Carte tiparita cu binecuvantarea prea fericitului parinte
Yüklə 6,5 Mb.
|
Gavriil bar Bokht-isho Gavriil bar Bokht-isho (m. 828), în arabă Jabra'il ibn Bakhtishu sau Bokhtishu, contemporanul mai vârstnic al lui Ho-nain* şi nepot al lui George Bokht-isho de la Gundeshapor (Gundishapur). Se trăgea dintr-o familie de medici renumiţi. Ajunge medicul personal al lui Harun al-Rashid, Amin şi Al-Mamun. Lui Gavriil îi este atribuit un Compendium arab al operelor lui Dioscoride, Galien şi Paul de Egina, citat adeseori în lexicul lui Bar Bahlul. Transcrierea unor cuvinte greceşti în arabă, prin intermediul limbii siriace, a dus la o deplorabilă denaturare a denumirilor plantelor şi la înregistrări greşite (Duval). Bar Hebraeus, Chron, syriacum, ed. Bruns, 139, 170, ed. Bejan, p. 134, 162; Wright, p. 154;Duval, p. 271-272, 385.
Gavriil de Hormizdsher, (sec. VI), episcop de Hormizdsher (forma coruptă de la Hormizd-Ardasher, prescurtată de arabi în Hormushir), fratele lui Teodor de Merv. Abhdisho ne informează că este autorul a două cărţi împotriva maniheilor şi a caldeenilor (astrologilor mazdeeni). Totodată, a scris trei sute de capitole cuprinzând comentarii asupra unor texte dificile din Sf. Scriptură şi care aveau nevoie de explicare. Assemani, BO, III, part.I, 147; Wright, p. 77; Chabot, p. 55; Duval, p. 348.
Gavriil Taureta (sec. VI), stareţ al mănăstirii Beth Abhe, supranumit Tauretha, adică Vaca. Originar din provincia Siarzus sau Shahrazur. Studiază laNisibe şi devine călugăr la mănăstirea de pe Muntele Izla, unde participă activ la disputa cu monahii monofiziţi de la mânăs-tirea Kartamin, de lângă Mardin, decla-rându-se împotriva lui Sahdona*. De la Marea Lavră se mută la Beth Abhe, unde este numit stareţ în timpul patriarhului Henan-isho* I (686-701). Aici redactează viata lui Mar Narsai*, Stareţul mănăstirii de pe Muntele Izla, viaţa martirilor de la Tur Bera'in sau Tur Beren (Adhurparwa, Mihrnarsai şi sora lor Mahdokht, martirizaţi, în cel de al nouălea an (317-318) al regelui Sapor II, înainte de începutul marii persecuţii), îi este atribuită o omilie la spălarea picioarelor. Assemani, BO, III, l, p. 456-458; Wright, p. 127; Duval, p. 120,214,231; Chabot, 102-103.
Geminus (Geminianus), preot din An-tiohia. După informaţiile lui Ieronim*, Geminus a activat în vremea împăratului Alexandru Sever (222-235), fiind, alături de Ipolit* şi Beryllus* de Bostra, scriitor de talent. Din nefericire, nici unul din titlurile operelor sale şi nici o lucrare nu s-au păstrat. Ieronim, De vir. illust. cap. 64; C. Hole, Geminus, art. în Smith-Wace, II, p. 625; G. Ladocsi, Geminius, în DEC A, I, p. 1023. Gemmulus Gemmulus (sec. VIII), diacon şi apoi arhidiacon la Roma. De la el au rămas două scrisori, mai puţin importante din punct de vedere teologic. Este vorba de scrisorile pe care el le trimite Sf. Boni-faciu* prin intermediul preotului De-neardus. Deneadrus a fost purtăt^rni$$ri-sorilor lui Bonifaciu către papă şi către Gemmulus, prin care le aduce la cunoştinţă că sinodul local de Ia Soissott i^a condamnat pe ereticii Aldebert şi Clement, în prima scrisoare, Gemmulus îl informează pe Sf. Bonifaciu că aceşti eretici au fost condamnaţi, împreună cu adepţii lor, şi de sinodul de la Roma, şi că a primit cadourile pe care el i le-a trimis, iar în schimb el îi trimite patru uncii de scorţişoară, doi pfunzi de piper şi un pfund de cozumber sau cotzumber (un gen de tămâie foarte aromată), în a doua scrisoare, îşi cere scuze că nu a putut să-i trimită epistolele Sf. Grigorie care i-au fost solicitate, din pricina gutei care nu i-a permis să se mişte, dar făgăduieşte că, îndată ce se va însănătoşi, va face acest lucru. S-a păstrat şi o scrisoare a Sf. Bonifaciu către Gemmulus în care el îşi exprimă regretul că se află separaţi unul de celălalt. Bonifaciu, Epistolele 58, 59, 86 în Monum. Mogunt, ed. Jaffe, 154, 156, 253; F. Daniel, Gemmulus, art. în Smith-Wace, II, p. 625.
