Colegiul de redacţIE

Dieter Schlafen: Da, este o problemă făcută în România şi lucrurile sunt de multe ori făcute în mod foarte complicat în momentul în care ar fi putut să fie făcute foarte uşor.

-: Exact. Tocmai asta este drama noastră, pentru că mă trezesc cu un proces care îmi începe pe o ordonanţă de urgenţă, ajunge într-un sfârşit în parlament şi, ce să vezi, nu este aprobată. Şi apoi evident, judecătorul... ştiţi că mai era un fost tovarăş preşedinte care ne împărţea în două categorii: incompetenţii şi corupţii. Cam în stadiul ăsta suntem, că evident, partea care pierde spunea, păi ăla ori e incompetent, ori e corupt. Şi este trist.

Dieter Schlafen: Şi este trist. Este o altă problemă că totul este numai văzut sub aspectul corupţiei, am spus mai devreme. 95% din populaţie nu au nici o legătură cu dreptul penal.

-: Da, eu, ca judecător civil, stau şi mă întreb dacă contez...

-: Vă propun să rămânem la temă şi să avem în continuare discuţii pe tematica acestui seminar care se referă la independenţă şi aş dori să vă prezint câteva repere ale unui document al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, Comisia de la Veneţia, intitulat "Raport privind independenţa sistemului judiciar". Şi, foarte pe scurt, o să vă prezint câteva repere pe care trebuie să le îndeplinească un sistem judiciar ca să fie independent. Unu: principiile de bază privind independenţa puterii judecătoreşti trebuie să fie statuate în Constituţie sau texte echivalente. Doi: toate deciziile privind numirea şi cariera profesională a judecătorilor trebuie să se facă pe bază de merit, care să fie stabilit prin criterii obiective în cadru legal. Se face în cadru legal, într-adevăr se face, criteriile însă nu sunt stabilite în toate situaţiile în mod obiectiv. Trei: regulile privind incompatibilitatea funcţiei judiciare cu alte funcţii şi recuzarea judecătorilor reprezintă un element esenţial al independenţei judiciare. Nu cred că sunt probleme. Patru: o metodă adecvată pentru garantarea independenţei puterii judecătoreşti este crearea unui consiliu judiciar independent, care să aibă un rol determinant asupra deciziilor privind numirea şi cariera judecătorilor. Cu excepţia membrilor de drept, aceşti judecători trebuie să fie aleşi sau numiţi de către colegii lor. Avem acest consiliu, cât de eficient este rămâne de văzut, nu vreau să deschid discuţia pe această temă. Cinci: judecătorii trebuie să fie numiţi cu caracter permanent până la pensionare. în sistemul românesc există această procedură. Şase: consiliile judiciare sau instanţele disciplinare trebuie să aibă o influenţă decisivă în procedurile disciplinare. Au o influenţă decisivă, se pune însă problema cât de independentă este inspecţia judiciară. Şapte: judecătorilor trebuie să le fie garantat un nivel al remuneraţiei care să corespundă demnităţii funcţiei şi scopului îndeplinirii îndatoririlor lor. Aceasta este în rezumat, în document se face referire şi la sistemul de pensionare, care trebuie să fie garantat. Din păcate, Ministerul Justiţiei a dat un comunicat în ziua de 4 octombrie, în care prezintă nişte date nereale şi tendenţioase cu privire la magistraţi, din care rezultă că au nişte pensii mult exagerate, mult exagerate şi că au nişte drepturi care depăşesc cu mult posibilităţile de realizare a lor.

-: O metodă foarte bună de a muta atenţia de la adevăratele probleme care există în sistem spre altceva, pentru că, nu-i aşa, poporului îi place pâine şi circ.

