Capitolul XVI religiile din china antică

Despre iniţierea în Mănnerbund, vezi M.Eliade, Initiation, rites, societes secretes (= Naissances mystiques), pp. 185 sq., şi bibliografiile înregistrate ibid., notele 6-11.

306. Din imensa bibliografie privind vrăjitoria europeană reţinem: H.R.Trevor-Roper, The European Witch-Craz.e of the Sixteenth and Seventeenth Century: Religion, the Reformation and Social Change (1968); Alan Macfarlane, Witchcraft in Tudor and Stuart England (New York, 1970); Jefferey Burton Russc[[, Witchcraft in the Middle Ages (Ithaca,New York, 1972; cu o bogată bibliografie, pp. 350-377); Keith Thomas, Religion and the Decline of Magic (New York, 1971); Normau Cohn, Europe's Inner Demons (New York, 1975; trad. franceză: Demonolâtrie et sorcellerie au Moyen Age (Paris, 1982); F.E.Lorint et J.Bernabe, La sorcellerie paysanne (Bruxelles, 1977); Robert Mandrou, Possesion et sorcellerie au XVlII-e siecle. Textes inedits (Paris, 1979).

Extrase documentare în: E.William Monter, European Witchcraft (New York, 1969); Barbara Rosen, Witchcraft (Londra, 1970); Max Marwick, ed., Witchcraft and Society (Baltimore, 1970), şi mai ales Alan C.Kors şi Edward Peters, Witchcraft in Europa - 1100-1700. A Documentary History (Philadephia, 1972). Cf. H.C. Erik Midelfort, Witch Hunting in Southwestern Germany, 1562-1684. The Social and Intellectual Eoundationx (Stanford, 1972; în special pp. 30 sq., 193 sq. Lucrarea are meritul de a evidenţia diferenţele între „vânătoarea de vrăjitoare" la catolici şi la protestanţi).

Vezi si lucrările redactate în perspectiva istoriei medicinei: Gregory Zilbourg, The Medieval Mân and the Witch in the Renaissance (Baltimore, 1935); Thomas R.Forbes, The Midwife and the Witch (New York, 1966).

Cf. E.W. Monter, „The Historiography of European Witchcraft: Progress and Prospects", Journal oflnterdisciplinary History, 2, 1972, pp. 435-451; M.Eliade, „Some Observations en European Witchcraft", HR, 14, 1975, pp. 149-172 (= Occultisme, sorcellerie et modes culturelles, traducere de Jean Malaquais, Paris, 1978, pp. 93-124); Richard A.Horsley, „Further Reflections on Witchcraft and European Folk Religion", HR, 19, 1979, pp. 71-95.

Despre benandanti cea mai bună sursă rămâne lucrarea lui Carlo Ginzburg, / Benandanti: Ricerche sulla stregoneria e sui culţi agrari tra cinquencento e seicento (Torino, 1966).

O bogată bibliografie despre credinţele şi riturile privind naşterea cu căiţă, în Thomas R.Forbes, „The Social History ofthe Caul", Yale Journal of Biology and Medecine, 25, 1953, p. 495-508.

Despre Wilde Heer, vezi Victor Waschnitius, Perht, Holda und verwandte Gestalten: Ein Beitrag zur deutschen Religionsgeschichte (Viena, 1914),în special pp. 173 sq.; Otto Hofler, Kultische Geheimbiinde der Germanen, I, p. 68 sq.; id., Verwandlungskulte, p. 78 sq.; Waldemar Liungmann, Traditionswanderungen: Euphrat-Rhein, Folklore Fellows Communication, 118 (Helsinki, 1973), p. 596 sq.; R.Bernheimer, Wild Men in the Middle Ages (Cambridge, Mass., 1952), pp. 79 sq., 132; C.Ginzburg, / Benandanti, pp. 48 sq.

Despre etimologia cuvintelor zâna (< Diana) şi zânatec (< lat. dianaticus), vezi bibliografia critică în Alejandro CiordiK$cu,Diccionario etimologica Rumano (Universidad de la Laguna, 1961), p. 915; Al. Rosetti, Istoria limbii române (Bucureşti, 1968), pp. 367-395.

Despre zâne şi iele, vezi, inter alia, I. Aurel Candrea, Folclorul românesc comparat (Bucureşti, 1944), p. 156 sq.; I.Muşlea şi O.Bîrlea, Tipologia folclorului, pp. 206 sq.

