Cel mai inalt al capitalismului

m .

— N-ai pe tine decit rochia asta infoiată de mătase... cum de te-ai imbrăcat aşa ?

— E rochia mea de duminică. Era foarte cald cind am plecat şi nu ştiam că o să mă

prindă noaptea călare.

— Nopţile sint răcoroase in septembrie. Ia să vedem... işi scoase haina subţire pe care o

purta şi o inveli pe Tess cu gesturi drăgăstoase. Ei, uite, aşa mai merge... acum o să-ţi fie mai

cald, urmă el. Odihneşte-te puţin, draga mea, că mă intorc indată.

li potrivi mai bine haina pe umeri, incheindu-i nasturii, apoi se pierdu in urzeala delicată de

ceaţă care se ridica acum in văluri printre copaci. Tess ascultă fişiitul ramurilor, in timp ce

d'Urber-ville urca costişa invecinată ; rămase aşa pină cind sunetul paşilor se auzi slab ca

ţopăitul unei păsărele şi in cele din urmă se pierdu de tot. Lumina plăpindă scăzu şi mai mult

o dată cu apusul lunii, şi stind aşa pe maldărul de frunze, unde o lăsase d'Urberville, Tess căzu

pe ginduri, invăluită de umbrele nopţii.

intre timp, Alee d'Urberville, care intr-adevăr nu-şi mai dădea seama unde se afla, urcă costişa

să vadă in ce parte a pădurii Chase nimeriseră. Vreme de o oră şi mai bine călărise aproape la

intimplare, apucind fiecare cotitură a drumului carc-i ieşea in cale, ca să mai zăbovească puţin

lingă Tess şi dind mult mai multă atenţie chipului ei luminat de lună decit oricărui obiect de

pe marginea drumului. Nu se grăbi să găsească o piatră de hotar, gindindu-se să mai lase

bietul cal să se odihnească puţin. Se caţără pe un deal şi apoi ajunse in valea invecinată, unde

dădu de un gard viu, la marginea unui drum pe care-l recunoscu după contur, lămurindu-se in

sfirşit unde se aflau. Apoi făcu calea intoarsă. Intre timp insă luna coborise de pe cer, iar ceaţa

se resfirase peste tot, aşa că pădurea era invăluită in intu-

93

neric, cu toate că zorile aveau să se arate curind. D'Urberville fu nevoit să inainteze cu braţele

intinse ca să nu se lovească de ramuri şi-şi dădu seama că-i era aproape cu neputinţă să

găsească dintr-o dată locul de unde plecase. Rătăci un timp făcind drumul dus şi intors, şi

invirtindu-se pe loc, pină cind auzi chiar lingă el zgomotul slab făcut de calul care se mişca şi

deodată, piciorul i se agăţă in mineca hainei de pe jos.

— Tess ! strigă d'Urberville.

Dar nu primi nici un răspuns. intunericul era acum atit de des, incit nu putea să vadă decit pata

ceva mai luminoasă de la picioarele lui ; era rochia de mătase a lui Tess, pe care o lăsase să se

odihnească pe frunzele moarte. Restul se pierdu intr-o beznă de nepătruns. D'Urberville se

opri şi auzi o respiraţie uşoară, regulată. Se lăsă in genunchi şi se aplecă şi mai mult, pină cind

simţi in fată răsuflarea ei caldă şi işi lipi obrazul de al ei. Fata dormea adinc, şi printre gene ii

mai rămăseseră citeva lacrimi.

intunericul şi tăcerea domneau pretutindeni in jur. Deasupra lor se inălţau tisele şi străvechii

stejari ai pădurii Chase, in care işi făcuseră culcuş păsărelele cufundate in somnul dinaintea

zorilor, iar pe lingă ei săltau iepurii. Dar — s-ar putea intreba unii — unde era oare ingerul

păzitor al lui Tess ? Unde era providenţa pe care se bizuia credinţa ei simplă ? Poate că,

asemeni celuilalt zeu despre care vorbea cu ironie Tishbite \ ingerul ei păzitor pălăvrăgea cu

cineva, urmărea pe cineva, hoinărea pe undeva, sau dormea şi nu putea fi trezit.

De ce-a trebuit oare ca această frumoasă piele de femeie, delicată ca o floare şi curată ca

zăpada,

1 Tishbite (Thisbe) : Pyramus şi Thisbe : eroi ai unei legende antice care vorbeşte despre dragostea nefericită şi sfirşitul tragic al acestor

indrăgostiţi. Legenda este cuprinsă in ,,Metamorfozele" lui Ovidiu ; Shakespeare a parodiat-o in „Visul unei nopţi de vară".

94 Isă primească pecetea atit de grosolană care-i fusese dinainte hărăzită ? De ce se intimplă atit

de des ca tot ce-i delicat să cadă in mina a ceea ce-i grosolan, ca femeia să cadă in mina

bărbatului care nu-i este potrivit, şi bărbatul să cadă in mina femeii cu care nu se potriveşte ?

De mii de ani, filozofia analitică incercă zadarnic să găsească răspunsul pe care-l cere simţul

nostru de dreptate. S-ar putea ca unii să vadă in această nenorocire un fel de plată. Căci se

intimplase, fără indoială, ca unii dintre strămoşii lui Tess d'Urber-ville, imbrăcaţi in zale,

intorcindu-se acasă cu chef de la vreo incăierare, să se fi purtat la fel, ba, chiar mai rău, cu

ţărăncuţele de pe vremea lor. Dar, chiar dacă ideea că păcatele părinţilor trebuie să cadă

asupra copiilor poate fi o morală acceptată de divinitate, ea este dispreţuită de oamenii

obişnuiţi şi deci nu e de nici un ajutor in asemenea imprejurări.

Ş'i după cum obişnuiau să spună, cu fatalism, rudele lui Tess, pierdute intr-un ungher indepărtat

al lumii, „aşa a fost să fie". Mare păcat! O prăpastie socială fără fund avea s-o despartă de

acum incolo pe eroina noastră de tinăra fată care trecuse pragul casei părinteşti ca să-şi

incerce norocul la ferma de păsări de la Trantridge.

Sfirşitul fazei intii