Capitolul XVI religiile din china antică

Despre R.Shneur Zalman din Ladi şi despre Habad, vezi G.Scholem, Major Trends, pp. 340 sq.; Guy Casării, Rabbi Simeon bar Yochai, pp. 166 sq. Despre Habad, vezi şi Dov Baer de Loubavitch, Lettre aux hassidim sur l'extase (traducere engleză, introducere şi note de Louis Jacob, versiune franceză de George Levitte, Paris, 1975).

293. Despre bogomilism, vezi bogata bibliografie a lui Dmitri Obolensky, The Bogomils. A Study in Balkan Neo-Manicheism (Cambridge, 1948), pp. 290-304; de completat cu lucrările menţionate în studiul nostru „Le Diable et le Bon Dieu" (De '/Mlmoxis ă Gengis-Khan, 1970, pp. 80-130), p. 94, n. 26 ftrad. românească, pp. 87-135, respectiv, p. 99 — nota trad.|; cf. şi Arno Borst, Leş Cathares (traducere franceză, Payot, 1974, pp. 55 sq., utilă mai ales pentru indicaţiile bibliografice), în afara de monografia lui D.Obolensky, cea mai bună prezentare de ansamblu rămâne Steven Runciman, Le manicheisme medieval (Payot, 1949; textul englez a apărut la Cambridge, în 1947), pp. 61-85.

Cele mai importante izvoare sunt: Cosma Preotul, Tratatul împotriva bogomililor, tradus în france/ă şi comentat de H. Ch. Pucch şi A. Vaillant (Paris, 1945), şi Panoplia dogmatică de Eftimie Zigabinos (în Migne, Patrologia Graeca, voi. CXXX). Vezi în S.Runciman, pp. 69 sq., analiza acestor două texte.

Cartea lui Iordan Ivanov, Bogomilschi knighi i leghendî (Sofia, 1925), a fost tradusă de Monette Ribeyrol, Livres et legendes bogomiles (Paris, 1976; pp. 381-390, bibliografie recentă înregistrată de D.Anghelov).

Dintre contribuţiile recente privind istoria ereziei şi supravieţuirile bogomilismului în Peninsula Balcanică şi România, vezi Robert Browning, Byzantium and Bulgaria. A Comparative Study Across the Early Mediaeval Frontier (Londra, Berkeley şi Los Angeles, 1975), pp. 163 sq.; Răzvan Theodorescu, Bizanţ, Balcani, Occident la mceputurile culturii medievale romaneşti, secolele X-XIV (Bucureşti, 1974), pp. 341 sq.

Despre apocrife şi interpretarea lor bogomilică, vezi E.Turdeanu, „Apocryphes bogomiles et apocryphes pseudo-bogomiles",RHR, 138,1950, pp. 22-52; 176-218. Despre istoria circulaţiei legendei apocrife Lemnul Crucii, vezi N. Cartojan, Cărţile populare în literatura românească (ediţia a 2-a, Bucureşti, 1974), I, pp. 155 sq.; Esther Casier Quinn, The Quest of Seth for the OU of Life (Chicago, 1962), pp.49 sq. Despre Interrogatio lohannis, vezi Edina Bozoky, Le Livre Secret des Cathares. Interrogatio lohannis, apocriphe d'origine bogomile (Paris, 1980).

294. Despre Kathari, vezi prezentarea generală de Steven Runciman, Le manicheisme medieval, pp. 106-152 şi de Arno Borst, Leş Cathares, în special, pp. 79-196 (cu o foarte bogată bibliografie). Cf. si H.Ch. Puech, „Catharisme medieval etbogomilisme" (în Oriente ed Occidenle nel Medio Evo, Roma, 1957,pp. 56-84; reeditat în Sur le manicheisme et autres essais, Paris, 1979, pp. 395-427).

Textele kathare, puţin numeroase, au fost editate şi traduse de A.Dondaine (Le „Liber de duobus principiis" suivi d'un fragment de rituel cathare, Roma 1932), C.Thouzallier (Un trăite cathare inedit du debut du XIIIe siecle, Louvain, 1961; Une somme anticathare, Louvain, 1964) şi Rene Nelli (Ecritures Cathares, Paris, 1968). Vezi şi Le Livre Secret des Cathares: Interrogatio lohannis, apocryphe d'origine bogomile, ediţie, traducere şi comentariu de Edina Bozoky (Paris, 1980).