GEORGE AL ARABILOR GEORGE AL ARABILOR GEORGE DIN BE ELTHAN Geniza Geniza, o cameră alăturată sinagogilor, un spaţiu special amenajat în care se păstrau cărţile sacre şi de ritual, uzate, dar şi cele eretice, în anii 1896-1898, în geniza sinagogii din Cairo au fost descoperite, de către S. Schechter, fragmente şi diverse manuscrise ebraice de o deosebită valoare, datând din anul 882. Lucrările descoperite se păstrează în colecţia Taylor-Schechter de la Biblioteca din Cambridge, Marea Britanie. P. Kahle, The Cairo Geniza, ed. a 2-a, Oxford, 1959; R.H, Charles, Apocrypha and Pseudoepigrapha of the Old Testament, II, 1913, p. 785-834; Cross, Geniza, în ODCC, p. 555-556.
George (sec. VII), ereziolog din prima jumătate a sec. VII, autor al unui tratat Despre erezii (De haeresibus ad Epiphanisum} şi al altor două lucrări asupra modului de calculare a datei Paştilor: De quartodecima Paschae şi De tribus circulis solîs et lunae, scrise în 639-640, şi dedicate lui loan, fratele său duhovnicesc, în tratatul Despre erezii, el prezintă grupările eretice, începând cu maniheism şi gnosticismulvalentinian şi până la agnoeţi. Se pare că sursa sa de inspiraţie a fost Sf. Epifanie*. Fr. Diekamp, Der Monch und Presbyter Georgios, ein unbekannter Schriftsleller des 7. Jahrhunderts, ByzZ. 9, 1900, p. 14-51; V. Grumel, La Chronologie, Trăite d'etudes byzantines, l, Paris, 1958, p. 115-157; D. Stiernon, Georges, în DECA, I, p. 1032; M. Skeb OSB, Georg, Monch, în LACL, p. 252.