-: Exact. în ceea ce priveşte bugetul justiţiei, s-a discutat aici de bugetul justiţiei, deciziile privind alocarea de fonduri către instanţă trebuie adoptate avându-se în vedere adoptarea strictă a principiului independenţei judiciare. Membrii puterii judecătoreşti trebuie să aibă posibilitatea să-şi exprime opiniile privind bugetul propus în parlament, posibil prin intermediul consiliului judiciar. Aici a ridicat problema domnul Schlafen, că onor consiliu nostru judiciar nu şi-a exercitat toate prerogativele pentru a asigura justiţiei un buget corespunzător. Mai mult, trecerea bugetului justiţiei la înalta Curte, chestiune care este prevăzută de vreo 11 ani în lege, trenează şi nu s-a putut realiza şi nu este realizabilă nici în anul următor, cel mult, dacă se vor face demersuri susţinute, peste doi sau trei ani. Nu există voinţă politică pentru a realiza acest deziderat. Zece: judecătorii trebuie să se bucure de imunitate funcţională, dar exclusiv funcţională. Unsprezece: judecătorii nu trebuie să se supună unor situaţii în care independenţa sau imparţialitatea lor ar putea să fie pusă la îndoială. Acest fapt justifică existenţa unor reglementări naţionale privind incompatibilitatea funcţiei judiciare cu alte funcţii şi este principalul motiv pentru care statul restricţionează activităţile politice ale judecătorilor. Avem o problemă cu detaşările din justiţie şi cu ocuparea unor funcţii în administraţia de stat, chestiune în care, deşi de principiu, am fost de acord să se realizeze pe cale de excepţie, ea se face în număr mult prea mare şi ar trebui revăzută această dispoziţie. Doisprezece: statele pot prevedea incompatibilitatea funcţiei de judecător cu alte funcţii. Judecătorii nu vor exercita funcţii executive. Treisprezece: hotărârile judecătoreşti nu pot fi reanalizate altfel decât prin căile de atac, nici măcar prin formularea unor căi extraordinare de atac de către Ministerul Public sau orice alt organ al statului. Este o problemă mult discutată. Uniunea Europeană se situează ferm pe acest principiu, ca discutarea hotărârilor judecătoreşti să se facă doar în căile de atac. Au mai existat şi alte idei./dstanesc/ Vă reamintesc, proiectul ex-preşedintelui Jacques Chirac, care vroia un organism format din mari personalităţi ale dreptului, care să analizeze din când în când hotărârile judecătoreşti nu neapărat pentru a le reforma... nu pentru a le reforma, ci pentru a exprima un punct de vedere şi a orienta practica şi, mă rog, a atenţiona, când este cazul, poate, pe magistraţi pentru depăşirea anumitor limite, nu neapărat de lege, ci de etică, de imparţialitate şi aşa mai departe. Nu s-a realizat acest proiect, iar Uniunea este ferm pentru respectarea principiului atacării hotărârilor judecătoreşti doar în căile de atac. Am realizat împreună, într-un colectiv, în decursul unui program care a durat aproape un an de zile, un proiect de unificare a practicii judiciare, împreună cu dl consilier Dieter Schlafen, care a fost transmis la Parlament şi a rămas undeva abandonat într-un cabinet, fără să fie pus în practică. Se simte nevoia organizării unui sistem de unificare a practicii judiciare. Vreau să vă spun, şi sunt aici destui cunoscători ai sistemului de drept românesc de multă vreme, că deşi Uniunea dezavuează acest control care se făcea prin recursul extraordinar, după părerea mea, era cea mai bună cale de reaşezare, de unificare a practicii judiciare. Fostul Tribunal Suprem apărea în fiecare an cu o culegere de decizii de 150,200, 300 de decizii, în care se pronunţa asupra principalelor probleme de drept din anul respectiv, erau decizii scurte, clare, la obiect, care făceau lumină în justiţie. Mai mult, activitatea justiţiei nu este o activitate supraumană, este o activitate umană, care datorită volumului extraordinar de activitate, datorită faptului că în prezent, doar justiţia face jurisdicţie, adică nu mai există nici un fel de organisme alternative de justiţie în România, justiţia este supraaglomerată şi este firesc, hai să nu spun normal, este firesc să se producă şi erori. Aceste erori erau analizate într-un colectiv de specialişti, la Parchet. Dar nu e obligatoriu să se facă această analiză /la Parchet/, se poate face la Avocatul Poporului, se poate face la un alt organism, care să fie calificat şi de înaltă ţinută juridică, cu care sesizează tot instanţele pentru unificarea practicii judiciare. Numai că după ce am reintrodus al treilea grad de jurisdicţie şi reintroducem încă o cale extraordinară de atac, ar fi puţin mai greu. Dar vă mărturisesc că se simte nevoia găsirii unui mecanism de unificare a practicii judiciare. Continuăm cu punctul 14: "Pentru a apăra procedurile judiciare de presiuni nepotrivite, ar trebui avut în vedere aplicarea principiului 'sub judice', care trebuie să fie atent formulat, astfel încât să se realizeze un echilibru adecvat între nevoia de a proteja activitatea puterii judecătoreşti, pe de o parte, şi libertatea presei şi a dezbaterilor privind chestiuni de interes public, pe de altă parte". Opinia degajată care s-a desprins aici este că justiţia este mult prea mult discutată în presă. Sper că nu am înţeles greşit. 15: "Principiul independenţei judiciare interne înseamnă că independenţa fiecărui judecător individual este incompatibilă cu existenţa unei relaţii de subordonare între judecători în exercitarea activităţii lor jurisdicţionale". Şi aici este detaliat în cuprinsul materialului, în care se arată că judecătorul nu este un angajat al cuiva, că judecătorul nu este subordonat cuiva, că în cadrul relaţiilor sale în instanţă nu se subordonează organelor administrative şi că este totalmente independent. Sigur, el trebuie să respecte un program de lucru, dar asta la nivelul ăsta nu se pune problema înţelegerii acestor aspecte, trebuie să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, dar atât. Pentru că independenţă asta înseamnă: eliberarea de orice influenţe asupra soluţiei adoptate de judecător sau de procuror; influenţă care poate veni din interior sau din exterior. Şi ultima chestiune la care face referire documentul este repartizarea cauzelor către judecător trebuie să se facă în baza unor criterii transparente şi obiective, stabilite în avans prin lege sau reglementări speciale. S-a realizat cu multă greutate şi la noi acest criteriu, chiar dacă mai sunt pe ici pe colo suspiciuni...Adică vreţi să spuneţi că judecătorul care primeşte dosar în vacanţă pentru a da termen îl opreşte şi îl judecă? Da. Iată deci că sistemul de repartizare aleatorie are disfuncţionalităţi.

