Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1148. Neobligativitatea acordului debitorului la constituirea fidejusiunii

O persoană poate deveni fidejusor fără acordul debitorului şi chiar fără ştirea acestuia.
Prin natura sa, fidejusiunea este o garanţie care apare în baza unui contract.Părţile contractului sînt creditorul obligaţiei de bază şi fidejusorul.De regulă, fidejusorul se angajează să garanteze la cererea (indicaţia) debitorului în raportul obligaţional chiar şi atunci cînd potrivit art.1150,alin.(2) creditorul a cerut în calitate de fidejusor o anumită persoană.

Articolul comentat reglementează însă, două situaţii-excepţie de la regula enunţată mai sus.În realitate, valabilitatea contractului de fidejusiune nu depinde de faptul existenţei sau lipsei acordului debitorului la încheierea acestuia între creditor şi fidejusor, deoarece fidejusorul se obligă nu către debitor, ci în faţa creditorului.Cererea debitorului serveşte doar motiv pentru încheierea acestui contract, dar nu este elementul juridic al fidejusiunii.Iată de ce legea admite încheierea contractului de fidejusiune fără acordul debitorului şi chiar fără ştirea acestuia. Important este că, chiar şi în aceste condiţii fiind prestată,fidejusiunea nu poate exceda datoria debitorului şi nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase (art.1152).

Fără ştirea debitorului fidejusiunea poate să apară ca urmare a gestiunii de afaceri.Astfel fidejusorul, fără a avea mandat sau fără să se fi obligat altfel, fără ştirea debitorului (din lipsa posibilităţii pentru moment de a-i comunica aceste împrejurări), încheie act juridic prin care garantează executarea obligaţiei acestuia către creditor, acţionînd astfel în interesul debitorului (art.1378).Fidejusorul va fi obligat, însă, să-l înştiinţeze pe debitor de îndată ce este posibil (art.1379).Dacă debitorul acceptă această gestiune de afaceri, asupra relaţiilor între ei se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire la mandat.În această ipoteză fidejusorul, după ce l-a înştiinţat pe debitor despre prestarea fidejusiunii, poate cere să fie eliberat de fidejusiune, în condiţiile articolului 1164.

În alte cazuri de prestare a fidejusiunii fără ştirea debitorului, ultimul va cunoaşte, totuşi, despre acest fapt cel tîrziu la momentul cînd fidejusorul va înainta către el cererea de regres (dacă nu a dorit să-l gratifice prin garanţia oferită).

Articolul 1149. Fidejusiunea multiplă
(1) Fidejusiunea poate fi prestată atît pentru debitorul principal, cît şi pentru fidejusor.

(2) Fidejusorul ulterior care s-a obligat în privinţa îndeplinirii obligaţiei fidejusorului anterior răspunde alături de acesta în acelaşi fel ca primul fidejusor alături de debitorul principal.
1.Instituţia fidejusiunii multiple este apropiată, însă nu este identică cu cea a garantării unei obligaţii de către mai mulţi fidejusori.Esenţa fidejusiunii multiple rezidă în aceea, că o terţă persoană, numită fidejusor ulterior garantează către creditorul obligaţiei principale că fidejusorul anterior va executa obligaţia asumată prin contractul de fidejusiune.Aceasta este pe deplin valabil deoarece însuşi executarea obligaţiei asumate de fidejusor,fiind de natură contractuală, poate fi asigurată prin alte garanţii cum ar fi gajul,garanţia bancară sau o fidejusiune ulterioară.

Iniţiativa angajării unei fidejusiuni ulterioare vine de la creditor,care este interesat să obţină în mod sigur executarea obligaţiei principale,reducîndu-şi astfel cît mai mult propriul risc.De menţionat că creditorul, pentru atingerea aceluiaşi scop poate alege calea de a-l obliga pe însuşi debitor să presteze mai multe garanţii în vederea asigurării executării obligaţiei asumate.

2 Dacă fidejusorul anterior se obligase să răspundă alături de debitor în mod solidar,atunci fidejusorul ulterior va fi ţinut să răspundă la fel,solidar.Norma din alineatul (2) al acestui articol nu admite derogări de la acestă regulă.Aşa cum legea nu limitează numărul potenţialilor fidejusori ulteriori,în cazul cînd au fost mai mulţi astfel angajaţi,se va respecta aceeaşi regulă.În caz că fidejusorul anterior se obligaseră să răspundă subsidiar,fidejusorii ulteriori vor răspunde de asemenea, subsidiar, adică faţă de ultimul fidejusor poate fi înaintată spre executare cererea creditorului doar după ce executarea a fost pretinsă fără succes fidejusorului anterior.

Articolul 1150. Temeiul apariţiei fidejusiunii

(1) Fidejusiunea poate să rezulte din acordul părţilor, poate fi impusă prin lege sau poate fi instituită de instanţa de judecată.

(2) Debitorul obligat să furnizeze o fidejusiune trebuie să propună o persoană fizică cu domiciliu sau reşedinţa în Republica Moldova sau o persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care să dispună de bunuri suficiente pentru a garanta obligaţia. În cazul în care persoana propusă nu este acceptată, debitorul trebuie să propună o altă persoană. Această regulă nu este aplicată atunci cînd creditorul a cerut în calitate de fidejusor o anumită persoană.
1.Din definiţia fidejusiunii rezultă că aceasta este întotdeauna de natură contractuală (art. 1146). Însă articolul comentat, cît şi art. 1151, reglementează, pe lîngă fidejusiunea convenţională, fidejusiunea legală şi cea judiciară. Fidejusiunea este convenţională atunci cînd părţile raportului de obligaţie, debitorul şi creditorul, ajung la un acord asupra necesităţii instituirii unei astfel de garanţii. Fidejusiunea legală presupune o dispoziţie legală care-l obligă pe debitor să aducă un fidejusor pentru garantarea obligaţiilor ce-i revin. Este judecătorească acea fidejusiune care apare ca urmare a unei hotărîri judecătoreşti în procesul soluţionării unei pricini, astfel, instanţa obligîndu-l pe debitor să aducă un garant.Indiferent dacă apare în baza legii sau a unei hotărîri judecătoreşti, fidejusiunea nu-şi pierde natura sa contractuală.