George al arabilor (m. 724), cunoscut ca episcop al triburilor arabe, întrucât în dioceza sa s-au aflat triburile arabe nomade din Mesopotamia, cât şi 'aqolaye, tu'aya, tanukh, thalibiţii şi taghlibiţii, în special acele triburi care erau puternic ataşate doctrinei monofizite. Sediul episcopal se afla la Aqola. George al arabilor nu rămâne în istorie doar ca episcop al triburilor arabe, ci datorită erudiţiei sale. Ca erudit, el le urmează lui lacob* de Seroug şi Atanasie* II de Balad, fiind ucenicul, dar şi prietenul acestora. A fost hirotonit în anul 687 sau 688, la scrută vreme după moartea lui Atanasie II. Aidoma magistrului său Atanasie II, George a promovat în mod special filosofia peripatetică. Principala sa lucrare o reprezintă traducerea Organonului lui Aristotel, un manuscris al acestei traduceri aflându-se la Muzeul Britanic, cuprinzând: Categoriile, Despre interpretare şi prima carte din Analitice. Fiecare carte este precedată de o introducere şi completată cu o serie de comentarii. Despre aceste comentarii, Renan a spus: 'Printre comentariile siriace nu am găsit nici unul care ar putea să fie comparat cu acestea, din punctul de vedere al importanţei lucrării şi al metodei exacte în expunere', în domeniul teologiei, George a compilat o colecţie de scholii la omiliile Sf. Grigorie* de Na-zianz, care dovedesc o lectură deosebit de vastă, şi a completat Hexaemeronul lui lacob* de Edessa, rămas neterminat. La acestea se adaugă: un comentariu asupra tainelor Bisericii, tratând despre Botez, Sf. Euharistie şi Sfinţirea Mirului; o omilie, în versuri dodecasilabice, despre Sf. Mir în două variante; o omilie despre sihastri, în metrică heptasilabică, şi un tratat despre Calendar, în versuri dodecasilabice. Dacă nu ne sunt cunoscute canoanele sale sau scholiile la Sf. Scriptură, o parte din corespondenţa sa s-a păstrat. Dintre scrisorile sale, men- ţionăm următoarele: cea adresată lui Daniel, preotul tribului arab tu'aye; una din cele trei scrisori adresate preotului şi sihastrului Yeshu din Innib (de lângă Azaz, în partea de nord a oraşului Alep), în care sunt incluse referiri substanţiale la Afraate* şi opera sa, mai ales criticân-du-1 pentru învăţătura sa privind deosebirea dintre suflet şi spirit, doctrina despre Duhul Sfânt şi cronologia sa; scrisoarea către Mari, stareţul mânăstirii Teîeda, îndreptată împotriva nestorie-nilor şi cele două scrisori adresate lui loan* Stilitul din Litarba, care tratează despre cronologie şi astronomie, iar în cea din 715, explică pasajele mai dificile din Scrisorile lui lacob de Edessa. Assemani, BO, I, 494-495; Wright, Cătai., p. 1163; Muzeul Britanic, AM., 14725, f. 100-215; Ryssel, Georgs des Araberbischofs Gedichte und Briefe, Leipzig, 1883; P. de Lagarde, Anecdota Syriaca, Osnabriick, 1967 = Berlin 1858, p. 108-134; R.H. Connolly, H.G. Codrington, Two Commentaries of the Jacobite Liturgy, London, p. 3-15 (text), 11-23 (trad. în engleză); Hoffmann, De Hermeneuticis apud Syros Aristoteleis, p. 148-151; E. Renan, De philosophia peripatetica apud Syros, 1852, p. 32-33; Remus Rus, Istoria filosofiei islamice, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p. 38; Wright, p. 108-109; Duval, p. 377-378; Chabot, p. 88; Tixeront, Patrologie, p. 433; Baumstark, p. 257-58; Ortiz de Urbina, p. 183-184, cu bibliografie; K.E. Mac Vey, The Memra on the Life of Severus of Antioch, composed by George Bishop of the Arab Tribes, Cambridge (Mass.), 1977; Cross, George, în ODCC, p. 557; F. Rilliet, Georges des arabes, în DECA, I, p. 1033; P. Bruns, Georg der Araberbischof, în LACL; p. 251.