Rodica Stănoiu: Dle Sima, mulţumim de invitaţie, mulţumim de tema pe care aţi propus-o, importantă, veşnică şi actuală. Dar nu aţi vrea să începeţi cu aceste principii acum încă o dată de la cap la coadă, dar cu realitatea care se suprapune asupra acestora? Că noi le cunoaştem, şi dvs şi cred că şi cei prezenţi aproape am rămas între noi, deci nu văd guvernul, poate greşesc, parlamentari, îmi cer scuze dacă nu recunosc pe nimeni, deci noi cu noi. Haideţi să vedem după punctele pe care le-aţi făcut care este situaţia şi să vedem în ce modalitate la nivel legislativ toate aceste principii se regăsesc. Dacă, ca teorie, tot e bine, e un început de dovadă scrisă, dar să vedem modalitatea de aplicare, cum se ajunge dintr-o lege - de exemplu, legile justiţiei, despre care s-a vorbit aici, au suferit 100 şi vreo 30 şi ceva de modificări, am socotit eu, până în urmă cu vreun an, doi. Ele sunt un focar de principii care încetul cu încetul au fost mai mult sau mai puţin fie abrogate, fie înlocuite, fie s-a ajuns la un nivel legislativ mai mult decât discutabil. Situaţia cea mai dificilă este cea a regulamentelor, ceea ce nu s-a reuşit cuprinde în legi. Un regulament, aşa am învăţat noi pe o mai veche şcoală, are menirea să explice, să ajute la aplicarea unui act normativ. Dar când el se modifică la rândul lui de sute de ori într-un interval scurt de timp şi până la urmă se încătuşează, se birocratizează activitatea de justiţie, toate aceste principii încep să nu mai poată să respire. Nu ştiu dacă mă fac înţeleasă şi nu vorbesc nici sub text, pot să spun aşa, în mod direct. Deci aşa cum spunea colega noastră cu teoria, cu această cunoaştere a principiilor în general se stă bine, pentru că sunt încă suficienţi intelectuali, sunt încă suficienţi jurişti de marcă care îşi apleacă privirea asupra acestor lucruri, le sesizează, dar ele rămân undeva într-un eter. în atare situaţie, m-ar interesa din perspectiva dvs, care ni le-aţi citat, măcar câteva din ele, să vedem cum stăm: se regăsesc ele în viaţa zilnică judiciară? In ce măsură sunt lăsaţi magistraţii într-adevăr să poată să funcţioneze, că vorbeam de funcţionalitatea judecătorului, în acord cu aceste principii. Credeţi că puteţi să ne faceţi aşa, o schemă?

-: Nu aţi prefera să vă răspundă un consumator de justiţie, adică strada, la această întrebare? întrucât imaginea despre DNA, de exemplu, a dnei Stănoiu...

Rodica Stănoiu: în mod cert.