307. între multele biografii consacrate lui Martin Luther şi numeroasele lucrări despre epoca sa, relevăm câteva contribuţii recente: R.H. Bainton, Here I Stand (New York şi Nashville, 1950); Erik Erikson, Young Mân Luther (1958; interpretare strălucită, dar controversată; vezi critica la S.Ozment, The Age ofReform, pp. 223-231); E.G. Schwiebert, Luther and his Times; The Reformation from a new Perspective (St. Louis, 1950); R.H. Fife, The Revolt of Martin Luther (New York, 1957); Richard Stauffer, La Reforme, 1517-1564 (Paris, 1970); J.Pelikan, Luther the Expositor (St. Louis, 1959); H.G.Haile, Luther. An Experiment in Biography (New York, 1980; preţioasă mai ales pentru prezentarea ultimilor ani ai lui Luther).

Despre istoria indulgenţelor, vezi J.E.Campbell, Indulgences (Ottawa, 1953); P.F.Palmer, ed., Sacraments and Forgiveness (Westminster, 1960).

Vezi, de asemenea, Arthur Riihl, Der Einfluss der Msytik aufDenken und Entwicklung des jungen Luther s (Oberhessen, 1960); J.Pelikan, ed., Interpreters of Luther: Essays in honor ofWilhelm Pauck (Philadelphia, 1968); Steven Ozment, Homo Spiritualis. A comparative Study of the Anthropology of Johannes Tauler, Jean Gerson and Martin Luther in the Context oftheir Theological Thought (Leiden, 1968); F.E.Cranz, An Essay ofthe Development of Luther's Thought on Justice, Law and Society (Cambridge, Mass., 1959); S.Ozment, ed., The Reformation in Mediaeval Perspective (Chicago, 1971). Vezi şi bibliografia înregistrată la § 308.

308. Am utilizat cea mai recentă traducere din operele lui Martin Luther, publicată sub conducerea lui J.Pelikan şi H.T. Lehman, Works, 58 voi. (St.Louis, 1955 sq.); vezi în special voi. 25 (Lecons sur l'£pître aux Romains), voi. 38

Tabloul problemelor

764

(Parole et Sacremeni), voi. 42-43 (Ecrits devotionnels). Am consultat şi Reformation writings, traduse şi comentate de Bertram Lee Woolf (Londra, 1959). Vezi şi The Theologia Germanica of Martin Luther, traducere şi comentariu de Bengt Hoffman (New York, 1980).

Dintre expunerile recente privind teologia lui Luther, menţionăm în special John Dilienberger, God Hidden and Revealed: the Interpretation of Luther's Dens Absconditus and iţa Significance for Religious Thoiight (Philadelphia, 1953); Bengt Hăgglund, Theologie und Philosophie bei Luther und in der Occamistischen Tradition (Lund, 1955); B.A. Gerrish, Grace and Reason: A Study in the Theology of Luther (Oxford, 1962; important); H.A.Oberman, ed., Luther and the Dawn of the Modern Era (Leiden, J 974).

Biografia lui J.Hui/inga, Erasmus of Rotterdam (traducere engle/ă, 1924) îşi păstrează încă întreaga prospeţime. Cajtea lui Roland H. Bainton, Erasmus of Christendom (New York, 1969) este preţioasă mai ales pentru numeroasele fragmente de scrisori şi lucrări mai puţin cunoscute ale lui Erasmus (excelentă bibliografie, pp. 285-299). Vezi si John C.OIlin, ed., Erasmus. C f ir ist ian Humanism and the Reformation, Setected Writings (New York, 1965).

Despre opera şi gândirea lui Erasmus, vezi Louis Bouyer,Autourd'£rasme (Paris, 1955); PeterG. Bietenholx, History and Biography in the work of Erasmus (Geneva, 1966); Ernst Wilhelm Kohls, Die Theologie des Erasmus, I-1I (Basel, 1966); Jean-Claude M'drgolm,Erasmepar lui-meme (Paris, 1965); Margaret M.Philips, Erasmus and the Northern Renaissance (Londra, 1949); A.Renaudet, Erasme et l'Italie (Geneva, 1954). Vezi şi Rochard L. De Molen, ed., Essuys an the Works of Erasmus (New Haven—Londra, 1978), mai ales „Opera Omnia Desiderii Erasnii" (pp.1-50), de De Molen, si De Libero Arbitrio (1524): „Erasmus on Piety, Theology and the Lutheran Dogma'' (pp, 187-209), de B.A.Gerrish.