George din Be'elthan (sec. VIII), patriarh de Antiohia. S-a născut la Be'elthan, un sat nu departe de Hims. A studiat la mănăstirea Kenneshre (Qinneshrin) şi devine sincelul lui Teodor*, episcop de Samosata. La moartea lui Atanasie III în anul 758, sinodul de la Mabbogh, îl alege cu majoritate de voturi patriarh al An-tiohiei. La acea vreme, George era simplu diacon. Minoritatea care s-a opus acestei alegeri, 1-au ales anti-patriarh pe loan Calinic (ar-Raqqah). Acesta trăieşte o perioadă scurtă, iar în locul lui este ales anti-patriarh David, care, prin intrigi susţinute pe lângă califul al-Mansur, îl determină pe acesta să-1 înlăture pe George din scaunul patriarhal şi să-1 întemniţeze. George rămâne în temniţă nouă ani, fiind eliberat de al-Mahdi, fiul şi urmaşul califului al-Mansur. în timpul unei călătorii în nordul Mesopotamişi, la Kakaudyiah (Claudia), în scop pastpral, George se îmbolnăveşte şi decedează la mănăstirea Barsauma de lângă Mşliţen'e (Malatyah) în anul 790. în răstimpul petrecut în închisoare, patriarhul George a scris o serie de omilii în versuri. Totodată, îi este atribuit un comentariu la Evanghelia după Matei, bazat pe loan* Hrisostom, capadocieni şi Filoxen* de Mabboug, care s-a păstrat într-un singur manuscris foarte deteriorat, descris de către Assemani. Un alt manuscris păstrează şi o scrisoare sinodală. Patriarhul Mihail al Antiohiei (1166-1199), numit Mihail cel Mare sau Mihail Sirianul, a introdus în Cronica o parte din scrisoarea pe care George o trimite diaconului Gouria, în legătură cu formula liturgică: 'panem caelestem frangimus', care a fost obiectul unor discuţii aprige între sirieni, ducând, după moartea lui George, la schismă. Assemani, BO, II, 340; Bar Hebraeus, Chron. eccl., 1,319 şi urm., II, 175; Assemani, Cătai. Vat., III, 299; Baumstark, Die Petrus und GEORGE DIN BE ELTHAN GEORGE DE KAPHRA GEORGE DE KAPHRA GEORGE DE MARTYROPOLIS Paulus Akten, Leipzig, 1902, p. 12; Wright, p. 117; Chabot, p. 91-92; Duval, p. 66,371-372. George Choiroboskos George Choiroboskos, diacon, hartofi-lax, mare gramatician şi profesor la Constantinopol. Choiroboskos înseamnă păstor de porci. Este vorba, probabil, de o îndeletnicire de familie. A activat, potrivit ultimelor cercetări, în sec. IX, fiind contemporan cu Fotie* (Teodo-ridis). Este autorul unor lecţii de gramatică, transmise în scris de către elevii săi. Unele lecţii sunt păstrate integral, iar altele fragmentar. Menţionăm în mod special lucrarea sa, intitulată: Epimersmi in Psalmos, o explicaţie gramaticală a Psalmilor. CPG, III, 7955; Th. Gaisford, Georgii Choerobosci dicuta in Theodosii canones et epimerismi in Psalmos, III, Oxford, 1842, p. 1.Î92; Krumbacher, p. 583-585; W. Buhler şi Chr. Teodoridis, Johannes von Damaskos terminus post quem fur Choiroboskos, în ByzZ, 69, 1976, p. 397-401; Chr. Teodoridis, Der Hymnograph Klemens terminus post quem fur Choiroboskos, ByzZ, 73, 1980, p. 341-345; A. Labate, Georges Choiroboskos, în DECA, I, p. 1032-1033; P. Bruns, Georg Choiroboscus, în LACL, p. 251-252. George Gramaticul George Gramaticul, scriitor din sec. VI, este autorul unui panegiric închinat Sf. Barnaba, păstrat în două versiuni. Identificarea lui cu poetul George Gramaticul, ucenicul poetului Colluthus* nu este certă. CPG 7414-7415; Beck, p. 400, F. Scorza Barcellona, Georges le Grammarien, în DECA, I, p. 1033-1034; G. ROwekamp, Georg der Grammatiker, în Lac l, p, 252.