-...contravine flagrant realităţii. Noi avem o cu totul altă opinie şi despre DNA şi despre justiţie. Mă scuzaţi, am avut 46.000 de acţiuni în justiţie în toată ţara în ultimii 5 ani şi ne pregătim din ianuarie să triplăm numărul, ca să stopăm activitatea tuturor tribunalelor pentru că nu se mai poate.

Mădălina Afrăsinii: "Datorită" legilor în vigoare.

-: De acord cu dvs. Nu numai că s-a tradus prost din limba engleză şi a ieşit un Cod Penal...în loc să iasă unul democratic, super-american, a ieşit unul super-stalinist. S-au creat instituţii de poliţie politică, instituţii care dublează instituţii şi care nu îşi au rostul. Şi neavându-şi rostul, îşi găsesc un rost chinuind pe consumatorul de justiţic/opopescu

-: Mă scuzaţi, vi se pare firesc ca - adineaori am citit în presă - în mod tacit să treacă la Senat o modificare a Codului Penal? Vi se pare firesc - îmi cer scuze...

-: La fel de firesc cum a trecut în parlament o lege nevotată, Legea Anastase.

-: Apropo, că discutăm de respect şi de... Vi se pare firesc ca o ordonanţă de urgenţă să abroge, recent acum, o lege şi încă texte din altă lege, având în vedere egalitatea... Sunt profesori de drept aici.

-: îmi vine să vă îmbrăţişez! Dar ce părere aveţi despre o ordonanţă de urgenţă în 30 de articole, de exemplu, ordonanţa privind pensiile militare de stat, strecurată ca articol 40 într-o ordonanţă privind salarizarea la civili pe 2016 şi care abrogă, practic, o lege organică, Legea 223/2015? Dar, cu îngăduinţa dumneavoastră, dacă aş putea să dezvolt un pic subiectul, cum percepem noi justiţia din România. Vorbesc în calitate de militar, în calitate de istoric, totul se repetă, şi în calitate de expert al /Uniunii/ Camerelor Experţilor Europeni. Nu spun ca să mă laud, spun doar atât, că sunt lucruri trăite şi gândite. Spre exemplu, noi am ajuns la concluzia, ştim cine este de vină: Academia Română, pentru că la adăpostul celor mai frumoase cuvinte se pot ascunde cele mai mari orori. Eu nu mai ştiu astăzi ce este ăla şantaj. Cazul Rarinca şi cazul Izaura m-au lămurit că nu cunosc termenul şi Academia Română ar trebui să... Deci eu îmi reclam banii datoraţi şi sunt acuzat de şantaj. în acelaşi timp, eu, procuror, îl oblig pe găinarul "x", pe care îl prind la înghesuială: dacă nu mi-1 dai pe cutare, îţi fac dosar şi intri 20 de ani. Ăsta nu e şantaj şi nici abuz de putere. Eu nu ştiu ce este cuvântul mită la ora actuală. Eu vreau să felicit o echipă şi /spun/: băi, dacă câştigi, ca să te motivez, îţi dau şi eu un milion de euro din banii mei şi intru la mită. Eu nu înţeleg cum de România, în România, a apărut un principiu nou, al retroactivităţii legii şi pentru că nu înţeleg, trebuie să - înseamnă că nu mai cunosc limba română, nu numai limba engleză, limba română. Atât de gravă este situaţia. Nu înţeleg cum într-un dosar cu 25 de oameni reprezentaţi de mine în sindicat, acelaşi complet îmi dă trei soluţii diferite, cauza fiind aceeaşi. Sunt de acord cu domnul Adrian Severin, ne cunoaştem din fragedă tinereţe, eu la Istorie, dânsul la Drept: câtă vreme România nu este independentă, nici justiţia nu este. România prăbuşindu-se, şi justiţia se prăbuşeşte şi toate celelalte. /Deci/ eu aş fi intitulat această masă rotundă "lipsa de independenţă a justiţiei", a guvernului şi a parlamentului în România, pentru că despre asta vorbim. îngaduiţi-mi să vă dau un exemplu. Noi am rămas cruciţi, prima dată când ne-am izbit de acest lucru. Controlul societăţii civile asupra armatei. Nu ne-a ascultat nimeni: oameni buni, societate civilă nu e aia a ONG-urilor stipendiate politic din afară, nu înseamnă societatea care nu are pistoale şi tunuri. înseamnă acea parte a societăţii care nu are voie să facă politică. Armata este coloana vertebrală a societăţii civile, clerul, funcţionarii publici. Nu ne-a apărat nimeni în sensul ăsta şi ne-am trezit controlaţi de interese străine, până când am dispărut cu totul. în ceea ce priveşte partea istorică, noi considerăm că trebuie revenit la normalitate. în baza tradiţiilor noastre. îmi cer scuze, una este dreptul anglo-saxon, o adunătură de cutume luate prin diverse etape istorice, şi alta este dreptul roman.

