Capodopere ale romanului românesc

Mario, la nunta ta...

Ofta rar şi striga lui Ghiţă Bilcu, care se prăbuşise cu capul pe masă:

- Cumetre, am iubit şi eu la viaţa mea una, of! şi-i venea să plingă. Apucă un pahar şi-l muşcă in

margine cu dinţii lui puternici. Sticla

se sparse şi-i insingeră buza. Naşa sări cu gura pe el:

- Te-ai imbătat, Ghiţişor!

Masa se mai rărise. Zestrea mirilor creştea. Aglaia tot mai striga pe rind numele unora. Se mai oprea la

cite unul:

- Masă bogată! Nae Dragavei, aici de faţă, picior de nun, o sută . de lei şi un servici de tort!

Iar işi arunca ochii imprejur. .

- Ce mai daţi? adăuga către cei zgirciti.

- Sănătate, că-i mai bună ca toate! răspundeau unii.

Spre răsărit, prin crengile vişinilor, răzbea lumina tulbure a zorilor. Lina se aşeză pe un scaun lingă

ginere care ieşise intre timp şi asculta glumele mesenilor. Văzu urmele umede de pahare pe feţele de

masă şi o invălui tristeţea. Totul i se păru murdar, cerul ca o leşie, zidurile casei, lămpile unsuroase

care ardeau in pomi.

Roşioară ii făcu semn lui Stere. Acesta se ridică şi intrară in casă din nou. Soacra aşeza rufele pe pat,

le păturea una peste alta şi ofta. Le dădu in primire mirelui.

- Uite, maică: şase cearşafuri, şase feţe de pernă, saltea de lină, perdele, preşuri, batiste, bluzele fetii,

fotele, hainele, pantofii, ciorapii, două feţe de masă, tot...

Dogarul avea o faţă veselă de om uşurat. Adăugă şi el:

- Eu sint om cinstit, ceea ce am zis, fac!

Dădea, scăpa. Soacra se uita cu duşmănie la străin. Ea, ca femeile, se gindea la lucruri, că erau făcute

cu greutate, şi veneticul le punea pe spinare şi le ducea, cu fată cu tot, la casa lui.

Circiumarul le numără şi le aşeză deoparte.

- Bun! mormăia. Simţea că e bucuros.

Bărbatul se uită la vinul rămas, apoi la mireasă. Era frumoasă Lina, aşa palidă, cu buzele supte şi albe,

privind cerul limpezit. Ea se ridică

42

fără o vorbă, deschise uşa şi privi zestrea strinsă, grămadă, in mijlocul odăii. Căută prin rafturile

şifonierului, dar ele erau goale, miroseau numai a levănţică. Pe lemnele lustruite alergau speriaţi ciţiva

gtndaci. inchise uşile grele şi se uită peste prag la cei doi bărbaţi care goleau paharele de rachiu,

impăcaţi.

- E munca mea, agoniseală grea, spunea meşterul, dar nu-mi pare rău. Să vă dea Dumnezeu bine şi saveţi

noroc să inmulţiţi ce v-am dat!

Vorbele socrului u mergeau la inimă lui Stere. Strinse banii, ii cintări o clipă in mină şi-i ascunse in

haină.

- Nici o grijă, dădu şi el cu gura, eu nu sint orice ciuruc. Unde bag banul, iese ban.

Soacra le mai turnă in pahare. Se amestecă şi ea in vorbă:

- Că şi fata noastră, Sterică maică, e dobă de carte! Şi să te porţi omeneşte cu ea, să n-o baţi, să n-o

injuri! E trăită bine, de, o să mai plingă o zi, două, că e greu la inceput prin străini, dar o să-i treacă..

Lina nu-i mai ascultă. Se rezemase de pervazul ferestrei şi privea curtea goală. Vintul scutura florile

pomilor pe lemnul murdar al meselor. Pe scaune cucăiau lăutarii şi cumătră Aglaia se imbătase la

urmă şi de-abia o sculă Stere, să meargă inainte, la ei, in groapă, să-i facă patul, că venea cu femeia.