Există numeroase ediţii si traduceri din De Libero Arbitrio şi din De Servo Arbitrio. Am utilizat ultima apărută şi cea mai completă: Luther and Erasmus: Free Will and Salvation, traducere şi comentariu de E .Cordon Rupp şi Philip S.Watson (Philadelphia, 1969).

309. Despre viaţa şi gândirea iui Zwingli, vezi, în ultimă instanţă, Fritz Biisser, Huldrych Zwingli: Reformation als prophetischen Auftrag (Ziirich, 1973); G.H. Poller,Zwingli (Cambridge, 1976); W.H, Neuser, Die reformatorische Wende bei Zwingli (Neukirchen-Vluyn, 1976). O excelentă selecţie a scrierilor lui Zwingli şi Bullinger a dat G W. BromiJey, Zwingli and Bullinger: Selected Translations with Inlroduction and Notes (Philadelphia, 1953).

Despre anabaptişti si alte mişcări de reformă radicală, vezi mai ales G.H.Williams, The Radical Reformation (Philadelphia, 1962; cf. ibid., pp. 118-180, istoria primilor anabaptişti în Elveţia, în Germania Meridională si în Austria); vezi şi G.H.Williams şi A.Mcrgal,ed.,Spiritual and Anahaptisls Writerx (Philadelphia, 1957);G.Hershberger, cd.,T/ie Recovery of the Anabaptist Vision (Scottdale, Pa., 1957).

Una din cele mai bune introduceri în gândirea şi opera lui Calvin este cea a lui A.M.Schmidt, Jean Ca/vin et la tradition calvinienne (Paris, 1956). Prima biografie, aceea redactată de contemporanul său Theodore de Beze, Ui vie de Calvin (trad. engle/ă, Philadelphia, 1836), constituie sursa principală a tuturor biografiilor ulterioare. Vezi mai ales Alexandre Ganoczi, Le jeune Calvin Genese et evolution de sa vocaîion refonnatrice (Wiesbaden, 1966).

Am utilizai textul primei ediţii france/e (I54l)dm/nstitutionx de la religion chretienne (editată de A.Lefranc, J.Pannier şi H.Chatelain, Paris, 1911 sq., reeditare 1978) si traducerea comentată din ultima ediţie latină (1959) de John T.McNeill şi F.L. Battles, Institutes of the Christian Religion, 2 voi. (Philadelphia, 1960); această lucrare are meritul de a fi ţinut seama de toate ediţiile — latine si franceze — din Institutions.

Despre teologia lui Calvin, vezi John T.McNeill, The History and Caracter ofCalvinism (New York, 1957); Quirinus Breen, John Calvin A Study in Erench Humanism (ediţia a 2-a, Grand Rapids, 1968); E.W. Monter, Calvin's Geneva (New York, 1967); Rudolf Pfister, Kirchengeschichle der Schweiz, voi. II (Ziirich, 1974); Emile G. Leonard, Histoire generale du protestantisme, I-1I (Paris, 1961).

Despre Şervet, vezi Roland H.Bainton, Hunted Herelic: The Life and De al h ofMichaelServelus, 1511-1553 (Boston, 1960).

Despre conflictul cu anabapliştii, vezi Wiliern Baike, Calvin and the Anabaptist Radicals (traducere de William J. Heynen, Ferdman Publishing Company, Grand Rapids, 1981).

Despre Reforma catolică, vezi: Leon Christiani, L'Eglise ă l'epoque du concile de Trenle (Paris, 1948); Hubert Jedin, Geschichte des Konzils von Trent, I-1I (Freiburg, 1949-1957), traducere engleză. St.Louis, 1957—1962); Hermann Tuchler, C.A. Bouman şi Jacques Le Brun, Reforme et Contre-Reforme (Paris, 1968); Marvin R.O'Connell, The Counter Reformation 1559-1610 (New York, 1974).

