Capitolul XVI religiile din china antică

235. Despre gândirea religioasă ebraică, vezi Claude Tresmontant, Essai sur la pensee hebraUjue (Paris, 1953); despre structura biblică a teologiei creştine, vezi, de acelaşi autor, La metaphysique du christianisme et la naissance de la philosophie chre'tienne (Paris, 1961), pp. 21 sq. Despre tema „după chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu, vezi J. Jervell, Imago Dei, Gen 1, 26 f., im Spătjudentum, in der Gnosis u. in den paulinischen Briefen (Gottingen, 1960).

Despre controversele în jurul definirii „ortodoxiei", vezi Walter Bauer, Rechtglaubiogkeit und Ketzerei im ăltesten Christentum, Tiibingen, 1939, ediţia a 2-a, 1964), trad. engleză: Orthodoxy and Heresy in Earliest Christianity (1971); E. H. W. Turner, The Pattern ofthe Chnstian Truth (Londra, 1954); A. Benoit, l^e Juda'isme et le Christianisme antique (Paris, 1968), pp. 289-330. „Trebuie de acum înainte renunţat la o vedere simplistă şi monolitică a originilor creştine. Deşi reciamându-se de la credinţa în Hristos, creştinismul nu a exprimat-o într-un chip unic şi identic; e de ajuns să ne gândim la cercetările efectuate asupra diverselor teologii ce se găsesc chiar în Noul Testament: teologia pauliniană, teologia ioanică..." (A. Benoit, op. cit., p. 300).

236. Despre simbolismul şi metologia acvatică, vezi M. Eliade, Trăite d'histoire des religions, §§ 64, 65; Images et symboles, pp. 199 sq. Despre simbolismul botezului creştin, vezi J. Danielou, Sacramentum futuri (Paris, 1950), pp. 13-20, 55-85; id , Bible et Liturgie (1951), p. 29-173; Hugo Rahner, Greek Myth and Christian Mystery (Londra, 1963), pp. 69-88.

Despre simbolismul androginului în creştinismul primitiv şi la gnostici, vezi M. E\\'

Despre simbolismul Arborelui Cosmic şi al „Centrului Lumii", vezi Trăite' d'histoire des religions, §§ 99 sq.; Images et symboles, pp. 55 sq., 213 sq. Despre simbolismul Crucii ca Arbore Cosmic sau ca Arbore al Vieţii, vezi referinţele citate în Images et symboles, pp. 213 sq.; de adăugat H. Rahner, op. cit., pp. 46-68 („The Mystery of the Cross").

Tabloul problemelor

740

Despre „capul lui Adam", îngropat pe Golgota si botezat cu sângele Domnului, vezi The Book ofthe Cave ofTreasures (tradusă din siriacă de E. A. W. Budge, Londra, 1927), p, 53.

Despre legendele plantelor miraculoase care cresc la picioarele Crucii, ve/i M. Eliade, „La Mandragore et Ies mythes de la «naLssance miracuieuse»", Zulmoxis, 3, 1940-1942, pp. 3-48 (cf. notele bibliografice, pp. 44-45); id., „Adam, le Christ et la Mandragore", Melanges... H. Ch. Puech (Paris, 1974), pp. 611-616.

Despre legenda originii viţei de vie din sângele Mântuitorului, vezi M. Eliade, „La Mandragore...", pp. 24 sq.; N. Cartojan, Cărţile populare în literatura românească, voi. II (ediţia a 2-a, 1973), pp. 113 sq.

Despre legendele privitoare la originea mirului („leacul Vieţii") în literatura siriacă, în mandeism si în maniheism, ve/i G. Widengren, Mesopolumian Hlements in Manichaism (Uppsala, J 946), pp. 123 sq.; Robcrt Murray, Symbols in Church and Kingdom, pp. 95 sq. 320 sq.

Despre circulaţia legendelor asemănătoare (Scth şi Crucea, căutarea uleiului şi a mirului etc.), în Occident, vezi Esther Casier Quinn, The Quest of Sethfor the Oii of Uf e (Chicago, 1962).

