Colegiul de redacţIE

Dreptul de a alege şi de a fi ales pentru Parlamentul European

Adică de a avea dreptul de vot pe teritoriul altui stat membru decât cel de cetăţenie, respectiv pe cel al statului de reşedinţă, acest drept exercitându-se pe baza principiului nediscriminării sau al egalităţii cu cetăţenii statului respectiv.

Alegerile publice permit desemnarea membrilor autorităţilor chemate să reprezinte cetăţenii în conducerea afacerilor publice. Participarea la aceste alegeri este rezervată cetăţenilor proprii, conform dreptului naţional, în cea mai mare măsură. Deschiderea pentru cetăţenii altor state membre constituie, deci, un progres semnificativ către realizarea uniunii politice, fie că este vorba de alegerile pentru Parlamentul European, fie că este vorba de alegerile municipale, fapt ce depăşeşte cu mult măsurile simbolice ca drapelul Uniunii, imnul sau paşaportul comunitar.

Această participare este de natură să amelioreze calitatea reprezentării cetăţenilor europeni de către instituţiile Comunităţii, deci contribuie la reducerea deficitului democratic de care suferă acestea. Trebuie subliniat faptul că aportul la Tratatul de la Maastricht nu prezintă decât încoronarea unei lungi evoluţii, evoluţie care continuă şi în prezent, dat fiind dezideratele ce-i sunt specifice Uniunii Europene şi pe care aceasta urmăreşte să le îndeplinească⁴⁶.

Dreptul de a alege şi de a fi ales pentru organele colectivităţilor locale

Se referă la dreptul de vot pe teritoriul altui stat membru decât cel de cetăţenie cu precădere dreptul de a alege în ceea ce priveşte comunele urbane şi rurale, funcţiile de consilier în organele deliberative, funcţiile executive cum sunt cele de primar, primar adjunct etc.

În general se acordă o mare importanţă acestei participări, considerându-se că accelerează integrarea cetăţenilor comunitari care s-au instalat într-un alt stat membru. Importanţa participării la alegerile municipale o depăşeşte pe cea a participării la alegerile europene în statul de reşedinţă . Pe de o parte, dreptul comunitar pare să prefigureze ceea ce putea fi condiţia acordată cetăţenilor străini de Uniunea Europeană. Pe de altă parte, alegerile municipale diferă fundamental de alegerile pentru Parlamentul European. Acestea din urmă privesc o instituţie care aparţine ordinii juridice comunitare, deci exterioară statului, în timp ce primele aparţin unei instituţii care constituie un element al puterii statale.

Fără îndoială, partizanii participării străinilor la alegerile municipale argumentează că aceste alegeri locale au o natură esenţialmente administrativă şi mai puţin politică, lucru în măsură să atenueze opoziţia faţă de participarea străinilor. Experienţa integrării europene nu permite însă subscrierea fără rezerve la acest punct de vedere. Înainte de Tratatul de la Maastricht, doar Danemarca, Irlanda şi Olanda acordau, după un anumit interval de rezidenţă dreptul de participare străinilor, în condiţii care să faciliteze accesul cetăţenilor comunitari.⁴⁷

În marea majoritate a statelor, Constituţia rezerva cetăţenilor proprii participarea la alegerile municipale, fapt care a determinat, de exemplu, modificarea Constituţiei franceze, prealabil ratificării Tratatului de la Maastricht. Participarea cetăţenilor altor state membre ale Uniunii marchează, deci, un important progres al cetăţeniei europene.

Dreptul de petiţionare

Tratatul asupra Uniunii Europene introduce patru modalităţi de protejare a cetăţeniei europene. Trei erau prevăzute de Tratatul de la Maastricht: protecţia acordată de către autorităţile diplomatice şi consulare ale statelor membre, dreptul la petiţionare şi dreptul de a adresa mediatorului. Tratatul de la Amsterdam a adăugat dreptul de comunicare cu instituţiile şi anumite organe ale comunităţilor. Aceste protecţii sunt de natură foarte diferită. Prima este pusă în aplicare de către statele membre faţă de statele terţe sau pe teritoriul acestora. Celelalte trei implică o acţiune a instituţiei lor şi organelor Uniunii.

Petiţia este o cerere adresată unei instituţii politice de către una sau mai multe persoane în scopul preîntâmpinării unei presupuse injustiţii sau a unei situaţii nesatisfăcătoare sau pentru a obţine încetarea unei astfel de situaţii.

Dreptul de a prezenta petiţii Parlamentului este în general recunoscut în statele membre, dar nu este folosit în aceeaşi măsură. În schimb, dreptul de petiţionare s-a folosit ca o modalitate foarte utilă de protejare a drepturilor omului în ordinea internaţională⁴⁸.

De acest drept beneficiază nu numai cetăţenii Uniunii Europene ci toate persoanele fizice sau juridice care au fie domiciliul fie sediul stabil pe teritoriul Uniunii Europene. Petiţiile pot face referire doar la domeniile de activitate ale Uniunii Europene însă activităţile pot fi ale unui stat membru sau al unui terţ şi trebuie să îi afecteze în mod direct pe petiţionari.

Dreptul de a se adresa Mediatorului (Ombudsman-ului European) numit de Parlament

Instituţia mediatorului a fost introdusă prin Tratatul Uniunii Europene. Deşi foarte răspândită în statele membre, sub diverse denumiri, ea nu cunoaşte decât aplicaţii limitate la nivel comunitar. De altfel, Parlamentul European consideră că recursul la mediator repetă inutil dreptul la petiţionare.

Aşa cum prevede Tratatul, în lupta contra “administrării defectuoase”, mediatorul dispune de puterea de a acţiona din proprie iniţiativă. Esenţa atribuţiilor mediatorului rămâne, însă, examinarea cererilor care i-au fost adresate.

Persoanele care au calitatea de a adresa o plângere mediatorului sunt aceleaşi care pot adresa plângere Parlamentului: orice cetăţean al Uniunii sau orice persoană fizică sau juridică având reşedinţa sau sediul statutar într-unul din statele membre⁴⁹. Competenţa ratione materiae a mediatorului are reguli cu totul specifice. Cel ce face plângerea trebuie să o introducă în termen de doi ani de când a luat cunoştinţă de faptele incriminate. În cazul în care consideră plângerea admisibilă, mediatorul începe studiul problemei. Dacă el constată o administrare defectuoasă, cere mai întâi scopul de a căuta o soluţie amiabilă care să elimine acea administrare defectuoasă. Autorul plângerii este informat asupra derularii şi rezultatului intervenţiei mediatorului.