George Hamartolos (sec. IX), cronicar bizantin. George Păcătosul sau George Călugărul a activat în timpul împăratului Mihail III (842-867). Este autorul unui Chronicon Syntomon, în patru cărţi, cuprinzând istoria lumii de la creaţie şi până în anul 842. Desprindem, din paginile acestei cronici, atitudinea deosebit de ostilă pe care autorul a avut-o faţă de iconoclasm, islam, maniheism şi idolatrie, faţă de care foloseşte un limbaj obscen, în pofida acestui fapt, cronica este un izvor important pentru istoria de dinainte de Fotie. în manuscris, istoria a fost continuată până la anul 948, probabil de Simeon* Metafrastul, şi de alţi autori, până în sec. XII. Cronica a fost tradusă în slavonă şi georgiană. Migne, PG, 110, 41-1220; Idem, 109, 823-984; C. de Boor (ed.), Georgii monachi chronicon, 2 voi., Leipzig, 1904, retip. Stuttgart, 1979, cu revizuiri de P. Wirth; text slavon: V.M. Istrin, Chronika Georgija A mar toi a v drevnen slavnjano, russkom perevode, 3 vot., Leningrad, 1920-1930. Lucrarea a fost retipărită de F. Scholz cu introducere şi bibliografie, laMunchen, 1972. Text georgian: S. Kauchtschischwili, Tiflis, 1910-1916; C. Moravcsik, Byzantinoturcica, I, ed. 2-a, Berlin, 1958, p. 277-280, cu bibliografie; Cross, George Hamartolos, în ODCC, p. 558.
George de Kaphra (sec. VII), discipolul şi succesorul la scaunul patriarhal al lui Isho-yabh* III. S-a născut la Kaphra în regiunea Beth Gewaya, în teritoriul Beth Garmai. Părinţii săi erau oameni înstăriţi, având două mari ferme în vecinătatea mănăstirii Beth Abhe. în calitatea sa de adminstrator al celor două moşii, George ajunge să-i cunoască mai îndeaproape pe călugării de la Beth Abhe şi, în cele din urmă, intră în această mănăstire. Când Isho-yabh este promovat patriarh la Seleucia, el îl numeşte în locul său pe George ca mitropolit de Hedhaiyabh (Adiabene). La moartea lui Isho-yabh, îi urmează la tronul patriarhal în 661 şi deţine această funcţie până în 680. Nu a fost un scriitor deosebit. A scris doar câteva omilii, imne şi rugăciuni pentru diverse ocazii şi a promulgat nouăsprezece canoane, îi mai aparţine şi o epistolă dogmatică păstrată în Synodicon. Dintre omiliile sale nu s-a păstrat nici una. Assemani, BO, II, 421; BO, III, l, 153; Bar Hebraeus, Chron. Ecds., II, 131, 133; Mai, Scriptt. Vett. Nova Coli., V; Cod. Vat., CCC-CLVII, p. 360; Wright, p. 126; Thomas de Marga, Histoire monastique, livre II, cap. XII; Chabot, p. 102; Duval, p. 165,371 şi urm. George de Laodiceea George de Laodiceea (sec. IV), episcop semiarian. Originar din Alexandria, unde studiază filosofia. A fost hirotonit preot de Alexandru, episcop de Alexandria, îmbrăţişează cauza lui Arie şi se alătură strădaniilor lui Eusebiu* de Nicomidia în vederea recunoaşterii doctrinei ariene de către Biserică. Aceste încercări au eşuat, după cum era de aşteptat Ba mai mult, el însuşi a fost depus şi excomunicat de către Alexandru. Athanasie* îl considera 'cel mai răutăcios dintre toţi arienii'. Fiind excomunicat de Biserica din Alexandria, George încearcă să fie primit în rândul clericilor de la Antiohia, dar şi aici a fost refuzat de către Eus- • * A tatie*. In consecinţă, se retrage la Arethusa, unde continuă activitatea de preot. De aici este chemat la Antiohia, după ce Eustatie a fost expulzat de gruparea ariană. Eusebiu* de Cezareea refuză scaunul episcopal de .Antiohia, Numele lui George este pus pe lista candidaţilor, însă nu el va fi cel ales, ci Euphronius. Cu toate acestea, nu va trece mult timp până când George va deveni episcop, în anul 335, după moartea epis^ copului arian Theodotus, el este numit şi hirotonit episcop de Laodiceea. în calitate de episcop, a participat şi a jucat un rol activ la toate sinoadele convocate 4$ către arieni împotriva lui Atan&sie*. Treptat, George îşi schimbă atitudinea şi adoptă o poziţie mai moderată, devenind exponentul principal al tendinţei iousiene. El redactează, împraimă Vasile* de Ancyra, o declaraţie a credinţei sale care s-a păstrat la Epifariişf . Grigorie* de Nyssa îi mai atrijbuie scrisoare către Arie, iar Socrate* citează dintr-un panegiric pe care George 1-a scris pentru prietenul său Eusebiu* de Emesa. Se pare că a decedat în juruJ.aniiy lui 360, întrucât Acaciu hirotoneşte în acest an un alt episcop pentru CPG II, 3555-3558; E.
