Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Statutul titlului de valoare (alin. 2)

Cu privire la statutul titlului de valoare la purtător şi la ordin se aplică, în mod general, legea locului aflării titlului (lex cartae sitae). În mod special, conform alineatului 2 lit. a), condiţiilor şi efectelor transmiterii titlului la ordin se aplică legea locului de plată a acestuia. Cu privire la un titlu la ordin transmis prin andosament, legea locului de plată va determina dacă andosamentul operează transferarea proprietăţii asupra titlului (în favoarea celui care achiziţionează). Conform alineatului 2 lit. b), condiţiilor şi efectelor transmiterii titlului de valoare la purtător li se aplică legea locului aflării acestuia la momentul transmiterii. Această lege se va aplica şi în raporturile dintre posesorii succesivi, precum şi dintre aceştia şi terţele persoane.

În cazul titlurilor nominative, trebuie, din contra, să se aplice statutul dreptului incorporat nu numai asupra acestui drept, dar şi cu privire la drepturile reale asupra certificatului titlului de valoare. Conform alineatului 2 lit. c), condiţiile şi efectele transmiterii titlului nominativ se reglementează de legea aplicabilă statutului persoanei juridice emitente.

Cu privire la aşa numitele titluri reprezentative de mărfuri (adică titluri în care sunt incorporate drepturi asupra unor mărfuri), se va determina, mai întîi, dacă acestea constituie titluri de valoare (hîrtii de valoare) şi, în mai apoi, dacă reprezintă marfa. Dacă titlul constituie un titlu de valoare, dreptul aplicabil asupra lui, în conformitate cu alin. 2, reglementează drepturile reale atît cu privire la titlu, cît şi cu privire la marfă. Legea aplicabilă titlului are prioritate fată de legea aplicabilă locului situării mărfurilor.

Statutul dreptului incorporat în titlul de valoare (alin. 1)

Statutul dreptului incorporat se determină conform regulilor generale de drept internaţional privat cu privire la raporturile incorporate. Drepturile din acţiuni sau alte hîrtii de valoare, care incorporează un drept de membru într-o societate comercială, se reglementează de către statutul personal al unei societăţi (alin. 1). Dacă este vorba, de exemplu, de o acţiune la purtător, dobîndirea dreptului de membru se reglementează de către statutul hîrtiei de valoare (alin. 2), iar drepturile conferite de această acţiune se reglementează, din contra, de către dreptul aplicabil statutului societăţii (alin. 1). Cu privire la delimitarea între domeniul de aplicare ale statutului titlului de valoare şi statutul dreptului incorporat în titlu de valoare pot apărea probleme. De exemplu, indiferent de locul (ţara) de unde un acţionar a procurat acţiuni la purtător (adică indiferent de dreptul aplicabil asupra procurării acţiunilor la purtător) (alin. 2 b)), drepturile lui din aceste acţiuni la purtător se supun statutului societăţii (alin. 1) şi el îşi va putea exersa drepturile sale din acţiunile la purtător doar după înregistrarea în registrul acţiunilor/acţionarilor. Dreptul care reglementează statutul societăţii nu poate să reglementeze însă, din ce moment acţionarul devine proprietar al acţiunii la purtător, aceasta este reglementat de legea locului unde titlu a fost transmis. La incorporarea în titlul de valoare a drepturilor asupra unui bun, statutul dreptului incorporat este determinat de legea statului unde se află (este situat) bunul.

Aşa numitul titlu reprezentativ al mărfurilor incorporează dreptul de revendicare a mărfurilor, nu însă şi proprietatea asupra lor. Transferarea proprietăţii va fi reglementată de către legea statului care reglementează statutul mărfurilor (statutul bunului), care va determina, de asemenea, dacă titlul reprezentativ de mărfuri poate fi transmis prin tradiţiune.

