Cele patru patimi

4. SCRISOARE CĂTRE PREOŢI

Omenirea suferă de nişte boli sufleteşti grozave, numite patimi, ce sunt urmate numai de nenorociri şi de de­zastre. Patimile sunt în număr de patru, şi anume: beţia, des­frâul, hoţia şi trufia.

Pentru a-i scăpa pe oameni de aceste plăgi diavoleşti, s-a înfiinţat Asociaţia Bunilor Creştini, care şi-a luat armele de luptă din arsenalul doctrinei creştine.

Într-adevăr, IIISUS HRISTOS a venit pe pământ să combată viciile, şi Evangheliile sunt pline de precepte îndrep­tate împotriva lor.

Apostolii au urmat exemplul învăţătorului divin şi Epistolele lor conţin nenumărate anateme în contra patimilor. Preoţii, care sunt succesorii apostolilor, au deci o datorie de căpetenie, aceea de a se opune din răsputeri acestor flageluri. De astfel, ei au fost creaţi tocmai pentru acest scop şi, în ultimă analiză, Biserica nu are altă ţintă decât să se împotrivească viciilor.

Dar îmi veţi zice: la ce serveşte Asociaţia Bunilor Creştini, când rolul ei pare a fi acelaşi cu al Bisericii? Nu uzurpează ea oare funcţia sacerdoţiului? Ei bine, nu! Biserica este un fel de şcoală, compusă din învăţători (preoţi) şi din şcolari (popoarele). Or, şcolarii au tot dreptul să se asocieze între ei, să se apere singuri de patimi, mai ales atunci când nu mai sunt apăraţi de apărătorii lor naturali, adică de cler.

Şi de ce clerul nu îşi mai îndeplineşte astăzi această misiune divină? Pentru că este infectat, în parte, tocmai de patimile blestemate pe care este chemat să le desfiinţeze. Ast­fel, este incontestabil că, printre clerici, sunt unii beţivi, alţii desfrânaţi şi mai mulţi cupizi. În plus, viciul trufiei s-a încuibat adesea în episcopi, care, alergând după măriri de­şarte, au comis crime sacrilege, ca schisme şi erezii. Ba chiar, de multe ori, au dezlănţuit urgia infernală a războiului, când HRISTOS îi trimisese să înfrăţească popoarele.

Prin urmare, preoţii s-au deochiat prin vina unora dintr-ai lor şi, fiind ei înşişi pătimaşi, au fost puşi în imposi­bilitate de a se mai împotrivi patimilor. Ei au fost astfel învinşi de Diavol.

Dar această înfrângere ruşinoasă a fost exploatată de duşmanii de moarte ai Creştinismului, de jidani şi de franc­masoni, care s-au grăbit să întindă pata infamantă de la câte­va capre râioase asupra întregii tagme preoţeşti. Prin calomnii meşteşugite, slugile satanei au reuşit să discrediteze clerul creştin în faţa popoarelor şi l-au făcut să piardă orice autori­tate morală. Cu chipul acesta, ei au ajuns să descreştineze mai tot Apusul Europei.

În multe ţări occidentale, ai căror locuitori au devenit în mare parte atei, preoţii sunt astăzi un obiect de râs şi de batjocură. Ei sunt persecutaţi de guvernele francmasone, care îi maltratează, îi închid, îi expulzează sau îi jefuiesc şi îi lasă să moară.

Şi această vrăjmăşie se explică prin faptul că orice patimă produce în mod instinctiv un sentiment de dezgust, de scârbă, de repulsie, care se schimbă uşor în ură, mai ales la indivizii ce nu mai sunt creştini. Sunt ateliere de lucrători în Paris în care un preot ar fi în primejdie să fie sfâşiat. O pildă tipică este şi aceea a jidanilor, care sunt urâţi de lumea întreagă, numai şi numai pentru că sunt vicioşi într-un grad extraordinar.

La noi, preoţii sunt prigoniţi de Guvern, care nu este încă francmasonic. Dar starea lor nu este mai bună ca aceea a celor din Apus. Ei sunt dispreţuiţi de popor, care este pe cale de a-şi pierde credinţa, şi sunt striviţi de autorităţi, care îi con­sideră ca pe nişte cantităţi neglijabile, ca pe nişte mici şi plic­ticoşi slujbaşi ai statului (?), ca pe nişte belele tolerate (după cum spun ierofagii) „din cauza eresurilor stupide ale mulţimii inculte".

De altfel, uitaţi-vă la situaţia mizerabilă în care vă găsiţi. Sunt preoţi care primesc ca leafă 35 de lei pe lună, nici cât cel din urmă dintre argaţi, şi sunt obligaţi, ca să îşi poată hrăni familia, să cerşească sau să vândă pe bani harurile divine, mărdăgindu-le şi favorizând superstiţia. Până acum câţiva ani, mulţi dintre ei erau îngropaţi cu talerul...

Iată în ce hal se află preoţimea creştină de pe urma patimilor, când ea ar trebui să fie în fruntea omenirii.

Se înţelege uşor cum şcolarii, adică popoarele, părăsiţi de învăţătorii lor, adică de preoţi, s-au văzut obligaţi să se aso­cieze între ei, pentru ca să se apere singuri de vicii.

