Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu


Articolul 1597. Legea aplicabilă reprezentanţelor (sucursalelor) şi filialelor persoanei juridice



Yüklə 9,86 Mb.
səhifə243/249
tarix28.10.2017
ölçüsü9,86 Mb.
#18412
1   ...   239   240   241   242   243   244   245   246   ...   249

Articolul 1597. Legea aplicabilă reprezentanţelor (sucursalelor) şi filialelor persoanei juridice
(1) Statutul juridic al reprezentanţelor (sucursalelor) persoanei juridice pe teritoriul unui alt stat este guvernat de legea naţională a persoanei juridice.

(2) Statutul juridic al filialei persoanei juridice pe teritoriul unui alt stat este guvernat de legea statului pe al cărui teritoriu s-a constituit filiala, independent de legea naţională a persoanei juridice.
Alineatul (1) prevede că statutul organic al reprezentanţei şi sucursalei înfiinţate de către persoana juridică într-o altă ţară este supus legii naţionale a acesteia. În cazul în care o reprezentantă (sucursala) a unei persoanei juridice străine este pe teritoriul Moldovei, acest alineat se va aplica doar dacă reprezentanţa (sucursala) nu întreprinde activitate de întreprinzător sau economică pe teritoriul Moldovei. În cazul în care reprezentanţa sau sucursala întreprinde activitate economică sau de întreprinzător pe teritoriul Moldovei, statutul reprezentanţei (sucursalei) va fi reglementat de dreptul moldovean. Cu privire la sucursale ar fi de menţionat, că este totuşi rar cazul în care sucursala unei persoane juridice străine este deschisă pentru alte scopuri, decît economice sau de antreprenoriat. Este de aceea de presupus, că în cazul în care o sucursală a unei persoane juridice străine este deschisă în Moldova, statutul acesteia va fi reglementat de dreptul moldovean. (A se vedea art. 21 alin. 5 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi; vezi de asemenea (şi compară cu) art. 19 alin. 3 din Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător). Pentru stabilirea dreptului aplicabil, întinderea acestuia şi pentru alte aspecte ale prevederii prezentului alineat, vezi comentariul la art. 1596 şi 1598.

Alineatul (2) prevede că statutul organic al filialei este supus legii statului pe al cărui teritoriu s-a constituit. Această lege este diferită de legea persoanei juridice care a înfiinţat-o. Prevederea acestui alineat este similară prevederii art. 1596 alin. 1. Comentariul art. 1596 şi 1598 este valabil şi pentru acest alineat.

Articolul 1598. Regimul naţional de activitate al persoanelor juridice străine în Republica Moldova
Persoana juridică străină desfăşoară în Republica Moldova activitate comercială şi altă activitate reglementată de legislaţia civilă în conformitate cu dispoziţiile stabilite de această legislaţie pentru o activitate similară a persoanelor juridice ale Republicii Moldova dacă legea Republicii Moldova nu prevede altfel pentru persoanele juridice străine.
Prevederea articolul 1598 asimilează în condiţiile legii o persoană juridică străină unei persoane juridice autohtone. De fapt, prevederea acestui articol prezintă o dispoziţie specială a prevederii art. 56 din prezentul cod. Persoana juridică străină recunoscută în Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării în condiţiile stabilite de legea moldoveană referitoare la exercitarea activităţilor economice, de antreprenoriat, sociale, culturale sau de altă natură. Prevederile prezentului articol trebuie interpretate în sens îngust.

Prezentul articol recunoaşte capacitatea generală de folosinţă a persoanei juridice străine (vizi comentariu la art. 1598). Cît priveşte capacitatea specială de folosinţă, legislaţia Moldovei, în calitate drept aplicabil actelor juridice pe care persoana juridică străină le efectuează pe teritoriul Moldovei, poate limita sau interzice persoanei juridice străine să încheie anumite acte juridice. De asemenea, legea Moldovei, în calitate de lege aplicabilă bunurilor care se află pe teritoriul Moldovei, poate interzice dobîndirea de către persoana juridică străină a anumitor bunuri.

Aspectele investiţionale ale întreprinderilor străine în Moldova sunt reglementate în mod special de legislaţia cu privire la investiţii.