Dacă titlul de valoare este o acţiune sau o obligaţiune şi dreptul aplicabil determinat în conformitate cu alin. 1 este dreptul moldovean, emiterea va fi reglementată Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare (nr.199-XIV din 18.11.1998), Legea cu privire la societăţile pe acţiuni (nr. 1134-XIII din 02.04.1997), alte legi şi actele normative elaborate în baza acestor legi, în mod special cele ale CNVM.

În cazul unui titlu reprezentativ al mărfurilor, dacă mai multe persoane revendică drepturi reale asupra mărfurilor, dintre care unul revendicîndu-şi dreptul din posesiunea mărfurilor, iar altul în virtutea unui titlu reprezentativ (de exemplu, în cazul în care există un conflict între cumpărătorul de bună credinţă a titlului şi cumpărătorul de bună credinţă a mărfurilor (de exemplu, atunci cînd expeditorul a vîndut în mod ilegal mărfurile unui terţ)), dreptul aplicabil mărfurilor însăşi va determina care lege prevalează. Această soluţie se impune, deoarece dreptul de la locul aflării bunului dispune de mai bune posibilităţi de realizare. În cazul în care mărfurile se află în Moldova (adică se aplică dreptul moldovean), cumpărătorul de bună credinţă a mărfurilor are preferinţă în conformitate cu art. 310 din prezentul cod.

Cu privire la alte aspecte ale titlurilor de valoare în calitatea lor de bunuri mobile, a se vedea comentariul la art. 1601, 1602, 1605.

Articolul 1607. Drepturile personale nepatrimoniale
(1) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de autor asupra unei opere de creaţie sînt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu această operă a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publicului prin expunere, difuzare, publicare, reprezentare sau în orice alt mod.

(2) Dreptul de autor asupra unei opere de creaţie care nu a fost adus la cunoştinţa publicului este guvernat de legea naţională a autorului.

(3) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate intelectuală sînt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu a fost înregistrat acest drept.

(4) Cererea de obţinere a despăgubirilor materiale sau morale este guvernată de legea statului pe al cărui teritoriu a fost încălcat dreptul de autor sau de proprietate intelectuală.

(5) Cetăţenilor străini şi apatrizilor se acordă, pe teritoriul Republicii Moldova, regim naţional în ceea ce priveşte drepturile de autor şi drepturile de proprietate intelectuală.
Drepturile de proprietate intelectuală sunt teritoriale după natura lor. Drepturile de proprietate intelectuală sunt valide pe teritoriul statului pentru care ele au fost acordate şi doar dreptul acestui stat are efecte cu privire la aceste drepturi.Ca rezultat al principiului teritorialităţii, dreptul statului protector este aplicabil asupra obligaţiilor non-contractuale care se nasc din violarea unui drept de proprietate intelectuală. De notat, că dreptul proprietăţii intelectuale este în mare parte unificat pe plan internaţional şi, în această măsură, impactul normelor conflictuale ale dreptului internaţional privat este diminuat. Prezentul articol nu se aplică în materie de denumiri comerciale sau denumiri de firmă. Acestea sunt protejate conform art. 1596 alin. 2, 1616 şi 1618.

Alineatul 1

Alineatul 1 prevede că asupra naşterii, conţinutului şi stingerii drepturilor de autor asupra unei opere de creaţie intelectuală se aplică legea statului unde aceasta a fost pentru prima oară adusă la cunoştinţa publicului prin publicare, reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat. Întinderea protecţiei drepturilor de autor nu este reglementată de legea ţării de origine, ci de fiecare stat în conformitate cu dreptul său, deci fiecare stat acordă un anumit nivel de protecţie în conformitate cu sistemul său de drept. Deci, drepturile de autor sunt drepturi naţionale şi în conformitate cu principiul teritorialităţii, un drept de autor are efecte doar în limita hotarelor sistemului juridic al statului care îl acordă. Întinderea protecţiei, precum şi mijloacele de redresare acordate autorului pentru a-şi proteja drepturile sunt guvernate în mod exclusiv de legea ţării unde protecţia este revendicată, în cazul Moldovei, de Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (Legea nr. 293-

XIII din 23.11.1994, republicată în M.O. 18-19 din 08.02.2003).