Guristul, negru de oboseală, spunea la urechea naşului:

Unde naiba o dormi? Unde-o fi, unde-o iubi? Unde-o fi, unde-o fi? Unde-o fi, unde-o-nnopta? Pe ce braţe s-o culca? Ce guriţ-o

săruta? Ce sfn alb o dezmierda?

Ţambalagiul bătea tactul cu ochii inchişi, in somn. Instrumentul cinta singur:

Tinc, tinc, tinc, tinc...

Bărbia ii cădea pe piept şi tresărea speriat, deodată, lovind mai repede in coarde. Apoi iar il pirotea

somnul... Numai degetele nu i se odihneau.

Linei ii veni să ridă. Lăsă perdeaua să cadă. Taică-său băgă rufele şi darurile intr-o ladă, pe care o cară

cu Stere şi cu Grigore pină la spatele unei droşti. Soba naşului fu pusă deasupra, cu picioarele de tablă

in sus, să nu se turtească, lingă albia aşezată cu grijă de gunoier.

43

Era vremea să plece. in curte, brutarul se răstea la lăutar:

- Ce, mă, voi dormiţi? Cintaţi marşul de plecare, că se duce mireasa!

Ţiganii se dezmeticiră. Lina, insoţită de maică-sa, călca stingherită lingă Stere, care o aştepta, vorbind cu

naşul. Acesta ii opri la masă, să soarbă cu el o ciorbă de potroace, acră foc, gătită de soacră la repezeală,

să-f scoale din osteneală, că era făcut zmeu şi abia işi mai ţinea ochii deschişi.

Se aşezară, gustară mincarea şi lăutarii le mai ziseră una de plecare, spre bucuria brutarului, care se

insufleţea, dres de borş şi de arcuş.

La urmă ginerele pupă mina socrului, a naşului şi a naşei. Nevasta meşterului mergea cu ei, plingind. La

poartă il văzură pe cumătrul Ghiţă Bflcu intre doi gealaţi de birjari, ţinut de subţiori, căznindu-se să se

urce in trăsură. Oamenii asudaseră şi nu dovedeau. De-abia l-au aşezat pe pernele droştii, care se lăsase

de atiţa greutate. Era roşu şi cinta in gura mare:

.Taci, mireaso, nu mai plinge...

Nevasta il descheie pe la băiere, să nu se inăbuşe. Surugiii dădură bice cailor şi trăsura abia se urni.

Lina privi incă o dată pomii de care mai spinzurau lămpile aprinse. Parcă nu s-ar mai fi intors niciodată

in casa părinţilor. Abia işi stăpini lacrimile. I se părea că in locul inimii avea o piatră grea. Se urcă lingă

mire şi nu mai privi la vecinii strinşi lingă gard. Ţiganii cintau in curte un marş săltăreţ. Naşul, corcofelit,

juca de mină cu fmul Tache, tinind cite un sifon in dinţi.

- Şi-aşa! Şi-aşa!

Dogarul le făcu un semn scurt cu mina. Caii smuciră hamurile şi trăsura se depărta. Ulucile se pierdură in

urmă. Lina nu se mai uită inapoi. Simţi mina circiumarului cum ii cuprindea umerii şi o auzi pe maică-sa

din spate:

-Ţi-efrig?

- Nu, răspunse in silă. >. .

Văzu locul pustiu şi intins. Pinza intunecată şi rară a salcimilor tremura in vintul dimineţii. Auzi foşnetul

frunzelor şi simţi mirosul dulce al florilor. Cuţarida, verde, pună de buruieni, strălucea in lumina

soarelui.

44

Trăsura se opri in faţa dughenii. Lina nu spuse nimic. Birjarul cară lada cu Grigore. Aştepta bacşişul,

şi circiumarul ii dădu citeva piese. Aglaia vorbea cu soacra. Droşca intoarse şi plecă inapoi,

hurducăind. Rămăseseră in faţa gardului spălat de ploi. Stere deschise larg poarta şi spuse:

- Asta-i circiuma mea! v

Se opri să răsufle. Soarele il invăluia. Avea o faţă dreaptă şi bărbia aruncată inainte, ca şi cind ar fi

voit să arate mereu ceva. Era vesel şi mindru. Peste umerii lui, femeia zări fereastra intunecată a

prăvăliei. Pereţii de scinduri ţineau o vineţeală umedă şi geamurile murdare de praf ascundeau restul.

