Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu
Articolul 831. Contractul de donatie sub forma de plati periodice
Yüklə 9,86 Mb.
|
Articolul 831. Contractul de donatie sub forma de plati periodice In cazul in care contractul de donatie stipuleaza obligatia privind sustinerea materiala sub forma de plati periodice, aceasta obligatie inceteaza o data cu decesul donatorului daca in contract nu este prevazut altfel. Norma comentată este dedicată reglementării contractului de donaţie care stipulează obligaţia donatorului de a susţine material pe donatar, sub forma de plăţi periodice. Obiect al acestui contract de fiecare dată sunt sume de bani, care se achită cu o periodicitate determinată de părţi în contract. Ca regulă, în calitate de donatar figurează persoanele fizice, însă nu este exlusă posibilitatea de susţinere materială sub formă de plăţi periodice nici a organizaţiilor necomerciale. Obligaţia donatorului privind susţinerea donatarului în formă de plăţi periodice, în lipsa unor prevederi contractuale contrare încetează odată cu moartea donatorului. Dacă contractul conţine o clauză prin care moartea donatorului nu stinge obligaţia acestuia, ea urmează să fie executată de succesorii donatorului care au acceptat succesiunea. În acest caz nu vom fi în prezenţa situaţiei reglementate de alin.4, Art.827, or din momentul semnării contractului de donaţie în formă de plăţi periodice, donatarul obţine o creanţă certă, care reprezintă un bun prezent. Din acest considerent, executarea obligaţiei de plăţi periodice contractată de donator nu reprezintă o donaţie de bunuri viitoare şi după moartea donatorului urmează a fi atribuită la pasivul succesoral. Contractul de donaţie prin care se stipulează obligaţia privind susţinerea materială sub forma de plăţi periodice este în esenţă un contract care conţine promisiunea de a dona în viitor. Respectiv, lui i se aplică în mod corespunzător prevederile Art.831.
Lit. a) a art. 832 conţine interdicţia de a dona în numele persoanelor incapabile, cu excepţia donaţiilor neînsemnate, pentru realizarea unor obligaţii morale. Prin persoane incapabile urmează de înţeles:
Norma comentată concretizează prevederile alin.1, Art.43 şi interzice reprezentanţilor legali a incapabililor să doneze din numele persoanelor pe care le reprezintă. Minorii care au împlinit 14 ani şi persoanele limitate de capacitate de exerciţiu, deşi nu nimeresc în categoria incapabililor, nu pot încheia contracte de donaţie în calitate de donatori. Această restricţie rezultă din alin.1, Art.43, în conformitate cu care curatorii nu sunt în drept să încuviinţeze actele juridice cu titlu gratuit, prin care cel pus sub curatelă se obligă sau renunţă la drepturi. Interdicţia de a dona din numele persoanelor incapabile nu se răsfrînge asupra donaţiilor neînsemnate, de o valoare mică, efectuate pentru realizarea unor obligaţii morale ale incapabilului. Pornind de la prevederile alin.2, Art. 22, donaţia neînsemnată se va recunoaşte valabilă chiar şi în cazul în care este efectuată direct (nu prin intermediul reprezentanţilor legali sau cu acordul lor) de un minor în vărstă de la 7-14 ani sau care a împlinit 14 ani. Menţionăm că persoanele incapabile pot primi nestingherit donaţii, atăt direct (lit.b), alin.2, art.22) cît şi prin intermediul sau cu acordul reprezentanţilor săi legali în celelalte cazuri. Norma prevăzută de lit.b) a articolului comentat este chemată să lupte cu abuzurile angajaţilor din sfera socială. Ea interzice proprietarilor, administratorilor şi lucrătorilor din instituţiile medicale (clinici, laboratoare, spitale, profilactorii şi altele care oferă servicii medicale), educative (instituţii de învăţămînt preşcolar, liceal, universitar, postuniversitar, etc.), de asistenţă socială (case de copii, case de bătrîni, etc.) şi altor instituţii similare (sanatorii, case de odihnă, centre de reabilitare) să accepte donaţii din partea:
Prevederile de la lit.b) se vor aplica indiferent de statutul instituţiei (publice sau private), categoriile de servicii, modul de prestare a lor (gratuit sau contra plată), etc. Concomitent, nu contează funcţia persoanei angajate. Interdicţia este valabilă în egală măsură pentru toţi angajaţii, indiferent este legată activitatea lor nemijlocit de oferirea serviciilor sau nu. Din sensul normei comentate rezultă că interdicţia este valabilă doar în perioada cînd persoanele beneficiază de serviciile instituţiilor menţionate. Interdicţia respectivă nu se va aplica în cazul donaţiilor efectuate de beneficiarii serviciilor instituiţiilor menţionate care sunt în relaţii de rudenie de de pînă la gradul IV inclusiv cu proprietarii, administratorii sau angajaţii acestor instituţii. Norma comentată nu se va aplica nici asupra donaţiilor neînsemnate, efectuate pentru realizarea obligaţiilor morale (ex. donarea unui buchet de flori). Alin.3, art.11 al Legii serviciului public din 4 mai 1995 completează prevederile articolului comentat şi interzice funcţionarilor publici să primească daruri pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu excepţia normelor de politeţe şi ospitalitate recunoscută. O altă interdicţie stabilită de norma comentată se referă la inadmisibilitatea donaţiilor în relaţiile dintre persoanele juridice cu scop lucrativ (societăţile comerciale). Societăţile comerciale se constituie şi activează pentru a obţine profit. Deoarece prin efectuarea donaţiei patrimoniul donatorului se reduce în mod actual, irevocabil şi gratuit, legea, pentru a evita abuzurile şi a proteja interesele creditorilor, interzice încheierea contractului de donaţie între persoanele juridice cu scop lucrativ. O societate comercială poate fi parte la contractul de donaţie doar atunci cînd cealaltă parte este o persoană fizică sau o organizaţie necomercială. Pornind de la prevederile alin. 3, Art.26, interdicţia de a încheia contracte de donaţie cu societăţile comerciale este valabilă şi în privinţa întreprinzătorului individual. Deoarece persoanele juridice cu scop lucrativ nu pot avea obligaţii morale, acestora le este interzisă chiar şi încheierea contractelor de donaţie neînsemnate, pentru realizarea unor obligaţii morale. Aplicînd prevederile articolului comentat trebuie de ţinut cont că legea interzice încheierea de către persoanele juridice cu scop lucrativ doar a contractelor de donaţie, nu şi a altor acte juridice cu caracter gratuit. Pentru a recunoaşte un act juridic cu titlu gratuit drept donaţie, urmează ca acesta să corespundă următoarelor criterii:
Astfel, nu vor putea fi recunoscute donaţie dacă nu corespund criteriilor enunţate mai sus contractul de remitere a de datorie (Art. 662), cesiunea de creanţă (Art.556), contractul de comodat (Art.859), contractul de împrumut gratuit (Art.867), depozitul gratuit (Art.1088). Nerespectarea prevederilor articolului comentat are drept efect nulitatea absolută a contractului de donaţie în condiţiile Art.220. Articolul 833. Donatia in cazul maladiilor prezumate a fi letale Contractul de donatie incheiat in timpul unei maladii prezumate a fi letale pentru donator, urmata de insanatosirea acestuia, poate fi declarat nul la cererea donatorului. Instituind norma comentată, legiuitorul fixează prezumţia că încheierea contractului de donaţie în timpul unei maladii considerate a fi letale este dictată de conştientizarea de către donator a inevitabilităţii decesului său. În cazul în care donatorul, contrar prezumţiei letalităţii, se însănătoşeşte, legea îi oferă posibilitatea de a cere declararea nulităţii contractului de donaţie. Prin maladii prezumate letale urmează de înţeles acele procese patologice (boala), indiferent de natura lor, care afectează organismul uman şi duc în mod inevitabil la decesul celui bolnav. Prezumţia letalităţii maladiei trebuie să fie fundamentată din punct de vedere medical şi nu doar bănuită de donator sau alte persoane. Pentru a putea cere nulitatea contractului de donaţie încheiate în timpul unei maladii prezumate letale, însănătoşirea donatorului trebuie să fie de aşa natură, încît să înlăture pericolul decesului care se prezuma. Însănătoşirea parţială, care doar îdepărtează survenirea decesului pe o perioadă scurtă de timp nu-i oferă dreptul donatorului de a cere nulitatea contractului. Donatorul va putea cere nulitatea contractului de donaţie în decursul termenilor generali de prescripţie, în condiţiile Art. 218. Alte persoane interesate (ex. rudele) nu vor putea cere declararea nulităţii contractului în baza art.833. În rezultatul declarării nulităţii contractului vor surveni consecinţele declarate de Art. 219. Dacă pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti donatorul decedează, contractul nu va fi declarat nul.
În limita sarcinii/scopului impus prin contractul de donaţie, donaţia condiţionată este un contract sinalagmatic. Respectiv, contractului de donaţie condiţionată i se aplică în mod corespunzător prevederile comune cu privire la contractele sinalagmatice, prevăzute la Art.704 – 711. Sarcinile pot fi de mai multe feluri şi pot fi stipulate în folosul donatorului (achitarea unei datorii a donatorului, rezervarea dreptului de abitaţie, etc), în folosul donatarului (să utilizeze donaţia pentru procurarea unei locuinţe, să-şi achite studiile, etc) sau în folosul unui terţ. Dacă sarcina este stiplată în favoarea unui terţ, donatarul este obligat să gratifice în limitele sarcinii terţul. În cazul stipulării sarcinii în favoarea terţului vor fi aplicabile normele care reglementează contractul în folosul unui terţ (Art. 721-724). În situaţiile cînd sarcina este stipulată în favoarea donatorului sau a unui terţ, în limita sarcinii impuse donaţia condiţionată are un caracter oneros, or executarea sarcinii este privită ca o contraprestaţie primită de donator. Instituirea sarcinii în favoarea donatarului nu afectează caracterul gratuit al contractului de donaţie, însă spre deosebire de donaţiile simple, donaţia condiţionată de o sarcină în favoarea donatarului poate fi revocată pentru neexecutare. Potrivit normei de la alin.1, scopul fixat de donator poate fi şi de utilitate publică. Se consideră scopuri de utilitate publică atunci cînd bunul donat urmează a fi utilizat nu în scopuri personale, familiale sau casnice a donatarului ci în folosul întregii societăţi, în folosul unei comunităţi sau în folosul unor categorii de persoane (persoane concrete). Astfel, donaţia filantropică, conform Legii 1420/2002 de fiecare dată este considerată făcută în scopuri de utilitate publică. Deoarece contractul de donaţie presupune o îmbogăţire a donatorului, stabilirea unei sarcini micşorează valoarea donaţiei. Pornind de la noţiunea contractului (Art. 827), în cazul donaţiei condiţionate legea recunoaşte donaţie doar acea parte a bunurilor care au excedat cheltuielile necesare pentru îndeplinirea sarcinii sau realizarea scopului. Odată find încheiat, contractul de donaţie condiţionată obligă donatorul să execute sarcina impusă. Fiind un contract sinalagmatic, donatarul nu poate renunţa la îndeplinirea obligaţiilor stipulate decît sub sancţiunea reparării prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului. În conformitate cu normele generale, dacă donatarul nu execută sarcina, donatorul este în drept fie de a cere executarea sarcinii fie de a revoca donaţia (de a cere rezoluţiunea contractului). Alin.2 al articolului comentat oferă dreptul donatorului de a-l impune pe donatar să execute sarcina. Alături de donator, cu acest drept aparţine şi oricărei alte persoane în al cărei interes este stipulată sarcina. În cazul contractelor de donaţie condiţionată care stipulează realizarea unui scop de utilitate publică, orice persoană – potenţial beneficiar al donaţiei care consideră că are un interes legitim este în drept să ceară donatarului executarea sarcinii. Dacă donatorul a decedat, realizarea sarcinii poate fi cerută de succesorii săi în drepturi. Alin.3 al articolului comentat stipulează dreptul donatorului de a cere revocarea donaţiei în cazul neexecutării sarcinii sau neatingerii scopului fixat în contractul de donaţie condiţionată. Fiind un contract sinalagmatic în limitele sarcinii impuse, revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii nu este altceva decît rezoluţiunea contractului, care urmează a fi solicitată conform prevederilor generale (Art.733 – 746). Revocarea donaţiei nu operează de drept, ci printr-o declaraţie scrisă faţă de donatar. În caz de litigiu, revocarea donaţiei se va decide de instanţa de judecată competentă. În cazul în care sarcina este executată parţial, instanţa de judecată este în drept să aprecieze dacă măsura neexecutării justifică rezoluţiunea contractului, putînd oferi donatarului un termen de graţie pentru executare. Dreptul de a cere revocarea donaţiei aparţine doar donatorului şi creditorilor acestuia prin intermediul acţiunii oblice (Art.599), precum şi succesorilor săi legali, care benefciază de efectele revocării. Terţul beneficiar (în interesul cărui a fost instituită sarcina), nefiind parte la contract nu poate cere revocarea donaţiei (Art.722), el fiind în drept să solicite doar realizarea sarcinii, în conformitate cu prevederile alin.2. Revocarea donaţiei pentru irealizarea sarcinii produce efectele stipulate în Art. 738. Articolul 835. Revocarea donatiei pentru ingratitudine (1) Donatia poate fi revocata daca donatarul a atentat la viata donatorului sau a unei rude apropiate a acestuia, daca se face vinovat de o alta fapta ilicita fata de donator sau fata de o ruda apropiata a acestuia, situatii care atesta o ingratitudine grava, sau daca refuza fara motive intemeiate sa acorde donatorului intretinerea datorata. (2) Daca donatia este revocata, se poate cere restituirea bunului donat. (3) Revocarea donatiei poate fi facuta doar in decursul unui an din momentul in care cel indreptatit sa revoce a luat cunostinta de motivul de revocare. (4) Actiunea de revocare a donatiei nu poate fi inaintata contra mostenitorilor donatarului, nici de mostenitorii donatorului impotriva donatarului, cu exceptia cazului cind donatorul a decedat pina la expirarea termenului stipulat la alin.(3). Fiind un contract unilateral (cu excepţia donaţiilor condiţionate), contractul de donaţie pur gratuită nu generează obligaţii în sarcina donatarului, ci numai o îndatorire legală, numită „de recunoştinţă”. Mărind patrimoniul donatarului din contul patrimoniului său cu titlu gratuit, donatorul este în drept să aştepte din partea donatartului dacă nu o recunoştinţă, atunci cel puţin loialitate, manifestată prin abţinerea de la săvîrşirea unor fapte necorespunzătoare faţă de donator. Articolul comentat instituie dreptul donatorului de a revoca donaţia pentru ingratitudine, adică în cazul lipsei de recunoştinţă manifestată de donatar pentru gratificarea înfăptuită prin intermediul contractului de donaţie. Alin.1 stabileşte expres şi exhaustiv temeiurile de revocarea a donaţiei pentru ingratitudine. Revocarea donaţiei pentru atentat la viaţa donatorului sau rudelor lui apropiate se poate produce atunci cînd a existat o încercare a donatarului de a suprima fizic pe donator sau pe cineva din rudele sale apropiate. Rude apropiate ale donatorului sunt consideraţi membrii familiei acestuia, precum şi rudele de pînă la gradul IV inclusiv. Faptul că donatarul a comis un atentat la viaţa persoanelor nominalizate reprezintă o abatere gravă de la datoria de recunoştinţă pe care o are şi este natural ca donatarul în acest caz să fie înzestrat cu dreptul de a revoca donaţia. În sensul normei comentate, prin atentat la viaţă urmează de înţeles voinţa donatarului de a omorî pe donator sau pe cineva din rudele lui apropiate. Din acest considerent, este indiferent dacă a existat doar o tentativă de omor sau fapta s-a consumat, precum şi nu este necesară o condamnare penală a donatarului pentru fapta săvîrşită. Este suficient ca instanţa de judecată să determine intenţia donatarului de a ucide. În situaţiile cînd atentatul la viaţă a fost săvîrşit din imprudenţă sau în stare de iresponsabilitate, considerăm că donatorul nu va putea cere revocarea donaţiei. Un alt temei de revocare a donaţiei pentru ingratitudine reprezintă comiterea de către donatar a altor fapte ilicite faţă de donator sau rudele apropiate ale acestuia, care atestă o ingratitudine gravă. Aici se încadrează oricare faptă ilicită, manifestată în forma de agresiuni la sănătatea sau integritatea corporală, injurii, insulte, jigniri făcute în adresa donatorului sau a rudelor sale menţionate şi care dă dovadă de o ingratitudine gravă. Deoarece legea nu menţionează exhaustiv faptele ilicite care denotă o ingratitudine gravă, aprecierea acestora va fi făcută de instanţa de judecată. Un ultim temei de revocare a donaţiei pentru ingratitudine prevăzut de lege reprezintă refuzul nemotivat al donatarului de a oferi donatorului întreţinerea datorată. Se consideră că ţine de obligaţia de recunoştinţă a donatarului de a oferi donatorului întreţinere (alimente, haine, etc.) în limita valorii bunurilor donate, atunci cînd donatorul este lipsit de mijloace pentru propria întreţinere. Refuzul de a oferi întreţinere se va considera ca o ingratitudine atunci cînd donatorul a avut nevoie de întreţinere şi a ceruto de la donatar, însă ultimul, deşi a avut posibilitatea, a refuzat să o ofere fără o temeinică justificare. Dacă donatorul are rude sau alte persoane obligate să-l întreţină în baza unui temei legal sau contractual, el nu va putea pretinde revocarea donaţiei pentru neacordarea de întreţinere din partea donatarului. În acest caz, el poate cere rezoluţiunea contractului în condiţiile Art. 836. Pentru a putea aplica norma respectivă, contractul de donaţie nu trebuie să conţină obligaţia donatarului de întreţinere, or în acest caz suntem în prezenţa contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă (Art. 839-846) sau a contractului de rentă, cu plata rentei în natură (Art.847). Alin.2 al articolului comentat se referă la consecinţele juridice ale revocării donaţiei pentru ingratitudine, lăsînd la discreţia donatorului de a cere restituirea bunului donat sau a contravalorii acestuia . Revocarea pentru ingratitudine este recunoscută ca o restituire a darului cu caracter de sancţiune civilă şi nu o rezoluţiune a contractului, ca în cazul revocării donaţiei condiţionate (Art.834). În relaţiile dintre părţile contractului de donaţie revocarea pentru ingratitudine produce un efect retroactiv. Donaţia se consideră a nu fi existat şi din acest considerent donatarul este obligat să restituie bunul donat. Deoarece revocarea donaţiei pentru ingratitudine reprezintă o sancţiune personală împotriva donatarului, aceasta (revocarea) nu va produce efecte asupra drepturilor terţilor. Dacă bunul nu există în natură sau a fost înstrăinat, donatarul va putea fi obligat la achitarea valorii lui conform normelor care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză (Art. 1389-1397). Termenul de prescripţie pentru revocarea donaţiei pentru ingratitudine este stabilit de 1 an din momentul cînd donatorul a aflat despre comiterea faptei ilicite care reprezintă temei de revocare. Scurgerea termenului de prescripţie îl privează pe donator sau altă persoană îndreptăţită conform alin. 4 să ceară revocarea donaţiei. Dacă înăuntrul termenului de 1 an revocarea donaţiei pentru ingratitudine nu a fost cerută, se prezumează că donatarul a fost iertat. În cazurile cînd donatarul a comis în mod succesiv mai multe fapte ilicite pentru care se poate cere revocarea donaţiei, calcularea termenului se va face din momentul cînd donatorul a aflat despre ultima. Alin. 4 stabileşte cercul de persoane de la care se poate de revocat şi care pot cere revocarea donaţiei pentru ingratitudine. Acţiunea în revocare este o acţiune strict personală, or doar donatorul este în drept să aprecieze ingratitudinea donatarului şi să-l ierte pentru fapta comisă. Pornind de la aceasta, doar donatorul este în drept de a cere revocarea donaţiei pentru ingratitudine. Moştenitorii donatorului devin titularii dreptului la acţiune în revocare doar în cazurile cînd donatorul a decedat fără a înainta acţiunea pînă la expirarea termenului de un an din momentul cînd a aflat despre fapta ilicită comisă de donatar sau atunci cînd acţiunea a fost înaintată de donator, însă acesta a decedat înainte de terminarea procesului. Spre deosebire de acţiunea de revocare a donaţiei pentru neexecutarea sarcinii, creditorii donatorului nu pot cere revocarea donaţiei pentru ingratitudine prin intermediul acţiunii oblice. Potrivit normei comentate, acţiunea de revocare a donaţiei nu poate fi intentată împotriva moştenitorilor donatarului. Deoarece revocarea donaţiei pentru ingratitudine reprezintă o sancţiune civilă, ea poate fi aplicată doar persoanei vinovate de săvîrşirea ei, iar moştenitorilor nu li se poate imputa vina donatarului. Dacă donatarul moare pînă la pronunţarea hotărîrii pe marginea acţiunii de revocare a donaţiei pentru ingratititudine, succesorii în drepturi ai acestuia nu pot interveni în proces. Articolul 836. Rezolutiunea contractului de donatie in cazul starii de nevoie (1) Daca donatorul, dupa executarea donatiei, nu mai este in stare sa-si asigure o intretinere corespunzatoare si sa-si indeplineasca obligatiile legale de intretinere fata de terti, poate cere de la donatar restituirea bunurilor donate pe care acesta le mai poseda. (2) Cererea de restituire este inadmisibila cind donatorul si-a provocat intentionat sau prin culpa grava starea de nevoie. Spre deosebire de alin.2, Art. 830, care-i oferă posibilitatea donatorului de a renunţa unilateral la executarea obligaţiei de a dona în cazurile cînd prin executare i-ar deveni imposibil să-şi asigure întreţinerea proprie corespunzătoare sau să-şi execute obligaţiile legale faţă de terţi, articolul comentat instituie dreptul donatorului de rezoluţiune unilaterală a contractului de donaţie executat, pentru aceleaşi temeiuri. Datorită faptului că rezoluţiunea în condiţiile Art. 836 este cerută după ce contractul de donaţie a fost executat şi donatarul a devenit titularul dreptului primit, prin derogare de la prevederile Art. 738, legea limitează efectele rezoluţiunii doar la restituirea bunurilor donate pe care donatarul le mai posedă. Dacă bunurile nu mai există în natură sau au fost înstrăinate, rezoluţiunea contractului de donaţie este inadmisibilă, donatorul nefiind în drept să ceară despăgubiri. Rezoluţiunea pentru temeiurile prevăzute nu are efect asupra drepturilor terţilor referitor la bunul donat, indiferent de faptul dacă dreptul a trecut la terţ cu titlu gratuit sau oneros. În cazurile cînd bunul este în posesia donatarului, însă este grevat de drepturi ale terţilor, donatorul va accepta restituirea bunului grevat de drepturi, fără a putea cere despăgubiri. Starea de nevoie în care a ajuns donatorul după executarea contractului de donaţie trebuie să nu fie condiţionată de comportamenul vinovat al lui. Dacă donatorul şi-a provocat intenţionat sau prin culpă gravă starea de nevoie, rezoluţiunea contractului de donaţie pentru temeiurile invocate la Alin.1 este inadmisibilă. Articolul 837. Lipsa obligatiei de a plati dobinda Donatorul care este in intirziere nu este obligat sa plateasca dobinda. Norma comentată poate fi aplicată doar contractelor care conţin promisiunea de a dona în viitor (inclusiv donaţia în formă de plăţi periodice), atunci cînd obiectul contractului este o sumă de bani. Potrivit regulilor generale, debitorul unei obligaţii pecuniare care este în întîrziere urmează să achite, potrivit Art. 619 dobînzi de întîrziere. Pornind de la specificul contractului de donaţie, în rezultatul cărui donatorul măreşte patrimoniul donatarului fără nici o contraprestaţie (cu titlu gratuit), norma comentată exclude posibilitatea donatarului de a cere dobînzi pentru întîrzierea executării obligaţiei de către donator. În acelaşi timp, norma comentată nu exclude posibilitatea donatarului de a cere repararea prejudiciuli real cauzat, potrivit normelor comune cu privire la răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor pentru întîrziere. Articolul 838. Raspunderea donatorului pentru viciul bunului donat Daca trece sub tacere cu viclenie un viciu al bunului donat, donatorul este obligat sa despagubeasca pe donatar de prejudiciul cauzat astfel. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de viciile bunului donat survine în cazul întrunirii cumulative a următoarelor condiţii:
Capitolul IV ÎNSTRĂINAREA BUNULUI CU CONDIŢIA ÎNTREŢINERII PE VIAŢĂ
1. Definiţie conţine elementele de bază şi destinaţia contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă (contractul de întreţinere pe viaţă). Scopul părţilor este reciproc şi constă în dobîndirea dreptului de proprietate asupra unui bun în schimbul întreţinerii pe viaţă. În aceste aspecte se reflectă şi destinaţia acestui contract. Un deosebit interes contractul de întreţinere pe viaţă reprezintă pentru oamenii în etate, bolnavii, invalizii, pensiile şi îndemnizaţiile cărora nici pe departe nu acoperă necesităţile de viaţă. Aceste persoane avînd posibilitate de a încheia un asemenea contract sunt asiguraţi cu cele mai importante condiţii de viaţă pînă la deces. 2.Subiecţii contractului sunt beneficiarul întreţinerii şi dobînditorul. Dat fiind faptul că legea nu stipulează careva restricţii faţă de beneficairul întreţinerii, în această calitate poate activa orice persoană fizică, care dispune cu titlu de proprietate de un bun imobil sau mobil şi care poate servi drept obiect al acestui contract. În această calitate poate activa şi o persoană aptă de muncă, dar de regulă, beneficiarii întreţinerii sunt pensionarii, bolnavii, invalizii, sau persoanele care neatingînd vîrsta pensiei nu activează din cauza şomajului sau alte cauze, dar dispunînd de un oarecare bun pot încheia un asemenea contract. Dobînditorul poate fi orice persoană fizică, care este în stare de a acorda întreţinere pe viaţă altei persoane. Prin urmare, el trebuie să fie apt de muncă şi să fie încadrat în cîmpul muncii, sau să dispună de alte surse legale necesare pentru întreţinerea beneficiarului. Legislaţia RM nu admite posibilitatea participării în acest contract a persoanelor juridice. Codul Civila al Federaţiei Ruse, de exemplu, admite astfel de situaţii. 3.Norma articolului dat admite pluralitatea părţilor. Astfel alin.2 stipulează că în cazul pluralităţii de părţi obligaţia de întreţinere este indivizibilă atît activ, cît şi pasiv. Prin urmare, în cazul pluralităţii părţilor se aplică regulile generale ale contractului de întreţinere pe viaţă. 4.Obiectul contractului constă din două părţi componente, în principiu, echivalente: un bun imobil sau mobil şi întreţinerea dobînditorului în natură – locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutor necesar. De regulă, primul component reprezintă o casă de locuit, un apartament, o vilă, un teren, un automobil, sau un oarecare alt bun imobil sau mobil, care are o valoare impunătoare şi care permite încheierea unui asemenea contract. Valoarea acestui obiect are o importnaţă prioritară pentru dobînditor, deoarece în caz contrar el nu va avea interes şi, bineînţeles, nu va încheia un asemena contract. Contractul de întreţinere pe viaţă, fiind un contract cu titlu oneros, necesită şi un echivalent bunului, care a fost transmis în proprietatea dobînditorului. Acest echivalent, care este a doua parte componentă, reprezintă costul întreţinerii pe viaţă, care conţine patru elemente de bază: un spaţiu locativ, alimentare, îngrijire şi ajutorul necesar, care se prestează în natură. În acest echivalent sunt incluse şi cheltuielile de înmormîntare a beneficiarului întreţinerii, care le va suporta în cazul decesului acestuia dobînditorul. 5.Termenul contractului nu este determinat de părţi, deoarece el depinde de durata viaţii beneficiarului întreţinerii şi care încetează odată cu decesul acestuia. 6.Întreţinerea pe viaţă este un drept pur individual şi alienabil. Din aceste considerente, legislatorul în alin.3 stipulează că creanţa de întreţinere nu poate fi transmisă unei altei persoane şi nici urmărită de creditori. 7.Faţă de contractul de întreşţinere pe viaţă pot fi aplicate corespunzător normele cu privire la renta viageră, dar numai în cazul, cînd această condiţie este direct stipulată în contract. Articolul 840. Forma contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.
1.Legislatorul a stipulat un criteriu faţă de forma contractului de întreţinere pe viaţă luînd în consideraţie obiectul, scopurile părţilor, termenul contractului şi altele. Această normă este condiţionată de asemenea, de necesitatea asigurării intereselor patrimoniale ale părţilor. 2. Forma scrisă a contractului se aplică indiferent de obiectul contractului, însă dacă obiectul acestui contract este un bun pentru înstrăinarea căruia se cere respectarea formei autentice, atunci contractul se însheie în formă autentică. Forma autentică se aplică în cazurile stipulate în art. 212 al prezentului Cod. Astfel, în baza art.3 al Legii 281/1997, se cere autentificarea notarială în cazul cînd obiecutl contractului este un teren. Articolul 841. Modificarea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.
1.În acest articol se stabileşte un temei pentru modificarea contractului de întreţinere pe viaţă – abaterea dobînditorului de la obligaţia sa de bază de a-i presta beneficairului întreţinere în natură. Iniţierea schimbării formei de întreţinere îi aparţine doar beneficairului întreţinerii şi ca temei poate servi numai neexecutarea de către dobînditor a obligaţiilor contractuale. Forma alternativă este efectuarea plăţii periodice în bani. De obicei, plăţile periodice se efectuează lunar, dar în principiu, pot avea loc şi alte situaţii. 2.Stabilirea obligaţiei de întreţinere printr-o sumă de bani poate avea loc nu numai ca rezultat, ca formă de sancţiune pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale pe parcursul executării contractului, dar şi ca o condiţie contractuală, convenită de părţi şi stipulată în contract la momentul încheierii lui. Dacă la încheierea contractului părţile au convenit în aşa mod, apoi în caz de nerespectare de către dobînditor a obligaţiilor contractuale, beneficairul întreţinerii este în drept, după analogia acestei norme, să ceară schimbarea întreţinerii în natură. Articolul 842. Garanţii pentru beneficiarii înterţinerii
1. Scopul suprem al acestei norme constă în protejarea intereselor patrimoniale ale beneficiarului întreţinerii în caz de rezoluţiune a contractului. 2. Această normă stipulează două garanţii, care asigură interesele patrimonaile ale beneficiarului întreţinerii. Prima garanţie constă în stabilirea interdicţiei de înstrăinare a bunului transmis de beneficiarul întreţinerii pe durata vieţii acestuia. Dacă obiectul contractului este un imobil, această interdicţie se înscrie în registrul bunurilor imobile. A doua garanţie constă în stabilirea gajului sau altor grevări a obiectului contractului, numai cu consimţămîntul beneficiarului întreţinerii. Articolul 843. Riscul pierii bunului Pieirea bunului nu-l degrevează pe dobînditor de obligaţiile pe care şi le-a asumat în bază de contract. 1.Dat fiind faptul că ăn baza acestui contract dobînditorul devine proprietarul bunului transmis la încheierea lui, el poartă toate riscurile legate de acest patrimoniu. Prin urmare, această normă conţine încă o garanţie de asigurare a intereselor patrimoniale ale beneficairului întreprinderii, deoarece el îşi păstrază dreptul la întreţinere în cazul pierii obiectului contractului. 2.Un alt moment îl constituie faptul că obligaţia dobînditorului de a-l întreţine pe beneficiar se păstrează în toate cazurile pierii bunului, indiferent din ce cauză a survenit această piere – fie din cauza unei forţe majore, fie din o altă cauză.
1.Stipulaţiile acestei norme prevăd dreptul părţilor de a cere rezoluţiunea contractului. Egalitatea părţilor în acest sens se manifestă prin faptul că fiecare parte poate cere rezoluţiunea doar în cazurile prevăzute de lege. Astfel, beneficiarul întreţinerii este în drept să ceară rezoluţiunea contractului în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către dobînditor. Dobînditorul, la rîndul său, poate cere rezoluţiunea contractului în cazul imposibilităţii executării obligaţiilor contractuale în virtutea unor circumstanţe, care nu depind de voinţa lui. 2.Din conţinutul acestei norme rezultă, că dreptul beneficiarului întreţinerii poate fi realizat doar în cazul, cînd nerespectarea obligaţiilor contractuale depinde de însuşi dobînditor. Respectiv, dreptul dobînditorului poate fi realizat în cazul imposibilităţii executării obligaţiilor contractuale din cauza unor circumstanţe, care nu depind de voinţa lui. Aceste circumstanţe pot fi următoarele: invaliditatea, boala, şomajul şi altele, care sunt de ordin obiectiv. Prin urmare, imposibilitatea executării care depinde de voinţa dobănditorului nu poate servi temei pentru rezoluţiunea contractului din iniţiativa acestuia. Articolul 845. Efectele rezoluţiunii contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.
1.Consecinţele rezoluţiunii contractului de întreţinere pe viaţă stipulate în această normă au loc doar într-un singur caz, cînd iniţiativa rezoluţiunii îi revine beneficiarului întreţinerii. Prin urmare, dacă inişiativa îi revine dobînditorului, efectele rezoluţiunii pot fi contrare. 2.Efectele rezoluţiunii au două aspecte:
Articolul 846. Efectele decesului dobînditorului La decesul dobînditorului, drepturile şi obligaţiile lui trec la succesorii lui. 1.Această normă stipulează o regulă nouă, care nu era cunoscută de legislaţia naţională veche. Esenţa acestei norme constă în posibilitatea aplicării succesiunii de drept în cazul decesului dobînditorului. 2.Succesorul de drept poate fi soţul (soţia) supravieţuitor sau un alt membru major al familie a celui decedat la care trece dreptul de proprietate asupra obiectului contractului şi care este în stare să presteze întreţinerea beneficiarului. Bineînţeles, această persoană trebuie să fie de acord să execute pe viitor obligaţiile contractuale. În caz contrar, beneficiarul întreţinerii poate cere aplicarea prevederilor stipulate în art.844 şi 845. 3.Succesiunea de drept în acest contract se poate repeta de nenumărate ori. Capitolul V RENTA
Articolul 847 Renta
După caracterele juridice ale acestui contract îl putem determina drept un contrtact de regulă generator de drepturi, dar poate apărea drept un contract translativ de drepturi. Şi acest moment deeasemenea ne vorbeşte despre o deosebire esenţială a contractului de rentă de cel de vânzare-cumpărare, schimb sau donaţie. Anume în contractul de rentă se naşte un drept neexistent până la acel moment – un drept pentru credirentier, şi anume dreptul de a beneficia de o întreţinere, care uneori poate fi acompaniată de o careva condiţie. Este esenţial, însă, faptul, că acestă redevenţă după mărimea sa nu poate nicidecum să fie pusă sub condiţia de a fi echivalentă valorii prestaţiei acordate de către credirentier debirentierului. De aici noi vedem şi fundamentarea faptului că plata redevenţei de către debirentier se face periodic. Totodată, prin contrtractul de rentă are loc transmisiunea unor drepturi. Este vorba, de regulă, de transmisiunea drepturilor asupra bunuurilor de către credirentier debirentierului. În acest caz este necesar de a ţine cont de faptul, că după cum prestaţia oferită credirentierului de către debirentier se oferă doar de către debirentier aşa şi bunul dobândit în baza contractului de rentă de către debirentier va aparţine cu drept de proprietate debirentierului. Spre exemplu, bunul trransmis de către credirentier nu va deveni proprietate comună a soţilor, unul din ei având calitatea de debirentier, dacă în contractul de rentă nu figurează ambii soţi în calitate de debirentieri, sau dacă contractul matrrimonial nu prevede aceasta. Contractul dee rentă este un contract principal. Caracterul respectiv al contractului apare drept un indiciu identificatoriu a contractului. Astfel, după regimul juridic stabilit de către legistrator, scopul principal care este urmărit de către părţi la încheierea contractului constituie asigurarea plăţii redevenţei. În cazul, însă, când plata rentei apare drept rezultat sau condiţie de dobândire de către credirentier a dreptului de proprietate asupra unui bun, acesta (renta) nu poate fi considerat un contract separat, ci după cum este prevăzut de articolele 839-845 Cod civil, acesta apare drept o varietate a contractului de rentă, iar prin urmare drept un contract principal. Părţile în contractul de rentă sunt debirentierul şi credirentierul. Debirentierul este partea contractuală, care în contractul de rentă se obligă să achite periodic o redevenţă. Credirentierul este partea care beneficiază de plata periodică a redevenţei. După cum rezultă din aliniatul (3) al prezentului articol, chiar şi în cazul în care renta se constituie în favoarea unui terţ, calitatea de credirentier o are partea faţă de care debirentierul se obligă a asigura întreţinere terţului. În ce priveşte calitatea de credirentier, este necesar de menţionat, că legea civilă nu stabileşte către acesta condiţia incapacităţii de muncă pentru a fi parte la contract. Astfel, calitatea de credirentier în contractul de rentă o poate avea atât o persoană care a împlinit vîrsta prevăzută de pensionare sau o persoană incapabilă de muncă din cauza sănătăţii, cât şi o persoană care dispune de întreaga capacitate de muncă. La fel şi calitatea de debirentier nun este limitată de lege în funncţie de capacitatea de muncă a acestuia. Astfel calitatea de debirentier o poate avea cât o persoană care are capacitate de muncă atât şi o persoană incapabilă de muncă. Explicaţia poate fi în acel fapt, că debirentierul care este în realitate o persoană incapabilă de muncă poate avea alte surse de venit, cum ar fi devidendele primite în baza acţiunilor deţinute. Plata periodică a rentei constituie şi un indiciu calificativ prin care deosebim contractul de rentă de alte contrracte asemănătoare după operaţiunile realizate de către părţi, cum ar fi cel de donaţie, schimb, vânzare-cumpărare, împrumut etc. Renta poate fi cu titlu gratuit, dar poate fi şi cu titlu oneros. Atunci când vorbim, că contractul de rentă este cu titlu gratui el poarte apărea doar drept o liberalitate, deoarece debirentierul defiecare dată achitând redevenţa îşi micşorează patrimoniul său, şi anume cu atât cu cât valorează mărimea acestei plăţi. Atunci când este vorba despre contractul de rentă cu titlu oneros, acesta apare doar ca un contrract aleatoriu deoarece debirentierul nu poate cunoaşte mărimea definitivă a prestaţiei la care se obligă faţă de credirentier, chiar şi atunci când este vorba despre un contract de rentă încheiat pe termen. Este vorba spre exemplu despre o situaţie când credirentierul a decedat mai devreme de împlinirea termenului de executare a contrtactului. Anume acest moment este şi esenţial pentru deosebirea contractului de rentă de cel de vânzare-cumpărare şi de schimb, unde operaţiunile de executare a obligaţiei contractuale la aceste contracte sunt identice după natura lor, însă contractele de vânzare-cumpărare şi de schimb sunt totdeauna comutative şi nu aleatorii cum în cazul contractului de rentă. În ce priveşte redeventa, în general, legislatorul utilizează diferiţi termeni în această privinţă. Astfel, aceasta este denumită fie redevenţă (articolul 847 Cod civil), fie rentă (articolul 850 Cod civil), fie plată de întreţinere(articolul 839 Cod civil). În toate cazurile, însă, se are în vedere prestaţia cu privire la care se obligă debirentierul.
Odată ce codul civil nu stabileşte o careva limită în ce priveşte natura bunului, plata rente poate fi făcută atât în bunuri mobile cât şi în bunuri imobile.
Calitatea de terţă persoană o poate avea atât rudele credirentierului cât şi persoanele cec nu stau în legătură de rudenie cu acesta. Prin contractul de rentă poate fi stabilită clauza întrreţinerii terţei persoane atât faţă de una cât şi faţă de mai multe persoane. Yüklə 9,86 Mb. Dostları ilə paylaş:
|