Coda Bene Gesserit



Yüklə 3.51 Mb.
səhifə38/38
tarix17.03.2018
ölçüsü3.51 Mb.
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   38

Darwi Odrade

― AI MARE GRIJĂ CE FACI, îl prevenise Sheeana.

Idaho nu credea că avea nevoie de avertismentul ei, dar îl apreciase.

Prezenţa Onoratelor Matres în Canonicat îi uşura în bună măsură sarcina. Din cauza lor, Instructoarele şi gărzile din non-navă erau nervoase. Chiar dacă ordinele Murbellei le ţineau pe fostele ei Surori departe de navă, toată lumea ştia că inamicul era aici. Monitoarele înfăţişau un şuvoi aparent neîntrerupt de navete care-şi deversau pe Platformă încărcă­turile de Onorate Matres. Cele mai multe dintre nou-venite păreau să manifeste curiozitate faţă de monstruoasa non-navă aflată în apropiere, dar nici una nu se încumeta s-o sfideze pe Preaonorata Mater.

― Nu câtă vreme-i în viaţă, mormăi Idaho într-un loc unde Instructoarele puteau să-l audă. Tradiţia lor este de a-şi asasina conducătoarele pentru a le lua locul. Cât timp o să reziste Murbella?

Ochii corn făcură treaba în locul lui. Ştia că vorbele sale aveau să se răspândească în toată nava.

La scurt timp după aceea, Sheeana îşi făcu apariţia în camera lui de lucru pentru a-şi manifesta, chipurile, dezaprobarea.

― Ce-ai de gând, Duncan? Nelinişteşti pe toată lumea.

― Întoarce-te la viermii tăi!

― Duncan!

― Murbella s-a angajat într-un joc periculos! E singura pavăză între noi şi catastrofă.

Îi împărtăşise deja aceste temeri Murbellei. Ele nu erau ceva nou pentru câinii de pază, însă reiterarea lor îi tulbura pe toţi cei care-l auzeau: supraveghetoarele ochilor com de la Arhive, gărzile din navă, toată lumea.

Cu excepţia Onoratelor Matres. Murbella le interzicea accesul în Arhivele Bellondei.

"Mai târziu", le spusese ea.

Sheeana rosti cuvintele potrivite:

― Duncan, ori încetezi să ne mai alimentezi temerile, ori ne spui ce-ar trebui să facem. Eşti mentat. Comportă-te ca atare.



Ahhh! Şi acum, Marele Mentat va face o demonstraţie a talentelor sale.

― Ce-ar trebui să faceţi e limpede, însă nu depinde de mine. Nu pot s-o părăsesc pe Murbella.



Dar pot fi smuls de lângă ea.

Era rândul Sheeanei. Îl lăsă singur şi se duse să propage propria ei idee despre schimbare. Avem drept exemplu Dispersia.

Înainte de căderea nopţii, le neutralizase pe toate Cucernicele Maici din navă şi-l încunoştiinţă pe Idaho, printr-un semnal de mână, că puteau trece la etapa următoare.

Toată lumea e gata să mă urmeze.

Fără să vrea, Missionaria pregătise terenul pentru ascendentul Sheeanei. Majoritatea Surorilor ştiau că poseda o putere latentă. Periculoasă, desigur, dar ea exista.

O putere nefolosită era ca o marionetă ale cărei sfori se aflau la vedere, fără să fie ţinute de nimeni. Ispita era mare: Aş putea s-o fac eu să danseze.

Jucând jocul, Idaho luă legătura cu Murbella:

― Când o să te văd?

― Duncan, te rog. (Chiar şi în proiecţie, părea hărţuită. ) Sunt prea ocupată. Cunoşti situaţia. Voi fi ceva mai liberă peste câteva zile.

Proiecţia lăsa să se vadă, în planul al doilea, Onorate Matres urmărind încruntate comportarea stranie a conducătoarei. Orice Cucernică Maică putea să citească pe feţele lor.

Preaonorata Mater s-a înmuiat de tot? Ăla de colo nu-i decât un nenorocit de bărbat!

După ce întrerupse comunicaţia, Idaho accentuă ceea ce se văzuse cu limpezime în toate posturile de monitorizare de la bordul navei:

― Murbella e în pericol! Nu-şi dă seama de asta?

Şi acum, Sheeana, totul depinde de tine.

Sheeana avea cheia care permitea reactivarea comenzilor de zbor ale navei. Minele fuseseră retrase. Nimeni nu mai putea declanşa o explozie în ultima clipă. Nu mai rămânea decât problema încărcăturii umane. Teg, mai cu seamă.