Admiterea şi activitatea persoanei juridice străine

Admiterea şi activitatea persoanelor juridice străine în Moldova se poate face doar în condiţiile, formele, limitele, domeniile de activitate prevăzute de normele de drept public intern. Orice persoană juridică străină care intenţionează să desfăşoare în Moldova activitate de antreprenoriat (vezi art. 1 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. Nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992) este obligată să înregistreze în Moldova o persoană juridică care propriu-zis va efectua activitatea de antreprenoriat. Filiala sau reprezentanţa unei persoane juridice străine în Moldova are personalitate juridică separată în conformitate cu dreptul moldovean (vezi art. 21 alin. 5 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi). Înregistrarea se face în conformitate cu Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor si organizaţiilor (Legea nr.1265-XIV din 5 octombrie 2000). Înregistrarea se face la locul unde se află sediul persoanei juridice.

Condiţiile în care societăţile străine pot investi în Moldova sunt reglementate de Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător (Legea nr. 81-XV din 18.03.2004).

Condiţiile de activitate a fundaţiilor străine pe teritoriul Moldovei sunt reglementate în Legea cu privire la fundaţii (Legea nr.581-XIV din 30.07.99). Pentru a activa în Moldova o fundaţie străină trebuie sa se înregistreze în Moldova ca atare, fie să creeze o filială sau o reprezentanţă (vezi art. 12 din Lege). Filialelor şi reprezentanţelor străine li se atribuie personalitate juridică. Activitatea organizaţiilor obşteşti străine se reglementează de către Legea cu privire la asociaţiile obşteşti (Legea nr. 837-XIII din 17 mai 1996).



Drepturile fundamentale ale persoanei juridice străine

Se pune problema, în ce măsură drepturile şi îndatoririle fundamentale constituţionale se aplică persoanelor juridice şi în mod special persoanelor juridice străine. S-ar părea că drepturile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie, se aplică doar persoanelor juridice autohtone (de drept moldovean), în măsura în care, reieşind din natura lor, ele pot fi aplicabile. Se pare că ele nu se aplică persoanelor juridice străine. De asemenea, persoanele juridice care scapă controlului intern de drept moldovean şi se supun influenţei externe imporante nu pot obţine drepturi subiective constituţionale. Acesta se referă la societăţile autohtone cu capital integral străin, precum şi la societate autohtone cu capital mixt, unde străinii deţin controlul (vezi comentariul la art. 1596). Se au în vedere doar drepturile fundamentale materiale. Persoanele juridice străine au drepturi procesuale de rang constituţional.

O protecţia în conformitate cu drepturile fundamentale constituţionale nu reiese din tratatele interstatale. Tratate ratificate au rang de legi interne, deşi au prioritate totuşi faţă de legile interne. Aceste tratate nu fac ca persoanele juridice ale statelor membre la tratat să fie titulari de drepturi constituţionale fundamentale. Însă unele tratate interstatale pot prevedea în mod expres o protecţie similară celei prevăzute de drepturile fundamentale constituţionale.

Conform art. 1 a Protocolului adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale (ratificată prin Hotarîrea Parlamentului nr. 1298-XIII din 29 iulie 1997, M.O., 1997, nr. 54-55), persoanele juridice străine au dreptul la respectul proprietăţii.



Protecţia diplomatică

Dacă un stat afectează în mod ilegal o societate, este la latitudinea statului căruia această societate îi aparţine să întreprindă măsuri diplomatice pentru ca celălalt stat să înlăture acea ilegalitate. Această procedură se numeşte protecţie diplomatică. Statul căruia îi aparţine societatea este acel stat, cu care societatea are o legătură suficientă. Societatea trebuie să fie încadrată în mod real şi legal în structura socială a statului căruia îi aparţine. O legătură formală a societăţii şi a statului respectiv nu este suficientă. Actul de întemeiere/încorporare nu creează nici măcar o prezumţie pentru existenţa unei asemenea legături. Un stat a cărui cetăţeni controlează societatea nu este încă un stat căruia societatea îi aparţine. Teoria controlului nu prezintă o bază de estimare a legăturii suficiente (vezi comentariu la art. 1596). Pe de altă parte, dacă deţinătorii părţilor sociale aparţin în mod predominant unui anumit stat, aceasta în sine nu înseamnă că un alt stat nu are o legătură suficientă cu societatea (adică asta nu înseamnă că societatea nu poate aparţine altui stat).