Despre Cruciada împotriva Albigenzilor, vezi P.Belperron, La Croisade contre Ies Albigeois et l'union de Languedoc ă la France (Paris, 1943; ediţia a 2-a, 1948).

Despre Inchiziţie, vezi J.Guiraud, Histoire de l'Inquisition au Moyen Âge. I: Cathares et vaudois. H: L'Inquisition au XII f siecle en France, en Espagne et en Italie (Paris, 1935,1938). Bibliografia recentă a fost înregistrată de H .Grundmann în Jacques le Goff, ed., Heresies et societes dans l'Europe pre-industrielle (Paris-La Haye, 1968), pp. 425-431 sq.

Pentru contextul istoric, vezi Friedrich Heer, The Medieval World (Londra-New York, 1962), pp. 197 sq.

295. Pentru valorizarea religioasă a sărăciei, vezi Jeffrey B. Russel, Religious Dissent in the Middle Ages (New York, 1971), pp. 41 sq.

Cea mai bună bibliografie a Sfântului Francisc este cea a lui Omer Englebert, Vie de Saint Francois (Paris, 1947; bibliografie bogată, pp. 396-426). Esenţialul e prezentat de Ivan Gobry, Saint Franţois et l'espritfranciscain (Paris, 1957; comportă şi o selecţie din scrierile Sfântului Francisc, pp. 119-152), vezi şi Brother Francis: An Anthology ofwritings by andabout St Francis ofAssisi, Lawrence Cunningham, ed. (New York, 1972), şi mai ales F"rancois d'Assise: Ecrits (text latin şi traducere, „Sources Chretiennes", 285, Paris, 1981).

Despre Ordinul Fraţilor Minoriţi, vezi John Moorman, A History of the Franciscan Order (Oxford, 1968); Cagetan Esser, O.F.M., Origins ofthe Franciscan Order (Chicago, 1970); Malcoim D.Lambert, Franciscan Poverty: The Doctrine ofthe Absolute Poverty ofChrist and the Apostles in Franciscan Order, 1210-1323 (Londra, 1961); S. Francesco nella ricerca storica degli ultimi ottanta anni (Convegni del Centro di Studi sulla spiritualitâ mediocvale, 9, Todi, 1971).

Tabloul problemelor

760

296. Singura ediţie completă a operelor Sfântului Bonavemura este aceea, în nouă volume, in-folio, publicată de călugării franciscani din Quaraechi. Traducerile franceze sunt înregistrate de J .G .Bougerol, Suint Bonaventure el la sagesse chretienne (Paris, I963),pp. 180-182.

Dintre monografiile recente consacrate gândirii Sfântului Bonaventura, cităm Etienne Gilson, IM philosophie de Saint Bonaventure (ediţia a 2-a, 1943); J.G. Bougerol, Introduction ă l'etude de saint Bonaventure (1961); John Quimi, The Historical Consîitution of Saint Bonaventure's Philosophy (Toronto, 1973); Ewert H.Cousins, Bonuvenlure and the Coincidence oj'Opposites (Chicago, 1978).

Despre simbolismul scării şi ascensiunii mistice, vezi Dom Anselme Stolz, Theologie de la myslujue (ediţia a 2-a, Chevetogne, 1947), pp. 117-145; Alexander Altmann, Studies in Religioux Philosophy and Mysticism fllhaca, 1949), pp. 41-72; cf. bibliografiile înregistrate în Le Chamanisme (ediţia a 2-a), pp. 378-381.

297. Ediţiile din operele lui Albertus Magnus, ale Sfântului Toma din Aquino şi ale altor scolastici sunt înregistrate în La philosopliie du Moyen Âge (Paris, 1947) a lui Etienne Gilson. Aflăm în aceeaşi lucrare o bibliografie critică esenţială despre autorii discutaţi. Vezi şi E. Gilson, Le thomisme (ediţia a 2-a, Paris, 1952); F. Copleston,-4

Pentru o altă interpretare a scolasticii, vezi Steven Ozment, The Age ofReform, i250-1550: An Intellectual and Religiom History of Late Mediaeval and Reformation Europe (New Haven, 1980, despre Toma din Aquino, pp. 9 sq.,60 sq.; despre Ockham, pp. 35 sq. etc.). Ozment prezintă cea mai recentă literatură crilică.