2.Pentru a avea calitatea de fidejusor persoana trebuie să aibă capacitatea de a contracta, adică să dispună de capacitatea de exerciţiu.Pentru fidejusorul-persoană juridică este necesar ca organul de conducere al acesteia să aibă împuterniciri pentru a încheia astfel de acte juridice.

Pe lăngă capacitatea de a contracta, legea mai impune încă două condiţii faţă de fidejusor:

- pentru fidejusorul persoană fizică – să aibă domiciliu sau reşedinţa în Republica Moldova (nu este obligatoriu să fie cetăţean al Republicii Moldova); pentru persoana juridică – să fie înregistrată în Republica Moldova (poate fi şi cu capital străin sau mixt);

-fidejusorul trebuie să fie solvabil, adică să fie capabil în caz de necesitate, să acopere datoria debitorului. Dacă între timp fidejusorul a devenit insolvabil, debitorul trebuie să caute şi să aducă alt fidejusor, care să întrunească condiţiile sus menţionate, în afară de cazul cînd fidejusorul a fost ales de însuşi creditor.

Cerinţele înaintate faţă de fidejusor în acest articol se referă în egală măsură asupra fidejusorilor în bază de fidejusiune convenţională,legală sau judiciară.

Articolul 1151. Dreptul înlocuirii garanţiei
Debitorul ţinut să furnizeze o fidejusiune legală sau judiciară poate da în schimb o altă garanţie suficientă.
Înlocuirea fidejusiunii prin altă garanţie este admisă numai în materie de fidejusiune legală sau judecătorească.Articolul 1151 nu se va aplica asupra fidejusiunii convenţionale,care este rezultatul înţelegerii părţilor.

Iniţiativa de a presta o altă garanţie decît fidejusiunea legală sau judiciară poate veni atît de la debitor,cît şi de la creditor.Astfel, ei pot negocia încheierea unui contract accesoriu de gaj,ipotecă ,clauză penală.

Atît legea,care prevede posibilitatea instituirii unei fidejusiuni legale,cît şi o hotărîre judecătorească ,prin care se stabileşte aducerea unei garanţii-fidejusiune judiciară poartă caracter de recomandare,deoarece Codul civil admite înlocuirea acestor garanţii cu orice alte garanţii suficiente să satisfacă interesul creditorului.

Articolul 1152. Limitele fidejusiunii
(1) Fidejusiunea nu poate exceda datoria debitorului şi nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase .

(2) Fidejusiunea care excedă datoria debitorului sau care este făcută în condiţii mai oneroase este valabilă în limitele obligaţiei principale.

(3) Fidejusiunea poate fi contractată pentru o parte a obligaţiei şi în condiţii mai puţin oneroase.

(4) Obligaţia fidejusorului nu se majorează, după preluarea fidejusiunii, prin actele juridice făcute de debitorul principal.
1.Norma din articolul comentat ţine să accentuieze caracterul accesoriu al fidejusiunii prin aceea, că obiectul fidejusiunii nu poate fi mai mare decît cel al obligaţiei principale.Creditorul nu poate pretinde fidejusorului mai mult decît este în drept să pretindă debitorului principal.În ipoteza în care debitorul î-şi asumase mai multe obligaţii (distincte sau care decurg din acelaşi raport juridic) faţă de creditor,iar fidejusorul garantase doar pentru executarea unora din ele,ultimul nu va fi obligat să răspundă pentru neexecutarea obligaţiilor neacoperite prin garanţie. La fel, atunci cînd fidejusorul s-a obligat să execute în locul debitorului pînă la suma maximă,indicată în contractul de fidejusiune,el nu poate fi impus la o plată mai mare (oneroasă) decît aceea,pe care creditorul ar fi putut-o pretinde debitorului.

2.Dacă contractul de fidejusiune conţine clauze, prin care fidejusorul se obligă în condiţii mai oneroase sau în măsură ce excede datoria principală, fidejusiunea este valabilă numai pînă la concurenţa obligaţiei principale.În rest, clauzele contractului nu vor produce efecte,potrivit legii.

3.O fidejusiune poate fi constituită însă,în condiţii mai uşoare sau în aceleaşi condiţii,dar numai pentru o parte din obligaţie,deoarece obligaţia accesorie nu poate exceda obligaţia principală.Astfel, fidejusorul se poate obliga fie să repare doar prejudiciul efectiv, fie să plătească numai dobînda, sau se va alege o altă modalitate.

4.După încheierea contractului de fidejusiune,în conţinutul obligaţiei principale pot interveni diferite modificări,atît îndreptate spre reducerea, cît şi majorarea valorii obligaţiei.Char dacă a avut loc o majorare a acesteia,fidejusiunea rămîne neatinsă,în măsura în care contractul de fidejusiune nu a fost modificat ulterior sau n-a fost încheiat un alt contract de fidejusiune,care să garanteze şi aceste din urmă obligaţii.Părţile pot negocia în contractul de fidejusiune clauza privind extinderea fidejusiunii asupra modificărilor ce vor surveni în viitor în conţinutul obligaţiei de bază şi acesta va fi valabil, deoarece fidejusiunea, în acea parte , se va considera constituită pentru obligaţiile ce vor lua naştere în viitor (art.1146,alin.(2))