George de Martyropolis, episcop de Martyropolis sau Maipherkat, în prima parte a sec. VII. A ocupat scaunul episcopal din Apamea, de unde a fost transferat la Martyropolis de împăratul Philippicus, în primul an al domniei sale (711). A fost adept al credinţei ortodoxe, aşa cum aceasta a fost formulată la si* nodul de la Calcedon. Despre el mai ştim că a scris mai multe epistole, unele fiind citate în scrisoarea apologetică a lui Ilie (Elias), episcop iacobit, care se mai GEORGE DE MARTYROPOLIS GEORGE PISIDUL GEORGE PISIDUL GERMAIN DE PARIS Stiernon, Georges de Pisidie, în DECA, I, p. George Syncellus, în ODCC, p. 558; A. Kazh-1034-1035; F.R. Gahbauer OSB, Georg der dan, George the Synkellos, în ODB, I, p. 839. Pisider, în LACL, p. 252-253. păstrează, şi că a avut doi ucenici, pe Constantin şi pe Leon, care au ajuns epis-copi de Harran. Constantin a fost un bun teolog şi s-a angajat în disputele hristo-logice, scriind un tratat despre cele două firi sau naturi în Hristos, împotriva monofiziţilor, adică o expunere a crezului de la Niceea şi Constantinopol, un tratat împotriva lui Sever de Antiohia, un 'anagnosticon' privind presupusa ciuntire a Trisaghionului şi un răspuns la un tratat al lui Simeon II, episcop monofizit. De la Leon a rămas doar o scrisoare adresată patrarhului iacobit Ilie (Elias). Assemani, BO, I, p. 465; Wright, Cătai, p. 607; Assemani, BO, 1,466-467; L. Davidson, Georgius (27), art. în Smith-Wace, II, p. 644; Wright, p. 108; Duval, p. 378; Chabot, p. 89. George de Nisibe George de Nisibe (Giwargis) a trăit în sec. VII, activitatea sa desfaşurându-se în special pe la mijlocul acestui secol. Este autorul unor imne duminicale la sfinţirea unei biserici după liturghia nestoriană. Breviarum Chaldaicum, 3, p. 196-197; Offi-cium feriale iuxta ord. eccl. Maronitarum, Romae, 1863, p. 346-347; trad. în Germană: J.M. Schonfelder, în ThQ. 48, 1866, p. 194-195, în engleză: A,J. Maclean, East Syrian Daily Office, p. 158-159; Baumstark, p. 209; Urbina, p. 149. George Pisidul George Pisidul, poet şi diacon al bisericii Sf. Sofia din Constantinopol, originar din Pisida. Despre el ştim cu certitudine că a trăit la Constantinopol în vremea împăratului Heraclie (610-641) şi sub patriarhul Sergiu, bucurându-se de favoarea acestora, probabil datorită darurilor sale poetice. Unele documente îl prezintă drept cartofilax sau schevofilax al Bisericii Sf. Sofia, în urma analizei uneia din lucrările sale, Despre expediţia lui Heraclie contra perşilor, s-a afirmat că el 1-a însoţit pe împărat în această expediţie. Opera sa poate fi împărţită în două categorii: istorică şi religioasă. Din prima categorie fac parte: Despre expediţia lui Heracle contra perşilor, care cuprinde 1088 de versuri; Despre năvălirea avarilor şi slavilor şi respingerea lor, în 541 de versuri; Heracliada sau Despre înfrângerea finală a lui Cosroes, împăratul perşilor. Lucrările