În domeniul dreptului de autor, Convenţia de la Berna cu privire la protecţia operelor literare şi artistice de la 9.09.1886 (revizuită prin Actul de la Paris din 24.07.1971) este fondată pe aceleaşi principii ca şi Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale. Chiar dacă Convenţia de la Berna stipulează ca un drept de autor nu este un drept înregistrat, ci proprietate care curge în mod natural şi fără formalităţi din actul de creaţie, ea se bazează pe principiul protecţiei teritoriale. De asemenea, ea este are la bază ideea, că întinderea protecţiei este reglementată de dreptul statului unde protecţia este cerută.

Vezi şi Convenţia internaţională privind protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, producătorilor de fonograme şi organismelor de radiodifuziune, adoptată la Roma la 26.10.1961.

Alineatul 2

Alineatul 2 prevede că asupra operelor de creaţie intelectuală nedivulgate se aplică legea naţională a autorului. Operele nedivulgate sunt acelea care nu au fost aduse la cunoştinţa publicului prin publicare, reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat.

Alineatul 3

Alineatul 3 prevede că naşterea, conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate industrială ţine de legea statului unde a fost efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cerere de depozit sau de înregistrare. Brevetul naţional (acordat într-un stat) este supus principiului teritorialităţii. Brevetul este acordat ca un drept de monopol pentru teritoriul statului care l-a acordat şi acest monopol încetează la hotarul statului în cauză. De exemplu, un brevet moldovean nu poate fi violat prin producerea şi distribuirea unor bunuri în Ucraina. Aceasta este valabil şi pentru alte drepturi de proprietate industrială înregistrate (mărci comerciale, desene şi modele industriale, etc). Legea ţării protectoare se aplică şi cu privire la drepturile neînregistrate. O marcă bine cunoscută poate în anumite circumstanţe să fie protejată fără înregistrare (vezi Convenţia de la Paris, articolul 6bis). Nu este totdeauna clar ce este o marcă bine cunoscută şi Convenţia nu serveşte ca ghid în această privinţă. Dacă, de exemplu, marca este larg recunoscută, are o largă folosinţă, de o lungă durată, pe o arie geografică extinsă asupra unei regiuni, se poate considera că este bine cunoscută. Proprietatea industrială şi violarea acesteia sunt vizate de legislaţia ţării unde protecţia este revendicată. Dacă depozitul ori înregistrarea sau cererea pentru depozit sau înregistrare s-a făcut în Moldova, se vor aplica prevederile Legii privind brevetele de invenţie (Legea nr.461-XIII din 18.05.95, M.O.nr.53-54 din 28.09.1995). În domeniul proprietăţii industriale, vezi şi Legea privind protecţia soiurilor de plante (nr.915 din 11.07.96), Legea privind mărcile şi denumirile de origine a produselor (nr. 588-XIII din 22.09.1995), Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale (nr. 991-XIII din 15.10.96), Legea privind protecţia topografiilor circuitelor integrate (nr.655-XIV din 29 octombrie 1999), precum şi alte legi şi acte normative. Convenţiile internaţionale în domeniul proprietăţii industriale au afirmat autoritatea principiului teritorialităţii. În această privinţă vezi Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20.3.1883 (în redacţia de la 14.7. 1967), deşi ea nu prevede în mod explicit principiul teritorialităţii. Vezi şi alte tratate şi acorduri la care Moldova este parte:

• 
  Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţionala a mărcilor
  
• 
  Tratatul de cooperare in domeniul brevetelor (Patent Cooperation Treaty)
  
• 
  Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţionala a depozitului de microorganisme in scopul asigurării protecţiei prin brevete
  