-: Mă scuzaţi, dar ele nu se modifică, ca la noi /.../

-: Exact, la fiecare regim. Sugestia mea către domnii judecători şi procurori este să nu confunde statul cu regimul. Dumneavoastră slujiţi statul, nu regimul şi atunci veţi avea independenţă. Revenind...

-: îmi cer scuze, sunteţi în eroare, domnule! îmi cer scuze, nu, n-am cum să slujesc statul. Eu slujesc justiţiabilul, care poate fi statul...

-: Slujiţi cetăţeanul, statul, ca sumă de cetăţeni.

-: ... justiţiabil, poate fi şi cetăţeanul de rând. Deci eu nu spun că statul. Eu sunt independentă în activitatea mea faţă orice...

Mircea Dogaru: Corect, reţineţi doar ideea concluziei dintre regim şi stat. Statul nu mai există, există numai regimuri la noi. în ceea ce priveşte experienţa noastră istorică, ca români care practicăm dreptul roman de 2.000 de ani şi ne-am orientat după francezi, păi, lucrurile la noi stau aşa sau stăteau aşa. Am în faţă trei personaje: judecătorul, aşa cum aţi spus, cum s-a spus aici, este cel care decide, procurorul, care este acuzatorul public şi avocatul, care este apărătorul. De ce doi din ăştia sunt magistraţi şi al treilea nu e? Pentru că la noi tradiţia era: am Minister de Justiţie, am magistrat, am Minister Public, am acuzatorul public, adică procurorul. Are Consiliul Superior al Magistraturii, care decide soarta...? Are Consiliul Superior al Procuraturii? Asta a fost situaţia până în '47. De ce am amestecat lucrurile? Pentru că procurorul este între ciocan şi nicovală, pentru că judecătorul este în imposibilitate de a ajunge la adevăr, pentru că avocatul nu mai contează, iar cel care suferă sunt eu, cetăţeanul. Aceasta este, mă rog, una dintre idei, pentru care noi, societatea civilă, cerem o reformă reală a justiţiei. Şi mai avem un of la inimă. Potrivit Constituţiei României şi constituţiei tuturor statelor democratice, nimeni nu este mai presus de lege. în România, există două categorii socio-profesionale mai presus de lege. Te pot distruge, te pot face bucăţi şi n-ai nicio posibilitate de ripostă - magistraţii şi presa. Este motivul pentru care noi, societatea civilă, solicităm o lege a responsabilităţii magistraţilor. Poate suntem n eroare, poate greşim, dar suportăm consecinţele amestecului politic. Partea germană asta n-a vrut să înţeleagă, este vorba despre lipsa de independenţă a justiţiei faţă de politic. în Franţa, CSM când îşi desfăşoară şedinţele, preşedintele Franţei n-are ce căuta acolo, pentru că este politic. în România tronează în fruntea mesei şi dă indicaţii preţioase judecătorilor, ceea ce este de neadmis, pentru că este politic. Aceasta este realitatea. îmi cer scuze, avem foarte multe exemple, avem o determinare care merge până la capăt. Părerea noastră este că jucăm soarta României zilele astea, nu a Parlamentului, nu a justiţiei, şi dacă nu ne trezim şi nu ne mobilizăm acum, lucrurile vor sta foarte prost, pentru că de 26 de ani suntem educaţi exact cum s-a spus şi aici, o spun tranşant, în lozinci, în cuvinte frumoase care nu spun nimic şi nu au nimic comun cu realitatea, înghiţim lozinci şi producem cuvinte. în rest, nu facem nimic şi ne scapă viaţa printre degete. Pentru că, la ora actuală, solicităm, ca cetăţeni români şi ca stat român, justiţiei interne şi internaţionale primordialul drept, dreptul la viaţă, ca cetăţean şi ca stat şi ca popor, naţiune. Astea ni se încalcă. Asta simţim noi, cei din stradă. Vă mulţumesc.