Dacă societatea comercială în general (ca atare) este afectată de un act ilegal, iar asociaţii sunt afectaţi prin aceasta doar în mod indirect, statutul căruia îi aparţin asociaţii nu poate în mod principial să ia măsuri de protecţie a drepturilor lor. În acest caz măsuri de protecţie pot fi luate doar de statul căruia îi aparţine societatea. Altă soluţie ar duce la avantajarea investitorilor străini faţă de investitorii autohtoni.

Rezoluţia ONU cu privire la drepturile şi obligaţiile economice ale statelor din 12.12. 1974 se pronunţă împotriva protecţiei diplomatice. Unele tratate internaţionale exclud protecţia diplomatică, spre exemplu art. 27 din Convenţia cu privire la soluţionarea disputelor cu privire la investiţii între state şi naţionalii altor state (Moldova nu este parte la această convenţie). Aceste acte nu formează însă dreptul internaţional.

Pentru alte aspecte a prevederii prezentului articol, a se vedea comentariul la art. 1596.

Articolul 1599. Legea naţională a organizaţiilor care, potrivit dreptului străin, nu sînt persoane juridice
Se consideră lege naţională a organizaţiei străine care, potrivit dreptului străin, nu este persoană juridică legea statului unde este înfiinţată. Activităţii unor astfel de organizaţii se aplică dispoziţiile prezentului cod care reglementează activitatea persoanelor juridice, ale altor acte normative sau esenţa raportului juridic dacă legea nu prevede altfel.
Propoziţia 1 a prezentului articol prevede că statutului juridic al unei organizaţii străine, care conform drept străin nu are personalitate juridică, este reglementat de legea statului unde această organizaţie a fost constituită. Această lege este considerată lege naţională a organizaţiei străine fără personalitate juridică. Propoziţia 2 a prezentului articol trebuie înţeleasă în sensul că în cazul în care dreptul aplicabil este dreptul moldovean, cu privire la această organizaţie se vor aplica prevederile cu privire la persoanele juridice din prezentul cod, dacă altceva nu reiese din dispoziţiile altor legi, din acte normative sau din natura raportului în cauză.

Asociaţiile de persoane care nu au capacitate de drept sau care au capacitate parţială de drept se supun unui statut unic, dacă ele au o organizare proprie şi nu sunt reduse doar la unele drepturi şi obligaţii separate. Asemenea asociaţii de persoane pot fi societăţi comerciale (în unele sisteme de drept societatea în nume colectiv, societatea în comandită, parteneriatele (partnerships) nu sunt persoane juridice), societăţi simple şi asociaţii obşteşti. Şi aceste organizaţii de persoane, în mod similar persoanelor juridice, trebuie supuse unui statut unic. Acest statut este reglementat de legea statului în care asociaţia de persoane a fost înfiinţată.

Dacă dreptul străin competent nu acordă capacitate de folosinţă sau limitează capacitate de folosinţă a unei entităţi străine, aceasta va fi în mod principial luat în consideraţie. Organizaţia străină nu poate avea mai puţine, dar în mod principial nici mai multe drepturi decît cele determinate de legea aplicabilă. Totuşi, unei organizaţii fără personalitate juridică conform dreptului străin aplicabil, i se poate recunoaşte capacitatea procedurală de folosinţă pe teritoriul Moldovei (vezi art. 456 Codul de procedură civilă).

În mod deosebit trebuie tratat o masă de bunuri cu o organizare proprie, cum ar fi, de exemplu, trust-ul. Asupra masei de bunuri se aplică dreptul locului aflării acesteia (pentru comparaţie vezi Convenţia de la Haga cu privire la legea aplicabilă trust-lui şi recunoaşterii lui, de la 1 iulie 1985). În mod deosebit se va trata o societate simplă fără organizare proprie (care nu s-au dotat cu o organizare proprie), care este redusă doar la unele drepturi şi obligaţii separate (cum ar fi de exemplu o societate în participaţiune: societate care nu este cunoscută decît de părţile implicate, neînregistrată din raţiuni de confidenţialitate, în care fiecare parte răspunde în limita obligaţiilor asumate prin contractul de participaţiune). În acest caz se aplică legea aplicabilă contractului în conformitate cu art. 1610 sau 1611.

