Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1155. Obligaţia creditorului de a informa

(1) Creditorul este obligat să furnizeze, la cererea fidejusorului, toate informaţiile utile privind conţinutul şi modalităţile obligaţiei principale şi privind stadiul de executare a acesteia.

(2) Fidejusorul nu poate renunţa anticipat la dreptul de informare.
1. Norma prevăzută de articolul dat este dispozitivă şi reglementează dreptul fidejusorului de a cere de la creditor orice informaţie utilă legată de obligaţia, executarea căreia fidejusorul a garantat-o. Legea nu instituie aceeaşi obligaţie pentru debitor, fiindcă acesta deseori s-ar putea arăta interesat în tăinuirea informaţiilor utile fidejusorului.

Obligaţia creditorului de a-l informa pe fidejusor apare chiar din momentul negocierii contractului de fidejusiune şi se menţine pe toată perioada de acţiune a acestuia. Creditorul trebuie să furnizeze informaţiile despre conţinutul (drepturile şi obligaţiile corelative) raportului obligaţional, despre termenul şi condiţia în care a fost asumată obligaţia, modul de executare, periodicitatea executării obligaţiilor succesive etc. Dacă părţile raportului obligaţional operează modificări fără a-l informa pe fidejusor pentru ca acesta să-şi dea acordul de a menţine garanţia, ultimul, în condiţiile prevăzute de art. 1167 alin. (2) poate invoca temeiul de stingere a fidejusiunii.

2.Orice înţelegere, prin care fidejusorul renunţă anticipat la dreptul de informare este nulă.

Articolul 1156. Răspunderea fidejusorului
(1) În cazul neexecutării obligaţiei principale, fidejusorul şi debitorul sînt obligaţi solidar în faţa creditorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

(2) Părţile pot conveni ca fidejusorul să fie obligat să plătească datoria numai după urmărirea debitorului. În acest caz, fidejusorul trebuie să indice bunurile debitorului şi să avanseze cheltuielile pentru urmărirea acestor bunuri.
1. Dacă debitorul obligaţiei principale n-a executat-o, creditorul poate porni urmărirea silită. Acest drept creditorul îl are doar din momentul ajungerii obligaţiei la scadenţă. Articolul comentat stabileşte că debitorul şi fidejusorul vor răspunde solidar în toate cazurile, în afară decît dacă contractul nu prevede răspunderea subsidiară a fidejusorului. Răspunderea solidară înseamnă că creditorul este în drept să ceară executarea obligaţiei (repararea prejudiciului) fie de la debitor, fie de la fidejusor sau de la ambii concomitent. Rămîne la discreţia creditorului de a alege modalitatea exercitării dreptului său. Normele privind obligaţiile solidare (art. art. 530-549) se vor aplica în măsura în care nu contravin normelor ce reglementează fidejusiunea, naturii specifice a acestor raporturi accesorii.

2. Atunci cînd contractul stabileşte răspunderea subsidiară, creditorul va putea urmări fidejusorul numai după ce a preîntîmpinat debitorul ca acesta să execute şi a primit un răspuns negativ sau, într-un termen rezonabil nu a primit nici un răspuns. Totodată creditorul trebuie să ţină cont de faptul că legea îl eliberează pe fidejusor de obligaţia sa după expirarea unui an de zile de la momentul cînd obligaţia de bază a ajuns la scadenţă, în cazul cînd contractul de fidejusiune nu a fost încheiat pentru un anumit termen (art. 1170). Acest termen este suficient pentru creditor ca acesta să facă uz efectiv de dreptul său.

Articolul dat impune, însă, cîteva reguli suplimentare dacă părţile contactului de fidejusiune au ales calea răspunderii subsidiare. Fidejusorul trebuie să indice creditorului care bunuri ale debitorului principal sînt susceptibile de urmărire. Legea nu insistă asupra faptului, ca bunurile respective să fie situate în circumscripţia, unde se află sediul instanţei de judecată, de competenţa căreia este soluţionarea litigiului dat.

Fidejusorul nu poate fi făcut responsabil de neglijenţa creditorului şi, dacă ultimul nu urmăreşte bunurile indicate de fidejusor şi ulterior debitorul devine insolvabil, obligaţia de garanţie a fidejusorului nu mai produce efectele scontate de creditor.

Fidejusorul se obligă să suporte cheltuielile necesare urmăririi acelor bunuri şi să avanseze sumele respective de bani, deoarece este posibil ca urmărirea bunurilor indicate de fidejusor să nu conducă la un rezultat pozitiv.