Raluca Prună: îmi permiteţi, domnul Sima, doar două chestiuni pe care le-aţi atins şi v-am ascultat şi la oarece talkshow-uri, la diferite posturi de televiziune, şi această marotă cu Legea responsabilităţii, responsabilizării magistratului a devenit nu numai o chestiune aproape electorală, dacă nu totală, dar şi o preocupare falsă. Nu ştiu dacă aveţi cunoştinţă de cum e reglementată această chestiune la nivel european, familia mare din care facem parte, şi nu ştiu dacă dumneavoastră aveţi la cunoştinţă cum este reglementată această situaţie, pentru că este reglementată prin lege. Prima reglementare a făcut-o Valerică Stoica, fostul meu coleg, ministru, etc, un excelent jurist. Nu s-a considerat că este suficientă acea... era vorba de o ordonanţă, dacă-mi aduc aminte, şi s-a trecut, odată cu modificarea reformatoare a legilor justiţiei, la menţionarea chiar în legea de organizare a statutului, în Legea CSM-ului, chestiunile legate de responsabilizarea judecătorului. Nu este nicio ţară din Europa care să aibă abateri disciplinare care depăşesc literele alfabetului. De asemenea, este prevăzut în lege că judecătorul sau procurorul, dacă în legătura cu cauza săvârşeşte o infracţiune - neglijenţă, abuz ş.a.m.d., reaua credinţă -, el poate fi sancţionat penal. Aceste dispoziţii legale sunt într-o concordanţă totală cu normele europene, motiv pentru care s-a şi primit girul acestui MCV, care a fost, de fapt, iniţiativa Guvernului României şi nu de la Bruxelles. Nu, el s-a obligat, el a cerut ca să arate cât e el de cuminte şi de doritor să primească lumină de la Europa pentru a putea intra în Europa, unde noi suntem de mii de ani de când existăm. Deci, acest lucru de a tot avansa către opinia publică, a sufoc-o cu ideea "lasă că facem noi o lege în care să punem noi judecătorul", că asta e în concepţia generală, chiar şi cei care susţin ideea, este să-1 punem, domnule, să plătească, să plătească cu bani, că, vezi Doamen, la Curtea de Justiţie, la Strasbourg sau la Luxemburg, sunt hotărâri care sunt defavorabile României. Şi eu sunt bugetar, şi eu plătesc, slavă Domnului, impozit cât cuprinde din indemnizaţia pe care o am. Deci ideea că noi bugetarii îi plătim pe magistraţi... fiecare se plăteşte pe sine, prin banii pe care îi plătim ca orice alt cetăţean. Deci, stimate domn, această chestiune cu răspunderea materială este o chestiune care, dacă se va aprofunda vreodată şi se va face, eventual, o temă de discuţie cap-coadă pe acest lucru, se va vedea că nu există o sabie a lui Damocles mai puternică şi mai nefericită decât a pune judecătorul să judece sub imperiul unei răspunderi altfel decât o prevede legea. Spunea, mai devreme, cred că doamna ministru Stănoiu că să nu băgăm la înaintare existenţa căilor de atac. Aşa se reformează o hotărâre. Pe lângă aceste modalităţi de reformare a hotărârii, există celelalte, vă spuneam mai mult decât alfabetul, acţiuni disciplinare, de asemenea, în ceea ce priveşte în cazul încălcării Legii penale. Dar vreau să vă mai spun un lucru: prin această dorinţă exagerbată de a vedea odată pus judecătorul şi procurorul la zid, s-a ajuns că Inspecţia Judiciară cercetează soluţii. Nu a apucat colegul meu domnul judecător Luchian Constantinescu să dea soluţia, de abia apăruse dată publicităţii prin sistemul ECRIS şi deja, în conivenţă cu preşedintele de la acel timp al CSM, Inspecţia s-a sesizat la ora zece noaptea, să vadă el care e problema cu soluţia pe care a pronunţat-o judecătorul. Doar se ştia soluţia, nici tu motivare, nici considerente, nimic. Deja există pericole legiferate cu privire la judecător, chiar şi la procuror în activitatea lui judiciară. Sunt atât de multe... sunt probleme grave în justiţie, sunt probleme grave cu privire la managementul instanţelor, cu privire la numirea persoanelor, care apoi se îngrengărează aşa ca să se asigure de conducerea pe care o crede că e valabilă. Sunt multe aspecte... şi cu problema repartizării aleatorii, care atât de aleatorie e că pe unii cad dosarele, pe alţii cad străinătăţurile ş.a.m.d. Deci, este firesc ca ele să fie rezolvate înăuntru şi cu un Consiliu Superior care să fie, intr-adevăr, la niveul demnităţii.