• 
  Tratatul de la Nairobi privind protecţia simbolului olimpic
  
• 
  Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene si modele industriale
  
• 
  Aranjamentul de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale
  
• 
  Convenţia privind brevetul eurasiatic
  
• 
  Tratatul privind dreptul mărcilor
  
• 
  Protocolul la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţionala a mărcilor
  
• 
  Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţionala a produselor si serviciilor in vederea înregistrării mărcilor
  
• 
  Aranjamentul de la Viena privind instituirea clasificării internaţionale a elementelor figurative ale mărcilor
  
• 
  Aranjamentul de la Lucarno privind instituirea clasificării internaţionale a desenelor si modelelor industriale
  
• 
  Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţionala de brevete
  
• 
  Convenţia internaţionala pentru protecţia noilor soiuri de plante
  
• 
  Aranjamentul de la Madrid privind sancţiunile pentru indicaţiile false sau înşelătoare de provenienţa a produselor
  
• 
  Acordul privind masurile de protecţie a proprietarii industriale si crearea Consiliului Interstatal pentru problemele protecţiei proprietăţii industriale
  
• 
  Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuala (TRIPs)
  
• 
  Acord de colaborare pentru combaterea încălcărilor drepturilor in domeniul proprietăţii intelectuale
  
• 
  Tratatul privind dreptul brevetelor (Patent Law Treaty)
  
• 
  Aranjamentul de la Lisabona privind protecţia indicaţiilor locului de origine a produselor si înregistrarea lor internaţionala
  
• 
  Acordul privind asigurarea reciproca a integrităţii secretelor interstatale in domeniul protecţiei juridice a invenţiilor
  
• 
  Acordul privind masurile de prevenire si combatere a utilizării mărcilor si indicaţiilor geografice false
  
• 
  Convenţia privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale
  

Alineatul 4

Alineatul 4 prevede că revendicarea drepturilor de proprietate intelectuală, adică a dreptului de autor şi de proprietate industrială, este supusă dreptului statului pe teritoriul căruia a avut loc încălcarea. Nu se poate vorbi însă de o violare a unui drept de proprietate intelectuală pe teritoriului unui stat atîta timp cît nu există o protecţie a dreptului în cauză pe teritoriul acelui stat. Deci cu privire la violarea dreptului de autor şi dreptului de proprietate industrială se aplică legea statului protecţiei (lex loci protectionis). Această lege va determina dacă se acordă protecţie şi, în caz afirmativ, dacă dreptul protejat a fost violat.

Domeniul de aplicare teritorial a legii străine este acela definit în această lege străină şi în cazul în care această lege revendică o extensiune excesivă (nemoderată) a domeniul ei de aplicare teritorial, aceasta ar putea eventual să fie înlăturată de la aplicare în baza clauzei de ordine publică (vezi art. 1581). În cazul în care se cere protecţia proprietăţii intelectuale în Moldova, domeniul de aplicare teritorial a dreptului moldovean a protecţiei proprietăţii intelectuale rămîne valabil aşa cum este definit. Protecţia va fi acordată în acest caz, doar dacă locul încălcării a fost în Moldova sau dacă dreptul exclusiv asupra brevetului care a fost violat în mod concret se află în Moldova. Este relevant doar locul unde a avut loc rezultatul şi nu locul unde a avut loc actul (de exemplu, locul încheierii contractului). Aceasta înseamnă că utilizarea invenţiei trebuia să fi avut loc în Moldova (folosirea, executarea, punerea în vînzare sau punerea în alt mod în circulaţie, vînzarea). Legea locului încălcării se va aplica asupra existenţei, titulaturii, conţinutului şi violării dreptului de proprietate intelectuală, precum şi asupra reparaţiei prejudiciilor legate de violarea dreptului.

Se pune problema, dacă prezentul articol se aplică asupra violării dreptului de autor sau a dreptului mărcilor în reţeaua internaţională de transmitere de date numerice (Internet) deschis publicului, atunci cînd comunicarea vizează recepţionarea în mai multe ţări. S-ar părea că în acest caz caracterul principiului teritorialităţii stabilit în acest alineat nu se acordă cu caracterul transfrontalier a reţelei, cu natura dematerializată a informaţiei şi cu faptul că ea este accesibilă de la orice computer. Într-un asemenea caz ar putea fi considerate aplicabile următoarele legi:

1. 
   Legea statului pe teritoriul căruia a survenit prejudiciul din violarea dreptului de autor, prejudiciul fiind prezumat a fi produs în statul în care cel lezat are reşedinţa sau sediul principal; sau
   
2. 
   Legea statului în care a avut loc actul de emisie a comunicării pentru cazul în care survenirea prejudiciului la locul determinat conform punctului 1 nu este previzibilă pentru autor prejudiciului (de exemplu în cazul în care mai multe persoane sunt lezate şi acestea au reşedinţa în state diferite); sau
   
3. 
   Legea statului în care pîrîtul are reşedinţa obişnuită sau sediul principal pentru cazul în care nu este posibil de determinat legea aplicabilă conform punctelor 1 şi 2.
   

Este greu de presupus că autorul prejudiciului nu prevede apariţia efectelor în state diferite (vezi punctul 2). „Previzibilitatea” poate fi deci prezumată şi în acest caz punctul 2 nu va fi aplicabil. Deşi ar plauzibil ca într-un caz concret să nu existe „previzibilitate” şi atunci punctul 2 devine relevant. Înafara celor trei soluţii propuse, s-ar putea pune problema aplicării legii statului ţării de origine, adică a ţării unde opera a fost încărcată electronic pentru prima oară şi unde se găseşte baza de date şi prima memorie.

Dacă Internet-ul a fost folosit pentru violarea dreptului personalităţii, se va aplica art. 1618. De asemenea, s-ar putea pune problema aplicării dreptului concurenţii neloiale, art. 1616.

Alineatul 5

Conform principiului tratamentului naţional, străinii sunt trataţi în domeniul dreptului proprietăţii intelectuale, în condiţiile legii naţionale, în acelaşi fel ca şi naţionalii. Mai multe convenţii internaţionale în domeniul protecţiei intelectuale conţin prevederi cu privire la tratamentul naţional acordat de statele membre naţionalilor altor state membre.

Articolul 1608. Formele de publicitate
(1) Orice formă de publicitate referitoare la bunuri este guvernată de legea aplicabilă la data şi în locul unde se realizează.

(2) Formele de publicitate indicate la alin.(1), care au ca efect constituirea drepturilor referitoare la bunuri imobile, sînt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu se află bunurile, chiar dacă temeiul juridic al dobîndirii, transmiterii sau stingerii dreptului real ori al garanţiei reale s-a constituit prin aplicarea unei alte legi.
Prevederea alineatului supune formele publicităţii, indiferent de modul de realizare a acestora, referitoare la bunuri legii locului unde formele de publicitate se îndeplinesc la momentul respectiv. Prevederea alineatului 2 supune formele de publicitate, indiferent de modul de realizare a acestora, care au efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil, legii statului în care bunul imobil este situat. Această lege se aplică indiferent de care lege se aplică temeiului juridic al naşterii, transmiterii, limitării sau stîngerii dreptului real sau garanţiei reale. Prevederile prezentului articol fac expresie principiului aplicării dreptului locului situării (aflării) bunului asupra drepturilor reale şi publicităţii lor.

Legea aplicabilă conform alin. 1 reglementează care este forma de publicitate necesară pentru naşterea, transmiterea, încetarea unui drept asupra unui bun. Pentru unele bunuri legea poate impune necesitatea înregistrării lor într-un anumit registru, pentru altele poate prevedea că este suficientă simpla tradiţiune a bunului. Legea aplicabilă reglementează condiţiile (de exemplu, documentele care trebuie prezentate, etc) şi efectele publicităţii (cum ar fi, constituirea dreptului real, opozabilitatea faţă de terţi) asupra bunului. Legea aplicabilă va reglementa efectele publicităţii dreptului real asupra cursului prescripţiei.

Publicitatea gajului (înregistrarea gajului) şi efectele ei se reglementează de legea statului situării actuale a bunului mobil grevat cu gaj.

În conformitate cu alin. 2, legea locului situării imobilului va reglementa care este forma de publicitate pentru constituirea, achiziţia, modificarea, transmiterea, stingerea unui drept real asupra imobilului. Legea aplicabilă publicităţii bunului imobil va determina condiţiile publicităţii, efectele publicităţii (cum ar fi constituirea drepturilor reale, opozabilitatea lor faţă de terţi, stabilirea rangului drepturilor), precum şi dacă între părţile unui raport drepturile produc efecte în lipsa formei de publicitate prevăzută de lege.

Dacă este vorba de un contract de vînzare-cumpărare a unui imobil, acesta poate fi supus legii alese de către parţi în conformitate cu voinţa lor. Transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în baza acestui contract poate avea loc doar în forma reglementată de legea locului situării imobilului (cel mai adesea prin înscrierea în registrul bunurilor imobile). Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la transmiterea altor drepturi reale asupra imobilelor.

Cu privire la înregistrarea ca formă de publicitate a drepturilor reale, vezi şi art. 1603, 1604.

Capitolul IV

ACTUL JURIDIC

Articolul 1609. Legea aplicabilă actului juridic

(1) Condiţiile de formă ale actului juridic sînt stabilite de legea statului care guvernează fondul actului juridic. Actul juridic încheiat în afara teritoriului Republicii Moldova se consideră valabil din punctul de vedere al formei dacă îndeplineşte una din următoarele condiţii:

este respectată legea locului unde a fost întocmit;

sînt respectate exigenţele legislaţiei Republicii Moldova;

este respectată legea naţională sau legea domiciliului persoanei care l-a întocmit;

este valabil conform legii aplicabile autorităţii care examinează validitatea actului juridic.

(2) Condiţiile de fond ale actului juridic sînt guvernate de legea aleasă de autorul lui sau de legea statului cu care actul juridic are cele mai strînse legături, sau de legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit. Dacă legea aplicabilă fondului actului juridic impune o anumită formă autentică, această cerinţă nu poate fi înlăturată, chiar dacă actul juridic a fost întocmit în străinătate.

(3) Actul juridic accesoriu este guvernat de legea statului care guvernează fondul actului juridic principal dacă acordul părţilor nu prevede altfel.
Articolul 1609 determină legea aplicabilă formei şi fondului unui act juridic. Alin. (1) stabileşte o legătură independentă pentru forma actului juridic şi prin aceasta, statutul formei actului juridic. Alin. (2) determină dreptul aplicabil actului juridic, sau statutul actului juridic sau lex causae. Propoziţia a doua din alineatul (2) ar trebui considerată totuşi ca precizînd statutul formei şi mai puţin statutul actului juridic şi, deci, trebuie folosită (aplicată) în contextul alineatului (1). Între statutul formei şi statutul actului juridic există o concordanţă, deoarece statutul actului este folosit în primul rînd pentru determinarea statutului formei. Specificul statutului formei constă în faptul că, pe lîngă legătura cu statutul efectelor (alin. (1) propoziţia 1), se face în mod alternativ legătura cu locul întocmirii actului juridic (alin. (1) a)), spaţiul aplicării dreptului Republicii Moldova (alin. (1) b)), naţionalitatea sau domiciliul persoanei care a întocmit (consimţit) actul juridic (alin. (1) c)), autoritatea care examinează validitatea actului juridic (alin. (1) d)). Scopul acestor legături alternative este (favor negotii) favorizarea validării formei actului juridic.

Alineatul 1