237. Lungul şi complexul proces de asimilare a iconografici religioase păgâne si a simbolismului său de către iudaism în epoca elenistică şi romană a fost strălucit prezentată de Edwin R. Goodenough, în cele dousprezecc volume ale lui opus magnum al său: Jewish Symbols in the Graeco-Roman Period (New Yorfc, 1953-1965). Cf., de asemenea, Morton Sinith, „The Jmage of God: Notes on the Hellenization of Judaism, with Especial Reference to Goodenough's work on Jewish Symbols", Bulletin ofthe John Rylands Librury, 40, 1958, pp. 473-512.

Despre „creştinismul cosmic", vezi M. Eliade, De Zahnoxis ă Gengis-Khan (Paris, 1970), cap. VIJ.

Despre cosmologiile dualiste atestate în folclorul Europei Orientale, vezi De Zalmoxis..., cap. III.

Problema aportului iranian la creştinism a fost prezentată sumar de către J. Duchesne-Guil'emin, IM religion de V han ancien (Paris, 1962), pp. 264 sq. (cf. p. 264, n. 2-3, bibliografie).

Cele mai vechi surse creştine situând nativitatea înîr-o peşteră sunt Protoevanghelia lui lacov (18:1 sq.), Justin Martirul şi Origen. Iustin atacă pe iniţiaţii în Misterele lui Mithra care, „împinşi de diavol, pretindeau că-şi efectuează iniţierile într-un loc pe care îl numesc speleum" (Dialog cu Tryphon, cap. 78). Acest atac dovedeşte că încă în secolul al II-Iea cre.ştinii percepeau analogia dintre speleum-ul mithriae şi peştera Bethleemului.

Despre Opus imperfectum in Matthaeum şi Cronica lui Zuqnîn, vezi Ugo Monnerel de Villard, Le leggende orientali sui Magi evangelici (Rorna, 1952), pp. 62 sq.; G. Widengren, Iranischsemitische Kulturbegegnung in parthischer Zeii (Kdln-Opland 1960), pp. 70 sq,; M. Eliade, Me'phistopheles et l'androgyne (Paris, 1962), pp. 60 sq.

238. Despre avântul teologiei creştine, bibliografia este considerabilă. Vezi câteva indicaţii bibliografice în J. Danielou şi H. Marrou, Nouvelle histoire de L'Eglise, I, pp. 544-555. Semnalam: J. Danielou, Message evange'lique et culture hellenistique aux Il-e et IH-e siecles (Tomnai, 1961); M. Werner, Die Entstehung des christlichen Dogmas problemgeschiclitlich dargestellt (ediţia a 2-a, Tubingen, 1954); H. A. Wolfson, The Philosophy of the Church Fai/iers (Cambridge, Mass., 1956); E. F. Osborn, The Philosophy of Clement of Alexandria (Cambridge, 1957); J. Danielou, Origene (Paris, 1950); H. de Lubac,/foto//'£ et Esprit. L'intelligence de 1'ecriture d'apres Origene (Paris, 1950); H Crouzel, Tlieologie de l'image de Dieu chez Origene (Paris, 1956); A. Houssiau, La christologie de Saint Irenee (Louvain, 1955); A. Benoit, Saint Irenee. Introduction ă l'etude de sa the'ologie (Paris, 1960); R. P. C. Hanson, Origen 's Doctrine ofTradition (Londra, 1954); C. Tresmontant, IM metaphysicjue du christianisme et la naissance de la philosophie chretienne (Paris, 1961).

Despre Arius şi Conciliu! de la Niceey, vezi H. Marrou, în Histoire de l'Eglise, J, pp. 290 sq., 551-553 (bibliografie); W. Telfer, „When did the Arian conlroversy begin?", Journal of Theological Studies (Londra), 47, 1946, pp. 129-142; 48,1949,pp.187-191.

Despre mariologie, vezi F. Braun, La mere des fideles. Essai de theologie johannique (Paris, 1953); J. Gaiot, Mary in the Gospel (l 964); Karl Rahner, Mary, Mother ofthe Lord (l 958); E. Schillelbeeckx, Mary, Molher ofthe Redemption (1964); H. C. Graef, Mary. A History of Doctrine and Devotion, l-II, (1963, 1966).