Soacra zise incet:

- Uf, unde-ai nimerit, fata mamii!

Peste acoperişul repede, acoperit cu carton, zburau brabeţi graşi, scuturindu-şi penele.

Muierea gunoierului o luă de mină şi o trecu pragul.

- Bine ai venit la noi! spuse.

inăuntru era rece şi mirosea a vin oţetit. Lina văzu odăile, scaunele,

patul de şipci şi duşumelele goale. Pe un raft, deasupra, ardea o lampă.

i Prin ferestrele mucegăite, zări gunoierii care descărcau un camion.

- j_Se aşeză pe o margine tare, netezind cearşaful aspru de americăs

1 j Aglaia spunea:

- La noi e cam strimt! Dar aşa e la inceput, pină vă faceţi casă ca lumea, că d-aia v-aţi luat! ce zici,

domnu Stere?

- Ne-om face! Casă de zid, inaltă, sănătoasă! Nu-i aşa, nevastă? adăugă.

ii zicea pentru prima oară astfel. Ea era cam speriată şi minnită, ca orice om care schimbă locul unde

s-a pomenit. O trecea iar plinsul. Cocoşată il fericea pe negustor:

- Norocos eşti! Luaşi zestre, dar ce mai fată!

Stere şezu cu ele pină la prinz. Nu se dezlipea de lingă Lina. Soacra şi nevasta şefului deretecau prin

odăi, aşezau lucrurile aduse şi parcă dugheana incepea să se schimbe. După ce mincară impreună,

circiumarul luă o damigeana de ţuică şi porni la gunoieri, să se cinstească cu ei.

Femeile spălară vasele, măturară, aşezară clondirele şi intinseră hirtii pe rafturi. Cea tinără tăcea

posomorită. Ar fi vrut să fugă cu maică-sa acasă, să se roage de dogar s-o lase să rămină toată viaţa

lingă ei. Aglaia vorbea, vorbea, povestind de-ale sale, din tinereţe. Văzind că fata n-o ascultă, se opri

şi intrebă cu milă:

45

- Ce ai?Parcă nu ţi-e-n voie! ,.,

- Las-o şi dumneata! zise soacra.

- Nu te speria, u făcu muierea curaj, nu-i om rău, ai să vezi. Ţi-e dor de ălălalt?

Lina nu răspunse.

- Ce să-i faci? Parcă cine n-a pătimit? Dacă te-ai lua după inimă! Mie crezi că mi-a plăcut Grigore la

inceput? Ce, eram ca acuma? De muncă m-am făcut aşa. Eh, ce mai femeie am fost la viata mea! Mai

pe urmă m-am deprins. Totul e să tie de casă, să fie la locul lui, să-şi vadă de treabă, să nu fie curvar şi

să plece după altele, că atunci e greu! Aşa-l apucase pe-al meu intr-o vară. ii picase cu tronc una dupin

Grant. Eu il vedeam că nu mai e in apele lui. „Ce-ai, mă Grigore?" 3 intrebam. El, nimic. Numai mă

injura. Pin-am aflat. „A, asta-i buba? mi-am zis. Lasă!" M-am ţinut de capul lui, m-a bătut, eu, de loc!

Dar l-am intors. I-am făcut ce i-am făcut, uite-l, e tot cu mine şi sintem bătrini amindoi.

Fata dogarului asculta. Aglaia se aşeză pe un scaun.

- Pe domnu Stere il ştiu de cind a picat aici; la noi a tras intii. A venit cu mina goală. Tot cu munca. E

pus pe ajuns, ascultă la mine. Te uiţi ca locul e cam pustiu, nu-i nimic! intr-un an, doi se face şi aici

mahala. Primăria vinde locuri incoace...

