholasticism (New York, 1976).

Despre Alienorde Acvitania şi influenţa lui, vezi F.Heer, The Medieval World, pp. 157 sq.; c f, de asemenea, A.Kelly, Eleanor of Aquitaine and the Faur Kings (Cambridge, Mass., 1952).

Despre literatura curtenească, vezi AJeanroy, La poesie lyrique des troubadours (Toulouse-Paris, 1934); R.R.Bezzola, Leş origines et laformation de la litterature courtoise en Occident, 500-1200 (Paris, 1944); P.Zumthor, Histoire litte'raire de la France medievale, V1-X1 (Paris, 1954); J.Lafite-Houssat, Troubadours et Cours d'Amour (Paris, 1960); excelentă vedere de ansamblu; conţine o traducere a „judecăţilor" date Curţilor de Doamne, pp. 46-63); Moshe La/ar, Amour courtois et „Fin Amor s" dans la litterature du Xfi-e siecle (Paris, 1964).

270. Despre valorizarea religioasă a principiului feminin, vezi textele citate de Elaine Pagels, The Gnostic Gospels (New York, 1979), pp. 57 sq. Tratatul Le Tonnerre, Esprit Parfait a fost tradus de George W.MacRae, The Nag Hammadi Library (ed. James M.Robinson, New York-San Francisco, 1977), pp. 271-277. Cf. ibid., pp. 461-470, traducerea unui alt tratat important, de John Turner, Trimorphic Protennoia.

Problema influenţei poeziei lirice hispano-arabe asupra poeziei spaniole şi provensale a prilejuit o vastă literatură critică. Vezi Menendez Pidal, Poesia arabe y poesia europea (Madrid, 1950); Emilio Garcia Gdrnez, Poemas arâbigo-andaluces (ediţie nouă, Madrid, 1940); id., „La lirica hispano-arabe y la aparicidn de la lirica românce", AlArulalus, 21, 1956,pp. 310 sq.; Claudio Sanchez Alborno/, „El Islam de Espania y el Occidente", în L'Occidente e l'Islam, Atti de/la XHa settimana di studio di Spoletto, 2-8 aprilie (Spoletto, 1965, I), pp. 149-308, în special pp. 177 sq.; S.M.Stern, „Esistono dei rapporti letrerari tra ii mondi islamice e l'Europa occidentale nell'alto medio evo?", ibid., II, 631-665.

Despre limbajul secret al confreriei Pedeli d'Amore, vezi R.Ricolfi, Studi su i „Pedeli d'Amare ", voi. I (Milano, 1933); cf. M.Eliade, Initiation, rites, societes secretes (= Naissances mystiaues, Paris, 1959), pp. 267 sq.

Din enorma literatură critică despre romanele ciclului arthurian semnalăm: Roger S.Loomis, ed., Arthurian Literature in the Middte Ages (Oxford, 1959); id., The development of Arthurian Românce (Londra, 1963); Jean Marx, La legende arthurienne et le Graal (Paris, 1952); id., Nouvelles recherches sur la legende arthurienne (Paris, 1965); R.W. Barber, Arthur of Albion. An Introduction to the Arthurian Literature and Legends in England (Londra, 1961). Vezi şi lucrarea colectivă Lumiere du Graal („Cahiers du Sud", 1951, în special articolul lui J.Vendryes, „Le Graal dans le cycle breton", pp. 73 sq.) şi lucrările Colocviului Internaţional: Leş Romans du Graal auxXlF et XIIle siecles (Paris, 1956; ed.C.N.R.S.).

Pentru elementele iniţiatice din romanele ciclului arthurian, vezi M.Eliade, Initiation, rites, societes secretes, pp. 264 sq.; cf. şi Antoinette Fiers-Monnicr, Initiation und Wandlung. Zur Geschichte des altfranzosischen Romans im XII. Jahrhundert (Studiorum Romanorum, voi. V, Berna, 1951).