239. Despre Sol Invictus si religia solară, vezi F. Altheim, La religion romaine antique (trad. franceză, 1955), pp. 298 sq.; id., Der unbesiegte Goţi (Hamburg, 1957), în special cap. V-VII; G. H. Halsberghe, The Cult of Sol Invictus (Leiden, 1972).

Despre convertirea lui Constantin şi politica sa religioasă, vezi A. Pignniol,L'empereur Constantin (Paris, 1932; autorul vede în Constantin un sincretist); A. Alfoldi, The conversion of Constantin and Păgân Rome (Oxford, 1948); W. Seston, Diocletien et la Tetrarchie (Paris, 1946); II. Kraft, Konstantin religiose Entwicklung (Tubingen, 1955); cf., de asemenea, lucrările Iui F. Allheim, citate mai sus, mai ales Der unbesiegte Gott, cap. VII. O bună sinteză a dat Andre Benoit, în M. Simon si A. Benoit, Le Judal'sme et le Christianisme antique (Paris, 1968), pp. 308-334. „Oricare ar fi semnificaţia exactă şi originea semnelor văzute de Constantin, este clar că istoricii vor avea tendinţa să le dea o explicaţie care e în acord cu înţelegerea lor generală a problemei constantiniene. Pentru cei care consideră că Constantin s-a raliat efectiv creştinismului în 312, semnul nu poate fi decât creştin (cf., între alţii, A. Alfoldi şi Vogt). Cei care consideră că Constantin nu s-a raliat creştinismului în 312 consideră semnul fie păgân, fie creştin şi folosit pentru a-i ralia pe fidelii săi (cf. Gregoire). în sfârşit, cei care consideră că, începând cu 312, Constantin evoluează într-o perspectivă sincretistă consideră semnul constantinian drept ambiguu, polivalent, capabil să exprime atât păgânismul, cât şi creştinismul" (A. Benoit, op. cit., p. 328).

Despre istoria creştinismului în secolul IV, vezi sinteza lui Henri Marrou, în J. Danielou şi H. Marrou, Nouvelle histoire de l'Eglise. I: Des originea ă Saint Gregoire le Grand (Paris, 1963), pp, 263-272, 547-559 (bibliografii).

741

Tabloul problemelor

Despre raporturile dintre creştinism şi păgânism, vezi P. de Labriolle, IM reaction pa'tenne, ediţia 5-a (Paris, 1942); E. R. Dodds, Păgân and Christian in an Age of Anxiety. Some Axpeclx of Religious Experience from Marcus Aurelius ta Constantine (1965); A. Momigliano, ed., The Conflict between Păgânism and Christianity in l/ie fourth Centiiry (Oxford, 1963),în special H. I. Marrou, „Synesius of Cyrcne and Alexandrian Neoplatonism" (pp. 126-150); H. Bloch, „The Păgân Revival in the West at the End of the Fourth Century" (pp. 193-218); Peter Brown, The World oflMte Antiqitity. From Marcus Aurelius to Muhammad (Londra, 1971), pp. 34 sq.

Despre originea si primele dezvoltări ale monahismului, vezi H. Marrou, op. cit., pp. 310-320 (bibliografia, pp. 553-555); A. Voobus, Hixtory ofaxceticixm in the Syrian Orient: I. The Origin ofasceticism. Early monasticism in Perxia; II: Early Monasticixm in Mexopotamia andSyria (Louvain, 1958,1960); D. Chitty, The Desen a City (Oxford, 1966); Peter Brown, „The Risc and function of the Holy Mân in Late Antiquity", Journal of Roman Studies, 61, 1971,pp. 80-10] şi cap. VIII al cărţii sale The World of Lite Antiquity (pp. 96-114). Vezi, de asemenea, traducerile adnotate date de A. Festugiere, Leş Moines d'Orient. I-IV (Paris, 1961-1966), şi lucrarea bogat ilustrată a lui Jacques Lacarriere, Leş hotnmes ivres de Dieu (Paris, 1961).

240. Fragmentul din Bioi sophiston de Eunapios despre prezicerile ultimului hierofant legitim a fost tradus de C. Kerenyi, Eleusis (New York, 1967), pp. 17-18; vezi, de asemenea. George E. Mylonas, Eleusis and the Eleusinian Mysteries (Princeton, 1961), p. 8.