Despre Ignaţiu de Loyola, vezi Alain Guillermou, Saint Ignace de Loyola et la Compagnie de Jesus (Paris, 1960; introducere clară şi alertă, cu o excelentă iconografie; cf. ibid., p. 187, bibliografia textelor lui Ignaţiu de Loyola traduse în franceză). Vezi şi Henry Dwight Sedgwick, Ignatius Loyola. An Altempt of un Imparţial Biography (New York, 1923; lucrare a unui nespecialist, dar bine informat); Alexandre Brou, S.J., Ignatius Methods of Prayer (Milwaukee, 1947; utilă mai ales pentru marele număr de texte citate şi comentate, care situează exerciţiile spirituale în istoria spiritualităţii creştine); James Broderick, S.J., The Origin of the Jesuits (Londra-New York, 1940; biografia sfântului Ignaţiu încadrată în istoria Ordinului).

310. Despre creştinismul umaniştilor italieni, vezi Charles Trinkaus, „In Our Image and Likeness". Humanity and Divinity in Italian Humanist Thought, 2 voi. (Chicago, 1970; lucrare indispensabilă, preţioasă şi pentru textele reproduse, pp. 325-457, 778-885). Vezi şi: Gioacchino Paparelli, Feritas, Humanitas, Divinitas: I^e componenţi deirUmanesimo

765

(Messina şi Firenze, 1960); Paul Oskar Kristeller, Renaissance Thought: The Classic, Scholastic and H umanistic Slrains (New York, 1961); Wallace K. Ferguson, ed., Renaissance Studies (New York, 1963); John W.O'Malley, Giles oj'Viterbo on Church and Re/arm. A Study in Renaissance Thought (Leyden, 1968); Franco Gaeta, Lorenzo Vulla: Filologia e storia ne li' umane uimo italiano (Napoli, 1955).

în materie de interpretări ale religiei, vezi Carlo Angeleri, // problema religioso del Rinascimento . Storia della critica e bibliografia (Firen/e, 1952). Vezi şi Giovarmi di Napoli, Studi sul Rinascimento (Napoli, 1973), pp. 1-84.

Despre Marsilio Ficino, ve/i mai ales P.O.Kristeller, Ilpensiero filosofico di Marsilio Ficino (Firenze, 1953; traducere cu adăugiri, a originalului englez publicat în 1943); Giuscppe Saitta, Marsilio Ficino e la filosofia dell'Umanesiino (ediţia a 3-a, adăugită, Bologna, 1 954); E. Garin, L'umanesimo italiano (ediţia a 2-a, Bari , 1 958); Raymond Marcel , Marsile Ficin (Paris, 1958).

Despre Pico della Mirandola, vezi; Eugenio Garin, Giovani Pico della Mirandola (Firenze, 1 937); Engelbert Monnerjahn, Giovani Pico delta Mirandola. Ein Beitrag zur philosophischen Theologie des italienischen Humanismus (Wicsbaden, 1960); Giovanni di Napoli, G. Pico della Mirandola e la problematica dottrinale del suo tempo (Roma, 1963).

Despre hermetismul Renaşterii, vezi mai ales Frances Yates, Giordano Bruno and the Hermetic Tradition (Londra-Chieago, 1964). Despre prisca theologia, vezi D.P.Walker, The Ancient Theology (Londra, 1972).

Despre magia în epoca Renaşterii, vezi D.P.Walker, Spiritual and Demonic Magic, from Ficino Io Campanella (Londra, 195X; ediţie nouă, Notre Dame-Londra, 1975); Edgar Wind, Păgân Mysteries in the Renaissance (ediţie adăugită, Londra, 1967; în special pp. 1-16, 218-235); loan P. Culiano, Eros et Magie (sub tipar).

Despre e/oterism, vezi: E.Garin, „Note sulFermetismo del Rinascimento" în E.Castelli, ed., Testi umanistici dell' Ermetismo (Roma, 1955), pp. 8-19; E.Castelli, ed., Umanesimo e esoterismo (Padova, 1969; mai ales studiile lui Maurice de Gandillac.Cesare Vasoli şi Francois Secret). Vezi şi J.Dagens, „Hermetisme et cabale en France de Lefevre d'Etaples â Bossuet", Revue de litterature comparee, ianuarie-martie, 1961 , pp. 3 sq.

Despre kabbaliştii creştini, vezi F.Secret, Leş Kabbalisîes chretienns de la Renaissance (Paris, 1 964), şi studiile reunite în Kabbalistes chretiens (Cahiers de F Hermetisme, V, Paris, 1979).

