Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1174. Obligaţiile franchiseeului

Franchiseeul este obligat să plătească o sumă de bani a cărei mărime se calculează, în principiu, ca o fracţiune din volumul de vânzări care să corespundă cu contrtibuţia programului de prestare a franchizei la volumul de vânzări. El mai este obligat să utilizeze programul de prestare a franchizei în mod activ şi cu deligenţa unui bun întreprinzător, precum şi să procure bunuri şi servicii prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă are legătură nemijlocită cu scopul contractului.
Prezentul articol reglementează conţinutul a trei obligaţii de bază a franchiseeului. Este vorba de: a) obligaţia de achitare a plăţii pentru franchiză; b) obligaţia de utilizare a programului de prestare a franchizei în mod activ şi cu deligenţa unui bun întreprinzător; c) obligaţia de procurare a bunurilor şi serviciilor prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă are legătură nemijlocită cu scopul contractului.

Pornind de la faptul, că contractul de franchising este un contract cu titlu oneros, în contract una din obligaţiile principale care şi le asumă franchiseeul este obligaţia de achitare a plăţii pentru franchiză. După cum prevede articolul 1174 Cod civil, această plată este raportată la volumul de vânzări realizate de către franchisee. Astfel, părţile stabilind clauza plăţii pentrtru franchiză pot stabili fie o cifră concretă, fie un procent (parte) din veniturile obţinute de franchisee în rezultatul vânzărilor realizate a bunurilor produse în baza contractului de franchising. Totodată, păărţile la încheierea franchizei pot stabili şi alte plăţi, cum ar fi plăţile pentru utilizarea mărcii, plăţii pentru instruirea angajaţilor franchiseeului, plăţile pentru relizarea anumitor activităţi care puteu fi realizate de către franchisee, dar care necesitau o anunmită practică şi experienţă etc. În acest sens Legea cu privire la franchising face deosebire între plata ce rezultă din vânzările bunurilor sau prestarea serviciilolr în baza contractului de franchising şi celelalte plăţi, denumind-o pe cea dintâi royalty. În aceest sens, este necesar de reţinut, că royalty se achită periodic la finele perioadei stabilite de către părţi, iar ceclelalte plăţi poartă, de regulă, un caracter unic şi sunt stabilite prin sume fixate.

Utilizarea programului de prestare a franchizei în mod activ şi cu deligenţa unui bun întreprinzător presupune atât buna credinţă în executarea contractului, cât şi corectitudinea în realizarea activităţii de producere a bunurilor sau de prestare a serviciilor în raport cu alţi parteneri, precum şi cu clienţii. Pornind de la faptul, că orice greşală comisă în activitatea sa de către franchisee poate aduce leziune mărcii franchiserului, franchisee este obligat să excludă orice activităţi efectul cărora ar duce atingere reputaţiei şi mărcii, iar mai mult decât atât el este obligat să înlăture, cu sau fără ajutorul franchiserului, orice influienţă a terţelor de natură să aducă la asemenea urmări.

Obligaţia de procurare a bunurilor şi serviciilor prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta, dacă măsura respectivă are legătură nemijlocită cu scopul contractului, constituie o obligaţie specifică menită să apere atât interesele franchiserului în ce priveşte posibilitatea acestuia de a ţine sub control procesul de producere a bunurilor sau de prestare a serviciilor, cât şi să asigure dezvoltarea relaţiilor franchiseeului cu partenerii franchiserului. Totodată, legislatorul nu stabileşte un caracter imperativ acestei obligaţii. Astfel, atunci când părţile la contract nu au stabilit obligaţia franchiseeului de a procura materia primă de la furnizorii franchiserului sau de la persoanele desemnate de acesta, franchiseeul este în drept să determine desinestătător persoanele care vor asigura activitatea de producere cu materie primă. Uneori, însă, deşi în contract nu este stipulată obligaţia franchiseeului de a procurara bunuri şi servicii prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta, totuşi această obligaţie poate să aparţină franchiseeului reieşind din scopul încheierii contracului. Astfel, când realizarea acordului de încheiere a franchizei a fost condiţionat ded faptul că franchiseeul va procur abunurile de la frranchiser sau de la persoana indicată de el sau când este destul de evident, că în lipsa acestei condiţii franchiserul nu ar fi încheiat acest contract, precum şi în alte cazuri care pot releva acest fapt.

Articolul 1175. Obligaţia de informare şi confidenţialitate
La încheierea contractului, părţile au obligaţia de a se informa în mod deschis şi complet despre circumstanţele care vizează franchisingul şi de a pune la dispoziţia celeilalte părţi informaţia necesară în conformitate cu principiul bunei-credinţe. Părţile sunt obligate să păstreze secretul asupra datelor confideenţiale, inclusiv în cazul în care contractul nu se mai încheie.
Articolul 1175 Cod civil stabileşte două obligaţii reciproce ale franchiserului şi franchiseeului – cea de informare reciprocă şi cea de confidenţialitate. Împrejurările în care ppărţile urmează a se informa reciproc sunt acelea ce ţin de impactul din partea terţilor, constatat în procesul activităţii, calitatea necorespunzătoare a bunurilor produse de părţi sau calitatea necorespunzătoare a materiei prime folosite de aceestea, schimbările în tehnologia şi procesul de producere a bunuurilor sau prestare a serviciilor etc. Deşi contractul de franchising trebuie să prevadă anumite procedee, termene şi condiţii de transmitere a asemenea informaţie, totuşi legislatorul stabileşte, că această furnizare dede informaţie trebuie să aibă loc pe baza principiului bunei-credinţe. Astfel, pornind de la interesul comun, părţile urmează a se informa în termene rezonabile şi să asigure accesul deplin a celeilalte părţi la informaţia transmisă. Această informaţie trrebuie să fie cât mai accesibilă pentru părţi, veridică şi oportună.

Obligaţia de confidenţialitate presupune, că părţile nu vor divulga informaţia legată de program, de tehnologiile de producere a bunurilor şi prestare a serviciilor, precum şi alte informaţii de care sau făcut cunoscut părţile în procesul de executare a contractului. În acest sens în categoria informaţiei confidenţiale intră atât cea care constituie secret comercial, cât şi cea cărea părţile i-a conferit asemenea titlu. Este important de reţinut faptul, că obligaţia de confidenţialitate aparţine ppărţilor şi după încetarea contractului de franchising, iar în unele cazuri, chiar şi în cazul în care contractul nu a fost încheiat, iar acestă informaţie s-a făcut cunoscută părţilor la etapa negocierii contractului ulterior neâncheiat sau dedeclarat nul. În acest sens, părţile pot stabili anumite limite în timp după încetarea contractului, pe durata căruia partea contractantă este obligată să asigure confidenţialitatea informaţiei.