Despre supravieţuirile păgâne la Eleusis, ve/i F. Lenormand.Monographie de la voie sacree eleusinienne (Paris, 1864), I, pp. 398 sq. (legenda Sfintei Demetra relatată de F. Lenormand a fost tradusă în engleză de A. B. Cook, care a adăugat o bibliografie; d.Zeux, 1,1914, pp. 173-175); John Cuthbert Lawson, Modern Greek Folklore and Ancient Greek Religion. A Study ofSurvivals (Cambridge, 1910, reeditare, New York, 1964), pp. 79 sq. Despre episodul din 7 februarie 1940, vezi Charles Picard, „Demeter, puissance oraculaire", RHR, 122, 1940,pp. 102-124.

241. O bună introducere generala în preistoria şi protoistoria religiilor din Eurasia Septentrională a dat Karl Jettmar, în I. Paulson, A.Hultkrantz şi K. Jettmar, Lex religions arctiques etfinnoises (trad. franceză, Payot, 1965; ediţie germană, Stuttgart, 1962), pp. 289-340. Pentru o prezentare istorică a culturilor Asiei Centrale, vezi Mărio Bussagli, Culture e civiltă dell'Axia Centrale (Roma, 1970), mai ales pp. 27 sq. (originile culturilor nomade), pp. 64 sq. (originea şi trăsăturile culturilor sedentare), pp. 86 sq. (despre faza scitică a perioadei „huno-sarmaticc"); lucrarea are excelente bibliografii critice. Vezi, de asemenea, K Jettmar, Die friihen Steppenvlilker (Kunst der Welt, Baden-Baden, 1964); id., „Mitteiasien und Sibirien in vortiirkischer Zeit", Handbuch der Orientalistik, l Abt. V, Bd. 5 (Leiden-Kdln, 1966), pp. 1-105; Sergei J. Rudenko, Frozen Tombx of Siberia: The Pazryk Burial of hon Age Horsemen (Los Angelcs, 1970; ediţia rusă a apărut în 1953); E. Tryjarski?„0n the archaeological tracesof Old Turks in Mongolia", Easl and West (Roma, 1971),pp. 121-135; L.I.Albaum şi R.Brentjes, Wăchter des Goldes. Zur Geschichte u. Kurltur mittelasiatischer Volker vor dem Islam (Berlin, 1972).

Sinteza lui Rene Grousset, L'Empire des Steppes: Ariila, Gengis-Khan, Tamerlan (Paris, 1948), n-a fost înlocuită. Vezi, de asemenea, F.Altheim si R.Stiehl, Geschichte Mitteiasien in Altertum (Berlin, 1970); F.Altheim, Attila und die Hunnen (Badcn-Baden, 1951; trad. franceză, 1953), id., Geschichte der Hunnen, I-IV (Berlin, 1959-1962); E.A. Thompson, A History of Attila and the Huns (Oxford, 1948); Otto J.Maenchen-Helfen, The World of the H uns. Studies in their Hixtory and Culture (Berkeley, 1973; lucrare importantă mai ales pentru utilizarea documentelor arheologice; bibliografie exhaustivă, pp. 486-578).

Despre simbolismul religios şi scenariile mitico-rituale ale Lupului (transformarea rituală în lup, mitul descendenţei unei seminţii nomade dintr-un carnasier etc.), vezi studiul nostru „Leş Daces et Ies Loups" (l 959; republicat în De Zalmoxis ă Gengis-Khan, Payot, 1970, pp. 13-30) [trad. românească, pp. 21-37 — nota trad.J. „întâiul strămoş al lui Genghis-Han era un lup cenuşiu ales de soartă, care a coborât din Cer. Soţia lui era o căprioară albă...". Aşa începe Istoria tainica a mongolilor. Etnia T'ou Kiue, precum şi cea uigură afirmă că strămoşul lor era o lupoaică (T'ou Kiue) sau un lup. După surse chineze, cei din neamul Hsiung-nu descind dinlr-o domniţă şi un lup supranatural. Un mit similar este atestat la carakirghizi. (Alte versiuni, tunguse, altaice etc., vorbesc despre căsătoria dintre o domniţă şi un câine.) Vezi sursele citate deFreda Kretschmar, Hundestammvater und Kerberos, l (Stuttgart, 1938),pp. 3 sq., 192 sq. Cf.,de asemenea, Şir G.Clauson, „Turks and Wolves", Studia Orientalia (Helsinki, 1964), pp. 1-22; J.-P.Roux, Faune et flore sacres dans Ies societes altau/uex (Paris, 1966), pp. 310 sq.