Teg va înţelege opţiunea mea. Cât despre ceilalţi ― grupul Rabinului şi Scytale - vor trebui să-şi încerce norocul împreună cu noi.

În privinţa Fiutarilor, închişi în celulele lor sigure, nu-şi făcea griji. Erau animale interesante, dar fără importanţă pentru moment. La fel stăteau lucrurile şi cu Scytale, la care se gândi doar în treacăt. Oricare vor fi fost neliniştile lor de altă natură, gărzile însărcinate cu supravegherea micului tleilaxu n-aveau să-şi slăbească vigilenţa.

Se duse să se culce, afişând o nervozitate care, pentru câinii de pază de la Arhive, avea o explicaţie cât se poate de verosimilă.

Scumpa sa Murbella e în pericol.

Şi era într-adevăr în pericol, dar n-avea cum s-o apere.



Însăşi prezenţa mea e acum un pericol pentru ea.

Se trezi în zori şi coborî în arsenal, unde începuse demontarea unuia dintre atelierele de armament. Sheeana îl găsi acolo şi-i ceru s-o însoţească în postul de gardă.

Un grup mic de Instructoare îi aştepta în mijlocul sălii. Alegerea celei ce se afla în fruntea lor nu-l surprinse pe Idaho. Garimi. Auzise de intervenţia ei cu ocazia Sinodului. Îngrijorată şi suspicioasă. Gata să-şi joace propria carte. Îi observă chipul sever. Se spunea că nu zâmbea aproape niciodată.

― Am introdus o simulare în releul ochilor com din această sală, spuse Garimi. În momentul de faţă ne înfăţişează luând o gustare şi punându-ţi întrebări despre arme.

Idaho simţi un nod în stomac. Echipei lui Bell nu-i va trebui prea mult timp pentru a detecta simularea. Mai ales dacă îl includea pe el.

Văzând umbra care i se aşternuse pe chip, Garimi se grăbi să adauge:

― Avem aliate la Arhive.

Sheeana se întoarse spre el.

― Te-am chemat aici ca să te întrebăm dacă doreşti să părăseşti nava înainte ca noi să fugim cu ea.

Surpriza lui Idaho fu reală.

rămân pe planetă?

Nu se gândise nici o clipă la asta. Murbella nu-i mai aparţinea. Înlăuntrul ei, legătura se rupsese. Ea nu accepta acest lucru. Nu încă. Dar avea s-o facă, negreşit, cu prima ocazie când i se va cere să ia o decizie care să-l pună pe el în pericol în interesul Bene Gesseritului. Pentru moment, se mulţumea să-l evite un pic mai mult decât era necesar.

― Aveţi de gând să luaţi calea Dispersiei? întrebă el, privind-o pe Garimi.

― Avem de gând să salvăm ce se mai poate. Cândva, asta se numea a vota cu picioarele. Murbella e pe cale să provoace prăbuşirea Bene Gesseritului.

Era argumentul tacit pe care Idaho contase pentru a le câştiga adeziunea. Un dezacord cu pariul lui Odrade.

Inspiră adânc, apoi zise:

― Merg cu voi.

― Fără regrete! îl avertiză Garimi.

― E o observaţie stupidă! rosti el, lăsând să se reverse durerea înăbuşită.

Pe Garimi n-ar fi surprins-o un asemenea răspuns din partea unei Surori. Dar auzindu-l de la Idaho fu atât de şocată, încât avu nevoie de câteva secunde pentru a-şi veni în fire. Onestitatea o sili să admită:

― Stupidă, într-adevăr. Scuză-mă. Eşti sigur că nu vrei să rămâi? Iţi datorăm acordarea acestui prilej de a lua propria dumitale decizie.

Veşnicele scrupule Bene Gesserit faţă de cei care l-au slujit cu loialitate!

Merg cu voi, repetă el.

Durerea pe care puteau s-o citească pe chipul lui nu era simulată. Nu căută s-o ascundă când se întoarse la consola sa.

Postul ce-mi este încredinţat.

Fără a disimula ce făcea, introduse codul de acces la circuitele de identificare ale navei.



Aliate la Arhive.

Circuitele înviară brusc în proiecţiile sale, sub forma unor benzi multicolore întrerupte de absenţa legăturii cu sistemele de zbor. I-au trebuit doar câteva clipe de studiu pentru a găsi o cale de ocolire a breşei. Observaţiile sale mentatice îl pregătiseră de mult pentru o astfel de operaţie.



Căile multiple ce duc la centru!

Se lăsă pe spătarul scaunului şi aşteptă.