Despre Duns Scotus, vezi Efiren Bettoni, Duns Scotus: The Basic Principtes uf hi s Philosophy (Washington, 1961).

Despre Ockham, vezi Cordon Leff, William of Ockham: The Metamorphosis of Scholastic Discourse (Manchester, 1975); id., The Dissolution of Mediaeval Outlook: An Essay on Intellectual and Spiritual Change in the Fourteen Centurv (New York, 1976).

Despre scolastică, vezi şi F.Van Sleeberghen,/lratof/e in the West: The Origins of l MI in Aristotelism (Louvain, 1955); id,, The Philosophical Movement in thc Thineenth Century (Edinburgh, 1955); Cordon Leff. Mediaeval Thought: St. Augustine io Ockham (Baitimore, 1962).

O privire sintetică în H.A.Obermann, The Harvest of Medieval Theology (Cambridgc, Mass., 1963).

298. Ediţia critică a operei lui Meisler Eckhart este în curs de publicare: Die Deutschen Wei ke (voi. I-V, Stutlgart, 1938 sq.) şi Die lateinische Werke (voi. I-V, 1938 sq.). Vom găsi un scurt istoric al diferitelor ediţii care au precedat această apariţie la Deutsche Forschungsgemeinschaft, în „A Note on Eckhart's Works" (în Edinund Colledge şi BJVlcGinn, Meisltr Eckhart: The Essential Sermons, Commentaries, Treatises and Deferise, New York, 1981), pp. 62 sq. Traducerile în diverse limbi europene făcute înaintea ediţiei critice trebuie privite cu prudenţă; este cazul, de exemplu, al lui C. de B. Evans, Meister Eckhart (I-II, Londra, 1924,1931). Dintre traducerile engleze, cele mai utile sunt: Armând Maurer, Meister Eckhart: Parisian Questions and Prologues (Toronto, 1974); Reiner Schurmann, Meister Eckhart; Mystic and Philosopher (Bloomington, 1978; conţine traducerea a opt predici germane şi un important studiu asupra gândirii lui Eckhart); mai ales traducerile lui Edmund Colledge şi Bernard McGinn. Cea mai bună traducere germană a dat Jo.sef Quint, Deutsche Predigten und Traktate (Mu'nich, 1955; reproduce, de asemenea, textele originale în Mitlelhochdeutsch). Exista două traduceri franceze ale operei germane: Paul Petit, Oeuvres de Maître Eckhart. Sermons-Traites (Paris, 1942) şi J.Molilor si F.Aubier, Traites et Sermons (Paris, 1942). Vezi şi traducerile Jeannei Aneelet-Hustache, Maître Eckhart et la mystu/uc rheimne (Paris, î 956), pp.77-119.

Din bogata bibliografie critică semnalăm: Vladimir Lossky, Theologie negative et connaissance de Dicu chez Maître Eckhart (Paris, 1960; lucrare importantă); C.F.Kelley, Meister Eckhart on Divine Knowledge (New Haven şi Londra, 1977); Bernard Welte, Meister Eckhart. Gedanken zu seinen Gedanken (Greiburg, 1979; o nouă interpretare); M. de Gandillac, „La «dialectique» de Maître Eckhart" (în La mystique rhenane, Colloque de Strasbourg 1961, Paris, 1961). pp. 59-94. Vezi şi bibliografia înregistrată de Ed. Colledge şi B. McGinn, op. cit., pp. 349-353.

Cea mai bună expunere de ansamblu asupra misticii medievale este La spiritualite du Moyen Âge (Paris, 1961), de J.Leclercq, F. Vandenbroucke şi L.Bouyer. Vezi si L'Atessa del l'etâ nouva nella spiritualită deliu fine del Medio Evo (Convegni del Centro di Sfudi sulla spirilualitâ medievale, 3, Todi, 1963).

299. Despre mişcările religioase eretice (sau acuzate de erezie) din Evul Mediu, vezi M.D. Lambert, Medieval Heresy. Popular Movements from Bogomils to Hus (Londra, 1977); Jacques Le Goff, ed., Heresies et societes dans l'Europe preindustrielle, XIC — XVl F siecles (Colloque de Royaumont, Paris, 1968); Movimenii religioşi popolari ed eresie del medioevo (în X Congresso Internazionale di Scienze Storische, Relazioni, III, Roma, 1955); Cordon Leff, Heresy in the iMter Middle Ages. I-II (Manchester-New York, 1967).