Pare paradoxal ca un lup să se împreuneze cu o căprioară, vânatul prin excelenţă al carnasierelor. Dar miturile întemeierii unui popor, unui stat sau unei dinastii utilizează un simbolism de tip coincidentia opposilorum (deci o totalitate asemeni unităţii originare) pentru a sublinia că este vorba de o nouă creaţie.

242. Cartea savantului finlandez Uno Harva, Die religiosen Vorstellungen der altaischen Volker (FFCommunication, nr. 125, Helsinki, 1938), constituie cea mai bună prezentare de ansamblu (trad. franceză în 1959). Despre zeii cerului, vezi pp. 140-153; cf.,de asemenea, M.Eliade, Trăite d'histoire des religions. §§ 17-18.0 documentaţie etnografică impresionantă a adunat Wilhelin Schmidt în ultimele patru volume din lucrarea sa Der Ursprung der Gottesidee: voi. IX (1949; turci si tătari), X (1952; mongoli, tunguşi, iukaghiri), XI (1954; iakuţi, tuvini, karaceai, ienisecni); XII (1955; o privire sintetică asupra religiilor păstorilor din Asia Centrală, pp. 1-613; comparaţie cu triburile de păstori din Africa, pp. 761-899). Folosind aceste documente, trebuie întotdeauna ţinut seama de ideea centrală a lui W.Schmidt: existenţa unui „ Urmonotheismus". Vezi, de acelaşi autor, „Das Himmclsopfer bei den asiatischen Pferdeziichtem", Ethnos, 7, 1942, pp. 127-148.

742

Despre Tâ'ngri, ve/i monografia lui Jean-Paul Roux, „ Ta'ngri. Essai sur le Ciel-Dieu des peuples altai'ques", RHR, voi. 149 (1956), pp. 49-82, 197-230; voi. 150 (1957), pp. 27-54. 173-212; „Notes additionnelles â Tăngri, le Dieu-Ciel des peuples altai'cjues", ibid., voi. 154 (1958), pp. 32-66. Vezi, de asemenea, de acelaşi autor, „La religion des Turcs de l'Orkhon des VIPet VIIP siecles", ibid., voi. 160 (ianuarie-martie 1962), pp. 1-24.

Cu privire la religia mongolilor, se va consulta mai ales N.Pallisen, Die alte Religion der Mongolischen Volker, Diss. Marburg, 1949 („Micro-Bibliotheca Anthropos", nr.7, Freiburg, 1953). Walter Heissig, IM religion de la Mongolie (în G.Tucci şi W. Heissig, Leş religions du Tibet ei de la Mongolie, trad. franceză, Payot, 1973, pp. 340-490), prezintă religia populară şi lamaismul la mongoli. Autorul citea/ă din belşug texte traduse şi editate în importanta sa lucrare: Mongolische volksreligiose und fulkloristisches Texte (Wiesbaden, 1966).

Despre religia hunilor, vezi, în ultimă instanţă, Otto J. Maenchen-Helfen, The World of the Huns, pp. 259-296, în special pp. 267 sq. (şamani şi vizionari), 280 sq. (măşti si amulete).

243. în ce priveşte cosmologia, vezi Uno Harva, Die religiosen Vorstellungen, pp. 20-88; M.Eliade, Le Chamanisme el le techniques archaiques de l'extase (ediţia a 2-a, 1968), pp. 211-222; I.Paulson, în Leş religions arciiques etflnnoises, pp. 37-46,202-229; J.-P.Roux, „Leş astres chez Ies Turcs et Ies Mongols", RHR, 1979, pp. 153-192 (rugăciuni în direcţia soarelui, pp. 163 sq.).