Despre omologia macro-microcosmos, vezi: Leonard Barkan, Nature's Work of An: The Human Body as Image of the WorW(New Haven, 1977); Alcx Wayman, „The Human Body as Microcosm in India, Greek Cosmology and Sixteenth Century Europe", HR, 32, 1982, pp. 172-190; Allen G.Debus, Mân and Mature in the Renaissance (Cambridge, 1978), pp. 26 sq.

311. Pentru o scurtă expunere a alchimiei şi a raporturilor ei cu mitologiile metalurgiei, vezi cartea noastră Furgerons et alchimistes (ediţia a 2-a, adăugită, Paris, 1977). Cf. şi R.P.Multhauf, The Origins of Chemistry (Londra, 1966); Allan G.Debus, „The Significance of the History ot'Early Chemistry" (Caluers d'histoire mondiale, IX, nr. II, 1 965, pp. 37-58); John Read, Through Alchemy to Chemistry (New York, 1956).

Pentru alchimia medievală, vezi literatura citată în Forgerons et alchimistes, pp. 175-176. Despre alchimie în epoca Renaşterii şi a Reformei, vezi bibliografia înregistrată ibid., pp. 176-177. Cf., mai ales, Walter Pagei, Paracelsus: An Introductivii to philosophical Medicine in the era ofthe Renaissance (Bâle-New York, 1958; trad. franceza, 1963); Allan G.Debus, The English Parac.els.ians (Londra, 1965); id., The Chemical Dream ofthe Renaissance (Cambridge, 1968); id., „The Chemical Philosophers: Chemical Medicine from Paracelsus to van Helmond" (History of Science, II, 1974, pp. 235-259), id., Mân and Nature in the Renaissance (Cambridge, 1978); Peter French, John Dee, The World of an Elizabethan Magus (Londra, 1972); R.J.W.Evans, Rudolflland his World (Oxford, 1973).

Despre revalorizarea alchimiei în epoca lui Newton, vezi: Betty Teeter Dobbs, The Foundations of Newton 's Alchemy (Cambridge, 1975); Frances Yates, The Rosicrucian Enlightmenî (Londra, 1972); Richard S.Westfall, „Newton and the Hermetic Tradition", în Science, Medicine and Society in the Renaissance. Essays to honor Walter Pagei (New York, 1 972), voi. II, pp, 183-198; id., Force in Newton's Physics (Londra-New York, 1971).

Despre J.V.Andreae, vezi J.W.Montgomery, Cross and Crucible. Johann Valentin Andreae (l 586-1 '654), Phoenix of the theologians, I-II (La Haye, 1973).

Fuma Fraternitatis a fost reprodusă în cartea lui Frances Yates, The Rosicrucian Enlightment, pp. 238-251 . în Bihle des Rose-Croix(P-dris, 1970), Bernard Gorceix a dat o traducere franceză la E ama, [a Confesată Fraternitatis R.C. (1615) şi la Nunţile chimice de Christian Rosenkreutz.

Jean-Jacques Mathe a dat o bibliografie critică a lucrărilor publicate în franceză de la 1954 până în 1977, în Alchimie. Cahiers de l'hermetisme (Paris, 1978), pp. 191-221. Vezi, în aceeaşi lucrare colectivă, contribuţiile lui Antoine Faivre şi Bernard Husson.

312. Despre istoria şi civilizaţia Tibetului, vezi: R.A.Stein, La civilisati->n tibetaine (Paris, 1 962); G.Tucci, Tibet, ofSnow (Londra, 1967); D. Snellgrove şi H.Richardson, A Cultural History of Tibet (New York, 1968).

între lucrările generale asupra religiei, cităm: Ch. Bell, The Religion of Tibet (Oxford, 1931 ; învechită, dar încă utilă prin informaţiile de primă mână ale autorului); R.B.Ekvall, Religious Observances in Tibet: Patterns and Functions (Chicago, 1964; prezintă observaţiile autorului în Tibetul occidental); H.Hoffmann, Die Religionen Tibets (Freiburg, Breisgau, 1956; trad. engleză, The Religions of Tibet, Londra, 196!); Marcelle Lalou, Leş religions du Tibet (Paris, 1957); G.Tucci si W.Heissig, Die Religionen Tibets und der Mongolei (Stuttgart, 1 970; trad. franceză, IJÎK religions du Tibet et de Mongolie, Pa vot, Paris, 1973), pp. 1 3-336 (cea mai completă expunere a ansamblului religiilor tibetane). Excelente prezentări generale

766

de R.A. Stein, IM civilisation tibetaine, pp. 134-210; Anne-Marie Blondeau, „Religions du Tibet", în Histoire des religions (sub direcţia lui Henri-Charles Puech), voi. III (1976), pp. 233-329.