Domeniul de aplicare a legii care reglementează statutului asociaţiei de persoane (organizaţiei) este similar celui reglementat la art. 1596 alin. 2. Comentariul art. 1596 şi 1598 poate fi luat în consideraţie, mutatis mutandis, şi pentru scopurile prezentului articol.

Articolul 1600. Participarea statului în raporturile de drept civil cu element de extraneitate
Dispoziţiile prezentei cărţi se aplică pe baze generale şi raporturilor de drept civil cu element de extraneitate cu participarea statului dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 1600 reglementează participarea statului în raporturile juridice cu element străin. Articolul prevede că statul în calitate de subiect participă la raporturile juridice cu element de extraneitate cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi alte subiecte, persoane fizice sau juridice. Anumite excepţii pot fi, totuşi, stabilite de lege.

Statul participă în aceste raporturi în bază generală, în mod similar subiectelor de drept privat. Dacă nu există o reglementare contrară sau mai îngustă, statul va fi ţinut în calitate de subiect de drept cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi subiectele de drept privat. Statul apare în aceste raporturi în calitate de subiect de drept care încheie acte jure gestionis şi nu în calitate de putere suverană, care face acte jure imperii.

Prezentul articolul conţine o normă specială în raport cu prevederile articolelor 192, 193 şi 194 din prezentul cod. În domeniul raporturilor private cu element străin la care participă statul, instanţele de judecată se vor conduce de prevederile prezentei cărţi. Totuşi, răspunderea civilă a statului în raporturile de drept privat cu persoane străine va fi reglementată conform articolului 194 alineatul (5).

Capitolul III

DREPTURILE REALE SI DREPTURILE

PERSONALE NEPATRIMONIALE



Articolul 1601. Dispoziţii generale cu privire la drepturile reale
(1) Conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi al altor drepturi reale asupra bunurilor mobile şi imobile, realizarea şi ocrotirea lor se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile dacă nu se prevede altfel.

(2) Apartenenţa bunului la categoria de bunuri mobile sau imobile, precum şi orice altă calificare juridică a bunurilor, se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile.
Alineatul 1 prevede, că posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor, precum şi realizare şi ocrotirea posesiunii şi a drepturilor reale sînt cîrmuite de legea locului unde bunurile se află sau sînt situate (lex rei sitae). Acest drept formează statutul bunului. Principiul aplicării dreptului locului aflării bunului este unul recunoscut de mult timp în dreptul moldovean, precum şi în străinătate. Acesta este principiul în materia bunurilor. Totuşi, există excepţii de la această regulă, mai cu seamă în domeniul bunurilor mobile. Unele articole ale prezentului capitol conţin asemenea excepţii. Legea locului situării bunului se aplică din motive de securitate şi previzibilitate. Prevederea alin. 1 se aplică tuturor drepturilor reale asupra bunurilor, inclusiv asupra garanţiilor reale, cum ar fi gajul şi ipoteca, precum şi realizării şi ocrotirii acestor drepturi. Legea locului situării se aplică atît asupra bunurilor imobile, cît şi asupra celor mobile.

Statutul bunului se aplică doar asupra bunului considerat în mod individual (ut singuli), ca un obiect izolat a circuitului civil. Aparţinerea unui bun la o universalitate, spre exemplu bunurile soţilor, masa moştenitoare a unei persoane, bunurile societăţii, etc, se va supune unei alt drept stabilit conform altor norme conflictuale. În cazul unei concurenţe dintre statutul bunului şi statutul universalităţii, apare o problemă de calificare (vezi comentariu la art. 1577).