religioase cuprind: Hexaemeron, care nu tratează despre facerea lumii, ci mai ales despre armonia şi frumuseţea lumii văzute, în care se oglindesc înţelepciunea şi lucrarea lui Dumnezeu. Poemul a fost tradus şi în slavonă. Despre deşertăciunea vieţii, inspirată din Ecclesiast; Despre viaţa omenească, în acelaşi spirit cu cea precedentă; Contra nelegiuitului Sever de Antiohia; Despre Sf. înviere a lui Hristos. La acestea se adaugă o serie de epigrame cu conţinut religios. Toate lucrările sale au fost scrise în versuri. Ca teolog, el a păstrat şi apărat credinţa niceo-constantinopolitană, fiind un ascuţit polemist împotriva ereziei monofizite. Migne, PG, 92, 1160-1754; A. Petrusi, Poemi. I. Panegirici epici, Ettal, 1959; L. Sterbnach (ed.), Carmina inedita, în WS 13, 1891, 1-62; 14, 1892, p. 51-68; R. Hercher (ed.) în Claudii Aeliani varia historia, Leipzig, 1866, 2, p. 603-662; P. Georges, în DTC, XII, 2, 1935, col. 2130-2134; N. Radoşevici (ed.), Şestodnev Gerorgija Piside i njegov slovenski prevod, Belgrad, 1979, cu trad. în slavonă; L.Davidson, Georgius Pisides (54), art. în Smith-Wace, II, p. 648-649; Bardenhewer, V, 168-173; I. G. Coman, Patrologie, 1956, p. 298-299; Altaner-Stuiber, 1980, p. 533-534; B. Baldwin, OSB, George of Pisida, în ODB, p. 838; D. George Sincelul George Sincelul, călugăr şi istoric bizantin, autor al unei cronici, intitulată: Chro-nographia. George activează Ia Constantinopol, unde îndeplinea funcţia de sincel., consilier, al Patriarhului Tarasie (784-806). Cronica sa, Chronographia sau Cronologia lumii, prezintă istoria de la Adam şi până la Diocleţian, în 285, când lucrarea se întrerupe, probabil datorită morţii autorului. Ea a fost continuată de prietenul său, Teofan* Mărturisitorul, până la anul 813. El acordă o atenţie deosebită perioadei biblice. La redactarea cronicii sale, George a folosit şi alte surse, cum ar fî Eusebiu* de Ceza-reea, Julius* Africanus, Anianus* de Alexandria (sec. V), Panodor* (aprox. 400) etc. Deşi a fost acuzat de o oarecare incorectitudine, mai ales faţă de modul în care 1-a tratat pe Eusebiu*, trebuie reţinut cu precădere faptul că această cronică păstrează multe fragmente importante din lucrări care s-au pierdut şi că autorul ei a avut o înţelegere deosebită a materialului pe care 1-a folosit. W. Dindorf (ed.), în Corpus Scriptorum Historiae Byzantinae, 2 voi., 1828; A. Mosshammer (ed.), Ecloga chronografica, Leipzig, 1984; Krumbacher, p. 339-342; G. L. Huxey, On the Erudition of George the Synkellos, Proceedings of the Royal Irish Academy 81, C, 1981, nr. 6, p. 207-217; W. Adler, The Immemorial Archaic History and its Sources in Christian Chronography from Julius Africanus to George Syncellus, Washington, D.C., 1989, p. 132-234; W. Milligan, Georgius Syncellus (68), art. în Smith-Wace, II, p. 650; V. Grumel, La Chronologie, Paris, 1958, p. 86-95; Cross,
Yüklə 6,5 Mb. Dostları ilə paylaş:
|