Preistoria este încă foarte puţin cunoscută; cf. P. Aufschneiter, „Prehistoric Regions Discovered in Inhabited Tibet", East and West, l, 1956, pp. 74-88. Au fost relevate câteva monumente megalitice în unele construcţii şi obiceiuri; cf. A.W.Macdonald, „Une note sur Ies megalithes tibetains", JA, 1963, pp. 63-76; S.Hummel, „Die Steinreiben des tibetischen Megalithikums und die Ge-sar sage", Anthropos, 60, 1965, pp. 933-988 (cu referiri la lucrări anterioare ale autorului în această problemă).

Despre religia tradiţională, vezi A.Macdonald, „Une lecture des Pelliot tibetains 1286,1287,1038, 1047 şi 1290. Essai sur la formation et Femploi des mythes politiques dans la religion royale de Sron-bcan rgam-po", în Etudes tibetaines dediees ă la me'moire de Marcelle Lalou (Paris, 1971, pp. 1971, pp. 190-391), analiză pertinentă a manuscriselor de la Touen-houang, care înnoieşte interpretarea tradiţiilor prebuddhiste (rezultatele sunt prezentate pe scurt de A.M.Blondeau, op. cit., pp. 236-245); R.A.Stein, „Du recit au rituel dans Ies manuscrits tibetains de Touen-houang", în Etudes tibe'taines... Marcelle Lalou, pp. 479-547; id., Civil, tibetaine, pp. 159-193. F.W.Thomas, Ancient Folk-literature from North-Eastern Tibet (Berlin, 1957; conţine ediţia şi traducerea câtorva manuale de divinaţie şi a miturilor lor de origine aflate la Touen-houang). Nu se cunoaşte încă motivul pentru care un mare număr de manuscrise au fost ascunse în grota zidită de la Touen-houang (provincia Kan-sou), între secolele VII şi X.

Despre zeii Phyva, vezi A.Macdonald, „Une lecture des Pelliot tibetains...", pp. 291 sq.; despre „buna religie a lui Gcug", ibid., pp. 341 sq.; despre ciclurile temporale, pp. 364 sq.

Câteva fragmente de mituri cosmogonice au fost traduse de A. MacDonald,în L'origine du Monde (Sources Orientales, I, Paris, 1959), pp. 422 sq.; vezi şi începuturile miturilor de origine, publicate şi traduse de E.Haarh, The Yar-lun Dynaxty (Copenhaga, 1969), pp. 134 sq. Mitul care explică originea lumii plecând de la un ou primordial reflectă probabil o tradiţie bon influenţată de India; cf. R.Stein, Civil, tibetaine, p. 162.

Miturile despre originea primilor suverani sunt prezentate şi discutate de E.Haarh, The Yar-lun Dynasty, pp. 126 sq. şi passim.; A. MacDonald, „Une lecture ...", pp. 202 sq.; J.Russell Kirkland „The Spirit of the Mountaîn Myth and State in prebuddhist Tibet", HR, 21, 1982, pp. 257-271.

Mitul coborârii primilor regi din Cer şi reurcării la Cer în clipa morţii este atestat încă de la sumerieni; vezi § 17 şi bibliografia citată în partea I, § 17. Despre iradierea luminoasă a zeilor babilonieni, cf. bibliografia citată în partea I, § 23. Mormintele regilor tibetani au fost identificate de G.Tucci, The Tombs of the Tibetan Kings (Roma, 1950); ele fuseseră jefuite de la căderea monarhiei. Abia acum încep să se cunoască, graţie unor cercetări recente, concepţiile funerare si sacrificiile legate de mormintele regale, în general, se practica înhumarea, deoarece se credea în învierea trupurilor: sufletele aşteptau aceasta în două regiuni diferite ale lumii de dincolo, un fel de «rai» şi de «iad», cf. A. MacDonald, op. cit., pp. 365 sq.; R. Stein, Civil, tibetaine, pp. 167 sq.; A.M. Blondeau, pp. 243-245.

Despre funia mu a primilor regi mitici, vezi G.Tucci, Leş religions du Tibet, pp. 286 sq., 301 sq. (sacralitatea regelui); E. Haarh, op. cil., pp. 28 sq., 177 sq.; M. Eliade, Mephistopheles et l'androgyne (1962), pp. 207-210.

Despre rolul de căpetenie al suveranilor în religia tradiţională, vezi A. MacDonald, op. cit., pp. 376 sq. şi passim.

313. Despre omologia Cosmos-casă-trupul omului, vezi M. Eliade, „Centre du Monde, Temple, Maison", în Le symbolisme cosmique des monuments religieux (Roma, 1957), pp. 57-82; id., „Briser le toît de la maison: Symbolisme architectonique et physiologie subtile", în Studies in Mysticism and Religion, presented to Gershom G. Scholem (Jerusalem, 1967), pp. 131-139; R.A. Stein, „Architecture et pensee religieuse en Extreme-Orient", Arts Asialiques,4,1957, pp. 163-186; id., „L'habitat, le monde et le corps humain en Extreme-Orient et en Haut-Asie", JA, 1957, pp. 37-74.

Simbolismul războinic al munţilor sacri e ilustrat de sărbătorile care le sunt consacrate: întreceri diverse, dansuri a două grupuri de războinici, care cântă alternativ etc.; cf. R.A. Stein, Civ. tib., p. 176.

„Zeul luptător" şi „zeul omului", care îşi au lăcaşul în umeri, „îl leagă pe om, în spaţiu şi în timp, de grupul său; în spaţiu, pentru că ei sunt asemeni celor care cârmuiesc spaţiul locuit de om, casa ori ţara; în timp, pentru că guvernează destinele neamului, de la strămoşi până la ultimii descendenţi. Omului, în care aceste legături se încrucişează, zeii aceştia îi garantează, dacă totul este în ordine, vitalitatea, puterea, viaţa îndelungată, norocul"; R.A. Stein, Civ. tib., p. 187.

Despre pluralitatea sufletelor, cf. R.A. Stein, Civ. tib.,pp. 189 sq. Despre întrecerile rituale, vezi R.A. Sle.m,Recherches sur l'epopee et le barde au Tibet (Paris, 1959), pp. 437 sq.; id., Civ.tib.,pp. 131 sq. Despre influenţele iraniene, cf. Recherches, p. 296.

Am analizat complexul mitico-religios al antagonismelor şi întrecerilor în studiul „Remarques sur le dualisme religieux" (1967), republicat în La nostalgie des origines (1971), pp. 231-311; cf. mai ales pp. 284 sq. (mituri şi ritualuri indoneziene).

314. Despre Bon, vezi G.Tucci, Leş religions du Tibet, pp. 271 sq.; Helmut Hoffmann, Quellen zur Geschichte der tibetischen Bon-Religion (Wiesbaden, 1950; autorul foloseşte mai ales sursele buddhiste); Marcelle Lalou, „Tibetain ancien Bod/Bon", JA, 246, pp. 157-268; D.L.Snellgrove, The Nine Ways of Bon (Londra, 1972); P.Kvaerne, „Bonpo Studies. The A-Khnid system of meditation", Kailash, I, 1973, pp. 19-50, 248-322; id., „The Canon of the tibetan Bonpos", IU, 16,1974,pp.18-56,96-144.

Despre analogiile între anumite practici bon şi şamanism, vezi M. Eliade, Le Chatnanisme et Ies techniques archau/ues de l'extase (ediţia a 2-a, 1^)68), Schamanismus (Stuttgart, 1967), pp. 67-141.

767

Tabloul problemelor

Despre ceremoniile de înmormântare bon-po, vezi M.Lalou, „Rituel bon-po des funerailles royales", JA, 249, 1952, pp. 339-362; id., „Le chemin des morts dans Ies croyances de Haute Asie", RHR, 135, 1949, pp. 42-48; R.A. Stein, „Du recit au rituel dans Ies manuscrits tibetains de Touen-houang", în Etudes tibetaines dediees .. .pp. 479-547 (rolul miturilor de origine recitate în cadrul ritualurilor funerare).