Despre elementele orientale în Parzival, vezi Hermann Goetz, „Der Orient der Kreuzzuge in Wolframs Parzival", Archiv fur Kulturgeschichte, II, pp. 1—42. Cf. şi erudita şi sugestiva lucrare de Helen Adolf, Visio Pacis: Ho/y City and Craii (Pennsylvania Slate University Press, 1960; excelentă documentaţie, pp. 179-207). •

753

Tabloul problemelor

Despre influenţa hermelislă în Parzival de Wolfram von Eschenbach, vezi H. şi R.Kahane, The Krater and the Grail. HermeticSourcesofthe Parzival (Urbana, 1965), interpretare acceptată de H.Corbin,En Islam iranien, II (1971),pp. 143-154. Etimologia celor trei enigmatice personaje este semnificativă: Kyot ar fi prea cultivatul conte Guillaume de Tudele, Flegetanis pare să se refere la o lucrare cabalistică din secolul al Xll-lea, Falakath Thani, ,,al doilea Cer", al cărei titlu a fost interpretat ca fiind numele unui filosof (H.Kolb, citat de Goetz, pp. 2 sq.); Trevrizent, după Henry şi Renee Kahane, derivă de la Trible Escient (întreita înţelepciune), adică Hermes Trismegistul (cf. The Krater and the Grail, pp. 59 sq.). Vezi si Paulette Duval, La pensee ulchimique et le conte du Graal (Paris, 1979).

Despre raporturile dintre cavaleria medievală şi scenariul mitico-ritual al Graalului, vezi J.Frappier, „Le Graal et la Chevalerie", România, 75, 1954, pp. 165-210.

Despre analogiile cu Iranul, vezi Şir Jahanglr C.Coyajee, „The Legend of the Holy Grail: Jts Iranian and Indian Analogous" (Journal of the K.R.Cama Orientul Institute, Bombay, 1939, pp. 37-126), „The Round Table of King Kai Khusraun", ibid., pp. 127-194; H.Corbin, En Islam iranien, voi. II, pp. 155-188.

271. La cele trei tratate ale lui Gioacchino da Fiore citate în nota 70 trebuie să adăugăm Tractatus super Quutuor Evangelia, editat de Ernesto Buonaiuti (Roma, 1930) şi Liber Figurarum, editat de L.Tondelli (// Libro delle Figure dell'Abate Gioacchino da Fiore, ediţia a 2-a, Torino, 1954); despre această lucrare vezi şi Marjorie Reeves şi Beatrice Hirsch-Reich, The Figurae of Joachim of Fiore (Oxford, 1972). Scrierile pseudogioacchinite sunt înregistrate de Marjorie Reeves, The Influence of Prophecy in the later Middle Ages: A Study in Joachimism (Oxford, 1969), pp. 512-518, 541-542. O selecţie de texte traduse şi comentate de Gioacchino se află în B.McGinn, Apocalyptic Spirituulity (New York, 1979), pp. 97-148, 289-297.

Despre Gioacchino da Fiore, vezi mai ales H.Grundmann, Studien ilber Joachim von Floris (Leipzig, 1927); id., Nene Forschitngen iîber Joachim von Floris (Freiburg, 1950); id., „Zur Biographie Joachims von Fiore und Rainers von Ponza" (De utsches Archi v jur Erforschung des Mittelalters, 16, 1960,pp. 437-546): E. Buonaiuoti, Gioacchino da Fiore, i tempi, la vita, ii messagio (Roma, 1931); A. Crocco, Gioacchino da Fiore (Napoli, 1960); Marjorie Reeves, The Injluence of Prophecy; H. Mottu, IM manifestation de l'Esprit selon Joachim de Fiore (Neuchâtel—Paris, 1977); Bernard McGinn, Vision of the End. Apocalyptic Traditions in the Middle Ages (New York, 1979), pp. 126-141,313-318. McGinn a dat o excelentă trecere în revistă critică a cercetărilor recente asupra lui Gioacchino şi a gioacchinismului în „Apocalypticisrn in the Middle Ages: An historiographical Approach", Mediaeval Studien, XXXVII, 1975, pp. 252-286.

Despre casa din Corazzo, vezi F.Russo, Gioacchino da Fiore e le fondazioni florensi di Calabria (Napoli, 1958).

Despre originile biblice ale simbolismului lui Gioacchino, vezi B.McGinn, „Symbolism in the thought of Joachim of Fiore", în Prophecy und Millerianism: Essays in Honour of Marjorie Reeves (Londra, 1980), pp. 143—164.