O analiză, supraabundentă ca documentare, a câtorva atitudini ascetice radicale în secolul al Xl-lca, mai ales Ia Petru din Amiens şi Anselm de Canterbury, a dat Roberl Bultot, IM doctrine du me'pris du monde. I^e X f siecle, I-II (Louvain-Paris, 1963-1964)'.

Despre beguine şi begarzi, vezi E.W.McDonnell, The Beguines and Begards in Mediaeval Culture (New Brunswick, 1954; bogată documentare); Cordon Leff, Heresy in the iMter Middle Ages, I, pp. 195 sq.; S. Ozment, The Age of Reform, pp. 91 sq.

761

Tabloul problemelor

Despre Mechtilde de Magdeburg, vezi Lucy Menzies, The Revelations of Mechtilde ofMagdeboiirg (Londra, 1953). Despre beguina flamandă Hadewijch, vezi The Complete Works (Translation and Inlroduction by Molher Columbia Hart, O.S.B.,New York, 1980).

Despre mişcarea Spiritului Liber, ve/i: G.Leff, op. cit., I, pp. 310-407; Robert E.Lerner, The Heresy ofthe Frec Spirit in the Later Middle Ages (Berkeley, 1972); H.Grundmann, Religiose Bewegungen im Miitelalter (ediţia a 2-a, Darmstadt, 1961), pp. 355-436.

Despre Le Mirour des simple âmes de Marguerile Poret şi literatura lui (Pseudo-)Eckhart, vezi textele analizate de R.Lerner, op. cil., pp. 200 sq.

300. Despre criza eclcsiastică în secolul al XlV-lea, vezi analizele recente şi starea problemelor în lucrările lui Sleven Ozment, The Age ofReform: 1250-1550 (Ithaca-Londra, 1979), pp. 25-80,131-174. Despre flagelanţi, vezi Cordon Lefi', Heresy in the iMter Middle Ages, II, pp. 485-493 (bogată documentaţie).

Despre obsesia morţii în Evul Mediu, vezi T.S.R.Boase, Deaîh in the Middle Ages (New York, 1972; excelentă iconografie); E. Dubruck, The Therne of Death in French Poetry of the Middle Ages and the Renaissance (Haga, 1964); F.Oakley, op.cit., pp. 116 sq. Cf. // dolore e la morte nella spiritualită dei xecoli Xll-XIU (Convegni del Centro di Studi della spiritualită medioevale, 5, Todi, 1967).

Despre dansurile macabre, vezi: J.M.Clark,77îe Dance of Death in the Middle Ages and the Renaissance (1950); Jurgis Baltrusaitis, Le Moyen Âge fantaxtu/ue (Paris, 1955), pp. 235 sq. (bibliografic bogată, pp. 258 sq., în special n. 15) (ve/i Evul Mediu fantastic, traducere de Valentina Grigorescu, Ed. Meridiane. Bucureşti, 1975, pp. 200 sq. şi bibliografia, pp. 219 sq. — notatrad.j; Normau Cohn, The P urs uit ofthe Millenium (ediţie revăzută, Londra, 1970), pp. 130 sq.

Despre istoricul doctrinei Purgatoriului, vezi, recent, lucrarea definitivă a lui Jacques Le GofT, LM naissance du Purgatoire (Paris, 1982), în special pp. 177 sq., 236 sq., 383 sq.

Traducerile franceze ale lui Tău Ier şi Suso sunt înregistrate de ,f eanne Ancelet-Hustachc, Maître Eckhari et la mystic/ue rhenane,pp. 190-191.

în ce priveşte traducerile celor mai importante opere de Ruysbroeck, am folosit Edmund Colledgc, The Spiritual Espousals (Londra, 1952) şi C.A. Wynschek and Evelyn Underhill, John of Ruysbroeck: The Adornment ofthe Spiritual Marriage; The Sparkling Stane; The Book of Supreme Truth (Londra, 1951); ve/.i şi Kay C.Petry, ed,, Late Medieval Myslicism (Philadelphia, 1957), pp. 285 sq.