Se ridică şi căută sticlele de rachiu. Destupă una şi umplu trei ceşti ascunse prin rafturile cjrciumii.

- Ia luaţi. Băutura e bună, te mai inveseleşte...

Şi goli păhăruţul ei. Soacra şi Lina nu se indemnau.

De afară se auzeau glasurile gunoierilor. Mirosea a iarbă proaspătă şi soarele sclipea incă in geamurile

murdare. Aglaia tot mai trăncănea. Lina o privi ostenită. Avea o faţă slabă şi oacheşă, uscată de vint,

numai ochii vii, negri şi mici jucau tot timpul sub nişte sprincene dese, ascuţite. Gura ei ca o pungă se

deschidea şi se inchidea fără incetare. Cind ridea, i se vedeau dinţii rari, pe care muierea ii ascundea cu

un bariz ce-i ţinea capul infăşurat. Viţe cenuşii de păr ii scăpau de sub legătura prost făcută şi-i cădeau

peste obraz. Şi le indrepta repede, mai se bătea cu palmele ei osoase pe genunchii ascunşi sub o fustă

neagră, largă şi increţită.

- Numai să ai grijă de el, spunea, e cam pădureţ, şi mă uit la tine, maică, biserică de fată eşti... e

zgircit, dă-l pe brazdă, invaţă-l cu o mincare bună, cu o cămaşă ca lumea pe el. De-astea nu prea ştie, a

46

fost crescut greu... Altfel, piinea lui Dumnezeu. O să vezi dumneata ce fel de om ai luat.

Şi-a mai turnat rachiu, l-a sorbit cu ochii ascuţiţi de plăcere şi şi-a şters gura cu coltul barizului. A băut

şi maică-sa, a gustat şi ea in cele din urmă. Pină seara, au mai pus tara la cale. Cocoşată a povăţuit-o ce

să facă după cele ce se intimplaseră, lucruri de-ale lor, femeieşti.

Stere tot mai chefuia cu Grigore şi gunoierii/Goliseră damigeana şi incepuseră să vorbească mai tare.

Au pus de mincare. Odăile se luminaseră. Au dat să-l cheme pe circiumar, dar a gunoierului le-a spus:

- Pe bărbat să-l laşi in banii lui cind u e a petrecere. Eu ştiu de la al meu. Mă calcă in picioare dacă mă

amestec cind e la un pahar.

Cerul coclise. Mirosea a gunoi ars. Grigore aprinsese un foc inăbuşit. Limbile lui izbucneau din cind

in cind şi aruncau scintei. Auziră pasul bărbatului.

- Păi eu mă duc, zise Aglaia.

Stere fluiera. Intră inchizind uşa. Femeile simţiră mirosul de ţuică. Bărbatul se ţinea drept. Se aşeză

lingă Lina. Soacra se ridică şi spuse că pleacă. Circiumarul o rugă să mai rămină să mănince cu ei, dar

ea nu voi. O sărută pe Lina şi o ţinu multă vreme la piept, umezindu-i obrazul cu lacrimi.

- Să fii cuminte, fata maichii. S-asculţi. Miine am să vin cu taică-tu pe aici, să-mi spui dacă nu ţi-a fost

urii...

Negustorul o duse pină aproape de casă, peste maidan, ferind-o deciini.

Cind se intoarse, nevasta aşezase masa. Mincară amindoi, in tăcere. Cind terminară, el intrebă:

- Ti-e somn?

- Nu. O să mă mai uit afară.

Stere tăcu minnit. O auzi cum trece. Rochia ei foşnea. Se descălţă. Căută ligheanul şi-l umplu cu apă.

işi muie picioarele, oftind uşurat, il strinseseră pantofii şi baia rece 0 liniştea. De afară se auzea vocea

lui Grigore.

Era bine. Se gindi la tot ce i se intimplase de la venirea lui in Cuţarida şi se apucă să numere banii

strinşi la nuntă. Puse miile una peste alta, adună sutele de metal intr-un săculeţe de pinză, sugrumindu-

l la gură, ridică perna şi acoperi totul. Stinse apoi lampa şi işi aşteptă infrigurat nevasta, speriat

că n-o să mai vină. Ii trecu o clipă prin gmd că ea a plecat peste maidan. Se uită afară.