272. Să semnalăm mai întâi câteva prezentări generale: H.A. R. Gibb, Mohammedanism: An Hisîorical Survey (Oxford, 1949; ediţia a 2-a, 1961); Fazlur Rahman, Islam (Chicago, 1966; ediţia a 2-a, 1979); Toufic Fahd, „L1 Islam et Ies sectes islamiques",//j.s/oi>e des religions (sous ladirectiond'Henry-Charles Puech), voi. III (Paris, 1977),pp. 3-177; A.Bausani, L'Islam (Milano, 1980). Vezi şi bibliografiile înregistrate mai sus, §§ 264-265.

Indispensabilă pentru bogăţia sa, fiind deopotrivă o introducere generală la istoria islamului şi o lucrare de referinţă, în acelaşi timp, Henry Laoust, Le x schismes dans ilslam (Payot, 1965).

Gustave E.von Grunebaum a dat o prezentare a culturii şi a spiritualităţi medievale în Medieval Islam (Chicago, 1946; ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, 1953). Ve/.i şi lucrarea colectivă Islam and Cultural Change in the Middle Age (Wiesbaden, 1975) şi articolele lui A.H.Houram, S.M.Stern,S.A.El-Ali şi N. Elisseeff,în The Islamic City (ed. A.H.Hourani, S.M.Stern), Oxford, 1970.

Despre kalâm-u\ sunniţilor, vezi clara expunere a lui Henry Corbin, Histoire de la philosophie islamique, l (Paris, 1964),pp.125-178; L.Gardcl şi M.M.Anawati, Introduction ă la theologie musulmane (Paris, 1948); A.N.Nader, IM systeme philosnphique de s Mo'tazilites (Beyrouth, 1956); A.J.Arbcny,Revelation and Reason in Islam (Londra, 1957); H.A.Wolfson, The Philosophy of the Kalam (Harvard, 1976; lucrare fundamentală). Vezi şi F.Rahman, Prophecy in Islam; Philosophy and Orthodoxy (Londra, 1958); S.H.Nasr, An Introduction to Muslim Cosmologicul Doctrines (Cambridge, Mass., 1964); Daniel Gimaret, Theories de l'acte humain en the'ologie musulmane (Louvain, 1980).

Despre al-As'aiî şi as'arîsm, vezi W .C.Klein, The Elucidation of Islam's Foundation (New Haven, 1940; traducere engleză din K'itab al-Ibâna de al-As'arî); W.W.Watt, Free Will and Predestination in Early Islam (Londra, 1948).

273. Despre istoria şiismului, vezi Henri Laoust, Leş schismes dans l'Islam, pp. 25 sq., 98 sq., 181 sq. Interpretarea exhaustivă a gândirii şi tehnicilor spirituale şiite a fost făcută pentru prima dată de Henry Corbin, într-un mare număr de studii publicate în Eranox-Jahrbucher şi în mai multe cărţi. O folositoare sinteză e de găsit în lucrarea sa Histoire de la philosophie islamique, I, pp. 41-150 (cf. p. 350, bibliografia articolelor sale de până în 1964). Vezi, de asemenea, Terre celeste et corps de resurreclion: de Viran mazde'en ă Viran shi'ite (Paris, 1961; conţine traducerea a unsprezece autori) şi En Islam iranien, I-1I (Paris, 1971-1972) s.v. shl'isme, shi'ites.

274. Despre ismaelism, vezi W.Ivanow, Studies in Early Persian Ismaelism (Bombay, 1955); H.Corbin, „Epiphanie divine et naissance spirituelle dans la Gnose ismaelienne", Eranos-Jahrbuch, XXIII, 1955; id., „Trilogie ismaelienne" (traducerea comentată a trei tratate), Paris, 1961; id., Histoire de la philosophie islamique, pp. 110-148,351 (bibliografie).

în cea mai veche scriere isrnaeliană conservată se remarcă reminiscenţe din lucrarea apocrifă Evanghelia Copilăriei, anumite teme din ştiinţa mistică a numerelor (de origine gnostică), septadele, care au un rol bine determinat în cosmologie

754

si care trădează influenţa maniheană (de exemplu, cele şapte bătălii ale lui Salman împotriva Vrăjmaşului etc.); cf. H.Corbin, Histoire, p. 111.

Despre mitul lui Mahdî, vezi Shorter Encyclopaedia of Islam, pp. 310-313; Ibn Haldun, The Muqaddimah. An Introduction to History, voi. I-III, traducere de Franz Rosenthal (New York, 1958), pp. 156-200 (vezi şi pp. 186 sq., părerile sufilor despre Mahdî).