Articolul 1157. Excepţiile pe care le poate invoca fidejusorul
(1) Fidejusorul poate opune creditorului toate excepţiile pe care le-ar putea opune debitorului. În caz de deces al debitorului principal, fidejusorul nu se poate preleva de faptul că moştenitorii răspund limitat pentru obligaţia debitorului.

(2) Fidejusorul nu pierde dreptul de a invoca o excepţie doar prin faptul că debitorul principal renunţă la aceasta.

(3) Fidejusorul poate refuza satisfacerea cerinţelor creditorului atît timp cît debitorul are dreptul de a ataca actul care stă la baza obligaţiei.

(4) Dreptul prevăzut la alin. (3) este recunoscut fidejusorului şi în cazul în care creditorul poate să-şi satisfacă creanţa faţă de debitorul principal prin compensarea datoriei sale faţă de acesta.

1. Pe lîngă riscul asumat prin contractul de fidejusiune, fidejusorul este investit, în virtutea legii, şi cu unele garanţii, dintre care menţionăm dreptul acestuia de a opune excepţii creditorului. Excepţiile pot fi de două categorii:

- cele ce se bazează pe însuşi contractul de fidejusiune şi le poate opune doar fidejusorul ,de exemplu, acesta poate obiecta că creditorul nu a pretins mai întîi debitorului executarea, în cazul răspunderii subsidiare a fidejusorului; modificarea obligaţiei de bază fără acordul fidejusorului; valabilitatea contractului de fidejusiune; întinderea garanţiei etc.;

- cele pe care le-ar putea opune debitorul, de exemplu prin care se invocă un temei de nulitate atît absolută , cît şi relativă a actului din care a luat naştere obligaţia principală; poate opune compensarea a ceea ce creditorul datorează debitorului (art. 658). Trebuie de reţinut că, în baza articolului comentat, fidejusorul poate opune acele excepţii, pe care le-ar opune debitorul faţă de creditor.

Dacă obligaţia garantată a trecut prin succesiune la moştenitorii debitorului, fidejusorul nu poate opune acest fapt pentru a-şi limita sau exclude răspunderea.

2. Dacă debitorul renunţă la vreo obiecţie sau recunoaşte obligaţia născută dintr-un act nul (nulitate absolută), fidejusorul păstrează dreptul de a opune în continuare creditorului obiecţiile în cauză.Fidejusorul nu poate invoca,însă, temeiul nulităţii relative a actului juridic principal, dacă debitorul şi-a exprimat voinţa,expres sau tacit, în mod cert şi evident de a confirma valabilitatea actului (art.218 alin (2)).La fel,fidejusorul păstrează dreptul de a opune excepţia de nulitate absolută a actului juridic, ce a stat la baza apariţiei raportului obligaţional principal fiindcă, în baza art.217 aceasta poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Acţiunea în constatarea nulităţii absolute este imprescriptibilă (art.217 alin.(3).

3. Debitorul obligaţiei principale poate invoca unul dintre temeiurile nulităţii relative ale actului juridic în baza căruia şi-a asumat acea obligaţie. Legislaţia civilă stabileşte că asemenea cerinţe sînt prescriptibile, termenul de prescripţie fiind de 6 luni (actele încheiate prin eroare, dol, violenţă şi leziune), fie de 3 ani, pentru celelalte temeiuri ale nulităţii relative. În această perioadă fidejusorul poate refuza executarea, invocînd unul din aceste temeiuri. Dacă instanţa îl va admite, aceasta va duce la desfiinţarea obligaţiei principale, şi implicit şi a fidejusiunii.

Pentru creditor este important ca să înainteze cerinţa sa pînă la expirarea termenului contractului de fidejusiune sau pînă la expirarea unui an, conform art. 1170, pentru a nu oferi fidejusorului un alt temei de a refuza executarea obligaţiei garantate – expirarea termenului de perimare şi, respectiv, stingerea fidejusiunii.

Dacă se va constata legalitatea obligaţiei principale, creditorul poate pretinde şi daune-interese pentru perioada de timp în care fidejusorul şi debitorul au ezitat să execute.

4. Dacă creditorul, la rîndul său, are o obligaţie faţă de debitorul principal, şi în raporturile dintre ei este posibilă stingerea obligaţiilor prin compensaţie (art. art. 651-659), fidejusorul la fel are dreptul de a refuza satisfacerea cerinţelor creditorului ,invocînd stingerea obligaţiei prin compensaţie.