E foarte probabil că Gerson 1-a atacat pe Ruysbroeck în baza unei traduceri destul de eronate în latină a scrierilor acestuia redactate în flamandă. Vezi Andre Combes,£iiaj sur la critique de Ruysbroeck par Gerson, 3 voi. (Paris, 1954—1959).

Despre G.Groote şi devotio moderna, vezi lucrarea foarte documentată a lui R.R.Post, The Modem Devotio: Confrontatiim with Reformation and H umanism (Leiden, 1968).

301. Ediţia critică a operelor lui Nicolaus Cusanus — Nicolai de C uşa: Opera Omnia — este în curs de publicare sub auspiciile Academiei de Litere din Heidelberg (Leipzig, 1932 sq.).

Dintre traducerile franceze, cităm: Oeuvres clioisies (Paris, 1942), de M. de Gandillac; De la Docte Ignorance (Paris, 1930), de L. Moulinier; Trăite de la vision de Dieu (Louvain, 1925), de E.Vasteenberghe. Pentru o prezentare generală, vezi E.Vasteenberghe, Le cardinal de Cues (Paris, 1920); P. Roita, // cardinale Nicola de Cusa (Milano, 1928).

Cea mai bună monografie rămâne lot La philosophie de Nicolax de Cues (Paris, 1941), de M. de Gandillac. Vezi şi Ernst Cassirer, The Individual and the Cosmos in the Renaissance Plulosophy (New York, 1963; originalul german a fost publicat în 1927 în Studie n der Bibliothek Marburg, X, Leipzig-Berlin), cap. I şi II (pp. 7-72); Paul E.Sigmund, Nicholas of Cusa and Mediaeval Politicul Thought (Cambridge, Mass., 1963); E.Hoffmann, Dus Universum des Nicolaus von Cues (Heidelberg, 1930); id., Die Vorgeschichte der cusanischen Coincidentia oppositorum (introducere la traducerea tratatului DeBeryilo, Leipzig, 1938); G. Saitta, Nicola da Cusa e l'umanesimo italiano (Bologna, 1957); Jaroslav Pelikan, „Negative Theology andPosilive Religion: A Sludy of Nicholas Cusanus De pacejldei" (mPnuientia, Supplemenlary Nuinber 198]): The Via Negativa, pp. 61-77.

Despre teologia lui Jan Hus, vezi M.Spmka, John Hus at the Council of Constance (New York, 1966).

Despre istoria conflictului dintre sacerdotium şi regnum şi etapele teologiei politice de origine şi de structură regală, vezi Ernst H. Kantorowicz, The King's Two Bodies: A Study ofMediaeval Politicul Theology (Princeton, 1957), pp. 193 sq.

302. Pentru o intrare rapidă în problemă, vezi Olivier Clement, L'essor du christianisme oriental (Paris, 1964); id., Byzance et le christianisme (Paris, 1964). Cf. şi S.Runciman, The Eastern Schism (Oxford, 1955); P. Scherrard, The Greek East and the Latin West (New York, 1919) şi mai ales D.Obolensky, The Byzantine Commonweallh, Eastern Europe, 500-1453 (New York, 1971) şi A.Toynbee, Constantine Porphyrogenitus and hi s World (Londra, 1973).

O expunere clară şi pătrunzătoare a dat Jaroslav Pelikan, The Spirit of Eastern Christendom, 600-1700 (Chicago, 1974), pp. 146-198 (pp. 308-310; bibliografie critică); Vezi şi Francis Dvornik, The Photian Schism: History and Legend (Cambridge, 1948); id., Byzantium and the Roman Primacy (New York, 1966); id., Byzantine Mission among the Slavs: SS. Constantine-Cyril and Methodius (New Brunswig, 1970).

Relaţiile dintre cele două Biserici — şi cele două culturi — au fost admirabil analizate de Deno John Geanakoplos, Byzantine East and iMtin West (New York, 1966); id., Interaction ofthe „Sibling" Byzantine and Western Cultures in the Middle Ages and Italian Renaissance (New Haven-Londra, 1976; în special pp. 3-94).

762

303. Să cităm mai întâi câteva lucrări recente privind teologia orientală: V.Lossky, Eşuai sur la theologie mystique de l'Eglise d'Orient (ediţia a 2-a, Paris, 1960); id., A l'image et ă la ressemblance de Dieu (Paris, 1967); M. Lot-Borodine, La deification de l'homme (Paris, 1970); J.Meyendorff, Le Christ dans la theologie byzantine (Paris, 1969); L. Ouspensky, Essai sur la theologie de l'icone dans l'Eglise orthodoxe (Paris, 1960).