Despre ismaelismul reformat de la Alamut, vezi G.S.Hodgson, The Order of the Assassins: The Struggle of the Early Isma'llls against the Islamic world (La Haye, 1955).

Despre „Bătrânul din Munte", vezi C.E.Nowell, „The Old Mân of the Mountain", Speculum, voi. 22, 1947, pp. 497 sq.; id., „The Sources of the History of the Syrian Assassins", Ibid., voi. 27, 1952, pp. 875 sq.; W.Fleischhauer, „The Old Mân of the Mountaîn The Growth of a Legend", Symposyum, 9, 1955, pp. 79 sq. Despre povestea lui Marco Polo, vezi Leonardo Olschki, Marco Polo's Asia (Berkeley-Los Angeles, 1960), pp. 362-381.

275. Există o întreagă literatură despre sufism, în principalele limbi europene. Să semnalăm câteva lucrări importante: Reynold A.Nicholson, Studies in Islamic Mysticism (Cambridge, 1921, reediată în 1967); A.J.Arberry, Sufism: An Account of the Mystics of Islam (Londra, 1950); Marijan Mole, Leş mystiques musulmans (Paris, 1965; excelentă introducere); G.C.Anawati şi Louis Gardet, Mystique musulmane. Aspects et tendances, experiences et techniques (Paris, 1961; conţine un mare număr de texte traduse şi comentate); Fritz Meier, Vom Wesen der islamischen Mystik (Basel, 1943, insistă pe iniţierea discipolilor); Seyyed H.Nasr, Sufi Essays (Londra, 1972); Anne-Marie Schimmel, Mystical Dimensions of Islam (Chapel Hill, 1975; una din cele mai bune lucrări despre sufism; cu bibliografie).

Pentru un istoric al studiilor sufi în Occident, vezi A.J.Arberry, An Introduction to the History of Sufism (Londra, 1942). Printre antologiile de texte traduse, cităm: Margaret Smith, Readingsfrom the Mystics of Islam (Londra, 1950), id„ The Sufi Path of Love (Londra, 1950); Martine Mărio Moreno, Antologia della Mistica Araho-Persiana (Bari, 1951).

Pentru analiza limbajului sufi, vezi: Louis Massignon, Essai sur Ies origines du lexique technique de la mystique musulmane (Paris, 1922; ediţie nouă, 1968); Paul Nwyia, Exegese coranique et langage mystique (Beyrouth, 1970).

Despre primii mistici, vezi L.Massignon, „Salman Păk et Ies premices spirituelles de l'Islam iranien" (Societe des Etudes Iraniennes, 7, 1934); Margaret Smith, Răbl'a the Mystic and her Fellow Saints in islam (Cambridge, 1928).

Despre aceste relaţii între şiism şi sufism, vezi H.Corbin, Histoire de la philosophie islamu/ue, pp. 262 sq.; S.H.Nasr, Sufi Essais, pp. 97-103; John B.Taylor, „Ja'far al Sâdiq, Spiritual Forebear of the Sufis", Islamic Culture, voi. 40, nr.2, pp. 97 sq.; Nasr, Sufi Essais, pp. 104 sq.

Să cităm acest pasaj din al-Qusairî despre deosebirea radicală dintre Lege şi realitatea divină căutată de sufi: „sar'i'a are în vedere observarea riturilor şi actele de devoţiune; în timp ce Realitatea (haqlqa) se preocupă de viziunea interioară a Puterii Divine. Orice rit neînsufleţit de spiritul Realităţii este fără valoare şi orice spirit al Realităţii nestructurat de Lege este incomplet. Legea există pentru a călăuzi omenirea, în timp ce Realitatea ne face să cunoaştem hotărârile lui Dumnezeu. Legea există pentru slujirea Iui Dumnezeu, în timp ce Realitatea există pentru contemplarea lui, Legea există pentru a ne supune la ceea ce El a prescris, iar Realitatea pentru a-i înţelege porunca: una este exterioară, cealaltă interioară" (Risălat, traducere de Eva de Vitray-Meyerovitch, Rumi et le soufisme, Paris, 1977, p. 80).

276. Despre Zu l'Nun, vezi Margaret Smith, Reading s fron the Mystics of Islam, nr. 20; A.-M. Schimmel, Mystical dimensions, pp. 42 sq.