Decolarea fu un moment de vid trepidant pentru craniul său, dar totul încetă brusc când fură destul de departe de suprafaţă pentru a activa câmpurile agrav şi a se angaja în pliurile spaţiale.

Idaho observă cu atenţie proiecţia din faţa lui. Erau acolo: cei doi soţi bătrâni, în grădina lor! Văzu plasa scânteietoare, în prim-plan, îl văzu pe bătrân făcând un gest în direcţia ei, în timp ce privea cu un zâmbet de satisfacţie întipărit pe faţa-i rotundă. Mişcările lui şi ale tovarăşei sale se înscriau, în transparenţă, într-un plan ce lăsa să se întrevadă, în spatele lor, circuitele navei. Plasa se mări. Nu mai erau linii, ci benzi mai late decât circuitele proiectate.

Buzele bătrânului se mişcară, articulând pe tăcute cuvintele:

Vă aşteptam.

Mâinile lui Idaho ţâşniră spre consolă, cu degetele răsfirate în câmpul com, pentru a selecta elementele necesare din comenzile circuitelor. Nu era timp pentru fineţuri. Ruptura trebuia să fie brutală. Ajunse la centru în mai puţin de-o secundă. De acolo, fu un joc de copil să anuleze segmente întregi. Mai întâi, sistemele de navigaţie. Văzu plasa începând să se subţieze, sub privirea surprinsă a bătrânului. Apoi veni rândul câmpurilor agrav. Simţi zdruncinătura navei în pliurile spaţiale. Plasa începu să alunece, să se deformeze, alungindu-se şi subţiindu-se împreună cu cele două personaje care îl observau. Apoi Idaho şterse circuitele de memorie stelară, eliminând o dată cu ele propria sa bancă de date.

Plasa şi cei doi bătrâni dispărură.

Cum de-am ştiut că vor fi acolo?

N-avea nici un răspuns, în afara unei certitudini ancorate în viziunile lui recurente.

Sheeana nu-şi ridică privirea când el intră în sala din postul de gardă, unde fusese instalat temporar panoul de navigaţie. Stătea aplecată deasupra pupitrului de comandă, pe care-l examina cu un aer consternat. Proiecţia de deasupra ei arăta că ieşiseră din pliurile spaţiale. Idaho nu recunoscu nici una din constelaţiile vizibile, dar se aşteptase la asta.

Sheeana se răsuci cu scaunul şi i se adresă lui Garimi, care privea din spatele ei:

― Am pierdut toate datele din memorie!

Idaho îşi ciocăni tâmpla cu degetul:

― Nu tocmai.

― Dar va dura ani pentru a reconstitui măcar esenţialul! protestă Sheeana. Ce s-a întâmplat?

― Suntem la bordul unei nave neidentificabile într-un univers neidentificabil, spuse Idaho. Nu asta am vrut?

Nu există nici un secret în menţinerea echilibrului. E suficient să simţi valurile.

Darwi Odrade

MURBELLA avea impresia că trecuse un veac de când devenise conştientă de decizia lui Duncan.



Să dispară în spaţiu! Să mă părăsească!

Simţul cronologic precis, dobândit în cursul Agoniei, îi spunea că doar câteva secunde se scurseseră din clipa în care îi înţelesese intenţiile, dar senzaţia era că ştiuse acest lucru de la început.



Trebuie să-l opresc!

Întindea mâna spre tabloul com când Sectorul Central începu să se cutremure. Seismul dură un timp ce păru nesfârşit, apoi se domoli treptat.

Bellonda sărise în picioare.

― Ce...


― A decolat non-nava de pe Platformă, spuse Murbella.

Bellonda se repezi spre tabloul corn, dar Murbella o opri.

― E deja departe.

Bell nu trebuie să-mi vadă durerea.

― Dar cine...

Bellonda tăcu brusc. Concluziile erau evidente şi acum înţelegea şi ea ce înţelesese Murbella.

Murbella oftă. Avea la dispoziţie toate blestemele din istorie, dar nu-i trebuia nici unul.

― La prânz, rosti ea, voi lua masa în sufrageria particulară, împreună cu consilierele mele. Vreau să fii prezentă şi tu. Spune-i lui Duana să prepare tot tocană de stridii.

Bellonda vru să protesteze, dar nu reuşi să îngaime decât:

― Tot?

― Poate îţi aminteşti că ieri seară am mâncat singură, jos, spuse Murbella, reaşezându-se.



O Maică Superioară are obligaţii!

Existau hărţi de actualizat, râuri de urmărit şi Onorate Matres de domesticit.