Despre Simeon Noul Teolog, vezi Simeon le nouveau theologien, chapitres the'ologiques, gnostiques et pratiques, traducere de J.Darrouzes (Sources Chretiennes, voi. 51, Paris, 1951). Cf. şi Hermegild Măria Bidermann, Das Menschenbild bei Sytneon dem Jiingeren dem Theologen (Wiirzburg, 1949).

Despre „rugăciunea inimii", cf. Jean Gouillard, Fetite Philocalie de la Priere du Coeur (Paris, 1953; ediţie nouă, 1968).

Despre loan Scărarul, vezi John Climacus: The Ladder of Divine Ascent (traducere de Luibheid si Morman Russel, New York, 1982; cu o întinsă şi erudită introducere de Kallistos Ware).

Despre isihasm, vezi: Irenee Hausherr, La methode d'oraison hesychaste (Roma, 1927, Orientalia Christiana Periodica, IX, 2); id., „L'Hesychasme, etude de spiritualite" (Orientalia Christiana Periodica, voi. 22, 1956, pp. 5-40, 247-285).

Jean Meyendorff a contribuit mult la redescoperirea lui Grigore Palama. Cităm mai ales ediţia şi traducerea lui Triades pur la defense des saints hesychastes (Louvain, 1959); Introduction ă l'etude de Gregoire Palamas (Paris, 1959; conţine expunerea completă a operelor lui Palama, publicate şi inedite, pp. 331-400); Saint Gregoire Palamas et la mystique orthodoxe (Paris, 1959). Vezi şi Leonidas C. Coutos, The Concept ofTheosis in Saint Gregory Palamas. With Criticai Text of the „Contra Akyndinum", I-II (Los Angeles, 1963); Jaroslav Pelikan, The Spirit of Eastern Christendom (Chicago, 1974), pp. 261 sq.; Vladimir Lossky, „La theologie de la Lumiere chez Gregoire Palamas de Thessalonique" (Dieu Vivant, I, 1945, pp. 93-118).

Pentru o prezentare comparativă a experienţei luminii mistice, vezi M.Eiiade, Mephistopheles et l'androgyne (Paris, 1962; ediţie nouă, 1981), pp. 17-94.

O opinie clară si succintă despre Nicolae Cabasila a dat Olivier Clement, Byzance et le christianisme oriental (Paris, 1964), pp. 50-73.

304. In lucrarea sa La religion populaire au Moyen Age. Problemes de methode et de l'histoire (Montreal-Paris, 1975), Raoul Manselli evidenţiază osmoza „care a realizat un raport de schimb între două civilizaţii" (p. 20), „păgânismul" şi creştinismul.

Omologarea mitologiilor regionale cu istoria sfântă creştină nu constituie o succesiune, cum socotea Paul Saintyves în cartea sa Leş saints successeurs des dieux (Paris, 1907). Vezi observaţiile lui E. Vacandart, Etudes de critique et d'histoire religieuse, seria a IlI-a, Paris, 1912, pp. 59-212: „Origines du culte des saintes. Leş saints sont-ils successeurs des dieux?"

Este inutil să reamintim supravieţuirea, în forme din ce în ce mai hristianizate, a anumitor complexe mitico-simbolice din belşug atestate peste tot în lume; de exemplu, Arborele Cosmic, Podul, Scara, Iadul şi Raiul etc. E de ajuns să menţionăm persistenţa străvechiului scenariu elaborat în jurul Podului eshatologic (cf. l^e Chamanisme, ediţia a 2-a, pp. 375 sq.), în timpul Evului Mediu (cf. Peter Dinzelbacher, Die Jenseitsbriicke im Mittelalter, Viena, 1973) şi până în zilele noastre (cf. Luigi M.Lombardi Satriani şi Mariano Meligrana, // Ponte di Sân Giacomo. L'ideologia delta morte nella societă contandina delSud, Milano, 1982,pp.'l21 sq.

