Căile teologiei ruse

VI
Concluzie
Nu este nevoie să exagerăm „ignoranţa” moscovită din secolul al şaptesprezecelea. Ceea ce lipsea nu era cunoaşterea ci nişte perspective duhovniceşti şi culturale potrivite. După mijlocul secolului, subiectul şcolilor a fost ridicat şi rezolvat. În proces s-a ridicat o controversă: ar fi trebuit ca aceste şcoli să aibă o orientare greacă sau una latină? Problema a devenit repede complicată şi intensificată prin antagonismul arătat de grecii itineranţi şi de emigranţii din Kiev.

La modul general vorbind, imigranţii kievieni s-au dovedit superiori acelor vagabonzi greci care căutau frecvent numai aventuri şi avantaje. Kievienii voiau să introducă o şcoală latină deplină în limbaj şi duh, în timp ce grecii, chiar şi cei care erau latinofili, au subestimat importanţa decisivă a limbii greceşti. „Abandonând şi neglijând greaca – limba din care aţi dobândit iluminarea în credinţa ortodoxă – voi aţi pierdut înţelepciunea,” a declarat Paisie Ligarides. Adevărat, aceasta însemna un atac la tradiţia rusă decât un atac asupra latinilor.

În 1680, la cererea ţarului Fedor,⁴⁰² Simeon de Poloţk a compus un document [privilei] sau o schiţă de îndreptări găsită în Academia slavono-greacă din Moscova, modelată după cele din Kiev şi la şcolile latine din vest. Academia a fost atotcuprinzătoare, oferind „toate ştiinţele liberale,” de la gramatica primară „chiar şi la teologie, care învaţă probleme morale şi curăţă conştiinţa.” În adăugire „dialectectelor” slavone şi „elino-greceşti,” nu numai că era latina predată, ci şi poloneza. Academia nu a fost numai o şcoală ci un centru de direcţionare a educaţiei şi care poseda puteri ample în ghidarea activităţii culturale în general. S-a propus ca Academia să fie împuternicită şi umplută de datoria de a examina cărturarii străini pentru competenţa lor cărturărească şi pentru credinţa lor. Şi cărţile au fost cenzurate. O cauză aspră din document privea educatorii de magie naturală şi cărţile de ghicit care nu sunt bineplăcute lui Dumnezeu. S.M. Soloviov⁴⁰³ Cu această ocazie s-a notat destul de înţelept că „aceasta nu mai era o şcoală, ci un tribunal inchizitoriu uimitor cu superintendenţi şi învăţători care pronunţau cuvintele: „vinovat de lipsă de ortodoxie, în timp ce aprindeau un rug criminal...” Patriarhul a salutat harta lui Simeon cu un criticism sever şi a relucrat-o dintr-un punct de veder elinic. Mai este păstrat numai acest text prelucrat; trebuie surprins caracterul originalului. „Documentul” nu a primit niciodată confirmare. Mai tâziu, în 1687, Academia a deschis cu smerenie şi fără „caracter” sau statut ca şcoala slavono-eilinică. Fraţii Likhud au deshis şcoala şi au operat la ea în primii câţiva ani. Mai întâi ei au predat greacă, apoi retorică şi filosofie într-o manieră scolastică obişnuită. Fraţii Likhud nu au rămas acolo până ce teologia putea fi predată. După plecarea lor, şcoala a devenit părăsită, căci nu mai exista nimeni care să îi înlocuiască. Mai tâziu, Paladie Rogovschi a devenit rector şi Ştefan Ivorschi a primit numirea de superintendent.

O observaţie specială ar trebui dată experienţei educaţionale a mitropolitului Iov în Novgorod,⁴⁰⁴ unde a izbugnit o bătălie între „partidul” latin şi facţiunea „estică” (Arhimandritul Gavriil Domestoi şi Ierodiaconul Damaschin).⁴⁰⁵ Şcoala din Novgorod a fost întemeiată pe modelul graco-salvon în timp ce fraţii Likhud au fost puşi să predea. Latina nu a fost predată deloc, accentuând divergenţa Novgorodului faţă de Moscova. Odată cu numirea lui Feofan Prokopovici⁴⁰⁶ ca arhiepiscop de Novgorod, aceste şcoli au fost eliminate.

Sfârşitul secolului a adus cu sine o pseudomorfoză în educaţia moscovită. Moscova a luptat cu un latinofilism incipient care venea de la Kiev. Nimic din considerente proprii nu a fost defectiv şi despachetat ca fiind folosit ca o contrabalanţă. Pentru erudiţia lor, grecii au fost invitaţi în Rusia ca să le ofere ceva promisiuni. Kievul a ieşit victorios.