Unele valuri te răstoarnă, Murbella. Dar tu trebuie să ieşi la suprafaţă şi să înoţi mai departe. De şapte ori cu capul sub apă, de opt ori deasupra. Se poate păstra echilibrul pe suprafeţe dintre cele mai stranii.

Ştiu, Dar. Particip de bună voie la visul vostru.

Bellonda continuă s-o privească fix până când Murbella spuse:

― Ieri, la cină, le-am plasat pe consiliere la distanţă de mine. Era straniu, cu doar două mese ocupate în toată cantina.

De ce continui pălăvrăgeala asta stupidă? Ce scuze pot să găsesc pentru comportarea mea ieşită din comun?

― Ne-am întrebat şi noi pentru ce ni s-a interzis accesul în propria noastră sală de mese, spuse Bellonda.

― Pentru a vă salva viaţa! Dar ar fi trebuit să vezi ce interes manifestau. Am citit pe buzele lor în timp ce vorbeau. Angelika le-a spus: "Mănâncă un fel de tocană specială. Am auzit-o când discuta cu bucătăreasa ei. Nu vi se pare extraordinară lumea asta pe care am cucerit-o? Va trebui să încercăm şi noi mâncarea aia. "

― Să-ncerce, făcu Bellonda. Înţeleg. (Apoi: ) Ştii că Sheeana a luat cu ea tabloul de Van Gogh din dormitorul... tău?



De ce mă doare lucrul acesta?

― Am observat că lipseşte.

― A zis că-l ia cu împrumut pentru camera ei de la bordul navei.

Murbella strânse din buze.



Afurisiţii! Duncan şi Sheeana! Teg, Scytale... Dispăruţi fără urmă, cu toţii. Dar dispunem încă de cuvele axlotl şi de celulele Idaho ale copiilor noştri. Nu-i chiar acelaşi lucru... dar aproape. Crede că a scăpat!

― Nu te simţi bine, Murbella?

Vocea lui Bell era îngrijorată.

M-ai avertizat în legătură cu filonul sălbatic, Dar, iar eu n-am vrut să te-ascult.

― După masa de prânz, o să fac un tur de inspecţie cu consilierele prin Sectorul Central. Anunţ-o pe acolita mea că, deseară, înainte de culcare, o să vreau un pahar de cidru.

Bellonda ieşi, mârâind. Îşi reintrase în piele.

Cum ai să mă călăuzeşti acum, Dar?

Vrei să te laşi călăuzită? O excursie, cu ajutorul unui ghid, prin propria ta existenţă? Pentru asta am murit eu?

Dar au luat cu ei până şi Van Gogh-ul!

Asta o să-ţi lipsească?

Pentru ce l-au luat, Dar?

Un râs sarcastic întâmpină această întrebare şi Murbella fu bucuroasă că nimeni altcineva decât ea nu-l putea auzi.



Nu-ţi dai seama ce urmăreşte Sheeana?

Programul Missionaria!

Oh! Mai mult decât asta. Faza următoare. De la Muad'Dib la Tiran, de la Tiran la Onoratele Matres, apoi la noi, apoi la Sheeana... Şi acum? Nu pricepi? Hai, ştiu că gândul îţi dă târcoale. Acceptă-l cum ai înghiţi o doctorie amară.

Murbella se cutremură.



Vezi? Doctoria amară a unui viitor plasat sub semnul Sheeanei? A fost o vreme când gândeam că dacă un medicament nu era amar, nu putea fi eficace. Dulceaţa nu are putere tămăduitoare.

Trebuie neapărat să se întâmple acest lucru, Dar?

Unii se vor sufoca înghiţind doctoria asta. Dar s-ar putea ca supravieţuitorii să creeze noi combinaţii interesante.

Perechile de contrarii definesc năzu­inţele voastre, iar aceste năzuinţe vă întemniţează.

Biciul Zensunni

― ÎN MOD INTENŢIONAT i-ai lăsat să fugă, Daniel!

Bătrâna îşi şterse palmele pe poalele şorţului de grădinărie, plin de pete. Era o dimineaţă de vară, cu florile deschizându-şi petalele şi păsări ciripind în frunzişul copacilor. Cerul era uşor pâclos, cu o reverberaţie aurie deasupra orizontului.

― Ei asta-i, Marty, n-a fost nimic intenţionat, protestă Daniel, scoţând pălăria cu calotă rotundă şi trecându-şi o mână prin părul cărunt şi ţepos înainte de a pune pălăria la loc. M-a luat prin surprindere. Ştiam că ne vede, dar nu mi-am închipuit că vede şi plasa.