Dar, după cum copiii au mare nevoie de părinţii lor, tot aşa şi Asociaţia Bunilor Creştini are absolută trebuinţă de sprijinul învăţătorilor ei naturali, şi voi sunteţi învăţătorii popoarelor, prin poruncă dumnezeiască. Vouă v-a zis HRISTOS: „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile!" Deşi înjosiţi prin patimi, sunteţi de viţă înaltă şi nobleţea voastră, pe care n-o puteţi pierde, este eternă. Sunteţi preoţi în veac, şi prin voi se dobândeşte mântuirea.

Asociaţia vine deci prin mine să vă roage să o ajutaţi să se dezvolte şi să fiţi directorii ei spirituali, adică să îi diri­jaţi primii paşi şi să îi arătaţi direcţia pe care trebuie să o urmeze, pentru ca să ajungă la bun sfârşit.

Şi cum îi puteţi indica această direcţie? Pur şi simplu pin exemplul personal. Într-adevăr, asociaţia este compusă din bărbaţi care, vrând să se scuture de patimi, se încurajează mutual şi se supun unui control reciproc. Dar ea are nevoie de un model perfect pe care să-l urmeze, şi acest model viu tre­buie să fie întrupat în voi înşivă. Într-un sat, bunăoară, popa trebuie să nu fie nici beţiv, nici curvar, nici hoţ, nici trufaş. Şi atâta tot. Nu i se cere nimic mai mult. Iar sătenii nu vor avea altceva de făcut decât să se ia după el şi să îl imite.

Nu este treaba mea să vă arăt cum să vă feriţi de pa­timi. Dar cred că prin rugăciuni fierbinţi către Cel Atotputer­nic şi prin bunăvoinţă veţi căpăta izbânda în contra Diavolu­lui ispititor, căci este scris: „Voieşte, şi vei putea."

În plus, acum la început trebuie să-i îndemnaţi pe toţi enoriaşii să intre în asociaţie, şi aceasta vă este cu atât mai lesne cu cât propriu-zis voi nu faceţi parte din ea.

În sfârşit, vi se mai pretinde ca, din când în când, să rostiţi câte o mică predică asupra patimilor, fie în biserică, fie mai ales la adunările frăţiilor.

***
Să vedem ce riscă şi ce câştigă un preot care înte­meiază şi dirijează o Frăţie de Buni Creştini. Riscul este abso­lut nul.

Într-adevăr, după cum am spus mai devreme, preotul nu face parte din asociaţie şi poate oricând şi fără nici o for­malitate să o părăsească atunci când ea deviază de la calea dreaptă care este cea creştină. De altfel, prin statute, s-au luat toate măsurile ca, în caz de prăbuşire a acestei opere omeneşti, clerul care este dumnezeiesc să rămână neatins.

Câştigul este din contră nemărginit:

1. 
   Mai întâi, asociaţia, care este o societate de ajutor moral reciproc, va influenţa considerabil asupra clericilor şi în acelaşi timp ea va pune în evidenţă eminenta lor moralitate. Preoţii creştini vor primi astfel un certificat de bună purtare din partea celei mai competente autorităţi în asemenea ma­terie. Şi această atestare este singură în stare să spulbere criticile calomnioase şi insultătoare ale duşmanilor lui HRISTOS. Prin conduita lor nepătată, preoţii îşi vor recăpăta încrederea popoarelor, pe care au pierdut-o prin viciile unora dintre ei, şi vor merita din nou stima şi respectul omenirii.
   
2. 
   Asociaţia simplifică şi înlesneşte îndeplinirea dato­riei primordiale a clericilor creştini, anume aceea de a com­bate patimile.
   

În plus, preoţii vor vedea în curând ameliorându-se starea lor materială. Principalul mijloc de acţiune al asociaţiei fiind votul cetăţenesc, deputaţii trimişi în Parlament vor cere cu stăruinţă să se şteargă ruşinea ce apasă asupra ţării, prin faptul mizeriei în care se află clerul, şi să se îmbunătăţească situaţia lui, după cum zice apostolul: „Vrednic este lucrătorul de plata sa."

4. În fine, când asociaţia se va întinde la alte neamuri, ea va putea servi ca punte prin care să se săvârşească unirea mult-dorită a Bisericilor creştine, ce sunt dezbinate şi sfâşiate de patimile clerului înalt.

Iată darurile nepreţuite pe care asociaţia le oferă pre­oţilor creştini. Aceştia se vor bucura astfel de privilegiul unui suveran constituţional, care guvernează fără să fie respon­sabil.

În rezumat, Asociaţia Bunilor Creştini este o operă creştinească absolut indispensabilă în tot timpul şi în tot locul, mai cu seamă în epoca actuală şi în ţara românească. Ea nu este decât o aplicare a învăţăturilor lui HRISTOS şi este menită să se întindă ca şi creştinismul până ce va cuprinde întreaga lume.

Faceţi deci pentru ea ceea ce apostolii, predecesorii voştri, au făcut pentru doctrina creştină. Lucraţi cu aceeaşi râvnă ca ei, căci lucraţi pentru Dumnezeu, pentru omenire şi pentru voi înşivă.