Pământul ca divinitate nu pare să fi jucat un rol important: el nu era figurat prin idoli şi nu i se aduceau sacrificii (cf. U. Harva, pp. 243-249). La mongoli, Otiigen, zeiţa Pământului, desemna la origine patria dintâi a mongolilor (ibid., p. 243). Vezi şi E.Lot-Falck, „A propos d'Atungăn, deesse mongole de la Terre", RHR, voi. 149 (1956), pp. 157-196; W .Heissig, „La religion de la Mongolie", pp. 470-480 („Culte de la Terre et culte des hauteurs").

244. Despre mitul „scufundării cosmogonice", vezi studiul nostru „Le Diable et le Bon Dieu: Ia prehistoire de la cosmogonie populaire roumaine" (în De Zalmoxis â Gengis-Khan, pp. 80-130) [trad. românească, pp. 86-135 — nota trad. j. Versiunile popoarelor eurasiatice au fost prezentate şi analizate de W.Schmidt în voi. IX-XII din Ursprung der Gottesidee: cf. eseul de sinteză, voi. XII, pp. 115—173. (Trebuie adăugat că nu suntem întotdeauna de acord cu analiza istorică şi cu concluziile autorului.)

Despre Erlik, zeul morţii în inscripţiile paleoturce, vezi Annemarie V.Gabain, „Inhalt und magische Bcdeutung der allturkishen Inschriften", Anthropos, 48, 1953, pp. 537-556, în special pp. 540 sq.

245. Cu privire la diversele şamanisme — în Asia Septentrională şi Centrală, în America de Sud şi de Nord, în sud-estul Asiei şi în Oceania, în Tibet, în China şi la indo-europcni —, vezi cartea noastră Le Chamanisme et Ies techniques archaiques de l'extase (ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Payot, 1968). Primele şase capitole (pp. 21-210) sunt consacrate şamanismelor centrasiatice si siberiene. Printre lucrările mai importante publicate după apariţia cărţii noastre semnalăm: V.Dioszegi, ed., Glauben.swelt und Folklore des sibirischen Volker (Budapesta, 1963; nouă studii asupra şamanismului); Carl-Martin Edsman, ed., Studies in Shamanism (Stockholm, 1967); Anna-Leena Siikala, The Rite techniques of the Siberian Shaman (FFCommunication, nr. 220, Helsinki, 1978).

Pentru un expoezu general al problemei, vezi Uno Harva, Die religiosen Vorstellungen, pp. 449-561. WiJhelm Schmidt şi-a rezumat opiniile asupra şamanismului păstorilor din Asia Centrală în Ursprung der Gottesidee, XII (1955), pp. 615-759. Vezi, de asemenea, J.-P. Roux, „Le nom du chaman dans Ies textes turcu-mongah", Anthropos, 53 (1958), pp. 133-142; id., „Elements chamaniques dans Ies textes pre-mongols", ibid., 440-456; Walter Heissig, Zur Frage der Homogenităt des oslmongolLschen Schamanismus (Collectanea Mongolica, Wiesbaden, 1966); id., „Chamanisme des Mongols", în La religion de la Mongolie, pp. 351-372; „La repression lamai'que du Chamanisme", ibid., 387—400.

Despre bolile şi visele iniţiatice ale viitorilor şamani, vezi Le Chamanisme, pp. 44 sq.; Mythes, reves et mysteres (Paris, 1957), pp. 101 sq. Departe de a fi nişte nevropaţi, cum au susţinut numeroşi savanţi, de la Krivushapkin, în 1861, până la Ohlmark, în 1939, şamanii apar, sub raport intelectual, superiori mediului lor. „Ei sunt principalii păstrători ai bogatei literaturi orale: vocabularul poetic al unui şaman cuprinde 12 000 de cuvinte, în timp ce limbajul uzual — singurul cunoscut de restul comunităţii — nu comportă decât 4 000. Şamanii dau dovadă de o memorie şi o stăpânire de sine net superioare mediei. Ei sunt capabili sa-şi execute dansul extatic în interiorul iurtei înţesate de privitori, într-un spaţiu strict limitat, cu hainele îngreuiate de peste 15 kg de discuri de fier găurite şi de alte obiecte, fără să atingă sau să rănească pe nimeni" (Mythes, reves et mysteres, p. 105).