47

Lina şedea rezemată de scinduii, privind cerul. Trecu o ceată de ciini, muşcindu-se şi lătrind. Ea ii auzi

multă vreme, fugind peste mahalalele vecine. Pămintul sclipea şters. Spre marginile gropii se ivi o

linie albicioasă, intortocheată şi lungă. Plinse adinc, in tăcere, din tot sufletul, ca un om singur, pierdut

de ai săi, părăsit pentru totdeauna şi, cind i se uscară lacrimile, intră, uitind uşa dată de perete.

Se' auzeau greierii, ţiriind tare şi ascuţit.

Femeia se aşeză pe marginea patului, obosită. Stere ii simţi mina pe cearşaf. Nu spunea nimic, ca şi

cind n-ar fi fost acolo...

Iepe de şişic

Vara pleca. Groapa era adincă şi verde. Vintul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariţei incepea

să ingălbenească. Gheorghe ştia răcoarea asta care-i infiora pielea şi cerul ostenit, stins, cu lungi scame

fumurii. Şobolanii ieşiseră din găurile lor şi mişunau infriguraţi, tirindu-se după urmele sărace ale

soaţelui. Hoţul scuipa in silă. Erau mari, graşi, cenuşii ca fierul, cu cozile năpirlite.

Alături, pungaşii suceau babaroasele. Stăpinul mesteca zarurile in pumnul lui mare şi negru şi privea

intunecat pămintul bătătorit cu palmele.

- Doi-doi! spuse Oacă şi-şi trecu mineca zdrenţuită pe sub nas. Ceilalţi fumau pe vine imprejur,

aşteptindu-şi rindul.

- Para-n coadă!

- Şase-cinci... mormăi Nicu-Piele, aruncind in ţărină un chiştoc uscat.

Sandu zvirli un ban de doi lei şi se mai căută in fundul nădragilor. Fruntea i se brobonase de sudoare.

işi mişca repede spatele ca de mincărime şrse uita drept in ochii lui Bozoncea. Acesta apucă oasele

ingălbenite şi tocite pe margini. intre picioarele caramangiilor se strinseseră o grămadă de piese de

aramă, la care trăgeau cu coada ochiului toţi. Gheorgh&se ridică dindu-l la o parte pe ucenic:

- Ia stai, Paraschive, să mă bunghesc şi eu!

Sub malul surpat, vint≪I obosea. Se^auzea numai fişiitul aglicei culcate de furia lui, şi pe faţa bălţii se

vedeau valuri mici, zbuciumin-du-se.

49

Stăpinul desfăcu pumnul şi zarurile căzură.

-Para-ndărăt!

-Ce vine...

- Şase-şase...

- Perechi! mai spuse unul, şi mina norocosului strinse paralele cu

praf cu tot.

Mină-mică se aşeză de-a binelea. Bozoncea abia atunci rise, icnind:

- V-am curăţat, puişorilor...

Şi se scutură pe fundul pantalonilor.

Seara cădea repede. Urmele soarelui se şterseseră. Gunoiul luneca tăcut, surd, aşezuidu-se mai jos in

straturi.

Hoţii se adunară. Erau cinci. Patru caiafe şi ucenicul. Tunşi, cu chipuri negre, tăiaţi in obraz. Gheorghe

aprinse un foc de vreascuri. Flăcările se tiriră o clipă la picioarele lor desculţe şi pilpiiră.

- Tu eşti Paraschiv? fl intrebă pe cel tinăr Bozoncea.

- Eu, se băgă el mai in sufletul pungaşilor.

Hubăhil il măsură dintr-o ochire. Ucenicul avea un trup subţire de fată mare şi o privire ascuţită, ageră.

- De zulit, ai mai zulit la viaţa ta? se amestecă şi Oacă, suflindu-şi

nasul. -Da.

- O fi găinar d-ăia de ciordeşte corcoviţe şi le mănincă fofeaza... aruncă in batjocură Sandu-Mină-mică

şi-i scuipă intre picioare.

Cel tinăr nu-l privi. Gheorghe il trase deoparte.

- Nu-i băga-n seamă, bijboc, fac pe şmecherii, au uitat cind au venit in gaşcă. Nu ştiau nici să umble.

Paraschiv auzi groapa. Locul era tainic. Cerul de deasupra se incenuşa. ii fu frică de haidamacii ce-l

preţuiau din priviri, hoţi bătrini toţi, duşi pe la puşcării. Tăiaseră sare la viaţa lor şi luaseră oameni in

cuţit.

Lumina apusului se stingea in apa bălţii. Flăcările uşoare, roşcate ' ale focului jucau in unda ei verde.

Spre margini, acolo unde răminea numai un noroi pierdut, subţire, cu o iarbă deasă şi intunecată, fiartă

in dogorile verii, alunecau intr-o parte şi-o alta cutii de tablă ruginite, scufundate in clisa vinătă. Peste

capul lor trecură muştele, o pinză de bizani, albaştri şi graşi cit greierii. Aerul suna sub lamele aripilor.

50

- Cu suriul ştii să dai? mai intrebă Stăpinul cu glas răguşit, şi o clipă cercelul de argint, legat cu aţă

roşie de ureche, sclipi in lumina focului.

Avea nişte ochi mohoriţi'şi blinzi, mai negri şi mai adinci. Era spătos şi pe obrazul muncit, stflcit in

bătăi, nu se citea* nimic. Mişca greu palmele mari şi cu degetele işi aruncă mai spre ceafă şapca

unsuroasă. Cind se urnea, in buzunarele largi u sunau creiţarii ciştigaţi la barbut. in picioare purta

pantofi in două culori: alb şi roşu, legaţi cu şireturi de piele, ca orice staroste de hoţi.

Paraschiv scoase de sub briul de piele un şiş lung, Cu lama ascuţită, indoit la virf.

- Doi am tăiat cu el in Mandravela! spuse cu glas subţire. Am lucrat cu Mafoame, ăl de dădea găuri in

Calea Rahovei.

Nicu-Piele apucă uşor cuţitul, il intoarse şi pe-o parte, şi pe alta, ii trecu lama de oţel pe limbă şi clipi

din ochi, strimbindu-se:

- Mişto cosor, să n-am spor! De unde l-ai pescuit? Oi fi neam de caramangiu şi-ai moştenit sculă

bună...

Focul pilpiia la picioarele lor, gata să se stingă. Gheorghe mai aruncă un pumn de talaş şi lumina

crescu. Cerul bolovănos aluneca tăcut peste malurile sălbatice. Culoarea lui se intunecase spre margini

şi ucenicul văzu primele stele. Mirosea a bălegar incins şi se gindi că pe undeva pe aproape trebuie să

fie vreo herghelie. Smulse o mină de iarbă afinată şi simţi in palme sucul ei lipicios. Pungaşii nu mai

spuneau nimic.

Stătuse şi vintul. Rar se mai auzea pipirigul lovindu-şi tulpinile la cea mai mică adiere.

in cele din urmă, Bozoncea il intrebă pe Oacă:

- Mă, pămint de flori, zici că neică l-a adus?

- Da, spuse acesta, şi se aşeză pe vine lingă focul cel mic.

- Să nu fie vinzare, că pe toţi vă tai cu mimişiţa mea... Mi s-a urit cupirnaia...

- Nici o grijă, Stăpine, adăugă Gheorghe, e de-al nostru, uită-te la cazmaua lui, mmă de şuţ, nici vorbă.

il iau in garanţie, să-l invăţ, că-i tinăr şi-al dracului, pisică, nu altceva. Este, bă guguştuc?

Paraschiv rise şi-i privi pe fiecare. ii plăceau ochii bătrinului, care-l bătu pe umăr:

- Al meu eşti, pută!

- Al dumitale, ingădui ucenicul.

51

iir

- O să te punem la probe, la noapte; să te vedem...

- Ştii să mangleşti cai? Gloabe? aruncă Mină-mică.

- Fac orice...

- Bine, incheie hubărul şi strigă lui Nicu-Piele: Pune mămăliga aia la fiert şi adu drojdia să ciocnim cu

bidiviul!

Nicu cară un săculeţe plin cu mălai şi un ceaun, pitite in mărăcini. Le aşternu in faţa lor. Oacă plecă

după apă. Alerga aplecat intr-o parte şi trupul lui scund se mistui repede in intunericul abia lăsat.

- Da neamuri ai? mai cercetă Bozoncea.

- Nu, zise ucenicul. M-a făcut mama de fată şi a murit de oftică. Mai mult nea Florea m-a ţinut din

pomană. Fur de cind mă ştiu...

- Eşti de-ai noştri, necăjit, vai de vietişoara ta... se mili Sandu. Nicu-Piele aşternu nişte pirostrii

afumate pe pămintul tare,

deasupra focului. Sosi şi Oacă cu un bidon plin, deşertindu-l in ceaun. Gheorghe aruncă un pumn de

talaş peste flăcări.

Vintuf'se iscă iar. Se incorda in trestiile inalte şi drepte, care sunau ca un ţambal.

- Vine toamna! suspină unul.

- Ne stringe, s-a dus binele...

Paraschiv auzi glasul bătrinului, domol şi cald. Gheorghe turnă mălaiul şi incepu să mestece

mămăliga. Un miros bun se răspindi imprejur. Oacă urcă sub malul scobit, să mai aducă ceva. In mina

lui Bpzoncea străluci o sticlă albă, lunguiaţă. Ucenicul il văzu cum soarbe cu sete, dind-o peste cap.

Beregata lui arsă de soare se smucea repede şi cămaşa subţire de mătase roşie i se desfăcuse la piept,

lăsind dezgolită pielea păroasă, plină de tatuaje.

Apoi rachiul trecu din mină in mină. Nicu-Piele bău de-a-n picioarelea, răscrăcărat peste umbrele

focului. Era inalt cit malul, numai oase, şi cind lăsă mina in jos, ceilalţi văzură sticla golită pe

jumătate.

- Ăsta are inghiţitura mare, spuse intr-o doară Mină-mică. i Gheorghe nu bău. '

- Ia, Treahţă, il indemnă starostele, ia, că n-o să-ţi cadă dinţii. Codoşul dădu din umeri şi răsturnă

mămăliga fierbinte pe un fund

de lemn. Sandu aruncă deasupra un strat de brinză frămintată cu mina. Palmele hoţilor apucară cite o

bucată. ii lăsară şi noului-venit. Un strat de drojdie pe fund şi o bucată caldă de mămăligă, din care

ieşeau aburii.

52

- Potoleşte, nenică! il indemnă ăl bătrin. Aşa mămăligă nici la , mă-ta n-ai halit. Să-ţi baţi copiii!

Lui Paraschiv ii era foame. inghiţi cu lăcomie şi aşteptă să isprăvească şi ceilalţi.

-Bună? *

-Bună.

-Tine de cald?

- fine.

- Piine pe blană!

Peste groapă căzuse o podoabă de noapte, albastră şi rece. Ucenicul auzi iarba foşnind. Lingă el lipăia

Sandu, aducind sub braţe doi pepeni lunguieţi şi grei.

- Ia desertul, neamule, spuse, aşternindu-i pe pămint. Stăpinul ii despică dibaci, şi miezul roşu, plin de

seminţe, fu

imbucat cu lăcomie.

- iţi place la noi? intrebă Piele rinjind.

- imi place, rise şi tinărul.

Paraschiv adulmecă locul şi nu-i mai ascultă. il aştepta pe Florea, şi acesta nu mai venea. Focul abia se

vedea. Bătrinul Q inteţi cu buruieni uscate şi un fum gros se răspindi imprejur. Pungaşii se apucaseră iar

de barbut. Oacă, cel mai mic, şedea deoparte, că se curăţase, şi ronţăia seminţe. Lingă flăcări, bătătoriră

pămintul cu palmele, şi Bozoncea scoase zarurile.