Statutul bunului se aplică asupra tipurilor drepturilor reale, dacă un drept real se poate naşte în baza legii sau a actului juridic. Statutul bunului prescrie cercul persoanelor care pot avea drepturi reale asupra bunului. Posesia cade în mod similar drepturilor reale sub statutul bunului. Statutul bunului va determina formele posesiei, felurile în care posesia poate fi dobîndită şi transmisă, posesia mijlocită şi nemijlocită, precum şi dacă posesia, în cazul decesului posesorului, poate trece la moştenitori fără un act translativ.

Statutul bunului se aplică conţinutului drepturilor reale: în ce fel poate fi transmis un drept real, dacă un drept real este accesoriu, adică dacă acesta este în mod necesar dependent la naşterea, transferul şi stingerea unui alt drept real. Din conţinutul unui drept real reiese domeniul de protecţie al acestuia. Statutul bunului determină care înrîuriri asupra dreptului trebuie tolerate şi care pot fi îndepărtate de către titular. Obligaţia de restituire a ceea ce s-a obţinut prin imixtiune în dreptul real a unei persoane (uzurpare, privare ilicită etc.) se supune statutului bunului . Discutabil este dacă asupra pretenţiei din îmbogăţirea prin imixtiune în dreptul real al altuia se aplică dreptul statului în care a avut loc imixtiunea sau dreptul care reglementează statutul bunului.

Felul şi limitele exercitării unui drept real sunt supuse statutului bunului. Prezumţiile sunt la fel supuse legii statutului bunului (şi nu legii forului) (compară art. 305). Totuşi, prezumţia acordului celuilalt soţ asupra dispunerii de bunuri se supune statutului familiei (compară art. 21 alin. 2 din Codul familiei).

Legea statutului bunului se aplică protecţiei acestuia. Această lege va reglementa dacă şi în ce condiţii îndreptăţitului (titularului) îi stau la dispoziţie pretenţii pentru acţiunile (actele) consumate contra drepturilor reale, precum şi pentru înlăturarea tulburărilor (acţiunea negatorie, etc) drepturilor reale. Legea statutului bunului va determina ce pretenţii se pot înainta în cazul în care bunul a fost afectat (de exemplu prin imisiune) dintr-un alt stat decît statul în care se află bunul.

Titularul unui drept real sau posesorul pot avea un interes să caute protecţie juridică înafara statului în care se află bunul, dacă aceasta este necesar pentru exercitarea unui drept sau pentru înlăturarea tulburării posesiunii. Astfel în cazul în care imisiunea a avut loc din străinătate, titularul lotului afectat de imisiune poate să caute protecţie juridică în statul în care a avut loc imisiunea. În cazul unui bun mobil, posesorul ar putea să aibă reşedinţa într-un stat străin şi să îşi exerseze posesiunea din acel stat. El ar putea să se adreseze în instanţa judecătorească în statul în care el îşi are reşedinţa cu cerere de restituire a bunului. Decizia cu privire la restituire obţinută în acel stat poate fi utilă pentru posesor chiar şi pe motiv, că el poate oricînd să transfere bunul în statul de reşedinţă.

Urmărirea drepturilor reale înafara statului în care se află bunul cade sub formele de protecţie a dreptului instanţei (lex fori), fără a ştirbi aplicarea dreptului locului aflării bunului asupra existenţei şi conţinutului drepturilor reale. Nici un stat nu va accepta, ca [în acest stat] în baza unui drept real asupra unui bun care se găseşte în străinătate să se ridice pretenţii mai largi sau să se exerseze drepturi mai largi, decît dacă bunul s-ar fi găsit în interiorul statului. Pe de altă parte, titularul unui drept asupra bunului aflat în străinătate nu poate fi tratat inferior titularului unui drept similar asupra unui bun care se află în interiorul statului. Acordarea protecţiei juridice în formele prevăzute de legea forului este adecvată şi atunci, cînd acţiunea (actul) prin care s-a tulburat dreptul asupra unui bun care a ajuns în alt stat a fost consumată în trecut în statul forului. Formele de protecţie ale dreptului instanţei se aplică nu numai cu privire la drepturile reale, ci cu privire la toate drepturile absolute care pot fi legate în mod separat (adică cu privire la care normele conflictuale pot stabili legături separate cu o anumită lege).

Legea statutului bunului se aplică efectelor legale ale prelucrării, confuziunii şi accesiunii, precum şi condiţiilor şi efectelor dispoziţiei asupra bunului. Statutul bunului determină ce este o parte componentă a unui bun şi dacă o parte componentă poate fi obiectul unor drepturi separate. Aceiaşi lege determină ce este accesoriul unui bun. Efectele prevăzute de legea aplicabilă bunului se aplică asupra accesoriului, indiferent de locul aflării accesoriului.

Alineatul 2 prevede că orice calificare sau clasificare a bunurilor, în mod special a clasificării lor în bunuri imobile şi mobile, se determină conform legii aflării bunurilor. Alin. 2 consfinţeşte principiul stabilit de prevederea alin. 1, dar constituie o derogare de la prevederea art. 1577 din prezentul cod (care dispune aplicare legii forului cu privire la calificare). Pentru că constituie o excepţie de la principiul calificării conform legii forului, prevederea alin. 2 va fi interpretată restrictiv, în special în partea care ţine de „orice altă calificare juridică a bunurilor”. Normele materiale ale dreptului determinat conform alin. 1 se vor aplica asupra distincţiei bunurilor între mobile şi imobile. Dreptul care reglementează statutul bunului se va aplica şi atunci, cînd statutul contractului (sau actului juridic), statutul bunurilor soţilor şi statutul moştenirii stabilesc norme materiale speciale cu privire la bunuri mobile şi imobile.

Normele conflictuale din acest capitol se vor aplica pentru delimitarea între imobile şi mobile, în măsura în care acesta este relevant pentru a şti care normă conflictuală se aplică.

Ar apărea o problemă de recunoaştere a unei hotărîri străine în cazul în care bunul în cauză este imobil conform dreptului moldovean şi, deci, instanţa moldoveană are competenţă exclusivă, iar conform dreptului statului străin, în care s-a pronunţat hotărîrea, este bun mobil.

Bunuri imobile

Legea de la locul aflării bunului reglementează volumul drepturilor şi obligaţiilor pe care titularul unui drept real le poate avea asupra acestui bun. Servituţile care au efect transfrontalier se supun dreptului aflării imobilului (de exemplu, în cazul conductelor de gaz sau petrol internaţionale sau a liniilor electrice internaţionale). Dreptul de vecinătate internaţională poate naşte probleme care decurg din violarea protecţiei mediului. În cazul unei imisiuni, de exemplu, este la latitudinea celui lezat să aleagă legea statutul aflării imobilului de unde a avut loc imisiunea sau legea statului aflării imobilului asupra căruia imisiunea a produs efectele nocive (conform art. 1615 alin. 3). În asemenea cazuri ar trebui delimitate sferele de drept care se află în concurenţă..

Legea aflării bunului imobil se aplică asupra actului de dispoziţie a bunului. Actul juridic (contractul) va fi reglementat de legea actului juridic (contractului) în conformitate cu art. 1609, 1610 sau 1611 (vezi art. 1602 alin. 2).

Instanţele de la locul aflării imobilului au de regulă competenţă exclusivă cu privire la aceste bunuri (vezi spre exemplu art. 461 Codul de procedură civilă). Este dificil (improbabil) de impus o hotărîre judecătorească asupra unui imobil străin. Între competenţa exclusivă şi principiul aplicării dreptului locului aflării bunului există un raport strîns din punct de vedere istoric şi funcţional. Este în interesul circuitului civil, ca asupra tuturor imobilelor să se aplice legea aflării acestora. Oricine poate fi sigur, că asupra imobilului se poate influenţa doar în limitele dreptului locului aflării lui şi dispune doar conform acestui drept. Aplicare sistemului de drept al ţării asupra registrului imobiliar (cărţii imobiliare) simplifică şi raţionalizează esenţialmente ţinerea acestuia. În statele care nu ţin un registru imobiliar, imobilele au titluri asupra cărora se aplică legea aflării imobilelor, care determină drepturile asupra lor şi titularii de drepturi.



Yüklə 9,86 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   239   240   241   242   243   244   245   246   ...   249




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin