Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1158. Micşorarea de către creditor a garanţiilor

Dacă creditorul micşorează, în defavoarea fidejusorului, anumite drepturi de gaj ori alte garanţii sau drepturi de preferinţă, existente în momentul constituirii fidejusiunii ori obţinute ulterior de debitorul principal şi destinate dreptului garantat prin fidejusiune, obligaţia fidejusorului se reduce cu o sumă corespunzătoare acestei micşorări.
Executarea unei obligaţii poate fi asigurată prin mai multe garanţii. În sens larg, garanţiile obligaţiilor cuprind:

- mijloacele preventive menite să conserve anumite bunuri ale debitorului în vederea executării silite a creanţei, cum este dreptul de retenţie;

- mijloacele de asigurare a executării în natură a obligaţiei (arvuna, clauza penală);

- garanţiile reparatorii, care asigură creditorului garantat o situaţie avantajoasă faţă de ceilalţi creditori chirografari cu ocazia executării silite: fidejusiunea, gajul, ipoteca, cauzele legate de preferinţă.

Alături de garanţiile obligaţiilor mai sînt şi alte instituţii ale dreptului civil,care pot îndeplini funcţii de garantare a executării unor obligaţii: solidaritatea, indivizibilitatea.

Articolul comentat are menirea să protejeze fidejusorul contra acţiunilor arbitrare ale creditorului prin care acesta renunţă la anumite garanţii, ce însoţesc obligaţia de bază. Odată ce fidejusorul va executa obligaţia pentru care a garantat, el urmează să se substituie creditorului şi va intra în toate drepturile acestuia, inclusiv va obţine toate garanţiile care însoţesc acest drept. Este vorba anume de acele garanţii care au fost constituite nemijlocit pe lîngă acest drept de creanţă. Acest articol nu se referă la garanţiile ce însoţesc alte drepturi de creanţă, născute din raporturi obligaţionale distincte, chiar dacă au apărut între acelaşi creditor şi debitor.

Dreptul de creanţă va fi preluat de fidejusor împreună cu toate garanţiile respective, indiferent de faptul cînd au fost acestea constituite: anterior sau ulterior constituirii fidejusiunii.

Legea nu interzice creditorului să renunţe la anumite garanţii ale dreptului ce-i aparţine însă, dacă în urma acestei renunţări creşte riscul fidejusorului de a nu-şi putea valorifica ulterior dreptul său de regres împotriva debitorului, fidejusorul păstrează dreptul de a cere reducerea garanţiei sale proporţional garanţiilor la care s-a renunţat.

Dacă creditorul a renunţat la toate garanţiile în afară de fidejusiunea respectivă, fidejusorul poate invoca temeiul de stingere a fidejusiunii, garantat prin art. 1169.

Articolul 1159. Solidaritatea fidejusorilor

(1) În cazul în care mai multe persoane au prestat o fidejusiune aceluiaşi creditor pentru aceeaşi obligaţie, fiecare din ele este obligată pentru întreaga datorie dacă părţile nu au convenit asupra beneficiului de diviziune.

(2) În cazul în care părţile au convenit asupra diviziunii, fidejusorii pot cere ca creditorul să-şi divizeze acţiunea şi să o reducă la partea pe care o datorează fiecare dintre ei.
1.Dacă la contractul de fidejusiune, de partea fidejusorului participă mai multe persoane (cofidejusori) aceştia se obligă în faţa creditorului în mod solidar (art. 1154), în măsura în care părţile nu negociază clauza privind beneficiul de diviziune, adică limitarea răspunderii lor la anumite cote, cunoscute la momentul semnării contractului. Cotele pot fi egale sau inegale. La fel, părţile pot stipula doar regula după care se vor deduce limitele răspunderii fiecăruia,de exemplu, cine şi în ce măsură va fi chemat să acopere daunele cauzate prin pierderea, deteriorarea unui bun, pentru venitul ratat ,dobînda de întîrziere etc.

2. Dacă în contract s-a stipulat beneficiul de diviziune, fiecare cofidejusor va fi ţinut să răspundă în limita cotei pentru care a garantat, iar creditorul nu poate cere de la fidejusor mai mult decît ceea ce i se cuvine.

Limitarea răspunderii fidejusorului la anumite cote nu profită creditorului, deoarece duce la incomodităţi suplimentare şi o complexitate sporită a procedurii de urmărire silită a acestora. Pe de altă parte, mai este şi riscul insolvabilităţii unor fidejusori, risc pe care-l va purta creditorul.

Articolul 1160. Informarea despre întîrzierea executării obligaţiilor

Dacă debitorul principal este în întîrziere cu executarea obligaţiei sale, creditorul trebuie să-l informeze despre aceasta pe fidejusor.

Creditorul este obligat de a-l informa pe fidejusor despre faptul că debitorul principal este în întîrziere. Creditorul, însă, mai întîi trebuie să-l pună în întîrziere pe debitor în condiţiile prevăzute la art. 617. Informaţia pe care creditorul este obligat s-o furnizeze fidejusorului trebuie să fie însoţită de probe, ce atestă faptul aflării debitorului în întîrziere.

Neexecutarea obligaţiei stabilită la articolul dat poate atrage consecinţe negative pentru creditor. Fidejusorul poate opune această excepţie creditorului, invocînd împrejurarea că, dacă ar fi ştiut la timp despre aflarea în întîrziere a debitorului el însuşi ar fi efectuat acţiuni de executare efectivă a obligaţiei garantate, evitînd astfel survenirea anumitor prejudicii.

Articolul 1161. Subrogarea fidejusorului în drepturile creditorului

(1) Fidejusorul care a executat obligaţia principală se subrogă în drepturile pe care creditorul le avea contra debitorului. Transmiterea dreptului de creanţă nu se poate efectua în dauna creditorului. Excepţiile debitorului principal bazate pe relaţia dintre el şi fidejusor rămîn neatinse.

(2) După ce fidejusorul execută obligaţia, creditorul este obligat să-i remită documentele care atestă creanţa împotriva debitorului, precum şi drepturile care garantează această creanţă.
1. Dacă fidejusorul a executat obligaţia pentru care a oferit garanţie, el se subrogă creditorului iniţial (subrogaţie personală). Dacă obligaţia a fost executată parţial, respectiv va fi în drept să preia creanţa, inclusiv garanţiile constituite pe lîngă această creanţă, doar în limitele celor executate din obligaţie.

Subrogaţia personală înseamnă substituirea persoanei creditorului unui raport juridic de obligaţie de către o altă persoană care, plătind creditorului iniţial datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă, preluînd toate drepturile celui pe care îl plăteşte. Subrogatul ia locul creditorului pe care l-a plătit şi poate exercita toate drepturile şi acţiunile acestuia împotriva debitorului, bucurîndu-se şi de toate garanţiile care însoţeau creanţa respectivă.

Subrogaţia personală a fidejusorului şi creditorului este o subrogaţie ce apare în baza legii (art. 566).

La această etapă debitorul principal nu poate opune fidejusorului nici o excepţie, bazată pe relaţiile dintre ei.Eventualele excepţii vor putea fi opuse de debitor la momentul, cînd fidejusorul va înainta acţiune în regres către acesta.

2. Pentru a putea înainta acţiune în regres împotriva debitorului, fidejusorul are nevoie de toate actele, înscrisurile, probele ce atestă existenţa obligaţiei debitorului. Creditorul este obligat să le remită, la fel e obligat să prezinte toate actele, în baza cărora se va stabili existenţa unor garanţii instituite valabil. Această obligaţie a creditorului reiese şi din art. 556 alin.(3).
S e c t i u n e a a 3-a

RAPORTURILE DINTRE

FIDEJUSOR SI DEBITOR

Articolul 1162. Introducerea în cauză a debitorului
Dacă se intentează o acţiune împotriva fidejusorului, acesta este obligat să-l introducă în cauză pe debitor. În caz contrar, debitorul are dreptul să ridice în acţiunea de regres a fidejusorului toate excepţiile pe care le-ar fi putut opune creditorului.

Deşi debitorul şi fidejusorul răspund, de regulă, în faţa creditorului în mod solidar, răspunderea fiecăruia dintre ei are drept temei diferite raporturi: pentru debitor – raportul obligaţional principal; pentru fidejusor – contractul de fidejusiune. Dat fiind caracterul accesoriu al fidejusiunii, fidejusorul după ce a executat obligaţia de bază are dreptul de regres împotriva debitorului. Pentru a evita anumite inconveniente la această etapă, el este obligat să-l atragă în proces pe debitor, care va participa în calitate de terţă persoană care nu formulează pretenţii proprii (art. 67 CPC).

Atragerea în proces a debitorului are drept scop înlăturarea a oricăror obstacole în stabilirea adevărului pe această cauză, fiindcă debitorul va avea dreptul , cu această ocazie să opună excepţiile sale către creditor, care ar putea avea drept efect reducerea volumului pretenţiilor creditorului sau chiar excluderea acestora. Astfel, debitorul poate face proba nulităţii temeiului, în baza căruia a luat naştere obligaţia principală, poate invoca stingerea obligaţiei respective prin compensaţie etc.

Efectul negativ al nerespectării acestei norme se va răsfrînge asupra fidejusorului, care riscă să nu poată valorifica dreptul de regres, pe această cale.

Articolul 1163. Regresul contra debitorului

(1) Fidejusorul care a executat obligaţia principală are drept de regres contra debitorului în mărimea sumelor pe care le-a plătit, inclusiv datoria principală, dobînda aferentă, precum şi toate cheltuielile pe care le-a suportat în legătură cu fidejusiunea.

(2) Fidejusorul nu are drept de regres faţă de debitorul care, de asemenea, a plătit datoria din cauza faptului că fidejusorul nu l-a anunţat despre plata efectuată.

(3) Fidejusorul poate acţiona contra debitorului chiar înainte de a fi plătit în cazul în care fidejusorul este urmărit în justiţie pentru plată sau dacă debitorul s-a obligat să-l elibereze de fidejusiune într-un termen determinat şi acesta a expirat.

(4) În cazul în care există mai mulţi debitori solidari, fidejusorul care a prestat fidejusiunea pentru toţi aceşti debitori are drept de regres contra fiecăruia din ei pentru a recupera integral ceea ce a plătit.
1. În cazul în care fidejusorul a plătit datoria debitorului, el are dreptul de regres împotriva acestuia pentru a obţine restituirea prestaţiei executate. Acest drept apare în virtutea legii, ca urmare a survenirii împrejurărilor prevăzute de lege: executarea obligaţiei principale garantate, însă datorită specificului raportului de fidejusiune, instituţia acţiunii de regres în raporturile de solidaritate a codebitorilor nu poate fi aplicată (art. 544).

Dacă fidejusorul nu a executat obligaţia în întregime, va putea pretinde debitorului în ordine de regres doar proporţional părţii executate din obligaţie. Fidejusorul este în drept să ceară: suma efectiv plătită (capitalul, dobînzile care erau în sarcina debitorului şi eventual daunele pe care le-a suportat creditorul prin întîrzierea plăţii, precum şi dobînda la suma efectiv plătită, cheltuielile ce i-au fost provocate prin urmărirea sa de către creditor, însă numai cele făcute după ce a notificat debitorul despre urmărire. La fel, fidejusorul poate pretinde daunele pe care a fost impus să le suporte prin urmărirea sa pentru datoria debitorului principal).

Fidejusorul are dreptul să ceară debitorului dobînda de întîrziere, calculată conform art. 619, care se raportează la toată suma plătită în locul debitorului (despăgubiri, clauza penală, dobînda plătită creditorului), exceptînd sumele dobînzii plătite de fidejusor datorită propriei întîrzieri. Acest drept permite fidejusorului să compenseze pierderile, apărute în legătură cu oferirea sumelor de bani pentru executarea obligaţiei de bază în locul debitorului.

2. Fidejusorul care a plătit trebuie să-l notifice despre aceasta pe debitor, pentru a evita plata dublă către creditor. În caz contrar, fidejusorul pierde dreptul de regres către debitor, însă păstrează dreptul de a pretinde creditorului cele plătite, în baza normelor privind îmbogăţirea fără justă cauză.

3. De regulă, fidejusorul este ţinut de obligaţia de garanţie pe care şi-a asumat-o pînă la stingerea acesteia, în modul prevăzut de lege. Însă alin. (3) reglementează două situaţii cînd fidejusorul poate acţiona contra debitorului, înainte de a fi plătit.

4. În raportul obligaţional, de partea debitorului pot fi mai multe persoane, numite codebitori. Acestea pot fi obligate în faţa creditorului atît în mod solidar, cît şi pe cote-părţi. Un fidejusor poate garanta obligaţia solidară în întregime. Prin efectul subrogaţiei personale, fidejusorul preia de la creditor dreptul aşa cum acesta exista în momentul transmiterii (art. 558). Astfel, debitorii fiind ţinuţi să răspundă solidar în faţa noului creditor, ultimul va putea pretinde de la toţi sau de la fiecare în parte pînă va recupera tot ceea ce a plătit.