Despre BistămI, vezi M. Mole, Leş mystiques musulmanes, pp. 53 sq.; A.-M. Schimmel, pp. 47 sq., cf. referinţele citate în notele 32-34.

Despre Gunayd, vezi A.H.Abdel Kader, The Life, Personality and Writings ofal-Junayd (Londra, 1962); R.C.Zaehner, Hindu and Muslim Mysticism, pp. 135-161; M. Mole, op. cit., pp. 61 sq.; Schimmel, op. cit., pp. 57 sq.

Despre Tirmîdî, vezi A.-M. Schimmel, op. cit., pp. 56-57 şi bibliografia citată în notele 35-36 ; H. Corbin, op.cit., pp.273-275.

Despre doctrina sufi a lui qutb, vezi M.Mole, op.cit., pp. 79 sq.

277. Despre al-Hallăg e de ajuns să amintim operele lui Louis Massignon, mai ales La Passion d'al Husayn-ibn-Mansur al-Hallăj, martyr mystique de l'Islam, execute ă Bagdad le 26 marş 922, 2 voi. (Paris, 1922; ediţie nouă, revăzută şi adăugită, 4 voi., Paris 1975. Lucrările lui Massignon consacrate lui al-Hallăg sunt înregistrate în „Bibliographie", voi. IV, pp. 101-108).

Viaţa şi martirajul lui al-Hallăg sunt admirabil prezentate şi interpretate de L.Massignon în primul volum din La Passion. Despre operele lui al-Hallăg (catalogul scrierilor lui, redactat la şaizeci de ani după moartea sa, conţinea 46 de titluri), vezi ibid., voi. III, pp. 286 sq. L.Massignon precizează că mai mult de 350 de citate izolate din operele lui Hallâg au intrat în repertoriul clasic al misticii musulmane în cursul secolului IV/IX; cf. ibid., p. 294. Despre Dlwăn (poeme şi rugăciuni extatice), vezi ibid., pp. 296 sq. Cf. traducerea, pp. 300-334, precum şi traducerea din Rlwădyât, pp. 334-352. Vezi, de asemenea, traducerea nouă a Dîwân-ului, făcută de L.Massignon („Documents Spiriluels", voi. K), Paris, 1955).

Despre malămatlyya, vezi Alessandro Bausani, „Note sul «Pazzo sacro» nell'Islam", SMSR, 29, 1958, pp. 93-107; M.Mole, op. cit., pp. 72 sq. şi bibliografia înregistrată de A.-M. Schimmel, op.cit., p. 86, n. 59,

Despre „nebunii întru Hristos", asemănători adepţilor malămattlyya, vezi V.Roshcau, „Saint Simeon Salos, ermite palestinien et prototype des „Fous-pour-le-Christ"" (Proche Orient Chretien, voi. 28, 1978, pp. 209-219); id., „Que savons-nous des Fous-pour-le-Christ?" (Irenikon, voi. 53, 1980, pp. 341-353, 501-512).

755

Tabloul problemelor

278. Despre Siblî şi Niffarî, vezi A.-M. Schimmel, op. cit., pp. 77-82 şi n. 46 (bibliografie).

Despre teoriile şi practicile sufismului clasic, vezi G.-C. Anawati şi L.Gardet, Mystique musulmane, pp. 41 sq., 77 sq., 147 sq.; A.-M.Schimmel, pp. 89 (cu bibliografie).

Despre Ghazzălî, vezi Miguel Asin y Palacios, Espiritualidadde Algazel y su sentido cristiana, I—IV (Madrid-Granada, 1934-1941); W. Montgomery Watt, Mustim Intellectual: A Study of Al'Ghazzălî (Edinburgh, 1963) şi bibliografia notată de A.-M .Schimmel, p. 92, n. 66.

Despre traducerile operelor lui GhazzălT, vezi bibliografia în A.-M.Schimmel, pp. 92-95, notele 67,71,72. Menţionăm pe cele care sunt în directă legătură cu subiectul nostru: W.H Temple Gairdner, Al-Ghazzăll's The Niche for Lights (Londra, 1915); W.M.Watt, The Faith and Practice of Al-Ghazzăll (Londra, 1952; traducere a tratatului „Le Liberateur des Erreurs"); G.H. Bousquet, Ih'yă'oulum al-dln' ou Vivification des Sciences de la Foi (Paris, 1955; conţine rezumatul celor 40 de capitole).