― Şi eu, care le rezervasem o planetă atât de drăguţă, spuse Marty. Una dintre cele mai bune. O adevărată piatră de încercare a capacităţilor lor.

― Nu mai are nici un rost să ne lamentăm, zise Daniel. Acum sunt undeva unde nu-i mai putem ajunge. Şi totuşi, la un moment dat, el era atât de diluat, încât eram sigur c-am să-l prind fără nici o dificultate.

― Aveau şi-un Maestru tleilaxu cu ei, spuse Marty. L-am văzut când au trecut pe sub plasă. Şi-mi doream atât de mult să mai studiez un Maestru.

― Nu văd de ce. Ne scoteau mereu din sărite cu fluierăturile şi şuierăturile lor, mereu obligându-ne să-i strivim ca pe nişte gândaci. Nu-mi place să-i tratez astfel pe Maeştri şi-o ştii foarte bine! Dacă n-ar fi fost ei...

― Nu sunt zei, Daniel.

― Nici noi.

― Rămân la convingerea mea că i-ai lăsat să scape. Nu te interesează decât să-ţi îngrijeşti trandafirii!

― Ei, şi ce i-ai fi spus Maestrului acela, dacă nu ţi-e cu supărare?

― Când ne-ar fi întrebat cine suntem, fiindcă toţi întreabă asta, mi-ar fi plăcut să-mi râd de el răspunzându-i: "Ce te-aşteptai să vezi? Pe Dumnezeu Tatăl cu o barbă până-n pământ?"

Daniel pufni în râs.

― Ar fi fost destul de hazliu, ce-i drept. Le vine atât de greu să accepte că Dansatorii-Feţe pot fi independenţi de ei.

― Şi nu înţeleg de ce. E o consecinţă firească. Ne-au dat puterea de-a absorbi memoria şi experienţa altora. E suficient să acumulezi destul ca să...

― Psihisme, asta luăm noi, Marty.

― Mă rog. Maeştrii ar fi trebuit să-şi dea seama că într-o zi vom acumula destule pentru a hotărî noi înşine în privinţa viitorului nostru.

― Şi-al lor?

― Oh, sigur că mi-aş fi cerut scuze după ce l-aş fi pus la locul lui. Există, totuşi, o limită pe care e bine să n-o depăşeşti când vrei să-i controlezi pe alţii, nu-i aşa, Daniel?

― Când faci mutra asta, Marty, prefer să-mi îngrijesc trandafirii.

Se întoarse la şirul de tufe cu frunze verzi, lucioase, şi flori negre, aproape cât capul său de mari. Marty strigă după el:

― Adună înlăuntrul tău destui oameni şi vei ajunge în posesia unei cunoaşteri nemărginite! Asta i-aş fi spus Maestrului, Daniel. Lui şi femeilor Bene Gesserit din nava aceea! Le-as fi spus câte de-ale lor se află în mine. Ai băgat de seamă, când le observăm pe ascuns, cât de înstrăinate se simt?

Daniel se aplecă deasupra trandafirilor săi negri.

Ea continuă să-l privească de la distanţă, cu mâinile în şold.

― Şi mentaţii, mormăi el. Erau doi, în nava aia. Amândoi, ghola. Şi cu ei voiai să te distrezi?

― Maeştrii încearcă întotdeauna să-i controleze şi pe ei, replică ea.

― Ei bine, Maestrul ăla o să aibă de furcă dacă va încerca să-şi facă de lucru cu cel genial, declară Daniel, tăind o mlădiţă crescută la rădăcina unei tufe. Mmmmm, un boboc de toată frumuseţea!

― Le-aş fi spus eu şi mentaţilor, nu te teme! strigă Marty. Le-aş fi spus că nu dau două parale pe ei!

― Parale? Nu cred c-ar fi înţeles ce vrei să zici, Marty. Cucernicele Maici, da, fără-ndoială, dar nu şi mentatul ăla genial. Nu se putea dilua până într-atât de mult înapoi.

― Vrei să-ţi spun eu ce-ai făcut scăpat, Daniel? întrebă ea, înaintând şi oprindu-se în spatele lui. Maestrul ăla avea o capsulă anentropică în coşul pieptului. O capsulă plină cu celule-ghola!

― Crezi că n-am văzut-o?

― De-asta i-ai lăsat s-o şteargă?

― Nu i-am lăsat. (Foarfecele din mâna lui continuă să facă ţac-ţac.) El şi ghola-ii lui! Să-i fie de bine!



---------------------------------


Dostları ilə paylaş:
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   38


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2019
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə