ColecţIA: Dreptarul Ortodoxiei despre patima beţiei alcoolismul, o fiară care înghite

20

desfrânările voastre, pentru desele voastre cuvinte de ruşine, pentru celelalte pofte rele, pe care de obicei le naşte beţia!".

„... abţineţi-vă cel puţin pentru ruşinea şi necazurile ce le aduce cu sine beţia! Vinul a fost dat ca să ne veselim. Vinul, spune Scriptura, veseleşte inima omului; dar voi pângăriţi şi această însuşire a vinului. Ce veselie poate să-ţi mai facă vinul, când nu mai eşti în toată firea, când te doare tot trupul, când vezi că toate se învârt în jurul tău, când te ia ameţeala şi când te legi la cap ca bolnavii de friguri, care-şi frecţionează capetele cu untdelemn?

Aceste cuvinte nu le adresez tuturora; dar, mai bine spus, le adresez tuturora; nu pentru că toţi vă îmbătaţi -Doamne fereşte, ci pentru că cei care nu se îmbată n-au grijă de cei ce se îmbată. De aceea mă adresez mai degrabă vouă, celor sănătoşi; pentru că şi doctorul lasă pe bolnavi şi vorbeşte cu cei care stau lângă bolnavi. (...) Animalele nu beau mai mult decât au nevoie; beţivii însă sunt mai lipsiţi de judecată decât animalele, că depăşesc hotarele cumpătării. Cât de superior le este măgarul! Cât de superior le este câinele! Fiecare din aceste animale şi din toate celelalte animale, fie de mănâncă, fie de bea, cunoaşte hotarul saţiului şi nu trece dincolo de trebuinţă! Chiar de-ar fi nenumăraţi cei care le-ar sili, nu vor vrea să mănânce şi să bea mai mult decât le trebuie".

(Sf. loan Gură de Aur. Omilii la Matei, omilia LVII, V, în PSB,vol.23,p. 669)

21

BEŢIA - E A CELOR CE-ŞI BEAU MINTEA Prea Cuviosul Protosinghel Arsenie Boca

Grozavă expresie şi adevărată, cuvânt cu cuvânt. Cunoaştem efectul hormonilor asupra scoarţei cerebrale: excită spre poftele genezice. Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul, sub orice formă şi la orice grad de tărie; aprinde mintea spre aceleaşi pofte. Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător, ci pe oriunde trece ameţeşte, arde şi atrofiază. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. Toate isprăvile se trec la activ, întocmai ca mai sus, şi se transmit zestre părintească la copii.

Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must, se întâmplă că ajung neroditori. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se încarcă. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă de pedepse. Aşa de pildă, cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi, avînd ba două capete, ba două cozi, ba alte forme, efecte ale beţiei. Beţia îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică, mică de 60 de miimi dintr-un milimetru.

Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă vreo zămislire cu o atare sămânţă beată, şi care-i mai mult siluire decât iubire, urmaşul va fi, cu maximă probabilitate,

22

epileptic - boală de nervi fără leac. Aceasta e cu atât mai sigur, cu cât la scârba şi spaima bietei mame, se mai adaugă şi bruftuluiala câtorva înjurături de Dumnezeu. Deci, dezechilibru în toate părţile, dezechilibru în mediul umoral, dezastre în patrimoniul erediar, dezechilibru moral, o mai fi având şi mama ceva de adaus, dacă nu alta, cel puţin spaima ce-o mănîncă, şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume, în loc de un chip senin, un chip chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părinţilor săi.

Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni; iar sufletul în iad încă de aici. Urmaşii lui - nu mai zic nimic, mila mă opreşte; totuşi, mai am şi o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu.

Invăţăturile

dreptcredinciosului voievod al Ţării Româneşti Neagoe Basarab către Fiul său Teodosie

(Despre băuturile alcoolice)

Iată ce-l învaţă Neagoe Basarab pe fiul său Teodosie dacă va vrea să fie domnitor:

„Cu băutura să nu-ţi îngreuiezi trupul, că mulţi zic: bună este băutura multă. Cum este bună? Omul, când se îmbată, dacă are minte multă atunci o pierde, dacă are mâini, nu-i sunt de folos, dacă are picioare nu poate merge în ele, dacă are limbă, nu poate vorbi cu ea. Deci, cum să nu fie rea beţia, dacă întreg trupul nu-i mai foloseşte, ca să poată

23

face ceva pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Şi încă şi alt rău izvorăşte din beţie, şi anume: mai întâi îmbolnăveşte trupul şi-şi sărăceşte casa, apoi îşi pierde mintea. Şi din clipa în care-şi pierde mintea, atunci este pierdut şi cu sufletul. Şi tu să bei, dar cu măsură, încât mintea ta să biruiască vinul, iar nu să biruiască vinul mintea ta... Să nu faci daruri la beţie, pentru că îţi vei risipi vistieria şi îţi vei căpăta nume rău, că vor zice aşa: „Să mergem chiar acum la domnul acela nevrednic, pentru că acum este beat; deci, când este treaz, el nu ne va da, iar când se îmbată, îşi pierde mintea şi nu ştie cui dăr...La beţie să nu te mânii, nici să osândeşti, pentru că şi aceasta este un nume deosebit de rău...Căci şi Sfânta Scriptură mărturiseşte, zicând: „Sunt unii care mai mult se mulţumesc şi se bucură de cuvinte bune, decât alţii de mâncare şi de băutură. "...Ascultă pe Domnul zicând: ,J.uaţiseama, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băuturăr Şi iarăşi prin proorocul zice: „Treziţi-vă, băutorilor de vin la beţie şi tânguiţi-vă că se ia din mijlocul vostru veselia şi bucuria!". Bine este a sta departe de vinul cel mult, căci este scris: „în lemnele cele multe se face foc mare şi în mâncărurile cele multe se aţâţă desfrâul; precum untdelemnul aţâţă flacăra, aşa şi vinul porneşte patima desfrâuluf'. Căci precum lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi, aşa şi sufletul care iubeşte beţia nu va înmulţi faptele bune, ci şi ceea ce are va pierde.. .

24

Fiule, „la vin nu te face viteaz" şi nu te lăuda cu el, „căci pe mulţi i-a pierdut vinul" şi multe rele a făcut. El a făcut pe Noe să adoarmă dezgolit şi a râs fiul său Ham de el; el a făcut pe Lot să se însoţească cu ficele sale, el a doborât în cele din urmă pe Samson cel viteaz, bărbat care se născuse din făgăduinţă şi puternic cum n-a mai fost un altul între fii oamenilor căci înţelepciunea zice: „Nu te uita la băutură când face spume în pahar, alunecă uşor dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca o viperă. Ochi tăi se vor uita după femei şi gura ta, va vorbi prostii. Şi vei fi ca un om culcat în mijlocul mării şi ca un cârmaci adormit la cârmă". Omul când apucă patima beţiei îşi vede pieirea, dar nu se mai poate opri. Solomon simţea şi scria că a pierdut cârma vieţii şi totuşi nu s-a mai putut întoarce din calea pieirii. N-are diavolul alt ajutor mai bun ca băutura şi beţia.

CE SPUNEAU POEŢII ŞI FILOZOFII DESPRE BEŢIE

„Beţia nu este altceva decât o nebunie voluntară."

(Seneca, Epistolae ad Luciliuin)

„Noaptea, iubirea şi vinul nu îndeamnă la nimic

cumpătat." (Ovidius, Amores,l,6,59)

„Cel ce se biruie pe sine, în slăbiciunea lui, este mai

puternic de'cât acela ce supune o cetate." (Fr. Schiller)

„Fugi de plăcerea care dă naştere durerii." (Solon)

„Paharele pline pe cine nu fac vorbăreţ?" (Horaţiu)

25

„Nimic nu seamănă mai bine cu un nebun ca omul beat."

(Plautus)

„Beţivul îşi îneacă întâi necazurile şi apoi viaţa." „Izvoarele răutăţilor dintr-o ţară sunt cârciumile şi luxul" „Viciile sunt călăii care te omoară încet ca o sabie ascuţită."

(Nicolae Iorga)

„De beţie fugi în viaţă, chiar în val căutând scăpare / în pahar te-neci adesea mai curând decât în mare"

(Vasile Militarii, Vorbe cu tâlc).

PILDE DESPRE BEŢIE

• 
  Un moşier venea noaptea spre casă dela moşia
  sa. Calul sforăia şi se oprise brusc în loc, dând de un om în
  cale. Moşierul credea că e un om jefuit de hoţi, dar era un
  om beat, căzut în noroi. L-a ridicat şi 1-a băgat într-o
  magazie cu bucate, ce o avea în apropiere, pe care a
  încuiat-o. Dimineaţa mare a fost ruşinea celui beat, când a
  fost găsit de proprietar, care se făcu a-1 acuza că a intrat
  să fure. A făgăduit că nu va mai bea.
  
• 
  Un om bogat, dar bolnăvicios, chemă pentru nu
  ştiu a câta oară medicul şi îi expuse diferitele infirmităţi şi
  boli de care suferea. Medicul îi propuse una, alta, ceea ce
  însă nu mulţumi pe pacient. „Acum, d-le Doctor - zise el-
  stârpeşte odată răul de la rădăcină." Medicul luă sticla
  atunci de rachiu, ce era pe masa bolnavului, o trânti de
  pământ şi zise: „Aşa, acum am stârpit răul din rădăcină".
  

26

• 
  Unde poate duce beţia - povesteşte un om de
  talent, - am experimentat-o eu însumi în tinereţe. Tatăl meu
  -Dumnezeu să-1 ierte - era dat beţiei, şi averea noastră
  destul de considerabilă, începu să scadă tot mai mult, până
  ce nu ne mai rămăsese nimic, decât albastrul cerului
  deasupra capetelor noastre! Cum a scăzut averea noastră,
  am înţeles-o la etatea de 15 ani. Pe când eram bogaţi,
  mama mă cinstea la sărbători cu câte un galben, mai târziu
  când aurul dispăru, a fost înlocuit cu un ban de argint; după
  câţiva ani şi acesta dispărând, a fost înlocuit cu unul de
  aramă şi când şi acesta dispăru, atunci fu înlocuit cu o
  bucăţică de plumb luat din coada unei linguri stricate. Atunci
  mi se deschiseră ochii şi am înţeles că tatăl meu era un
  mare alcoolist, ceea ce 1-a dus la sapă de lemn.
  
• 
  într-un sat de munte, într-o sâmbătă după-
  amiaza avu loc un botez. După slujbă toţi invitaţii au mers
  la casa părinţilor să petreacă la masă după obicei. După
  ceva vreme, mama copilului fu invitată să cinstească cu
  invitaţii un pahar de vin; însă aceasta nu se opri doar la un
  pahar şi din vorbă în vorbă ajunse să consume câteva
  pahare în plus, după care merse să alăpteze copilul. După
  ce fu hrănit, copilului i se făcu rău, începu a vomita şi în
  scurt timp muri.
  

Concluzia medicilor legişti a fost că alcoolul consumat de mamă a intoxicat laptele care la rândul lui a ucis copilul.

27

♦ în pelerinaj fiind, când am ajuns la Sfânta Mănăstire Strâmba de Jiu (Sfânta Treime), am aflat o interesantă întâmplare din viaţa unui localnic, G. Ion din apropiere, care multă vreme a fost stăpânit de duhul beţiei. Ne povestea că noaptea îl trezeau diavolii, îl ajutau să deschidă uşa, îi mutau picioarele pe scări, şi-1 duceau chiar unde ascunsese soţia lui băutura Diavolii îi aduceau furtunul, i-1 puneau în gură şi trăgeau

dopul de la butoi. Deci, ^^ee*^-^^ * M

nenea Ion nu trebuia să facă nici un efort pentru a se îmbăta „cui". Trăgea din butoi şi bea, şi bea, şi bea până nu mai încăpea vin în el, iar apoi pica jos. Acum ar fi vrut să se întoarcă în

casă, însă diavolii râdeau de el şi-i spuneau:„Acum du-te singur înapoi!". Iar el îi întreba: „De ce m-aţi adus aici?". Şi adormea lângă damigeana, iar când îşi revenea, o făcea în ţipetele soţiei.

Cu bucurie în suflet vă pot spune că (din mila lui Dumnezeu, prin rugăciunile soţiei, ale lui şi mai ales ale maicilor din Sfânta Mănăstire) acest om s-a vindecat de păcatul beţiei şi este un bun creştin, nelipsit de la Sfintele slujbe.

28

♦ Un muzicant care era dedat beţiei în gradul cel

mai mare, şi care muri într-o aprindere de plămâni a avut
—cu nevastă-sa—opt copii. Dintre aceştia, cei din urmă
patru, muriră ca sugari. Unul era idiot, care şi muri la vârsta
de 15 ani, o fetiţă la 8 ani de atrofie cerebrală, un băiat
muri de aceiaşi boală la etatea de 13 ani, iar al patrulea, ce
e drept trăi până la vărsta de 19 ani, dar nu putea merge şi
avea momente epileptice. Aceasta e urmarea vieţii
alcoolice.

♦ în oraşul P. din Boemia, bântuia holera.

Oamenii cădeau ca muştele pe străzile oraşului, de unde
erau apoi adunaţi de cioclii şi aruncaţi într-o groapă mare
afară din oraş. Un muzicant obişnuit cu alcoolul se îmbată
tun, aşa că nu fum stare să-şi continue drumul, ci se prăbuşi
pe stradă unde căzu într-un somn frate cu moartea. Aici îl
aflară cioclii cari umblau să adune morţii şi aflându-1
dormind pe stradă l-au aruncat cu instrument cu tot în
trăsură cu ceilalţi holerici aflaţi. îl duseră apoi la groapa
amintită unde îl svârliră şi pe el. Aici se deşteptă, însă
molipsindu-se de boala grozavă, muri după puţină vreme.

UN RAPORT ÎN IAD

♦ Se spune că o dată Scaraoschi, mai marele dracilor,
a chemat la raport pe toţi dracii din lume să le ceară
socoteală despre isprăvile ce le-au făcut printre oameni.
Iată soseşte unul şi se închină în faţa lui Scaraoschi.

29

„De unde vii, fărtate, şi ce isprăvi ai făcut ?", Ara fost acolo şi acolo, întunecimea voastră, şi am aprins ura şi mânia între oameni; pe urmă au trecut la bătaie şi unul 1-a omorât pe celălalt". „Şi cât timp ţi-a trebuit pentru izbânda aceasta?"„Trei ani de zile, întunecimea voastră" „Trei ani? Atât ţi-a trebuit pentru isprava asta"- strigă Scaraoschi plin de mânie - şi jap, jap, pe spatele diavolului.

Un alt diavol soseşte şi se închină. „Dar tu, argate, de unde vii şi ce­ai făcut?"

„Eu, întunecimea voastră, am tras un om în patima desfrânării". „Şi cât timp ţi-a trebuit pentru lucrul acesta?"„Un an, întunecimea voastră". „Pfui, împieliţatule, un an ai cheltuit tu pentru un astfel de fleac?" - strigă Scaraoschi şi jap, jap îi trage şi ăstuia o mamă de bătaie.

Soseşte încă un drăcuşor la închinare. „Dar tu, Aghiuţă, ce-ai putut face prin lume?" „Eu, întunecimea voastră, i-am făcut pe nişte oameni să înjure, să se desfrâneze, să se bată şi să se omoare". „Şi cât timp ţi-a trebuit pentru izbânda asta?". „O singură zi, întunecimea voastră". „Bravo, Aghiuţă. Şi cum ai putut tu face această ispravă?". „Cu băutură, întunecimea voastră, i-am dus pe oameni la

30

birt şi i-am îmbătat. Iar după ce s-au îmbătat au voit să se desfrâneze cu nişte femei, de la femei s-au luat la ceartă, la bătaie, iar bătaia s-a terminat cu omor". „Bravo, Aghiuţă, bine te-ai purtat, îi zise Scaraoschi, bătându-1 pe umăr; iar voi, nemernicilor, care aţi cheltuit ani de zile până să câştigaţi un suflet, le zise Scaraoschi celorlalţi, luaţi pildă de la Aghiuţă, fratele vostru: FOLOSIŢI ŞI VOI ALCOOLUL!".

Cum a luat fiinţă cârciuma?

Era într-un sat o femeie rea şi fără Dumnezeu. Trăia după capul ei şi capul nu o ducea niciodată Ia lucruri bune. Se lega de oameni, strica multe case, le făcea vrăji, farmece şi multe altele.

Cât a fost tânără, a putut trăi mai binişor, dar după ce a îmbătrânit nu avea deloc căutare, de aceea s-a apucat de vrăj itorii. Strângea buruieni, lua mana vacilor, lega cununiile tinerilor şi pentru aceasta lumea o numea ciumă. Copiii când o vedeau prin sat, o petreceau cu vorbele „ cor! Ciuma!" cârâind-o ca pe o cioară„-

In sfârşit, bătrâneţea aduce cu ea multe neajunsuri şi multe necazuri. Văzând că vrăjile nu-i ajută cu nimic, baba ceru sfat de la diavolul, cum şi ce să mai facă pentru ca să poată trăi. Atunci diavolul o sfătui astfel: „Umple tu, babă, o vadră cu apă, pune în ea ardei, mătrăgună, sânge de

31

câine şi de porc, şi apoi această amestecătură o pune la foc, şi o lasă să fiarbă atât, până când într-o oală va curge numai aburi. Din aceşti aburi va ieşi apoi o băutură, pe care s-o vinzi oamenilor. Nu te teme, babo, ai să vezi ce bine îţi va merge cu acest negoţ!"

Baba a ascultat sfatul diavolului şi a început să fiarbă amestecătura cum i s-a spus. Când bău mai întâi baba din această băutură, chiui de bucurie că a putut-o face şi de atunci rămase numele ei ra-chiu. Baba începu a invita la băutură pe oamenii din sat şi oamenii în curând s-au obişnuit cu băutura babei. Duminica şi când nu aveau de lucru, oamenii au început a se duce la babă sau la „ câr­ciumă " cum îi ziceau copiii. Pe urmă baba rămase cu porecla căpătată de la copii şi oamenii mari care se duceau să cumpere băutură de la ea, au început a-i zice şi ei: „ mă duc la câr-ciumă"... „oare ce mai face câr-ciuma noastră cu căldarea ei? "

Baba însă nu se supăra pentru acest nume, căci pe băutură câştiga parale frumoase. Un singur necaz mai avea baba. Era prea departe de sat. Atunci diavolul îi veni în ajutor, zicându-i: „Mută-te, babo, în mijlocul satului, căci oamenii te doresc"... Şi baba plecă, oamenii au primit-o cu bucurie, i-au aflat şi casă, de credeai că se deschide o

32

şcoală. Şi după ce s-a mutat baba în sat, oamenii au rămas pe lângă porecla ce i-au dat-o de „ câr-ciumo " şi când mergea la casa ei, ziceau: „ Haideţi la cârciuma noastră " şi de atunci a rămas vorba cârciumă.

Când baba a murit, a lăsat averea şi casa unui nepot al ei, care a vândut mai departe băutură şi casa a rămas mai departe poreclită cu numele de cârciumă.

Uitasem să vă spun că baba a început a-şi vinde băutura spunând că-i leac de necaz. Pe urmă însă oamenii s-au trezit cu mai mari necazuri: unii au început a-şi bate femeile, şi alţii şi-au mâncat averea şi „ cârciuma " răsuna de bătăi, înjurături, omoruri, desfrânări şi alte lucruri blestemate. Se vede că lucra în oameni amestecătura ce o pusese baba în băutură la sfatul dracului: ardeiul, mătrăguna şi sângele de porc şi de câine.

Şi aşa a rămas până azi. La cârciumă se fac cele mai multe răutăţi, pentru că diavolul a sfătuit pe babă cum să facă rachiul şi cârciuma. (Pr. I. Trifa: 30 povestiri)

AL TEMPO PERDUTO

Umblând prin Italia, cineva a văzut într-un loc, o cârciumă pe care era scris „Al tempo

33

perduto", adică „La timpul pierdut". Potrivită firmă! Cu adevărat vremea cea scumpă ce o petrece omul la cârciumă este o vreme pierdută pentru suflet, pierdută pentru împărăţia lui Dumnezeu. („Răscumpăraţi vremea...")

PE POARTA UNEI CÂRCIUMI

Pe poarta unei cârciumi din Dobrogea un bun creştin a lipit o coală de hârtie pe care scria: „Vrei să intri în cârciumă? Aminteşte-ţi că patru pahare fac un litru, doi litri un rând; două rânduri fac o discuţie şi o discuţie face o ceartă; o ceartă face o bătaie şi o bătaie aduce doi jandarmi, un judecător şi un grefier, care fac o amendă şi câteva luni de închisoare. Deci, vezi-ţi de drumul tău!"

DEPRE ALCOOL

cu monahii John Marler şi Andrew Wermuth

O altă evadare din realitate care trece neobservată în această lume a plăcerilor este alcoolul, în lumea contemporană de cultivare şi căutare continuă a plăcerii, alcoolul e amorţire a maselor şi autodistrugere a celor lipsiţi de minte. Alături de televiziune, alcoolul este modul cel mai obişnuit de a evita problema adevărului. In fuga lui continuă de a evita cercetarea propriei conştiinţe, omul va folosi orice mijloace de evadare, inclusiv consumul de alcool. Golul său lăuntric e temporar umplut de euforia simţită în trup datorită alcoolului, şi astfel el uită de acea pustiire lăuntrică pe care o poartă cu sine.

34

Băutura, ca evadare şi plăcere socială, e un „ideal" care a fost mult lăudat şi ridicat în slăvi; e ceva la modă. Oamenii vorbesc despre berea, vinul sau lichiorul lor favorit ca despre propria lor identitate. Un exemplu clasic este „prietenia" prezentată de reclamele publicitare pentru băuturile alcoolice. Omul contemporan, lipsit de rădăcini, este prins cu uşurinţă în ghearele acestora, şi sufletul său pustiit devine robul „spiritului vremurilor", spirit care e stăpânit de o lăcomie diavolească. De aceea, sexul e întotdeauna folosit pentru a vinde alcoolul. Fără sex, cealaltă imagine falsă e respinsă, ca şi ideea că adevărata prietenie şi „timpurile bune" sunt în strânsă legătură cu băutura. E aproape cu neputinţă să evadezi din faţa imaginilor reclamelor. Chiar dacă suntem pe deplin conştienţi de faptul că sistemul vrea să ne vândă o iluzie, minţile noastre rămân totuşi corupte la nivel subliminal.

Fiind o epidemie socială, alcoolul e distracţia favorită a omului pentru a evita cele mai serioase probleme: Care e scopul vieţii ? Ce e dincolo de moarte? Stăpânitoarea patimă a lăcomiei a impus idealul roman, păgân, de împlinire a plăcerii în arena mass-media. Fericitul Augustin scria în secolul al IV-lea: „Un singur ţel îi uneşte pe toţi oamenii: fericirea efemeră pe pământ, şi prin tot ceea ce fac urmăresc acest scop, chiar dacă în strădaniile lor nenumărate şi felurite de a-1 atinge se rostogolesc şi se prăbuşesc precum valurile mării". Deznodământul acestei epidemii este tragic. Alcoolismul este o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii

35

şi pare că un demon pune stăpânire pe sufletul omului spre a distruge familii întregi, în strânsoarea chingilor acestei bestii, personalitatea celui ce i-a căzut victimă e sfâşiată în două. Se apără pe sine printr-o continuă negare. îi ocărăşte pe toţi cei care îl înfruntă, după care, fidelă naturii sale, se retrage încet în gaura sa.

Pagubele aduse de alcoolism sunt cu neputinţă de evaluat. Cum poate fi cântărit sângele milioanelor de oameni care au murit în accidente de maşină din pricina alcoolului? Cum pot fi numărate lacrimile copiilor care au fost victime ale alcoolismului ? Violenţa, agresarea sexuală a copiilor, divorţurile şi copiii orfani sunt consecinţe ale alcoolismului. Fostul capriciu a devenit obişnuinţă, iar acum e robie. Ceea ce începe cu râs sfârşeşte în plâns.

(Extras din cartea „Tinerii vremurilor de pe urmă")

Despre păcatul beţiei

(din punctul de vedere al medicului)

Milioane de oameni din ţara noastră şi din întreaga lume sunt împătimiţi de băuturile spirtoase, aducând nu puţină vătămare sieşi şi aproapelui. într-adevăr, alcoolismul este un rău cumplit, care „devorează" şi femei, şi bătrâni, până şi copii. La început, cei ce au căpătat patima băuturii se pot încă opri, pot să-şi spună: „Nu!". Lucrul acesta devine însă tot mai greu de făcut pe măsură ce trece timpul, în final, se dezvoltă o boală care distruge atât trupul, cât şi sufletul omului.

36

Potrivit celor mai modeste estimări, în Rusia aproximativ şapte milioane de oameni suferă de alcoolism cronic. Aceasta este statistica oficială, dar sunt convins că datele reale sunt diferite. De fapt, situaţia este înfricoşătoare! De exemplu, potrivit datelor publicate, dintre adolescenţii de 13 ani, jumătate consumă alcool.

Beţia este o nenorocire, în băutură sunt „înecate" insuccesele, dragostea neîmpărtăşită, tensiunile din familie sau infidelitatea partenerului conjugal. Cauză a beţiei pot deveni nemulţumirea de sine, trădarea prietenilor. Nu puţini sunt şi cei care încearcă să se elibereze în acest fel de presiunea stressului, a ritmului agitat de viaţă. Este cu neputinţă să enumerăm toate cauzele.

Spirtoasele dobândesc însuşirile unui narcotic, care înlătură iritarea, mânia, supărările. Tocmai aceste circumstanţe îi şi provoacă pe mulţi să bea - dar mai devreme sau mai târziu apar probleme care cresc până la dimensiunile unor adevărate nenorociri.

Alegând un asemenea mod pentru a se „ascunde" de probleme, de dificultăţi sau de necazuri, omul începe să trăiască nu în lumea reală, ci într-o lume iluzorie. Problemele lui nu sunt rezolvate, ci multiplicate. Votca nu este o victorie, ci totdeauna o înfrângere. Beţia este o fundătură, cale spre pieirea sufletească şi trupească.

Alt fapt important care favorizează alcoolismul este deprimarea. Această afirmaţie este valabilă mai ales în ceea