Am lăsat deoparte ceremoniile şi obiceiurile legate de locurile de târg şi de piaţa publică a oraşului; ca, de pildă, Sărbătoarea Nebunilor, celebrată în ziua de Anul Nou, când adepţii costumaţi şi mascaţi intrau în catedrală, conduşi de un episcop al nebunilor şi îşi permiteau tot soiul de licenţe, în Normandia, diaconii jucau zaruri şi cărţi în altar, mâncând, în acelaşi timp cârnaţi. Vezi analizele lui Mickhail Bakhtine, L'oeuvre de Francois Rabelais et la cu/ture populaire au Moyen Âge et sous la Renaissance (traducere franceză, Paris, 1970).

Despre supravieţuirile păgâne în Grecia, vezi: J.-C. Lawson, Modern Greek Folklore and Ancient Greek Religion (Cambridge, 1910; reeditare, New York, 1964); GeoTgcsDumezil, Le probleme des Centaure* (Paris, 1929),pp. 155-193; C.A. Romaios, Cultespopulaires de Thrace: Ies Anasîenaria; la ceremonie du lundipur (Atena, 1949). Pentru Paul Friedrich, studiul anumitor grupuri din Grecia rurală este de natură să clarifice structurile societăţii homerice, iar cultul Fecioarei Măria ne poate ajuta s-o înţelegem mai bine pe Demeter; cf. The Meaning ofAfrodite (Chicago, 1978), p. 55. Cf., de asemenea, C.Poghirc, „Homere et la baJlade populaire roumaine",/kt£.y du Hl-e Congres internaţional du Sud-Est europeen (Bucureşti, 1974); Leopold Schmidt, Gestaltheiligkeit im bduerlichen Arbeitsmythos. Studien zu den Ernteschnittzgerăten und ihre Stellung im europăischen Volksglauben und Volksbrauch (Viena, 1952); M. Eliade, „History of Religions and «Popular» Cultures", HR, voi. 20, 1980, pp. 1-26, în special pp. 5 sq.

Există o bogata literatură de specialitate privind colindele (vezi studiul nostru „History of religions", p. 11, n. 29). Să amintim numai lucrările pe care le-am citat: Al. Rosetti, Colindele religioase la români (Bucureşti, 1920); P. Caraman, „Substratul mitologic al sărbătorilor de iarnă la români şi slavi", Arhiva, 38 (Iaşi, 1931), pp. 358-447; Ovidiu Bîrlea, „Colindatul în Transilvania", Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii J 965- J 967 (Cluj, 1969), pp. 247-304; Monica Brătulescu, Colinda româneasca (Bucureşti, 1981); id., „Ceata feminină — încercare de reconstituire a unei instituţii tradiţionale româneşti", Revista de etnografie şi folclor, voi. 23 (Bucureşti, 1978), pp. 37-60; Petru Caraman, „Descolindatul în sud-estul Europei" (partea I), Anuarul de folclor, II (Cluj-Napoca, 1981), pp. 57-94.

Despre structurile iniţiatice decelabile încă în organizarea si instruirea colindătorilor, vezi Traian Herseni, Forme străvechi de cultură populară românească (Cluj-Napoca, 1977),pp. 160 sq.

763

Tabloul problemelor

305. Vezi M.Eliade, „Notes on the Căluşari", în The Gaster Festschrift: Journal ofthe Ancient Near Easlern Society of Columbia University, 5,1973, pp. 115-122; id., Occultisme, sorcellerie et modes culturelles (Paris, 1976), pp. 109 sq.; id., „History of Religions and «Popular» Cultures", pp. 17 sq.

Izvoarele documentare cele mai importante privind organizarea căluşarilor în Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români (Bucureşti, 1910), pp. 54-75; Theodor T.Burada, Istoria teatrului în Moldova, 2 voi. (laşi, 1905), l, pp. 62-70. Noi materiale au fost prezentate de Mihai Pop, „Consideraţii etnografice şi medicale asupra căluşului oltenesc", Despre medicina populară româneasca, Bucureşti, 1970, pp. 213-222; Gheorghe Vrabie, Folclorul (Bucureşti, 1970), pp. 511-531; HoriaBarbu Oprisan,Cd/M$an' (Bucureşti, 1960),şi mai ales Gail Kligman, Căluş (Chicago, 1981). Cf. şi R.Vuia, „Originea jocului de căluşari", Dacoromania, II (Cluj, 1922), pp. 215-254; M.Eliade, „Notes", pp. 120 sq.