Cartea lui G.V.Xenofontov a fost tradusă în germană de A.Friedrich şi G.Buddruss,Schamanengexchichten aus Sibirien (Miinchen, 1956).

Despre iniţierea publică a şamanilor buriaţi, vezi sursele citate şi rezumate în Le Chamanisme, pp. 106-111 (p, 106, n. l, bibliografie).

246. Despre miturile privind originea şamanilor, vezi L.Sternberg, „Divine Election in Primitive Religions" (Congres International des Americanistes, Compte rendu de la XXPsession, Pt. 2(1924), Goteborg, 1925, pp. 472-512), în special pp. 474 sq.; M.Eliade, Le Chamanisme, pp. 70 sq.

Despre sacrificiul altaic al calului, vezi W. Radlow, Aus Sibirien: lose Blătter aus dem Tagebuche eines reisenden Linguisten (Leipzig, 1884), voi. II, pp. 20-50, rezumat în Le Chamanisme, pp. 160-165. Vezi ibid., pp. 166-167, analiza istorică a raporturilor dintre Tengere Kaira Khan, Bai Ulgan şi sacrificiul şamanic al calului.

743

Tabloul problemelor

Despre coborârile extatice în Infern, vezi Le Chamanisme, pp. 167-178, 181 sq. Cf. Jean-Paul Roux, La mort chez Iespeuples altaîques anciens et medievaux (Paris, 1963); id., „Leş chiffres symboliques 7 et 9 chez Ies Turcs nonmusulmans", RHR, 1965, voi.168, pp. 29-53.

La anumite populaţii se cunoaşte împărţirea în şamani „albi" şi „negri", deşi nu întotdeauna e uşor de definit în ce constă deosebirea. La buriaţi, ceata fără de număr a semizeilor se subîmparte în Hani negri, slujiţi de „şamani negri", şi Hani albi, slujiţi de „şamani albi". Totuşi, această situaţie nu este primitivă; după mituri,primul şaman a fost „alb"; negrul n-a apărut decât mai târziu; cf. Garma Sandchejew, „Weltanschauung und Schamanismus der Alaren-Burjaten" (Anthropos, XXVII, 1927-1928, pp. 933-955; XXVIII, 1928, pp. 538-560, 967-986), p. 976. Despre morfologia şi originea acestei diviziuni dualiste, vezi Le Chamanixme, p. 157-160. Vezi.de asemenea, J.-P.Roux, „Leş Etres intermediares chez Ies peuples altai'ques", în Genies, Anges et Demons (Sources Orientales, VIII, Paris, 1971), pp. 215-256; id., „La danse chamanique de l'Asie Centrale", în Le x Danses Sacrees (Sources Orientales, VI, 1963), pp. 281-314.

247. Despre simbolismul costumului şi tobei şamanului, vezi Le Chamanisme, pp. 128-153.

Despre formarea şamanismului nord-asiatic, ibid., pp. 385-394. Despre rolul şamanismului în religie şi cultură, ibid., pp.359-397.

248. Grupului lingvistic paleosiberian îi aparţin iukaghirii, ciukoţii, koriacii şi ghiliacii. Limbile uralice sunt vorbite de samoezi, ostiaci şi voguli. Ramura fino-ugrică îi cuprinde pe finlandezi, ceremişi, votiaci şi maghiari etc.

Cartea lui Uno Harva, Die Religion des Tcheremissen (FF Communication, nr. 61, Poorvo, 1926) merită o atenţie specială. O prezentare generală a „religiilor asiaticilor de nord (triburile din Siberia)" şi a „religiilor popoarelor fineze" a fost dată de Ivan Paulson, în Leş religions arctiques et finnoises, pp. 15-136, 147-261 (excelente bibliografii).

Despre zeul ceresc Num, vezi M.Castren, Reiseerinnerung aus den Jahren 1838-1844, I (Sankt-Petersburg, 1853), pp. 250 sq.; I.Paulson, „Leş religions des Asiates septentrionaux", pp. 61 sq:; R.Pettazzoni, L'onniscienza di Dio (Torino, 1955), pp. 379 sq.